CONFLICT, conflicte, s. n. 1. Neintelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; cearta, diferend, discutie (violenta). ◊ Loc. vb. A intra in conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontiera = ciocnire intre unitati militare insarcinate cu paza frontierei intre doua state. ♦ Razboi. 2. Contradictie intre ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determina desfasurarea actiunii dintr-o opera epica sau dramatica. – Din lat. conflictus, fr. conflit.

ACTIUNE s.f. I. 1. Faptul de a face ceva, desfasurare a unei activitati; fapta, lucrare. ♦ Gesturile si tinuta cu care un orator isi insoteste cuvantarea. ♦ Operatie militara (ofensiva sau defensiva). ♦ Ceea ce arata un verb (o lucrare, o stare etc.). 2. Totalitatea intamplarilor dintr-o opera epica sau dramatica; subiect. V. afabulatie, epos. 3. Influenta. 4. Proces. ♦ Cerere prin care se deschide un proces. II. Titlu care reprezinta o parte din capitalul unei societati anonime sau al unei societati in comandita. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. action, it. azione, lat. actio].

EPOPEE s.f. Specie epica in versuri de mare intindere, in care se povestesc fapte eroice legendare sau istorice de o deosebita insemnatate pentru viata unui popor; (p. ext.) opera epica de mare amploare. ♦ Sir de fapte, de intamplari eroice, glorioase. [Pron. -pe-e. / < fr. epopee, it. epopea, cf. gr. epopoiia < epos – poem, poiein – a face].

ACTIUNE s. f. I. 1. desfasurare a unei activitati; fapta. ◊ operatie militara (ofensiva sau defensiva). ◊ ceea ce arata un verb. 2. totalitatea intamplarilor dintr-o opera epica sau dramatica. 3. efect, influenta. 4. proces. ◊ cerere prin care se deschide un proces. II. hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati comerciale si care da detinatorului dividende. (< fr. action, lat. actio)

EPOPEE s. f. 1. poem epic in versuri, de mare intindere, in care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, de o deosebita insemnatate pentru viata unui popor; (p. ext.) opera epica de mare amploare; epos. 2. sir de fapte, de intamplari eroice, glorioase. (< fr. epopee, gr. epopoiia)

A DRAMATIZA ~ez tranz. 1) (opere epice) A transforma in drama. 2) fig. A face sa devina dramatic. 3) (situatii, evenimente etc.) A prezenta cu un dramatism exagerat. /<fr. dramatiser

AFABULATIE s. f. 1. Ansamblul intamplarilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice; fabulatie. 2. Morala unei fabule. – Din fr. affabulation, lat. affabulatio.

DECAMERON, decameroane, s. n. opera literara epica continand povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. decameron, it. decameron.

DECAMERON ~oane n. opera literara epica care contine povestiri narate pe parcursul a zece zile.„Decameronul” lui Boccaccio. /<fr. decameron

DEZNODAMANT ~inte n. 1) Mod de solutionare a unei situatii incurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finala a unei opere (literare, epice sau dramatice), care solutioneaza intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amant

ROMAN¹ s. n. lucrare, opera literara epica in proza, de mari proportii, care oglindeste evenimente, episoade ale vietii unei societati etc. ◊ (fig.) impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr. roman)

BRECHT [breht], Bertold (1898-1956), poet, dramaturg si regizor german. Initial, expresionist. Intemeietor al institutiei teatrale „Berliner Ensemble”. Initiator al „teatrului epic”, a promovat o noua teorie si practica a teatrului, bazate pe efectul distantarii epice. Piese („opera de trei parale”, „Mutter Courage”, „Omul cel bun din Siciuan”, „Teroarea si mizeriile celui de-al III-lea Reicht”, „Cercul de creta caucazian”) cu o tematica moral-politica. Lirica gnomica („O suta de poezii”).

INTRIGA s.f. 1. Uneltire (secreta) care foloseste mijloace nepermise in vederea realizarii sau a zadarnicirii unui lucru. ♦ Vrajba, zazanie. 2. Parte a subiectului care determina cursul actiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucneste conflictul. [< fr. intrigue].

INTRIGA s. f. 1. uneltire care foloseste mijloace nepermise in vederea realizarii sau a zadarnicirii unui lucru. ◊ vrajba. 2. parte a subiectului care determina cursul actiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucneste conflictul. (< fr. intrigue)

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Expunere orala sau scrisa a vietii unei persoane facute de ea insasi. ♦ opera literara apartinand genului epic, in care autorul isi povesteste viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

epic, -A, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei intamplari reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proportii vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare apartinand genului epic. – Din fr. epique, lat. epicus.

DRAMATIZA, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o opera literara (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentata. 2. Fig. A face ca ceva sa devina dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situatii; a lua in tragic. – Din fr. dramatiser.

DRAMATIZARE, dramatizari, s. f. Actiunea de a dramatiza si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesa de teatru creata prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

TRILOGIE, trilogii, s. f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinand aceluiasi autor, care formeaza o unitate, avand personaje comune si reprezentand de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.

epica s.f. Totalitatea operelor literare apartinand genului epic. [< fr. epique].

epic, -A I. adj. 1. care exprima, in forma de povestire, fapte, idei, sentimente. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde totalitatea productiilor literare cu caracter narativ. 2. (fig.) demn de o epopee, de mari proportii. II. s. f. totalitatea operelor literare apartinand genului epic. (< fr. epique, lat. epicus, gr. epikos)

ANECDOTA, anecdote, s. f. 1. Istorioara cu poanta hazlie. 2. Intamplarile descrise intr-o opera literara; intriga, scenariu, actiune epica. – Din fr. anecdote.

LIRICO-epic ~ca (~ci, ~ce) (despre opere, subiecte, forme literare) Care contine elemente specifice genurilor liric si epic. /liric + epic

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

SPECIE ~i f. 1) Categorie biologica fundamentala inferioara genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trasaturi si insusiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) Grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e] /lat. species, it. specie, germ. Spezies, fr. espece

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

BORODIN, Aleksandr Porfirievici (1833-1887), compozitor si chimist rus. Membru al „Grupului celor cinci”. Simfonii, poemul simfonic „Prin stepele Asiei Centrale”, opera „Cneazul Igor”, doua cvartete, romante cu un caracter patriotic si de o larga respiratie epica, inspirate din folclorul rus. Lucrari in domeniul chimiei organice.

SCHITA, schite, s. f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural in care autorul contureaza in linii mari si caracteristice un subiect care il preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ Plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ Lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care infatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

POEM s.n. 1. Creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)

ROMAN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de intindere mare, cu continut complex, care se desfasoara de-a lungul unei anumite perioade si angajeaza mai multe personaje, presupunand un anumit grad de adancime a observatiei sociale si analizei psihologice. ◊ opera narativa in proza sau in versuri scrisa, in evul mediu, intr-o limba romanica. ♦ Fig. Impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (inv.) romant s. n.] – Din fr. roman.