PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

COERCITIE (‹ fr., lat.) s. f. Constringere; relatie in cadrul careia o persoana, un grup sau o institutie, folosind diferenta de putere, isi impune ideile si vointa altei persoane sau colectivitati. ♦ (Dr.) Masura de constringere folosita de organele statului pentru a determina o persoana sa-si indeplineasca o obligatie. ◊ C. consta din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amenda sau lipsirea de unele drepturi.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

CASATIE s.f. (In unele state) Organ judecatoresc suprem care are dreptul sa caseze o sentinta pronuntata de organele judecatoresti de grad inferior. [Gen. -iei, var. casatiune s.f. / < fr. cassation].

ARBITRAJ s. n. 1. solutionare a unui diferend de catre o persoana sau o institutie autorizata. ♦ ~ de stat = organ de stat care rezolva anumite litigii patrimoniale. 2. conducere a unei aplicatii tactice, a unei competitii sportive de catre un arbitru. ◊ hotarare luata de un arbitru. 3. (fin.) cumparare de valuta, actiuni, rente, argint, aur etc. pentru vanzare pe aceeasi piata sau pe o alta. (< fr. arbitrage)

CASATIE s. f. (in unele state) organ judecatoresc suprem capabil a casa (1) o sentinta pronuntata de organele judecatoresti de grad inferior. (< fr. cassation)

ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = a) forma de activitate (executiva si de dispozitie) a statului pentru realizarea functiilor sale; b) totalitatea organelor de stat prin care se desfasoara aceasta activitate. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. 2. Parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate, precum si cu probleme privitoare la ordinea interioara a trupelor. ♦ Conducerea politica-administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la indeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care insotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).

BREVET, brevete, s. n. Document oficial acordat de o autoritate (de stat) prin care se confera unei persoane o distinctie, o calitate in virtutea careia are anumite drepturi speciale. ◊ Brevet de inventie = document pe care organul de stat competent il elibereaza inventatorului sau persoanei careia acesta i-a transmis drepturile sale si prin care se recunoaste dreptul acestora de a exploata exclusiv inventia un anumit timp; patenta. – Din fr. brevet.

CERERE, cereri, s. f. Actiunea de a (se) cere si rezultatul ei. 1. Solicitare; rugaminte. 2. Pretentie, exigenta; revendicare. 3. Cautare, cerinta; cantitate de bunuri si de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabila = (in economia de marfuri) cerinta de marfuri si de servicii pentru care cumparatorii dispun de mijloace de plata. ◊ Loc. adv. La cerere = cand se cere, cand se solicita. 4. Sesizare adresata unui organ de jurisdictie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoasterea sau apararea unui drept. ♦ (Concr.) Petitie. 5. (Tehn.; in sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumata intr-un anumit timp de o apa care se scurge prin canale, atunci cand este supusa unui proces de curatare biologica. Cerere maxima de putere = valoare maxima a puterii care se cere unei centrale electrice, intr-un interval de timp limitat. – V. cere.

GUVERN, guverne, s. n. organ de stat care exercita puterea executiva; cabinet, consiliu de ministri. – Din guverna (derivat regresiv).

INCOMPETENT, -A, incompetenti, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul sau caderea de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are puterea legala de a judeca, cerceta sau rezolva o anumita problema. – Din fr. incompetent.

INSTANTA, instante, s. f. (Si in sintagma instanta judecatoreasca) organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea si persoanele juridice. ◊ Expr. In ultima instanta = in cele din urma, pana la urma, nemaiavand alta cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

JUNTA, junte, s. f. Nume dat unor organe de stat sau organizatii politice in Spania si in unele tari din America de Sud. [Pr.: hunta] – Din sp. junta, fr. junte.

VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

REBELIUNE, rebeliuni, s. f. Act de violenta sau de amenintare grava savarsit fata de un organ de stat sau de un reprezentant al lui, in scopul de a impiedica indeplinirea atributiilor sale; p. ext. razvratire, revolta. [Pr.: -li-u-] – Din fr. rebellion, germ. Rebellion.

REPRESALII s. f. pl. Masuri drastice luate de anumite organe de stat impotriva unor grupuri sociale, ca urmare a savarsirii, de catre acestea, a unor acte de razvratire. ♦ Masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat, ca urmare a savarsirii de catre acel stat a unor acte ilicite fata de el sau fata de cetatenii lui si spre a-l determina sa inceteze astfel de acte. – Din fr. represailles, lat. represalia.

FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piata publica in Roma antica, unde era concentrata viata social-politica, religioasa si economica a orasului si unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanta, organ de stat. 3. (In sintagma) For interior = constiinta. – Din lat. forum, (3) fr. for.

PROCEDURA, proceduri, s. f. 1. Totalitatea actelor si a formelor indeplinite in cadrul activitatii desfasurate de un organ de jurisdictie, de executare sau de alt organ de stat. 2. (Livr.) Procedeu (1). 3. Ramura a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (1). 4. (Mai ales la pl.) Tratament special efectuat in unitati sanitare pentru tratarea diverselor boli. – Din fr. procedure.

POLITIE, politii, s. f. 1. organ de stat insarcinat cu mentinerea ordinii publice si cu reprimarea infractiunilor. ◊ Expr. A face politie = a mentine ordinea intr-un mod sever si autoritar. ♦ Paza, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local in care se afla instalata o politie (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea politistilor (1) dintr-o politie (2); reprezentantii politiei (1). – Din rus. politija.

PRESEDINTE, -A, presedinti, -te, s. m. si f. 1. Persoana care conduce un organ de stat, o institutie, o organizatie de stat, o asociatie; persoana care prezideaza o adunare, o dezbatere, o comisie etc.; prezident. 2. Denumire oficiala data sefului de stat al unor republici. – Din fr. president, lat. praesidens, -ntis (dupa sedea).

STAT¹, state, s. n. 1. Teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat¹; b) care e condus si controlat de stat¹, care apartine statului¹; c) care angajeaza statul¹, care se refera la stat¹. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana care are un rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. 3. (Mil.; in sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiteri, care functioneaza pe langa comandamentele marilor unitati militare sau la nivelul intregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri dupa fr. etat).

FEDERATIE, federatii, s. f. 1. Uniune a mai multor state autonome (care isi pastreaza propria organizare) in cadrul unui stat unitar, cu un guvern central si cu organe de stat comune. 2. Uniune formata din mai multe organizatii care urmaresc scopuri comune. 3. organ care indrumeaza si controleaza activitatea dintr-o anumita ramura sportiva. – Din fr. federation.

COPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitatie servila si fara valoare, facuta uneori prin mijloace nepermise. 3. Inscris care reproduce intocmai cuprinsul unui alt inscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizata = copie despre care un organ de stat competent atesta ca este conforma cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

EXECUTIV, -A, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozitiile organelor superioare. ◊ organ executiv = organ de stat cu functii de organizare si de asigurare a executarii legilor. (In organizarea unor state) Putere executiva = sistem de organe compus din guvern si intreg aparatul administrativ, reprezentand una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevazute de principiul separatiei puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. executif.

EXPERT, -A, experti, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Adesea adjectival) Persoana care poseda cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu; specialist de mare clasa. ♦ Spec. Persoana competenta intr-un anumit domeniu, numita de un organ de stat sau de partile interesate pentru a face o expertiza. 2. Adj. (Inform.; in sintagma) Sistem expert = program de exploatare inteligenta a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicatie. – Din fr. expert, lat. expertus.

DRESA, dresez, vb. I. Tranz. I. A invata, a obisnui, a deprinde un animal sa faca, la porunca, anumite miscari sau sa indeplineasca anumite actiuni. ♦ Fig. (Peior.) A invata, a deprinde o persoana sa se comporte intr-un anumit fel, stabilit de mai inainte de altii. II. (Despre organe de stat sau reprezentanti ai acestor organe) A redacta, a incheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

REPREZENTANTA, reprezentante, s. f. 1. organ care reprezinta in alta tara interesele tarii sale in domeniul economic, politic etc. 2. (In sintagmele) Reprezentanta nationala = organ de stat constituit din totalitatea deputatilor. Reprezentanta comerciala = organ al unui stat, care il reprezinta in relatiile comerciale cu alte state. – Din germ. Reprasentanz.

REVOCARE, revocari, s. f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic in cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste incetarea calitatii sale de membru intr-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului incredintat unei persoane de a-i reprezenta in organele de conducere ale statului. – V. revoca.

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

SINDIC, sindici, s. m. Persoana care era insarcinata cu administrarea patrimoniului unei institutii, corporatii, societati etc. ◊ Sindic (de bursa) = conducator al agentilor de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezideaza camera lor sindicala, face parte din organele de conducere a bursei si executa ordinele de bursa ale justitiei si ale altor organe de stat. [Acc. si: sindic] – Din fr. syndic.

ADMINISTRATIE ~i f. 1) Totalitate a organelor care administreaza un stat. ~ centrala. 2) organ de conducere al unei intreprinderi sau al unei institutii; directie; carmuire. 3) Totalitate a puterilor de guvernamant asupra unui teritoriu fara a avea dreptul de a dispune de acesta. [G.-D. administratiei; Sil. -ti-e] /<fr. administration, lat. administratio, ~onis

ANCHETA ~e f. 1) Cercetare facuta de un organ de stat pentru a clarifica imprejurarile in care a avut loc un fapt ilegal si a stabili faptasii. ~ judecatoreasca. 2) Cercetare stiintifica efectuata pe teren (prin chestionare). ~ dialectala. [G.-D. anchetei] /<fr. enquete

BREVET ~e n. Document oficial care permite detinatorului sa exercite anumite functii. ~ de studii. ◊ ~ de inventie document prin care un organ de stat competent confera autorului unei inventii dreptul exclusiv de exploatare; patent. /<fr. brevet

CONSTITUTIE² ~i f. 1) Lege fundamentala a unui stat care determina forma de guvernamant, structura social-economica si politica, modul de organizare si de functionare a organelor de stat, drepturile esentiale si obligatiile cetatenilor. 2) Brosura care cuprinde aceasta lege. [Art. constitutia; G.-D. constitutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

COPIE ~i f. 1) Reproducere exacta a ceea ce este facut intr-un singur exemplar. ◊ ~ legalizata copie pe care un organ de stat o atesta ca fiind conforma cu originalul. 2) depr. Imitatie lipsita de originalitate si de valoare. 3) Inscris care reproduce intocmai un alt inscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia

A DESCENTRALIZA ~ez tranz. (organe de stat centralizate) A face sa nu mai depinda de un singur centru, acordand autonomie administrativa. /<fr. descentraliser

EXPERT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Specialist cu o pregatire inalta; om care poseda cunostinte fundamentale intr-un anumit domeniu de activitate. 2) Specialist insarcinat de un organ de stat sa faca o expertiza. /<fr. expert, lat. expertus

FOR ~uri n. 1) (in Roma antica) Piata publica unde era concentrata viata sociala, economica si culturala si unde se tineau procesele judiciare. 2) organ de stat; autoritate. 3) organ politic sau stiintific care se bucura de mare autoritate. /<lat. forum, fr. for

INCOMPETENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este competent; fara competenta; nestiutor. 2) jur. (despre organe de stat) Care nu are competenta juridica de a rezolva anumite probleme. /<fr. incompetent

INSTANTA ~e f. organ de stat insarcinat cu aplicarea justitiei. ◊ Prima ~ prima treapta in ierarhia jurisdictiei. In ultima ~ in cele din urma; pana la urma. /<fr. instance, lat. instantia

MILITIE f. inv. 1) organ de stat insarcinat cu mentinerea ordinii publice, cu apararea proprietatii de stat si individuale; politie. 2) Totalitate a lucratorilor care faceau parte din acest organ; politie. /<lat. militia, rus. militia

NOTARIAT ~e n. organ de stat unde se intocmesc si se autentifica acte sau se legali-zeaza copii. [Sil. -ri-at] /<fr. notariat, germ. Notariat

ORDINE f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

POLITIE ~i f. 1) organ de stat care are sarcina de a mentine ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcatuiesc acest organ. 3) Cladire in care se afla acest organ. 4) organizare a controlului si a supravegherii ordinii publice. ~ rutiera. /<lat. politia, fr. police

PREROGATIVA ~e f. Privilegiu acordat in exclusivitate unui organ de stat sau unei persoane oficiale. /<fr. prerogative

REPRESALII f. pl. 1) Masuri de pedepsire luate de organele de stat impotriva participantilor la acte de razvratire. 2) Masuri de constrangere luate de un stat ca raspuns la incalcarea normelor internationale din partea altui stat. /<fr. represailles, lat. repressalia

SECURITATE f. 1) Situatie fara pericol; lipsa de primejdie; siguranta. 2) organ de stat care are ca sarcina apararea organizarii politice si sociale a statului. [G.-D. securitatii] /<lat. securitas, ~atis, fr. securite

SUPLEANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) inv. Judecator de rang inferior (cu atributii de mica importanta). 2) Persoana care suplineste temporar pe cineva intr-o functie. ◊ Membru ~ membru ales (sau numit) intr-un organ de stat, intr-un comitet, care poate inlocui pe titular, avand drept de vot consultativ. [Sil. -ple-ant] /<fr. suppleant

JURISDICTIE s.f. 1. Putere, competenta a unui judecator sau a unei instante de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde isi poate exercita aceasta putere un judecator sau o instanta judecatoreasca. 2. Totalitatea organelor de judecata de acelasi grad sau competente a solutiona o anumita categorie de litigii. ◊ organ de jurisdictie = organ de stat care indeplineste functii judecatoresti. [Gen. -iei, var. jurisdictiune s.f. / cf. lat. iurisdictio, fr. jurisdiction].

APARAT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite intr-o anumita munca. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care insotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].

AUTORITATE s.f. 1. Putere sau drept de comanda, de a porunci, de a fi ascultat. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; organ al puterii de stat. ♦ Reprezentant al puterii de stat. 3. Influenta, ascendent, ascendenta, prestigiu (prin merite sau calitati personale); persoana care se bucura de aceasta influenta, de acest prestigiu. [Pron. a-u-. / cf. fr. autorite, it. autorita, lat. auctoritas].

INSTANTA s.f. organ de stat insarcinat cu aplicarea justitiei; autoritate judecatoreasca. ◊ In ultima instanta = pana la urma. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – in, stare – a sta].

REPREZENTANTA s.f. 1. organ care reprezinta o colectivitate. ♦ Reprezentanta nationala = organ de stat constituit din totalitatea deputatilor; reprezentanta diplomatica = organ permanent de stat pentru relatiile externe aflat pe teritoriul unui alt stat. 2. Agentie a unei intreprinderi comerciale. [Cf. germ. Reprasentanz, it. reppresentanza],.

SECURITATE s.f. 1. Stare de siguranta, de lipsa de primejdie. ♦ Protectie, aparare. ♦ Consiliu de securitate = principalul organ permanent al O.N.U., care are ca sarcina fundamentala mentinerea pacii si securitatii internationale; securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea de masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (In socialism) organ de stat care veghea la siguranta interna a statului. [Cf. fr. securite, lat. securitas].

APARAT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ◊ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor intr-o anumita munca. ♦ ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care insotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

BREVET s. n. document cuprinzand titlul, distinctia, calitatea acordate de o autoritate (de stat) si care presupune anumite drepturi. ♦ ~ de inventie = document eliberat inventatorului de catre organul de stat competent, prin care i se recunoaste dreptul de a exploata in exclusivitate inventia, un anumit timp; patenta. (< fr. brevet)

COMITET s. n. 1. organ de stat, de conducere sau indrumare colectiva a unor organizatii politice, de masa etc. ♦ ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizatii de masa; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercita functiile acestuia in perioada dintre doua sesiuni; ~ de redactie = colegiu de redactie. 2. organism in cadrul unei conferinte sau organizatii internationale, cu atributii limitate si temporare. (< rus. komitet, fr. comite)

EXECUTIV, -A adj. care are sarcina de a asigura aplicarea legilor. ♦ putere ~a (si s. n.) = una dintre puterile fundamentale ale statului, guvernul; organ ~ = organ de stat cu functii de organizare si de asigurare a executarii legilor. (< fr. executif)

FISC s. n. organ de stat care stabileste si incaseaza darile si contributiile catre stat; serviciu de percepere a impozitelor. (< fr. fisc, it. fisco)

INSTANTA s. f. organ de stat insarcinat cu judecarea cauzelor civile si penale; autoritate judecatoreasca. ♦ in ultima ~ = pana la urma. (< fr. instance, lat. instantia)

JURISDICTIE s. f. 1. competenta a unui judecator, a unei instante de a judeca; (p. ext.) teritoriul unde se exercita. 2. totalitatea instantelor de judecata avand competenta de a solutiona cauzele de aceeasi categorie. ♦ organ de ~ = organ de stat care indeplineste functii judecatoresti. (< fr. jurisdiction, lat. iurisdictio)

MILITIE s. f. 1. armata nepermanenta sau de rezerva, cuprinzand si unele corpuri speciale. 2. (in unele tari si la noi pana in 1989) organ de stat avand drept scop apararea ordinii publice, a proprietatii de stat si a celei personale, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenesti. (< lat. militia, /2/ rus. militiia)

organ¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. organ, rus. organ)

POLITIE s. f. 1. organ de stat care mentine ordinea publica si reprima infractiunile. ◊ localul in care se afla. 2. reprezentantii politiei (1). (< germ. Polizei, fr. police, rus. politiia)

PROCURATURA s. f. organ de stat cu supravegherea aplicarii si respectarii legilor, trimiterea infractorilor in fata justitiei, sustinerea acuzarii inaintea instantelor judecatoresti, precum si reprezentarea intereselor statului in instanta. (< rus. prokuratura)

REBELIUNE s. f. razvratire prin acte de violenta si de amenintare cu forta fata de organele de stat. (< fr. rebellion, germ. Rebellion)

REPRESALII s. f. pl. 1. masuri de pedepsire luate de o autoritate de stat impotriva unor grupuri sociale ca urmare a savarsirii de catre acestea a unor acte de razvratire. 2. masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat ca raspuns la masuri similare luate de acel stat. (< fr. represailles, lat. represalia)

REPREZENTANTA s. f. 1. organ care reprezinta o colectivitate. ♦ ~ nationala = organ de stat constituit din totalitatea deputatilor; ~ diplomatica = organ permanent de stat pentru relatiile externe aflat pe teritoriul unui alt stat; misiunea diplomatica. 2. agentie a unei intreprinderi comerciale. 3. caracter reprezentativ. (< germ. Reprasentanz)

SCRUTIN s. n. 1. mod de alegere pentru organele de stat prin buletine care se introduc intr-o urna. ◊ ansamblul operatiilor. 2. mod de adoptare, prin vot, a hotararilor la conferintele internationale sau la sesiunile organizatiilor internationale. (< fr. scrutin)

SECURITATE s. f. 1. stare de siguranta, de lipsa de primejdie. 2. protectie, aparare. ♦ Consiliu de S~ = principalul organ permanent al ONU, avand ca sarcina fundamentala mentinerea pacii si securitatii internationale. 3. totalitatea organelor de stat care in trecut, aveau sarcina sa apere sistemul social economic si politic; sistem politico- politienesc represiv. (< fr. securite, lat. securitas)

VOT s. n. 1. exprimare a opiniei cetatenilor unei tari in legatura cu alegerea reprezentantilor in organele de conducere. ♦ opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. 2. mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. ♦ ~ de incredere = vot prin care parlamentul se declara de acord cu politica sau cu un act al guvernului. (< fr. vote)

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. (Anat.) Totalitatea organelor care servesc la indeplinirea unei functiuni; sistem. Aparatul digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii. Aparatul administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor administrative ale statului. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = prezentarea (si discutarea) de catre un editor, in alcatuirea unei editii critice, a variantelor unui manuscris. – Fr. appareil, apparat (lat. lit. apparatus).

CENZURA, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicatiilor si tipariturilor, pentru a impiedica propagarea ideilor inaintate si a informatiilor reale; organ de stat care exercita acest control. – Lat. lit. censura (fr. censure).

CONSILIUL EUROPEI, organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Strasbourg, creata in 1949, in scopul promovarii intereselor comune ale statelor europene. organele principale sint: Comitetul Ministrilor, Adunarea Consultativa, Secretariatul si comisiile tehnice si consultative. Are 26 de membri: Austria, Belgia, Ceho-Slovacia, Cipru, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, San Marino, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria si Polonia; Bulgaria, Iugoslavia, Romania, Estonia, Letonia si Lituania au primit statutul de invitat special. In prezent are 27 de membri (prin acceptarea Bulgariei in 1992). statutul de invitat special a fost acordat Sloveniei si ridicat Iugoslaviei (1992).

ADMINISTRATIV, -A, administrativi, -e, adj. Care apartine administratiei, privitor la administratie. ♦ Care emana de la un organ de administratie. ◊ Pe cale administrativa = prin organele administratiei de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus.

DEPUTAT, -A, deputati, -te, s. m. si f. 1. Persoana aleasa pentru a face parte, pe o anumita perioada, dintr-un organ reprezentativ al statului. 2. (Inv.) Persoana aleasa si trimisa intr-o misiune importanta; delegat, sol. – Din fr. depute, it. deputato.

SUBORDONARE, subordonari, s. f. Actiunea de a subordona si rezultatul ei; dependenta. ♦ (Log.) Raport de concordanta intre doua notiuni, de la notiunea subordonata speciei la notiunea gen. ♦ Raport sintactic intre doua elemente lingvistice (cuvinte, constructii, propozitii), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celalalt. ♦ Raport de ierarhie intre organele puterii de stat sau intre cele ale administratiei de stat, ori intre acestea si organele puterii care le-au ales, in temeiul caruia organul superior indrumeaza si controleaza activitatea organului inferior. – V. subordona.

ALEGERE ~i f. 1) v. A ALEGE si A SE ALEGE. ◊ La ~ la discretie; dupa plac. 2) la pl. Desemnare prin vot a unei persoane pentru un anumit post in organele puterii de stat sau in alte organe. /v. a alege

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

CONSILIU ~i n. 1) organ de conducere constituit dintr-un grup de persoane care au sarcina de a dezbate si de a-si spune parerea asupra unor probleme sociale sau particulare. 2) organ executiv superior de stat sau politic. 3) organ colegial de conducere. ~ pedagogic. [Sil. -si-liu] /<lat. consilium, fr. conseil

CONTRASPIONAJ ~e n. 1) Activitate de urmarire si de contracarare a actelor de spionaj. 2) organ al securitatii statului, insarcinat cu combaterea spionajului. [Sil. -spi-o-] /contra- + spionaj

DECRET ~e n. Act oficial emis de organele superioare de stat, continand o decizie prin care se reglementeaza situatii generale sau individuale concrete. /<fr. decret, lat. decretum

DEPUTAT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana aleasa pentru a face parte dintr-un organ reprezentativ al statului. 2) inv. Persoana imputernicita cu o misiune speciala; delegat; sol; trimis. /<fr. depute

PERCHEZITIE s.f. Cercetare facuta la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane banuite de o infractiune sau la domiciliul acesteia. ♦ (p. ext.) Cercetare amanuntita, scotocire. [Gen. -iei, var. perchezitiune, perchizitie s.f. / < fr. perquisition, cf. lat. perquisitio – cercetare].

PROMULGA vb. I. tr. A publica in organul oficial al statului, cu formele legale cerute, o lege, un decret etc., care intra in vigoare din acel moment. [P.i. promulg. / < lat. promulgare, cf. fr. promulguer].

CAPITALA s.f. 1. Oras al unei tari unde isi au resedinta organele puterii de stat. 2. Litera (de tipar) mare. [Var. capitalie s.f. / < fr. (ville) capitale, it. capitale].

CONSILIU s. n. 1. sfat, povata, sfatuire. 2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. in activitatea unor organe ori organizatii, institutii etc. ◊ sedinta a unui astfel de colectiv. 3. denumire data (indeosebi in structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid si de stat. ◊ ~ de ministri = organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat; cabinet (II); ◊ ~ de administratie = comitet de conducere al unei societati comerciale sau industriale pe actiuni. (<lat. consilium, fr. conseil)

CAPITALA s. f. oras al unei tari unde isi au resedinta organele puterii de stat. (< fr. capitale)

CENZURA s. f. 1. demnitatea si functia de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicatiilor, spectacolelor, emisiunilor si, in timp de razboi, asupra corespondentei trimise prin posta; organ care exercita acest control. 3. functie psihologica care, in teoria lui Freud, refuleaza in inconstient dorintele neconforme cu conventiile sociale. 4. critica, blam public. (< fr. censure, lat. censura)

PERCHEZITIE s. f. cercetare facuta la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane banuite de o infractiune, sau la domiciliul acesteia. (< fr. perquisition, lat. perquisitio)

PROMULGA vb. tr. a da caracter executoriu prin publicarea in organul oficial al statului a unui proiect de lege adoptat de forul legislativ. (< fr. promulguer, lat. promulgare)

AUTORITATE, (2, 4) autoritati, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; institutie, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vaza, consideratie. 4. Persoana care se impune prin prestigiul sau cunostintele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorite (lat. lit. au[c]toritas, -atis).

AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. Drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.

INSTITUTIE, institutii, s. f. 1. organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Institutia casatoriei. 3. organizatie care desfasoara o activitate de interes international. [Var.: institutiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DECIZIE, decizii, s. f. 1. Hotarare luata in urma examinarii unei probleme, a unei situatii etc., solutie adoptata (dintre mai multe posibile); rezolutie. ♦ Hotarare luata de un organ al administratiei de stat sau de un organ de jurisdictie. 2. (Rar) Calitatea de a fi ferm, hotarat; fermitate. [Var.: deciziune s. f.] – Din fr. decision, lat. decisio, -onis.

PROCURATURA, procuraturi, s. f. organ al puterii de stat in sarcina caruia intra supravegherea aplicarii si executarii legilor, trimiterea infractorilor in fata justitiei, sustinerea acuzarii inaintea instantelor judecatoresti, precum si reprezentarea intereselor statului in instanta; p. ext. cladire in care isi are sediul acest organ al puterii de stat. – Din rus. prokuratura.

RECHIZITIE, rechizitii, s. f. Masura exceptionala prin care un organ al administratiei de stat obliga pe cetateni la cedarea temporara a unor bunuri mobile sau imobile (contra plata) pentru nevoile armatei sau ale statului. – Din fr. requisition, germ. Requisition.

DECLARATIE, declaratii, s. f. 1. Marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirma cineva cu un anumit prilej. ◊ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de a vorbi sau de a gandi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunostinta, se intareste o masura luata; notificare. ♦ Marturie, depozitie a unui martor. ♦ Relatare facuta in scris de catre o persoana catre un organ al administratiei de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face aceasta relatare. ♦ Forma de tratat international. 2. (In sintagma) Declaratie de razboi = incunostintare prealabila si oficiala facuta de un stat catre alt stat cu privire la inceperea razboiului impotriva acestuia. [Var.: declaratiune s. f.] – Din fr. declaration, lat. declaratio, -onis.

SOVIET, soviete, s. n. (In fosta U.R.S.S.) organ al puterii de stat centrale si locale format din deputati alesi de cetateni. [Pr.: -vi-et] – Din rus. sovet.

AUTORITATE s. 1. for, organ. (~atile superioare de stat.) 2. putere, (astazi, rar) stapanire. (Reprezentantul ~atii.) 3. v. putere. 4. (la pl.) v. oficialitati. 5. (inv.) stapanire. (Carmuieste cu deplina ~.) 6. dominare, dominatie, hegemonie, putere, stapanire, suprematie, (inv.) puternicie, stapanie, tarie, tiitura, (latinism inv.) potestate. (Si-a intins ~; se afla sub ~ romana.) 7. v. calitate. 8. ascendent, consideratie, influenta, inraurire, prestigiu, reputatie, respect, stima, trecere, vaza, (inv.) inraurita, (fig.) credit. (Se bucura de o mare ~.) 9. v. somitate.

AUTORITATE² ~ati f. 1) Persoana care se impune prin prestigiu, prin cunostintele sale. O mare ~ in chimie. 2) organ sau institutie de stat care reprezinta puterea politica si administrativa. ~atile locale. [G.-D. autoritatii] /<fr. autorite, lat. auctoritas, ~atis

AUTORIZATIE ~i f. 1) Permisiune data de un organ al administratiei de stat pentru exercitarea unui drept sau pentru savarsirea unui act; imputernicire. 2) Document prin care cineva este imputernicit ca realizeze acest drept. [G.-D. autorizatiei] /<fr. autorisation, it. autorizzazione

BICAMERAL ~a (~i, ~e) (despre organul legislativ al unui stat) Care are doua camere legislative. /<fr. bicameral

DIRECTIE² ~i f 1) organ de conducere a unei institutii sau a unei intreprinderi; administratie; carmuire. 2) (in sistemul organelor de conducere a statului) Institutie care dirijeaza o anumita ramura de activitate. 3) Functia de director; directorat. [Art. directia; G.-D. directiei; Sil. -ti-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis

GUVERN ~e n. organ suprem al unui stat avand putere executiva si de dispozitie; organ central al administratiei de stat; consiliu de ministri. /Din a guverna

INSTITUTIE¹ ~i f. organ sau unitate (de stat) care indeplineste anumite functii (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis

MEMORIU ~i n. 1) Expunere in care se prezinta, in mod amanuntit si argumentat, opinia autorului asupra unor probleme sau a unei activitati. 2) la pl. Colectie de conferinte, comunicari si discutii, publicate de o societate stiintifica. 3) la pl. Scriere beletristica in care sunt evocate evenimente din timpul vietii autorului. 4) Cerere scrisa, mai ales colectiva, adresata unui organ al puterii de stat, prin care se formuleaza o revendicare; petitie. /<lat. memorium, fr. memoire

PETITIE ~i f. Cerere scrisa, de obicei colectiva, adresata unui organ al puterii de stat, in care se formuleaza o revendicare. [G.-D. petitiei] /<fr. petition

PROCURATURA ~i f. 1) organ al puterii de stat care exercita supravegherea respectarii legilor. 2) Cladire in care se afla acest organ. /<rus. prokuratura

SEIM ~uri n. (in unele tari europene) organ al puterii de stat. ~ul polonez. /<pol. sejm

SOVIET ~e n. organ al puterii de stat centrale si locale din Uniunea Sovietica. /<rus. sovet

CONSILIU s.n. 1. Sfat, povata, sfatuire. 2. organ de conducere consultativ sau executiv, care functioneaza pe langa o institutie, o organizatie etc. ♦ Sedinta in care se reunesc pentru discutii membrii unui astfel de organ. ◊ Consiliu de ministri = organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat; ◊ consiliu de securitate = organ al O.N.U. care are sarcina de a discuta si de a lua masuri in cazurile cand este primejduita pacea; consiliu de administratie = comitet de conducere al unei societati comerciale sau industriale pe actiuni. [Pron. -liu, pl. -ii, -uri. / < lat. consilium, cf. fr. conseil].

DEPUTAT, -A s.m. si f. 1. Persoana aleasa prin vot ca reprezentant al unei parti a populatiei intr-un organ al puterii de stat. 2. Persoana insarcinata cu indeplinirea unei misiuni. [Cf. fr. depute, it. deputato].

PROCURATURA s.f. organ al puterii de stat care are ca sarcina supravegherea aplicarii si executarii legilor, trimiterea infractorilor in fata justitiei, sustinerea acuzarii inaintea instantelor judecatoresti, precum si reprezentarea intereselor statului in instanta. [< rus. prokuratura].

SOVIET s.n. (In fosta U.R.S.S.) organ al puterii de stat centrale si locale, format din deputati alesi de cetateni. [Pron. -vi-et. / < rus. soviet].

TUTELAR, -A adj. Care se refera la tutela; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ organ tutelar = organ al administratiei de stat sau al organizatiilor obstesti avand in subordine organizatii fata de care exercita atributii de organizare, coordonare si control; autoritate tutelara = organ de protectie a persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu ori a intereselor celor ce nu se pot apara singuri. [Cf. lat. tutelaris, fr. tutelaire, it. tutelare].

AUTORITATE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispozitii, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influenta, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucura de aceasta influenta, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorite, lat. auctoritas)

CONTENCIOS, -OASA I. s. n. (in unele state) serviciu de avocati in cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor intreprinderi sau institutii, care apara drepturile si interesele juridice ale acestora. ♦ ~ administrativ = a) organ de jurisdictie care rezolva litigiile dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de forme dupa care se rezolva asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedura oasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. (dupa lat. contentiosus, fr. contentieux)

LEGISLATIV, -A adj. referitor la legiferare, care legifereaza. ♦ putere ~a (si s. n.) = una dintre cele trei puteri ale statului constitutional, avand atributia de a elabora legi; organ ~ (si s. n.) = organ al puterii de stat care elaboreaza si adopta legile. (< fr. legislatif)

RATIFICARE s. f. 1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declara ca isi insuseste un tratat semnat de reprezentantul sau cu un alt stat sau cu mai multe state. ♦ instrument de ~ = document in care se consemneaza insusirea unui tratat international de catre un stat. 2. aprobare a unui act savarsit de un alt organ. (< ratifica)

SOVIET s. n. (in fosta URSS) 1. consiliu de muncitori sau de militari in timpul revolutiilor ruse din 190⁵ si 191⁷. 2. organ al puterii de stat centrale si locale, din deputati alesi de cetateni. (< rus. soviet)

TUTELAR, -A adj. care se refera la tutela; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ organ ~ = organ al administratiei de stat sau al unei organizatii obstesti avand in subordine o institutie sau o organizatie; autoritate ~a = organ de protectie a persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu ori a intereselor celor ce nu se pot apara singuri. (< fr. tutelaire, lat. tutelaris)

ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ (Iesit din uz) Administratie financiara = institutie care conducea o circumscriptie financiara, facand incasarile si platile statului. Consiliu de administratie = comitet insarcinat cu conducerea unei societati industriale sau comerciale capitaliste pe actiuni. 2. (Inv.) Diviziune organizatorica in armata, care se ocupa de hrana si imbracamintea trupei. – (1) Fr. administration (lat. lit. administratio, -onis), (2) rus. administratija.

ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = totalitatea institutiilor care asigura functionarea statului. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. Administratie locala = consiliul municipal, orasenesc sau comunal, impreuna cu primarul si (sau) prefectul. Administratie militara = parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate; conducere politica si administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.

CAPITALA, capitale, s. f. 1. Oras de resedinta in care isi au sediul organele supreme ale puterii de stat. 2. Oras in care isi au sediul organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Din fr. capitale.

HURAL, hurale, s. n. Fiecare dintre organele locale ale puterii de stat in Mongolia. ◊ Marele hural = parlamentul mongol. – Din rus. hural.

JUSTITIE s. f. 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat; ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti; sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege. ◊ Expr. A chema (sau a se prezenta) in fata justitiei = a cita (sau a se prezenta) la judecata. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.

VECE, veci, s. f. 1. organ suprem al puterii in unele orase rusesti in sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din scr. vece.

SUPLEANT, -A, supleanti, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Suplinitor. ♦ (In vechea organizare judecatoreasca) Judecator care ocupa prima treapta in magistratura si care avea anumite atributii secundare sau intra in compunerea completelor de judecata in cauze de importanta mai mica. 2. Adj. (Iesit din uz; in sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit intr-un comitet, intr-o comisie, intr-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea inlocui pe titular si care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppleant.

PLANGERE, plangeri, s. f. Actiunea de a (se) plange. 1. Plans¹, jeluire, tanguire. ◊ Valea plangerii = lumea, pamantul (considerate uneori ca loc de suferinta). 2. Sesizare a unui organ de jurisdictie in vederea exercitarii controlului asupra unui act al administratiei de stat ori a refuzului unui organ de a-si indeplini atributiile legale. ♦ Exprimare a unei nemultumiri adresate unei autoritati; (concr.) act prin care se face aceasta incunostintare; reclamatie, jalba, cerere. – V. plange.

OBLADUIRE, obladuiri, s. f. (Inv. si pop.) Actiunea de a (se) obladui si rezultatul ei. ♦ (Concr.) organ de conducere, autoritate (de stat), stapanire. – V. obladui.

MINISTER, ministere, s. n. 1. organ central al administratiei de stat care conduce o anumita ramura a activitatii statului si care este condus de un ministru; institutia respectiva; p. ext. cladirea in care isi are sediul aceasta institutie. 2. (Inv.) Functie de ministru. 3. (Inv.) Guvern. – Din fr. ministere.

REPUBLICA, republici, s. f. Forma de guvernamant in care organele supreme ale puterii de stat sunt alese pe un timp determinat; tara, stat care are o astfel de forma de guvernamant. ♦ (Rar) Populatia unei astfel de tari. – Din it. republica, fr. republique.

DESCENTRALIZAT, -A, descentralizati, -te, adj. (Despre organele locale ale administratiei de stat, ale unor institutii, organizatii) Caruia i s-a acordat autonomie (administrativa). – V. descentraliza.

DECRET, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispozitii obligatorii sau prin care se reglementeaza anumite situatii individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat. – Din fr. decret, lat. decretum.

SENAT, senate, s. n. 1. (In Roma antica) Sfatul batranilor; (sub republica) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire data camerei superioare a Parlamentului care, impreuna cu Camera Deputatilor, constituie corpurile legiuitoare in unele tari. 3. (Si in sintagma senat universitar) organ de conducere a unei institutii de invatamant superior, format din profesori universitari si reprezentanti ai studentilor, prezidat de rector. 4. Loc in care se aduna senatorii. – Din fr. senat, lat. senatus.

SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge sa procedeze intr-un anumit fel, intr-o imprejurare data; povata, indemn, indrumare. 2. Adunare de oameni intruniti pentru a delibera, a lua hotarari sau (in trecut) a ajuta la conducerea tarii. ◊ (In trecut) Sfat popular = organ local al puterii de stat (in regiuni, raioane, orase si comune); cladirea in care isi avea sediul acest organ. 3. Consfatuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversatie, taifas. 4. (Rar) Zvon, veste, vorba. [Var.: svat s. n.] – Din sl. suvetu.

STAT¹, state, s. n. 1. organizatie politica a clasei economiceste dominante, care are ca scop apararea ordinii economice existente si reprimarea impotriva altor clase; teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, infaptuit si condus de clasa muncitoare, a carui esenta o formeaza dictatura proletariatului si care are ca scop desfiintarea exploatarii si construirea societatii fara clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat; b) care e condus si controlat de stat, care apartine statului; oficial; c) care angajeaza statul, care se refera la stat. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana cu rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in oranduirea feudala). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. Statele generale din Franta – Fr. etat (lat. lit. status).

organ s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicatie. 4. (ANAT.) organ genital = s*x; organ rudimentar = rudiment.

CAPITALA ~e f. Oras principal, unde isi au resedinta organele supreme ale puterii de stat. [G.-D. capitalei] /<fr. capitale

HURAL ~e n. (in Mongolia) organ reprezentativ al puterii de stat. /<rus. hural

MINISTER ~e n. 1) organ central al administratiei de stat, care conduce un anumit domeniu de activitate a statului. 2) Institutie care reprezinta acest organ administrativ. 3) Cladirea unde se afla aceasta institutie. /<fr. ministere

REPREZENTANTA ~e f. organ care reprezinta interesele unui stat pe teritoriul altui stat. ~ diplomatica. /<germ. Reprasentanz

SECRETAR ~a ( ~i, ~e) m. si f. 1) Slujbas insarcinat cu lucrari de secretariat. ~ particular. 2) Persoana care scrie procesul- verbal al unei adunari. 3) Functionar care pregateste lucrarile si duce la indeplinire hotararile organului suprem al puterii de stat, ale unui minister ori ale conducerii altui organ administrativ sau politic. /<fr. secretaire, lat. secretarius

SENAT ~e n. 1) (in Roma antica) organ suprem al puterii de stat in timpul republicii. 2) (in unele tari) Camera superioara a parlamentului. 3) : ~ universitar consiliu al profesorilor pe langa rector. /<lat. senatus, fr. senat

SESIUNE ~i f. 1) Perioada in care au loc sedintele unui organ reprezentativ al puterii de stat, judiciar sau stiintific, unde se iau in discutie si se rezolva probleme importante. 2) : ~ de examene perioada de examene in sistemul invatamantului. [G.-D. sesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. sessio, ~onis, fr. session

UCAZ ~uri n. inv. l) Hotarare adoptata de organul suprem al puterii de stat; decret; ordin. 2) fig. Hotarare care nu admite nici o contrazicere. /<rus. ukaz, fr. oukase, ukase

DECRET s.n. Act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispozitii obligatorii sau prin care se reglementeaza anumite situatii individuale. ◊ Decret-lege = act prin care guvernul legifereaza din proprie initiativa in locul parlamentului. [Cf. fr. decret, lat. decretum].

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

RATIFICARE s.f. Actiunea de a ratifica si rezultatul ei; ratificatie. ♦ Actiune juridica prin care un stat isi insuseste prin intermediul organelor sale competente un tratat international. ◊ Instrument de ratificare = document in care se consemneaza insusirea unui tratat international de catre un stat. [< ratifica].

REPUBLICA s.f. 1. (Ist.) stat in care puterea executiva este exercitata de organe alese public (si periodic). 2. Forma de guvernamant in care organele supreme ale puterii de stat sunt alese pe un timp determinat; tara care are o forma de guvernamant de acest tip. [Gen. -cii. / < it. republica, fr. republique, cf. lat. respublica]

HURAL s.n. organe locale ale puterii de stat in Mongolia. ◊ Marele hural = parlamentul mongol. [< rus. hural < cuv. mongol].

MINISTER s.n. organ central al administratiei de stat care conduce o ramura de activitate; institutia respectiva; (p. ext.) cladire unde este instalata o asemenea institutie. [< fr. ministere, cf. lat. ministerium – slujba, serviciu].

REPRESALII s.f.pl. Masuri drastice luate de o autoritate de stat pentru a reprima o miscare sau o actiune colectiva indreptata impotriva abuzurilor savarsite de acea autoritate. ♦ Masuri luate fata de organele si de cetatenii unui stat ca raspuns la masuri similare luate de acel stat. [< fr. represailles].

SENAT s.n. 1. (Ant.) organul suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. Corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, format din membri alesi sau de drept. ♦ Loc unde se aduna senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei institutii de invatamant superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. senat, it. senato, lat. senatus < senex – batran].

SUPLEANT, -A s.m. si f. (In trecut) Judecator care detinea prima treapta ierarhica in magistratura. ♦ Suplinitor. // adj. Membru supleant = membru al unui organ de partid sau de stat care exercita atributiile titularului in lipsa lui, avand drept de vot consultativ. [Pron. -ple-ant. / < fr. suppleant].

CAMERA s. f. I. 1. incapere intr-un apartament. ♦ muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment intr-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). ♦ ~ obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei in semnale video; ~ de combustie = incapere a motorului cu ardere interna in care se aprinde amestecul de gaze. II. tub inchis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie avand ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

DECRET s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispozitii obligatorii generale sau prin care se reglementeaza anumite situatii individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. decret, lat. decretum)

DEPUTAT, -A s. m. f. persoana aleasa intr-un organ reprezentativ al puterii de stat. (< fr. depute, lat. deputatus)

DESCENTRALIZA vb. tr. a acorda autonomie (administrativa) organelor locale ale administratiei de stat. (dupa fr. decentraliser)

HURAL s. n. organ local al puterii de stat in Mongolia. ♦ Marele ~ = parlamentul mongol. (< rus. hural)

LOBBYISM s. n. activitate de culise desfasurata in scopul influentarii de catre grupuri de afaceri, prin agenti speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta in organele legislative, in organizatii internationale etc. anumite hotarari. (< engl. lobbyism)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

REPUBLICA s. f. forma de guvernamant in care conducerea este detinuta de un organ suprem al puterii de stat ori de un presedinte ales sau numit. (< it. repubblica, fr. republique)

SENAT s. n. 1. (ant.) organ suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, din membri alesi sau de drept. ◊ loc unde se aduna senatorii. 3. consiliul profesoral al unei institutii de invatamant superior. (< fr. senat, lat. senatus)

SUPLEANT, -A I. s. m. f., adj. suplinitor. II. adj. membru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercita atributiile titularului in lipsa lui, avand drept de vot consultativ (azi neuzitat). III. s. m. (in trecut) judecator care detinea prima treapta ierarhica in magistratura. (< fr. suplleant)

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

NOMENCLATURA², nomenclaturi, s.f. Totalitatea posturilor de conducere in organele de partid si de stat din fosta URSS si tarile satelite. ♦ Grup social cu prerogative exceptionale in regimurile de tip sovietic sau totalitare. – Din fr. nomenclature.

CAPITALA, capitale, s. f. Oras de resedinta a organelor supreme ale puterii de stat; (in trecut) oras in care isi au resedinta organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Fr. [ville] capitale.

CONFEDERATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Uniune de state sau de unitati terit., autonome sau independente, avind anumite organe centrale ale puterii de stat in comun (parlament, guvern, sef de stat etc.). Astfel de confederatii au fost: pina in 1848, Confederatia elvetiana; intre 1778 si 1787, S.U.A.; intre 1815 si 1866, Confederatia germana. Confederatia constituie, in general, o etapa de trecere spre constituirea unui stat federal si chiar unitar. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii obstesti (ex. Confederatia Generala a Muncii din Franta).

GERUSIA s. f. art. organ politic suprem in mai multe state din Grecia antica. – Cuv. gr.

PARLAMENTAR adj., s. 1. adj. (POL.) legislativ, legiuitor. (organ ~.) 2. s. (POL.) congresman. (In unele state, ~ ul se numeste congresman.) 3. s. (MIL., POL.) (inv.) solitor. (Au trimis un ~ in tabara adversa.) 4. adj. ceremonios, protocolar. (Stil, limbaj ~.)

STAB¹ ~uri n. organ de conducere a fortelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. stab

ADMINISTRATIE s.f. Ansamblul organelor executive si de dispozitie ale statului; personalul de conducere al unei intreprinderi, al unei institutii etc. ◊ Consiliu de administratie = consiliu insarcinat cu conducerea unei societati pe actiuni. ♦ Serviciu al armatei care avea in sarcina hrana si imbracamintea trupelor. [Gen. -iei, var. administratiune s.f. / cf. rus. administratiia, fr. administration, it. amministrazione, lat. administratio].

ADMINISTRATIE s. f. 1. ansamblul organelor executive si de dispozitie ale statului; personalul de conducere al unei intreprinderi, institutii etc. ◊ consiliu de ~ = consiliu insarcinat cu conducerea unei societati pe actiuni. 2. serviciu al armatei care avea in sarcina hrana si imbracamintea trupelor. (< fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administratiia)

presedinte (presedinti), s. m. – Persoana care conduce o institutie, un organ, o adunare etc.; sef de stat. – Var. prezident. Lat. praesidentem (sec. XIX), var. ca fr. president. – Der. presidentie (var. prezidentie), s. f.; presidential. adj.; prezida, vb., din fr. presider.

DIETA² (‹ fr., lat. m.) s. f. 1. Veche adunare politica in unele state din centrul si estul Europei, organ de reprezentare a starilor privilegiate (ex. Dieta Imperiului German, Dieta celui de-al II-lea Reich si a Republicii de la Weimar, Dieta Poloniei, Dieta Transilvaniei s.a.). 2. Nume dat adunarilor catorva ordine religioase.

CASATIE s. f. Organ judecatoresc suprem, care are dreptul, in unele state, sa caseze o sentinta pronuntata de organele judecatoresti de grad inferior. – Din fr. cassation.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. organ de conducere a unei (mari) unitati sau a unei institutii militare. ◊ Comandament suprem = cel mai inalt organ de conducere a armatei sau unui stat sau unui grup de state in timp de razboi. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, porunca, regula, norma. 3. (Jur.) Act prin care incepe executarea silita imobiliara a unui debitor. – Din fr. commandement.

LEGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependentei, interactiunii si legaturii dintre fenomenele realitatii. ~ile naturii. ~ea conservarii energiei. 2) Act normativ adoptat de organul legislativ si aparat de puterea de stat. ◊ Dupa ~ in mod legal; legitim. In baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regula obligatorie; obligatie. 4) inv. Credinta intr-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvantul meu. 4) Traditie, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea asa cum se obisnuieste; asa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis

GUVERN s. n. organ suprem al puterii executive intr-un stat; cabinet (II). (< uoverna)

PRAVILA ~e f. inv. 1) Regula imperativa adoptata de organul legislativ al unei tari si aparata de stat; lege. 2) Carte care contine astfel de reguli. 3) rar Norma traditionala a unei colectivitati, legata de un ceremonial si transmisa din generatie in generatie; datina; obicei; randuiala. /<sl. pravilo

AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)

CENZURA ~i f. 1) Control (de stat) efectuat asupra presei, radioului, televiziunii, spectacolelor si corespondentei. 2) organ oficial care exercita acest control. 3) (in Roma antica) Functie de cenzor. [G.-D. cenzurii] /<lat. censura, fr. censure

EXECUTIV, -A adj. Care are sarcina de a pune in aplicare legile si dispozitiile organelor superioare. ◊ Putere executiva = una dintre puterile fundamentale ale statului, reprezentata prin guvern. [Pron. eg-ze-. / < fr. executif].

GUVERN s.n. organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat. [Cf. it. governo, fr. gouverne(ment)].

RUPTURA s. f. 1. rupere. 2. separare, intrerupere a legaturilor de prietenie intre persoane, state. 3. (med.) lipsa de continuitate, intervenita brusc intr-un organ. (< fr. rupture)

organIZATIA UNITATII AFRICANE (O.U.A.; in engl.: organization of African Unity – O.A.U.), organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Addis Abeba (Ethiopia), creata la Conferinta din mai 1963 de catre 32 natiuni africane (atunci independente), in scopul promovarii unitatii si solidaritatii statelor africane, colaborarii politice si economice a statelor membre, intensificarea si coordonarea eforturilor pentru imbunatatirea standardului de viata in Africa, al apararii suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei statelor africane, desfiintarii oricaror forme de colonialism pe continentul african, al promovarii cooperarii internationale conform Cartei O.N.U. Are 53 de state membre (toate statele africane cu exceptia Marocului, care a parasit organizatia in 1984 in semn de protest pentru admiterea ca membru al Saharei Occidentale). Principalele organe ale O.U.A. sunt: Conferinta Sefilor de stat si guvern (care se reuneste anual intr-o tara membra), Consiliul Ministrilor de Externe, Comisia de Arbitraj, Comitetul de Coordonare pentru Eliberarea Africii, comitete si comisii specializate si Secretariatul permanent cu sediul la Addis Abeba. La 11 iul. 2001 O.U.A. s-a dizolvat si in iul. 2002 a fost inlocuita de Uniunea Africana.

CONTENCIOS, -OASA, contenciosi, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (In unele state) Serviciu pe langa o institutie publica sau o intreprindere particulara, insarcinat cu apararea drepturilor si intereselor institutiei respective la incheierea de acte juridice sau in fata organelor de jurisdictie. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdictie care se ocupa cu rezolvarea litigiilor dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de norme dupa care se rezolva litigiile de catre acest organ. 2. Adj. (In sintagma) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (dupa fr. contentieux).

COMITET ~e n. organ de conducere colectiva a unor organizatii politice, obstesti, de stat etc. ~ sindical. ~ parintesc. /<rus. komitet, fr. comite

STAT² ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) Unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

SEPARATIE s.f. Despartire, separare. ♦ (Jur.) Separatie de bunuri = regim matrimonial in unele state, caracterizat prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; separatia puterilor = principiu fundamental de organizare a unui stat, potrivit caruia in stat actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. separation, lat. separatio].

COMUNITATILE EUROPENE, sistem de organizatii internationale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, in scopul coordonarii activitatii a trei entitati: Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunitati au aceiasi membri si aceleasi organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxenburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986). Principalele organe sint Comisia Comunitatilor Europene, Consiliul European (format din sefi de state si de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeana), Curtea de Justitie si Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeana de Investitii, Comitetul Economic si Social, Fondul European de Cooperare Monetara s.a. In 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice si monetare, in vederea deplasarii treptate a centrelor de decizie economica de pe plan national pe plan comunitar si a crearii unui sistem monetar de flotare concertata.

PREZIDIU, prezidii, s. n. organ colectiv de conducere a unei adunari, a unei institutii, a unui stat etc.; grup de persoane care prezideaza unele adunari, sedinte solemne etc. [Var.: prezidium s. n.] – Din lat. praesidium, rus. prezidium.

LAGAR, lagare, s. n. I. 1. Loc de stationare a trupelor in corturi sau in baraci; tabara, campament. 2. Loc in care sunt tinuti inchisi si sub supraveghere prizonierii de razboi sau, in regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 3. (In trecut) Totalitatea statelor si a persoanelor care luptau pentru aceeasi idee social-politica. II. organ de masina pe care se sprijina si se ghideaza o axa, o osie, un arbore. – Din germ. Lager.

CONFEDERATIE s. f. 1. uniune de state sau teritorii care isi pastreaza autonomia administrativa, avand in comun anumite organe de conducere. 2. reunire a unor organizatii obstesti. (< fr. confederation, lat. confaederatio)

BICAMERAL, -A (< fr.) adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcatuit din doua adunari reprezentative, denumite in unele state camere (ex., in Marea Britanie, Camera Comunelor si Camera Lorzilor; in Romania, Adunarea Deputatilor si Senatul).

BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucata mare dintr-o materie solida si grea, masa solida dintr-o singura bucata. 2. Gramada de lucruri considerate ca alcatuind o masa unica. ◊ Bloc de desen = grup de foi de hartie de desenat, lipite intre ele la una din margini si pastrate intre doua cartoane protectoare. ♦ Loc. adv. In bloc = impreuna, laolalta. 3. Cladire mare cu multe etaje; blochaus. 4. Alianta, intelegere (intre state, partide grupari etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. 5. (In sintagma) Bloc motor = organ de motor in care se afla cilindrii si pistoanele. 6. (Med.; in sintagmele) Bloc c*****c = tulburare a ritmului inimii, datorita blocarii influxului nervos care strabate muschiul c*****c. Bloc operator = parte componenta a serviciilor chirurgicale, cuprinzand salile de operatie si dependintele acestora. – Din fr. bloc, (3) germ. Block[haus]

STAT¹ s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)

OBSERVATOR², -OARE (‹ fr., lat.) adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care are misiunea de a observa, de a urmari ceva. 2. S. m. (Dr.) Reprezentare a unui stat sau a unei organizatii internationale la conferinte, sedinte, sesiuni etc. ale unui organ international, fara drept de vot si de semnatura a documentelor intocmite dar, uneori, cu dreptul de a participa la discutii.

CENTRALISM s. n. sistem de subordonare administrativa, economica sau politica a organelor locale, directivelor sau dispozitiilor organelor centrale. ♦ ~ democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii partidelor comuniste si al statelor socialiste. (< fr. centralisme)

SEPARATIE s. f. separare. ♦ (jur.) ~ de bunuri = regim matrimonial in unele state, prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; a puterilor = principiu fundamental de organizare a statului, potrivit caruia in acesta actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca, exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. (< fr. separation, lat. separatio)

PROTEST s. n. 1. manifestare energica impotriva unor incalcari, a unor actiuni nedrepte etc. 2. forma a demersului diplomatic prin care un guvern ia atitudine impotriva unor acte savarsite de guvernul altui stat, pe care le considera contrare tratatelor sau normelor de drept international. 3. act public prin care organele judecatoresti constata neplata la scadenta a unei polite. (< lat. protestum, it. protesta)

CENZURA, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, in unele state, asupra continutului publicatiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune si, in anumite conditii, asupra corespondentei si convorbirilor telefonice; organ care exercita acest control. 2. Demnitatea, functia de cenzor in vechea Roma. – Din lat. censura, fr. censure.

SECRETAR¹, -A I. s. m. f. 1. persoana care rezolva lucrarile curente de birou intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ◊ cel care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor in cadrul unei sedinte. ♦ ~ de redactie = colaborator din redactia unei publicatii sau edituri care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ◊ cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = inalt functionar insarcinat cu organizarea si conducerea unor adunari, organisme, societati etc. 3. ~ de stat = inalt functionar care conduce un departament ministerial; (in unele tari) ministru al afacerilor externe; c******l insarcinat cu relatiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobila in care se tin scrisori, hartii etc. (< lat. secretarius, fr. secretaire)

PRESEDINTE ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana care sta in fruntea unui organ de conducere (economic, social, sportiv etc.). 2) Conducator al unei tari cu forma republicana de guvernamant; sef al statului; prezident. 3) Persoana care prezideaza (o adunare, o sedinta etc.). /<fr. president, lat. praesidens, ~ntis

CONSTITUTIE s. f. I. 1. totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ. 2. conformatie; arhitectura (3). II. lege fundamentala a unui stat, care stabileste principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale (< fr. constitution, lat. constitutio)

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. Lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

MEDIATOR, -OARE I. adj. (despre planuri) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. II. s. f. perpendiculara pe mijlocul unui segment de dreapta. III. s. m. 1. factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. 2. substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. IV. s. m. f. persoana, guvern, stat care face o mediatie; mijlocitor, intermediar. (< lat. mediator)

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

APARAT ~e n. 1) Sistem tehnic care serveste la executarea anumitor operatii (tehnice, mecanice, electrice etc.). ~ de radio. ~ fotografic. ◊ ~ de gimnastica ansamblu de instalatii care servesc la efectuarea de exercitii gimnastice. 2) Totalitate a organelor care indeplinesc o functie in organism. ~ circulator. ~ digestiv. 3) Totalitate a serviciilor si a personalului dintr-o institutie, dintr-un stat. ~ administrativ. ◊ ~ critic explicatiile care insotesc un text. /<germ. Apparat, lat. apparatus

TERITORIU s. n. 1. spatiu geografic determinat prezentand o unitate fizica sau politica. ◊ portiune de pe glob, incluzand uscatul, subsolul, apele si spatiul aerian de deasupra lor, care se afla sub suveranitatea deplina si exclusiva a unui stat. 2. spatiu limitat care asigura necesitatile de supravietuire, alimentare si aparare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, muschi si portiuni ale pielii in care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

CONFERINTA s. f. 1. expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei etc. 2. reuniune a reprezentantilor unor state, organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ ~ la nivel inalt = intrunire a unor sefi de state sau de guverne. 3. for superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. consfatuire, convorbire. ♦ ~ de presa = intalnire intre o personalitate a vietii politice, sociale sau culturale si reprezentanti ai presei. (< fr. conference, lat. conferentia)

LEGISLATIV, -A, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea si la adoptarea lor. ◊ organ legislativ = organ care are imputernicirea de a elabora si a adopta legile. Putere legislativa = una dintre cele trei puteri in care se imparte puterea statului constitutional, care are atributia de a face legi. Consiliu legislativ = consiliu care cerceteaza proiectele de lege si contribuie la imbunatatirea si definitivarea lor. – Din fr. legislatif.

OFICIALITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. ♦ (jur.) principiul ~tatii = principiu potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 2. (pl.) autoritatile oficiale ale unui stat, ale unui oras. (< fr. officialite)

OFICIALITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialitatii = principiu potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale, pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 2. (La pl.) Autoritatile oficiale ale unui stat, ale unui oras. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialite].

OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. Persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.

LAGAR s.n. I. 1. Tabara. 2. (Fig.) Totalitatea statelor, a oamenilor care militeaza pentru aceleasi scopuri sau idei social-politice. 3. Loc unde sunt inchisi prizonierii de razboi sau unde sunt inchise persoanele considerate ostile regimului. II. organ de masina pe care se sprijina capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. [< germ. Lager].

NOTIFICARE, notificari, s. f. Actiunea de a notifica si rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, in scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificatie. ♦ Instiintare oficiala facuta de un stat altor state, printr-o nota diplomatica, cu privire la pozitia sa intr-o anumita problema internationala. – V. notifica.

comite (-t, -is), vb. – A savirsi, a face, a infaptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s. m. (persoana care incredinteaza cuiva un mandat de imputernicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectiva, comisie, delegatie), din fr. comite, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care actiona la ordinul unui comitet, facind incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadzi, tc. komitaci (Ronzevalle 141).

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

SECHESTRU s. n. 1. masura de asigurare ordonata de organele judiciare sau financiare, constand in aplicarea de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ masura exceptionala de administrare fortata sau de supraveghere adoptata de un stat beligerant fata de un bun al inamicului in vederea conservarii acestuia. ◊ retinere a unei nave de catre un stat, cu privire la care exista un litigiu, pana la solutionarea acestuia. 2. fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. ◊ tesut necrozat. (< fr. sequestre, lat. sequestrum)

RESTITUTIE s. f. 1. readucere in starea initiala, restabilire; restituire. ◊ inapoiere de catre un stat invins a bunurilor acaparate de el in mod ilegal in timpul razboiului de la statul invingator si de la cetatenii acestuia. 2. determinare a unui punct in spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, vazut din mai multe pozitii din spatiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau partilor de organe distruse sau vatamate. ◊ revenire la forma initiala a fragmentelor de cromozomi rupte. (< fr. restitution, lat. restitutio)

BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oras, un port sau un stat prin blocada. 2. A inchide o artera de circulatie; a opri circulatia, miscarea; a impiedica o persoana sau un vehicul in mers. 3. A fixa intr-o pozitie data; a imobiliza. ◊ Refl. Motorul s-a blocat. ♦ Refl. (Med.; despre un organ) A nu mai functiona. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri etc. necesare pentru alte scopuri. ♦ A opri completarea unui post vacant. – Fr. bloquer.

CONGRES, congrese, s. n. 1. Reuniune nationala sau internationala in care delegati sau invitati dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, stiintific, cultural etc. 2. organ suprem de conducere al unor partide politice, organizatii de masa si obstesti. 3. Denumire a parlamentului in unele tari, format din Camera reprezentantilor si Senat. 4. (Urmat de determinari) Denumire a unor partide politice. Congresul National Indian. 5. Denumire data unor conferinte internationale ale statelor, convocate, de obicei, pentru incheierea de tratate de pace. – Din fr. congres, lat. congressus.

ADUNARI AD-HOC, organe cu caracter consultativ in Moldova si in Tara Romaneasca, alcatuite din reprezentanti alesi ai tuturor claselor si categoriilor sociale convocate la Iasi si Bucuresti la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotarit: autonomia si neutralitatea celor doua Principate, unirea lor intr-un singur stat cu numele de Romania, numirea ca domn a unui print strain dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ si constitutional, garantarea colectiva a celor sapte puteri. Numite si Divanuri ad-hoc.

CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.

COLECTOR, -OARE adj. Care colecteaza fluide. // s.n. 1. Incapere, recipient sau conducta pentru acumularea (temporara a) materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. organ al rotorului unor masini electrice avand rolul de a comuta legaturile dintre infasurarea rotorului si circuitul exterior. 3. Substanta organica folosita ca reactiv la flotatia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale in spuma. // s.m. si f. Achizitor de marfuri, de produse etc. pentru stat, pentru o anumita institutie etc. [Cf. fr. collecteur].

LAGAR s. n. I. 1. tabara. 2. totalitatea statelor care militeaza pentru aceleasi scopuri sau idei social-politice, pentru o anumita forma de societate („lagarul socialist” si prin extindere – in viziunea socialista: „lagarul capitalist”). 3. loc de internare a prizonierilor de razboi sau unde sunt inchisi, in regimurile totalitare, cei considerati ostili regimului. II. organ de masina pe care se sprijina capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. (< germ. Lager)

stat¹ s.n. 1. organizatia politica a clasei economiceste dominante in societate, care are drept scop apararea ordinii economice si politice existente si reprimarea impotriva claselor opuse; tara. 2. Unitate administrativ-teritoriala autonoma in unele republici din America si in Australia. 3. (La pl.; in oranduirea feudala) Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. etat].

EMISIUNE s.f. 1. Faptul de a emite, de a pune in circulatie; producerea de catre un organ, de catre un corp, de catre un dispozitiv etc. a unui sunet, a unei radiatii etc. ♦ Evacuarea aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. Punere in circulatie a banilor, a hartiilor de valoare de catre un stat, de catre o banca etc. ♦ Marca postala sau serie de mai multe marci pusa oficial in circulatie. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune. [Pron. -si-u-, var. emisie s.f. / cf. fr. emission, it. emissione, lat. emissio].

COMUNITATEA FRANCEZA, asociatie de state si teritorii creata in 1958 (succedind Uniunii Franceze, fondata in 1946) in scopul conlucrarii pe plan politic, economic, social si cultural, din care fac parte Franta, departamentele si teritoriile franceze de peste mari, precum si unele din fostele posesiuni coloniale franceze ce si-au dobindit independenta. Nu are organe proprii, insa sint organizate anual intilniri la nivel inalt franco-africane.

MATRICE s. f. 1. organ al mamiferelor in care se dezvolta fatul pana la nastere; uter. ◊ (fig.) origine. 2. substanta fundamentala a tesutului conjunctiv. 3. partea fundamentala, nediferentiata, a citoplasmei, a cromozomilor etc. 4. substanta in care este inclusa o fosila. 5. (mat.) tablou dreptunghiular dintr-un anumit numar de linii sau randuri dispuse in coloane. 6. (stat.) aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente. (< fr. matrice, lat. matrix, -icis)

AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

EMISIUNE s. f. 1. faptul de a emite, de a pune in circulatie; producere de catre un organ, de catre un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiatii etc. ◊ evacuare a aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. punere in circulatie a unor hartii de valoare, monede, medalii, marci si efecte postale de catre un stat, o banca etc. ◊ marca postala sau serie de mai multe marci puse oficial in circulatie. 3. program transmis prin radio sau televiziune. (< fr. emission, lat. emissio)

TRANZIT s.n. Trecere (fara stationare) de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; drum de tranzit = drum public care ocoleste localitatile; in tranzit (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (In telefonie si radiofonie) Operatia de receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere].

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. organele de conducere sunt Adunarea Generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. Acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.

ADUNAREA ELECTIVA A ROMANIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunarii Elective a Tarii Romanesti cu cea a Moldovei. A adoptat masuri privind unificarea legislatiilor Principatelor Unite. In cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianta intre conservatori si liberalii radicali, in scopul detronarii lui Al. I. Cuza si inlocuirii lui cu un print dintr-o familie domnitoare straina, conform rezolutiilor Adunarilor Ad-Hoc. Neintelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza sa dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O noua A. a fost aleasa in toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvata, fiind inlocuita cu Adunarea Constituanta.

TRANZIT s. n. 1. trecere de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ totalitatea marfurilor care trec dintr-o tara in alta prin teritoriul unei alte tari. ♦ bilet de ~ = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; in ~ (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. 2. trecere a unui tren printr-o statie sau printr-o gara fara alte opriri decat pentru cele strict necesare pentru incrucisari sau schimbari de directie. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (in telefonie si radiofonie) receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fata discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)