SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

OPÍNIE s. 1. v. părere. 2. părere, punct de vedere, (înv. și pop.) socotință, (înv.) proces, socoată. (Care e ~ ta în această problemă?) 3. v. concepție. 4. credință, idee, judecată, părere. (După ~ mea ...) 5. v. apreciere. 6. opinie publică = spirite (pl.). (~ era agitată.)

SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit și materie.) 3. v. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deșteptăciune, v. inteligență. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor executate de forțele armate ale unei țări sau de o parte a lor, pe un câmp de luptă, într-o anumită perioadă de timp, cu scopuri strategice parțiale. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor sarcini politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.

MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.

POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, c******ă, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire.

PROIÉCT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intenție de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmează să fie discutat și aprobat pentru a primi un caracter oficial și a fi pus în aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmează să fie supus dezbaterii organului legiuitor (și opiniei publice). 3. Lucrare tehnică întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucțiunile etc. necesare executării unei construcții, unei mașini etc. ◊ Proiect de diplomă = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza căreia studenții institutelor politehnice, institutelor de arhitectură etc. obțin diploma la sfârșitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

OPÍNIE, opinii, s. f. Părere, judecată, idee. ♦ Opinia publică = părerea publicului într-o anumită chestiune. ◊ Expr. A face opinie separată = a susține în mod ferm o părere deosebită de cea a majorității; a nu se alătura părerii majorității. [Var.: (înv.) opiniúne s. f.] – Din lat. opinio, -onis, fr. opinion.

ZOMBIANÍSM s.n. Metodă de dirijare a comportamentului uman, direct sau prin sugestie, de manipulare a opiniei publice prin mijloace mass-media, care transformă omul într-un robot ușor de condus. (din zombi + suf. -/an/ism)

DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie.

COR¹, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada.

DEZAPROBÁ vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

INVESTIGÁ vb. 1. v. analiza. 2. (fig.) a sonda. (A ~ opinia publică.)

INVESTIGÁRE s. 1. v. analiză. 2. investigație, (fig.) sondaj, sondare. (~ în opinia publică.)

RĂSÚNET s. 1. v. ecou. 2. v. rezonanță. 3. (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ în opinia publică acțiunea lor?)

BAROMÉTRU ~e n. 1) Aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice. ~ cu mercur. ~ metalic. 2) fig. Ceea ce este sensibil la variații și permite aprecierea lor. Presa este ~ul opiniei publice. [Sil. -me-tru] /<fr. barometre

COR ~uri n. 1) Formație de cântăreți organizați după criteriul vocilor, care execută o piesă muzicală vocală. ◊ În ~ la unison; împreună. 2) Compoziție muzicală destinată pentru un astfel de ansamblu. 3) (în teatrul antic) Grup de actori care simboliza în cadrul unui spectacol un personaj colectiv, întruchipând prin cântece, dansuri, gesturi opinia publică. 4) (în biserica catolică) Parte a bisericii unde stau cântăreții. /<lat. chorus

FÁIMĂ ~e f. 1) Apreciere publică înaltă a unei persoane sau a unui lucru pentru calitățile deosebite; renume; slavă; reputație; popularitate. 2) opinie publică (favorabilă sau defavorabilă); reputație. 3) rar Veste surprinzătoare; știre falsă; zvon. [G.-D. faimei] /<lat. fama

REPUTÁȚIE ~i f. 1) opinie publică (favorabilă sau defavorabilă) pe care o manifestă publicul pentru o persoană sau pentru un lucru; faimă. ◊ Se bucură de ~ bună. 2) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; faimă; slavă; popularitate; renume. [G.-D. reputației; Sil. -ți-e] /<fr. réputation, lat. reputatio, ~onis

SCANDÁL ~uri n. 1) Faptă imorală săvârșită de persoane considerate ca fiind cinstite. 2) Gălăgie mare, însoțită de astfel de fapte. 3) Caz care provoacă indignarea opiniei publice. 4) Situație dezonorantă, înjositoare; dezonoare; rușine. /<sl. skandalu, ngr. skándalon, fr. scandale, lat. scandalum

VERSATÍL ~ă (~i, ~e) rar (mai ales despre persoane) Care își schimbă cu ușurință părerile; lipsit de fermitate; schimbător; instabil; nestatornic. opinie publică ~ă. /<fr. versatile

VÓGĂ f. livr. opinie publică (favorabilă sau nefavorabilă) despre cineva sau ceva; faimă; reputație. /<fr. vogue

DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].

DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].

DIVERSIÚNE s.f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate intențiile sau preocupările cuiva. 2. Acțiune politică întreprinsă de un guvern reacționar cu scopul de a îndepărta atenția opiniei publice într-o direcție nepericuloasă pentru el. 3. Operație militară care urmărește abaterea atenției forțelor inamicului dintr-un anumit punct (în care urmează să fie atacat). [Pron. -si-u-. / cf. fr. diversion, it. diversione, lat. diversio].

OPÍNIE s.f. Părere, idee, judecată. ♦ opinie publică = părerea publicului, a maselor într-o anumită chestiune; a face opinie separată = a se deosebi în păreri de cineva (sau de majoritate); a-și exprima o părere contrară părerii majorității. [Gen. -iei, var. opiniune s.f. / cf. fr. opinion, lat. opinio].

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].

DEMOSCOPÍE s. f. metodă de sondare a opiniei publice, prin întrebări, cu ajutorul datelor statistice. (< fr. démoscopie)

DOXOMETRÍE s. f. studierea opiniei publice cu ajutorul sondajelor asupra anumitor probleme. (< fr. doxométrie)

MANIPULÁ vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler)

BARANGA, Aurel (1913-1979, n. București), dramaturg și publicist român. Versuri avangardiste („Poeme cu orbi”), un volum de proză reportericească („Ninge peste Ucraina”), drame și farse satirice, inspirate din actualitate („Opinia publică”, „Viața unei femei”). Mici fabule în versuri.

BRĂTĂȘANU, Pavel (1857-1935, n. Șopîrlița, jud. Olt), om politic român. Membru al Partidului Național Român, apoi vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc (1926). A editat „La Roumanie” (1918-1919), apărut la Paris, în care a făcut cunoscută opiniei publice internaționale legimitatea dezideratului desăvîrșirii unității statale a românilor.

OSSA (în mitologia greacă), zeiță care personifica faima (gura lumii, opinia publică). Era crainica lui Zeus și transmitea mesajele cu o extraordinară rapiditate (ex. difuzarea în Itaca a veștii pieirii Penelopei). La romani era identificată cu Fama.

OSSIETZKY [osi:étski], Carl von (1889-1938), publicist german. În săptămânalul politic-cultural „Die Weltbühne”, pe care l-a condus (din 1927), s-a pronunțat pentru pacifism, condamnând militarizarea țării. Între 1933 și 1936, a fost internat succesiv în diverse lagăre de concentrare. Grav bolnav, a fost eliberat în urma puternicelor proteste ale opiniei publice mondiale. Premiul Nobel pentru pace (1935).

CONFERÍNȚĂ ~e f. 1) Expunere în public a opiniilor asupra unei teme (științifice, politice etc.). 2) Reuniune a reprezentanților unor state (organizații politice, obștești etc.) cu scopul de a face un schimb de păreri asupra unor probleme importante. ~ de pace. ~ internațională. ◊ ~ de presă întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice (sociale, culturale etc.) face o expunere și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [G.-D. conferinței] /<fr. conférence, lat. conferentia

BLAM ~uri n. 1) Dezaprobare categorică publică a cuiva. 2) opinie defavorabilă despre ceva sau cineva. ◊ Vot de ~ sancțiune prin care o colectivitate, o organizație etc. dezaprobă activitatea unui conducător sau a unui împuternicit. /<fr. blâme

abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)

APRECIÉRE s. 1. v. evaluare. 2. atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, rating, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de ~ tuturor.) 3. v. recunoaștere. 4. aviz, judecată, opinie, părere, verdict. (Așteptăm cu nerăbdare ~ publicului.)

A PROFESÁ ~éz tranz. 1) (meserii, ocupații, activități etc.) A exercita în mod sistematic; a practica. 2) (opinii, convingeri) A susține în mod public argumentând. /<fr. professer

OPÍNIE s. f. părere, judecată, idee. ♦ ~ publică = părerea publicului, a maselor într-o anumită chestiune; a face ~ separată = a se deosebi în păreri de cineva (sau de majoritate). (< fr. opinion, lat. opinio)

ROTÓNDĂ s. f. 1. sală mare circulară, cu acoperișul sferic, ca o cupolă, pentru expoziții, sport etc. ◊ masă rotundă, dialog organizat pentru schimb de opinii într-o problemă de interes public. 2. platformă circulară pe care se dansează; ring¹ (1). 3. pelerină largă, un fel de capă. (< fr. rotonde, it. rotonda)

EPPUR (E PUR) SI MUOVE (it.) și totuși de mișcă – Cuvinte pe care le-ar fi murmurat Galileo Galilei după ce, constrâns de biserică, s-a dezis în public de teoria sa heliocentrică. Exprimă convingerea neclintită în adevărul opiniei susținute.

POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP⁴. [Pron. pol. / < engl. poll].

POLL POUL// s. n. 1. listă, registru electoral. 2. urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. (< engl. poll)

PÚBLIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine ~că. Manifestare ~că. ◊ opinie ~că părere a colectivității. Viață ~că a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparține întregii societăți. Bunuri ~ce. Învățământ ~. 3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă ~că. ◊ Grădină ~că parc. 4) Care aparține statului; de stat. 5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public

VOT ~uri n. opinie exprimată de cetățeni în legătură cu promovarea unei candidaturi, cu adoptarea unei propuneri sau a unei hotărâri. Drept de ~. ◊ ~ de blam dezaprobare publică manifestată de membrii unei colectivități față de un conducător sau de un împuternicit al ei. ~ deliberativ vot cu rezultat hotărâtor. /<lat. votum, it. voto, fr. vote

CUVÂNT ~ínte n. 1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conținutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. ◊ A pune un ~ bun a faceo intervenție pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei cărți, în care se fac anumite comentarii la carte; prefață; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în fața unui public. 3) Angajament pe care și-l ia cineva; făgăduială; promisiune. ◊ A-și ține ~ântul (sau a se ține de ~) a îndeplini o promisiune făcută. Om de ~ om ce nu face promisiuni deșarte. 4) Punct de vedere particular; judecată; poziție; considerent; opinie; părere. A-și spune ~ântul. 5) Temei al unei acțiuni. ◊ Sub ~ că... pentru motivul că... Cu drept ~ pe bună dreptate. /<lat. conventus

A EMÍTE emít tranz. 1) (ipoteze, teorii, opinii) A pune în circulație; a înainta; a promova. 2) (legi, decrete) A pune în vigoare în mod oficial; a elabora. 3)(bancnote, hârtii de valoare) A pune în circulație. 4) (adeverințe, acte oficiale) A pune la dispoziție ca urmare a unei solicitări. 5) (raze de lumină sau de căldură, unde electromagnetice sau sonore) A împrăștia în toate direcțiile; a transmite radial; a radia; a iradia. 6) (știri, vești, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a anunța; a difuza. /<lat. emittere