CAVALER, cavaleri, s. m. 1. (In Roma antica) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (In evul mediu, in apusul si in centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, initial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, in unele tari, posesorului anumitor decoratii importante. 4. Persoana avand titlul de cavaler (1-3). 5. Calaret. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegatie, generos si nobil; om amabil, binevoitor, indatoritor. 7. (Pop.) Tanar necasatorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tanar necasatorit care insoteste pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

CAVALER cavaleri m. 1) (in evul mediu) Titlu de nobil conferit (initial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui. 2) (in Roma antica) Membru al ordinului ecvestru. 3) Membru al unui ordin cavaleresc laic sau religios. 4) (in unele tari) Posesor al unei decoratii importante. 5) rar Persoana calare; calaret. 6) Barbat care respecta cu strictete eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom. 7) Tanar neinsurat; fecior; flacau. ◊ Cavaler de onoare tanar necasatorit care-i insoteste pe miri la cununie si la nunta; vornicel. 8) Barbat care insoteste o doamna. /<rus. kavaler

cavaler (cavaleri), s. m. – 1. Titlu nobiliar conferit de rege. – 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. – 3. Titlu onorific conferit posesorului anumitor decoratii. – 4. Persoana avind titlu de cavaler. – 5. Calaret. – 6. Om generos, nobil; amabil. – 7. Holtei, burlac. – Mr. cavaler. It. cavaliere, fr. cavalier, chevalier, prin intermediul rus. kavaler (Sanzewitsch 199; DAR); cf. ngr. ϰαβαλλάρις, bg. kavaler. Der. cavaleresc, adj. (de cavaler; inv. fatis, pe fata); cavalereste, adv. (in felul cavalerilor, sincer, deschis); cavalerie, s. f. (calarime; institutia cavalerilor); cavalerism, s. n. (purtare de cavaler); cavalerist, s. m. (calaret); cavaleros, adj. (cavaleresc).

caltaveta f., pl. e (ngr. kaltsodeta, d. kaltsa [it. calza], coltun, ciorap, si -deta, care leaga. V. caltun). Legatura care tine ciorapu pe picior (de ordinar elastica). Un ordin cavaleresc in Anglia. – Azi mai mult jartiera, un barbarizm pe care poporu nu l-a primit inca in est.

JARTIERA (Foarte nobilul ordin al Jartierei). ordin cavaleresc englez infiintat de Eduard III in 1348, format din 24 de cavaleri, regele, marele maestru al ordinului, si printul de Wales. La aceasta demnitate au acces si femeile. Este conferit uneori si anumitor personalitati straine.

SANCHO [santʃo], numele a doi regi ai Portugaliei. Mai important: S. I Intemeietorul (1185-1211), fiul lui Alfonso I Henriques. S-a ingrijit de repopularea reg. pustiite – incurajand colonizarile -, a fondat noi orase, a reconstruit si intarit fortaretele si castelele din tinuturile de frontiera si s-a preocupat de intemeierea ordinelor cavaleresti. In 1189, avand si sprijinul unei flote cruciate, aflata in escala la Lisabona, a atacat stapanirile almoravide din Pen. Iberica, dar conducatorul acestora, al-Mansur, a ripostat (1190-1191), crestinii pierzand controlul asupra terit. de la sud. de fl. Tajo (cu exceptia Evorei).

TEUTON, -A, teutoni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care apartine teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemtesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.

ALCANTARA, ordin monaho-cavaleresc fondat in 1156 si reorganizat in 1177 de papa Alexandru III. in 1493 si-a pierdut atributiile militare, devenind un ordin onorific.

CALATRAVA, cel mai vechi ordin monaho-cavaleresc din Spania. Creat in 1158 (si confirmat de papalitate in 1164) in cetatea Calatrava (Castilia). Din 1493 are statut de institutie onorifica. Si-a incetat existenta in 1873.

IOANIT, -A, ioaniti, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoana care facea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc infiintat in Palestina in sec. XII. 2. Adj. Care apartine ioanitilor (1), privitor la ioaniti. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite.

ordin⁴ ~e n. 1) (in Europa medievala) Comunitate monaho-cavalereasca, care lua parte la actiuni razboinice. 2) Societate se-creta. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre