OFFENBACH [ofenbak], Jacques (Jakob) (1819-1880), compozitor francez de origine germana. Intemeietor al operetei clasice franceze („Orfeu in infern”, „Frumoasa Elena”, „Pericola”, „Barba Albastra”, „Madame Favart”); opera comica „Povestirile lui Hoffmann”. A compus peste 100 de piese in ritm de dans (galop si cancan). Creatie caracterizata prin umorul, adesea burlesc si cu nuante satirice, exprimata cu verva si spontaneitate, prin farmecul evocator al melodiei.

ZARZUELA s.f. Gen al operetei spaniole, asemanator operei comice, aparut in sec. XVII prin integrarea unor intermedii muzicale intr-o piesa de teatru. [Pron. sarsuela] (din sp. zarzuela)

BUF, -A adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cantareti, actori) Care joaca roluri in opere comice, in farse, in comedii de intriga etc. [< it. buffo, fr. bouffe].

ZARZUELA [SARSUELA] s. f. gen al operetei spaniole, asemanator operei comice, aparut in s*x. XVII prin integrarea unor intermedii muzicale intr-o piesa de teatru. (< sp. zarzuela)

BOIELDIEU [bualdio], Francois Adrien (1775-1834), compozitor romantic francez. Opere comice („Califul din Bagdad”, „Doamna alba”).

ROSSINI, Gioacchino (1792-1868), compozitor italian. Unul dintre cei mai mari compozitori de opera ai epocii sale, a realizat in domeniul liric sinteza care a dus la succesul operei italiene. Structureaza clar formele lirice, se bazeaza pe principiile belcanto-ului, umanizand cantul vocal. Preocupat de definirea muzicala a caracterelor si situatiilor comice. Numeroase opere seria, semiseria si bufe („Barbierul din Sevilla” – capodopera sa, „Cenusareasa”, „Wilhelm Tell”, „Othello”); muzica de camera si religioasa.

1) buf, -a adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitura de vint. Ruda cu bufa 2. Lbk. 1373). comic, glumet: opera bufa.

BUF³, -A, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus in genul liric usor. ♦ (Despre actori sau cantareti) Care s-a specializat in interpretarea unor roluri comice de comedie sau de opera muzicala bufa³; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe³. – Din fr. bouffe.

A IMITA imit tranz. 1) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil; a copia. 2) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a copia. 3) (opera, stilul sau felul de a lucra al unui autor) A accepta in calitate de model; a considera ca fiind demn de urmat. /<fr. imiter, lat. imitari

semiserie, semiserii, adj. f. (inv.; in sintagma) opera de semiserie = opera in parte comica.

BUFONADA (‹ it.) s. f. 1. Reprezentatie scenica, farsa, in care risul provine dintr-o intriga de situatii. 2. Gest sau vorba specifica bufonului. 3. opera bufa sau comica.

BUF³, -A, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o opera) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cantareti sau actori) Care interpreteaza roluri comice intr-o comedie sau opera bufa (uzand de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.

BUDAI-DELEANU, Ioan (1760-1820, n. sat Cigmau, jud. Hunedoara), scriitor si carturar roman. Reprezentant de seama al Scolii Ardelene. Studii si lucrari lingvistice, unele ramase in manuscris sau realizate partial („Temeiurile gramaticii romanesti”, „Teoria ortografiei romanesti cu litere latinesti”), lexicografice („Lexicon romanesc-nemtesc”, „Lexicon pentru carturari”), istorice („De originibus populorum Transylvaniae”). opera sa reprezentativa, poemul eroi-comic „Tiganiada”, construit dupa modelul clasic, marcheaza inceputul literaturii romane moderne. Alt poem, „Trei viteji”, neterminat valorifica parodic motivul nebuniei universale.

TRAGICOMEDIE ~i f. 1) opera dramatica in care tragicul si comicul se imbina (deznodamantul fiind fericit). 2) Intamplare in care elementele triste se impletesc cu cele vesele. [G.-D. tragicomediei] /<fr. tragi-comedie, lat. tragicomoedia

DRAMA s.f. 1. opera dramatica in care tragicul se amesteca cu comicul (predominand cel dintai). ◊ Drama lirica = opera muzicala cu caracter de drama. ♦ Nume generic pentru o opera dramatica. 2. (Fig.) Eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ♦ Framantare, conflict sufletesc puternic cu consecinte tragice. [< fr. drame, it. dramma, lat., gr. drama – actiune].

DRAMA¹ s. f. 1. specie a genului dramatic in care tragicul se amesteca cu comicul. ♦ ~ muzicala (sau lirica) = (spectacol de) opera. 2. arta dramatica. 3. (fig.) eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ◊ framantare, conflict sufletesc puternic, cu consecinte tragice. (< fr. drame, lat., gr. drama)

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

HALEVY [alevi] 1. Jacques Fromental H. (pe numele adevarat Elias Levy) (1799-1862), compozitor francez. Elev al lui Cherubini. Prof. al lui Gounod si Bizet. Opere in stil romantic, tragice sau comice („Evreica”, „Fulgerul”, „Regina Ciprului”), balete, cantate. 2. Ludovic H. (1834-1908), scriitor francez. Nepotul lui H. (1). A scris, impreuna cu H. Meilhac, librete de opera („Carmen” de Bizet), precum si libretele principalelor operete ale lui Offenbach („Frumoasa Elena”, „Viata pariziana”, „Pericola”). Romane de moravuri („Abatele Constantin”).

DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. Arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.

INTERMEDIU s.n. 1. Mijlocire, ceea ce este la mijloc. ◊ Prin intermediul cuiva (sau a ceva) = prin mijlocirea, cu ajutorul cuiva (sau a ceva). 2. Sceneta, de obicei comica, prezentata intre doua acte ale unei opere dramatice. V. intermezzo (2) [in DN]. [Pron. -diu. / < it. intermedio, cf. fr. intermede].

BUF, -A adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, c*********l. (< it. buffo, fr. bouffe)

BUF² ~a (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat in roluri comice. /<fr. bouffe

MELODRAMA ~e f. 1) opera dramatica acompaniata de muzica. 2) opera teatrala in care scenele dramatice alterneaza cu cele comice. /<fr. melodrame

PARODIE ~i f. 1) Creatie literara (muzicala sau plastica) in care se imita si se deformeaza in mod voit elementele cele mai caracteristice ale operei altui autor, pentru a obtine efecte satirice sau comice. 2) Imitatie nereusita sau fara valoare a unui original; c********a. [G.-D. parodiei]] /<fr. parodie

TRAGICOMEDIE s.f. 1. opera dramatica in care elementele tragice sunt imbinate cu cele comice, avand insa un deznodamant fericit. 2. (Fig.) Intamplare care prezinta un amestec de elemente serioase si hazlii. [Gen. -iei. / cf. fr. tragi-comedie, it. tragicommedia, lat. tragicomoedia].

TRAGICOMEDIE s. f. 1. opera dramatica in care elementele tragice se imbina cu incidente comice, avand un deznodamant fericit. 2. (fig.) intamplare care prezinta un amestec de elemente serioase si hazlii. (< fr. tragi-comedie, lat. tragicomoedia)

CONTAMINARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aciunea de a (se) contamina si rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactiva = patrundere a unei substante radioactive intr-un mediu sau intr-un organ viu (animal sau vegetal), consecutiva unei explozii nucleare sau accidentelor produse in instalatiile de utilizeaza asemenea substante. 2. Modificare a formei unui cuvint sau a unei constructii gramaticale sub influenta altor cuvinte sau constructii asemanatoare. 3. Imbinare a doua sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezulta o opera noua. Utilizata ca procedeu stilistic, in vederea obtinerii unor efecte comice. Apare si in unele specii folclorice (descintecele sint frecvent contaminate cu blesteme).

INTERMEDIU s. n. 1. mijlocire. ♦ prin ~l cuiva (sau a ceva) = prin mijlocirea, cu ajutorul cuiva (sau a ceva). 2. mica lucrare dramatica (comica), muzicala sau coregrafica, prezentata ca divertisment intre doua acte ale unei opere dramatice. (< it. intermedio, fr. intermede)

INTERMEZZO ME-TO/ s. n. 1. interludiu cu caracter comic intre doua acte ale unei reprezentatii teatrale. 2. episod orchestral intr-o opera. ◊ mica piesa instrumentala autonoma, de forma libera. (< it. intermezzo)

MELODRAMA s. f. 1. (in tragedia antica greaca) dialog cantat intre corifeu si un personaj. 2. drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. opera dramatica scrisa intr-un stil emfatic, cu actiune complicata, neverosimila, in care comicul alterneaza cu dramaticul. (< fr. melodrame)

PARODIE s. f. 1. imitatie a unei opere literare, cu scopul de a satiriza un autor sau de a realiza efecte comice pe o tema data. ◊ (p. ext.) imitatie nereusita, inferioara originalului. 2. (muz.) piesa cu caracter de gluma, in care se parafrazeaza una sau mai multe teme. (< fr. parodie, lat., gr. parodia)

PARODIE, parodii, s. f. 1. Creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.

MELODRAMA, melodrame, s. f. 1. Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre un corifeu si un personaj. 2. Drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. opera dramatica in care actiunea complicata, neverosimila, cu scene pline de groaza, alterneaza cu scene comice, conventionale, de un patetism violent, rezervandu-se un loc insemnat neprevazutului. – Din fr. melodrame.

PARODIA, parodiez, vb. I. Tranz. A imita o opera literara sau maniera de a scrie a cuiva, cu intentii satirice sau pentru a obtine efecte comice. ♦ A reproduce intr-o maniera grotesca gesturile, miscarile sau actiunile cuiva. [Pr.: -di-a] – Din fr. parodier.

MOLIERESC, -A adj. Referitor la operele, la arta lui Moliere. ♦ In maniera lui Moliere. [Pron. -li-e-. / < fr. molieresque, cf. Moliere, autor comic francez].

comic, -A adj. 1. Propriu comediei, privitor la comedie. 2. Care starneste rasul; hazliu, vesel, ridicol. // s.n. Genul comediei; ceea ce provoaca rasul intr-o opera dramatica. // s.m. Actor care joaca roluri in comedii. [Cf. fr. comique, it. comico, lat. comicus].

A PARODIA ~ez tranz. 1) (opere artistice, mai ales literare, stilurile autorilor) A imita facand o parodie. 2) (actiuni, miscari, gesturi) A reproduce in maniera grotesca (pentru a obtine un efect comic sau satiric). [Sil. -di-a] /<fr. parodier

comic, -A I. adj. 1. propriu comediei, referitor la comedie. 2. care starneste rasul; hazliu, vesel, ridicol. II. s. n. categorie estetica, ceea ce provoaca rasul intr-o opera dramatica. III. s. m. actor care interpreteaza roluri de comedie. (< fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)

REGNARD, Jean-Francois (1655-1709), memorialist si autor dramatic francez. A avut o tinerete aventuroasa: a fost luat captiv de corsari, care l-au dus in Algeria (1678-1679), de unde, dupa ce a fost eliberat, a plecat intr-o calatorie in Laponia. Insemnarile sale din aceasta calatorie constituie partea cea mai interesanta a operei sale. A scris deopotriva pentru teatrul francez si pentru cel italian („Cartoforul”, „Distratul”, „Nebuniile amorului”, „Legatarul universal”), fiind unul dintre cei care l-au transformat pe Arlecchino dintr-un personaj comic sa badaran intr-un valet spiritual si indemanatic. A deschis drumul comediei lui Marivaux.

A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier