LOCOTENENTA, locotenente, s. f. (Inv.) Functia de loctiitor. ◊ (In epoca moderna, in Tara Romaneasca si in Moldova) Locotenenta domneasca = organ administrativ-politic care tinea locul domnitorului si exercita atributiile acestuia; caimacamie. – Din it. locotenenza.

DECLARATIE ~i f. 1) Expunere orala sau scrisa prin care se face cunoscut ceva. ~ de dragoste. 2) Document oficial prin care se comunica ceva in mod public; comunicat; notificare. 3) Expunere in fata instantelor judecatoresti a unor fapte savarsite de cineva; marturie; depozitie. 4) Relatare a unor informatii facuta pentru un organ administrativ prin completarea unui formular. 5) Formular folosit in acest scop. [Art. declaratia; G.-D. declaratiei; Sil. -ti-e] /<fr. declaration, lat. declaratio, ~onis

LOCOTENENTA ~e f. : ~ domneasca organ administrativ-politic, care tinea locul domnului, exercitand atributiile acestuia. /<it. lougotenenza

MINISTER ~e n. 1) Organ central al administratiei de stat, care conduce un anumit domeniu de activitate a statului. 2) Institutie care reprezinta acest organ administrativ. 3) Cladirea unde se afla aceasta institutie. /<fr. ministere

RECLAMATIE ~i f. Petitie adresata unui organ administrativ, in care se exprima o nemultumire; jalba; plangere. A depune o ~. [G.-D. reclamatiei; Sil. -ti-e] /<fr. reclamation

SECRETAR ~a ( ~i, ~e) m. si f. 1) Slujbas insarcinat cu lucrari de secretariat. ~ particular. 2) Persoana care scrie procesul- verbal al unei adunari. 3) Functionar care pregateste lucrarile si duce la indeplinire hotararile organului suprem al puterii de stat, ale unui minister ori ale conducerii altui organ administrativ sau politic. /<fr. secretaire, lat. secretarius

BIROU s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (in care se tin hartii, documente etc.). 2. Camera, sala, incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ Institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunari insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

DECLARATIE s.f. Aratare, afirmare a unor convingeri, a unor sentimente. ◊ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”, „a gandi”. ♦ Act oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. ♦ Marturie, depozitie in fata unei autoritati. ♦ Relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. [Var. declaratiune s.f. / cf. fr. declaration, lat. declaratio].

BIROU s. n. 1. masa de scris, cu sertare. 2. incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective. ◊ serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc. 3. organ executiv si conducator al activitatii curente a unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 4. grup de membri ai unei adunari, insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ◊ reunire a presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. (< fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

DECLARATIE s. f. 1. marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, sentimente etc. ♦ verb de ~ = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”. 2. document oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. 3. marturie, depozitie in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. 4. (inform.) instructiune care precizeaza, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate intr-un program sau intr-o zona a acestuia. (< fr. declaration, lat. declaratio)

LOCOTENENTA s. f. (in trecut) organ administrativ-politic care tinea locul domnitorului si exercita functiile acestuia. (< it. locotenenza)

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE (O.N.U.; in engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizatie internationala guvernamentala cu sediul in United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondata, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de catre 50 de state (intrata in vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizatie cu vocatie universala, creata in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale prin luarea de masuri colective impotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni, promovarea cooperarii internationale in domeniul economic, social, cultural si umanitar. La 12 iun. 1941 este parafata la Londra „Declaratia interaliata” in care semnatarii se angajau „sa conlucreze cu celelalte natiuni libere, atit in timp de razboi, cit si in timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, presedintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt si primul-ministru britanic Winston Churchill au cazut de acord asupra unor principii care urmau sa favorizeze colaborarea internationala in scopul mentinerii pacii si securitatii. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizatiei a fost folosit prima data, la sugestia presedintelui F.D. Roosevelt, in „Declaratia Natiunilor Unite”, semnata, la Washington, la 1 ian. 1942, de catre reprezentantii a 26 de state care luptau contra Axei si care si-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Intr-o declaratie semnata la Conferinta de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite si Chinei au preconizat crearea unei organizatii internationale, obiectiv reafirmat de conducatorii Statelor Unite, Marii Britanii si U.R.S.S. la Conferinta de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat in cursul unei conferinte tinute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, In cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cind, reprezentatii U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite si Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii si functionarii acestei organizatii mondiale. La 11 febr. 1945, dupa reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill si Stalin si-au declarat vointa de a pune bazele unei „organizatii generale internationale pentru salvgardarea pacii si securitatii”. La 25 apr. 1945 reprezentantii a 50 de state s-au reunit la San Francisco in Conferinta Natiunilor Unite asupra Organizatiei internationale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptata in unanimitate. Aceasta defineste scopurile si principiile Organizatiei, structura, organele principale si functiile acestora. A doua zi ei au semnat-o in auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanti. A intrat in vigoare dupa ce a fost ratificata de cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate si a majoritatii celorlalti semnatari (24 oct. 1945, nasterea O.N.U.). Prima Adunare Generala, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oara la Londra (17 ian. 1946) adopta regulamentul sau de ordine interioara. Adunarea Generala adopta (24 ian. 1946) prima sa rezolutie consacrata in principal utilizarii pasnice a energiei atomice si eliminarii armelor atomice si a celorlalte arme de distrugere in masa. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generala proclama oficial aceasta zi drept „Ziua Natiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. In istoria sa de aproape sase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfasurat in conditii nefavorabile determinate de confruntarea din anii razboiului rece, O.N.U. a reusit in mare masura sa raspunda sperantelor pe care omenirea le pusese in Organizatie. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdictia armelor de distrugere in masa si neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului international, mediul, drepturile omului etc. Astfel, in iun. 1948 este stabilit in Palestina organismul Natiunilor Unite insarcinat cu supravegherea armistitiului, prima misiune de observare a Natiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obtine incetarea focului intre noul stat creat, Israel, si tarile arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generala adopta Declaratia universala a omului (10 dec. 1948). In absenta reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide sa intervina de partea Coreii de Sud si sa respinga invazia Nordului. O conventie de armistitiu in Coreea este semnata (27 iul. 1953) de catre Comandamentul O.N.U. si Comandamentul China-Coreea de Nord. In 1954, Inaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiati primeste primul dintre cele doua Premii Nobel pentru Pace pentru interventiile sale in favoarea refugiatilor europeni. Adunarea Generala isi tine prima sa sesiune extraordinara de urgenta (1 nov. 1956) pentru a face fata crizei Canalului Suez si creeaza (5 nov.) prima forta de mentinere a pacii a O.N.U. – Forta de Urgenta a Natiunilor Unite (F.U.N.U.). In sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intra in O.N.U. (cea mai numeroasa primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjold moare intr-un accident de avion in Congo, in cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adopta un embargou voluntar asupra armamemtelor impotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aproba trimiterea unei forte de mentinere a pacii in Cipru. Adunarea Generala retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sanctiuni obligatorii impotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de catre Consiliul de Securitate. Dupa „Razboiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adopta, la 22 nov. 1967, Rezolutia 242, baza viitoarelor negocieri care vizeaza instaurarea pacii in Orientul Mijlociu. Adunarea Generala aproba Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare si cere statelor membre sa-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intra in vigoare Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala. Adunarea Generala admite (25 oct. 1971) R.P. Chineza in O.N.U. In iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferinta a Natiunilor Unite pentru Mediu care creeaza Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generala recunoaste Organizatie pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul international al femeii”, marcat de prima conferinta O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizata la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de catre Adunarea Generala la 18 dec. 1979 a Conventiei asupra eliminarii oricaror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor in domeniul politic, economic, social, cultural si civil. Consiliul de Securitate adopta un embargou obligatoriu asupra armamentelor impotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generala convoaca prima sa sesiune extraordinara consacrata dezarmarii (mai-iun. 1978). Trei ani dupa declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) proclama oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generala adopta Declaratia asupra eliminarii oricaror forme de intoleranta si discriminare pe baza religioasa. La 10 dec. 1982 este semnata Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii de catre 177 state si doua entitati (cel mai mare numar de semnaturi puse pe un tratat in ziua votarii). In dec. 1984 secretarul general Javier Perez de Cuellar creeaza Biroul de operatii de urgenta in Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generala adopta Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. In iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferinta de incheiere a Deceniului Natiunilor Unite pentru femei, care reuneste mii de participanti. In sept. 1987 eforturile desfasurate de P.N.U.E. sunt incununate de semnarea Tratatului asupra protectiei paturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montreal, primul acord mondial de protectie a mediului. In 1988 Operatiunile O.N.U. de Mentinere a Pacii primesc Premiul Nobel pentru Pace (in acel moment erau in desfasurare un numar de 7). In apr. 1989, Grupul de Asistenta O.N.U. pentru perioada de tranzitie (G.A.N.U.P.T.) este trimis in Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud si pentru a furniza asistenta in vederea alegerilor care au avut loc in nov. 1989 (Namibia devine independenta la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociata o incetare a focului in Angola (unde razboiul civil se desfasura de 16 ani) supravegheata apoi de Misiunea de verificare a Natiunilor Unite in Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador si Frontul de Eliberare Nationala (F.E.N.) semneaza (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de incetare a focului si un tratat de pace, dupa 12 ani de razboi. Consiliul de Securitate tine prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul sefilor de stat si de guvern. In iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 sefi de stat si guvern si alti conducatori (Conferinta, cea mai mare din istorie, adopta „Actiunea 21” – plan de actiune pentru dezvoltarea durabila). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publica „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomatie preventiva, de restabilire si mentinere a pacii. La 27 apr. 1993 este declarata independenta Eritreii, in urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la suta din electoratul inscris (Eritrea a fost pe urma admisa ca membru al O.N.U. si al Organizatiei Unitatii Africane, azi Uniunea Africana). In mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizata de O.N.U., au drept consecinta elaborarea unei noi Constitutii si instalarea unui guvern democratic, marcind incheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferinta Mondiala asupra drepturilor omului in timpul Anului International al populatiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publica „Agenda pentru dezvoltare”, plan de actiune al carui scop este de a ameliora conditia umana. Au loc alegeri in Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Natiunilor Unite in Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marcheaza sfarsitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridica embargoul asupra armelor si altor restrictii impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud isi reia locul in Adunarea Generala, dupa 24 ani de absenta. La 13 sept. 1994 Conferinta Internationala a O.N.U. asupra populatiei si dezvoltarii, reunita la Cairo, adopta un Program de actiune. In oct. 1994 au loc in Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internationali. In acelasi an, este adoptat un program de activitate, insotit de manifestari care marcheaza a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Natiunilor Unite... aliate pentru o lume mai buna”. Se reuneste la Copenhaga (mart. 1995) Conferinta mondiala pentru dezvoltare sociala, una dintre cele mai importante reuniuni a conducatorilor politici, pentru a reinnnoi angajamentul de a combate saracia, somajul si excluderea sociala. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferinta de celebrare a celei de a-50-a aniversari de la semnarea Cartei Natiunilor Unite, urmata la 22-24 oct. 1995 de o reuniune speciala cu participarea sefilor de stat si guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generala adopta Tratatul pentru interzicerea completa a experientelor nucleare (Acest tratat, a carui adoptare semnifica o cotitura in istoria eforturilor in materie de dezarmare si de neproliferare, este deschis semnarii la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generala alege pentru prima data un reprezentant al tarilor din Africa neagra (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care si Romania (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunarii Generale a ales drept presedinte pe ministrul de Externe al Romaniei, Corneliu Manescu (era pentru prima data in istoria de pana atunci a organizatiei cand un reprezentant al tarilor socialiste era ales in aceasta demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totusi statutul de observator permanent). In anul 2002 au fost admisi ca membri Elvetia (in urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) si Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie, Secretariatul. 1. Adunarea Generala este organul reprezentativ al O.N.U. alcatuit din reprezentantii tuturor tarilor membre (maximum 5 din fiecare tara), investit cu dreptul de a discuta orice problema de competenta organizatiei. Rezolutiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum si pentru celelalte organe sau institutii din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite. Se intruneste in sesiuni ordinare anuale, dar si in sesiuni extraordinare sau de urgenta, atunci cand este necesar. Acestea din urma sunt convocate de catre Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majoritatii membrilor organizatiei. Ia hotarari cu majoritatea simpla a membrilor prezenti si votanti sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandarile pentru mentinerea pacii etc.) si cu majoritate de doua treimi in fiecare sedinta plenara sau in Comisii. Adunarea Generala isi stabileste propriile reguli de procedura si isi alege un presedinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ in domeniul mentinerii pacii si securitatii internationale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenti (R.P. China, Franta, Marea Britanie, S.U.A. si Federatia Rusa, care ocupa locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, si 10 nepermanenti, alesi de Adunarea Generala (cate 5 in fiecare an), de regula pentru un mandat de doi ani (in 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 si 2004-2005. Romania a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartitiei geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenti). Rezolutiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricarui stat membru si la lucrarile sale poate participa, fara drept de vot, orice membru al organizatiei. III. Consiliul Economic si Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promoveaza cooperarea internationala in domeniile economic si social. Este alcatuit din 54 de membri, alesi de Adunarea Generala pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartitiei geografice echitabile (18 sunt alesi in fiecare an). Rezolutiile sale au caracter de recomandari. Se intruneste anual, principala sa functie fiind de a stabili directiile de actiune si de a coordona agentiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale si pe domenii de activitate. Pentru prima data Romania a fost aleasa membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutela supravegheaza administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) si-a declarat independenta (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. si-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmand ca in viitor sa fie convocat numai in cazul in care va aparea o situatie deosebita. V. Curtea Internationala de Justitie (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizatiei, are sediul la Haga (Olanda) si cuprinde 15 judecatori independenti, fiecare de alta nationalitate, alesi cu titlu personal (sau realesi), pentru o perioada de 9 ani, cu majoritate absoluta, de catre Adunarea Generala si de catre Consiliul de Securitate. Statul Curtii este parte integranta a Cartei O.N.U. Curtea rezolva numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdictia sa intr-o anumita categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ si executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioada de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Executa programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. si are delicata functie de mediere. Au ocupat aceasta functie: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjold – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Perez de Cuellar – Peru (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) si Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). In vederea desfasurarii activitatii in bune conditiuni, Adunarea Generala, Consiliul de Securitate si C.E.S. au infiintat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe langa O.N.U. functioneaza 5 comisii regionale, in calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economica pentru Europa (C.E.E.; in engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondata in 1947; sediu: Geneva (Elvetia). Studiaza problemele economice, tehnologice, si de mediu si face recomandari privind solutionarea acestora. Membri: statele europene, precum si Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel si S.U.A. – Comisia Economica si Sociala pentru Asia si Pacific (C.E.S.A.P.; in engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondata in 1947 sub denumirea de Comisia Economica pentru Asia si Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire in urma reorganizarii din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezinta singurul forum interguvernamental pentru Asia si Pacific. Acorda asistenta tehnica, servicii de consultanta pe langa guverne, programe de cercetare, pregatire si informare. Membri: statele din Asia si Pacific, precum si Franta, Marea Britanie, Rusia si S.U.A. – Comisia Economica pentru America Latina si Caraibe (C.E.A.L.C.; in engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondata in 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaboreaza cu guvernele statelor membre in analizarea problemelor economice nationale si regionale si acorda sprijin in elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordoneaza programe de asistenta tehnica, cercetare, informare, pregatire a cadrelor si cooperare cu organizatii nationale, regionale si internationale. Membri: statele din America de Sud si zona Caraibelor, precum si Canada, Franta, Italia, Marea Britanie, Spania si S.U.A. – Comisia Economica pentru Africa (C.E.A.; in engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondata in 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitatile sale au ca scop incurajarea dezvoltarii economice si sociale, cresterea cooperarii dintre tarile membre si dintre Africa si alte parti ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economica si Sociala pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; in engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondata in 1974 sub denumirea de Biroul Economic si Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire in 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii si masuri menite sa promoveze cooperarea in domeniul economic si social. Membri: Arabia Saudita, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = a) forma de activitate (executiva si de dispozitie) a statului pentru realizarea functiilor sale; b) totalitatea organelor de stat prin care se desfasoara aceasta activitate. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. 2. Parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate, precum si cu probleme privitoare la ordinea interioara a trupelor. ♦ Conducerea politica-administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.

AGIE, agii, s. f. organ administrativ din sec. XVIII – XIX in Tara Romaneasca si in Moldova, insarcinat cu mentinerea ordinii publice in capitala; totalitatea functionarilor din aceasta institutie. – Aga + suf. -ie.

CONSISTORIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de c*******i convocata de papa. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. organ administrativ si disciplinar in conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire.

INSTRUCTIUNE, instructiuni, s. f. 1. Indicatie data cuiva cu privire la indeplinirea unui lucru. 2. Instructie (1). 3. (La pl.) Indrumari date de catre conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative in subordine; textul sau brosura care cuprinde aceste indrumari. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

ORDINARIAT, ordinariate, s. n. (Inv.) organ administrativ care conducea o episcopie catolica; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat.

DESCENTRALIZA, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie administrativa organelor locale. – Din fr. decentraliser.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

AGIE agii f. inv. 1) Functia de aga. 2) organ administrativ condus de un aga. [G.-D. agiei] /aga + suf. ~ie

CONSISTORIU ~i n. 1) organ administrativ si disciplinar in conducerea unor biserici. 2) Adunare de c*******i, convocata de Papa de la Roma. [Sil. -to-riu] /<lat. consistorium, fr. consistoire

MITROPOLIE ~i f. organ administrativ al Bisericii ortodoxe (superior episcopiei si inferior patriarhiei) in fruntea caruia se afla un mitropolit. /<sl. mitropolija

DESCENTRALIZA vb. I. tr. A da independenta administrativa organelor locale ale unei administratii, a trece in competenta organelor locale unele atributii de conducere care inainte reveneau centrului. [< des- + centraliza, dupa fr. decentraliser].

LOCOTENENTA s.f. (In trecut) organ administrativ-politic care tinea locul domnitorului si exercita functiile acestuia; persoana (sau persoanele) care detinea(u) aceasta demnitate. [< it. luogotenenza].

DESCENTRALIZA vb. tr. a acorda autonomie (administrativa) organelor locale ale administratiei de stat. (dupa fr. decentraliser)

ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ (Iesit din uz) Administratie financiara = institutie care conducea o circumscriptie financiara, facand incasarile si platile statului. Consiliu de administratie = comitet insarcinat cu conducerea unei societati industriale sau comerciale capitaliste pe actiuni. 2. (Inv.) Diviziune organizatorica in armata, care se ocupa de hrana si imbracamintea trupei. – (1) Fr. administration (lat. lit. administratio, -onis), (2) rus. administratija.

AGIE, agii, s. f. organ administrativ din sec. al XIX-lea, insarcinat cu mentinerea ordinii publice; totalitatea functionarilor din aceasta institutie. – Din aga + suf. -ie.

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. (Anat.) Totalitatea organelor care servesc la indeplinirea unei functiuni; sistem. Aparatul digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii. Aparatul administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor administrative ale statului. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = prezentarea (si discutarea) de catre un editor, in alcatuirea unei editii critice, a variantelor unui manuscris. – Fr. appareil, apparat (lat. lit. apparatus).

ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = totalitatea institutiilor care asigura functionarea statului. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. Administratie locala = consiliul municipal, orasenesc sau comunal, impreuna cu primarul si (sau) prefectul. Administratie militara = parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate; conducere politica si administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.

administrativ, -A, administrativi, -e, adj. Care apartine administratiei, privitor la administratie. ♦ Care emana de la un organ de administratie. ◊ Pe cale administrativa = prin organele administratiei de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus.

CONTENCIOS, -OASA, contenciosi, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (In unele state) Serviciu pe langa o institutie publica sau o intreprindere particulara, insarcinat cu apararea drepturilor si intereselor institutiei respective la incheierea de acte juridice sau in fata organelor de jurisdictie. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdictie care se ocupa cu rezolvarea litigiilor dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de norme dupa care se rezolva litigiile de catre acest organ. 2. Adj. (In sintagma) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (dupa fr. contentieux).

DESCENTRALIZARE, descentralizari, s. f. Actiunea de a descentraliza si rezultatul ei; autonomie administrativa acordata organelor locale. – V. descentraliza.

DESCENTRALIZARE s.f. Actiunea de a descentraliza si rezultatul ei; largire a puterii administrative a organelor locale. [< descentraliza].

CONTENCIOS, -OASA I. s. n. (in unele state) serviciu de avocati in cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor intreprinderi sau institutii, care apara drepturile si interesele juridice ale acestora. ♦ ~ administrativ = a) organ de jurisdictie care rezolva litigiile dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de forme dupa care se rezolva asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedura oasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. (dupa lat. contentiosus, fr. contentieux)

administrativ, -A, administrativi, -e, adj. Care apartine administratiei, privitor la administratie. ♦ Care emana de la un organ de administratie. ♢ Loc. adv. Pe cale administrativa = prin organele de administratie. – Fr. administratif (lat. lit. administrativus).

SECRETARIAT, secretariate, s. n. 1. Serviciu intr-o institutie, intr-o intreprindere, intr-o organizatie politica sau de masa etc. care rezolva lucrarile curente ale conducerii acestora. 2. organ care coordoneaza si controleaza indeplinirea hotararilor partidului. 3. organ cu atributii administrative si executive al unei organizatii internationale. 4. Grup de persoane care consemneaza continutul dezbaterilor unei sedinte. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secretariat.

COMISARIAT ~e f. 1) organ de conducere social-politica, administrativa etc. ◊ ~ militar organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (in unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

SECRETARIAT s. n. 1. functie, titlu de secretar. ◊ serviciu intr-o institutie, intreprindere etc. care se ocupa cu rezolvarea lucrarilor curente de birou, de cancelarie. ◊ birou unde functioneaza acest serviciu. 2. organ al unei organizatii internationale avand atributii administrative si executive. 3. organ al unui partid comunist sau muncitoresc care organizeaza si controleaza indeplinirea hotararilor partidului. 4. denumire data persoanelor insarcinate sa intocmeasca procesul-verbal asupra dezbaterilor unei sedinte. (< fr. secretariat)

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

REGIUNE s. f. 1. mare intindere de pamant; teritoriu, zona. 2. portiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritoriala cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. region, lat. regio)

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la indeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care insotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).

STAT² ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) Unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

RUAJ s.n. 1. Totalitatea rotilor unei masini. 2. (Fig.) Masinarie cu roti. ♦ Mecanism, sistem, organism, organ (minor) intr-o munca administrativa. [Pron. ru-aj. / < fr. rouage].

AUTORITATE s.f. 1. Putere sau drept de comanda, de a porunci, de a fi ascultat. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; organ al puterii de stat. ♦ Reprezentant al puterii de stat. 3. Influenta, ascendent, ascendenta, prestigiu (prin merite sau calitati personale); persoana care se bucura de aceasta influenta, de acest prestigiu. [Pron. a-u-. / cf. fr. autorite, it. autorita, lat. auctoritas].

organ s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. 2. Piesa componenta a unei masini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de actiune, de comunicare; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. organ, rus. organ].

AVERTISMENT s. n. 1. instiintare prealabila, prevenire. 2. sanctiune administrativa, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinara. 2. (sport) masura prin care arbitrul avertizeaza pe un jucator asupra interventiilor sale nereglementare. (< fr. avertissement)

CENTRALISM s. n. sistem de subordonare administrativa, economica sau politica a organelor locale, directivelor sau dispozitiilor organelor centrale. ♦ ~ democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii partidelor comuniste si al statelor socialiste. (< fr. centralisme)

CONDUCERE s. f. 1. actiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducator. 2. organ de carmuire politica sau administrativa. (< conduce)

CONFEDERATIE s. f. 1. uniune de state sau teritorii care isi pastreaza autonomia administrativa, avand in comun anumite organe de conducere. 2. reunire a unor organizatii obstesti. (< fr. confederation, lat. confaederatio)

RUAJ s. n. 1. ansamblul pieselor unei masini. 2. (fig.) masinarie cu roti. ◊ mecanism, sistem, organism, organ (minor) intr-o munca administrativa. (< fr. rouage)

CAPITALA, capitale, s. f. 1. Oras de resedinta in care isi au sediul organele supreme ale puterii de stat. 2. Oras in care isi au sediul organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Din fr. capitale.

INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)

AUTORITATE, (2, 4) autoritati, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politica sau administrativa intr-un stat; carmuire; institutie, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vaza, consideratie. 4. Persoana care se impune prin prestigiul sau cunostintele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorite (lat. lit. au[c]toritas, -atis).

CAPITALA, capitale, s. f. Oras de resedinta a organelor supreme ale puterii de stat; (in trecut) oras in care isi au resedinta organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Fr. [ville] capitale.

EXECUTIV, -A, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozitiile organelor superioare. ◊ organ executiv = organ de stat cu functii de organizare si de asigurare a executarii legilor. (In organizarea unor state) Putere executiva = sistem de organe compus din guvern si intreg aparatul administrativ, reprezentand una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevazute de principiul separatiei puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. executif.

SECRETARIAT s.n. 1. Serviciu intr-o institutie, intr-o intreprindere etc. care se ocupa cu rezolvarea lucrarilor curente de birou, de cancelarie. 2. organ al unei organizatii internationale avand atributii administrative si executive. ♦ Denumire data persoanelor insarcinate sa intocmeasca procesul-verbal asupra dezbaterilor unei sedinte. 3. Birou unde lucreaza un secretar si subalternii sai. [Pron. -ri-at. / < fr. secretariat, germ. Sekretariat, rus. sekretariat].

INSTITUTIE¹ ~i f. organ sau unitate (de stat) care indeplineste anumite functii (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

AUTORITATE² ~ati f. 1) Persoana care se impune prin prestigiu, prin cunostintele sale. O mare ~ in chimie. 2) organ sau institutie de stat care reprezinta puterea politica si administrativa. ~atile locale. [G.-D. autoritatii] /<fr. autorite, lat. auctoritas, ~atis

administrativ ~a (~i, ~e) Care tine de administratie; privitor la administratie. organe ~e. /<fr. administratif, lat. administrativus

INSTITUTIE, institutii, s. f. 1. organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Institutia casatoriei. 3. organizatie care desfasoara o activitate de interes international. [Var.: institutiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

CENTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].

administrativ, -A I. adj. referitor la administratie. ◊ care emana de la un organ de administratie. II. s. n. gospodarie. ◊ institutie de administratie. (< fr. administratif, lat. administrativus)

administrativ, -A adj. Privitor la administratie, de administratie. ♦ Care emana de la un organ de administratie. [Cf. fr. administratif, lat. administrativus].

organ¹, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. Grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. organ, rus. organ.

organ¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. organ, rus. organ)

DESCENTRALIZAT, -A, descentralizati, -te, adj. (Despre organele locale ale administratiei de stat, ale unor institutii, organizatii) Caruia i s-a acordat autonomie (administrativa). – V. descentraliza.

BIROU ~ri n. 1) Masa de scris (cu sertare). 2) Camera intr-o institutie, unde este instalata masa de scris si mobilierul necesar si unde lucreaza functionarul acestei institutii; cabinet. ~l directorului. 3) Sectie administrativ-cancelareasca a unei institutii. 4) Institutie cu caracter gospodaresc si financiar, care presteaza anumite servicii populatiei. 5) organ electiv de conducere al unor organizatii politice, de masa, obstesti. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro

A DESCENTRALIZA ~ez tranz. (organe de stat centralizate) A face sa nu mai depinda de un singur centru, acordand autonomie administrativa. /<fr. descentraliser

STAT¹ s.n. 1. organizatia politica a clasei economiceste dominante in societate, care are drept scop apararea ordinii economice si politice existente si reprimarea impotriva claselor opuse; tara. 2. Unitate administrativ-teritoriala autonoma in unele republici din America si in Australia. 3. (La pl.; in oranduirea feudala) Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. etat].

APARAT ~e n. 1) Sistem tehnic care serveste la executarea anumitor operatii (tehnice, mecanice, electrice etc.). ~ de radio. ~ fotografic. ◊ ~ de gimnastica ansamblu de instalatii care servesc la efectuarea de exercitii gimnastice. 2) Totalitate a organelor care indeplinesc o functie in organism. ~ circulator. ~ digestiv. 3) Totalitate a serviciilor si a personalului dintr-o institutie, dintr-un stat. ~ administrativ. ◊ ~ critic explicatiile care insotesc un text. /<germ. Apparat, lat. apparatus

organISM ~e n. 1) Corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. organismus, fr. organisme

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

STAT¹ s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)

SECRETAR, -A s.m. si f. 1. Persoana care rezolva lucrarile curente intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ♦ Persoana care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor desfasurate in cadrul unei sedinte. ◊ Secretar de redactie = colaborator din redactia unei publicatii care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ♦ Cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. Persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. [< fr. secretaire].

SECRETAR¹, -A I. s. m. f. 1. persoana care rezolva lucrarile curente de birou intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ◊ cel care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor in cadrul unei sedinte. ♦ ~ de redactie = colaborator din redactia unei publicatii sau edituri care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ◊ cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = inalt functionar insarcinat cu organizarea si conducerea unor adunari, organisme, societati etc. 3. ~ de stat = inalt functionar care conduce un departament ministerial; (in unele tari) ministru al afacerilor externe; c******l insarcinat cu relatiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobila in care se tin scrisori, hartii etc. (< lat. secretarius, fr. secretaire)