RECONSTITUI, reconstitui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru intreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba, pe baza comparatiei dintre formele existente in limbile inrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fata locului conditiile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface fara modificari un edificiu sau o opera de arta, in desen sau in spatiu, pe baza de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

COPIA, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redand exact continutul lui. ♦ A reproduce fara originalitate o opera de arta. ♦ Intranz. (In scoala) A redacta o tema, folosind in mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informatie. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitatie servila; a imita pe cineva. – Din fr. copier.

CONTINUTISM s. n. 1. Teorie estetica ce acorda mare importanta continutului operei de arta. 2. Preponderenta a continutului intr-o opera de arta fata de mijloacele formale. – Continut + suf. -ism.

REALIZA, realizez, vb. I. Tranz. 1. A aduce (ceva) la indeplinire, a face sa devina real; a atinge (un scop), a infaptui. 2. Spec. A crea, a plasmui o opera de arta. ♦ Refl. (Despre o persoana, mai ales despre un artist) A se dezvolta pe deplin, a se desavarsi, a-si pune in valoare capacitatea de creatie. 3. A obtine, a dobandi, a castiga (ceva); a incasa preturile (la marfurile vandute). 4. A-si face o idee precisa despre..., a reusi sa inteleaga, sa patrunda intelesul unui lucru. [Pr.: re-a-] – Din fr. realiser.

REALIZAT, -A, realizati, -te, adj. Infaptuit, implinit. ♦ (Despre o opera de arta) Reusit, valoros (din punct de vedere artistic). [Pr.: re-a-] – V. realiza.

SIMPLITATE s. f. 1. Insusirea de a fi simplu; lipsa de formalitate, de complicatii; p. ext. lipsa de artificialitate, de afectare, de prefacatorie; simplicitate. ♦ Lipsa de podoabe inutile si cautate, de rafinament artificial (intr-o opera de arta). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Insusire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalete. – Simplu + suf. -itate.

CRIPTONIM, -A, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume imprumutat, imaginar sau reprezentat prin initiale, cu care un autor isi semneaza o lucrare, o opera de arta etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnata cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme.

DEDICATIE ~i f. 1) v. A DEDICA. 2) Inscriptie omagiala facuta pe o carte sau pe o opera de arta. [Art. dedicatia; G.-D. dedicatiei; Sil. -ti-e] /<lat. dedicatio, ~onis

CALOFILIE s.f. Preocupare pentru scrisul frumos, caligrafic, fara substanta, dar cu virtuti formale in opera de arta. [Cf. fr. callophilie < gr. kallos – frumos, philia – dragoste].

CLASIC, -A adj. 1. Referitor la lumea antica greco-latina; caracteristic antichitatii greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o opera de arta) Care serveste ca model de perfectiune, ajuns la perfectiune. ♦ (si s.m.; despre scriitori, artisti etc.) Care apartine clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un inalt nivel de perfectiune, care apartine unei epoci considerate perfecta, model. 4. Care are loc in mod obisnuit in anumite circumstante; obisnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].

ENTROPIE s.f. 1. (Fiz.) Marime termodinamica de stare care reflecta ireversibilitatea proceselor fizice macroscopice. 2. (Telec.) Cantitatea de informatie raportata la un element al mesajului transmis. ♦ Stare prin care toate simbolurile unei secvente comunicate au o probabilitate egala de a fi transmise potrivit teoriei informatiei. ◊ Entropie estetica = stare de dezordine, de repartizare intamplatoare a elementelor din care ia nastere opera de arta prin interventia creatoare a artistului. [Gen. -iei. / < fr. entropie, gr. entropia].

GRAFISM s.n. 1. Redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. V. grafie (2) [in DN]. ♦ Maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. (Liv.) Tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. [< fr. graphisme].

INSTAURATIE s.f. Instaurare. ♦ (Estet.) Act prin care se constituie o opera de arta ca realitate originala, inexistenta inaintea creatiei artistice. [Pron. -sta-u-, gen. -iei, var. instauratiune s.f. / < fr. instauration].

TRANSFIGURARE s.f. Actiunea de a (se) transfigura si rezultatul ei; transfiguratie. ♦ Procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de viziunea imaginatiei si puterea de expresie a artistului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. [< transfigura].

ANONIM, -A adj., s.m. si f. (Cel) care nu-si indica numele; fara nume, al carui nume este necunoscut; (text, opera de arta) al carui autor nu este cunoscut. ◊ Societate anonima = intreprindere capitalista formata prin asocierea mai multor actionari. ♦ (Fig.) Nestiut, necunoscut. // s.f. Scrisoare nesemnata. [< fr. anonyme, cf. lat. anonymus, gr. anonymos < an – fara, onoma – nume].

CONTINUTISM s.n. 1. Teorie estetica care acorda mare importanta continutului operei de arta. 2. Preponderenta a continutului intr-o opera de arta fata de mijloacele formale. [< continut + -ism, cf. it. contenutismo].

COPIA vb. I. tr. 1. A reproduce un text, o opera de arta etc. ♦ A reproduce ceva in mod servil si fara originalitate. 2. (Peior.) A imita servil pe cineva. ♦ intr. A redacta o teza, o lucrare etc. folosind pe furis in timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notite etc. 3. (Tehn.) A prelucra prin aschiere la o masina-unealta un model, piesa rezultata avand un profil identic. [Pron. -pi-a, p.i. 3,6 -iaza, 4 -iem, ger. -iind. [< fr. copier, cf. it. copiare].

pingali, pingalesc, vb. IV (reg.) 1. a picta, a zugravi. 2. a crea o opera de arta cu mijloacele picturii. 3. (refl.) a se gati, a se dichisi. 4. a mazgali. 5. (refl.) a se fotografia.

RECONSTITUI vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba pe baza legilor de corespondenta fonetica. 2. A restabili un fapt asa cum a fost. ♦ A stabili la fata locului imprejurarile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface un edificiu, o opera de arta pe baza de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p.i. reconstitui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].

RESTAURATOR, -OARE s.m. si f. 1. Cel care reface o opera de arta, o cladire etc. 2. Proprietar, administrator de restaurant. [Pron. -ta-u-. / < fr. restaurateur].

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

TENDINTA s.f. 1. Dispozitie fireasca pentru ceva; inclinare, aplecare; nazuinta. 2. Reflectare in opera de arta a conceptiei despre lume a autorului, a atitudinii lui fata de realitatea prezentata. 3. Forta care face ca un corp sa se miste intr-o anumita directie; directia pe care o are un corp in miscare. [Cf. fr. tendance, it. tendenza].

TEZISM s.n. Sustinere, propagare a anumitor teze. ♦ Ilustrarea netransfigurata artistic a unei teze intr-o opera de arta; didacticism. [< teza + -ism].

CALOFILIE s. f. preocupare de a folosi in opera de arta frumosul decorativ, in dauna continutului; calofilism. (< calofil + -ie)

CONTRAFACE vb. tr. a reproduce un document, o opera de arta, un obiect in scopuri frauduloase; a falsifica. (dupa fr. contrefaire)

CONTINUTISM s. n. 1. teorie estetica care acorda mare importanta continutului operei. 2. preponderenta a continutului intr-o opera de arta fata de mijloacele formale. (dupa it. contenutismo)

CONVENTIONALISM s. n. 1. caracterul a ceea ce este conventional; tendinta de a se conforma regulilor general acceptate, fara o percepere proprie, a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee. 2. conceptie filozofica pozitivista potrivit careia axiomele geometrice, legile si teoriile stiintifice ar fi simple conventii create in mod arbitrar de oamenii de stiinta. (< fr. conventionnalisme)

COPIA vb. I. tr. 1. a reproduce un text, o opera de arta etc. ◊ a reproduce ceva in mod servil si fara originalitate; a plagia. 2. (peior.) a imita servil pe cineva. 3. (tehn.) a prelucra prin aschiere la o masina-unealta un model, piesa rezultata avand un profil identic. II. intr. a redacta o teza, o lucrare etc. folosind pe furis in timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notite etc. (< fr. copier)

GRAFISM s. n. 1. redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. ◊ maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. 3. (muz.) gen de compozitie contemporan in care partitura contine desene ce trebuie sa sugereze interpretilor improvizarea muzicii. (< fr. graphisme)

MINIATURA s. f. 1. pictura fina si delicata de dimensiuni reduse. 2. litera ornata care impodobea titlul sau inceputurile capitolelor in vechile manuscrise. 3. opera de arta, de literatura, piesa muzicala de dimensiuni mici, lucrata cu finete. ◊ obiect de dimensiuni reduse. (< fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur)

MODULARE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere in opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subimpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a intregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor in procesul lor de formare definitiva. ◊ modificare produsa in celule de stimulii din mediu. (< modula)

REALIZARE s. f. 1. actiunea de a (se) realiza. 2. lucru realizat. ◊ creatie, opera de arta, stiintifica etc. 3. reusita, succes. (< realiza)

RECONSTITUI vb. tr. 1. a constitui din nou, a recompune. ◊ a reface un edificiu, o opera de arta etc. pe baza de fragmente sau de documente; a reconstrui. ◊ (fig.) a readuce in constiinta fapte, evenimente etc. trecute; a evoca. 2. a reconstrui (2). 3. a restabili un fapt asa cum a fost. ◊ (jur.) a stabili la fata locului imprejurarile in care s-a petrecut o infractiune. (< fr. reconstituer)

RESTAURATOR, -OARE s. m. f. 1. cel care reface o opera de arta, o cladire etc. 2. proprietar sau administrator de restaurant. (< fr. restaurateur, lat. restaurator)

TENDINTA s. f. 1. dispozitie fireasca pentru ceva; inclinare, aplecare; nazuinta. 2. reflectare in opera de arta a conceptiei despre lume a autorului, a atitudinii lui fata de realitatea prezentata. 3. forta care face ca un corp sa se miste intr-o anumita directie; directia pe care o are un corp in miscare. 4. (p. ext.) orientare, directie. (< fr. tendance)

TRANSFIGURARE s. f. actiunea de a (se) transfigura; transfiguratie. ◊ procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de imaginatia si puterea de expresie a artisticului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. (< transfigura)

CLASIC, -A, (‹ fr., lat.) adj., s. m. 1. Adj. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. ◊ (LOG.) Logica c. = logica bivalenta, prin opozitie cu logicile plurivalente, modale si intuitioniste. 2. Adj. (Despre o lucrare, o opera de arta) Care serveste ca model de perfectiune, care a ajuns la perfectiune. 3. S. m. Scriitor, artist care a produs opere clasice (1, 2). 4. Tipic, caracteristic.

DESINIT IN PISCEM (lat.) termina in (coada de) peste – Horatiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termina o femeie frumoasa in coada de peste”). Horatiu compara opera de arta lipsita de coerenta stilistica sau de idei cu o astfel de reprezentare plastica.

dedic si (mai bine) dedic, a -a v. tr. (lat. de-dico, -dicare, compus al lui dico, -are, a consacra, ca si pre-dic). Consacrez cultului divin, harazesc, inchin: biserica dedicata sfintului Ilie. Fac omagiu cu o opera de arta declarind ca e facuta in onoarea cutaruia.

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

DRAMA¹ s. f. 1. specie a genului dramatic in care tragicul se amesteca cu comicul. ♦ ~ muzicala (sau lirica) = (spectacol de) opera. 2. arta dramatica. 3. (fig.) eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ◊ framantare, conflict sufletesc puternic, cu consecinte tragice. (< fr. drame, lat., gr. drama)

ABSTRACTIONISM s. n. Curent in artele plastice europene, a carui trasatura o constituie incercarea de a elimina din reprezentarea operei de arta orice referire la realitatile exterioare, ideile si sentimentele fiind relatate prin pete de culoare sau prin figuri geometrice; arta abstracta. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. abstractionnisme.

GUSTAT, -A, gustati, -te, adj. (Despre opere de arta) Care place publicului. – V. gusta.

IDEALIZARE, idealizari, s. f. Actiunea de a idealiza si rezultatul ei; incercarea de a atribui unei fiinte sau unui lucru insusiri deosebite. ♦ Transfigurare, in cadrul unei opere de arta, a realitatii, in vederea realizarii unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-]. – V. idealiza.

IDILISM s. n. 1. Caracteristica a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romantios, sentimental al unei opere de arta. 3. Preferinta pentru elemente idilice. – Idila + suf. -ism.

ILUZIONISM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, numar prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice in artele plastice menite sa creeze iluzia realitatii pana la confundarea operei de arta cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.

KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere de arta, multiplicate si valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

MACHETAT, -A, machetati, -te, adj. (Despre lucrari de urbanistica, piese tehnice, opere de arta etc.) Care a fost prezentat sub forma de macheta. – V. macheta.

MACHETA, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scara redusa, a unei lucrari de urbanistica, a unei piese tehnice, a unei opere de arta etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (stiintifice), destinat discutiei inainte de publicare. – Din fr. maquette.

EBOSA, ebose, s. f. 1. Semifabricat obtinut prin deformare plastica din lingouri. 2. Primul stadiu in vederea realizarii unei opere in arta plastica, indicand forma generala. ♦ Schita, crochiu. – Din fr. ebauche.

EXPRESIV, -A, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arata ceva in mod viu, plastic, elocvent, graitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de arta) Care evoca in imagini vii. ♦ (Despre ochi, fata etc.) Care reflecta in mod pregnant, cu putere stari interioare. – Din fr. expressif.

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

FORMALISM s. n. 1. Orientare in arta, estetica, muzica, literatura care rupe forma de continut, tinzand sa supraaprecieze forma operei de arta in dauna continutului, sa considere forma un scop in sine si nu ca expresie a continutului. 2. Atitudine caracterizata prin respectarea stricta a formei in dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformista, exagerat de protocolara. – Din fr. formalisme.

ORDONANTA, ordonante, s. f. 1. Dispozitie scrisa emisa de o autoritate administrativa, judecatoreasca etc., act care contine aceasta dispozitie. ◊ Ofiter de ordonanta = ofiter atasat pe langa marile comandamente, cu misiunea speciala de a transmite ordinele. Ordonanta de plata = dispozitie, ordin de plata a unei sume. Ordonanta prezidentiala (sau, iesit din uz, presedintiala) = masura cu caracter urgent si provizoriu pe care presedintele unei instante judecatoresti o poate ordona, in cazuri exceptionale, pentru evitarea unei pagube iminente si ireparabile sau pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari. ♦ (In trecut) Hotarare, sentinta judecatoreasca. ♦ (Inv.) Reteta medicala. 2. (In vechea armata) Soldat atasat pe langa un ofiter pentru servicii personale. 3. Aranjare, oranduire, organizare a elementelor unei opere de arta ale unei constructii etc. – Din fr. ordonnance.

REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. Fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.

ANIMALIER, -A, animalieri, -e, adj. 1. Care se refera la animale, de animal. 2. (Despre opere de arta) Care reprezinta animale; (despre artisti) care infatiseaza animale in operele lor. [Pr.: -li-er] – Din fr. animalier.

COPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitatie servila si fara valoare, facuta uneori prin mijloace nepermise. 3. Inscris care reproduce intocmai cuprinsul unui alt inscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizata = copie despre care un organ de stat competent atesta ca este conforma cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

MINIATURA, miniaturi, s. f. 1. opera de arta plastica (in special pictura) de dimensiuni reduse, lucrata cu multa finete si minutiozitate. ◊ In miniatura = a) (loc. adj.) de proportii reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrans, limitat; in mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat in culori, care impodobea vechile carti si manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonica sau de televiziune cu numere artistice de mici proportii. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scara mult redusa, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

RESTAURATOR, -OARE, restauratori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care reface, repara opere de arta. 2. (Rar) Proprietar sau administrator de restaurant. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restaurateur, lat. restaurator, -oris.

COMPOZITIONAL, -A, compozitionali, -e, adj. Privitor la compozitia unei opere de arta. [Pr.: -ti-o-] – Din compozitie (dupa conventional, emotional etc.).

ANIMALIER ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru animale; de animal. Produse ~e. 2) (despre opere de arta) Care reprezinta animale.Tablou cu motive ~e. [Sil. -li-er] /<fr. animalier

CALOFILISM n. (in opere de arta) Tendinta de a cultiva frumosul decorativ, adesea gratuit, in detrimentul continutului. /calofil + suf. ~ism

CENESTEZIE f. 1) Senzatie vaga pe care o are o persoana despre existenta propriilor organe corporale, care in stare normala nu intra in sfera atentiei sau preocuparii psihice. 2) psih. Reactie senzoriala la receptarea unui fapt de viata, a unei opere de arta etc. [Art. cenestezia; G.-D. cenesteziei; Sil. -zi-e] /<fr. cenesthesie

A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier

CRITIC² ~ci m. Specialist care studiaza, interpreteaza si apreciaza operele de arta (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus

A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer

A EBOSA~ez tranz. tehn. 1) (metale) A prelucra la cald (prin aschiere, prin gaurire etc.) pentru a obtine ebose. 2)(opere de arta plastica) A realiza in prima forma. /<fr. ebaucher

EROIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de eroi; propriu eroilor. Fapta ~ca. 2) (despre opere de arta) Care descrie faptele unor eroi. 3) Care vadeste maretie. [Sil. e-ro-ic]. /<fr. heroique, lat. heroicus

E****C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de dragoste; propriu dragostei. Sentiment ~. 2) (despre opere de arta) Care contine scene de dragoste; care proslaveste dragostea. Poezie ~ca. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste senzualism. Gest ~. /<fr. e******e

FACTURA¹ ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) Caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura

FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

GALERIE ~i f. 1) Drum subteran in forma de coridor lung, care permite accesul minerilor la zacamant. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o cladire in alta, avand o forma boltita, mai mult lunga decat larga, si fiind acoperit cu sticla sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau sectie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictura si de sculptura; colectie de opere de arta. 4) Bara (de lemn sau de metal) de care se atarna perdelele. 5) Canal subteran sapat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai inalt nivel intr-o sala de teatru. 7) Spectatorii asezati pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (asezat, de obicei, in urma unei sali de spectacole) care se manifesta zgomotos in timpul reprezentatiei. ◊ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (in semn de aprobare, incurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria

IMPRESIONIST¹ ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de impresionism; propriu impresionismului. 2) (despre operele de arta sau literare) Care se bazeaza pe principiile impresionismului. /<fr. impressionniste

A INCHINA inchin 1. tranz. 1) ist. (cetati, tari, tinuturi etc.) A preda (unei puteri straine) in semn de supunere. 2) pop. A aduce in dar; a darui. 3) fam. (bauturi alcoolice) A consuma pentru a-si face placere; a cinsti. ~ in sanatatea cuiva. 4) (opere de arta) A destina printr-o dedicatie; a consacra; a dedica. ~ cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare

KITSCH [pr.: kici] kitschuri n. 1) Produse cu caracter de pseudoarta, caracterizate prin platitudine, imitatie superficiala a operelor de arta; lipsa de originalitate. 2) Reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial. 3) Obiect (tablou, carte etc.) de proasta calitate. [Monosilabic] /< germ. Kitsch

MACHETA ~e f. 1) Model redus, care respecta fidel proportia dimensiunilor si aspectul exterior (al unui decor, constructii, aparat sau opere de arta). 2) Text imprimat integral sau fragmentar al unei lucrari, care premerge tiparirea definitiva. /<fr. maquette

MANIERISM f. 1) Lipsa de naturalete in comportare. 2) Formalism in realizarea unei opere de arta, caracterizat prin tendinta de a inzorzona cu elemente artificiale. /<fr. manierisme

MINIATURA ~i f. 1) opera de arta plastica de dimensiuni mici, realizata cu multa maiestrie. 2) Ornament pictat pe manuscrisele vechi. 3) opera de arta (muzicala, dramatica sau literara) de proportii mici. [Sil. -ni-a-] /<fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur

MODEL ~e n. 1) Obiect, intrunind insusirile tipice ale unei categorii, destinat pentru a fi reprodus; mostra; exemplu. 2) Obiect cu dimensiuni reduse care reprezinta un obiect real; macheta. 3) Obiect determinat dupa care se reproduc obiecte similare; tipar; sablon; calapod. 4) Reprezentare simplificata a unui proces sau a unui sistem. 5) opera de arta care prin calitatile sale poate servi drept exemplu. 6) Persoana care pozeaza unui pictor sau sculptor. 7) Prezentator de obiecte noi de imbracaminte; manechin. /<fr. modele, it. modelio

MOZAIC ~uri n. 1) opera de arta decorativa, formata prin asamblarea estetica a unor bucati de materiale (piatra, sticla, marmura, ceramica, smalt) de diverse culori, fixate intre ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constand din realizarea unei suprafete lustruite (de pardoseala) din ciment, cu bucati mici de marmura, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico

NUD² ~uri n. 1) Corp omenesc fara nici un fel de vesminte pe el. 2) opera de arta plastica care reprezinta un corp de om gol. /<lat. nudus, it. nudo

ORIGINAL¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre acte, documente, opere de arta, fotografii etc.) Care constituie forma de origine; produs pentru prima oara; servind drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari. 2) (despre opere, teorii, idei etc.) Care se impune prin valoare irepetabila; de valoare autentica. 3) (despre oameni de arta sau de stiinta) Care realizeaza o opera de valoare irepetabila; producator de opere autentice. 4) Care se caracterizeaza prin trasaturi putin obisnuite; iesit din comun; neobisnuit; curios. /<lat. originalis, fr. original

ORIGINAL² ~e n. 1) (in opozitie cu copie) Exemplar initial unic care constituie originea unei opere de arta sau a unui act scris. 2) (in opozitie cu traducere) Lucrare in limba de origine (in care a fost scrisa). 3) (in opozitie cu varianta) Manuscris in forma prezentata de autor. /<lat. originalis, fr. original

ORIGINALITATE ~ati f. 1) Caracter original. ~atea unui compozitor. ~atea unei opere de arta. 2) Comportare originala. /<fr. originalite

PEISAGISTIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de peisaj; propriu peisajului. 2) (despre opere de arta) Care zugraveste un peisaj. [Sil. pe-i-] /peisaj + suf. ~istic

POLIPTIC ~uri n. Serie de opere de arta plastica, avand un continut comun si completandu-se una pe alta. /<fr. polyptyque

RECENZIE ~i f. Scurta analiza cu comentarii si cu aprecieri critice a unei lucrari stiintifice sau opere de arta. [G.-D. recenziei; Sil. -zi-e] /<germ. Rezension

REPERTORIU ~i n. 1) Registru in care se inscriu, intr-o anumita ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) Totalitate a operelor de arta (piese, compozitii muzicale etc.) incluse in programul unui colectiv artistic. 3) Ansamblu de roluri sau de bucati muzicale realizate de un interpret. /<fr. repertoire, lat. repertorium

REPLICA ~ci f. 1) Raspuns scurt si prompt in contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; riposta. ◊ Fara ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare in ~ci a gasi repede raspunsurile cele mai potrivite in cursul unei convorbiri (in contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie raspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Raspuns al unei parti la cele sustinute de cealalta parte intr-un proces. 4) opera de arta, care reproduce originalul si este execu-tata de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. replique, lat. replica

REPRODUCERE ~i f. 1) v. A REPRODUCE si A SE REPRODUCE. 2) opera de arta, care reproduce originalul si este executata de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; replica. 3) biol. Nastere din parinti a unui urmas asemanator acestora, ca rezultat al fecundarii. 4) psih. Proces al memoriei prin care se reactualizeaza mintal imagini, idei etc., insusite in cursul experientei anterioare, in lipsa obiectelor, textelor etc. respective. /v. a (se) reproduce

RESTAURATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Specialist in restaurarea operelor de arta. [Sil. -sta-u-] /<fr. restaurateur, lat. restaurator, ~oris

SCULPTURAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de sculptura; propriu sculpturii. arta ~a. 2) Care evoca frumusetea sculpturilor. Silueta ~a. 3) (despre opere de arta) Care este lucrat cu mare grija; adus la perfectiune. [Sil. sculp-tu-] /<fr. sculptural

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

TRIPTIC ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentand scene sacre, prinse intre ele prin balamale, astfel, incat cele laterale sa se poata inchide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de arta plastica, unite prin continut comun, care se completeaza reciproc. 3) Tot unitar constituit din trei parti. /<fr. triptyque

URZEALA ~eli f. 1) v. A URZI. 2) Totalitate a firelor intinse in lungime pe razboiul de tesut, printre care se trec transversal firele de batatura pentru a obtine tesatura. 3) fig. rar (despre opere de arta) Fel de aranjare a elementelor componente; compozitie; tesatura. 4) Actiune reprobabila pusa la cale in taina pentru a starni vrajba sau a zadarnici ceva; intriga. [G.-D. urzelii] /a urzi + suf. ~eala

COMUNICARE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Instiintare, informatie, stire; raport. 3. Contact, relatie, legatura. 4. Prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei comunicari. ◊ Comunicare artistica = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. [< comunica].

CONTINUT s.n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, intr-un recipient. 2. Categorie filozofica care desemneaza baza materiala ce conditioneaza existenta si schimbarea unui obiect, ansamblul interactiunilor diferitelor componente si proprietati reprezentand functii esentiale pentru obiectul respectiv. ♦ Totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni. 3. Notiune desemnand lumea reprezentata, metamorfozata prin prisma scriitorului, semnificatiile, mesajul unei opere de arta; fond, cuprins; semnificatie. 4. tabla de materii; sumar. [< contine, dupa fr. contenu].

DICTEU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictee].

EBOSA vb. I. tr. A prelucra (prin aschiere, prin gaurire etc.) la cald piese, lingouri etc. V. degrosa. 2. A da o prima forma unei opere de arta. [P.i. 3,6 -seaza, ger. -sand. / < fr. ebaucher].

EXPOZITIE s.f. 1. Expunere publica de opere de arta, de produse industriale, agricole etc. ♦ Spatiu amenajat special in acest scop. 2. Prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscute subiectul, personajele, locul actiunii etc. 3. (Muz.) Prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, continand expunerea materialului tematic principal. 4. Premisa majora a unui silogism. [Gen. -iei, var. expozitiune s.f. / cf. fr. exposition, lat. expositio].

IDEALIZARE s.f. Actiunea de a idealiza si rezultatul ei. ♦ Procedeu cognitiv de constituire a unor „obiecte” abstracte, care nu exista ca atare in realitate. ♦ Transfigurare in cadrul operei de arta a realitatii in vederea realizarii unui ideal artistic. [< idealiza].

MESAJ s.n. 1. Comunicare oficiala adresata de seful statului catre armata, catre popor etc. ♦ Document oficial continand in general puncte de vedere deosebite in probleme la ordinea zilei sau care reclama o urgenta solutionare. 2. Stire, veste. ♦ Comunicare telefonica facuta la biroul postal si transmisa destinatarului pe cale postala. 3. Continutul de idei al unei opere de arta; nota speciala a unui scriitor; semnificatie. 4. Mesaj genetic = cantitatea de informatii inmagazinata in moleculele acidului ribonucleic ale unui organism dat. 5. (Cib.) Lot de informatii formand un tot inteligibil sau exploatabil si transmis deodata. [Var. mesagiu s.n. / < fr. message].

MOLIERESC, -A adj. Referitor la operele, la arta lui Moliere. ♦ In maniera lui Moliere. [Pron. -li-e-. / < fr. molieresque, cf. Moliere, autor comic francez].

MORFOLOGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza forma organismelor vegetale si animale. ◊ Morfologia artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de arta; morfologie terestra = geomorfologie. 2. Parte a gramaticii care studiaza partile de vorbire si flexiunea lor. [Gen. -iei. / < fr. morphologie, cf. gr. morphe – forma, logos – studiu].

PATETIC, -A adj. 1. Plin de patetism; miscator, emotionant, duios. 2. (Despre nervi) Care inerveaza globul ocular. // s.n. Categorie estetica desemnand insusirea unei situatii sau a unei opere de arta de a provoca emotii puternice, de a impresiona. [Cf. fr. pathetique, lat. patheticus].

PLASTICA s.f. 1. Tehnica executarii obiectelor (de arta) prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; tehnica sculpturii. ♦ Totalitatea lucrarilor de arta plastica. 2. Partea din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. [Gen. -cii. / < fr. plastique, cf. it., lat. plastica, gr. plastike < plassein – a modela].

POLISEMIE s.f. 1. Calitate a unui cuvant de a avea mai multe sensuri; polisemantism. 2. (Estet.) Proprietate a operei de arta de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvaluie succesiv in functie de contextul social-cultural, de momentul istoric in care este receptata opera etc. [Gen. -iei. / < fr. polysemie].

POLIVALENTA s.f. 1. Insusirea unei substante de a fi polivalenta. 2. Capacitate a unei opere de arta de a fi receptata ca valoare estetica in etape succesive. [< fr. polyvalence].

TENDENTIONISM s.n. (Rar) Tendentiozitate. ♦ Proprietate a operei de arta de a reflecta tendintele mediului natural si social care o determina. [Pron. -ti-o-. / < tendentios + -ism].

UNICAT s.n. Unicul exemplar (al unui act, al unui obiect etc.). ◊ Unicat artistic = calitate a unei opere de arta de a fi unica, inimitabila si irepetabila. ♦ Primul exemplar dintr-un act. [< germ. Unikat].

CINETIC, -A adj. Referitor la miscare; de miscare; ◊ Energie cinetica = energie pe care o produce un corp in miscare; arta cinetica = arta care integreaza operei miscarea produsa de un motor sau efecte de lumini si care, sub motiv ca opera este in continua miscare, manifesta tendinta de a crea opere de arta semiindustriale pe baza unui prototip. [< fr. cinetique, cf. gr. kinetikos – miscator].

COMPOZITIONAL, -A adj. Referitor la compozitia unei opere de arta; de compozitie. [Pron. -ti-o-. / cf. it. composizionale].

COPIE s.f. 1. Reproducere exacta a unei opere de arta, a unui text etc. 2. (Peior.) Imitatie servila, lipsita de valoare. [Gen. -iei. / < lat.med. copia, cf. rus. kopija, fr. copie, germ. Kopie].

CRITIC, -A adj. 1. De critica, privitor la critica. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, facute de un editor la editarea unui text; editie critica = editie a unui text literar insotit de aparat critic. ♦ Bazat pe critica, care foloseste critica. 2. Referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critica (sau punct critic) = stare a unui fluid in care dispare diferenta intre starea lichida si cea gazoasa. // s.m. Specialist in probleme de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza opere de arta (pentru a le lamuri publicului si pentru a da artei o anumita orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – in stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].

EURITMIE s.f. 1. Imbinare armonioasa a elementelor componente ale unei opere de arta (sunete, miscari, linii etc.). 2. Functionare regulata a oricarei activitati organice ritmice. ♦ Ritm regulat al pulsului. [Gen. -iei. / < fr. eurythmie, lat. eurythmia, cf. gr. eu – bine, rhythmos – ritm].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

ICONOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de arta plastica cu o anumita tematica. ♦ Colectie de imagini, de reprezentari referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epoca, o tema etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o lucrare (stiintifica). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].

MINIATURA s.f. 1. Pictura fina si delicata de mici dimensiuni (facuta pe fildes, pe email etc.). 2. Litera ornata sau ornament pictat care impodobea titlul sau inceputurile capitolelor in vechile manuscrise. 3. opera de arta, de literatura de dimensiuni mici, lucrata cu finete. ♦ Obiect de dimensiuni reduse. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. miniature, it. miniatura].

REPRODUCERE s.f. Actiunea de a (se) reproduce si rezultatul ei; reproductie. ♦ Imitatie fidela a unei opere de arta. [< reproduce].

SCULPTURAL, -A adj. 1. Referitor la sculptura; lucrat ca o sculptura. ♦ Demn de a fi sculptat. 2. (Despre opere de arta) Lucrat cu migala, cizelat. [< fr. sculptural].

ACVATIPIE s. f. procedeu de tiparire a operelor de arta care imita pictura in acuarela. (< fr. aquatypie)

ANIMALIER, -A I. adj. 1. referitor la animale, la produse de origine animala. 2. (despre opere de arta) care reprezinta animale. II. adj., s. m. (pictor, sculptor) care infatiseaza animale. (< fr. animalier)

BAROCHISM s. n. caracter baroc al unei opere de arta (< fr. baroquisme)

CONTINUT s. n. 1. ceea ce incape intr-un spatiu limitat, intr-un recipient. 2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esentiale care caracterizeaza si conditioneaza existenta si schimbarea unui obiect sau fenomen. 3. (log.) totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni; comprehensiune (2). 4. fondul de idei si afectiv, semnificatiile, mesajul unei opere de arta. 5. cuprinsul unei carti, reviste etc.; sumar. 6. (inform.) datele dintr-o celula a unei masini de calculat. (dupa fr. contenu)

COPIE s. f. 1. reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta etc.; (peior.) inscris care reproduce intocmai un alt inscris ce constata un act juridic. 3. ~ standard = film care contine pe aceeasi pelicula imaginea cat si coloana sonora, pentru proiectie. (< fr. copie, lat. copia)

DICTEU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gandire, fara controlul ratiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictee)

EBOSA vb. tr. 1. (metal.) a prelucra piese, lingouri etc. 2. a da o prima forma unei opere de arta; a schita. (< fr. ebaucher)

EXPOZITIE s. f. 1. prezentare publica de opere de arta, de produse etc. ◊ spatiul amenajat. 2. (muz.) prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, cuprinzand expunerea temei de baza, a subiectului. 3. premisa majora a unui silogism. 4. (geol.) directie catre care este orientat un versant. (< fr. exposition, lat. expositio)

ICONOMETRIE s. f. tehnica a masurarii elementelor, structurilor si proportiilor unei opere de arta. (< fr. iconometrie)

IDEALIZARE s. f. 1. actiunea de a idealiza. 2. schematizare, simplificare a realitatii in procesul abstractizarii. 3. transfigurare in cadrul operei de arta a realitatii in vederea realizarii unui ideal estetic. (< idealiza)

MESAJ s. n. 1. informatie, comunicare; stire, veste. ◊ comunicare telefonica la biroul postal, care este transmisa destinatarului pe cale postala. 2. comunicare oficiala adresata de seful statului catre armata, catre popor etc. ◊ forma de comunicare larg uzitata la nivelul sefilor de state si de guverne, prin care se exprima puncte de vedere sau propuneri privind solutionarea unor probleme importante si de actualitate ale relatiilor internationale. 3. incarcatura de idei si de sentimente, de semnificatii si de atitudini a unei opere de arta. 4. ~ genetic = cantitatea de informatii din moleculele acidului ribonucleic ale unui organism. 5. (cib.) lot de informatii formand un tot inteligibil sau exploatabil si transmis deodata. (< fr. message)

MORFOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza forma si structura organismelor animale si vegetale. ♦ ~ a artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de arta; ~ terestra = geomorfologie; ~ a solului = ramura a stiintei solului care studiaza constitutia profilurilor de sol. 2. parte a structurii gramaticale a unei limbi cuprinzand regulile de modificare a formei cuvintelor; parte a gramaticii care studiaza aceste reguli. 3. forma, structura; aspect general. (< fr. morphologie)

PATETIC, -A I. adj. 1. care impresioneaza puternic, plin de patos; miscator, emotionant, duios. 2. (despre nervi) care inerveaza globul ocular. II. s. n. categorie estetica desemnand insusirea unei situatii sau a unei opere de arta de a provoca emotii puternice, de a impresiona. (< fr. pathetique, germ. pathetisch, lat. patheticus)

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

POLIVALENTA s. f. 1. insusire a unei substante de a fi polivalenta; plurivalenta. 2. capacitate a unei opere de arta de a fi receptata ca valoare estetica in etape succesive. (< fr. polyvalence)

READY-MADE REDIMEID/ s. n. (arte) tehnica constand in expunerea unor (montaje de) obiecte, detasate de functiile lor, organisme compuse din elemente industriale, roci, fragmente de opere de arta etc. (< fr., engl. ready-made)

RECENZIE s. f. scurta prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrari literare sau stiintifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de arta plastica etc. (< germ. Rezension, it. recensione)

RELEVEU s. n. 1. masurare si reprezentare la scara a elementelor care compun o constructie sau un ansamblu de constructii. 2. copie a unei opere de arta. 3. (stat.) metoda de observare a unei populatii, in scopul de a cunoaste numarul sau cantitatea. (< fr. releve)

REPLICA s. f. 1. raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris; riposta. 2. ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ fara ~ = definitiv. ◊ (jur.) concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. 3. raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, tertet etc. 4. reproducere a unei opere de arta, executata chiar de autor. ◊ (arheol.) copie veche. 5. mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. 6. repetare (mai slaba) a unui cutremur de pamant. (< fr. replique, lat. replica)

REPRODUCERE s. f. 1. actiunea de a (se) reproduce; reproductie. ◊ (ec.) reproductie (1). 2. (concr.) imitatie fidela a unei opere de arta. 3. proces al memoriei prin care se evoca mintal imagini, idei, cunostinte insusite anterior. (< reproduce)

SCULPTURAL, -A adj. 1. referitor la sculptura; lucrat ca o sculptura. ◊ demn de a fi sculptat. 2. (despre opere de arta) lucrat cu migala, cizelat. 3. (despre suprafete de teren) sapat, erodat (de ape). (< fr. sculptural)

TENDENTIONISM s. n. proprietate a unei opere de arta de a reflecta tendintele mediului natural si social care o determina. (< tendentios + -ism)

TEZISM s. n. 1. sustinere, propagare a anumitor teze. 2. limitare a unei opere de arta la demonstrarea unei anumite teze. ◊ didacticism, schematism. (< teza + -ism)

APPIA, Adolphe (1862-1928), scenograf, regizor, teoretician de teatru elvetian. Reformator al artei spectacolului modern. Remarcabile puneri in scena ale operelor lui Wagner. Lucrari teoretice („opera de arta vie”).

ANIMALIER, -A, animalieri, -e, adj. 1. Care se refera la animale, de animal. 2. (Despre opere de arta) Care reprezinta animale; (despre artisti) care infatiseaza animale in operele lor. [Pr.: -li-er] – Fr. animalier.

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local inzestrat cu uneltele sau masinile necesare, in care se desfasoara o munca mestesugareasca sau industriala organizata. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucreaza intr-un astfel de local. 2. Incapere sau grup de incaperi in care se lucreaza opere de arta sau lucrari de arhitectura, prin munca individuala sau colectiva a unor artisti plastici sau arhitecti; p. ext. ansamblul artistilor sau al elevilor care lucreaza sub indrumarea aceluiasi maestru sau grup de maestri. [Pr.: -li-er] – Fr. atelier.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) daca vrei sa ma faca sa plang, trebuie sa te doara mai intai pe tine – Horatiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre conditiile fortei emotionale ale operei de arta.

RESTAURARE (‹ restaura) s. f. Ansamblu de proceduri stiintifice, bazate pe documentare si cercetare prealabila, prin care se urmareste restituirea unui aspect, cat mai apropiat de original, al unei constructii, opere de arta, de arheologie, de etnografie etc. cat si stoparea proceselor distructive si a degradarilor suferite, prin folosirea unei metodologii adecvate si a unor materiale proprii fiecarui domeniu.

READY-MADE [ridi-meid] (cuv. engl. „de gata”) subst. Termen introdus in ara moderna de Marcel Duchamp (1913), pentru a desemna obiecte obisnuite, „gata facute”, pe care le prezinta, scoase din contextul cotidian, drept opere de arta. Aparuta ca forma protestatara, a influentat, in sec. 20, arta dadaista si pop-art.

SAVONAROLA, Girolamo (1452-1498), reformator si calugar dominican italian. Predicator de mare succes, a denuntat cu vehementa coruptia si imoralitatea clasei conducatoare si laicizarea clerului. Conducator spiritual al partidei populare, a impus, dupa alungarea din Florenta a lui Pietro de Medici (1494), un regim de dictatura teocratica, in timpul caruia (1494-1497) numeroase opere de arta si carti laice au fost distruse. Excomunicat ca eretic (1497), a fost ars pe rug.

critic, -a adj. (vgr. kritikos, d. krino, judec). Relativ la critica: disertatiune critica. Caruia-i place sa critice, sa analizeze: spirit critic. De criza, periculos: moment critic. S. m. Apreciator, judecator al operelor de arta sau de spirit: critic literar. Censor: critic nemilos. S. f., pl. i. arta, stiinta de a judeca in arta, in literatura: critica muzicala. Reprobare: si-a atras critica tuturor.

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

RETROSPECTIV, -A, retrospectivi, -e, adj. Care priveste in urma, care se refera la fapte si la situatii din trecut. ◊ Expozitie retrospectiva (si substantivat, f.) = expozitie de arta plastica cuprinzand opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. retrospectif.

STATUAR, -A, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care tine de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. arta statuara (1); (concr.) opera statuara. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

ICONOGRAFIE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul operelor din domeniul artelor plastice. 2) Ansamblul imaginilor legate de un anumit subiect sau epoca. [G.-D. iconografiei; Sil. -no-gra-] /<fr. iconographie

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

BALASZ [bɔla:j], Bela (1884-1949), scenarist, regizor si teoretician de film ungur. Preocupat de definirea si analiza specificului cinematografic („Omul invizibil”, „Spiritul filmului”, „arta filmului”). Scenarii: „opera de trei parale” (in colab.), „Undeva in Europa”.

BOSSUET [bosue], Jacques Benigne (1627-1704), scriitor si orator francez. Episcop catolic. Sustinator al politicii lui Ludovic XIV. Opere remarcabile prin arta elocintei, claritate si vigoarea stilului („Cuvintari funebre”, „Discurs asupra istoriei universale”).

BREZIANU, Barbu (1909-2008, n. Bucuresti), istoric de arta. Exeget al operei lui Brancusi („Brancusi in Romania”). Studii asupra creatiei unor artisti romani interbelici. A tradus epopeea finlandeza „Kalevala”.

asepsie f. (vgr. a-, ne-, fara, si sepsis, putrezire. V. antisepsie). Med. arta de a opera ferindu-te de microbi fara medicamente, ci numai pin [!] curatenia lucrurilor care vin in contact cu rana.

defect n., pl. e (lat. defectus, lipsa [d. de-ficere, a lipsi], cu intelesu dupa fr. defaut. V. perfect). Imperfectiune, cusur, lipsa fizica, intelectuala sau morala: defect de memorie. Ceia ce nu e conform regulelor artei: defectele unei opere, unui tablou.

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplina care se ocupa cu studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epoca, la o problema, la o localitate etc. ♦ Colectie de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

ARTIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Persoana care activeaza in mod creator intr-un domeniu al artei. ~ de circ. ~ de opera. ~ de estrada. 2) Persoana cu aptitudini deosebite intr-o meserie. /<fr. artiste, lat. artista

TEATRU s.n. I. 1. Cladire special construita pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Spectacol, reprezentatie. ◊ A face (sau a juca) teatru = a se preface. 3. arta de a reprezenta opere dramatice; dramaturgie; profesiunea de actor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. II. Loc unde se petrece, unde se desfasoara o intamplare, un eveniment. ◊ (Mil.) Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta. // (In forma teatro-; scris si theatro-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) arta dramatica”, „dramatic”, „(referitor la) teatru (I)”, [Pron. tea-. / cf. fr. theatre, it. teatro, germ. Theater < lat. theatrum, gr. theatron].

ICONOGRAFIE s. f. 1. disciplina care studiaza operele realizate in diverse arte plastice. 2. ansamblu de imagini referitoare la o anumita tema, epoca, problema etc. ◊ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o carte. (< fr. iconographie)

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) opera artistica (mai ales muzicala). 3) arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

INTIMISM n. Tendinta a unor oameni de arta de a exprima in operele lor sentimentele cu caracter pur personal. /<fr. intimisme

RETROSPECTIV, -A adj. Care priveste in urma, cu privirea la trecut. ♦ Expozitie retrospectiva (si s.f.) = expozitie de arta plastica unde se prezinta opere din trecut (ale unui artist, ale unei scoli, ale unei epoci). [< fr. retrospectif, cf. lat. retro – indarat, spectum < specere – a privi].

RETROSPECTIV, -A adj. care priveste in urma, referitor la fapte si situatii din trecut. ♦ expozitie ~a (si s. f.) = expozitie de arta plastica unde se prezinta opere create de-a lungul anilor (ale unui artist, ale unei scoli sau epoci). (< fr. retrospectif)

DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.

SCULPTURA ~i f. 1) arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; arta a sculptarii. 2) Creatie artistica sculptata; opera realizata de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura

TEATRU ~e n. 1) Institutie de cultura care se ocupa cu punerea in scena a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revista. ~ de papusi. ~ de opera. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. ◊ ~ de vara loc special amenajat intr-o gradina publica, unde au loc reprezentatii artistice vara. 3) Prezentare pe scena a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ◊ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) arta de a reprezenta pe scena opere dramatice; profesie de actor. 5) Ansamblu de opere dramatice (apartinand unui scriitor, unei scoli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discutie aprinsa care atrage atentia celor din jur. ◊ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfasurare (a unei actiuni, a unui eveniment etc.). ◊ ~ de operatii (sau de razboi) zona in care are loc o actiune militara; camp de lupta. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. theatron, fr. theatre, germ. Theater

CRITICA s.f. I. arta de a interpreta si aprecia operele artistice sau stiintifice. ◊ Critica de text = comentarii asupra formei si continutului unui text. II. Metoda de educare constand in scoaterea la iveala a greselilor si lipsurilor si in indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

AXIOLOGIE s.f. Disciplina filozofica care se ocupa cu studiul sistematic al originii, esentei, clasificarii, ierarhizarii si functiei sociale a valorilor ; teorie generala a valorilor. ◊ Axiologia artei = perspectiva specifica asupra artei, care pune in centrul ei valoarea operei. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / cf. fr. axiologie, germ. Axiologie < gr. axia – valoare, logos – teorie].

MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. Curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].

MENUISERIE s.f. (Rar) arta de a lucra in lemn; tamplarie. ♦ opera in lemn. [< fr. menuiserie].

POEZIE s.f. 1. arta de a scrie in versuri; creatie, opera literara in versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. [Gen. -iei. / < fr. poesie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].

MENUISERIE NU-I-/ s. f. arta de a lucra in lemn; tamplarie. ◊ opera in lemn. (< fr. menuiserie)

SCRIITURA s. f. 1. modalitatea de a scrie o opera beletristica, de a realiza actul scrisului. ◊ arta scriitoriceasca. 2. aspect tehnic al unei compozitii muzicale in raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. (dupa fr. ecriture)

COVRIG, Doru (b. 1942, Deta, jud. Timis), sculptor roman. Stabilit in Franta. Evolueaza de la opere de inspiratie „pop art”, catre o arta de concretizari in mari siluete umane, in care bronzul este inlocuit de obicei cu lemnul („Omul este masura”).

DRAMATURGIE f. 1) Totalitate a ope-relor dramatice ale unui scriitor, ale unei literaturi. 2) arta si teoria scrierii si punerii in scena a operelor dramatice. /<fr. dramaturgie

CONCEPTUAL, -A adj. referitor la concept (1) sau la conceptie; abstract. ◊ arta ~a = tendinta in arta contemporana care face sa primeze ideea, conceptia operei asupra formei sale concrete, ultime. (<fr. conceptuel, lat. conceptualis)

DRAMATIC, -A adj. 1. Care tine de drama sau de teatru. ◊ Gen dramatic = gen literar care cuprinde operele in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica dramatica = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta dramatica = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice. ♦ (Despre voci) Care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (Fig.) Bogat in contraste, in conflicte; care se desfasoara dinamic in fata noastra; zguduitor, emotionant. [Cf. fr. dramatique, it. dramatico, lat. dramaticus].

CLASIC, -A adj. 1. referitor la lumea antica greco-latina; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfectiune. ◊ (despre scriitori, artisti etc.; si s. m.) care apartine clasicismului, de mare valoare, a carui opera ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc in mod obisnuit in anumite circumstante; obisnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)

DRAMATIC, -A adj. 1. referitor la drama, la teatru. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise in dialog, in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica ~a = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta ~a = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice; drama (2). ♦ (despre voci) care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (fig.; despre intamplari, situatii etc.) bogat in contraste, in conflicte; zguduitor, impresionat. (< fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)

AUTOMATISM (‹ fr. {i}) s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; miscare (ca) de automat. 2. (FIZIOL.; PSIH.) Inlantuire de reactii reflexe care se desfasoara fara controlul centrilor nervosi superiori (ex. a. medular). A. pot fi componente ale diferitelor deprinderi (ex. ale mersului, ale scrisului). 3. (arta) Modalitate de creatie a suprarealistilor, in care opera este realizata prin miscarea automata a miinii.

DRAMATURGIE s.f. Totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc. ♦ arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. [Gen. -iei. / cf. fr. dramaturgie, it. drammaturgia, germ. Dramaturgie, gr. dramatourgia].

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

ORS Y ROVIRA, Eugenio d’ (1881-1954), eseist si critic de arta spaniol de limba catalana. Spirit clasic. Eseuri consacrate fenomenului plastic, pe care il inglobeaza de obicei dintr-o viziune mai ampla asupra istoriei culturii („arta lui Goya”, „Trei ore in Muzeul Prado”, „Despre baroc”). opera sa principala este „Glosari”, aparuta in mai multe serii, in care comenteaza politica si viata culturala din epoca sa, intr-un mod subtil si cu remarcabile calitati literare.

ALEXANDRINISM s. n. 1. Ansamblu de manifestari ale civilizatiei elenistice, semigrecesti, semiegiptene, cu centrul in orasul Alexandria (sec. III i.Hr. – III d.Hr.). 2. Caracterul operei poetilor alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei si filozofiei in perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme.

TESTAMENT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil pana la moartea autorului, in care o persoana isi formuleaza dispozitiile (cu privire la avere) care urmeaza a fi indeplinite dupa moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de pana la nasterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care contine textele religioase de dupa nasterea lui Isus Hristos. 2) fig. opera a unui artist, care constituie expresia suprema a mentalitatii si artei sale. /

opera¹ s.f. 1. Actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. Lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, al stiintei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrarilor unui scriitor, ale unui om de stiinta, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) opera vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carena; opera moarta = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

DRAMATURGIE s. f. 1. totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc.; genul dramatic. 2. arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. (< fr. dramaturgie, gr. dramaturgia)

opera¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

CRAINIC, Nichifor (pseud. lui Ion Dobre) (1889-1972, n. Bulbucata, jug. Giurgiu), scriitor, ziarist si om politic roman. Acad. (1940), prof. univ. la Chisinau si Bucuresti. Director al revistei „Gindirea” (1922-1944). Lirica de factura traditionalista („Tara de peste veac”). Principalul animator al curentului gindirist. opera sa se bazeaza pe o viziune teologica asupra istoriei si artei. Impotriva imitarii Occidentului a lansat ideea etnocratiei („Puncte c*******e in haos”, „Ortodoxie si etnocratie”).

POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.

FORMALISM s.n. 1. Orientare in arta, estetica, literatura care rupe forma de continut, tinzand sa supraaprecieze forma operei in dauna continutului, sa considere forma un scop in sine si nu ca expresie a continutului. 2. Atitudine caracterizata prin respectarea birocratica, stramta si superficiala a formalitatilor. ♦ Atitudine de politete conformista, protocolara, exagerata. ◊ Formalism etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. [Cf. fr. formalisme, it. formalismo, rus. formalizm].

DIPTIC s. n. 1. tablite cerate care se puteau inchide ca o carte, la romani. 2. (arte) icoana, tablou compuse din doua panouri fixe sau mobile. ◊ (p. ext.) opera literara formata din doua parti. 3. (muz.) piesa pentru orchestra simfonica, formatie de camera instrumentala sau vocala din doua miscari contrastante. (< fr. diptyque, gr. diptykhos)

KITSCH CHICI/ s. n. creatie de nivel scazut, arta de prost gust, pseudoarta. ◊ reproducere, copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial; obiect de proasta calitate. (< germ. Kitsch)

PICTURA s. f. 1. arta a reprezentarii de peisaje din natura, fiinte, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. opera artistica executata de un pictor; tablou, portret; panza. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca. 4. (fig.) descriere sugestiva, intr-o epoca literara, a fizicului si a caracterelor personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. (< lat. pictura)

SASANID, -A adj. referitor la dinastia Sasanizilor din Iran. ◊ arta ~a = arta dezvoltata in Iran, caracterizata prin monumentalitatea edificiilor si a multora dintre operele sale (statui, reliefuri rupestre). (< fr. sassanide)

CARPEAUX [carpo], Jean-Baptiste (1827-1875), sculptor francez. Compozitii pline de gratie si ritm („Dansul”, pentru opera din Paris); numeroase busturi („Imbufnatul”, „Amor ranit”, replici in Muzeul de arta al Romaniei).

KITSCH s.n. Termen folosit pentru a desemna arta de prost gust, pseudoarta; reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial; obiect (carte, tablou etc.) de proasta calitate. [Pron. chici. / < germ. Kitsch].

KANDINSKY, Wassilly (1866-1944), pictor si desenator rus, naturalizat german (1928), apoi francez (1933). Promotor al picturii abstracte, autorul primei opere nonfigurative („Prima compozitie abstracta”, 1910). Realizeaza o sinteza originala a unor elemente din arta populara rusa, din impresionismul lui Monet, din secession, favism si expresionism. Peisaje de mare intensitate emotionala („Muntele albastru”), compozitii („Improvizatii”, „Elan domolit”). Unul dintre intemeietorii gruparii „Der Blaue Reiter”. Eseuri („Despre spiritula in arta”); versuri. Lucrari teoretice.

DRAMATURGIE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care apartin unui popor, unei epoci, unei scoli literare, unui scriitor etc. 2. arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.

arta s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. ♦ opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ◊ e liberale = denumire data in invatamantul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. indemanare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. ♦ ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)

PRERAFAELITISM s. n. curent afirmat deopotriva in pictura si in poezie, in Anglia, la mijlocul sec. XIX, ca o reactie impotriva academismului, care, considerand operele predecesorilor lui Rafael ca apogeu al picturii, milita pentru o intoarcere la puritatea artei acestora. (< engl. preraphaelitism, dupa fr. preraphaelisme)

arta, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

PICTURA s.f. 1. arta de a infatisa peisaje din natura, fiinte, obiecte etc. in culori. 2. Tablou, portret. 3. Totalitatea operelor pictorilor dintr-o tara sau dintr-o epoca. [< lat. pictura].

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

arta ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea intr-un anumit domeniu. ~ oratorica. ◊ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.

EXPOZITIE ~i f. 1) Prezentare publica a realizarilor dintr-un domeniu de activitate (arta, agricultura, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) Loc sau cladire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) Parte a unei opere literare. [G.-D. expozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

opera¹, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. Lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.

CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme

PALETA ~e f. 1) Placa de lemn pe care pictorul isi dispune si isi amesteca culorile. 1) Gama de culori caracteristica pentru opera unui pictor; cromatica; colorit. 3) fig. Maiestrie artistica a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite in creatia unui om de arta. 5) sport Racheta mica de lemn acoperita cu cauciuc sau cu pluta si folosita pentru a lovi mingea la tenisul de masa. 6) Piesa a unei masini cu rotor, avand forma unei aripi cu fete curbe. /<fr. pallete

SASANID, -A adj. Referitor la dinastia Sasanizilor din Iran. ◊ arta sasanida = arta dezvoltata in Iran in sec. III-VII, care se caracterizeaza prin monumentalitatea edificiilor si, in general, a multora dintre operele sale (statui, reliefuri rupestre), ca si prin reprezentarea unor scene de investitura si de lupta, de vanatoare si de triumf, care preamareste puterea despotica a suveranilor. [Cf. fr. sassanide].

opera¹ ~e f. 1) Activitate de amploare realizata cu un anumit scop. 2) Lucrare de valoare intr-un anumit domeniu de activitate (literatura, arta, stiinta). 3) Ansamblu de lucrari ale unui om de creatie. 4) la pl. Editie care include toate sau cele mai reprezentative lucrari ale unui autor. [G.-D. operei] /<lat., it. opera

ACADEMISM s.n. Spirit, maniera, fel de a se comporta academic. ♦ Maniera in arta care cultiva un ideal de frumusete rece si conventionala. ♦ Curent in arta sec. XIX, constand in imitarea servila si fara originalitate a modelelor antice sau clasice; (peior.) lipsa de originalitate a unor opere artistice, viziuni estetice sau modalitati de expresie artistica. [Cf. fr. academisme, germ. Akademismus].

REIONISM s. n. Miscare in artele plastice din Rusia, la inceputul sec. XX care isi propunea sa sugereze in pictura a patra dimensiune, sa dea impresia ca opera ar fi atemporala si aspatiala. – Din fr. rayonnisme.

MUZICA s.f. 1. arta de a imbina in mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formatie instrumentala; orchestra. ◊ Muzica militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) muzica = a-i face (cuiva) galagie, scandal. [Var. musica s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei si a cantecului].

SCULPTURA s.f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. opera de sculptura (1); ornament sculptat. [Cf. fr. sculpture, lat. sculptura].

SCULPTURA s. f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ◊ fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. opera artistica prin sculptura (1); ornament sculptat. (< fr. sculpture, lat. sculptura)

SCULPTURA (‹ fr., lat.) s. f. 1. arta a reprezentarii tridimensionale a imaginilor prin volume si suprafete organizate in spatiu (v. basorelief, altorelief, ronde-bosse). Dupa destinasia ei este: s. statuara, s. de postament, s. monumental-decorativa (subordonata arhitecturii). Dupa materialul si tehnica folosita, s. poate fi modelata (in lut, ceara etc.), turnata (in metal dupa un tipar) sau cioplita (in piatra, lemn, os, fildes etc.). Cunoscuta inca din preistorie, s. a evoluat continuu, cunoscand o larga dezvoltare in Antic., in arta precolumbiana, in arta elenistica, bizantina, a Renasterii europene si apoi in cadrul scolilor moderne. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. opera apartinand sculpturii (1).

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.

REIONISM s.n. Miscare in artele plastice din Rusia de la inceputul sec. XX, care isi propunea sa sugereze in pictura a patra dimensiune, sa dea impresia ca opera ar fi atemporala si aspatiala. [Scris si rayonnism, pron. -re-io-. / cf. fr. rayonnisme].

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

ARHITECTURA f. 1) Stiinta si arta de a proiecta si a construi cladiri. 2) Stilul, caracterul distinctiv al unei constructii. 3) fig. Aspectul compozitional, structura armonioasa a unei lucrari, a unei opere. /<fr. architecture, lat. architectura

COLORIT ~uri n. 1) Nuanta delicata si agreabila a culorilor. 2) arta de folosire a culorilor. 3) Efect care rezulta din imbinarea armonioasa a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatica. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanta expresiva; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito

PORTRET ~e n. 1) (in artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) Descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (in literatura) infatisare si tipizare artistica a personajului unei opere. ◊ ~ literar schita sau nuvela documentara despre viata si activitatea unei persoane de vaza. /<fr. portrait

DRAMATIC, -A, dramatici, -ce, adj. 1. Care tine de drama sau de teatru, privitor la drama sau la teatru. ◊ arta dramatica = ansamblu de principii privitoare la interpretarea si la punerea in scena a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scena. ♦ (Despre vocea cantaretilor) Care are o sonoritate ampla, intensa, capabila sa exprime situatii zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre intamplari, imprejurari, situatii, momente etc.) Bogat in contraste si in conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situatii. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

PICTURA ~i f. 1) Ramura a artelor plastice care reprezinta realitatea in imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafata plata (panza, hartie, lemn, sticla etc.). 2) Creatie artistica pictata; tablou; panza. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

DICTIONAR s.n. 1. Lucrare care cuprinde cuvintele unei limbi sau ale operei unui scriitor aranjate intr-o anumita ordine (de obicei alfabetica) si explicate in aceeasi limba sau traduse in alta limba. 2. Lista alfabetica de termeni (cu explicatiile necesare) apartinand unei anumite stiinte, arte etc. [Pron. -ti-o-. / < fr. dictionnaire, cf. lat.t. dictionarium].

MUZICA s. f. 1. arta care exprima cu ajutorul sunetelor sentimente si atitudini. ♦ a sferelor = pretinse sunete bizare emise de vanturile solare si de pulsatiile corpurilor planetelor. 2. stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. ♦ ~ usoara = muzica cu caracter distractiv, adesea in ritmuri de dans. 4. formatie instrumentala; orchestra. ♦ ~ militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

PROLETCULTISM s.n. Atitudine fata de problemele artei si culturii in Uniunea Sovietica dupa Revolutia din octombrie, care respingea intreaga mostenire culturala a trecutului, sustinand ca ea nu este utila poporului, si propaga ideea crearii unei culturi „pur proletare”, a unor opere artistice inspirate numai din procesul de productie, reflectat adesea in mod simplist si vulgarizator. [< proletcult + -ism, cf. rus. proletkultovscina].

XENOFON (XENOPHON) (430-360 i. Hr.), istoric grec. Discipol al lui Socrate, adversar al democratiei ateniene si admirator al Spartei. A participat (401 i. Hr.) la expeditia lui Cirus cel Tanar impotriva fratelui sau Antaxerxe II. Ca sef al corpului de mercenari greci, a contribuit la salvarea armatei („retragerea celor zece mii”). A povestit aceasta expeditie in celebra lucrare „Anabasis”. opera sa mai cuprinde „Hellenika”, o istorie a Greciei in sapte carti, o biografie apologetica a regelui spartan Agesilau II, o lucrare despre organizarea de stat a Spartei („Statul spartan”), tratate de agricultura, de vanatoare si de arta militara. „Apologia” si „Amintiri” ofera o descriere a lui Socrate intr-o alta viziune decat cea din dialogurile lui Platon.

ARHITECTURA s.f. 1. Stiinta si arta de a proiecta si de a construi cladiri potrivit anumitor proportii si reguli, determinate de caracterul si de destinatia constructiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei constructii sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structura armonioasa (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcatuire interna; constructie; constitutie. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture].

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

SCENA s. f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. teatru; arta dramatica. ♦ a parasi a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune in ~ = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care infatiseaza o actiune distincta. ◊ scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune, o activitate. 5. actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. cearta, iesire violenta, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau e) = a aduce cuiva reprosuri cu vorbe violente, amenintari, plans. (< fr. scene, it. scena, lat. scaena)

MUZICA ~ci f. 1) arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

RAHMANINOV, Serghei Vasilievici (1873-1943), compozitor, pianist si dirijor rus. Reprezentant de seama al artei pianistice universale. Dupa ce a activat ca dirijor al Teatrului Mare din Moscova (1904-1906), a emigrat in Franta (1917), apoi s-a stabilit definitiv in S.U.A. (1918). Legat de sistemul tonal, este considerat ultimul compozitor romantic. Inventivitate melodica si stil pianistic personal. Muzica de un lirism tumultuos, A scris in toate genurile (lieduri, muzica de camera, simfonica, opera), dar a excelat in creatia pianistica (patru concerte, piese pentru pian). Remarcabil interpret al muzicii lui Beethoven si Skriabin. Pianist virtuoz, si-a inregistrat propriile creatii.

ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].