CALCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I S. n. 1. Ansamblu de operatii matematice facute cu scopul de a gasi valoarea uneia sau a mai multor marimi; socoteala. ◊ (In sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice. ◊ Calcul logic = ansamblu de operatii prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. Plan, combinatie, proiect, apreciere, socoteala. II. S. m. (Med.) Concretiune de forma unei pietricele, rezultata din precipitarea sarurilor organice sau anorganice, care se formeaza in anumite organe interne; piatra. – Din fr. calcul, lat. calculus.

HIPERTONIE, hipertonii, s. f. 1. Stare a unei solutii hipertonice. 2. Crestere a tonusului muschilor scheletici sau ai diferitelor organe interne si a sistemului nervos vegetativ. 3. Hipertensiune. – Din fr. hypertonie.

STETOSCOP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul caruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stethoscope.

PRAPUR, prapuri, s. m. 1. Steag ostasesc din tarile romane, prins de obicei in varful unei lanci; flamura; p. ext. materialul steagului descris mai sus. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnitati religioase. 3. (Pop.) Membrana care inveleste diferite organe interne ale corpului, in special stomacul si intestinele; peritoneu. [Var.: prapor s. m.] – Din sl. praporu.

CIOCANI, ciocanesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) intr-un corp tare; spec. a bate cu degetul (indoit) in usa, in fereastra (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atentia etc.). ♦ Tranz. A lovi usor cu degetele in toracele sau in abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (usor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul¹; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (marunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicali, a pisa. [Prez. ind. si: ciocan] – Din ciocan¹.

NISA, nise, s. f. 1. Adancitura (dreptunghiulara, in forma de arcada etc.) anume lasata intr-un zid, in peretele unei sobe, la o mobila etc., in care de obicei se asaza obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firida. 2. Intrand amenajat pe o latura a unei incaperi, care serveste ca anexa a unei camere de locuit. 3. Intrand amenajat in peretele unei galerii de mina sau al unui tunel, care serveste pentru adapostirea lucratorilor in timpul executiei unor lucrari periculoase sau la trecerea trenului, precum si pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adanciturile amenajate in peretii unei ecluze pentru a adaposti canaturile portilor cand acestea sunt deschise. 4. Constructie speciala in forma de dulap sau de camera, cu peretii de sticla, legata de un cos de evacuare si folosita in laboratoare pentru lucrul cu substante care emana gaze (vatamatoare). 5. (In sintagma) Nisa de abraziune = forma de relief cu aspect de firida alungita, formata la baza unei faleze alcatuite din roci rezistente la eroziune, din cauza actiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulceratie adanca pana la perforare a unor organe interne (stomac, plamani etc.). – Din fr. niche.

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele doua organe interne ale omului si ale animalelor superioare, care secreteaza si excreteaza u***a si care sunt situate in regiunea lombara, in afara cavitatii peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rarunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care serveste la inlocuirea temporara a functiilor rinichiului, eliminand totodata produsii toxici din sange, fara sa modifice compozitia lui. – Lat. reniculus.

DIATERMIE s. f. Metoda terapeutica, constand in ridicarea temperaturii unor organe interne cu ajutorul curentilor de inalta frecventa. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermie.

STETOSCOPIE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stethoscopie.

A ASCULTA ascult 1. tranz. 1) (vorbe, cantece, zgomote etc.) A percepe incordandu-si auzul. ◊ Asculta! se foloseste pentru a atrage atentia cuiva la ceea ce i se va spune. 2) (elevi sau studenti) A supune unui examen oral; a intreba; a interoga; a examina. 3) jur. (martori) A audia in vederea solutionarii unui proces. 4) med. (organe interne, mai ales inima, plamanii) A examina ascultand cu urechea sau cu stetoscopul in vederea stabilirii diagnosticului; a ausculta. 5) (sfaturi, rugaminti, dorinte etc.) A lua in consideratie. 2. intranz. A se supune din proprie initiativa; a se conforma. ~ de cei mai in varsta. /<lat. ascultare

A AUSCULTA auscult tranz. med. (organe interne, mai ales inima, plamanii) A examina ascultand cu urechea sau cu stetoscopul in vederea stabilirii diagnosticului; a asculta. ~ un bolnav. [Sil. aus-] /<fr. ausculter, lat. auscultare

BURTA ~ti f. pop. 1) Parte a corpului, la om si la animale, dintre torace si bazin, in care se afla stomacul, intestinele si alte organe interne; pantece; abdomen. ◊ A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trandavi. A-si face ~ta toba a manca mult, fara masura. 2) fig. Parte proeminenta (a unui obiect); pantece. [G.-D. burtii] /Orig. nec.

CALCUL² ~i m. Concretiune formata in unele organe interne ale omului ca urmare a depunerii de saruri minerale continute in organism; piatra. ~ renal. /<lat. calculus, fr. calcul

FLUOROGRAFIE f. 1) Procedeu de examinare medicala a unor organe interne prin fotografierea imaginii lor de pe un ecran fluorescent pe o pelicula fotografica. 2) Procedeu fotografic de gravura, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Art. fluorografia; G.-D. fluorografiei; Sil. -fi-e] /<fr. fluorographie

NERV ~i m. 1) Formatie anatomica, cu aspect fibros, albicioasa, care se ramifica de la sistemul nervos central spre diversele organe interne si exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constitutii nervoase. ◊ Boala de ~i stare de nervozitate extrema. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-si calma ~ii a-si potoli surescitarea. Razboiul ~ilor stare de tensiune extrema intre adversari. 4) la sing. fig. Putere vitala; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viata; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibra musculara. 6) la sing. Parte esentiala, de baza. /<lat. nervus, it. nervo

ORTODIAGRAFIE f. Mod de reproducere a conturului exterior si a marimii unor organe interne cu ajutorul razelor Roentgen. [Sil. -di-a-] /<fr. ortodiagraphie

ORTODIASCOPIE f. Metoda de examinare a contururilor unor organe interne proiectate pe un ecran fluorescent. [Sil. -di-a-] /<fr. orthodiascopie

PARENCHIM ~e n. 1) (la animale) Tesut functional spongios, cu numeroase vase sangvine, caracteristic unor organe interne (ficat, splina, plamani etc.). 2) (la plante) Tesut celular de baza, care asigura o serie de functii (asimilarea, disimilarea etc.). /<it. parenchima, fr. parenchyme

PERISTALTISM n. Ansamblu de contractii musculare ale unor organe interne cavitare (stomac, intestin etc.) care propulseaza continutul acestora. /<fr. peristaltisme

PIATRA pietre f. 1) Roca dura raspandita la suprafata sau in interiorul pamantului, avand diferite intrebuintari. ◊ Epoca de ~ perioada din istoria omenirii, caracterizata prin confectionarea uneltelor si armelor din piatra. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei slefuite neolitic. ~ abraziva roca foarte dura, intrebuintata la confectionarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale maruntite, intrebuintat la confectionarea mozaicurilor. ~ litografica roca sedimentara de calcar, folosita in litografie pentru confectionarea cliseelor. ~ de incercare a) roca foarte dura intrebuintata pentru controlarea puritatii aurului si a argintului; b) mijloc de control al capacitatii morale si/sau fizice ale unei persoane. ~ pretioasa (sau nestemata, scumpa, rara) mineral cristalizat, transparent, stralucitor, de mare valoare, intrebuintat pentru confectionarea bijuteriilor si a altor podoabe. ~ semipretioasa mineral cristalizat, avand o valoare mai mica decat piatra pretioasa. ~ filozofala a) substanta miraculoasa, care, dupa parerea alchimistilor medievali, poate preface toate metalele in aur si poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inima de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimtitor. A scoate apa si din ~ seaca a obtine ceva dorit in orice imprejurari. ~ acra sulfat dublu de aluminiu si de potasiu; alaun. ~ vanata sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasa sulf in forma de bucati. 2) Bucata dintr-o astfel de roca. Cladire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascutit cute. ~ de moara fiecare dintre cele doua pietre mari rotunde si plate ale morii, care servesc pentru macinatul grauntelor. ~ de temelie a) piatra care se pune drept fundament la o constructie; b) component fundamental si esential pentru ceva. ~ de hotar a) piatra pusa pentru a marca un hotar; b) obiect care delimiteaza, separa ceva. ~ kilometrica piatra paralelipipedica, pe care se indica numarul de kilometri de la locul unde este asezata aceasta pana la o localitate. ~ in casa fata mare nemaritata (statuta), considerata ca o povara pentru familie. A pune prima (sau cea dintai) ~ a initia ceva. A arunca cu ~a in cineva a aduce invinuiri cuiva. A nu lasa (sau a nu ramane) ~ pe ~ a distruge pana in temelie, complet. A scula pietrele din somn a se impiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inima a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inima (sau de pe suflet) a scapa de o stare sufleteasca apasatoare, plina de griji si de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rau. 3) Strat dur depus pe peretii vaselor in care se fierbe sau se pastreaza apa. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanta calcaroasa care se depune pe coroana dintilor; tartru dentar; detritus. 5) med. Concretiune formata din saruri in unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitatii atmosferice sub forma unor bucatele de gheata (provenite prin inghetarea picaturilor de ploaie); grindina. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

RADIOSCOPIE ~i f. 1) med. Metoda de examinare a unor organe interne cu aju-torul radiatiilor ionizante. 2) Imagine obti-nuta prin aceasta metoda. 3) tehn. Cercetare a structurii unui material cu ajutorul ra-diatiilor ionizante. [G.-D. radioscopiei; Sil. -di-o-] /<fr. radioscopie

TOMOGRAFIE f. 1) Metoda radiografica care permite obtinerea de imagini, de la diferite adancimi, ale unor organe interne si detectarea leziunilor acestora. 2) Imagine obtinuta prin aceasta metoda. /<fr. tomographie

PESAR s.n. (Med.) Instrument in forma de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care sustine unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].

CANCER s.n. 1. Tumoare maligna care distruge tesuturile unor organe interne sau externe; neoplasm; (pop.) rac. 2. Boala a plantelor, produsa de unele ciuperci si bacterii parazite. 3. Tropicul cancerului = cerc imaginar pe globul terestru, situat la 23°27' nord de ecuator, care limiteaza zona tropicala de cea boreala; tropicul racului; zodia cancerului = a patra dintre cele 12 zodii (12 iunie – 22 iulie); zodia racului. [Pl. -re. / < fr., lat. cancer – rac].

pohoiala, s.f. (inv. si reg.) 1. boala de ochi la cai, datorita careia acestia nu mai vad drumul (cataracta, leucom, epitora, urdoare). 2. membrana care inveleste diferite organe interne ale corpului, in special stomacul si intestinele; prapur. 3. partea de jos a burtii animalelor; vintre. 4. parte a corpului animalelor situata intre ultima coasta si osul soldului, formand o adancitura; desert, flamanzare. 5. (in forma: povaiala) sira spinarii, spatele. 6. (la pl.; in forma: povaieli) marginile blanii de miel care nu sunt acoperite de lana si care din aceasta cauza nu se pot folosi la caciuli si pieptare.

bojoc (bojoci), s. m. – Plamin. – Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s. n. (Trans., buzunar). Origine obscura. Semantismul var. trans. este in legatura cu der. bojogar, s. m. (hot, pungas); bojogareala, s. f. (hotie, furt, pungasie); bojogari, vb. (a pungasi); bojogarie, s. f. (pungasie), care indica existenta in cadrul etimonului a sensului dublu „plamin” si „punga”. Aceasta pare sa duca la gr. βύρσα „punga”, si sa indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evolutia lui s la z, cf. rus. birza „punga”. In acest caz, var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine mag. borszak „pintece”. Pentru semantism, cf. foale. Totusi, DAR considera ca „bojoc” provine din bosog si acesta de la boase „testicule”. In cazul lui „bojogar”, care a insemnat intotdeauna „hot de buzunare”, DAR se bazeaza pe o explicatie care are toate aparentele unei etimologii populare, si aplica acest nume hotilor de bojoci de prin macelarii; insa este cert ca bojocii sint cel mai putin furati din acestea. Este posibil sa provina din acelasi cuvint der. bojotel sau bojgatel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozatel, bozotel, s. m. (varietate de elebor). Rebreanu foloseste blohotai, s. f. (organe interne in general), si bojotaie, s. f. (taiere a porcului), care sint neindoios cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) si aflate in legatura cu etimonul mag. pe care l-am mentionat.

CALCULOZA s. f. boala produsa de prezenta calculilor in anumite organe interne; litiaza (1). (< fr. calculose)

PESAR s. n. (med.) instrument, inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care sustine unele organe interne. ◊ tampon. (< germ. Pessar, fr. pessaire, lat. pessarium)

CANCER s. n. 1. Boala care consta in aparitia unei tumori grave care provoaca degenerarea tesuturilor unor organe interne sau externe. 2. Rac (2). ◊ Compuse: tropicul-cancerului = tropicul-racului, v. rac (2); zodia-cancerului = zodia-racului, v. rac (2). – Fr. cancer (lat. lit. cancer).

PRAPUR, prapuri, s. m. 1. (Inv.) Steag ostasesc, flamura. ♦ Panza steagului. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte servicii religioase. 3. (Pop.) Membrana care inveleste diferite organe interne ale corpului, in special stomacul si intestinele. [Pl. si: (n.) prapure. – Var.: prapor s. m.] – Slav (v. sl. praporu).

BARBOTAJ, barbotaje, s. n. 1. (Chim., Fiz.) Trecere fortata a unui gaz printr-un lichid; barbotare. 2. (Tehn.) Ungere automata a organelor interne ale unui motor prin scaldarea lor intr-un rezervor de ulei special. – Din fr. barbotage.

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor si al animalelor, in care se strang unele secretii ale organismului; vezica. Basica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat si intrebuintat ca punga, burduf etc. ♦ organ intern, plin cu aer, care ajuta pestii la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida (seroasa). 3. Umflatura mica plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticla) in forma sferica. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

CALCULOZA, calculoze, s. f. Boala care consta in formarea unor calculi intr-un organ intern; litiaza. – Din fr. calculose.

CENESTEZIE s. f. Impresie generala, nediferentiata, care rezulta din totalitatea senzatiilor primite de la organele interne, caracterizandu-se printr-o dispozitie placuta sau neplacuta; sensibilitate care reflecta propria existenta fizica. – Din fr. cenesthesie.

INTEROCEPTIV, -A, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzatii) Care ia nastere in urma actiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.

INTEROCEPTOR, interoceptori, s. m. (Biol.) Terminatie nervoasa a unui analizator intern care culege si transmite impulsuri primite de la organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

MARUNTAIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale si la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate in cavitatea abdominala. ◊ Expr. A sti toate maruntaiele (din cineva) a cunoaste gandurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adanca a unui lucru; fund, adancime, mijloc. ♦ Interiorul fiintei omenesti, considerat ca sediu al gandirii, al sentimentelor si al constiintei. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.

SIMPATIC, -A, simpatici, -ce, adj. 1. Care inspira simpatie; placut, atragator. 2. (Inv.) Care da dovada de simpatie, plin de simpatie. ♦ (Rar) Favorabil, avantajos. 3. (In sintagma) Cerneala simpatica = cerneala incolora, care devine vizibila numai la caldura sau prin tratarea cu diferite solutii speciale (si care se intrebuinteaza pentru a scrie texte secrete). 4. (Anat.; in sintagmele) Sistem nervos simpatic sau (substantivat) marele simpatic = sistem nervos format din ganglioni si din fibre nervoase care regleaza, sub controlul scoartei cerebrale, functiile glandelor si ale organelor interne. Ganglioni (sau nervi etc.) simpatici = ganglioni (sau nervi etc.) care fac parte din sistemul nervos simpatic. – Din fr. sympathique.

VEGETATIV, -A, vegetativi, -e, adj. 1. Care indica natura proceselor fiziologice ce se petrec in afara controlului voluntar si se realizeaza intr-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului si conducerii scoartei). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inerveaza organele interne. 2. Care se refera la organe sau parti ale plantelor (altele decat cele de reproducere sexuata). ◊ Inmultire vegetativa = inmultire asexuata prin bulbi, rizomi, butasi etc. (si nu prin seminte spori). – Din fr. vegetatif, it. vegetativo.

ORTODIAGRAFIE, ortodiagrafii, s. f. Forma de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate in evidenta conturul exterior si marimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie.

ORTODIAGRAMA, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezinta proiectia conturului exterior al unui organ intern, determinata cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme.

LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomica si functionala a unui organ intern, de obicei despartita de rest prin cute adanci. ♦ Partea inferioara a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescenta a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separata de rest prin crestaturi adanci. 3. (Arhit.) Element de constructie in forma de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemanatoare, formeaza un arc compus. – Din fr. lobe.

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din increngatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita in spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, in spirala; b) foarte incet. ◊ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvant. II. P. a**l. 1. Partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze in diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat incolacit in spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite in forma de ineluse. – Et. nec.

ENDOPARAZIT, -A, endoparaziti, -te, subst., adj. 1. S. f. Ciuperca parazita al carei miceliu se dezvolta in interiorul tesuturilor plantei-gazda, provocand boli grave. 2, S. m. si f., adj. (Animal) care traieste ca parazit in organele interne ale corpului omenesc si al animalelor. – Din fr. endoparasite.

S*****S, s********i, s. n. Boala venerica provocata de un spirochet (Treponema pallidum), care se transmite prin contaminare sau prin ereditate si care se caracterizeaza in faza intai prin aparitia sancrului, in faza a doua prin aparitia s*********r, iar in faza a treia prin leziuni la diferite organe (interne) ale corpului; lues. ◊ S*****s congenital (sau ereditar) = forma de s*****s care apare la copil, de obicei dupa o nastere prematura, manifestandu-se la inceput prin leziuni cutanate viscerale si pe mucoase, mai tarziu prin tumori. – Din fr. syphilis.

SCINTIGRAFIE, scintigrafii, s. f. (Med.) Metoda de explorare a unui tesut, a unui organ intern prin introducerea unei substante radioactive; (concr.) imagine astfel obtinuta. – Din fr. scintigraphie. engl. scintigraphy.

SPLANHNOLOGIE s. f. Parte a anatomiei care se ocupa cu studiul organelor interne. – Din fr. splanchnologie.

BASICA ~ci f. 1) pop. organ intern avand forma unei pungi membranoase in care se depoziteaza unele secretii ale organismului, pentru a fi ulterior eliminate; vezica. ◊ ~ca udului (sau u*****a) rezervor membranos in care se inmagazineaza u***a venita de la rinichi, pentru a fi ulterior eliminata prin uretra; vezica u*****a. 2) organ intern membranos la peste, umplut cu un amestec de gaze, care inlesneste inotul. 3) Umflatura mica, plina cu aer, formata la suprafata unor lichide. Ploaie cu ~ci. 4) Umflatura mica pe piele continand o materie lichida. [G.-D. basicii] /<lat. bessica

ECOGRAF ~e n. Aparat pentru investigarea organelor interne, bazat pe ultrasunete. [Sil. e-co-graf] /<fr. echographe

ENDOPARAZIT ~ti m. Parazit care traieste in interiorul tesutului vegetal sau in organele interne ale omului si ale animalelor, provocand boli grave. /<fr. endoparasite

ENDOSCOP ~oape n. Aparat pentru cercetarea cavitatii organelor interne. /<fr. endoscope, germ. Endoskop

HERNIE ~i f. Stare patologica constand in iesirea (totala sau partiala) a unui organ intern din cavitatea sa naturala. [G.-D. herniei] /<fr. hernie, lat. hernia

INTEROCEPTOR ~i m. fiziol. Terminatie nervoasa senzitiva, localizata in organele interne. /<fr. interocepteur

MARUNTAIE f. la pl. 1) organele din interiorul corpului la animal, pasari si oameni. 2) Totalitate a organelor interne comestibile ale animalelor. 3) fig. Partea interioara (adanca) a unui lucru; adanc; strafund. [Sil. -ta-ie] /<lat. minutalia

MEDICINA f. Stiinta care se ocupa cu studiul profilaxiei si tratarii bolilor, ocrotirii si restabilirii sanatatii omului. ◊ ~ interna ramura a medicinei care se ocupa cu studierea si tratarea bolilor organelor interne. ~ judiciara (legala) ramura a medicinei care se ocupa cu efectuarea expertizelor si examenelor medicale pentru elucidarea faptelor intr-un proces. ~ preventiva ramura a medicinei care studiaza si aplica diferite metode de prevenire a bolilor. ~ veterinara medicina care studiaza si trateaza bolile animalelor. [G.-D. medicinei] /<lat. medicina

NISA ~e f. 1) Adancitura intr-un zid sau intr-un perete, facuta special, cu diferite scopuri. 2) Constructie in forma de dulap, care serveste in laboratoare pentru captarea gazelor vatamatoare, in vederea evacuarii lor. 3) Cavitate patologica adanca intr-un organ intern. /<fr. niche

SIMPATIC ~ca (~ci, ~ce) (mai ales despre persoane) Care inspira simpatie; placut; nostim. Om ~. Lucru ~. ◊ Sistem nervos ~ (sau marele ~) parte a sistemului nervos, care dirijeaza functiile glandelor si ale organelor interne. Cerneala ~ca cerneala incolora folosita in scrierea secreta, care devine vizibila numai la caldura sau la tratarea cu solutii speciale. /<fr. sympathique, it. simpatico

STETOSCOP ~oape n. med. Aparat pentru auscultatia organelor interne (inimii, plamanilor etc.). [Sil. -to-scop] /<fr. stethoscope

TORACOTOMIE f. med. Deschidere a cutiei toracice pe cale chirurgicala pentru a trata organele interne (plamanii, inima etc.). /<fr. thoracotomie

TUBAJ ~e n. med. Examen medical, care consta in introducerea unui tub de cauciuc special in organele interne (stomac, duoden etc.) pentru a extrage si a analiza sucurile gastrice. /<fr. tubage

VINTRE ~ f. pop. 1) Parte a corpului dintre torace si bazin, in care se afla viscerele; pantece; abdomen; burta. 2) Totalitate a organelor interne aflate in aceasta parte a corpului. [Sil. vin-tre] /<lat. venter, ~tres

AUSCULTATIE s.f. Examen al organelor interne facut prin ascultare cu urechea sau cu stetoscopul. [Pron. a-us-, gen. -iei, var. auscultatiune s.f. / cf. fr. auscultation, lat. auscultatio].

EXTROFIE s.f. (Med.) Dezvoltare a unui organ intern in afara cavitatii corpului. [< fr. exstrophie].

RADIOCHIMOGRAFIE s.f. Inregistrare a miscarilor organelor interne pe un film radiografic. [Gen. -iei. / cf. fr. radiokimographie].

ABCES s.n. Puroi strans in interiorul unui tesut sau intr-un organ intern; (pop.) buboi. [< fr. abces, cf. lat. abcessus].

AUSCULTA vb. I. tr. A asculta zgomotele din interiorul corpului (cu urechea sau cu stetoscopul) pentru a verifica functionarea organelor interne. [Pron. a-us-, p.i. auscult. / < fr. ausculter, cf. lat. auscultare – a asculta].

VEGETATIV, -A adj. 1. Care indica natura proceselor fiziologice petrecute in afara controlului voluntar si realizate intr-un sector special al sistemului nervos central. ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inerveaza organele interne. 2. Referitor la organe si parti ale plantelor, exceptand organele de reproducere s*****a. ◊ Inmultire vegetativa = inmultire asexuata prin bulbi, rizomi, butasi etc. (si nu prin seminte sau spori). [< fr. vegetatif, lat. vegetativus, it. vegetativo].

CENESTEZIE s.f. Senzatie vaga rezultata din informatiile provenite de la organele interne; sensibilitate care reflecta propria existenta corporala. [Gen. -iei. / < fr. cenesthesie, cf. gr. koinos – comun, aisthesis – simtire].

FISTULA s.f. 1. Canal supurativ accidental ramas in urma inchiderii unui abces. ♦ Canal facut pe cale chirurgicala, care uneste un organ intern cu exteriorul. 2. Ulceratie adanca in tesuturile organismului. [< lat. fistula, fr. fistule].

INTERN, -A adj. Care se afla inauntru; interior, launtric. ◊ organe interne = organele din cavitatea toracica si abdominala; unghi intern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei. // s.m. si f. Elev sau ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. ♦ Student in medicina care face practica la un anumit spital, unde de obicei si locuieste. [Cf. interne, it. interno, cf. lat. internus].

ANGIOMATOZA s. f. afectiune (congenitala) prin formarea unui mare numar de angioame, pe piele sau in organele interne. (< fr. angiomatose)

CENESTEZIE s. f. senzatie vaga din inflamatiile provenite de la organele interne. (< fr. cenesthesie)

CENESTOPATIE s. f. senzatie penibila, cu localizare difuza in diferite regiuni ale corpului sau organelor interne. (< fr. cenestopathie)

EXSTROFIE s. f. defect de conformatie al unui organ intern, care se prezinta intors, rasturnat; extroversiune. (< fr. exstrophie)

FISTULA s. f. 1. canal supurativ accidental in urma inchiderii unui abces. ◊ canal facut pe cale chirurgicala, care uneste un organ intern cu exteriorul. 2. ulceratie adanca intr-un tesut al organismului. (< fr. fistule, lat. fistula)

GINECOGRAFIE s. f. radiografie a organelor interne ale femeii, dupa insuflarea de aer in cavitatea peritoneala. (< fr. gynecographie)

INTERCEPTOR I. s. n. avion pentru misiuni de interceptie. II. s. m. ramificatie nervoasa care culege stimuli de la nivelul organelor interne. (< fr. intercepteur)

INTERN, -A I. adj. care se afla inauntru; interior, launtric. ♦ organe e = organele din cavitatea toracica si abdominala; boli e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~a = motor care foloseste energia unui combustibil ars in interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei; (inform.) memorie ~a = memorie a calculatorului facand parte din unitatea centrala. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. 2. student in medicina care face practica intr-o clinica, unde, de obicei, si locuieste. (< fr. interne, lat. internus)

INTEROCEPTIE s. f. sensibilitate viscerala, rezultat al senzatiilor care iau nastere la nivelul organelor interne. (< fr. interoception)

MELANOCIT s. n. celula a pielii care contine melanina si asigura protectia organelor interne contra radiatiilor solare. (< fr. melanocyte)

RADIOCHIMOGRAFIE s. f. inregistrare a miscarilor organelor interne pe un film radiografic. (< fr. radiokimographie)

RADIOCINEMATOGRAFIE s. f. metoda de diagnostic in inregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ intern in activitate. (< fr. radiocinematographie)

SCINTIGRAFIE s. f. metoda de exploatare a unui tesut sau organ intern cu ajutorul unei substante radioactive; scintilografie; imaginea obtinuta. (< fr. scintigraphie, engl. scintigraphy)

TUSEU s. n. 1. (med.) examinare prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sanatatii lui; tact. 2. senzatie produsa de pipairea cu mana a unei tesaturi pentru a-i constata gradul de finete. 3. maniera de a apasa tastele la un instrument cu claviatura (la pian). 4. fel de a aplica culorile in pictura. (< fr. touche)

VEGETATIV, -A adj. 1. referitor la natura proceselor fiziologice petrecute in afara controlului voluntar si realizate printr-un sector special al sistemului nervos central. ♦ sistem nervos ~ = sistem nervos care inerveaza organele interne. 2. referitor la structuri, organe sau functii care nu sunt implicate in procesul reproducerii. ♦ inmultire ~a = inmultire asexuata prin bulbi, rizomi, butasi etc., nu prin seminte sau spori. (< fr. vegetatif, it. vegetativo)

ABCES, abcese, s. n. Acumulare de puroi sub piele sau intr-un organ intern. – Fr. abces (lat. lit. abscessus).

BIKOV, Konstantin Mihailovici (1886-1959), fiziolog rus. Elev al lui I.P. Pavlov. Contributii in cercetarea functiilor creierului, a relatiilor reciproce dintre mediul extern si intern („Scoarta si organele interne”).

AUSCULTA, auscult, vb. I. Tranz. (Med.) A verifica functionarea organelor interne ale corpului, ascultand cu urechea sau cu stetoscopul. [Pr.: a-us-] – Fr. ausculter (lat. lit. auscultare).

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos care se gaseste in corpul oamenilor si al animalelor si in care se strang unele secretii ale organismului. Basica fierii. ♦ Basica (1) (scoasa din corpul animalelor) uscata si intrebuintata la facutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ organ intern al pestilor, de forma unui balonas, plin cu un amestec de gaze care le ajuta la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida. De vant batut, ars de soare Si cu basici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflatura mica, plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. (Neobisnuit) Glob de sticla; balon. [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

AUTOPSIE, autopsii, s. f. Disectie a unui cadavru si examinare anatomica a organelor lui interne pentru a stabili cauza mortii; necropsie. [Pr.:a-u-] – Din fr. autopsie.

SIMT, simturi, s. n. 1. Facultate a oamenilor si a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioara cu ajutorul unor organe specifice; functiune a organismului prin care acesta receptioneaza si prelucreaza o anumita categorie de stimuli externi sau interni; simtire. ◊ organe de simt = organe periferice ale perceptiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuala; senzualitate. ♦ Delectare a simturilor; gust. 2. Capacitate a omului de a intelege, de a judeca, de a aprecia; inclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simt moral = facultatea de a deosebi binele de rau. Simt practic = indemanare in rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simti (derivat regresiv).

TUSEU, tuseuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavitati anatomice naturale, spre a constata starea lor; metoda de investigarea unei cavitati naturale. 2. Felul in care un pianist atinge clapele pianului in timpul executiei unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tusa¹ (IV). – Din fr. toucher.

SPLINA, spline, s. f. 1. organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

ASCA s. f. organ sporifer intern, la unele ciuperci. (< fr. asque, gr. askos)

AUTOPSIE, autopsii, s. f. Disecare a unui cadavru si examinare anatomica a organelor lui interne, pentru a stabili cauza mortii. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autopsie (< gr.).

PAPILA, papile, s. f. Mica proeminenta (conica) a pielii, a unor mucoase sau a fetei externe sau interne a unui organ. – Din lat. papilla, fr. papille.

EFECTOR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care actioneaza sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiti de organele receptoare. 2. Substanta care modifica activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

ENDOGEN, -A adj. (Despre organe) De origine interna, nascut inauntrul organului de reproducere. ◊ Intoxicatie endogena = autointoxicatie. ♦ (Despre fenomene geologice) Provocat de forte interne din interiorul Pamantului. [< fr. endogene, cf. gr. endon – inauntru, genos – origine].

COHLEE s. f. organ al urechii interne dintr-un canal membranos rasucit in spirala. (< fr. cochlee)

LABIRINT, labirinturi, s. n. 1. Constructie cu un mare numar de camere si de galerii, in care orientarea este extrem de dificila; dedal. ♦ Grup decorativ de arbusti care alcatuiesc alei intortocheate. ♦ Fig. Incurcatura, incalcitura de drumuri in care te orientezi cu greutate; p. ext. problema, situatie incurcata, fara iesire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere si compartimente foarte inguste, folosit in diverse instalatii pentru a lungi parcursul unui fluid si a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavitatilor (si a organelor) care formeaza urechea interna. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus.

AGENITALISM s.n. (Biol.) Absenta a organelor genitale, a secretiei interne a acestora. [< fr. agenitalisme].

OTOLIT s. n. corpuscul calcaros din organul de echilibru (urechea interna) sau otocist, care transmite v********e sonore. (< fr. otolithe)

BRANHIE, branhii, s. f. organ de respiratie, extern sau intern, prezent la majoritatea animalelor acvatice (pesti, raci etc.). – Din fr. branchie, lat. branchia.

BRANHIE ~i f. organ de respiratie extern sau intern, prezent la numeroase animale acvatice. [Art. branhia; G.-D. branhiei; Sil. -hi-e] /<lat. branchiae, fr. branchies

ANATOMIE s. f. 1. stiinta care se ocupa cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal. 2. disectie. ◊ structura interna a unui organism sau organ. 3. forma exterioara a unui corp. 4. (fig.) studiu, analiza minutioasa. (< fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

AUTONASTIE s. f. curbura de crestere inegala a organelor vegetale datorata unor cauze interne. (< fr. autonastie)

NEUROCRINIE s. f. 1. varsare directa a unei secretii interne intr-un tesut sau organ nervos. 2. proprietate secretorie a unor celule nervoase. (< fr. neurocrinie)

STROMA s. f. 1. (anat.) retea de suport a unui organ din tesut conjunctiv, vase si nervi. ◊ structura interna, spongioasa, a eritrocitului etc. 2. organ la unele ciuperci din hife in care se formeaza corpurile de fructificatie. (< fr. stroma)

SIMT ~uri n. 1) Insusire a organismului viu de a receptiona si de a prelucra e*******i externi sau interni sub forma de senzatii constiente. ◊ organe de ~ organe care receptioneaza e*********e din mediul exterior si interior. 2) Capacitate de a intelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilitatii. ~ul masurii. ~ul umorului. ◊ ~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simti

CHALON s.n. Substanta a glandelor cu secretie interna, cu rol inhibitiv asupra altor organe. [Pron. sa-lon, scris si salon. / < fr. chalon].

CARBURATOR s. n. organ al unui motor cu ardere interna in care se formeaza amestecul carburant. (< fr. carburateur)

E*******E, e*******i, s. f. 1. E******e. 2. Proces fiziologic care se manifesta prin activitatea functionala (contractie, secretie sau generare de impulsuri) a unei celule, a unui tesut sau a unui organ, ca raspuns la un factor stimulativ intern sau extern. 3. Producere a unui camp magnetic util in masini, aparate sau instrumente electrice. 4. Producere a campului magnetic inductor util in masinile electrice, in unele aparate electrice si instrumente electrice. – Din fr. e********n, lat. e*******o.

INTEROCEPTOR s.m. (Biol.) organ receptor nervos care primeste stimulii activitatii interne, in special viscerale. [< fr. interocepteur, cf. lat. interior – dinauntru, recipere – a primi].

SECURITATE s.f. 1. Stare de siguranta, de lipsa de primejdie. ♦ Protectie, aparare. ♦ Consiliu de securitate = principalul organ permanent al O.N.U., care are ca sarcina fundamentala mentinerea pacii si securitatii internationale; securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea de masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (In socialism) organ de stat care veghea la siguranta interna a statului. [Cf. fr. securite, lat. securitas].

EXTROFIE, extrofii, s. f. Defect de conformatie al unui organ care este astfel intors, incat fata sa interna devine externa. – Din fr. extrophie.

EXSTROFIE s.f. (Biol.) Defect de conformatie al unui organ care este intors astfel incat fata sa interna devine externa. [Gen. -iei. / < fr. exstrophie, cf. gr. ex – afara, strophe – intoarcere].

RECEPTOR, -OARE, receptori, -oare, subst., adj. 1. S. n. Sistem tehnic destinat sa primeasca (si sa dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalatie, masina, dispozitiv destinate sa primeasca energie de o anumita forma si sa o transforme in energie utila. Receptor telefonic = aparat care transforma oscilatiile curentului electric produs de un microfon telefonic in v******i sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) organ care inregistreaza anumite modificari ale mediului extern sau intern si transmite e*********e la centrii nervosi. 4. Adj. (Tehn.) Care recepteaza, care primeste (o actiune mecanica, un curent, un semnal etc.) – Din fr. recepteur.

INVALIDA, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata si a declara nevalabile anumite acte de procedura; a declara nevalabila alegerea membrilor organelor reprezentative sau imputernicirea delegatilor la conferinte sau la congrese interne sau internationale; a infirma. – Din fr. invalider.

FISTULA ~e f. 1) Canal artificial, congenital sau patologic, prin care un organ comunica in mod anormal cu alt organ sau cu exteriorul si prin care se scurg secretiile interne. 2) Ulceratie adanca intr-un tesut al organismului. /<fr. fistule, lat. fustula

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

CHALON s. n. Substanta produsa de glandele cu secretie interna, care, circuland prin sange, are actiune inhibitoare asupra functiunii altor organe. [Pr.: sa-] – Cuv. fr.

ESAPAMENT, esapamente, s. n. Ansamblul organelor care asigura evacuarea gazelor arse dintr-un motor cu ardere interna sau a gazelor si a aerului din unele pompe pentru servicii auxiliare, precum si reducerea zgomotului. – Din fr. echappement.

organIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~ca. 2) Care tine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un intreg; unitar. Lege ~ca. Unitate ~ca. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esential; intrinsec. 4) (despre relatii, legaturi) Care este asemanator relatiilor interne dintre partile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partile unui organism; indisolubil. Legatura ~ca. 5) (despre substante, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale si animale. ◊ Chimie ~ca compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique

CHEMORECEPTOR s. m. terminatie nervoasa sau organ de simt care inregistreaza modificarile chimice ale mediului extern sau intern. (< germ. Chemorezeptor)

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

INTERN¹ ~a (~i, ~e) 1) Care se afla in partea de dinauntru a ceva; de dinauntru; interior; launtric. ◊ organe ~e organe din cavitatea toracica si abdominala. Boli ~e boli ale acestor organe. 2) Care are loc in interiorul unui organism social. /<lat. internus, fr. interne

EVACUARE s. f. 1. actiunea de a evacua. 2. eliminare a continutului unui organ sau a unei formatii patologice. 3. faza din ciclul motoarelor cu ardere interna, sau al turbinelor cu gaze, in care gazele sunt evacuate dupa ce au efectuat lucrul mecanic; purgare. (< evacua)

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. Corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. Piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

ZGAU ~ri n. inv. 1) (la femei si la femele vivipare) Cavitatea interna a aparatului ge-nital in care se dezvolta embrionul; uter; nutra; matrice. 2) Scobitura intr-un organ al corpului omenesc. /Orig. nec.

SENZORIAL, -A, senzoriali, -e, adj. 1. Care priveste organele de simt, care se realizeaza prin simturi. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legatura cu producerea senzatiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.

COLUMELA s. f. 1. coloana funerara mica. ♦ ~ carstica = stalp mic de calcar in mijlocul unei marmite (2). 2. organ animal sau vegetal in forma de coloana. ◊ coloana spiralata, axa dupa care este rasucita cochilia molustelor gasteropode. 3. axa conica a melcului urechii interne. (< fr. columelle, lat. columella)

CHEMORECEPTOR s.m. 1. Parte terminala a unui organ care, in contact cu moleculele unei substante din mediul extern, o receptioneaza si diferentiaza in functie de structura chimica. 2. Terminatie nervoasa care inregistreaza modificarile chimice din mediul intern. [Var. chemoceptor s.m. / < fr. chemo-recepteur].

PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. Parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

CAMERA s. f. I. 1. incapere intr-un apartament. ♦ muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment intr-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). ♦ ~ obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei in semnale video; ~ de combustie = incapere a motorului cu ardere interna in care se aprinde amestecul de gaze. II. tub inchis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie avand ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

daravera (-re), s. f. – 1. Treaba, afacere comerciala. – 2. Incurcatura. – 3. (Arg.) organ s****l. – Var. daravere, daravela. Mr. daravera. It. dare(e)avere „activ si pasiv”, termen comercial intrat prin filiera orientala, cf. ngr. νταραβέρι „miscare comerciala”, tc. dalavera „inselatorie”, iud. sp. delabera „afacere” (Papahagi, Jb., XVI, 131; Wagner RFE, XXXIV, 40). In general se indica de obicei ipoteza unei combinatii interne intre dare si avere, pe baza modelului din tc. alisveris (Tiktin; Candrea; Scriban); Pascu, II, 129, se refera gresit la tc. dever „miscare comerciala”, cf. dever. Sensul 3 apare si in tc. dalavera (Wagner, BF, X, 14).

EXPLOZIE s. f. 1. reactie fizico-chimica foarte rapida, violenta, insotita de degajare mare de energie, provocata de descompunerea unei substante explozive; detonatie (2). ♦ ~ vulcanica = iesire brusca a lavei, a bombelor vulcanice si gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant si de aer din cilindrul unui motor cu ardere interna. 3. trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 4. (fig.) izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ crestere (brusca) a unei populatii, a cantitatii de informatie etc. 5. a doua faza a articularii unei consoane oclusive, deschiderea brusca a organului fonator si iesirea aerului oprit de organe in actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternica executata la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)