CHINUIT, -A, chinuiti, -te, adj. 1. Plin de chinuri, de suferinte. Viata chinuita. 2. (Despre o opera artistica, un text etc.) Care este facut cu multa truda (si nu prea izbutit) – V. chinui.

TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

LUCRARE, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

CONFLICT ~e n. 1) Ciocnire materiala sau morala violenta; situatie controversata; stare de dusmanie; divergenta. ~ armat. ~ so-cial. ~ psihologic. 2) Ciocnire intre interesele sau intre sentimentele personajelor, care stimuleaza desfasurarea actiunii intr-o opera artistica (literara). /<lat. conflictus, fr. conflict

CREATIE ~i f. 1) Proces de a crea. 2) Obiect creat. ~ artistica. ~ literara. ◊ ~ populara opera artistica creata de popor. [Art. creatia; G.-D. creatiei; Sil. -ti-e] /<fr. creation, lat. creatio, ~onis

EPISOD ~oade n. 1) Actiune secundara intr-o opera artistica (film, piesa, roman etc.) menita sa varieze expunerea. 2) Intamplare de mica importanta din viata unui om. /<fr. episode

FASCICULA ~e f. 1) Parte a unei lucrari de mari proportii, care se publica pe etape in brosuri succesive. 2) Brosura care contine o parte dintr-o opera artistica, publicata in fragmente succesive. 3) Coala tipografica faltuita. [G.-D. fasciculei] /<fr. fascicule

NEGATIV² ~a (~i, ~e) (in opozitie cu pozitiv si afirmativ) 1) si adverbial Care neaga ceva; care contine o negatie; care exprima o contestare sau un refuz. Raspuns ~. 2) Care este lipsit de insusiri bune; rau. ◊ Erou ~ erou intr-o opera artistica, care cumuleaza calitati considerate ca rele. 3) Care cauzeaza sau poate cauza un rau; daunator. Influenta ~a. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mic decat zero si se noteaza cu semnul minus. Marime ~a. ◊ Semn ~ semnul minus folosit pentru caracterizarea numerelor negative. 5) med. (despre analize, reactii, probe) Care nu adevereste prezenta in organism a unui agent patogen. /<it. negativo, lat. negativus, fr. negatif, germ. negativ

POZITIV² ~a (~i, ~e) (in opozitie cu negativ) 1) Care contine o afirmatie; care exprima aprobare sau acceptare; care are un caracter cert. Raspuns ~. 2) Care are insusiri bune; bun. ◊ Erou ~ personaj dintr-o opera artistica inzestrat cu calitati considerate bune. 3) (despre personaje) Care are spirit practic; realist. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mare decat zero sau se noteaza cu semnul plus. Numar ~. 5) (despre sarcini electrice) Care este de acelasi fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina electrica dobandita de un baston de ebonita prin frecare cu postav. 6) med. (despre analize, reactii, probe) Care confirma prezenta in organism a unui agent patogen. 7): Grad ~ forma initiala a categoriei gramaticale a gradelor de comparatie la adjective si adverbe. /<fr. positif, lat. positivus

ROL ~uri n. 1) Parte dintr-o reprezentatie, interpretata de un artist. ~ principal. 2) Prezentare pe scena a unui personaj dintr-o opera artistica (teatrala, cinematografica etc.). Actorul a interpretat un ~ generos. 3) Atributie pe care o are cineva sau ceva in cadrul unui intreg (sistem); functie. ~ul omului in societate. ◊ A juca un ~ a avea o anumita influenta. A-si juca ~ul pana la capat a-si indeplini misiunea in toate privintele. /<fr. role, germ. Rolle

TEMATICA ~ci f. Ansamblu de teme abordate intr-o opera artistica sau stiintifica. [G.-D. tematicii] /<fr. thematique, germ. Thematik

COMPUNE vb. III. tr. 1. A alcatui, a forma un intreg. ♦ refl. A consta, a fi alcatuit din... 2. A crea, a face o opera artistica (literara, muzicala etc.). [P.i. compun, perf.s. -usei, conj. -na, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer].

DEDICA vb. I. 1. tr. A inchina cuiva (o carte, o opera artistica sau stiintifica proprie) ca omagiu. ♦ A consacra, a pune toate puterile in slujba unei idei, unei actiuni. ♦ A rezerva o parte din timp pentru a se ocupa exclusiv de cineva sau de ceva. 2. refl. A se consacra (unui studiu, unei meserii etc.). [P.i. dedic. / < lat., it. dedicare, cf. fr. dedier].

FACTURA¹ s.f. Fel particular in care este facut un lucru; structura, constitutie (psihica, morala etc.). ♦ Felul in care este alcatuita o opera artistica. [< fr. facture, cf. lat. factura – fel de a face ceva].

PIESA s.f. 1. Parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. Lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

FACTURA¹ s. f. 1. fel particular in care este facut un lucru; structura, constitutie (psihica, morala etc.) 2. felul in care este alcatuita o opera artistica. (< fr. facture, lat. factura)

PICTURA s. f. 1. arta a reprezentarii de peisaje din natura, fiinte, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. opera artistica executata de un pictor; tablou, portret; panza. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca. 4. (fig.) descriere sugestiva, intr-o epoca literara, a fizicului si a caracterelor personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. (< lat. pictura)

PIESA s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)

SCULPTURA s. f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ◊ fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. opera artistica prin sculptura (1); ornament sculptat. (< fr. sculpture, lat. sculptura)

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

CHINUIT, -A, chinuiti, -te, adj. 1. Plin de chinuri, de suferinte. 2. (Despre o opera artistica, un text etc.) Facut cu multa truda. – V. chinui.

CAPODOPERA, capodopere, s. f. opera artistica de o valoare exceptionala. – Din it. capo dopera.

MANIERISM s. n. 1. Comportare manifestata prin lipsa de naturalete, artificialitate, afectare². 2. Formalism in realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanica si repetata a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manierisme.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

TITULAR, -A, titulari, -e, adj., s. m. si f. 1. (Persoana) care ocupa un post, indeplineste o functie etc. cu caracter de permanenta, pe baza unei numiri facute dupa formele legale. ♦ (Persoana) care se bucura de un drept juridic. 2. (Persoana) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice, care interpreteaza rolul principal. – Din fr. titulaire.

SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

CREATIE, creatii, s. f. Actiunea de a crea opere artistice, stiintifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, opera creata. ♦ Interpretare (cu maiestrie) a unui rol intr-o piesa de teatru, intr-un film. [Pr.: cre-a-. – Var.: (inv.) creatiune s. f.] – Din fr. creation, lat. creatio, -onis.

ALEGORIE ~i f. 1) Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) opera artistica in care se foloseste acest procedeu. 3) Figura de stil constituita dintr-un sir de metafore, comparatii si personificari. 4) Compozitie muzicala care face impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allegorie, lat. allegoria

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

A COMPUNE compun tranz. 1) (ansambluri, grupari, totalitati etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcatui. 2) (opere artistice) A produce in urma unui efort sustinut; a plasmui; a crea; a realiza. /<lat. componere

CRITICA ~ci f. 1) Analiza continand interpretarea si aprecierea operelor artistice sau stiintifice. 2) Dezvaluirea neajunsurilor si a greselilor unor persoane sau institutii cu scopul de a le inlatura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scazut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte inalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciaza creatia literara si artistica. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

DIALECTISM ~e n. Cuvant, expresie, forma gramaticala ce tine de un dialect, dar folosite si in limba literara (mai ales in operele artistice). /cf. it. dialectissimo

EXPRESIV ~a (~i, ~e) 1) Care exprima ceva in mod clar, adecvat. Un gest ~. O liniste ~a. 2) Care evoca ceva in mod viu si plastic. 3) si adverbial (despre stil, opere artistice) Care evoca imagini vii. A citi ~. /<fr. expressif

ISTORIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de istorie; propriu istoriei. Metoda ~ca. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvela ~ca. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanta; care trebuie sa intre in istorie. /<lat. historicus, fr. historique

KITSCH [pr.: kici] kitschuri n. 1) Produse cu caracter de pseudoarta, caracterizate prin platitudine, imitatie superficiala a operelor de arta; lipsa de originalitate. 2) Reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial. 3) Obiect (tablou, carte etc.) de proasta calitate. [Monosilabic] /< germ. Kitsch

LUCRARE ~ari f. 1) v. A LUCRA. 2) opera artistica sau stiintifica. 3) Efort fizic sau mintal pentru a realiza ceva. ~area pamantului. 4) fig. Traducere in viata; infaptuire; realizare. [Sil. lu-cra-] /v. a lucra

MONUMENT ~e n. 1) Constructie arhitectonica care se impune prin valoare sau prin proportiile sale. 2) fig. opera artistica, istorica sau stiintifica de importanta universala. /<fr. monument, lat. monumentum

MOTO ~uri n. Citat scurt care se pune la inceputul unei opere artistice, al unui studiu stiintific sau al unui capitol, pentru a evidentia ideea de baza; epigraf. /<it. motto, germ. Motto

A PARODIA ~ez tranz. 1) (opere artistice, mai ales literare, stilurile autorilor) A imita facand o parodie. 2) (actiuni, miscari, gesturi) A reproduce in maniera grotesca (pentru a obtine un efect comic sau satiric). [Sil. -di-a] /<fr. parodier

A PASTISA ~ez tranz. (opere artistice celebre, scriitori sau artisti renumiti) A imita in mod servil. /<fr. pasticher

SPECTACOL ~e n. 1) Prezentare in fata publicului a unor opere artistice (teatrale, coregrafice, cinematografice, de circ etc.); reprezentatie. 2) Ansamblu de lucruri sau de fapte care se ofera privirii, provocand anumite reactii; scena impresionanta; priveliste. ◊ A se da in ~ a aparea in public intr-o lumina ridicola. /<fr. spectaculum, fr. spectacle, it. spettacolo

TENDINTA ~e f. 1) Orientare constienta spre un anumit scop. 2) Dorinta puternica; nazuinta; aspiratie. 3) (in opere artistice) Pozitie social-politica a autorului; atitudine fata de realitatea reflectata. 4) Directie de miscare a unui corp aflat sub actiunea unei forte. 5) Orientare comuna a unei categorii de persoane. 6) Evolutie intr-un anumit sens. [G.-D. tendintei] /<it. tendenza, fr. tendance

CAPODOPERA s.f. 1. (In evul mediu) Lucrare pe care un mestesugar trebuia s-o execute si s-o supuna unui juriu spre a obtine titlul de maistru. 2. opera artistica de o valoare deosebita. [Var. capdeopera s.f. / < it. capodopera].

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

DETALIU s.n. Element (neesential) al unui intreg; amanunt. ◊ In detaliu = amanuntit; (a vinde) in detaliu = (a vinde) cu bucata, cu amanuntul. ♦ lucru marunt, lipsit de importanta; fleac, nimic. ♦ Parte a unei opere artistice care poate fi considerata si izolat. [Pron. -liu, var. detai s.n. / < fr. detail, cf. it. dettaglio].

ACADEMISM s.n. Spirit, maniera, fel de a se comporta academic. ♦ Maniera in arta care cultiva un ideal de frumusete rece si conventionala. ♦ Curent in arta sec. XIX, constand in imitarea servila si fara originalitate a modelelor antice sau clasice; (peior.) lipsa de originalitate a unor opere artistice, viziuni estetice sau modalitati de expresie artistica. [Cf. fr. academisme, germ. Akademismus].

CRITICA s.f. I. Arta de a interpreta si aprecia operele artistice sau stiintifice. ◊ Critica de text = comentarii asupra formei si continutului unui text. II. Metoda de educare constand in scoaterea la iveala a greselilor si lipsurilor si in indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].

EXPRESIV, -A adj. Care exprima ceva plastic, viu; sugestiv, elocvent. ♦ (Despre opere artistice) Care evoca imagini vii. ♦ (Despre ochi, fata etc.) Care reflecta puternic stari sufletesti interioare. [Cf. fr. expressif].

KITSCH s.n. Termen folosit pentru a desemna arta de prost gust, pseudoarta; reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial; obiect (carte, tablou etc.) de proasta calitate. [Pron. chici. / < germ. Kitsch].

capodopera (capodopere), s. f. – opera artistica de o valoare exceptionala. It. capo d’opera (sec. XIX).

PROLETCULTISM s.n. Atitudine fata de problemele artei si culturii in Uniunea Sovietica dupa Revolutia din octombrie, care respingea intreaga mostenire culturala a trecutului, sustinand ca ea nu este utila poporului, si propaga ideea crearii unei culturi „pur proletare”, a unor opere artistice inspirate numai din procesul de productie, reflectat adesea in mod simplist si vulgarizator. [< proletcult + -ism, cf. rus. proletkultovscina].

TITULAR, -A adj., s.m. si f. 1. (Cel) care indeplineste permanent si exclusiv o functie (pe baza unei numiri legale, a unei diplome academice). ♦ (Cel) care se bucura de un drept juridic. 2. (Fig.) (Cel) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice, care interpreteaza rolul principal. [Cf. fr. titulaire].

KITSCH CHICI/ s. n. creatie de nivel scazut, arta de prost gust, pseudoarta. ◊ reproducere, copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial; obiect de proasta calitate. (< germ. Kitsch)

TITULAR, -A adj., s. m. f. 1. (cel) care indeplineste permanent si excesiv o functie etc. 2. (cel) care se bucura de un drept juridic. 3. (fig.) (cel) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice. (< fr. titulaire)

CAPODOPERA, capodopere, s. f. opera artistica de valoare exceptionala. – It. capo d' opera.

AUTOR, -OARE, autori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica. 2. Persoana care face, care produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoana care comite o infractiune. [Pr.:a-u-] – Din fr. auteur, lat. au[c]tor.

A*****N, a******i, s. m. Fiinta nascuta inainte de termen; p. ext. om degenerat, cu mari deficiente. ♦ Fig. opera (literara, artistica) ratata. – Din fr. a*****n.

EROIC, -A, eroici, -ce, adj. Care tine de erou, caracteristic eroilor, cu calitati de erou; p. ext. maret, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. heroique, lat. heroicus.

PSEUDONIM, pseudonime, s. n. Nume creat sau adoptat sub care cineva isi ascunde adevarata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudonyme.

PLAGIAT¹, plagiate, s. n. Actiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, insusita (integral sau partial) si prezentata drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

PLAGIAT², -A, plagiati, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau stiintifice) Care a fost insusit (integral sau partial) de la altcineva si prezentat drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

PRODUCERE, produceri, s. f. Actiunea de a (se) produce si rezultatul ei. ♦ (Inv.) Productie (1). ♦ (Inv.) opera, productie artistica, literara. – V. produce.

SANTIER, santiere. s. n. Loc pe care se construieste (sau se repara) o cladire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o sosea etc., impreuna cu materialele si instalatiile necesare desfasurarii acestei activitati. ◊ Santier naval = intreprindere industriala specializata in construirea si repararea navelor, situata pe malul unei ape navigabile. ♦ P. a**l. Proces in plina desfasurare de creare a unei opere literare, artistice sau stiintifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.

MONOCORD, -A, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singura coarda; care vibreaza intr-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Stravechi instrument muzical cu o singura coarda. [Pl. si: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

COPYRIGHT s. n. Drept rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce si de a vinde operele literare, artistice si stiintifice in alte tari; drepturi legale de autor. [Pr.: copirait] – Cuv. engl.

LITERAR adj. 1. artistic, beletristic. (Opere stiinti-fice si opere ~.) 2. v. scriitoricesc.

AUTOR ~i m. 1) Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica etc. ~ul romanului. 2) Persoana care a inventat sau a produs ceva. ~ al unei noi doctrine. 3) jur. Persoana care a savarsit in mod nemijlocit o infractiune. ~ul crimei. /<lat. auctor, it. autore, fr. auteur

POEZIE ~i f. 1) (in opozitie cu proza) opera literara artistica scurta in versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor romani din sec.XIX. ◊ ~ populara (orala) creatie populara in versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce incanta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poesie

SCULPTURA ~i f. 1) Arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; arta a sculptarii. 2) Creatie artistica sculptata; opera realizata de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura

COLABORATOR, -OARE s.m. si f. Cel care colaboreaza cu cineva la o lucrare, la elaborarea unei opere stiintifice, artistice etc. ♦ Cel care lucreaza intr-o institutie, fara a fi salariatul ei permanent. [Cf. fr. collaborateur].

TEMATICA s.f. Totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. [Cf. fr. thematique].

AUTOR, -OARE s.m. si f. Creator al unei opere literare, artistice etc. ♦ Cel care a inventat, a produs ceva. ♦ Cel care este cauza unui lucru, a unei actiuni etc. [Pron. a-u-. / < lat. auctor, cf. it. autore, fr. auteur].

BELETRISTIC, -A adj. (Despre opere literare) artistic. [Cf. germ. belletristisch].

COPYRIGHT s.n. (Anglicism) Drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce si a vinde operele literare, artistice si stiintifice in alte tari; drepturi legale de autor. [Pron. co-pi-rait. / < engl. copyright].

autor (autori), s. m. – Persoana care creaza o opera literara, artistica, stiintifica. Lat. autor (sec. XIX). – Der. autoare, s. f.

AUTOR, -OARE s. m. f. 1. cel care face un lucru, o actiune etc. 2. creator al unei opere literare, artistice, al unei inventii. (< fr. auteur, lat. auctor)

CLASIC, -A adj. 1. referitor la lumea antica greco-latina; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfectiune. ◊ (despre scriitori, artisti etc.; si s. m.) care apartine clasicismului, de mare valoare, a carui opera ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc in mod obisnuit in anumite circumstante; obisnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)

COPYRIGHT [CO-PI-RAIT] s. n. drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce si a vinde operele literare, artistice si stiintifice; drept de autor. (< engl. copyright)

EXPRESIV, -A adj. 1. care exprima ceva in mod viu, plastic; sugestiv, elocvent. ◊ (despre opere literare, artistice) care evoca in imagini vii. 2. (despre ochi, fata) care reflecta puternic stari interioare. (< fr. expressif)

MONOCORD, -A I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singura coarda. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singura coarda, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor si a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)

TEMATIC, -A I. adj. 1. referitor la o tema. ♦ vocala ~a = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta si care, impreuna cu radacina, formeaza tema. 2. alcatuit pe anumite teme. II. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. (< fr. thematique, /II/ germ. Thematik)

AUTOR, -OARE, autori, -oare, s. m. si f. Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica. ♦ Persoana care face, care produce sau comite ceva. [Pr.: a-u-] – Fr. auteur (lat. lit. au[c]tor).

BELETRISTIC, -A, beletristici, -e, adj. (Despre opere literare) artistic. ♦ (Substantivat, f.) Domeniul literaturii artistice. – Germ. belletristisch, Belletristik.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

PARODIE, parodii, s. f. 1. Creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

CONTINUT, continuturi, s. n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, in special intr-un recipient. 2. Totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni, determinata in raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei si afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, tema, miez. 4. Lista ordonata a materialului pe care il cuprinde o revista, o carte; tabla de materii, sumar. – V. contine.

DEBUT, debuturi, s. n. Inceputul (primele manifestari, primii pasi ai) cuiva intr-o profesiune, intr-o activitate (artistica, literara etc.); opera, lucrare ce constituie acest inceput. – Din fr. debut.

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

opera (actiune, creatie artistica, compozitie muzicala) s. f., g.-d. art. operei; pl. opere

BELETRISTICA f. Totalitate a operelor literare; literatura artistica. [G.-D. beletristicii; Sil. -le-tris-] /<germ. Belletristik

CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme

EROINA ~e f. 1) Femeie care se distinge prin curaj, vitejie si abnegatie in diferite imprejurari grele. 2) Femeie care este personajul principal al unei opere literare sau artistice, al unei intamplari. /<fr. heroine, lat. heroina

FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

LAITMOTIV, -e n. 1) Motiv muzical care caracterizeaza un personaj sau o situatie si care se reia cand apare in scena personajul sau situatia data. 2) Fragment sau motiv repetat intr-o opera muzicala. 3) fig. Idee principala asupra careia se insista in repetate randuri (intr-o opera stiintifica sau artistica). [Sil. lait-] /<germ. Leitmotiv

MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. Curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].

PIRANDELLIAN, -A adj. (Lit.) Referitor la conceptia artistica si la opera lui Pirandello. ♦ Apartinand lui Pirandello. [Pron. li-an. / < it. pirandelliano].

PROZAISM s.n. Lipsa elementelor artistice intr-o opera literara; prozaicitate; (p. ext.) vulgaritate, platitudine, banalitate. [Pron. -za-ism. / < fr. prosaisme, it. prosaismo].

ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].

ARHITECTURA vb. tr. a construi cu rigoare (o opera literara sau artistica). (< fr. architecturer)

DETALIU s. n. element neesential al unui lucru; amanunt. ♦ in ~ = amanuntit. ◊ lucru marunt, lipsit de importanta, secundar. ◊ parte a unei opere literare sau artistice care poate fi considerata si izolat. (< it. dettaglio, fr. detail)

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

ORIGINAL, -A adj. 1. (despre acte, opere literare si artistice; si s. n.) primul exemplar; produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv, autentic. ♦ in ~ = in forma primara, neimitat, necopiat; netradus. 2. spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou, inedit. ◊ (despre artisti, scriitori etc.) care creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (si s. m. f.) iesit din comun, neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. (< fr. original, lat. originalis)

ORGANIZATIA MONDIALA PENTRU PROTECTIA PROPRIETATII INTELECTUALE (O.M.P.I.; in engl.: World Intellectual Property Organization – W.I.P.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Geneva (Elvetia), creata in 1967 (isi incepe activitatea in 1970), in scopul facilitarii cooperarii statelor pentru punerea in aplicare a acordurilor internationale in vigoare privind proprietatea intelectuala. Practic, reuneste Uniunea internationala pentru Protectia Proprietatii Industriale (creata in 1883 prin Conventia de la Paris) si Uniunea Internationala pentru Protectia Operelor Literare si artistice (creata in 1886 prin Conventia de la Berna). O.M.P.I. are 177 tari membre (2002), printre care si Romania (din 1968).

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

FECUND, -A, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt sa se reproduca; (sens curent) care se inmulteste usor si repede; prolific. ♦ (Despre pamant, terenuri) Care da multe roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, manos. 2. Fig. (Despre idei, imaginatie etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publica mult, care are capacitatea de a da, usor si repede, opere de creatie, productii artistice sau stiintifice. – Din fr. fecond, lat. fecundus.

CRITICA, critic, vb. I. Tranz. A dezvalui lipsurile, greselile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stari de lucruri (aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare). ♦ A aprecia valoare etica, artistica etc. a unei opere. ♦ A arata cu rautate (sau cu exagerare) partile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta in chip rautacios, nascocind lipsuri si greseli; a barfi. – Din fr. critiquer.

PORTRET ~e n. 1) (in artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) Descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (in literatura) infatisare si tipizare artistica a personajului unei opere. ◊ ~ literar schita sau nuvela documentara despre viata si activitatea unei persoane de vaza. /<fr. portrait

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

UNICAT s.n. Unicul exemplar (al unui act, al unui obiect etc.). ◊ Unicat artistic = calitate a unei opere de arta de a fi unica, inimitabila si irepetabila. ♦ Primul exemplar dintr-un act. [< germ. Unikat].

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

COLECTIE s.f. 1. Serie de obiecte asemanatoare sau de aceeasi categorie, prezentand o valoare documentara, artistica etc. ♦ Culegere (de opere literare si stiintifice). ♦ Totalitatea publicatiilor unei biblioteci. 2. Puroi colectat intr-un tesut bolnav. [Gen. -iei, var. colectiune s.f. / cf. fr. collection, lat. collectio].

ARTA s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. ♦ opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ◊ e liberale = denumire data in invatamantul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. indemanare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. ♦ ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

REPREZENTATIE, reprezentatii, s. f. Prezentare pe scena a unei opere dramatice, a unui program artistic etc; spectacol. [Var.: reprezentatiune s. f.] – Din fr. representation, lat. repraesentatio, -onis.

CRITIC² ~ci m. Specialist care studiaza, interpreteaza si apreciaza operele de arta (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus

REPREZENTATIE ~i f. Prezentare pe scena a unei opere dramatice, a unui program artistic etc.; spectacol. [G.-D. reprezen-tatiei; Sil. -ti-e] /<fr. representation, lat. representatio, ~onis

TRAMA ~e f. livr. 1) Fir de matase obtinut prin rasucirea mai multor fire si intrebuintat ca batatura. 2) Subiectul unei lucrari artistice (piesa de teatru, film, opera etc.). 3) fig. Actiune dusmanoasa, pusa la cale in taina; uneltire; intriga. /<fr. trame

ANTIartistic, -A adj. (despre opere) cu caracter opus celui artistic. (< anti- + artistic)

ANTIARTISTIC, -A, antiartistici, -ce, adj. (Despre opere, creatii) Care nu respecta principiile artistice consacrate; Lipsit de valoare artistica. [Pr.: -ti-ar-] – Anti- + artistic.

COLECTIE, colectii, s. f. 1. Serie de obiecte de acelasi fel sau de aceeasi categorie, care, adunate si dispuse sistematic, reprezinta o valoare artistica, stiintifica, documentara etc. ♦ Culegere de opere literare sau stiintifice grupate dupa anumite criterii si aparute in cadrul unei edituri. 2. Puroi adunat in interiorul unui tesut bolnav, intr-un organ sau intr-o cavitate a organismului. [Var.: (inv.) colectiune s. f.] – Din fr. collection, lat. collectio, -onis.

FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie

PICTURA ~i f. 1) Ramura a artelor plastice care reprezinta realitatea in imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafata plata (panza, hartie, lemn, sticla etc.). 2) Creatie artistica pictata; tablou; panza. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura

TEZISM s.n. Sustinere, propagare a anumitor teze. ♦ Ilustrarea netransfigurata artistic a unei teze intr-o opera de arta; didacticism. [< teza + -ism].

DEBUT s. n. 1. primii pasi intr-o cariera, intr-o profesiune (artistica, literara etc.). 2. (p. ext.) inceput; opera, creatie constituind acest inceput. (< fr. debut)

PROZAIC, -A, prozaici, -ce, adj. (Despre opere literare, stil etc.) Lipsit de calitati artistice, de valoare stilistica; p. ext. banal, comun, plat. [Pr.: -za-ic] – Din fr. prosaique, lat. prosaicus.

PALETA ~e f. 1) Placa de lemn pe care pictorul isi dispune si isi amesteca culorile. 1) Gama de culori caracteristica pentru opera unui pictor; cromatica; colorit. 3) fig. Maiestrie artistica a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite in creatia unui om de arta. 5) sport Racheta mica de lemn acoperita cu cauciuc sau cu pluta si folosita pentru a lovi mingea la tenisul de masa. 6) Piesa a unei masini cu rotor, avand forma unei aripi cu fete curbe. /<fr. pallete

TEATRU ~e n. 1) Institutie de cultura care se ocupa cu punerea in scena a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revista. ~ de papusi. ~ de opera. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. ◊ ~ de vara loc special amenajat intr-o gradina publica, unde au loc reprezentatii artistice vara. 3) Prezentare pe scena a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ◊ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) Arta de a reprezenta pe scena opere dramatice; profesie de actor. 5) Ansamblu de opere dramatice (apartinand unui scriitor, unei scoli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discutie aprinsa care atrage atentia celor din jur. ◊ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfasurare (a unei actiuni, a unui eveniment etc.). ◊ ~ de operatii (sau de razboi) zona in care are loc o actiune militara; camp de lupta. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. theatron, fr. theatre, germ. Theater

TRANSFIGURARE s. f. actiunea de a (se) transfigura; transfiguratie. ◊ procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de imaginatia si puterea de expresie a artisticului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. (< transfigura)

COMUNICARE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Instiintare, informatie, stire; raport. 3. Contact, relatie, legatura. 4. Prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei comunicari. ◊ Comunicare artistica = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. [< comunica].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

COLECTIE s. f. 1. serie de obiecte de acelasi fel, o valoare documentara, artistica etc., adunate si dispuse sistematic. 2. culegere (de opere literare si stiintifice). ◊ totalitatea publicatiilor unor biblioteci. 3. puroi colectat intr-un tesut bolnav. (< fr. collection, lat. collectio)

REALIZAT, -A, realizati, -te, adj. Infaptuit, implinit. ♦ (Despre o opera de arta) Reusit, valoros (din punct de vedere artistic). [Pr.: re-a-] – V. realiza.

INSTAURATIE s.f. Instaurare. ♦ (Estet.) Act prin care se constituie o opera de arta ca realitate originala, inexistenta inaintea creatiei artistice. [Pron. -sta-u-, gen. -iei, var. instauratiune s.f. / < fr. instauration].

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.

A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer

IDEALIZARE s.f. Actiunea de a idealiza si rezultatul ei. ♦ Procedeu cognitiv de constituire a unor „obiecte” abstracte, care nu exista ca atare in realitate. ♦ Transfigurare in cadrul operei de arta a realitatii in vederea realizarii unui ideal artistic. [< idealiza].

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

REPERTORIU ~i n. 1) Registru in care se inscriu, intr-o anumita ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) Totalitate a operelor de arta (piese, compozitii muzicale etc.) incluse in programul unui colectiv artistic. 3) Ansamblu de roluri sau de bucati muzicale realizate de un interpret. /<fr. repertoire, lat. repertorium

PLAGIA, plagiez, vb. I. Tranz. A-si insusi, a copia total sau partial ideile, operele etc. cuiva, prezentandu-le drept creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

ALEGORIE s. f. 1. procedeu artistic, bazat pe metafora, constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. opera plastica sau literara care foloseste acest procedeu. 3. (muz.) compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. (< fr. allegorie, lat., gr. allegoria)

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

DICTEU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictee].

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

DICTEU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gandire, fara controlul ratiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictee)

ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

COSTUMBRISM s. n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste, pe la mijlocul sec. XIX, in literatura si pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. (< sp. costumbrismo)

ANTIROMAN s.n. opera literara in proza de mai mare intindere, care isi propune sa reflecte realitatea cat mai putin alterata de procedee artistice conventionale. [< fr. antiroman].

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

MONTAJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film intr-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (In pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].

MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

EPIGRAF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o opera celebra, in versuri sau in proza, pus la inceputul unei carti sau al unui capitol pentru a indica in mod concis ideea artistica a lucrarii sau a capitolului respectiv; moto². ♦ Scurta inscriptie pe fatada unei constructii, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. epigraphe.

opera¹, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. Lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.

COSTUMBRISM s.n. Curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste cam pe la mijlocul sec. XIX cu precadere in literatura, dar si in pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. [< sp. costumbrismo, cf. costumbre – morav, obicei].

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

CARAVAGGIO (Michelangelo Merisi, zis ~) (C. 1573-1610, n. Caravaggio), pictor italian. Inspirandu-se din realitate, a reactionat impotriva academismului, introducand in operele sale, cu tematica religioasa sau mitologica, figuri de oameni din popor. A folosit o tehnica de clarobscur bazata pe contraste violente de lumina si umbra („Moartea Fecioarei”, „Bachus adolescent”, „Jucatorii de carti”). Conceptia sa artistica, numita „caravagism”, a influentat puternic pictura europeana de la inceputul sec. 17.

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.

LIRIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care exprima sentimente intime prin intermediul mijloacelor artistice. Poezie ~ca. ◊ Gen ~ gen literar care reflecta realitatea prin prisma sentimentelor si emotiilor poetului. 2) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste afectivitate sporita (ca de poet); sentimental. Pornire ~ca. 3) (despre poeti) Care scrie in genul liric. 4) Care tine de muzica de opera. Comedie ~ca. Teatru ~. 5) (despre voce) Care are sonoritate sentimentala. Artist ~. /<fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikos

MUZICA ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

EDITIE s. f. 1. totalitatea exemplarelor unei opere tiparite prin folosirea aceluiasi zat tipografic. ♦ ~ critica = editie comentata a unui text (clasic, vechi etc.), insotita de aparatul critic necesar; ~ definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv; ~ speciala = editie suplimentara a unui ziar, determinata de un eveniment insemnat. ◊ versiune. 2. serie de manifestari artistice, stiintifice, sportive etc. care se repeta periodic; etapa. (< fr. edition, lat. editio)

PEISAJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natura care formeaza un ansamblu artistic si este prinsa dintr-o singura privire; priveliste; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultand din combinarea factorilor naturali cu factorii creati de om. 2. Gen de pictura sau de grafica avand ca obiect reprezentarea cu precadere a privelistilor din natura; (concr.) tablou, fotografie care reprezinta un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii in opere literare; compozitie literara descriptiva. [Pr.: pe-i-. – Var.: peisagiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.

MINIATURA, miniaturi, s. f. 1. opera de arta plastica (in special pictura) de dimensiuni reduse, lucrata cu multa finete si minutiozitate. ◊ In miniatura = a) (loc. adj.) de proportii reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrans, limitat; in mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat in culori, care impodobea vechile carti si manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonica sau de televiziune cu numere artistice de mici proportii. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scara mult redusa, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.