ONOMATOPEIC, -A, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopeique.

onomatopee f. lingv. Cuvant care, prin forma lui sonora, imita sunete sau zgomote din natura; cuvant imitativ. [Art.: onomatopeea; G.-D. onomatopeei] /<fr. onomatopee

PFI interj. 1. (Pronuntat cu „i” prelungit) Exclamatie (redand fluieratul omului) care exprima: a) durere fizica; b) dezaprobare, nemultumire; mirare. 2. (In forma pfiu; pronuntat cu „u” prelungit) Cuvant care reda fluieratul sau suieratul unui om, al unei masini etc. [Var.: pfiu interj.] – onomatopee.