Rezultate din textul definițiilor
ciornei, ciornei, s.m. (reg.) om negru, om tuciuriu, om aramiu.
INNEGRIT, -A, innegriti, -te, adj. 1. Vopsit in negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. innegri.
INDOLIAT adj. 1. cernit. (om ~.) 2. cernit, negru. (Haine ~.)
BRUN, -A adj., s.n. Cafeniu-inchis. // adj., s.m. si f. (om) cu parul negru, cu ten negricios; brunet, oaches. [< it. bruno, fr. brun].
negritean, -a, s.m. si f. (inv.) 1. om de rasa neagra; negru, arap. 2. maur.
BRUN, -A I. adj., s. n. (de) culoare cafeniu-inchis. II. adj., s. m. f. (om) cu parul negru si ten negricios; brunet, oaches. (< fr. brun)
CULOARE s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)
BRUN, -A, bruni, -e, adj. 1. Cafeniu-inchis. 2. (Despre oameni) Cu parul negru si cu tenul negricios; oaches. – Fr. brun.
brun, -a adj. (fr. brun, it. bruno, d. vgerm. brun, ngerm. braun). Cafeniu batind in negru. Cu ochii bruni (caprii sau negri), oaches. Subst. om oaches.
CERNIT2, -A, cerniti, -te, adj. 1. De culoare neagra. ♦ (Despre haine) negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poarta doliu. 3. Fig. Mahnit, indurerat, trist; posomorat, mohorat. – V. cerni.
NEGRICIOS, -OASA, negriciosi, -oase, adj. De o culoare care se apropie de negru, care bate in negru; negriu, negrut. ♦ (Despre oameni) Cu pielea, parul, ochii de culoare inchisa; brunet, oaches. – negru + suf. -icios.
PRAJIT adj. 1. (rar) sfarait. (Cartofi ~.) 2. fript. (Carne ~ in ulei.) 3. bronzat, innegrit, negru, parlit, (reg.) parjolit. (om ~ la soare.)
SMOLIT ~ta (~ti, ~te) 1) Care este uns cu smoala. Scandura ~ta. 2) (despre oameni) Care are parul negru si pielea de culoare inchisa; negricios; oaches; brunet. ~ la fata. /v. a smoli
NEGROID, -A adj., s.m. si f. (om) care apartine rasei negre. [Pron. -gro-id. / < fr. negroide].
NEGROID, -A adj., s. m. f. (om) care apartine rasei negre; negrid. (< fr. negroide)
BRUN, -A (‹ fr.) adj., subst. 1. Adj., s. n. Cafeniu-inchis. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) cu parul negru, cu ten negricios; (om) brunet, oaches, smead, negricios. 3. S. f. Bruna de Maramures = rasa autohtona de taurine, formata (incepind din 1881) prin incrucisarea de absorbtie a animalelor din rasa de munte (mocanita) cu tauri schwyz; este de culoare bruna cu nuante de la brun-argintiu pina la brun-inchis, crescuta pentru productia mixta (lapte-carne).
CERNIT2, -A, cerniti, -te, adj. 1. De culoare neagra. ♦ (Despre haine) negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poarta doliu. 3. Fig. Mahnit, indurerat, trist; posomorat, mohorat. – V. cerni.
coloare f., pl. ori, (lat. color, -oris; it. colore, fr. couleur). Impresiune pe care o face asupra ochiului lumina reflectata de corpuri. Carnatiune: a avea colori frumoase. Vapsea [!], boia, materie colorata: a amesteca colorile. Munt. Despartire (circumscriptiune, sector) de oras. Fig. Aparenta: colorile adevarului. Caracteru propriu unei opiniuni, parerea politica: coloarea unui ziar. Coloarea unui loc, unui oras, aspectu supt [!] care se prezenta [!] (strade, case, obiceiuri s. a.). Colorile nationale, colorile steagului tarii. Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb. culoare (cp. cu colorat). Foarte des, (mai ales in est) si color, n., pl. oare (it. color. Cp. cu amor, favor, onor).
MAT, mate, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin1. ◊ Expr. A-i chiorai (cuiva) matele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mate-negre = scobar; (fam.) mate-goale = om sarac; mate-pestrite = om rau si foarte zgarcit; mate-fripte = a) om sarac, care n-are nici ce manca; b) om rau, afurisit; c) om zgarcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.
BRONZAT adj. innegrit, negru, parlit, prajit, (reg.) parjolit. (om ~.)
PIGMEU, EE s. m. f. 1. (mit.) reprezentant al unei populatii de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. pitic de rasa neagra din Africa Centrala. 3. (fig.) om lipsit de valoare, de calitati, de merite. (< fr. pygmee)
caraman, -a adj. (turc. karaman, din Caramania, vechea Licaonie, in Asia Mica; om prea brun). Cu paru negru, vorbind de boi.
castaniu, -ie adj. De coloarea [!] castanei, intre negru si blond: par castaniu, om castaniu (adica cu paru castaniu). – Barb. saten, -a (fr. chatain, d. chataigne, castana).
CULOARE s.f. 1. Senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; (curent) aspectul colorat al corpurilor; fata. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatia neagra, galbena etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanta, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locala = reproducere exacta a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanta coloranta; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, carou si cupa). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].
mesteca2, mesteci, s.f. (reg.) 1. boala contagioasa a oilor si caprelor, care le opreste secretia laptelui; rasfuga. 2. boala contagioasa la om si animale; rasfuga, dalac, buba-neagra, carbune, antrax. 3. planta erbacee cu flori galbene folosita ca medicament impotriva bolilor amintite; rasfug.
ARAP, arapi, s. m. (Pop.) 1. om care apartine populatiei indigene, cu pielea neagra, din Africa tropicala; p. ext. om cu pielea si parul de culoare neagra. 2. Arab. [Var.: harap s. m.] – Bg. arap.
ARAP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Persoana care face parte dintr-o populatie africana negroida; p. gener. om cu pielea si parul de culoare neagra. 2. Arab. [Var.: harap s. m.] – Din bg. arap.
BRUN, -A, bruni, -e, adj. 1. Cafeniu-inchis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cafeniu-inchis. 2. (Despre oameni) Care are pielea negricioasa si parul negru; brunet, oaches. – Din fr. brun.
ARAPILA s. m. (Pop.) om cu pielea si parul de culoare neagra (ca de arap). – Arap + suf. -ila.
OACHES, -A, oachesi, -e, adj. 1. Cu pielea fetei de culoare inchisa si cu ochii, parul si sprancenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare inchisa, care bate in negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare inchisa, care bate in negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre in jurul ochilor. – Probabil ochi1 + suf. -es.
TACIUNAT, -A, taciunati, -te, adj. 1. (Despre oameni sau despre parul, ochii, tenul lor) negru ca taciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Atacat de taciune (2); taciunos. – V. taciuna.
BUBA ~e f. 1) Umflatura purulenta, provocata de o infectie a tesutului celular subcutanat. ◊ ~-neagra boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; carbune. ~e-dulci bubulite contagioase, care apar la copii in jurul gurii si pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveala; au iesit toate la suprafata. 2) fam. Vatamare locala a unui tesut organic, cauzata de o trauma; rana; plaga; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil si delicat al unei discutii, probleme, situatii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba
PARDOS ~si m. 1) inv. Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, avand corp puternic si mladios, coada lunga si blana galbena cu pete negre; leopard; pantera. 2) Blana acestui mamifer. 3) fig. om curajos, viteaz. /<sl. parudosu, ngr. pardos
cacior (caciur), -a, caciori, -e, adj. (inv.; reg.) 1. (despre oi, cai si porci) alb-negru, cu pete, pestrit. 2. (despre lucruri si oameni) absurd, desantat, neintemeiat, vrednic de ras.
ARAPILA s. m. (Pop.) Porecla data oamenilor cu pielea si parul de culoare neagra (ca de arap). – Din arap + suf. -ila.
cerchez, -a s., pl. eji, eze (turc. cerkez). om dintr´un popor de la Marea Neagra si nordu Caucazului, de origine nelamurita (Circasian). Cerchejii au fost supusi de Rusi intre 1839-59, apoi au emigrat peste 200,000 in Dobrogea, unde, in vre-o 40 de ani, s´au asimilat. Ei formau cavaleria neregulara turceasca. Azi mai traiesc in Caucaz vre-o 217,000.
MASLINIU, -IE, maslinii, adj. (Despre fata sau pielea oamenilor) De culoarea maslinei (1); galben-verzui batand in negru; smead. – Maslina + suf. -iu.
ComPACT, -A, compacti, -te, adj. 1. Care se compune din particule strans legate intre ele; indesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase si negre; aldine. ♦ (Despre o multime, un grup de oameni etc.) Numeros si des. 2. Fig. (Despre noapte, intuneric etc.) In care nu strabate nici o raza de lumina; intunecos. – Din fr. compact, lat. compactus.
TIGRU s. m. 1. mamifer carnivor din familia felidelor, cu corp zvelt, de talie mare, cu blana galbena-roscata cu dungi negre, transversale, in Asia de sud-est. 2. (fig.) om foarte crud, impulsiv, energic. (< fr. tigre, lat. tigris)
ATRA CURA (lat.) grija neagra – Horatiu, „Ode”, III, 1, 40: „Post equitem sedet atra cura” („In spatele calaretului sta grija neagra”). Pe drumul vietii, moartea il insoteste permanent oe om. V. si Il vivere e un correre alla morte.
ANTRAX, antraxe, s. n. Boala infectioasa si contagioasa (la animale si la oameni), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si cutanate; dalac, buba-neagra, carbune. – Din fr. anthrax.
VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.
PIGMEU s.m. 1. Personaj mitologic despre care se credea ca ar fi facut parte dintr-un neam de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. Pitic de rasa neagra din Africa centrala, cu inaltimea intre 1,20 si 1,40 m. ♦ (Fig.) om fara valoare, fara putere, fara merite. [Cf. fr. pygmee, gr. pygmaios < pygme – mare cat un cot].
TIGRU s.m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste in Asia de sud-est. ♦ (Fig.) om foarte crud, impulsiv, energic. [< fr. tigre, lat. tigris].
PRAPASTIOS, -OASA, prapastiosi, -oase, adj. 1. (Despre terenuri) Cu prapastii, cu pante abrupte. ♦ Fig. Adanc, de netrecut, de neinvins. 2. Fig. Naprasnic, vijelios, vertiginos. ♦ Inspaimantator, groaznic. 3. Fig. De necrezut, de neinchipuit; ciudat, bizar, nastrusnic. ♦ Bazat pe inchipuire; plasmuit; mincinos. 4. Fig. (Despre oameni) Care vede lucrurile numai in rau, care are numai ganduri negre; pesimist. [Pr.: -ti-os] – Prapastie + suf. -os.
GUGUSTIUC ~ci m. 1) Pasare asemanatoare cu porumbelul salbatic, avand penaj cenusiu-brun, cu o dunga neagra pe gat, care traieste in preajma asezarilor omenesti. 2) fig. fam. om naiv si bleg. /<bulg. gugustuk
negru3 neagra (negri, negre) 1) Care este de culoarea carbunelui, a smoalei, a funinginii etc. Ochi negri. ◊ Paine neagra paine de culoare inchisa, facuta din faina integrala. Cafea neagra bautura de cafea, fara adaus de lapte. Pamant ~ cernoziom. 2) (de-spre persoane) Care are parul, pielea, ochii de culoare inchisa; brunet; oaches; smolit; negricios. ◊ ~ la fata smead. 3) Care apartine rasei de oameni, ce se caracterizeaza prin culoarea foarte inchisa a pielii. ◊ Rasa neagra una dintre rasele umane, originara din Africa, caracterizata prin culoarea foarte intunecata a pielii si prin parul cret. 4) pop. Care este murdarit; plin de murdarie; murdar. Maini negre. 5) Care este lipsit de lumina; intunecat; intunecos; obscur. Codru ~. 6) fig. Care are caracter negativ; rau. Zile negre. ◊ Mizerie (sau saracie) neagra saracie cumplita. Boala neagra epilepsie. Piata neagra loc clandestin, unde vanzarea si cumpararea este interzisa. A se face ~ la fata a se infuria. A avea suflet ~ (sau a fi ~ la suflet) a fi foarte rau. /<lat. nigrum
CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos rezultat din taierea bustenilor cu ferastraul, intrebuintat de obicei in constructie; lemnarie intrebuintata la scheletul unei constructii. 2. Fig. (Fam.) Constructie solida, structura osoasa. E un om cu o cherestea uriasa; un cap ca de taur, parul negru des (CARAGIALE). – Tc. kereste.
BRUNET, -A, bruneti, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are pielea (fetei) de culoare negricioasa si parul negru; brun, oaches. – Din fr. brunet.
ciorna (ciorne), s. f. – Lucrare scrisa, provizoriu, concept, bruion. Sl. crunu „negru”, cf. rus. na corno „in forma de ciorna” (Cihac, II, 48). – Der. ciorni, vb. (a scrie ciorna); ciornoia, vb. (a face ceva pentru prima oara); ciornaie, s. f. (vita slaba si costeliva); ciornei, s. m. (om negricios, ars de soare). Toti acesti der. reproduc fonetismul rus. cornyi „negru,” cf. cerni.
CALAU, calai, s. m. Barbat insarcinat cu executia osanditilor la moarte; gade. ♦ Fig. om rau care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigas. – Tig. kalo „negru”.
INNEGRI, innegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face sa devina de culoare inchisa, a intuneca. ◊ Expr. (Fam.) A innegri hartia = a scrie. ♦ Intranz. si refl. A deveni negru; p. ext. a capata o culoare inchisa, a se intuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdari, a pata. 2. Intranz. A aparea, a se detasa ca o pata intunecata pe un fond de culoare deschisa. 3. Tranz. Fig. A prezenta in culori sumbre, defaimatoare; a ponegri. – In + negru.
RAIE s. f. 1. (Pop.) Boala de piele la oameni si la animale, cauzata de un parazit si caracterizata prin aparitia unor bubulite (localizate mai ales intre degete) care produc mancarime; scabie. ◊ Expr. Se tine ca raia de om, se zice despre cineva de care nu mai poti sa scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni si animale rele, care provoaca multe necazuri; pacoste, napasta. 3. (In sintagma) Raia neagra a cartofului = boala a cartofului provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia unor excrescente moi, negre-brune, pe partile subterane ale plantei. [Pr.: ra-ie] – Lat. aranea.
CARBUNE ~i m. 1) Roca sedimentara de culoare galbuie sau bruna pana la neagra, folosita drept combustibil si ca materie prima in metalurgie si in industria chimica. ~ de pamant. ~ de piatra. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucata de lemn in stare incandescenta; jaratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerabdator. 4) Creion negru si foarte moale, folosit in pictura. 5) Boala a unor cereale (porumb, grau), caracterizata prin aparitia unei pulberi negre, cauzata de o ciuperca parazita; taciune. 6) Boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului) manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; buba-neagra. /<lat. carbo, ~onis
CALAU, calai, s. m. Barbat insarcinat cu executarea osanditilor la moarte; gade, hoher. ♦ Fig. om crud, sangeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigas. – Din tig. kalo „negru”.
sein, seina, adj. si s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lana, blana) de culoare roscata-cenusie. 2. (adj.; despre oi) cu lana roscata-cenusie; sura. 3. (adj.; despre par, barba, mustati; despre oameni) carunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare alba-cenusie sau neagra-vinetie; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cantec care se canta la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.
TIGRU, tigri, s. m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste in Asia si in insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.
BIVOL, bivoli, s. m. Animal domestic rumegator, asemanator cu boul, cu parul negru sau alb, rar si aspru si cu coarne inelate intoarse spre spate (Bubalus). ♦ Fig. om gras, matahalos, insensibil. – Slav (v. sl. byvolu).
caraghioz m., pl. ji (turc. karagoz, bufon, mascarici, d. kara, negru, si goz, ochi; bg. karagios). Bufon in vechile farse. Glumet poznas: acest om e un mare caraghioz. Adj. Ridicul: esti caraghioz cu asemenea idei, o casa caraghioaza. Adv. In mod caraghioz. – Si -ghios, pl. si.
SUMBRU ~a (~i, ~e) 1) Care este slab luminat; cu putina lumina. 2) (despre culori) Care tinde spre negru; apropiat de negru. Nuanta ~a. 3) fig. (despre persoane) Care este cuprins de tristete; posomorat. 4) fig. (despre manifestari ale oamenilor) Care denota severitate interna; chinuit de ganduri. Fata ~a. 5) fig. Care este caracterizat prin neintelegere a esentei. Istorie ~a. Timp ~. [Sil. sum-bru] /<fr. sombre
BIVOL, bivoli, s. m. Vita cornuta, rumegatoare, asemanatoare cu boul, cu par negru sau alb, aspru si rar, cu coarnele inelate intoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, matahalos, nesimtit. – Din sl. byvolu.
DOLIU s. n. jale, tristete, durere cauzata de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obsteasca etc.; atitudine plina de tristete a unui om caruia i-a murit cineva. ♦ zi de ~ = zi care aminteste de un eveniment dureros; in ~ = in negru. (< lat. dolium, dupa fr. deuil)
CIINE (lat. canis) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor (Canis familiaris). Este unul dintre primele animale domesticite de om. In prezent exista mai mult de 300 de rase de c., foarte diferite ca aspect si ca folosire (ex. c. de paza, c. ciobanesc, c. lup etc.). Longevitatea maxima: 20 ani. ◊ Caine enot v. enot. 2. (IHT.) Caine-de-mare = rechin din Marea Neagra, cu corpul de c. 1 m lungime, de culoare albastra-cenusie (Acanthias vulgaris). Nu e periculos pentru om. 3. (ZOOL.) Ciinele-babei = larva mare si paroasa a unor fluturi de noapte.
BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.
DOLIU s.n. Jale, tristete, durere cauzata de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obsteasca etc.; atitudine plina de tristete a unui om caruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care aminteste de un eveniment dureros; in doliu = in negru. [Pron. -liu. / cf. lat. dolium, it. doglia, fr. deuil].
bivol m., pl. li (bg. bivol, rus. buivol, vsl. bνvolu; ung. bival, mlat. bufalus, lat. bubalus, d. vgr. bubalos; it. bufalo, bufolo, fr. buffle, germ. buffel. V. bour). Un fel de bou cu paru negru si rar, cu coarnele ca de berbec, foarte iubitor de apa si obisnuit pe malurile si regiunile Dunarii. Fig. om gras si greoi. V. tabon.
balan, -a adj. (vsl. bielu, alb., cu sufixu an). Balai, blond (ob. mai mult la masc.): om, bou, cal balan. Balan sa v’aleaga (cele ce spuneti), d***u s’aleaga (sa’nteleaga) vorbele voastre (Balan pin antiteza ild. cel negru = d***u).
CIOC2 ~uri n. 1) (la pasari) Formatie cornoasa care constituie o prelungire a gurii; plisc; clant. ◊ ~ul-berzei planta erbacee mirositoare, cu tulpina e****a, cu frunze digitat-lobate si cu fructul o capsula. ~-intors pasare migratoare acvatica, de talie mare, cu plisc subtire, intors in sus, cu picioare lungi si cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminala alungita si ascutita a unui obiect; varf. 3) Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; barbison; tacalie. Om care poarta ~. 4) Gura subtiata si alungita a unui vas. 5) depr. Gura a omului. /Cuv. autoht.
cameleon m. (fr. cameleon, d. vgr. hamaileon, d. hamai, pe pamint, jos, si leon, leu). Un fel de sopirla care are coloarea [!] ei proprie, dar si-o schimba dupa imprejurari. Fig. Om fara pareri statornice. – Cameleonu, daca sta, de ex., pe ceva verde, din cauza reflexului, se face verzui. Supt [!] impresiunea fricii, devine ros, galben, negru, verde, albicios, cum se poate vedea pin [!] pelea [!] lui, extrem de transparenta. Aceasta singulara proprietate l-a facut sa fie emblema omului care-si schimba parerea si purtarea dupa interes.
FURNICA, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mica sau mijlocie, negre sau rosii, care traiesc in colonii; (si la sg.) insecta care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnica, se spune despre un om foarte muncitor. ◊ Furnica alba = termita. [Pl. si: (rar) furnice] – Lat. formica.
CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. Om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis
SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie
SUR1 ~a (~i , ~e) 1) Care este de culoare intermediara intre alb si negru; de culoarea cenusii; cenusiu; gri. Costum ~. Pasare ~a. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; innorat; noros. 3) (despre par) Care este incaruntit; carunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe in par; carunt. /<bulg., sb. sur
NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke
bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.
SILUETA, siluete, s. f. 1. Imagine, infatisare reala (si oarecum neclara in amanuntele ei) a unei fiinte, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbra) pe un fond mai luminos; p. ext. fiinta sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schitat intr-o opera literara. 2. Talie zvelta si bine proportionata a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proportionat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face silueta = a deveni zvelt; a slabi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat in creion, in tus sau decupat din hartie, panza etc. reprezentand contururile unei fiinte sau ale unui lucru pe un fond de alta culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentand o silueta (1) de om) pe care sunt fixate tintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.
CIOARA, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari din familia corbului, cu penajul negru sau cenusiu, cu cioc conic si puternic (Corvus). ◊ Cioara pucioasa = dumbraveanca (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cat (sau ca) cioara in par= foarte putin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprima nemultumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) d****l? 2. Epitet dat unui om brunet, oaches. – Cf. alb. sorre.
TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.
GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial
VIRA, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A schimba directia de mers; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul in mers sa-si schimbe directia; a coti, a carmi. 2. Tranz. A trece o suma de bani de la un cont la altul. 3. Tranz. A trata o copie fotografica cu o solutie speciala pentru a-i schimba nuantele de negru in alte nuante. – Din fr. virer.
alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.
UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla
PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. om marsav, neobrazat. /<lat. porcus
SUR, -A, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediara intre alb si negru sau care rezulta dintr-un amestec de alb si negru; cenusiu; (despre animale si pasari) care are parul, lana, penele de culoare cenusie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu parul sur (1). ♦ Sura de stepa = rasa de taurine indigena, de culoare cenusie sau vanata, care prezinta o mare rezistenta si pretentii reduse de hrana. 2. (Despre cer, nori, vazduh) Lipsit de lumina, de stralucire; incetosat, tulbure; Fig. posomorat, mohorat. 3. (Despre parul oamenilor; p. ext. despre oameni) Carunt. ♦ Fig. (Rar) Batran, stravechi; indepartat. – Din bg., scr. sur.
VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.
MURDAR adj. 1. jegos, manjit, negru, nespalat, patat, rapanos, slinos, soios, (livr.) maculat, (rar) tavalit, terfelit, (inv. si pop.) picat, scirnav, (pop.) zabalos, (reg. si fam.) puchinos, puchios, pucios, (reg.) dervelit, mazac, marsav, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, rapat, rapos, zoios, (Mold., Bucov. si Ban.) festelit, (Transilv.) mocicos, (Transilv. si Maram.) piscos, ronghios, (Transilv., Maram. si Bucov.) tinos, (inv.) smarced, smard, (fam.) imputit, paduchios. (O camasa ~.) 2. jegos, manjit, nespalat, slinos, soios, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) ingalat, (reg.) imos, (fam.) imputit. (om ~.) 3. v. impur.
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc1.
