Rezultate din textul definițiilor
pahanie, pahanii, s.f. (reg.) 1. dihanie, aratare. 2. om urat, pocit, dezgustator la infatisare.
ANTROPOFOB, -A, antropofobi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care uraste oamenii, care are frica de oameni. – Din fr. anthropophobe.
POGAN, -A, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre fiinte) Mare, voinic, vanjos. 2. (Despre stari, actiuni) Intens, in toi; strasnic, grozav. 3. (Despre oameni) urat, slut, hidos. ♦ Fara mila, rau, crud. (Adverbial) Stalcit, stricat. [Acc. si: pogan] – Din sl. poganu, magh. pogany.
ONANIE1, o****i, s. f. (Reg.) om urat, slut, pocitanie; aratare – Et. nec.
NASOL, -OALA, nasoli, -oale, adj., s. m. si f. (Arg.) 1. Adj., s. m. si f. (om) urat sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proasta calitate; urat, uzat; caraghios. – Din tig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rau, meschin”.
COSCODAN, coscodani, s. m. Specie de maimuta cu coada foarte lunga (Cercopithecus). ♦ Fig. om urat ca o maimuta. – Din ucr. kockodan.
COSCODAN ~i m. rar 1) Specie de maimute cu coada lunga. 2) iron. om urat. /<ucr. kotkodan
MAIMUTA ~e f. 1) Mamifer superior din ordinul primatelor, cu configuratia corpului asemanatoare cu cea a omului, care traieste in Asia, Africa si America de Sud. 2) fig. depr. Persoana care obisnuieste sa imite pe altii. 3) depr. om urat. [G.-D. maimutei] /<ngr. maimu, turc. maymun
EDITura s.f. Intreprindere care editeaza carti, publicatii periodice etc. [< edit(or) + -ura, dupa colectura].
papacioc, -oaca, adj., s.m. si f. (reg. si fam.) 1. (adj.; despre oameni) urat, scofalcit, zbarcit; uracios, rau. 2. (s.f.; fam.) epitet pentru o persoana ridicola din cauza imbracamintei; paparuda, sorcova, pupaza. 3. rachiu.
podoima2, podoime, s.f. (reg.) 1. persoana urata. 2. om lenes.
pucigaios, -oasa, adj. (reg.; despre oameni) urat, neplacut.
smanat, -a, adj. (reg.; despre oameni) urat.
EDITura s. f. intreprindere care editeaza carti, publicatii etc. (< edit/or/ + -ura)
uratIRE, uratiri, s. f. Actiunea de a (se) urati si rezultatul ei. – V. urati.
SLUT, -A, sluti, -te, adj., s. m. si f. (om) mutilat, schilodit, infirm, diform, pocit; p. ext. (om) foarte urat, had. – Cf. ucr. slutyj.
mula, mule, s.f. (reg.) 1. catar. 2. cal urat, greoi. 3. om lipsit de energie, bleg, prost.
pahai, pahaie, s.m. f. si n. (reg.) 1. (s.n.) miros. 2. (s.m. si f.) caine jigarit, javra. 3. (s.f.) om rau, urat, prost sau batran; om netrebnic, de nimic.
MIZANTROP, -A s.m. si f. Suferind de mizantropie; om nesociabil, morocanos, posac, ursuz. [< fr. missnthrope, cf. gr. misein – a uri, anthropos – om].
soroflog, soroflogi, s.m. (reg.) om imbracat urat.
TAEDIUM VITAE (lat.) dezgust de viata – Sentiment propriu mai ales oamenilor inactivi: urat, plictis, spleen.
BEHAI, behai, vb. IV. Intranz. (Despre capre si oi; la pers. 3) A scoate strigatul caracteristic speciei; a mehai. ♦ Tranz. si intranz. Fig. (Despre oameni) A canta urat, nearmonios. – Bee(h) + suf. -ai.
URARE, urari, s. f. Actiunea de a ura2 si rezultatul ei; continutul unei urari; urat1. – V. ura2.
ANTROPOFOBIE s. f. Atitudine de antropofob, ura, frica de oameni. – Din fr. anthropophobie.
PIZMAS, -A, pizmasi, -e, s. m. si f., adj. (Pop.) 1. S. m. si f., adj. (Persoana) care poarta pizma cuiva; (om) rautacios, invidios; p. ext. (om) plin de ura, potrivnic, dusmanos, vrajmas, pizmuitor, pizmataret, pizmataret, pizmaret. 2. Adj. (Despre actiuni, manifestari etc. ale oamenilor) Care exprima ura, dusmanie, invidie. – Pizma + suf. -as.
MIZANTROPIE s. f. Lipsa de incredere, dispret, ura fata de oameni; tendinta morbida de a evita societatea, de a se izola de lume. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.
MAIMUTOI ~ m. (augmentativ de la maimuta) 1) Masculul maimutei. 2) fig. om care obisnuieste sa imite pe altii. 3) peior. Barbat urat. /maimuta + suf. ~oi
MIZANTROPIE f. Dispret, ura fata de oameni. /<ngr. misanthropia, fr. misanthropie
ciuf s. si adj. (reg.) 1. (s.n.) par mult si zbarlit, nepieptenat; halaciuga. 2. (s.m.) bufnita, huhurez, ciuhurez. 3. (adj.) cu parul valvoi, nepieptenat; ciufulit. 4. (s.n.) numele unui dans taranesc. 5. (reg.; s.m.) pacalici, mascarici, bufon, ciufelnic. 6. (reg.; s.m. si f.) barbat sau femeie decazut(a), depravat(a); secatura, vagabond, om fara capatai. 7. (reg.; s.m. si f.) om sau femeie urat(a), pocit(a), slut(a).
inatoare, s.f. (inv.; in mitologia populara) femeie lacoma si urata care mananca oameni.
pangariciune, pangariciuni, s.f. (inv. si reg.) 1. pacat. 2. lucru murdar, scarbos; spurcaciune, pangaritura. 3. aliment interzis de biserica in perioada postului. 4. mancare gatita prost, care produce scarba. 5. om care vorbeste urat, necuviincios; pangaritura. 6. persoana care mananca de dulce in zilele de post.
smarzi, smarzesc, vb. IV refl. (reg.; despre oameni) a se urati.
MIZANTROPIE s. f. neincredere, dispret, ura fata de oameni; tendinta patologica de a evita societatea. (< fr. misanthropie)
sorcovi (-vesc, -it), vb. – Obicei folcloric de Anul Nou, care consta in a ura noroc atingind oamenii cu sorcova. Bg. survakum (Conev 170; Candrea; Scriban), de la survaki „Anul Nou”. – Der. sorcova, s. f. (ramurica impodobita cu flori de hirtie; femeie impopotonata), postverbal (dupa Cihac, II, 354, din sl. sroka „punct”, aluzie la aspectul sau mizgalit; dupa Tiktin, in relatie cu noroc); sorcoveala, s. f. (obicei folcloric de Anul Nou).
BEHAI, behai, vb. IV. Intranz. (Despre capre si oi; la pers. 3) A scoate strigatul caracteristic speciei. ♦ Tranz. si intranz. Fig. (Despre oameni) A canta urat, nearmonios. – Din behe[he].
au- si augurez v. tr. (lat. auguro, -are, urez, si auguror, -ari, prezic. V. urez, inaugurez). Urez: augurez cuiva victorie. Prezic, deduc: ce sa augurez din asta?
ciorchin si -ine m. si -ina f., pl. e (var. din ciochina ori ciucure ori din chiciura, ca strugurele e ca un cirlig ori ca un canaf). Strugure: bozii pociltiti de ciorchine oachese (CL. 1910, jubilar, 203). – La Delv. un ciorchine si niste ciorchine. In est ciorchina, in Olt. ciurchina (pl. e si i), inseamna „scheletu strugurelui”.
URGIE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De urgie = aducator de nenorocire. ♦ Dezlantuire violenta de forte ale naturii; prapad. 2. Comportare, fapta, manifestare de om dusmanos, furios etc.; ura, furie. – Lat. o***a.
SCARBOS, -OASA, scarbosi, -oase, adj. 1. Care provoaca scarba (1), greata, repulsie, sila; dezgustator, respingator, gretos. 2. Care inspira dispret; josnic, detestabil. ♦ Expr. A fi scarbos la gura sau a avea gura scarboasa = a intrebuinta vorbe urate, triviale. 3. (Fam.; despre oameni) Care se ingretoseaza usor, caruia i se face usor greata. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de multumit; dezagreabil, nesuferit. – Scarba + suf. -os.
HAD hada (hazi, hade) Care provoaca repulsie prin caracterul sau; foarte urat; hidos; dezgustator; scarbos. om ~. /cf. ucr. hyd
PLICTISEALA ~eli f. Stare a omului care se plictiseste; urat. /a (se) plictisi + suf. ~eala
urat2 n. 1) Stare a omului care se plictiseste; depresiune sufleteasca usoara (cauzata de lipsa interesului); plictiseala. ◊ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i tine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispozitia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce intruchipeaza lipsa frumusetii si a armoniei. /v. a (se) uri
SPELUNCA s.f. 1. Local, carciuma cu aspect urat unde se aduna oameni suspecti. 2. (Rar) Pestera, grota. [< germ. Spelunke, cf. lat. spelunca – pestera].
B****U, -IE, b****i, adj. (Despre oameni) Care are trasaturi grosolane, urate. ♦ Fig. (Substantivat) Badaran; om prost, nerod. – Tc. bokci.
B****U, -IE, b****i, adj. (Pop. si fam.; despre oameni) Care are trasaturi grosolane, urate. ◊ Nas b****u = nas urat. ♦ Fig. (Substantivat; rar) Badaran. – Din tc. bokcu „ticalos”.
VANZARE, vanzari, s. f. 1. Actiunea de a vinde si rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vanzare buna! = urare facuta negustorului (sau vanzatorului) de catre cumparator, la plecarea acestuia dintr-o pravalie. Vanzare silita = vanzare ordonata de autoritatea judiciara pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vanzare = oferit spre vanzare, destinat vinderii, menit sa fie vandut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. Tradare. – Vinde + suf. -are.
POFTI vb. 1. v. aspira. 2. v. dori. 3. v. cere. 4. a dori, a-i placea, a voi, a vrea. (Ramai cu cine ~.) 5. v. ura. 6. v. chema. 7. a invita, a ruga, a solicita. (Il ~ sa intre.) 8. v. invita. 9. v. indemna. 10. a veni. (Il roaga sa ~ la catedra.) 11. v. indrazni.
RUSINA, rusinez, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Invechit si arhaizant) A face ca cineva sa se simta jenat, incurcat; a face de batjocura. Se adusera toti vracii... ramasera insa rusinati, care n-avura ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rusinat urat, mai badeo.
NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].
pieuci, pieucesc, vb. IV refl. (reg.; despre oameni) a slabi; a se urati, a se poci.
sapcaliu, -ie, adj. (reg.; despre oameni) care are un mers urat, dizgratios.
INFECT, -A, infecti, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urat, puturos, rau; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingator, neingrijit, murdar, urat, de calitate proasta; rau. 3. (Despre oameni si manifestarile lor) Cu caracter josnic, marsav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.
ZGAIT, -A, zgaiti, -te, adj. (Despre ochi) Holbat, cascat; (despre oameni) cu ochii holbati. ♦ (Substantivat) Persoana urata, cu ochii holbati, iesiti din orbite. – V. zgai.
MONSTRU ~stri m. 1) (in mitologia antica) Fiinta imaginara cu corpul format din parti ale unor animale diferite sau din unele parti de om si altele de animal. 2) Fiinta urata cu defecte fizice; pocitura; momaie. 3) Persoana cu mari devieri de la comportarea normala. 4) Fiinta imaginara, fioroasa de dimensiuni mari si neproportionale; matahala; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre
nioaga s.f. (reg.) 1. om murdar, neingrijit. 2. cal neputincios, slab, urat; martoaga.
IMPUTIT, -A, imputiti, -te, adj. 1. Care a intrat in putrefactie, care miroase urat din cauza alterarii. 2. Murdar, neingrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Lenes, trandav. – V. imputi.
SCURSura, scursuri, s. f. 1. Apa sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde isi face drum o apa curgatoare; fagas. 3. Epitet pentru un om de nimic, decazut; lepadatura. – Scurge + suf. -ura.
LEPRA ~e f. 1) Boala contagioasa cronica, care se manifesta prin aparitia pe piele a unor rani ce duc la descompunerea treptata a tesutului muscular. 2) fig. Viciu care macina chipul moral al omului. 3) fig. peior. om fara scrupule; persoana cu o purtare urata. [Sil. le-pra] /<ngr. lepra
OSTILITATE ~ati f. 1) Caracter ostil. 2) Atitudine ostila; dusmanie; ura; vrajba; vrajmasie. 3) la pl. Ansamblu de operatii militare intre statele aflate in razboi. /<fr. hostilite
fatalau (feteleu), fatalai (fetelei), s.m. (pop.) 1. flacau cu apucaturi de fata. 2. om fara capatai. 3. hermafrodit. 4. fata batrana si urata; fatoi, fatoc, fatocina, fataloanca, fatatoi, fatatau.
ZGAIT, -A, zgaiti, -te, adj. (Despre ochi) Cascat, holbat; (despre oameni) cu ochii cascati, holbati. ♦ (Substantivat) Persoana urata, cu ochii holbati, iesiti din orbite. – V. zgai.
PUTOARE, putori, s. f. Miros urat, greu, neplacut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om lenes, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri usoare. – Lat. putor, -is.
CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre pasari) A sedea pe oua incalzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boala = a fi pe cale de a cadea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a planui, a urzi. ♦ A se gandi in tacere si insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trandavi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urat; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se molesi de trandavie. Fata ei se clocise de sedere (ISPIRESCU). – Bg. kloci.
ZAZANIE s. 1. animozitate, cearta, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta. (~ ivita intre doua persoane.) 2. dusmanie, invrajbire, ostilitate, ura, vrajba, vrajmasie. (Ce e ~ asta neimblanzita intre voi?)
ANIMOZITATE ~ati f. Atitudine ostila fata de cineva; dusmanie; ura. ~ in discutii. /<fr. animosite, lat. animositas, ~atis
A PUTI put intranz. 1) A emana un miros urat; a mirosi urat. 2) pop. A fi semne ca are sau va avea loc. Pute a bataie. ◊ Pute a pustiu se spune despre ceea ce este gol (camere, buzunare, pungi etc.). 3) fig. fam. A fi plin peste masura; a fi supraincarcat. Pute piata de legume. /<lat. putere
intercleti vb. IV (reg.) 1. a preface un om in cremene; a incremeni. 2. a se uita urat.
cine (est) si ciine (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. cao). Un animal domestic foarte credincios care pazeste casa, latra si merge cu omu la vinat. (Exista zeci de specii. In Australia is si salbatici). Fig. om crud (ca cinele cu dusmanii stapinului lui). Epitet de ura la adresa Jidanului: mai cine! Cine turbat, om foarte furios. Cine de mare, rechin. Astr. Cinele mare, o constelatiune boreala. Cinele mic, o constelatiune australa. V. box, catel, copou, dulau, ogar, prepelicar, javra; lup, urs, vulpe, sacal, hiena.
RAU2 rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus
GERMANOFOB, -A adj., s.m. si f. (Cel) care uraste pe germani si ceea ce provine de la ei. [< fr. germaniphobe].
ciucure m. (cp. cu ciuf si turture. D. rom. vine bg. kicor si ung. csukor, funda, ciucure. V. chiciura. Cp. cu viezure s. a.). Vest. Canaf, motocel, snop de fire de ata. Adv. Gramada, imbulziti: calicii ciucure la pomana. Est. (ciucur). Ciorchina, strugure fara bobite. Adv. Ne trezim plini ciucur de riie capreasca (Cr.), foarte plini de riie. V. soroaca.
PUTUROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care raspandeste putoare; cu miros urat. 2) Care are infatisare neingrijita si respingatoare; paduchios. 3) Care nu vrea sa lucreze; trandav; lenes; lenos. /putoare + suf. ~os
poznit, -a, adj. (reg.) 1. ciudat, curios, bizar. 2. (despre cai) mare, gras si urat. 3. poznas, hazliu, glumet, vesel, sugubat, nazdravan, mehenghi, ghidus. 4. (despre oameni) prefacut, fals, ipocrit, fatarnic.
ciuhurez m., pl. ji (d. ciuh, ciuha cu suf. -rez, ca´n titirez). Vest. Un fel de bufnita mare cu doua moturi, ca niste urechi (otus vulgaris ori strix otus). – Si cihurez, ciuhurete; in Olt. ciurez, in est (pin [!] asimilarea lui ciu in hu) huhurez, in nord hurez.
uraCIOS, -OASA, uraciosi, -oase, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Antipatic, nesuferit, neplacut. [Var.: uricios, -oasa adj.] – uri + suf. -icios.
PUTUROSENIE, puturosenii, s. f. 1. Ceea ce miroase urat, ceea ce raspandeste un miros greu; miros greu, urat, raspandit de ceva sau de cineva. 2. Trandavie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om lenes, murdar. – Puturos + suf. -enie.
BABORNITA, babornite, s. f. Baba urata si rea; cotoroanta. ♦ Vrajitoare. [Var.: babornita s. f.] – Din baba + suf. -or-nita.
poghirca, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de canepa rasarite tarziu si nedezvoltate, ramase mici si subtiri; posomogi, barzoci (din care se face cea mai buna canura). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statura, pipernicit; (in forma: boghirca) om cu mintea slaba, prost, neghiob; jucator prost la jocurile de noroc; femeie urata. 4. nume de pasare. 5. s.m. (in forma poghirc) nume de planta taratoare.
PETRECERE ~i f. 1) v. A PETRECE si A SE PETRECE. 2) Intrunire, de obicei a rudelor si a prietenilor, insotita de o masa bogata, de muzica si dans, organizata cu o anumita ocazie. ◊ om de ~ om predispus sa petreaca si sa se veseleasca. ~ frumoasa formula prin care i se ureaza cuiva sa petreaca timpul in mod placut. 3) fam. Folosire placuta a timpului. /v. a (se) petrece
MAIMUTOI, maimutoi, s. m. Augmentativ al lui maimuta; maimuta mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui barbat foarte urat sau care obisnuieste sa imite pe altii; epitet dat unui barbat neserios. – Maimuta + suf. -oi.
PUTUROS, -OASA, puturosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care miroase urat, care raspandeste un miros neplacut; p. ext. murdar, neingrijit. 2. Adj., s. m. si f. (om) lenes, trandav. 3. S. f. (Bot.) Planta erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescenta deasa; (reg.) cerentel, ridichioara (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os.
MAZGALI, mazgalesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urat si murdar; a desena sau a picta neglijent, manjind hartia sau panza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumet) A scrie, a compune ceva (fara pricepere, fara talent). 2. A murdari, a pata, a manji. [Var.: zmangali vb. IV] – Mazga + suf. -ali.
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.
MAIMUTA, maimute, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformatia exterioara foarte asemanatoare cu a omului, inteligente si sociabile, cu un spirit de imitatie foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte urata sau care obisnuieste sa imite pe altii. – Cf. ngr. maimu, tc. maymun.
STAFIE, stafii, s. f. Fiinta ireala pe care cred (sau pretind) ca o vad unii oameni, si care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pamant; fantoma, naluca, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoana urata (si slaba). [Acc. si: stafie] – Cf. ngr. stihion.
DORI vb. 1. v. aspira. 2. v. ahtia. 3. a jindui, a pofti, a ravni, a voi, a vrea, (inv.) a dezidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multa vreme ~ sa...) 4. v. cere. 5. v. pofti. 6. v. ura.
HARCA ~ci f. pop. peior. 1) Femeie batrana, urata si rea; hoanghina; hoasca. ◊ Baba-harca fiinta imaginata ca o vrajitoare batrana si rea; baba-cloanta. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka
UMIL, -A adj. 1. (Despre oameni) Care are sentimentul, constiinta lipsei sale de valoare, a inferioritatii lui; smerit, modest. 2. (Fig.) Cu o infatisare neingrijita, urata. ♦ Neinsemnat; simplu, modest. ♦ Sarac, saracacios. [< lat. humilis, cf. it. umile].
CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.
PATIMA, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic si violent care copleseste pe om, intunecandu-i adesea dreapta judecata; p. ext. pasiune, iubire excesiva pentru ceva, pornire nestapanita; suferinta morala. ♦ Partinire, partialitate; dusmanie, ura. ♦ Loc. adv. Cu patima = patimas. 2. (Inv. si pop.) Suferinta fizica, cazna, chin; boala. ♦ (In credinta crestina) Patimile Mantuitorului = suferintele indurate de Isus Cristos. Saptamana patimilor = saptamana dinainte de Pasti; saptamana mare. [Var.: patema s. f.] – Din ngr. pathima.
A BEHAI behaie intranz. 1) (despre oi si capre) A scoate strigate caracteristice speciei; a face „behe(he)”; a zbiera. 2) fig. fam. (despre persoane) A canta urat. /Onomat.
Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.
OCAMPO, Silvana (1906-1993), scriitoare argentiniana. Autoare, impreuna cu Borges si A. Bioy Casares, sotul ei, a unei „Antologii de literatura fantastica”, considerata manifestul programatic al „Scolii de la Buenos Aires”. Romane politiste („Cine iubeste, uraste”), nuvele si povestiri („Zilele noptilor”, „Calatorie uitata”, „Pana magica”).
ponc, poanca, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, pozitia unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmatiile cuiva) fatis, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. si s.m. si f.) (om) lipsit de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care il insala cu usurinta toti; om prost, natang. 5. (s.f.) panta foarte piezisa, abrupta. 6. (de obicei la pl., s.f.) cearta, neintelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urata si patrunzatoare. 8. (s.m.) ghiont.
LE MOI EST HAISSABLE (fr.) eul este vrednic de ura – Pascal, „Pensees”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformarii eului in centru al Universului, in dusman si despot virtual al celorlalti oameni. A fost aleasa drept deviza de parnasieni.
PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.
PERSICOS ODI, PUER, APPARATUS (lat.) urasc, copile, luxul persan – Horatiu, „Ode”, I, 38, 1. Viata simpla si austera in mijlocul naturii este, spune poetul, singura care il face pe om fericit.
MomAIE, momai, s. f. 1. Schelet de lemn infasurat in paie si acoperit de zdrente, infatisand un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria si alunga pasarile si animalele salbatice daunatoare; sperietoare, magaoaie. 2. Fig. Epitet dat unei fiinte urate. ♦ Mogaldeata. 3. (Inv.) Semn care se pune la hotarul unei mosii; semn de aliniere. – Et. nec.
ODERINT DUM METUUNT (lat.) sa ma urasca, dar sa se teama de mine – Expresie a poetului tracic Accius in „Atreu”, citata de Cicero, „De oficiis”, XXVIII, 97. deviza suveranilor despoti, ca si a oamenilor autoritari.
TOT2 adv. 1) Ca si pana in prezent; in continuare. ~ mai inveti? 2) Timp indelungat; mereu; totdeauna. Sa ~ lucrezi. 3) De multe ori; adesea. Se ~ plimba pe sub geam. 4) Din ce in ce (mai). Spre amiaza soarele arde ~ mai tare si mai tare. 5) La fel; (de) asemenea. Prietenul e ~ din sat. ◊ ~ atat in aceeasi cantitate. ~ atunci in acelasi timp. ~ acolo in acelasi loc. Mi-i ~ atata mi-i indiferent. 6) (insotit de substantive sau pronume) Ca totdeauna; iarasi. ~ el venise primul. 7) pop. Numai. ~ cu oameni harnici sa lucrezi. ◊ ~ unul si unul intr-ales; de frunte; de vaza; de seama. 8) Intr-un fel sau altul; oricum; totuna. Nu plecam ca e ~ vreme urata. 9) Totusi; cu toate acestea. Mananca si ~ nu se mai satura. /<lat. totus
HIEROGLIFA s.f. 1. Semn al scrierii vechilor egipteni, care reprezenta cu ajutorul unor figuri lucrurile sau fiintele despre care se scria. ◊ Teoria hieroglifelor = teorie agnostica potrivit careia senzatiile si reprezentarile omului nu sunt o copie a obiectelor, ci numai semne conventionale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale si cu insusirile lor. 2. (Fig.; ironic) Scris urat, necitet, indescifrabil; lucru greu de descifrat. [Pron. hi-e-, var. ieroglifa s.f. / < fr. hieroglyphe, cf. gr. hieros – sacru, glyphein – a grava].
A DORI ~esc tranz. 1) A fi stapanit de dorinta de a avea; a ravni; a nazui. ◊ A lasa de dorit a avea lipsuri; a nu satisface. 2) A avea intentia; a vrea. Doresc o prajitura. ◊ Cum doriti (sau cum doresti) formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 3) (persoane, obiecte etc. dragi) A tine mult sa vada. 4) A ura cu o deosebita afectiune. Iti doresc succes. /Din dor
baiera f., pl. e si baieri (d. lat. bajula, purtatoare, fem. de la bijulus, purtator, hamal. Intii s’a zis baiura, apoi baiera. D. rom. vine rut. baior, gaitan de lina. Cp. cu caier si germ. hosen-trager, cozondraci). Gaitan care stringe o haina la solduri sau la git ori un sac ori o punga la gura. Lucru purtat atirnat la git (un amulet, o cruce, niste canfora s.a.). Fig. Baierele inimii, adincu inimii (mai mult iron.): a striga din baierele inimii. A stringe baierele pungii, a nu mai cheltui, a face economie.
ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urasc multimea ignoranta – Horatiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul tine ca opera sa sa fie apreciata numai de cunoscatori. Cuvintele au capatat un sens ironic, desemnand infatuarea scriitorilor care cred ca este injositor pentru ei sa fie intelesi de oricine.
MIZERABIL, -A, mizerabili, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (om) ticalos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de insemnatate; de calitate foarte proasta. 3. Adj. Care se afla intr-o stare foarte proasta, vrednica de plans; nenorocit, jalnic. ♦ Care denota o situatie foarte proasta; cu aspect urat, saracacios. – Din fr. miserable.
FRANTura, franturi, s. f. 1. Frangere; ceea ce se obtine frangand sau rupand ceva; bucata desprinsa de la locul ei sau ramasa dintr-un intreg imbucatatit. ◊ Expr. Frantura de limba = vorbire incalcita; p. ext. fraza incalcita, alcatuita din cuvinte greu de rostit. ♦ Portiune dintr-un intreg; fractiune (1). 2. (Pop.) Fractura. 3. (Rar) Spartura. – Lat. *franctura (=fractura) sau frant + suf. -ura.
coscov, -a adj. (d. rut. kosikovatii, ca cosu, adica „scobit, gaunos”, ori d. rus. kockovaty, acoperit de mosoroaie). Gaunos, cu coaja desprinsa: parete coscov. S. f. Lucru coscovit: un pept [!] coscova de boala. Dun. Insulita plutitoare de radacini de stuf putrezit si de alte plante. V. bostiura si plaur.
PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. om marsav, neobrazat. /<lat. porcus
CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.
DUSMANIE s. animozitate, discordie, invrajbire, ostilitate, pornire, ura, vrajba, vrajmasie, zazanie, (livr.) inimicitie, (inv. si pop.) price, (pop. si fam.) dihonie, (pop.) pica, (inv. si reg.) cearta, pizma, pizmuire, scarba, (Mold.) poxie, (inv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandala, sfada, uraciune, vrajbie, (latinism inv.) rancoare. (Ce e ~ asta neimblanzita intre voi?)
PETRECERE, petreceri, s. f. Actiunea de a (se) petrece si rezultatul ei. 1. Ducere a vietii sau ocuparea timpului intr-un anumit fel, intr-un anumit loc, o anumita perioada; vietuire, traire. ♦ Mod de desfasurare a vietii, fel de viata, fel de a trai; viata, trai; p. ext. (la pl.) fapte savarsite de cineva in timpul vietii. 2. (Mod, mijloc de) folosire placuta a timpului; distractie, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasa! formula prin care i se ureaza cuiva, de obicei la despartire, sa petreaca in mod placut un anumit timp. 3. Reuniune, intalnire intre prieteni, rude etc. (de obicei insotita de masa mare, de muzica etc.), organizata cu prilejul unei sarbatori sau sarbatoriri ori pentru distractie; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant intr-o societate. – V. petrece.
RUPTURA, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; intrerupere a continuitatii materiei, fig. a relatiilor, a colaborarii dintre oameni. 2. Loc in care un obiect este rupt; sfasietura, spartura, gaura. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptura de panta = loc in care porneste brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucata rupta din ceva. ♦ Zdreanta, carpa. – Rupt2 + suf. -ura.
RAU3 rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus
cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.
DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1.. A fi stapanit de tendinta launtrica de a face, de a avea sau de a dobandi ceva; a tine, a ravni, a nazui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit= a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lasa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intentia; a vrea. Cum doresti (sau doriti etc.), formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 2. A tine mult sa vada sau sa revada pe cineva sau ceva drag, a astepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerabdare. 3. A simti o atractie e*****a. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)
A POFTI poftesc 1. tranz. 1) A dori tare; a jindui; a ravni. ◊ Cat poftesti cat doresti; cat vrei; oricat. 2) (persoane) A chema in mod politicos (sa vina undeva sau sa participe la ceva); a solicita printr-o invitatie; a invita. 3) pop. (sanatate, fericire, succes etc.) A dori cu deosebita afectiune; a ura. 4) (urmat de o propozitie completiva cu conjunctivul) A porunci pe un ton aparent politicos. L-a poftit sa inchida usa. 5) inv. A solicita intr-o forma categorica. A pofti bani. 2. intranz. A binevoi sa vina (pe undeva sau pe la cineva). Poftiti in ospetie la noi. ◊ Sa pofteasca a) sa intre; sa vina; b) numai sa incerce (daca vrea s-o pateasca). /<sl. pohoteti
STRANSura, stransuri, s. f. I. 1. Adunare, gramada, multime (stransa la un loc); stransatura. ♦ (Peior.) Oameni lipsiti de valoare; adunatura. ◊ Loc. adj. De stransura = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de stransura = (in organizarea militara medievala a Moldovei) oaste formata din tarani, targoveti si boieri cu slugile lor, care luptau alaturi de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe camp si se pun la pastrare; recolta; nutret. II. Apasare, presare; presiune. – Strans2 + suf. -ura.
TICALOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, misel, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (inv. si reg.) ticait, (reg.) palavatic, proclet, (Ban.) bedas, (inv.) faradelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, misel, miselesc, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rusinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (inv. si pop.) parsiv, scarnav, (Mold.) chiolhanos, (inv.) blestematesc, faradelege, scarbavnic, scarbelnic, scarbit, verigas, verigasos, (fig.) murdar, spurcat. (Fapta ~oasa.) 3. s. bandit, nemernic, talhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cainos, hain, indracit, rau, (inv. si pop.) pustiu, (pop. si fam.) pardalnic, (pop.) impelitat, jurat, (inv. si reg.) urgisit, (reg.) pricajit, (Transilv.) sacret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, pacatos, rau, urat. (Era o vreme ~.)
TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric si om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al constructiei dramatice, a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrari, cele mai importante sunt „Istoriile” (in 12 carti) si „Analele” (in 8 carti, pastrate fragmentar), in care infatiseaza evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus pana la caderea lui Nero si de la acesta pana la moartea lui Domitian (14-96) de pe pozitiile aristocratiei senatoriale, desi isi afirma de la bun inceput obiectivitatea, sustinand ca scrie „fara ura si partinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viata si moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.
