A FACE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casa. ~ poezii. 2) (obiecte care necesita ingrijire) A aranja in ordinea cuvenita. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ◊ ~ banul cu ciocanul a castiga usor bani multi. 4) (urmat de o propozitie complementara cu verbul la conjuctiv) A determina actionand intr-un anumit fel. ~ sa plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ◊ A-l ~ (pe cineva) cum ii vine la gura a ocari (pe cineva), folosind cuvinte la intamplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedand intr-un anumit fel. ~ un bine. ◊ Tace si face se spune despre cineva care infaptuieste pe tacute un lucru surprinzator. Una zice si alta face spune intr-un fel si procedeaza altfel. Usor de zis, greu de facut (sau usor a zice, greu ~) nu e usor sa rezolvi o problema complicata. ~ pomana a) a darui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstractie a nu lua in considerare; a ignora. ~ uz de forta a folosi puterea in scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce sa faca) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se impotrivi; a nu avea incotro. Ce are ~ ? a) ce importanta, ce legatura este? N-are ~ n-are importanta. 7) (suparari, necazuri, placeri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ◊ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ buna (sau lata) a pricinui un mare rau. 8) (pictura, stiinta, politica etc.) A practica in mod sistematic. 9) (in imbinari cu substantivul ce indica o institutie sau o forma de invatamant) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ A-si ~ drum (la cineva) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuand un lucru. ◊ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (in imbinari stabile) 1) (sugereaza ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugereaza ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ◊ ~ de ocara (sau de rusine) a compromite, atragand oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal magar a-si bate joc de cineva, injosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l imbata tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pantece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ falci (burta sau pantece) a se ingrasa. ~ genunchi a se evidentia urmele genunchilor la pantalonii purtati mult. 3) (sugereaza ideea de imbolnavire) ~ galci. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugereaza ideea de relatie) ~ prietenie. ◊ ~ gura a face galagie. III. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-si ~ griji a se ingrijora. ~ dragoste (sau s*x) a savarsi actul s*xual; a se imperechea. 2. intranz. I. 1) A actiona dupa cum dicteaza imprejurarile sau constiinta; a proceda. 2) (mai ales in superstitii) A vesti aparitia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (in povesti si in superstitii) A lega prin vraji; a vraji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumita valoare (baneasca); a valora; a pretui; a costa. Cat face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac noua. 6) A prezenta interes. Face sa vezi acest oras. 7) A fi convenabil. Face sa zbori cu avionul. 8) (in vorbirea dialogata ca remarca a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstantial ce indica o directie) A lua directia; a se indrepta; a apuca. ~ la stanga. ~ spre sat. 10) A cauta sa apara altfel decat este. ~ pe desteptul. II. (impreuna cu onomatopeele formeaza locutiuni verbale intranzitive) ~ harsti! ~ zdup. /<lat. facere

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

DAMNAT, -A adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care si-a atras oprobriul public. (< fr. damne, lat. damnatus)

INFAMIE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) fapta sau vorba infama; ticalosie, josnicie, marsavie. ◊ Expr. A tintui (sau a pune pe cineva) la stalpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a infiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

TINTUI, tintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a intepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu tinte; a pironi. ◊ Expr. A tintui (pe cineva) la stalp (sau la stalpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a infiera. ♦ A infige, a bate cuie sau tinte. ♦ Fig. A obliga pe cineva sa stea nemiscat, imobilizat. ◊ Expr. A tintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) sa se opreasca, sa ramana nemiscat, neclintit. A ramane tintuit locului (sau pe loc, in loc) = a se opri, a ramane nemiscat, neclintit intr-un loc. 2. A impodobi cu tinte. – Tinta + suf. -ui.

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticalosie; josnicie; nemernicie. 2) Fapta de om infam; ticalosie; marsavie; ignominie. ◊ Stalpul ~ei loc unde in trecut erau tinuti legati infractorii si criminalii, pentru a putea fi dezaprobati si loviti de multime. A tintui la stalpul ~ei a supune oprobriului public; a infiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

BLAM s.n. Dezaprobare publica, oprobriu; exprimare a acestei dezaprobari. ◊ Vot de blam = sanctiune prin care o organizatie isi manifesta, prin vot, dezaprobarea fata de comportarea unui membru al sau. [Pl. -muri. / < fr. blame].

INFAMIE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticalosie, josnicie, nemernicie. ◊ Stalpul infamiei = loc unde erau tinuti infractorii si criminalii legati pentru a putea fi loviti de multime. ◊ A tintui la stalpul infamiei = a supune oprobriului public, a infiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia].

BLAM s. n. dezaprobare, condamnare publica; oprobriu; sanctiune; avertisment. (< fr. blame)

INFAMIE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticalosie, josnicie, nemernicie. ♦ stalpul ei = loc unde erau tinuti infractorii si criminalii legati pentru a putea fi loviti de multime; a. tintui (sau a pune) la stalpul ei = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia)

DAMNAT, -A, damnati, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osandit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care si-a atras oprobriul opiniei publice, al societatii. – Din fr. damne, lat. damnatus.

DAMNAT, -A adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care si-a atras oprobriul opiniei publice, al societatii. [Cf. lat. damnatus].

oprobriu s. n. dispret, dezaprobare publica pentru necinste si fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)

INFAMANT, -A, infamanti, -te, adj. Care atrage infierarea publica, care arunca asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rusinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

oprobriu n. Dispret prin care societatea condamna faptele nedemne sau persoanele care le comit. ~ public. A arunca ~l asupra cuiva. [Sil. -pro-briu] /<fr. opprobre, lat. opprobrium