ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

AUTOR, -OARE, autori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica. 2. Persoana care face, care produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoana care comite o infractiune. [Pr.:a-u-] – Din fr. auteur, lat. au[c]tor.

CALOFILIE s. f. (Lit.) Tendinta de a da expresiei literare o atentie deosebita sau excesiva; expresie (extrem sau excesiv de) cizelata intr-o opera literara; calofilism. – Calofil + suf. -ie.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

CREA, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista inainte; a intemeia, a produce, a infiinta; a organiza. ♦ A inventa, a nascoci; a concepe, a compune o opera literara, o bucata muzicala etc. 2. A pregati, a instrui pe cineva, a forma pentru o cariera sau pentru o misiune. 3. (Teatru, in expr.) A crea un rol = a da viata unui personaj, a interpreta cu pricepere si originalitate un rol dintr-o piesa de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. cream, ger. creand] – Din fr. creer, lat. creare.

GASELNITA², gaselnite, s. f. (Fam.) Situatie de efect gasita si exploatata de cineva (intr-o opera literara, de critica etc.). – Gasi + suf. -elnita.

UMPLUTURA, umpluturi, s. f. Ceea ce serveste pentru a umple un spatiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil, alcatuind impreuna cu acesta o mancare sau o prajitura. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l inalta sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pusca cu care se incarca un cartus (sau cu care se incarca altadata o arma de foc pe la gura tevii). ♦ Fig. Element de valoare minora sau lipsit de valoare, introdus intr-o opera literara, stiintifica, in sumarul unui periodic, intr-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tura.

MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.

COMENTATOR, -OARE, comentatori, -oare s. m. si f. Persoana care interpreteaza o opera literara, istorica etc., autor de comentarii. ♦ Persoana care comenteaza desfasurarea unui eveniment, a unei intreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris.

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

PARODIA, parodiez, vb. I. Tranz. A imita o opera literara sau maniera de a scrie a cuiva, cu intentii satirice sau pentru a obtine efecte comice. ♦ A reproduce intr-o maniera grotesca gesturile, miscarile sau actiunile cuiva. [Pr.: -di-a] – Din fr. parodier.

PERIPETIE, peripetii, s. f. Intamplare sau serie de intamplari si de incidente neprevazute (si impresionante) care intervin in viata cuiva; spec. serie de astfel de intamplari prezentate intr-o opera literara. – Din fr. peripetie.

PERSONAJ, personaje, s. n. 1. Persoana (1) care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figureaza intr-o opera literara; erou intr-o literatura, muzicala, cinematografica sau plastica. ♦ P. a**l. Persoana care are un rol in anumite intamplari. [Var.: (astazi rar) personagiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

PICTA, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe panza, pe carton, pe sticla etc. cu ajutorul pensulei si a culorilor; a zugravi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a impodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. si depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a infatisa (plastic) prin cuvinte, intr-o opera literara, fiinte, situatii, intamplari; a descrie, a zugravi. – Din pictor si pictura (derivat regresiv).

SILUETA, siluete, s. f. 1. Imagine, infatisare reala (si oarecum neclara in amanuntele ei) a unei fiinte, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbra) pe un fond mai luminos; p. ext. fiinta sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schitat intr-o opera literara. 2. Talie zvelta si bine proportionata a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proportionat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face silueta = a deveni zvelt; a slabi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat in creion, in tus sau decupat din hartie, panza etc. reprezentand contururile unei fiinte sau ale unui lucru pe un fond de alta culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentand o silueta (1) de om) pe care sunt fixate tintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.

TIRADA, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs in care oratorul dezvolta pe larg (si cu emfaza) o idee, o teza. 2. Fragment dintr-o opera literara (dramatica), de intindere mai mare, caracterizata printr-o deosebita intensitate afectiva, spus fara intrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade.

FORFECA, foarfec, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati cu foarfecele sau alt obiect taios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o opera literara sau stiintifica cu o minutiozitate exagerata, cu scopul de a o critica si de a o pune intr-o lumina defavorabila. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fara incetare (barfind, clevetind); a bodogani – Din lat. forficare.

ANECDOTA, anecdote, s. f. 1. Istorioara cu poanta hazlie. 2. Intamplarile descrise intr-o opera literara; intriga, scenariu, actiune epica. – Din fr. anecdote.

PORTRET, portrete, s. n. 1. Pictura, desen, sculptura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatarilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistica bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de catre victima sau de catre martori. 2. Infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj intr-o opera literara; opera literara cu un asemenea continut. [Pl. si: (inv.) portreturi] – Din fr. portrait.

PREFATA, prefete, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedand o opera literara sau stiintifica, in care este expus planul lucrarii, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvantare; predoslovie. – Din fr. preface, lat. praefatio.

PRELUCRA, prelucrez, vb. I. Tranz. 1. A modifica forma, dimensiunile, constitutia sau aspectul unui material (pentru a obtine produse finite, materii prime etc.). ♦ A adapta unor scopuri determinate o opera literara, stiintifica etc. 2. A expune, a explica, a analiza in fata unei adunari continutul unor documente, al unei rezolutii, al unui articol din presa etc. ♦ A cauta sa convinga pe cineva sa faca ceva, sa recunoasca ceva etc. – Pre² + lucra.

PRELUCRARE, prelucrari, s. f. Actiunea de a prelucra si rezultatul ei; (concr.) opera literara, stiintifica, expunere cu caracter politic etc. realizata pe baza unui izvor cunoscut. – V. prelucra.

FABULATIE, fabulatii, s. f. 1. Poveste alegorica; p. ext. povestire cuprinsa intr-o opera literara, afabulatie. 2. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reala; p. ext. minciuna. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Insertie care infatiseaza o scurta actiune secundara plasata in trecut. ♦ Secventa retrospectiva intercalata intr-o opera literara. [Pr.: flesbec] – Din engl. flashback.

MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

EROINA, eroine, s. f.1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie si abnegatie in diverse imprejurari. 2. Femeie care reprezinta personajul principal dintr-o opera literara. ♦ Femeie care este personajul principal al unei intamplari, care atrage, intr-o anumita imprejurare, atentia asupra ei. – Din fr. heroine, lat. heroine.

MAZGALITURA, mazgalituri, s. f. Faptul de a mazgali; (concr.) scriere, pictura sau desen executate neindemanatic si murdar; fig. opera literara sau plastica fara valoare; mazgaleala. [Var.: zmangalitura s. f.] – Mazgali + suf. -tura.

ECRANIZA, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat dupa o opera literara. – Ecran + suf. -iza.

DRAMATIZA, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o opera literara (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentata. 2. Fig. A face ca ceva sa devina dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situatii; a lua in tragic. – Din fr. dramatiser.

TELEECRANIZA, teleecranizez, vb. I. Tranz. A ecraniza o opera literara pentru televiziune. – Tele- + ecraniza.

RECONSIDERA, reconsider, vb. I. Tranz. A interpreta un eveniment, o opera literara etc. dintr-un punct de vedere nou. – Din fr. reconsiderer.

SUSPANS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o opera literara cand actiunea se intrerupe (temporar) intr-un punct culminant, tinand pe spectator sau pe lector intr-o stare de tensiune, in asteptarea deznodamantului; stare de tensiune provocata de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense.

COMPUNE, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui intreg) A forma, a alcatui un intreg. ♦ Refl. (Despre un intreg) A fi alcatuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o opera literara, muzicala etc. [Perf. s. compusei, part. compus] – Din lat. componere (dupa pune).

PERSONAJ s. 1. erou, (inv.) persoana. (~ intr-o opera literara.) 2. (inv.) fata, obraz. (~ intr-o piesa.) 3. rol. (Ce ~ interpretezi?) 4. v. persona-litate.

REALITATE s. 1. v. adevar. 2. v. existenta. 3. adevar, veridicitate, (livr.) veracitate, (inv.) veritate. (~ continuta intr-o opera literara.)

roman (opera literara) s. n., pl. romane

ACTIUNE ~i f. 1) Desfasurare a unei activitati. A trece la ~. ~ armata. 2) Exercitare a unei forte asupra cuiva sau ceva. 3) Desfasurare a evenimentelor intr-o opera literara. ~ea romanului. 4) gram. Proces sau stare exprimata de un verb. 5) jur. Act prin care se cere deschiderea unui proces. A intenta o ~. 6) Hartie de valoare care adevereste participarea detinatorului la capitalul unei societati si in virtutea careia primeste dividende. [G.-D. actiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. action, lat. actio, ~onis

AUTOR ~i m. 1) Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica etc. ~ul romanului. 2) Persoana care a inventat sau a produs ceva. ~ al unei noi doctrine. 3) jur. Persoana care a savarsit in mod nemijlocit o infractiune. ~ul crimei. /<lat. auctor, it. autore, fr. auteur

COPYRIGHT [pr.: copirait] n. Drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce si de a vinde o opera literara sau stiintifica. /Cuv. engl.

CULMINATIE ~i f. Moment cand un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de ~ a) punctul cel mai inalt pe care il atinge un astru in miscarea sa pe bolta cereasca; b) moment de maxima incordare a conflictului dintr-o opera literara. [Art. culminatia; G.-D. culminatiei; Sil. -ti-e] /<fr. culmination

EVENIMENT ~e n. 1) Intamplare importanta in viata sociala ori particulara; fapt remarcabil. ~ istoric. 2) Intamplare dramatica intr-o opera literara. /<fr. evenement

GASELNITA² ~e f. fam. Solutie de efect, gasita si utilizata intr-o opera literara, de critica etc. /a gasi + suf. ~elnita

IMAGISM n. 1) Tendinta in literatura care sugereaza mesajul prin imagini. 2)Ansamblu de imagini dintr-o opera literara imagistica. /<fr. imagisme

LEXIC n. Totalitate a cuvintelor dintr-o limba sau dintr-o opera literara; vocabular. /<fr. lexique

MORALA ~e f. 1) Forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza idei, conceptii, convingeri privind comportarea individului in societate. 2) Disciplina care se ocupa cu studiul acestei forme a constiintei sociale. 3) Observatie cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusa dintr-un eveniment sau dintr-o opera literara. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale

MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv

PATANIE ~i f. 1) Intamplare neobisnuita (din viata unei persoane); pataranie. 2) mai ales la pl. Intamplare riscanta (descrisa intr-o opera literara); peripetie; aventura. [G.-D. pataniei] /a pati + suf. ~anie

PERIPETIE ~i f. 1) Intamplare imprevizibila si impresionanta care intervine in viata cuiva; istorie. 2) Intreprindere riscanta (descrisa intr-o opera literara); patanie; aventura. [G.-D. peripetiei] /<fr. peripetie

PERSONAJ ~e n. 1) Persoana care joaca un rol important in viata sau in societate. 2) Persoana care figureaza intr-o opera literara. 3) Erou al unei opere literare, muzicale, teatrale sau cinematografice. 4) Figura umana reprezentata intr-o opera plastica. /<fr. personnagge, it. personaggio

UMPLUTURA ~i f. 1) Material care serveste pentru a umple ceva (un spatiu, un recipient etc.). 2) Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil. 3) fig. Adaos de valoare secundara care completeaza un gol (intr-o opera literara, stiintifica, intr-un spectacol etc.). / a umple + suf. ~tura

BLUETA s.f. 1. (Frantuzism) Mica opera literara fara pretentii. 2. (Muz.) Bagatela. [Pron. blu-e-. / < fr. bluette].

DIALOG s.n. 1. Conversatie, convorbire intre personajele unei opere dramatice; forma in care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ Scriere redactata sub forma de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, fiind executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discutie intre doua persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].

FABULATIE s.f. 1. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, intamplari imaginare drept reale sau posibile. 2. Povestire alegorica; (p. ext.) povestire cuprinsa intr-o opera literara; afabulatie. [Gen. -iei, var. fabulatiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].

PORTRETIZA vb. I. tr. A reprezenta, a descrie intr-o opera literara infatisarea si calitatile fizice si morale ale cuiva. [< portret + -iza].

PROZAISM s.n. Lipsa elementelor artistice intr-o opera literara; prozaicitate; (p. ext.) vulgaritate, platitudine, banalitate. [Pron. -za-ism. / < fr. prosaisme, it. prosaismo].

REZONER s.m. (Liv.) Personaj dintr-o opera literara, in special dintr-o piesa de teatru sau dintr-un film, care reflecteaza asupra actiunii si asupra celorlalte personaje. ♦ (P. ext.) Cel care face obiectii in orice imprejurare, care reflecteaza indelung, spunandu-si gandurile. [Pron. si rezonor, scris si raisonneur. / cf. fr. raisonneur].

SUSPANS s.n. 1. Moment intr-un film sau intr-o opera literara cand actiunea se intrerupe pentru scurt timp, creand o stare de tensiune, de emotie amestecata cu teama, incertitudine si curiozitate, de asteptare incordata. 2. (Jaz) Stil de interpretare marcat prin dese discontinuitati ale liniei melodice, propriu unor saxofonisti. [Scris si suspens. / < fr., engl. suspense].

COMPUNE vb. I. tr. 1. a alcatui, a forma un intreg. 2. a crea, a elabora o opera literara, muzicala etc. II. refl. a consta, a fi alcatuit din... (<lat. componere)

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

COMENTA vb. I. tr. 1. A interpreta, a face observatii (pe marginea unei intamplari, a unei chestiuni etc.). ♦ (Peior.) A discuta, a interpreta cu rautate faptele sau spusele cuiva. 2. A analiza, a explica critic (o opera literara, istorica etc.) [< fr. commenter, cf. lat. commentari].

COMENTATOR, -OARE s.m. si f. Cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc.; autor al unor comentarii. [Cf. fr. commentateur, lat. commentator].

CONFLICT s.n. 1. Ciocnire, dezacord; cearta. ♦ Razboi. 2. (Fil.) Treapta de maxima ascutire in evolutia contradictiilor antagoniste. 3. Ciocnire a intereselor si a pasiunilor personajelor principale dintr-o opera literara, care determina desfasurarea actiunii. [< lat. conflictus, cf. fr. conflit].

CREA vb. I. tr. 1. A produce, a face ceva care nu exista mai inainte; a intemeia, a infiinta, a organiza. ♦ A inventa; a plasmui, a nascoci, a compune, a scrie (o opera literara etc.). 2. A pregati, a forma (pentru o misiune, o cariera etc.). 3. (Teatru) A crea un rol = a interpreta cu pricepere si originalitate un rol. [Pron. cre-a, p.i. creez, 3,6 creeaza, 4 cream, ger. creand, part. creat. / cf. lat. creare, fr. creer].

EPISOD s.n. 1. Parte a actiunii in vechea tragedie greaca, desfasurata intre doua interventii ale corului. ♦ Parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, a unui roman etc. ♦ (Muz.) Sectiune mijlocie construita intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalata intre partile principale ale unei compozitii mari. 3. Intamplare, incident, fapt accesoriu. [Pl. -oade, -oduri, var. epizod s.n. / < fr. episode, cf. gr. episodion – ceea ce vine din afara].

FIGURANT, -A s.m. si f. 1. Artist care participa intr-o piesa de teatru, intr-un film etc. numai prin prezenta sa, fara a avea un rol de recitat; (p. ext.) personaj secundar intr-o opera literara. 2. Persoana prezenta la desfasurarea unui eveniment, la o intalnire etc., fara a lua parte efectiva la ea. [Cf. fr. figurant, it. figurante].

FRAGMENT s.n. Bucata, parte (a unui tot). ♦ Parte dintr-o opera literara, dintr-o scriere. [Pl. -te. / < fr. fragment, cf. lat. fragmentum].

autor (autori), s. m. – Persoana care creaza o opera literara, artistica, stiintifica. Lat. autor (sec. XIX). – Der. autoare, s. f.

MONTAJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film intr-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (In pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].

PERIPETIE s.f. 1. Schimbare inopinata si accidentala a sortii in drama antica. ♦ Episod continand evenimente imprevizibile dintr-o opera literara. 2. Intamplare sau serie de intamplari neprevazute, emotionante, care intervin in viata cuiva. [Gen. -iei. / < fr. peripetie, it. peripezia, cf. gr. peripeteia].

PERSONAJ s.n. 1. Persoana, erou intr-o opera literara, muzicala, cinematografica sau plastica. ♦ Persoana care indeplineste un rol intr-o anumita intamplare. 2. Om cu vaza; personalitate marcanta; figura. [Var. personagiu s.n. / < fr. personnage, it. personaggio].

POEZIE s.f. 1. Arta de a scrie in versuri; creatie, opera literara in versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. [Gen. -iei. / < fr. poesie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].

PORTRET s.n. 1. Desen, pictura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ♦ Portret-robot = portret care intruneste trasaturile unui criminal cautat, alcatuit dupa semnalmentele furnizate de mai multi informatori, decupandu-se parti din diferite fotografii ale altor oameni; (p. ext.) schema umana, imagine-tip. 2. Infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj, intr-o opera literara. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. portrait].

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

TRUNCHIA vb. I. tr. A ciunti, a mutila; a reteza. ♦ (Fig.) A suprima unul sau mai multe pasaje dintr-o opera literara. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < trunchi, cf. fr. tronquer].

ARHITECTURA vb. tr. a construi cu rigoare (o opera literara sau artistica). (< fr. architecturer)

BLUETA s. f. 1. mica opera literara fara pretentii. 2. bagatela (2). (< fr. bluette)

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

COMENTA vb. tr. 1. a interpreta (pe marginea unei intamplari, a unei chestiuni etc.). ◊ (peior.) a discuta, a interpreta cu rautate faptele sau spusele cuiva. 2. a analiza, a explica critic (o opera literara, istorica etc.). (< fr. commenter, lat. commentari)

COMENTATOR, -OARE s. m. f. cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc. ◊ (spec.) ziarist care comenteaza stiri de actualitate. (< fr. commentateur, lat. commentator)

CONFLICT s. n. 1. neintelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend. ♦ ~ armat = razboi. 2. (fil.) treapta acuta in evolutia contradictiilor antagoniste. 3. ciocnire intre ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o opera literara, care determina desfasurarea actiunii. (< lat. conflictus, fr. conflit)

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

CULOARE s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)

DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

DIPTIC s. n. 1. tablite cerate care se puteau inchide ca o carte, la romani. 2. (arte) icoana, tablou compuse din doua panouri fixe sau mobile. ◊ (p. ext.) opera literara formata din doua parti. 3. (muz.) piesa pentru orchestra simfonica, formatie de camera instrumentala sau vocala din doua miscari contrastante. (< fr. diptyque, gr. diptykhos)

EPISOD s. n. 1. parte a actiunii in vechea tragedie greaca, intre doua interventii ale corului. ◊ parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. diviziune a unei actiuni dramatice (film serial etc.) 3. (muz.) sectiune mijlocie intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intre partile principale ale unei compozitii mari (sonata, rondo etc.) 4. intamplare, incident. (< fr. episode, gr. epeisodion)

FLASHBACK [FLESBEC] s. n. plan, secventa intercalata intr-un film ori intr-o opera literara pentru a introduce un episod anterior; privire retrospectiva. (< engl. flashback)

FRAGMENT s. n. 1. parte (dintr-un tot). 2. moment dintr-o opera literara, muzicala, dintr-o scriere. (< fr. fragment, lat. fragmentum)

FRESCA s. f. 1. tehnica de a picta cu culori dizolvate in apa de var pe o tencuiala inca umeda. ◊ pictura monumental-decorativa de dimensiuni mari, executata in aceasta tehnica. 2. (fig.) opera literara de evocare plastica, sugestiva, a oamenilor si a moravurilor unei epoci. (< fr. fresque)

LOCALIZA vb. I. tr., refl. a (se) limita; a (se) restrange (la). II. tr. 1. a determina in spatiu sau in timp (un fapt, o actiune). 2. a da un caracter local, a adapta (o opera literara) la specificul unei tari, regiuni etc. (< fr. localiser)

LOCALIZARE s. f. 1. actiunea de a (se) localiza. ♦ ~ari cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoartei cerebrale. ◊ opera literara localizata. 2. detectare si precizare a pozitiei unui obiect, a unui zacamant, a unui post de radioemisiune etc. 3. restrangere la un areal limitat, in distributia biogeografica a speciilor. (< localiza)

MONTAJ s. n. 1. montare. 2. etapa finala in realizarea unui film, in asamblarea scenelor filmate intr-o anumita succesiune. ◊ operatie care consta in alaturarea prin taiere si lipire ulterioara a fragmentelor de pelicula. ♦ ~ radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si episoadelor caracteristice dintr-o piesa, opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice. 3. (in pictura, grafica, fotografie) reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie, cu scopul de a obtine un nou ansamblu. 4. sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, mecanisme etc. (< fr. montage)

MOZAIC¹ s. n. 1. lucrare ornamentala din bucati mici de marmura, sticla etc. colorate diferit, care formeaza figuri geometrice, flori etc. 2. combinatie de diferite elemente, culori etc. ◊ opera literara care contine multe elemente armonios ordonate. ◊ compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde doua tipuri de tesuturi diferite genetic. 4. boala a unor plante cauzata de un virus, un amestec de pete galbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaique, it. mosaico)

PARODIA vb. tr. a imita o opera literara sau maniera unui autor. (< fr. parodier)

PERIPETIE s. f. 1. schimbare inopinata si accidentala a sortii in drama antica. ◊ episod continand evenimente imprevizibile dintr-o opera literara. 2. intamplare, serie de intamplari neprevazute, care intervin in viata cuiva. (< fr. peripetie, gr. peripeteia)

PERSONAJ s. n. 1. persoana, erou intr-o opera literara, muzicala, cinematografica. ◊ persoana care indeplineste un rol intr-o anumita intamplare. 2. om cu vaza; personalitate. (< fr. personnage, it. personaggio)

POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)

PORTRET s. n. 1. desen, pictura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ♦ ~-robot = portret care intruneste trasaturile unui criminal cautat, dupa semnalmentele furnizate de mai multi informatori. 2. infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj intr-o opera literara. (< fr. portrait)

POSADA s. f. 1. pictura la repezeala. 2. opera literara scrisa de mantuiala. (< fr. pochade)

ROMAN¹ s. n. lucrare, opera literara epica in proza, de mari proportii, care oglindeste evenimente, episoade ale vietii unei societati etc. ◊ (fig.) impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr. roman)

SUSPANS s. n. 1. moment intr-un film, intr-un spectacol sau intr-o opera literara in care actiunea se intrerupe pentru scurt timp, creand o stare de tensiune, de emotie amestecata cu teama si curiozitate, de asteptare incordata. 2. (jaz) stil de interpretare marcat prin dese discontinuitati ale liniei melodice, propriu unor saxofonisti. (< engl., fr. suspense)

TABLOU s. n. I. 1. pictura, desen, gravura pe panza, pe carton etc., care se asaza de obicei pe perete intr-o incapere. ♦ (fam.) a ramane ~ = a ramane surprins, inlemnit. 2. priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. (fig.) descriere a unei privelisti, a unui obiect, a unor fapte etc. (intr-o opera literara). 4. (teatru) subdiviziune a unui act cuprinzand mai multe scene, in acelasi decor. 5. tabel, lista. II. 1. (tehn.) panou, placa subtire de metal ori de marmura pe care sunt montate aparate de comanda sau control. ♦ ~ de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. (inform.) ansamblu structurat de informatii organizate secventional in memoria unui ordinator. (< fr. tableau)

LOCALIZATOR, -OARE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizeaza, care adapteaza o opera literara. – Dupa fr. localisateur.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).

AUTOR, -OARE, autori, -oare, s. m. si f. Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica. ♦ Persoana care face, care produce sau comite ceva. [Pr.: a-u-] – Fr. auteur (lat. lit. au[c]tor).

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

*Odiseea (opera literara) s. propriu f., g.-d. Odiseei

REALISM (< fr.) s. n. 1. Atitudine care tine cont de realitate, asa cum este ea. 2. (FILOZ.) (In Ev. Med.) Conceptie, opusa nominalismului, potrivit careia universaliile au o existenta substantiala reala independent de gandirea noastra (Duns Scotus). 3. (In epoca moderna) Conceptie, opusa idealismului, potrivit careia lucrurile exista independent de faptul ca sunt percepute sau nu. ♦ R. critic = doctrina care admite realitatea lumii inconjuratoare, dar sustine ca experienta senzoriala depinde de mental (R.W. Sellars, G. Santayana, A.O. Lovejoi). R. naiv = doctrina dupa care experienta senzoriala reprezinta calea de acces directa a subiectului la lucrurile lumii exterioare. R. politic = atitudine intemeiata pe analiza si aprecierea atenta, multilaterala, a fenomenelor si evenimentelor socio-politice interne si internationale, de luare in considerare a tendintelor de dezvoltare a realitatii. 4. Atitudine in creatia artistica si literara care vizeaza reprezentarea obiectiva a realului sau a posibilului in datele sale esentiale, caracteristice. Trasaturile specifice r. se regasesc in operele literare si artistice din toate epocile, apartinand celor mai diferite curente sau scoli (Plaut, Petronius, Martial, fabliaux-urile medievale, Rabelais, Boccaccio, Chaucer s.a.; portretistica romana, pictura flamanda si olandeza, lucrarile fratilor Le Nain sau cele ale lui Gericault etc.). ♦ Denumire data miscarii artistice si literare aparute in sec. 19, care, de pe pozitiile r.(3), se opunea romantismului si academismului neoclasicist. R., a carui expresie filozofica este pozitivismul, aduce refuzul imaginarului si descrierea realitatii imediate, cultul observatiei sociale si psihologice, obiectivitatea si stilul impersonal al autorului, tinzand sa faca din opera literara un tablou al societatii contemporane. Teoretizat de Champfleury, r. a fost ilustrat de operele lui Stendahl, Merimee si mai ales Balzac in Franta, Dickens si Thackeray in Anglia, Gogol in Rusia s.a. Spre sfarsitul sec. 18 si in sec. 20, r. se generalizeaza, diversificandu-se, adaptandu-se evolutiei specifice fiecarei literaturi, capatand in general trasaturi naturaliste. In Rusia apare sub numele de „scoala naturala”, teoretizat de Belinski, Dobroliubov, Cernisevski. In Romania aspecte realiste au coexistat, in perioada pasoptista, cu romantismul si clasicismul, r. marcand scrierile lui C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, N. Filimon, impunandu-se definitiv in perioada marilor clasici prin I. Slavici si I. L. Caragiale. Intre cele doua razboaie a fost ilustrat prin operele lui L. Rebreanu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Calinescu s.a., largindu-si apoi tematica si valentele interpretative in concordanta cu noile realitati sociale. In artele plastice, manifestul r. il constituie „Inmormantarea din Ornans” (1849) a lui Courbet, care, alaturi de Daumier si de pictorii de la Barbizon (Millet, Th. Rousseau), a fost principalul exponent al r. Alti reprezentanti: A. von Menzel, W. Homer, T. Eakins, F. Leibl, M. Munkacsy, I. Repin si, in general, peredvijnicii. O serie de curente si experimente artistice ale sec. 20 se leaga de unele aspecte ale r. (r. fantastic, r. magic, r. poetic, noul r., hiperrealismul s.a.). In Romania, r. s-a manifestat, cu nuante diferite, in operele lui N. Grigorescu, I. Andreescu, St. Luchian, C. Ressu s.a. ◊ R. magic = curent literar german, aparut dupa 1945, amestecand elemente realiste cu psihologia (H. Kasack, E. Langgasser) si sud-american, cu caracter politic si social (M.A. Asturias). R. socialist = doctrina estetica adoptata in U.R.S.S. (1934) sub influenta determinanta a lui A. Jdanov, promovand ca unic scop evocarea si glorificarea omului nou, constructor al socialismului. Dupa al Doilea Razboi Mondial a fost impus in toate tarile socialiste.

Decameronul (opera literara) s. propriu n.

bucata f., pl. ati (d. buca, adica „imbucata, imbucatura”). Fragment, parte din ceva: o bucata de pine. Obiect intreg, dar considerat ca parte din ceva: o bucata de pinza. Piesa, articul: aparatu se desface in mai multe bucati. Fragment dintr’o opera literara: o bucata din satirele lui Eminescu. Opera (piesa) muzicala ori literara: o bucata de muzica, de teatru. Spatiu, timp: o bucata de loc, de vreme. Pl. ate. Mincari, alimente preparate p. masa: bune bucate! Cereale, produse ale plugariii. – In nord si bi-.

AFABULATIE s. f. 1. Ansamblul intamplarilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice; fabulatie. 2. Morala unei fabule. – Din fr. affabulation, lat. affabulatio.

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Expunere orala sau scrisa a vietii unei persoane facute de ea insasi. ♦ opera literara apartinand genului epic, in care autorul isi povesteste viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

A*****N, a******i, s. m. Fiinta nascuta inainte de termen; p. ext. om degenerat, cu mari deficiente. ♦ Fig. opera (literara, artistica) ratata. – Din fr. a*****n.

CAPA, cape, s. f. 1. Pelerina (scurta) de blana sau de stofa. ◊ Expr. De capa si spada = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, infruntari violente etc. 2. Dispozitiv de protectie aplicat la masini, ferastraie etc. pentru a preintampina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vant foarte puternic. – Din fr. cape.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

EMPATIE s. f. 1. (Fil.) Forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva. 2. Tendinta a receptorului de a trai afectiv, prin transpunere simpatetica, viata eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

HETERONIM, -A, heteronimi, -e, adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decat cel al autorului. ♦ (Despre un autor) Care scrie sub nume diferite. [Var.: eteronim, -a adj.] – Din fr. heteronyme.

IDILISM s. n. 1. Caracteristica a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romantios, sentimental al unei opere de arta. 3. Preferinta pentru elemente idilice. – Idila + suf. -ism.

INTRIGA, intrigi, s. f. 1. Actiune (ascunsa) care foloseste mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schema generala de fapte si de actiuni care reprezinta subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

UVRAJ, uvraje, s. n. (Inv.) opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. 2. (Lucrare de) constructie. [Var.: uvragiu s. n.] – Din fr. ouvrage.

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

COMENTARIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (in spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentand o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., facuta adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium.

EROIC, -A, eroici, -ce, adj. Care tine de erou, caracteristic eroilor, cu calitati de erou; p. ext. maret, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. heroique, lat. heroicus.

DIALOGAT, -A, dialogati, -te, adj. (Despre opere literare) Compus in forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – V. dialoga.

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

FILOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punct de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. – Din fr. philologie.

OP, opuri, s. n. (Livr.) opera (literara sau stiintifica); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

PARODIE, parodii, s. f. 1. Creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.

PLASTICITATE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela usor prin apasare. ♦ Proprietatea a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pasta care isi mentine coeziunea dupa ce a fost framantata si uscata. 2. Insusirea a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvant etc. de a evoca ceva in mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticite.

PSEUDONIM, pseudonime, s. n. Nume creat sau adoptat sub care cineva isi ascunde adevarata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudonyme.

SUCCES, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei actiuni); reusita, izbanda. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc intr-o intreprindere. ♦ Primire buna, favorabila, cu rasunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succes, lat. successus.

RECENZIE, recenzii, s. f. Prezentare succinta (la aparitie) a unei opere literare sau stiintifice, cu comentarii si aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. recensione.

PALINODIE, palinodii, s. f. opera literara sau discurs in care autorul retracteaza cele spuse anterior; p. ext. schimbare de parere, retractare. – Din fr. palinodie.

PASTORAL, -A, pastorali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De pastor, pastoresc; p. ext. de la tara. campenesc, rustic. 2. Adj. (Despre creatii literare) Care zugraveste in mod idilic viata pastorilor, viata de la tara; bucolic. 3. S. f. opera literara cu continut pastoral (2); bucolica. ♦ Compozitie muzicala in care sunt evocate crampeie din viata campeneasca, rurala. 4. adj. (Rar) Care apartine pastorilor sau preotilor, privitor la pastori sau la preoti. Carja pastorala. 5. S. f. Scrisoare publica, cuprinzand indemnuri si urari, prin care un arhiereu se adreseaza preotilor si credinciosilor cu ocazia sarbatorilor religioase mari sau a altor evenimente importante. – Din fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale.

PATETISM s. n. Insusirea de a induiosa, de a impresiona, de a misca puternic (prin vorbe, muzica etc.); caracterul patetic, emotionant al unei opere literare, muzicale, al unui lucru etc.; atitudine patetica. – Din fr. pathetisme.

PEISAGISTIC, -A, peisagistici, -ce, adj. 1. Care apartine peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictura, opere literare sau muzicale) Care isi propune cu precadere descrierea unor privelisti din natura. ♦ (Substantivat, f.) Ramura a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

PEISAJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natura care formeaza un ansamblu artistic si este prinsa dintr-o singura privire; priveliste; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultand din combinarea factorilor naturali cu factorii creati de om. 2. Gen de pictura sau de grafica avand ca obiect reprezentarea cu precadere a privelistilor din natura; (concr.) tablou, fotografie care reprezinta un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii in opere literare; compozitie literara descriptiva. [Pr.: pe-i-. – Var.: peisagiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.

PICARESC, -ESCA, picaresti, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajelor apartinand mediului interlop (cersetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investigheaza cele mai diverse medii sociale, moravuri etc. si face o critica ascutita relatiilor sociale din Spania sec. XVI-XVII – Din fr. picaresque.

PLAGIAT¹, plagiate, s. n. Actiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, insusita (integral sau partial) si prezentata drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

PLAGIAT², -A, plagiati, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau stiintifice) Care a fost insusit (integral sau partial) de la altcineva si prezentat drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.

POLEIALA, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei²; (concr.) strat subtire de metal (pretios) cu care se poleieste² un obiect. ♦ Foaie subtire de staniol folosita ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce incearca sa dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; stralucire aparenta; lustru, spoiala. 2. Cizelare, slefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, stiintifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei² + suf. -eala.

PROLOG², prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului in scena si in care se expunea subiectul si se facea apel la bunavointa spectatorilor. 2. Parte introductiva a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezinta evenimentele premergatoare actiunii sau elemente care ii inlesnesc intelegerea; p. ext. introducere, prefata. – Din fr. prologue.

POSTUM, -A, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice etc.) Publicat dupa moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distinctii etc.) Care se acorda, se atribuie sau se recunoaste cuiva dupa moarte. 3. (Jur.; despre copii) Nascut dupa moartea tatalui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.

POSADA, posade, s. f. (Livr.) 1. Pictura executata la repezeala. 2. opera literara scrisa de mantuiala. – Din fr. pochade.

PROZAIC, -A, prozaici, -ce, adj. (Despre opere literare, stil etc.) Lipsit de calitati artistice, de valoare stilistica; p. ext. banal, comun, plat. [Pr.: -za-ic] – Din fr. prosaique, lat. prosaicus.

PROZATOR, -OARE, prozatori, -oare, s. m. si f. Autor de opere literare in proza, scriitor in proza. – Din fr. prosateur.

SANTIER, santiere. s. n. Loc pe care se construieste (sau se repara) o cladire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o sosea etc., impreuna cu materialele si instalatiile necesare desfasurarii acestei activitati. ◊ Santier naval = intreprindere industriala specializata in construirea si repararea navelor, situata pe malul unei ape navigabile. ♦ P. a**l. Proces in plina desfasurare de creare a unei opere literare, artistice sau stiintifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.

VERSIUNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau stiintifice dintr-o limba in alta. ◊ Loc. adj. si adv. In versiune originala = care nu a fost sau fara a fi tradus in alta limba. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificari (in raport cu o forma considerata de baza). 3. Maniera (personala) de a prezenta, de a interpreta o intamplare, un fapt, o afirmatie. 4. Manopera care consta in schimbarea pozitiei fatului in uter pentru a facilita nasterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version.

COLECTIE, colectii, s. f. 1. Serie de obiecte de acelasi fel sau de aceeasi categorie, care, adunate si dispuse sistematic, reprezinta o valoare artistica, stiintifica, documentara etc. ♦ Culegere de opere literare sau stiintifice grupate dupa anumite criterii si aparute in cadrul unei edituri. 2. Puroi adunat in interiorul unui tesut bolnav, intr-un organ sau intr-o cavitate a organismului. [Var.: (inv.) colectiune s. f.] – Din fr. collection, lat. collectio, -onis.

CONCIS, -A, concisi, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, in putine cuvinte, concentrat. – Din fr. concis, lat. concisus.

EPIC, -A, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei intamplari reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proportii vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare apartinand genului epic. – Din fr. epique, lat. epicus.

EROU, eroi, s. m. 1. Persoana care se distinge prin vitejie si prin curaj exceptional in razboaie, prin abnegatie deosebita in alte imprejurari grele ori in munca. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai inalta distinctie in Republica Socialista Romania; persoana care a primit aceasta distinctie. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei intamplari; persoana care, intr-o anumita imprejurare, atrage atentia asupra sa. 3. (In mitologia greco-romana) Semizeu, persoana nascuta dintr-o zeitate si o fiinta pamanteana, inzestrata cu puteri supraomenesti sau care a devenit celebra prin faptele sale deosebite. – Din fr. heros, lat. heros.

CIZELAT, -A, cizelati, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, stiintifice) Care a fost imbunatatit (din punct de vedere al stilului, al exprimarii). 3. Fig. Care si-a insusit deprinderi civilizate, cultura etc. – V. cizela.

LOCALIZA, localizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) limita, a (se) restrange la un anumit spatiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina in spatiu sau in timp un fapt, o actiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la conditiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

LOCALIZARE, localizari, s. f. Actiunea de a (se) localiza si rezultatul ei. ♦ Localizari cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoartei cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare si precizare a pozitiei unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesa, a unui zacamant in scoarta terestra, a unui post de radioemisiune etc. ♦ opera literara adaptata pentru a corespunde anumitor conditii de loc sau de timp. – V. localiza.

LOCALIZAT, -A, localizati, -te, adj. 1. Care este fixat intr-un anumit loc, limitat pe un anumit spatiu. ♦ Care este determinat in spatiu sau in timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la conditiile istorice, culturale, sociale ale unei tari. – V. localiza.

CONTINUT, continuturi, s. n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, in special intr-un recipient. 2. Totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni, determinata in raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei si afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, tema, miez. 4. Lista ordonata a materialului pe care il cuprinde o revista, o carte; tabla de materii, sumar. – V. contine.

MONOCORD, -A, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singura coarda; care vibreaza intr-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Stravechi instrument muzical cu o singura coarda. [Pl. si: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

ECRANIZARE, ecranizari, s. f. Actiunea de a ecraniza si rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

E****C, -A, e*****i, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care contine sentimente de dragoste; care canta, care exprima dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozitiilor literare care canta sentimentul dragostei. ♦ Predispus, inclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. e******e.

EXPOZITIE, expozitii, s. f. 1. Prezentare organizata, publica a unor obiecte selectionate, pentru a pune in lumina specificul unei activitati, realizarile unui artist etc. sau in scop instructiv. 2. Loc sau cladire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. Parte a unei opere literare, in special dramatice, situata la inceputul acesteia, in care se schiteaza datele fundamentale ale actiunii, personajele etc. [Var.: expozitiune s. f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.

DRAMATIZARE, dramatizari, s. f. Actiunea de a dramatiza si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesa de teatru creata prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

TETRALOGIE, tetralogii, s. f. Serie de patru piese de teatru (trei tragedii si o drama satirica) pe care poetii greci o prezentau la concursuri. ♦ P. ext. Serie de patru opere literare sau muzicale unite printr-o idee comuna. – Din fr. tetralogie.

TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat in scris; cuprinsul unei opere literare sau stiintifice, al unui discurs, al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compozitii muzicale. 3. Litera de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice. – Din fr. texte, lat. textus.

TEXTOLOGIE s. f. Disciplina filologica aplicata la studiul comparat al textelor unor opere literare sau de alta natura, pentru stabilirea versiunii definitive corecte, autentice, in vederea republicarii operelor in editii postume. – Din rus. tekstologhia.

TELEECRANIZAT, -A, teleecranizati, -te, adj. (Despre opere literare) Ecranizat pentru televiziune. – V. teleecraniza.

DECAMERON, decameroane, s. n. opera literara epica continand povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. decameron, it. decameron.

TRAMA, trame, s. f. Fir de matase, relativ gros si afanat, intrebuintat in urzeala sau in batatura unor tesaturi. ♦ Fig. Intriga a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intriga, complot. – Din fr. trame, lat. trama.

TRILOGIE, trilogii, s. f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinand aceluiasi autor, care formeaza o unitate, avand personaje comune si reprezentand de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.

REEDITAT, -A, reeditati, -te, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, muzicale etc.) Publicat intr-o noua editie; retiparit. 2. Fig. (Despre afirmatii, idei, conceptii) Pus din nou in circulatie; reluat, repetat. – V. reedita.

COLORIT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogatie de culori. ♦ Efect care rezulta din imbinarea culorilor unui tablou; coloratie. ♦ Culoare. 2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanta expresiva, stralucire deosebita. – Din fr. coloris, it. colorito.

COMENTA, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observatii asupra unei intamplari, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lamuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.

ROMANTIOS, -OASA, romantiosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visator, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplatie. ♦ (Despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale, care contine note de melancolie, de visare. [Pr.: -ti-os] – Romant + suf. -ios.

DILUAT, -A, diluati, -te, adj. 1. (Despre solutii) Care e mai putin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Solutie careia i s-a micsorat concentratia. 2. Fig. (Despre opere literare) Cu dezvoltari lungi si inutile; dezlanat, prolix. [Pr.: -Iu-at] – V. dilua.

DIPTIC, diptice, s. n. Icoana sau tablou alcatuit din doua placi legate una de alta in asa fel incat sa se poata deschide si inchide ca o carte. ♦ P. gener. opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. [Acc. si: diptic] – Din fr. diptyque.

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ opera literara sau stiintifica. – V. scrie.

SCRIITOR, -OARE, scriitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Autor de opere literare. 2. S. m. Functionar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoana in slujba domnului sau a unui inalt demnitar de stat, care indeplinea functia de secretar; diac, logofat. 3. S. n. (Inv.) Masa de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

SCRIPTURA, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericeasca cuprinzand Vechiul si Noul Testament; Biblie. 2. (Inv.) opera literara, stiintifica etc. 3. (Inv.) Insemnare, consemnare, relatare scrisa; text. 4. (Inv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

SCHELET, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat in pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.

COPYRIGHT s. n. Drept rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce si de a vinde operele literare, artistice si stiintifice in alte tari; drepturi legale de autor. [Pr.: copirait] – Cuv. engl.

SCRIS s. 1. condei, grafie, scriitura, (pop.) slova. (Are un ~ regulat.) 2. (rar) caligrafie. (~ ingrijit, clar.) 3. scriere, (rar) scriitura, (inv. si pop.) scrisoare, slova, (inv.) scriptura. (Avea un ~ frumos.) 4. grafie, scriere, (rar) scriitura. (I-a recunoscut ~ul.) 5. alcatuire, compunere, creare, elaborare, intocmire, realizare, redactare, scriere, (inv.) izvodire, redactie, redijare. (~ul unei opere literare.) 6. stil. (Are un ~ nervos, vioi.)

A ADAPTA ~ez tranz. 1) A face sa se potriveasca; a potrivi. 2) (opere literare) A transpune dintr-un gen in altul. 3) A face sa se adapteze. /<fr. adapter, lat. adaptare

ANTUM ~a (~i, ~e) (despre opere literare) Care este publicat in timpul vietii autorului. /<fr. anthume

BELETRISTICA f. Totalitate a operelor literare; literatura artistica. [G.-D. beletristicii; Sil. -le-tris-] /<germ. Belletristik

CLASIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de clasicism; propriu clasicismului. Literatura ~ca. 2) (despre opere literare, stiintifice etc.) Care serveste ca model de perfectiune. opera ~ca. 3) (despre scriitori, artisti etc.) A carei opera isi pastreaza valoarea de-a lungul veacurilor. Scriitor ~. 4) Care are loc in mod obisnuit. /<fr. classique, lat. classicus

CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme

COLORIT ~uri n. 1) Nuanta delicata si agreabila a culorilor. 2) Arta de folosire a culorilor. 3) Efect care rezulta din imbinarea armonioasa a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatica. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanta expresiva; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito

CONDEIER ~i m. rar Autor de opere literare; scriitor. [Sil. -de-ier] /condei + suf. ~ar

CROCHIU ~ri n. 1) Schita initiala (a unui desen, plan etc.); carton; ebosa. 2) reg. Conceptie sumara a unei lucrari stiintifice sau a unei opere literare. [Sil. cro-chiu] /<fr. croquis

DECAMERON ~oane n. opera literara epica care contine povestiri narate pe parcursul a zece zile.„Decameronul” lui Boccaccio. /<fr. decameron

DEZNODAMANT ~inte n. 1) Mod de solutionare a unei situatii incurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finala a unei opere (literare, epice sau dramatice), care solutioneaza intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amant

DIALOG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orala (intre doua persoane); discutie; convorbire. 2) Forma de convorbire intre personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr. dialoguer

DIPTIC ~ce n. 1) Tablou alcatuit din doua piese (placi, panouri) legate intre ele in asa fel, incat se pot inchide si deschide ca niste coperte. 2) opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. /<fr. diptyque

A ECRANIZA ~ez tranz. 1) A inregistra pe o pelicula speciala in vederea proiectarii pe ecran; a filma; a cinematografia. 2) (opere literare sau muzicale) A pune la baza crearii unei opere cinematografice. /ecran + suf. ~iza

ECRANIZARE ~ari f. Adaptare cinematografica a unei opere literare sau muzicale. /v. a ecraniza

A EDITA ~ez tranz. 1) (carti, reviste, brosuri, articole etc.) A face sa apara pe calea tiparului; a publica; a tipari. 2) (opere literare sau stiintifice) A pregati pentru tipar, inzestrand cu adnotarile si comentariile necesare. /<fr. editer

EROINA ~e f. 1) Femeie care se distinge prin curaj, vitejie si abnegatie in diferite imprejurari grele. 2) Femeie care este personajul principal al unei opere literare sau artistice, al unei intamplari. /<fr. heroine, lat. heroina

EROU ~i m. 1) Persoana care se distinge prin barbatie, vitejie si curaj pe campul de lupta. 2) Persoana care se remarca intr-un domeniu de activitate prin munca si calitati morale inalte. 3) Personaj principal al unei opere literare. ~ul unui roman. 4) Personaj mitic nascut dintr-o fiinta pamanteasca si o zeitate; semizeu. /<fr. heros, lat. heros

EUFONIE ~i f. 1) Succesiune de sunete vocale si consonante care produce o impresie placuta auzului. 2) Ramura a poeticii care studiaza structura operelor literare din punctul de vedere al armoniei. /<fr. euphonie

EXPOZITIE ~i f. 1) Prezentare publica a realizarilor dintr-un domeniu de activitate (arta, agricultura, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) Loc sau cladire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) Parte a unei opere literare. [G.-D. expozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis

FABULA ~e f. 1) Creatie literara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificarii. 2) Povestire in care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula

FRESCA ~ce f. 1) Pictura murala monumental-decorativa, executata pe tencuiala inca umeda. 2) fig. opera literara vasta care prezinta un tablou de ansamblu al unei epoci sau al unei societati. [G.-D. frescei] /<fr. fresque

GRADATIE ~i f. 1) Crestere sau descrestere succesiva; schimbare treptata. 2) (la instrumentele de masurat) Diviziune pe scara unui instrument de masura; grad. 3) (in operele literare) Figura de stil constand in desfasurarea succesiva (ascendenta sau descendenta) a actiunii. 4) (in pictura) Trecere treptata de la o nuanta la alta. /<fr. gradation, lat. gradatio, ~onis

IMPLEX ~xa (~csi, ~xe) (despre opere literare) In care peripetiile sunt numeroase si complicate. /<fr. implexe

IZVODITOR ~i m. inv. 1) Autor de cronici; cronicar; cronograf. 2) Autor de opere literare; scriitor. /a izvodi + suf. ~tor

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

LOCAL¹ ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru un anumit loc sau regiune; propriu unui anumit loc. Traditii ~e. Resurse ~e. ◊ Culoare ~a ansamblu de trasaturi caracteristice locului unde se petrece actiunea unei opere literare. Autoritati ~e autoritati care exercita functii pe un teritoriu limitat. 2) Care tine numai de o anumita parte a corpului; propriu unei anumite parti a corpului. Anestezie ~a. 3) (despre mijloacele de transport in comun) Care leaga suburbiile de oras; suburban. /<fr. local

A LOCALIZA ~ez tranz. 1) A face sa se localizeze. 2) (actiuni, evenimente, fenomene etc.) A determina in spatiu sau in timp. 3) (opere literare) A inzestra cu colorit local. 4) (afectiuni interne) A detecta prin stabilirea locului de manifestare. /<fr. localiser

MACARONIC ~ca (~ci, ~ce) (despre opere literare) Care contine o cantitate exagerata de cuvinte straine. Poezie ~ca. /<fr. macaronique

MOMENT ~e n. 1) Interval scurt de timp; clipa; secunda; clipita; minut. ◊ Pentru ~ deocamdata. La ~ pe loc; imediat. Din ~ ce deoarece. 2) Interval de timp in desfasurarea unui proces sau fenomen din natura sau din societate; etapa; stadiu; faza. ◊ In ~ul de fata in prezent. La un ~ dat a) intr-un anumit timp; b) deodata. 3) Episod din actiunea unei opere literare. 4) Timp cand urmeaza sa se produca un eveniment. 5) Situatie favorabila. /<lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment

MUZICA ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

PASTORALA¹ ~e f. opera literara sau muzicala in care este zugravita in mod idealizat frumusetea vietii pastorale; bucolica. /<fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale

PICARESC ~sca (~sti) (despre opere literare, mai ales spaniole, din sec. XVI-XVII) Care investigheaza diverse moravuri, medii sociale, reliefand, in mod sarcastic, amanuntul pitoresc, ineditul aventurii, prin intermediul personajelor din mediul interlop (cersetori, aventurieri etc.). /<fr. picaresque

PLACHETA ~e f. 1) Carte mica si subtire care cuprinde opere literare (in special in versuri) de dimensiuni reduse. 2) Medalie de forme diferite avand pe una din fete executate un basorelief sau o inscriptie, batuta cu ocazia unui mare eveniment, in cinstea unei personalitati sau care se ofera ca premiu in competitiile sportive. /<fr. plaquette

POEZIE ~i f. 1) (in opozitie cu proza) opera literara artistica scurta in versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor romani din sec.XIX. ◊ ~ populara (orala) creatie populara in versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce incanta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poesie

PORTRET ~e n. 1) (in artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) Descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (in literatura) infatisare si tipizare artistica a personajului unei opere. ◊ ~ literar schita sau nuvela documentara despre viata si activitatea unei persoane de vaza. /<fr. portrait

POSTUM ~a (~i, ~e) 1) (despre opere literare, stiintifice etc.) Care a fost publicat dupa moartea autorului; publicat dupa moartea autorului. 2) (despre distinctii) Care se confera dupa moarte; acordat dupa moarte. 3) jur. (despre copii) Care a aparut pe lume dupa moartea tatei; nascut dupa moartea tatei. /<fr. posthume, lat. postumus

PROLOG² ~uri n. 1) (in teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului in scena si in care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductiva a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la inceputul unei carti; cuvant inainte; cuvant introductiv; prefata. /<fr. prologue, lat. prologus

PROZATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Autor de opere literare in proza. /<fr. prosateur

ROMANTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care manifesta sensibilitate si exaltare; inclinat sa idealizeze realitatea; romantic. Fire ~oasa. 2) Care predispune la visare; in stare sa provoace melancolie. 3) (despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale; cu note de melan-colie. [Sil. -ti-os] /roman[t] + suf. ~ios

SCRIITOR ~oare( ~ori, ~oare) m. si f. 1) Autor de opere literare. 2) inv. Slujbas care scria acte, petitii, scrisori. 3) inv. Secretar al domnitorului sau al unui alt demnitar de stat. [Sil. scri-i-] /a scrie + suf. ~tor

SPECIE ~i f. 1) Categorie biologica fundamentala inferioara genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trasaturi si insusiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) Grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e] /lat. species, it. specie, germ. Spezies, fr. espece

TETRALOGIE ~i f. 1) Ansamblu de patru opere literare sau muzicale care apartin aceluiasi autor si sunt legate prin subiect, idee principala, eroi comuni. 2) (in Grecia antica) Serie de patru piese de teatru (trei tragedii si o drama satirica) prezentata la concursurile publice. [G.-D. tetralogiei; Sil. te-tra-] /<fr. tetralogie

TESATURA ~i f. 1) Produs textil obtinut prin tesere. ~ de in. 2) Modul in care este tesut un astfel de produs. ~ plusata. 3) Panza folosita la confectionarea imbracamintei. ~ pentru o rochie. 4) Cusatura speciala facuta pentru a astupa o gaura la un obiect de imbracaminte. 5) fig. Mod de aranjare a elementelor unei opere (literare); urzeala; compozitie; structura. ~-a romanului. 6) fig. Imbinare de lucruri sau de fapte legate intre ele. [G.-D. tesaturii] /a tese + suf. ~atura

ANTIROMAN s.n. opera literara in proza de mai mare intindere, care isi propune sa reflecte realitatea cat mai putin alterata de procedee artistice conventionale. [< fr. antiroman].

COMENTARIU s.n. 1. Apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; explicare, explicatie. ♦ (Peior.) Interpretare rauvoitoare a faptelor, a spuselor cuiva. 2. Interpretare a unei opere literare, istorice etc. [Pron. -riu., pl. -ii. / cf. fr. commentaire, lat. commentarium].

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

CONTINUTISTIC, -A adj. Referitor la continutism, propriu continutismului; referitor la continutul unei opere literare. [Cf. it. contenutistico].

CULMINATIE s.f. 1. Moment in care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminatie = punctul cel mai inalt atins de un astru. 2. Moment de maxima incordare a relatiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminatiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].

DIALOGAT, -A adj. (Despre opere literare) Alcatuit in forma de dialog; dialogic. [< dialoga].

EPICA s.f. Totalitatea operelor literare apartinand genului epic. [< fr. epique].

EXPOZITIE s.f. 1. Expunere publica de opere de arta, de produse industriale, agricole etc. ♦ Spatiu amenajat special in acest scop. 2. Prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscute subiectul, personajele, locul actiunii etc. 3. (Muz.) Prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, continand expunerea materialului tematic principal. 4. Premisa majora a unui silogism. [Gen. -iei, var. expozitiune s.f. / cf. fr. exposition, lat. expositio].

FACTOLOGIE s.f. (Lit.) Viciu de conceptie a unei opere literare sau stiintifice, constand in aglomerarea de material faptic neesential. [< factologic, cf. rus. faktografiia].

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. Curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

SCHELET s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

TEMATICA s.f. Totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. [Cf. fr. thematique].

UTOPIE s.f. 1. opera literara, filozofica sau politica in care se imagineaza o lume ideala. 2. Proiect irealizabil; dorinta irealizabila; fantezie, himera, vis. 3. Conceptie politica sau sociala generoasa, progresista, dar irealizabila pentru ca nu tine seama de conditiile istorice-concrete date si de legile obiective ale dezvoltarii societatii. [Gen. -iei. / < fr. utopie, lat. utopia, cf. Utopia – titlul operei principale a lui Thomas Morus < gr. ou topos – loc care nu exista].

AFABULATIE s.f. Succesiunea faptelor, intriga unei opere literare. ♦ Morala unei fabule. [Gen. -iei. / < fr. affabulation, lat. affabulatio].

ADAPTARE s.f. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; adaptatie; modificare ajustare; (concr.) lucru ajustat. ♦ acomodare a organismelor, a simturilor etc. la mediul inconjurator. ♦ Prelucrare a unei opere pentru a trece dintr-un gen in altul; transpunere in forma scenica sau cinematografica a unei idei sau a unei opere literare. [Pl. -tari. / < adapta].

ARHITECTURA s.f. 1. Stiinta si arta de a proiecta si de a construi cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, determinate de caracterul si de destinatia constructiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei constructii sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structura armonioasa (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcatuire interna; constructie; constitutie. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture].

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

AUTOR, -OARE s.m. si f. Creator al unei opere literare, artistice etc. ♦ Cel care a inventat, a produs ceva. ♦ Cel care este cauza unui lucru, a unei actiuni etc. [Pron. a-u-. / < lat. auctor, cf. it. autore, fr. auteur].

BELETRISTIC, -A adj. (Despre opere literare) Artistic. [Cf. germ. belletristisch].

COLECTIE s.f. 1. Serie de obiecte asemanatoare sau de aceeasi categorie, prezentand o valoare documentara, artistica etc. ♦ Culegere (de opere literare si stiintifice). ♦ Totalitatea publicatiilor unei biblioteci. 2. Puroi colectat intr-un tesut bolnav. [Gen. -iei, var. colectiune s.f. / cf. fr. collection, lat. collectio].

CONCIS, -A adj. (Despre stil, opere literare etc.) Exprimat pe scurt, concentrat; laconic. [< lat. concisus, cf. fr. concis].

COPYRIGHT s.n. (Anglicism) Drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce si a vinde operele literare, artistice si stiintifice in alte tari; drepturi legale de autor. [Pron. co-pi-rait. / < engl. copyright].

EROINA s.f. 1. Femeie plina de virtute si de curaj eroic, femeie viteaza, curajoasa. 2. Personaj principal feminin al unei opere literare; (p. ext.) femeie care este personajul principal al unei intamplari. [< fr. heroine].

E****C adj. Referitor la iubire. ♦ Care contine sentimente de dragoste; care canta dragostea. ♦ (s.f.) Totalitatea operelor literare care canta iubirea. ♦ Senzual. [Cf. fr. e******e, it. e*****o < gr. e******s < Eros – zeul iubirii la greci].

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

FILOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modelului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].

IMPLEX, – A adj. (Despre opere literare) In care peripetiile sunt numeroase si complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].

INVOCATIE s.f. Invocare. ♦ Parte a unei opere literare in care poetul se adreseaza muzelor sau unor divinitati pentru a-l inspira. [Gen. -iei, var. invocatiune s.f. / cf. fr. invocation, lat. invocatio].

LAITMOTIV s.n. Motiv, tema muzicala care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se reia ori de cate ori apar in scena sau este vorba de persoanele sau situatiile respective; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. ♦ (Fig.) Idee de baza a unei opere literare etc., care se repeta de mai multe ori. [Pron. lait-mo-, pl. -ve, -vuri, var. leitmotiv s.n. / < germ. Leitmotiv, fr. leitmotiv].

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

LITERA s.f. 1. Semn grafic care corespunde in general unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (Fig.) Intelesul strict formal al unui text. 3. (La pl.) Studiile umanistice, in special ale literaturii; operele literare. ◊ Om de litere = literat. [< lat. littera].

LOCALIZARE s.f. Actiunea de a (se) localiza si rezultatul ei. ◊ Localizari cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoartei cerebrale. ♦ Detectare si precizare a pozitiei unui obiect, a locului unui obiect intr-o piesa etc. ♦ opera literara localizata. [< localiza].

MOTIV s.n. I. Cauza care determina o actiune, un sentiment etc.; pricina. ♦ Pretext. II. 1. Fraza melodica, idee principala a unei bucati muzicale; tema. ♦ Cea mai mica constructie muzicala, constand dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. Element decorativ sau arhitectural folosit intr-o pictura sau la o sculptura. 3. Tema, idee fundamentala a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune in miscare].

MOZAIC s.n. 1. Lucrare ornamentala, compusa din bucati mici de marmura, de sticla etc. colorate diferit si care alcatuiesc o figura, un tablou etc. 2. Combinatie, amestecatura (frumos imbinata) de diferite elemente, culori etc. ♦ opera literara care contine multe elemente eterogene, insa armonios ordonate. ♦ Compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. Boala a unor plante cauzata de un virus si care se prezinta ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaique, it. mosaico].

OP s.n. (Liv.) opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. [< lat. opus].

ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].

PARODIE s.f. Imitatie cu intentie de ridiculizare a unei opere literare serioase. ♦ (P. ext.) Imitatie nereusita, inferioara originalului. [Gen. -iei. / < fr. parodie, it. parodia, cf. lat., gr. parodia < para – alaturi, ode – cantec].

PASTORALA s.f. 1. opera literara cu subiect din viata pastorilor, din mediul rustic. 2. Piesa instrumentala de factura simpla, care cauta sa imite atmosfera campeneasca sau pastoreasca. 3. Mesaj al unui episcop adresat preotilor si credinciosilor in anumite ocazii. [< fr., it. pastorale].

PEISAGISTIC, -A adj. Referitor la peisaj. ♦ (Despre pictura, opere literare sau muzicale) Care isi propune cu precadere descrierea unui peisaj. [Cf. it. paesaggistico].

POEM s.n. 1. Creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

POSADA s.f. (Liv.) 1. Pictura executata la repezeala. 2. opera literara scrisa de mantuiala. [< fr. pochade].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

ROMANTIOS, -OASA (adj.) (adesea s.) Predispus la visare, la reverie; romantic, melancolic. ♦ (Despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale; care predispune la visare. [Pron. -ti-os. / < romant + -(i)os].

SCIENCE-FICTION s.n. Opere literare (romane, nuvele, povestiri etc.) sau filme care au ca subiect intamplari cu caracter stiintific-fantastic; literatura stiintifico-fantastica. [Pron. sa-ians-ficsan. / < engl., fr., it. science-fiction].

STRUCTURA s.f. I. 1. Fel de constructie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp. ♦ Dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ♦ Modul de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. Modul de asezare intre ele a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♦ (Psih.) Conformatie, factura, formatie. 4. Fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ Structura gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. Mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ♦ Mod de organizare a oricarei ramuri de productie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a cladi].

SUCCES s.n. Reusita, izbanda; rezultat bun. ♦ Cu succes = cu rezultate bune, foarte bine. ♦ Primire favorabila facuta de public unei opere literare, unui spectacol etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. succes, it. successo, lat. successus].

TETRALOGIE s.f. (Ant.) Reunire de patru piese (trei tragedii si o drama satirica), pe care poetii greci le prezentau la concursurile publice instituite cu ocazia diverselor sarbatori. ♦ Serie de patru opere literare sau muzicale legate intre ele printr-o idee comuna. [Gen. -iei. / < fr. tetralogie, cf. gr. tetralogia < tetra – patru, logos – vorbire].

TRAMA s.f. 1. Fir de matase, obtinut prin rasucirea a cel putin doua fire care nu au mai fost rasucite si intrebuintat ca batatura. 2. Subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru sau al unui film; actiunea, intriga, canavaua pe care se tes evenimentele operei respective. 3. (Fig.) Intriga, uneltire, complot. [< fr. trame, it., lat. trama].

TRILOGIE s.f. (Ant.) Reunire de trei tragedii ale caror subiecte constituie fiecare urmarea celui precedent si pe care le prezentau concurentii la concursurile dramatice din Grecia antica. ♦ Serie de trei opere literare avand personaje comune si reprezentand trei momente succesive din viata acestora. [Gen. -iei. / < fr. trilogie, it., gr. trilogia].

ADAPTARE s. f. 1. actiunea de a (se) adapta; adaptatie. 2. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen in altul; transpunere in forma scenica, radiofonica sau cinematografica a unei opere literare. (< adapta)

AFABULATIE s. f. 1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie actiunea unei opere literare; fabulatie (3). 2. morala unei fabule. (< fr. affabulation, lat. affabulatio)

ANALIZA s. f. 1. metoda stiintifica de cercetare a realitatii, bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate in partile lor constitutive. ◊ examinare amanuntita a unei probleme, opere literare, a unui text. ♦ in ultima ~ = in concluzie, ca incheiere. 2. ~ matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. 3. descompunere a unei substante, pentru a-i stabili compozitia chimica. 4. ~ corticala = functie a cortexului prin care se desprind insusirile generale si cele specifice ale obiectelor si fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)

ANTIEROU s. m. personaj negativ al unei opere literare; erou negativ. (< fr. antiheros)

ARGUMENT s. n. 1. dovada (propozitie, rationament) pe care se intemeiaza o demonstratie; proba. 2. (mat.) element din domeniul de definitie al unei functii; variabila independenta. 3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc. 4. data folosita drept cheie in cursul unei sortari, unei cautari intr-un fisier. (< fr. argument, lat. argumentum)

AUTOR, -OARE s. m. f. 1. cel care face un lucru, o actiune etc. 2. creator al unei opere literare, artistice, al unei inventii. (< fr. auteur, lat. auctor)

BIBLIOGRAFIE s. f. 1. ramura a bibliologiei care se ocupa cu studiul tipariturilor, al editiilor de opere literare, cu descrierea, aprecierea, sistematizarea si raspandirea publicatiilor. 2. lista a scrierilor care se refera la o anumita problema. ◊ material informativ asupra unei probleme. ◊ totalitatea operelor unui autor. 3. lista, publicatie (periodica) cuprinzand titluri recent aparute. (< fr. bibliographie)

CLASIC, -A adj. 1. referitor la lumea antica greco-latina; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfectiune. ◊ (despre scriitori, artisti etc.; si s. m.) care apartine clasicismului, de mare valoare, a carui opera ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc in mod obisnuit in anumite circumstante; obisnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)

COLECTIE s. f. 1. serie de obiecte de acelasi fel, o valoare documentara, artistica etc., adunate si dispuse sistematic. 2. culegere (de opere literare si stiintifice). ◊ totalitatea publicatiilor unor biblioteci. 3. puroi colectat intr-un tesut bolnav. (< fr. collection, lat. collectio)

COMENTARIU s. n. 1. apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; analiza, explicare. ◊ (peior.) interpretare rauvoitoare a faptelor sau a spuselor cuiva. 2. interpretare a unei opere literare, istorice etc. ◊ (pl.) memorii istorice. 3. (inform.) text explicativ care insoteste un program pentru a-l face mai clar, dar fara influenta asupra algoritmului. (< fr. commentaire, lat. commentarius)

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

CONTINUTISTIC, -A adj. referitor la continutul unei opere literare. (dupa it. contenutistico)

COPYRIGHT [CO-PI-RAIT] s. n. drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce si a vinde operele literare, artistice si stiintifice; drept de autor. (< engl. copyright)

DETALIU s. n. element neesential al unui lucru; amanunt. ♦ in ~ = amanuntit. ◊ lucru marunt, lipsit de importanta, secundar. ◊ parte a unei opere literare sau artistice care poate fi considerata si izolat. (< it. dettaglio, fr. detail)

DIALOGAT, -A adj. (despre opere literare) in forma de dialog; dialogic. (< dialoga)

EPIC, -A I. adj. 1. care exprima, in forma de povestire, fapte, idei, sentimente. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde totalitatea productiilor literare cu caracter narativ. 2. (fig.) demn de o epopee, de mari proportii. II. s. f. totalitatea operelor literare apartinand genului epic. (< fr. epique, lat. epicus, gr. epikos)

EROINA s. f. 1. femeie plina de curaj eroic, de spirit de sacrificiu, abnegatie in munca etc. 2. personaj feminin al unei opere literare; femeie, personaj principal al unei intamplari. (< fr. heroine, lat. heroine)

E****C, -A I. adj. referitor la dragoste; de iubire. ◊ (despre opere literare) care contine sentimente de dragoste; care canta dragostea. II. s. f. totalitatea operelor literare care canta sentimentul iubirii. (< fr. e******e, gr. e******s)

EROU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o zeitate, inzestrat cu puteri supraomenesti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional in razboaie sau in imprejurari deosebit de grele etc. ♦ ostas cazut pe campul de lupta. 3. om deosebit prin calitatile sale morale si prin actiunile sale, care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei intamplari. (< fr. heros, lat. heros)

EXPOZITIUNE s. f. prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscut subiectul, personajele, locul actiunii etc. (< fr. exposition)

EXPRESIV, -A adj. 1. care exprima ceva in mod viu, plastic; sugestiv, elocvent. ◊ (despre opere literare, artistice) care evoca in imagini vii. 2. (despre ochi, fata) care reflecta puternic stari interioare. (< fr. expressif)

FACTOLOGIE s. f. viciu de conceptie a unei opere literare sau stiintifice, aglomerarea de material faptic, neesential. (< rus. faktologiia)

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

FILOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. (< fr. philologie)

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

IMPLEX, -A adj. (despre opere literare) cu peripetii numeroase si intriga complicata. (< fr. implexe, lat. implexus)

LAITMOTIV s. n. 1. motiv, tema avand o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea in cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

LOCALISM s. n. 1. caracter local. 2. explicare a inefabilului unei opere literare prin datele geografice si sociale generale. 3. folosire a unor cuvinte numai local. 4. orientare sociopedagogica din prima jumatate a sec. XX care isi propunea valorificarea conditiilor locale in procesul educativ. (< germ. Lokalismus)

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

MONOCORD, -A I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singura coarda. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singura coarda, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor si a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)

MOTIV s. n. I. ratiune, cauza care determina o actiune, un sentiment. ◊ pretext; mobil. II. 1. cea mai mica unitate melodico-ritmica a unei idei muzicale cu un profil si un sens propriu; parte a unei teme, capabila sa devina de sine statatoare, in dezvoltare. 2. element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. (< fr. motif, it. motivo, germ. Motiv)

MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)

ORIGINAL, -A adj. 1. (despre acte, opere literare si artistice; si s. n.) primul exemplar; produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv, autentic. ♦ in ~ = in forma primara, neimitat, necopiat; netradus. 2. spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou, inedit. ◊ (despre artisti, scriitori etc.) care creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (si s. m. f.) iesit din comun, neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. (< fr. original, lat. originalis)

PARODIE s. f. 1. imitatie a unei opere literare, cu scopul de a satiriza un autor sau de a realiza efecte comice pe o tema data. ◊ (p. ext.) imitatie nereusita, inferioara originalului. 2. (muz.) piesa cu caracter de gluma, in care se parafrazeaza una sau mai multe teme. (< fr. parodie, lat., gr. parodia)

PEISAGISTIC, -A I. adj. referitor la peisaj. ◊ (despre pictura, opere literare sau muzicale) care isi propune cu precadere descrierea unui peisaj. II. s. f. ramura a picturii cuprinzand genul peisajului. (< it. paesaggistico)

PENTALOGIE s. f. 1. serie de cinci opere literare avand o idee si personaje comune. 2. (med.) aparitia simultana a cinci elemente, asocierea a cinci simptome. (< engl. pentalogy)

PROLOG² s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice in care se expunea subiectul. 2. parte introductiva a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezinta evenimentele ce premerg actiunea; (p. ext.) introducere, prefata. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

RAISONNEUR [RE-ZO-NOR] s. m. personaj care reflecteaza asupra actiunii unei opere literare, a unei piese de teatru, a unui film sau asupra celorlalte personaje. ◊ cel care face obiectii in orice imprejurare, care reflecteaza indelung, spunandu-si gandurile. (< fr. raisonneur)

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

ROMANTIOS, -OASA adj. predispus la visare, la reverie; romantic, melancolic. ◊ (despre opere literare) care trateaza teme sentimentale. (< romant + -/i/os)

SCENA s. f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. teatru; arta dramatica. ♦ a parasi a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune in ~ = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care infatiseaza o actiune distincta. ◊ scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune, o activitate. 5. actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. cearta, iesire violenta, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau e) = a aduce cuiva reprosuri cu vorbe violente, amenintari, plans. (< fr. scene, it. scena, lat. scaena)

SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)

SECTIE s. f. 1. subunitate organizatorica pe ramuri de activitate in intreprinderi, institutii etc.; (p. ext.) locul acesteia. ◊ compartiment cu destinatie speciala intr-un magazin, muzeu, spital etc.; raion. 2. diviziune admi-nistrativa in cadrul unui oras. 3. fiecare dintre diviziunile in care se imparte o circumscriptie electorala; localul unde se voteaza. 4. diviziune a unei lucrari, a unei opere literare, stiintifice, muzicale; (p. ext.) capitol. (< rus. sektiia, fr. section, lat. sectio)

SPECIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trasaturi si caracteristici comune. ♦ ~ literara = categorie de opere literare, grupate dupa criterii unitare, tematice sau formale, subordonata genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de fiinte sau de lucruri). 3. (log.) notiune care desemneaza o clasa de obiecte cu aceleasi insusiri esentiale din sfera genului. (< lat. species, dupa fr. espece)

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

SUCCES s. n. reusita, izbanda; rezultat bun. ♦ cu succes = cu rezultate bune. ◊ primire favorabila facuta de public unei opere literare, unui spectacol etc. (< fr. succes, lat. successus)

SURSOLOGIE s. f. studiu al surselor exterioare, straine ale unei opere literare. (< sursa + -logie)

TEMATIC, -A I. adj. 1. referitor la o tema. ♦ vocala ~a = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta si care, impreuna cu radacina, formeaza tema. 2. alcatuit pe anumite teme. II. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. (< fr. thematique, /II/ germ. Thematik)

TETRALOGIE s. f. 1. (ant.) reunire de patru piese (trei tragedii si o drama satirica) pe care poetii tragici greci le prezentau la concursurile publice. 2. serie de patru opere literare sau muzicale legate intre ele printr-o tema comuna. 3. tetrada (1). (< fr. tetralogie)

TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre doua trepte alaturate ale gamei diatonice, echivalent cu doua semitonuri. ♦ a da ul = a) a stabili tonalitatea unei cantari vocale, cu diapazonul; b) a initia ceva. 2. mladiere, inflexiune a vocii, intonatie. 3. fel de a-si exprima gandurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosfera specifica din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanta a culorii (intr-un tablou). ◊ culoare dominanta, tonalitatea generala a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus)

TRAMA s. f. 1. fir de matase prin rasucirea a cel putin doua fire, ca batatura. 2. ansamblu de strazi pe care se concentreaza traficul principal intr-un teritoriu urban. 3. (constr.) distanta dintre grinzi. 4. subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru, al unui film; actiunea, intriga, canavaua pe care se tes evenimentele operei respective. 5. (biol.) ansamblu de elemente, osatura sau partea rezistenta a unui tesut. 6. (fig.) intriga, uneltire, complot. (< fr. trame, lat. trama)

TRILOGIE s. f. 1. reunire de trei tragedii, ale caror subiecte constituiau fiecare urmarea celui precedent, prezentate la concursurile dramatice din Grecia antica, in cinstea lui Dionysos. 2. serie de trei opere literare sau muzicale care formeaza o unitate. (< fr. trilogie)

TRUNCHIA vb. tr. a ciunti, a mutila; a reteza. ◊ (spec.) a suprima unul sau mai multe pasaje dintr-o opera (literara). (dupa fr. tronquer)

intriga (intrigi), s. f. – 1. Uneltire. – 2. Schema care reprezinta subiectul unei opere literare. – Var. (pop.) intrica. Mr. intriga. Fr. intrigue; var., prin intermediul ngr. ἴντριγϰα (Graur, BL, VI, 154), cf. bg. intriga. – Der. intriga, vb. (a face intrigi); intrigant, s. f., din fr.

AUTANT-LARA, [ɔtã], Claude (1903-1983), scenograf si regizor francez de cinema. Ecranizari dupa opere literare („Diavolul in corp”, „Rosu si negru”, „Margareta noptii”, „Jucatorul”).

AFABULATIE s. f. (Livresc) Actiunea unei opere literare. – Fr. affabulation (lat. lit. affabulatio, -onis).

BENEDICTIN, -A (‹ fr.) s. m. si f., adj. 1. Ordin religios intemeiat de Benedict de Nursia in 529, la Montecassino (Italia) si caruia ii apartin mai multe congregatii: cistercieni, celestini etc. A numarat printre membrii sai eruditi ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei si Romei, munca lor staruitoare devenind proverbiala. 2. Adj. Care apartine benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obtinut prin macerarea in alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la inceput de benedictini (1).

BELETRISTIC, -A, beletristici, -e, adj. (Despre opere literare) Artistic. ♦ (Substantivat, f.) Domeniul literaturii artistice. – Germ. belletristisch, Belletristik.

CERVANTES SAAVEDRA [θervantes saavedra], Miguel de (1547-1616), scriitor spaniol. Intrat la inceput in serviciul unui c******l si apoi in armata, ranit in batalia de la Lepanto, rapit de pirati si dus ca sclav in Alger (ulterior rascumparat), inchis de citeva ori dupa reintoarcerea sa in Spania, si-a inceput tirziu cariera literara. opera sa reprezentativa „Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”, satira a literaturii cavaleresti, imagine complexa a conflictului dintre real si ideal, se inscrie printre capodoperele prozei universale (v. Don Quijote, Sancho Panza). Romanul pastoral „Galateea”, piesele de teatru si mai ales ciclul de „Nuvele exemplare”, valoroase prin fantezia si adevarul psihologic, ii intregesc opera.

ORGANIZATIA MONDIALA PENTRU PROTECTIA PROPRIETATII INTELECTUALE (O.M.P.I.; in engl.: World Intellectual Property Organization – W.I.P.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Geneva (Elvetia), creata in 1967 (isi incepe activitatea in 1970), in scopul facilitarii cooperarii statelor pentru punerea in aplicare a acordurilor internationale in vigoare privind proprietatea intelectuala. Practic, reuneste Uniunea internationala pentru Protectia Proprietatii Industriale (creata in 1883 prin Conventia de la Paris) si Uniunea Internationala pentru Protectia Operelor literare si Artistice (creata in 1886 prin Conventia de la Berna). O.M.P.I. are 177 tari membre (2002), printre care si Romania (din 1968).

NON NOVA, SED NOVE (lat.) nu lucruri noi, ci intr-un chip nou – Originalitatea unei opere literare consta in maniera proprie, inedita de tratare nu noutatea subiectului.

SOUVENT TROP D’ABONDANCE APPAUVRIT LA MATIERE (fr.) adeseori prea multa bogatie (de cuvinte) saraceste substanta (operei literare) – Boileau, „Art poetique”, III.

COSBUC, George (1866-1918, n. Hordou, azi Cosbuc, jud. Bistrita-Nasaud), poet roman. Acad. (1916). Redactor la „Tribuna” din Sibiu. Stabilit apoi la Bucuresti (1889), unde a intemeiat si a condus in colaborare diverse publicatii („Vatra”, „Semanatorul”, „Viata literara”). opera sa, de factura neoclasica si si folclorica („Balade si idile”, „Fire de tort”), remarcabila prin varietatea prozodica si muzicalitatea versului, releva aspecte ale universului rural, evoca momente capitale ale existentei („Nunta Zamfirei”, „Moartea lui Fulger”) sau instantanee ale Razboiului de Independenta („Cintece de vitejie”). Pasteluri, balade de inspiratie istorica, parodii („Un piparus modern”), versuri pentru copii. Traduceri din Dante („Divina comedie”), Homer („Odiseea”), Vergiliu („Eneida”), Kalidasa („Sakuntala”).

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

DEBUT, debuturi, s. n. Inceputul (primele manifestari, primii pasi ai) cuiva intr-o profesiune, intr-o activitate (artistica, literara etc.); opera, lucrare ce constituie acest inceput. – Din fr. debut.

CONFLICT ~e n. 1) Ciocnire materiala sau morala violenta; situatie controversata; stare de dusmanie; divergenta. ~ armat. ~ so-cial. ~ psihologic. 2) Ciocnire intre interesele sau intre sentimentele personajelor, care stimuleaza desfasurarea actiunii intr-o opera artistica (literara). /<lat. conflictus, fr. conflict

CREATIE ~i f. 1) Proces de a crea. 2) Obiect creat. ~ artistica. ~ literara. ◊ ~ populara opera artistica creata de popor. [Art. creatia; G.-D. creatiei; Sil. -ti-e] /<fr. creation, lat. creatio, ~onis

CICLU s.n. 1. Serie, lant de fenomene, de stari etc., care se produc totdeauna in aceeasi ordine. ♦ Serie, numar de luni, de ani etc., dupa care se reproduc constant anumite fenomene in aceeasi ordine. ♦ Serie de productii literare, de opere stiintifice etc. cu tema comuna. 2. Lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. Totalitatea starilor succesive prin care trece un sistem fizic intr-o transformare ciclica. 4. Unitate de masura pentru frecventa (la v******i), reprezentand frecventa unei v******i cu perioada de o secunda. [Pl. -uri. / < lat. cyclus, cf. it. ciclo, fr. cycle, gr. kyklos – cerc].

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

COMPUNE vb. III. tr. 1. A alcatui, a forma un intreg. ♦ refl. A consta, a fi alcatuit din... 2. A crea, a face o opera artistica (literara, muzicala etc.). [P.i. compun, perf.s. -usei, conj. -na, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer].

LIRIC, -A adj. 1. Care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ◊ Gen liric = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si a emotiilor poetului. ♦ (Fig.) Sentimental, sensibil. 2. (Despre poeti; adesea s.) Care compune poezii lirice. 3. Referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce lipsita de incordare, prin mobilitate. [Cf. fr. lyrique, lat. lyricus, gr. lyrikos < lyra – lira].

LIRIC, -A I. adj. 1. (despre poezii) care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si emotiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeti; si s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de opera. ♦ (despre voce) caracterizata prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirica, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)

AUERBACH [auəbah], Erich (1892-1957), filolog si estetician german. Reprezentant al criticii literare stilistice. opera sa principala „Mimesis” realizeaza o istorie a realismului in literatura occidentala.

CONSTANTINESCU, Pompiliu (1901-1946, n. Bucuresti), critic si istoric literar roman. Critica foiletonista si analize dedicate fenomenului literar interbelic („Opere si autori”, „Figuri literare”, „Critice”). Monografii („Tudor Arghezi”).

CORLATEANU, Nicolae (1915-2005, n. Caracui, Basarabia), filolog roman. Acad. (1965), prof. univ. la Chisinau. Cercetari in domeniul lexicologiei, foneticii si romanisticii, studii asupra contributiei scriitorilor clasici din Moldova la dezvoltarea limbii literare („Actualitatea operei lui Creanga”, „V. Alecsandri si limba literara”), analize asupra normei si uzului actual al limbii („Egala intre egale”).

INTERPRETA, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit inteles, o anumita semnificatie unui lucru; spec. a comenta si a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate continutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol intr-o piesa, intr-un film etc., a executa o bucata muzicala. – Din fr. interpreter, lat. interpretari.

MANIERISM s. n. 1. Comportare manifestata prin lipsa de naturalete, artificialitate, afectare². 2. Formalism in realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanica si repetata a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manierisme.

PRODUCERE, produceri, s. f. Actiunea de a (se) produce si rezultatul ei. ♦ (Inv.) Productie (1). ♦ (Inv.) opera, productie artistica, literara. – V. produce.

FACTOLOGIE s. f. Aglomerare de date si fapte intr-o opera stiintifica ori literara, adesea fara interpretarea semnificatiei lor. – Cf. rus. faktologiia.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

DRAMATIC, -A, dramatici, -ce, adj. 1. Care tine de drama sau de teatru, privitor la drama sau la teatru. ◊ Arta dramatica = ansamblu de principii privitoare la interpretarea si la punerea in scena a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scena. ♦ (Despre vocea cantaretilor) Care are o sonoritate ampla, intensa, capabila sa exprime situatii zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre intamplari, imprejurari, situatii, momente etc.) Bogat in contraste si in conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situatii. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

CICLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se produce in ciclu; cu proprietatea de a se realiza la intervale regulate; periodic. Criza ~ca. 2) (despre compusi chimici) Care este constituit din molecule ce formeaza un ciclu inchis. 3) (despre opere muzicale sau literare) Care contine cateva parti independente. /<fr. cyclique

CRITIC² ~ci m. Specialist care studiaza, interpreteaza si apreciaza operele de arta (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus

LIRICO-EPIC ~ca (~ci, ~ce) (despre opere, subiecte, forme literare) Care contine elemente specifice genurilor liric si epic. /liric + epic

SPECIE s.f. 1. Subdiviziune a genului care cuprinde fiinte cu trasaturi si caracteristici comune. ◊ Specie literara = clasa de opere grupate dupa un criteriu unitar, apartinand genului literar. 2. Soi, fel, varietate, categorie; speta. [Gen. -iei. / < lat. species – fel, infatisare, cf. it. specie, fr. espece].

DRAMATIC, -A adj. 1. Care tine de drama sau de teatru. ◊ Gen dramatic = gen literar care cuprinde operele in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica dramatica = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta dramatica = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice. ♦ (Despre voci) Care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (Fig.) Bogat in contraste, in conflicte; care se desfasoara dinamic in fata noastra; zguduitor, emotionant. [Cf. fr. dramatique, it. dramatico, lat. dramaticus].

ALEGORIE s. f. 1. procedeu artistic, bazat pe metafora, constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. opera plastica sau literara care foloseste acest procedeu. 3. (muz.) compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. (< fr. allegorie, lat., gr. allegoria)

CICLU¹ s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)

DRAMATIC, -A adj. 1. referitor la drama, la teatru. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise in dialog, in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica ~a = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta ~a = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice; drama (2). ♦ (despre voci) care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (fig.; despre intamplari, situatii etc.) bogat in contraste, in conflicte; zguduitor, impresionat. (< fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)

POPORANISM s. n. curent social-politic, cu implicatii literare, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care considera masele taranesti drept elementul de baza al natiunii si factorul hotarator in crearea culturii nationale, recomandand, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viata taranimii. (dupa rus. narodnicestvo)

HAMADHᾹNῙ (al-Hamadani) (pe numele adevarat Bazi’az-Zamān Abu al-Fadl Ahmad ibn al-Husayn al Hamadhānῑ) (c. 969-c. 1008), poet si prozator arab de origine persana. Initiator al genului literar numit macama. opera lui, adevarata fresca, cu accente picaresti, a vietii sociale cotidiene din Orientul musulman, s-a impus prin originalitate si rafinament.

VERISM s. n. Curent literar si muzical (de opera) aparut in Italia la sfarsitul sec. al XIX-lea, care abordeaza teme realiste (si naturaliste) legate de viata cotidiana si de faptele oamenilor simpli. – Din it. verismo, fr. verisme.

literar adj. 1. artistic, beletristic. (Opere stiinti-fice si opere ~.) 2. v. scriitoricesc.

DIALECTISM ~e n. Cuvant, expresie, forma gramaticala ce tine de un dialect, dar folosite si in limba literara (mai ales in operele artistice). /cf. it. dialectissimo

IMPRESIONIST¹ ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de impresionism; propriu impresionismului. 2) (despre operele de arta sau literare) Care se bazeaza pe principiile impresionismului. /<fr. impressionniste

A PARODIA ~ez tranz. 1) (opere artistice, mai ales literare, stilurile autorilor) A imita facand o parodie. 2) (actiuni, miscari, gesturi) A reproduce in maniera grotesca (pentru a obtine un efect comic sau satiric). [Sil. -di-a] /<fr. parodier

NEAGOE BASARAB, domn al Tarii Romanesti (1512-1521). Descendent din boierii Craiovesti, domnia sa a marcat apogeul puterii acestei familii. Pe plan intern, a dus o politica de intarire a autoritatii centrale. S-a aflat in bune relatii cu Ungaria, Polonia si Venetia, bucurandu-se in acelasi timp de increderea turcilor. Preocupat de dezvoltarea culturii, in timpul lui s-a tiparit la Targoviste „Evangheliarul” (1512), au fost reconstruite manastirile Snagov, Tismana, Cozia, biserica vechii mitropolii din Targoviste si s-a construit biserica din Scheii Brasovului si biserica manastirii Curtea de Arges. Autor al Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, opera de mare valoare literara si istorica, reprezentativa pentru umanismul sud-est european.

PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece

ECRANIZA vb. I. tr. A transpune o lucrare literara sau muzicala intr-o opera cinematografica. [< ecran + -iza, dupa rus. ekranizirovati].

DEBUT s. n. 1. primii pasi intr-o cariera, intr-o profesiune (artistica, literara etc.). 2. (p. ext.) inceput; opera, creatie constituind acest inceput. (< fr. debut)

DELITERATURIZA vb. refl., tr. a-si pierde, a face o opera sa-si piarda caracterul literar. (< de¹- + literaturiza)

ECRANIZA vb. tr. a transpune o lucrare literara sau muzicala intr-o opera cinematografica, a adapta pentru ecran. (< ecran + -iza)

MINIATURA ~i f. 1) opera de arta plastica de dimensiuni mici, realizata cu multa maiestrie. 2) Ornament pictat pe manuscrisele vechi. 3) opera de arta (muzicala, dramatica sau literara) de proportii mici. [Sil. -ni-a-] /<fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur

TEMATOLOGIE s. f. 1. orientare in critica literara axata pe analiza temelor unei opere. 2. ramura a literaturii comparate avand ca obiect studiul temelor, al istoriei si al circulatiei lor in literaturile popoarelor. (< fr. thematologie)

LAMB [læm], Charles (1775-1834), critic literar si eseist englez. A publicat, impreuna cu sora sa, Mary (Ann) L. (1764-1847), „Povestiri dupa Shakespeare”; a avut un rol important in popularizarea operei marelui dramaturg. Lucrari de critica literara („Tragediile lui Shakespeare”, „Asupra geniului si personalitatii lui Hogarth”) si eseuri („Eseurile lui Elia”).

TEATRU ~e n. 1) Institutie de cultura care se ocupa cu punerea in scena a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revista. ~ de papusi. ~ de opera. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. ◊ ~ de vara loc special amenajat intr-o gradina publica, unde au loc reprezentatii artistice vara. 3) Prezentare pe scena a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ◊ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) Arta de a reprezenta pe scena opere dramatice; profesie de actor. 5) Ansamblu de opere dramatice (apartinand unui scriitor, unei scoli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discutie aprinsa care atrage atentia celor din jur. ◊ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfasurare (a unei actiuni, a unui eveniment etc.). ◊ ~ de operatii (sau de razboi) zona in care are loc o actiune militara; camp de lupta. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. theatron, fr. theatre, germ. Theater

BULETINUL „MIHAI EMINESCU”, revista de istorie literara, consacrata in exclusivitate studiului vietii si operei lui M. Eminescu. A aparut succesiv la Cernauti, Piatra Neamt si Rimnicu Vilcea, intre 1930 si 1944, sub redactia lui Lecca Morariu si cu concursul lui Gh. Bogdan-Duica si G. Ibraileanu.

critic, -a adj. (vgr. kritikos, d. krino, judec). Relativ la critica: disertatiune critica. Caruia-i place sa critice, sa analizeze: spirit critic. De criza, periculos: moment critic. S. m. Apreciator, judecator al operelor de arta sau de spirit: critic literar. Censor: critic nemilos. S. f., pl. i. Arta, stiinta de a judeca in arta, in literatura: critica muzicala. Reprobare: si-a atras critica tuturor.

PROZA, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificatie; compunere literara care foloseste acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor in proza (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, apartinand realitatii de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

CARMEN SYLVA (pseud. literar al reginei Elisabeta a Romaniei) (1843-1916), sotia regelui Carol I. opera de binefacere si patronaj umanitar. Bogata activitate literara: romane, nuvele, versuri, incercari dramatice („Povestile unei regine”, „Poeziile unei regine”); traduceri.

ERMETISM s.n. 1. Caracterul de neinteles al unei opere, lucrari teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precadere dupa primul razboi mondial, care a cultivat deliberat (in poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, incifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermetisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimisti ca patron al stiintelor oculte si al magiei].

SANSCRIT, -A Limba sanscrita (si s.f.) = limba literara a Indiei vechi, in care sunt scrise numeroase opere din literatura clasica indiana. ♦ Referitor la limba sanscrita; scris in limba sanscrita. [< fr. sanscrit].

EPILOG, epiloguri, s. n. Partea finala a unor lucrari literare in care autorul rezuma concluziile, subliniaza anumite idei din opera si face cunoscuta pe scurt evolutia viitoare a personajelor sale; incheiere. ♦ Fig. Sfarsit al unei situatii, al unei actiuni, al unei intamplari etc. – Din fr. epilogue, lat. epilogus.

DRAMATURGIE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care apartin unui popor, unei epoci, unei scoli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.

TITULAR ~a (~i, ~e) si substantival 1) (despre persoane) Care indeplineste o functie permanenta pe care o detine dupa lege. 2) Care poseda (ceva) pe baze juridice; cu drept legal de posesor (a ceva). 3) rar (despre personaje literare) Care detine locul central, numele lui servind drept titlu pentru opera respectiva. /<fr. titulaire

RECENZIE s. f. scurta prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrari literare sau stiintifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de arta plastica etc. (< germ. Rezension, it. recensione)

DAICHES [deiʃiz], David (1912-2005), critic si istoric literar englez. Monografii si studii de referinta consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul si lumea moderna“, „Epoca contemporana in literatura britanica“) si opera de sinteza „Istoria critica a literaturii engleze“, apreciata pentru subtilitatea demersului critic.

PLAGIA, plagiez, vb. I. Tranz. A-si insusi, a copia total sau partial ideile, operele etc. cuiva, prezentandu-le drept creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DESCRIPTIVISM s.n. 1. Manierism literar care acorda o importanta exagerata amanuntelor descriptive, nesugestive. ♦ Sistem de critica literara care, in loc de a se pronunta asupra semnificatiilor si valorii operelor, se margineste la o descriere a acestora. 2. Scoala lingvistica care foloseste metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal si fiziologic, fara cercetarea dezvoltarii lor istorice. [< descriptiv + -ism].

DESCRIPTIVISM s. n. 1. manierism literar care acorda o importanta exagerata amanuntelor descriptive, nesugestive. ◊ sistem de critica literara care, in loc de a se pronunta asupra semnificatiilor si valorii operelor, se margineste la o descriere a acestora. 2. curent in structuralismul lingvistic american care foloseste metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal si fiziologic, fara cercetarea dezvoltarii lor istorice. (< descriptiv + -ism)

KARAMZIN, Nikolai Mihailovici (1766-1826), scriitor si istoric rus. Unul dintre creatori limbii literare ruse. Memorialistica („Scrisorile unui calator rus”) si nuvele sentimentale („Sarmana Liza”); opera istorica de viziune romantica („Istoria statului rus”, 12 vol.).

SCHITA, schite, s. f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural in care autorul contureaza in linii mari si caracteristice un subiect care il preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ Plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ Lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care infatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

O'FAOLAIN [oufælən], Sean (1900-1991), scriitor si critic literar irlandez. Importanta contributie la modernizarea literaturii irlandeze; a publicat, ca director al revistei „The Bell”, scriitori tineri, precum si opere ale celor mai renumiti scriitori autohtoni din perioada postbelica. Lucrari de critica literara („Disparitia eroului. Studiu asupra romancierilor din anii '20”, „Nuvela”). Romane („O vara in Italia”, „Pasarea Singuratica”). Biografii ale unor compatrioti ilustri.

opera² ~e f. 1) Compozitie muzical-dramatica de proportii mari, scrisa pe un libret cu subiect literar si interpretata de solisti, cor si orchestra. 2) Reprezentatie teatrala a unei astfel de compozitii. 3) Cladire in care se dau asemenea reprezentatii. [G.-D. operei] /<it. opera, fr. opera

BLANCHOT [blãso], Maurice (1907-2003), scriitor francez. opera sa critica stabileste raporturile dintre activitatea creatoare si experienta absentei si a vidului („Spatiul literar”).

CHENDI, Ilarie (1872-1913, n. Dirlos, jud. Sibiu), critic literar roman. Cronici, articole si foiletoane consacrate in special literaturii traditionaliste („Fragmente”, „Impresii”); editor al operei lui M. Eminescu si I. Creanga.

TESTAMENT s. n. 1. act juridic prin care cineva isi exprima ultimele dorinte, dispunand asupra felului cum va fi impartita averea dupa moartea sa. 2. opera tardiva a unui scriitor sau artist, considerata ca ultima expresie a conceptiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)

PICTURA s. f. 1. arta a reprezentarii de peisaje din natura, fiinte, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. opera artistica executata de un pictor; tablou, portret; panza. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca. 4. (fig.) descriere sugestiva, intr-o epoca literara, a fizicului si a caracterelor personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. (< lat. pictura)

MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. Element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. Scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.

PARODIE ~i f. 1) Creatie literara (muzicala sau plastica) in care se imita si se deformeaza in mod voit elementele cele mai caracteristice ale operei altui autor, pentru a obtine efecte satirice sau comice. 2) Imitatie nereusita sau fara valoare a unui original; c********a. [G.-D. parodiei]] /<fr. parodie

A RECONSIDERA reconsider tranz. (opere autori, evenimente etc., care au fost deja apreciate) A interpreta dintr-un nou punct de vedere; a revalorifica. ~ mostenirea literara. /<fr. reconsiderer

ROUMANILLE [rumanii], Joseph (1818-1891), scriitor francez de limba provensala. Unul dintre intemeietorii gruparii literare a felibrilor. Creator al prozei provensale moderne (vol. de nuvele „Povestiri provensale”). Versuri cu caracter didactic si demonstrativ („Primule”, „Mici opere”).

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

PAVLOVIC, Miodrag (n. 1928), scriitor sarb. opera lirica („Octave”, „Laptele originilor”, „Mama Scitie”) si romanesca („Podul fara rau”) de inspiratie intelectualista, vizand sensuri istorice si mitologice. Eseuri si antologii literare („Termenii poeziei”, „Antologia poeziei sarbe”, „Antologia poeziei engleze”, in colab.).

PAZ, Octavio (1914-1998), poet si eseist mexican. Fondator a numeroase publicatii literare si politice; participant la Razboiul Civil din Spania. Numeroase calatorii in S.U.A., Franta, Japonia, India s.a., care i-au influentat opera. Dupa debutul sau suprarealist („Radacina omului”), se orienteaza catre o lirica de mare bogatie imagistica si expresie somptuoasa, cultivand motivele iubirii, singuratatii si mortii („Piatra de Soare”, „Salamandra”, „Anotimpul violent”, „Libertate pe cuvant”); a experimentat si poezie spatiala („Versantul estic”). Eseurile sale sunt marturia unui talent puternic ancorat in realitatile mexicane, deschis la toate formele culturii („Labirintul singuratatii”, „Semnele in rotatie”, „Conjunctii si disjunctii”, „Canibalul umanist”). Premiul Nobel pentru literatura (1990).

EPILOG s. n. 1. (ant.) alocutiune in versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finala a unui discurs in care oratorul rezuma argumentele, incercand sa castige bunavointa publicului. 2. parte finala a unei lucrari literare care cuprinde concluziile autorului, subliniaza anumite idei sau face cunoscuta evolutia viitoare a personajelor; incheiere. ◊ (fig.) sfarsit, incheiere a unei actiuni, intamplari etc. (< fr. epilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

ORS Y ROVIRA, Eugenio d’ (1881-1954), eseist si critic de arta spaniol de limba catalana. Spirit clasic. Eseuri consacrate fenomenului plastic, pe care il inglobeaza de obicei dintr-o viziune mai ampla asupra istoriei culturii („Arta lui Goya”, „Trei ore in Muzeul Prado”, „Despre baroc”). opera sa principala este „Glosari”, aparuta in mai multe serii, in care comenteaza politica si viata culturala din epoca sa, intr-un mod subtil si cu remarcabile calitati literare.

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

PASTORAL, -A I. adj. 1. de pastor; (p. ext.) campenesc, rustic. ♦ gen ~ = gen literar sau muzical de inspiratie campestra, care isi propune sa redea scene simple si vadit naive din natura. 2. care apartine pastorilor, preotilor. II. s. f. 1. scena idilica, campeneasca in creatia trubadurilor si truverilor. 2. opera dramatica, lirica sau muzicala apartinand genului pastoral. 3. mesaj al unui episcop adresat preotilor si credinciosilor in anumite ocazii. (< fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale)

LIRIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care exprima sentimente intime prin intermediul mijloacelor artistice. Poezie ~ca. ◊ Gen ~ gen literar care reflecta realitatea prin prisma sentimentelor si emotiilor poetului. 2) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste afectivitate sporita (ca de poet); sentimental. Pornire ~ca. 3) (despre poeti) Care scrie in genul liric. 4) Care tine de muzica de opera. Comedie ~ca. Teatru ~. 5) (despre voce) Care are sonoritate sentimentala. Artist ~. /<fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikos

CRITICA ~ci f. 1) Analiza continand interpretarea si aprecierea operelor artistice sau stiintifice. 2) Dezvaluirea neajunsurilor si a greselilor unor persoane sau institutii cu scopul de a le inlatura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scazut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte inalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciaza creatia literara si artistica. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

CARDUCCI, Giosue (1835-1907), poet si critic italian. opera cu o tematica predominant clasica, solemna, impregnata de un melancolic sentiment al naturii si admiratiei pentru antichitate, vadind o deosebita grija pentru forma („Rime noi”, „Poezii noi”, „Ode barbare”). Poet national si civic, a cintat libertatea Italiei, eroii trecutului, idealurile generoase. Critica literara („Despre dezvoltarea literaturii nationale”). Premiul Nobel (1906).

CRITIC, -A adj. 1. De critica, privitor la critica. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, facute de un editor la editarea unui text; editie critica = editie a unui text literar insotit de aparat critic. ♦ Bazat pe critica, care foloseste critica. 2. Referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critica (sau punct critic) = stare a unui fluid in care dispare diferenta intre starea lichida si cea gazoasa. // s.m. Specialist in probleme de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza opere de arta (pentru a le lamuri publicului si pentru a da artei o anumita orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – in stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.