CAPSOMAN, -A, capsomani, -e, s. m. si f. (Peior.) Persoana incapatanata; om prost. – Cf. alb. kaps.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

LA³, lau, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) spala (pe cap); A (se) scalda, a (se) imbaia. ◊ Compus: la-ma-mama subst. = om prost, lalau. [Prez. ind.: lau, lai, la, lam, lati, lau] – Lat. lavare.

MUTALAU, mutalai, s. m. (Reg.) Om tacut, care vorbeste putin; om posac, morocanos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -alau.

DOBITOCIE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, fapta, vorba de om prost sau lipsit de bun-simt. – Dobitoc + suf. -ie.

TIGVA, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, teasta; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Planta erbacee agatatoare sau taratoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase si galbui; talv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas facut din fructul uscat de tigva (2). ◊ Expr. Cap de tigva = om prost. [Var.: (reg.) tivga s. f.] – Din bg., scr. tikva.

MOROCANEALA s. posacie, posomoreala, ursuzenie, ursuzlac, (rar) posaceala. (~ unui om prost dispus.)

POSACIE s. morocaneala, posomoreala, ursuzenie, ursuzlac, (rar) posaceala. (~ unui om prost dispus.)

URSUZLAC s. morocaneala, posacie, posomoreala, ursuzenie, (rar) posaceala. (~ul unui om prost dispus.)

PATRAT² ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte, contururi) Care are patru laturi egale si patru unghiuri drepte. Camera ~ta. Oglinda ~ta. ◊ Cap ~ om prost. 2): Metru (milimetru, centimetru, kilometru) ~ unitate de masura a suprafetelor egala cu aria unui patrat, avand latura de lungimea respectiva. [Sil. -trat] /Din patru

PROSTIE ~i f. 1) Stare a celui prost. 2) Fapta sau vorba de om prost; neghiobie; nerozie; stupiditate. 3) mai ales la pl. Vorbe lipsite de importanta; vorbe goale; fleacuri. ◊ A-i scoate cuiva ~ile din cap a face pe cineva sa renunte la intentiile sale, considerate ciudate. /prost + suf. ~ie

SEC seaca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A manca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic in interior; gol; desert. Nuca seaca. ◊ Cap ~ om prost. In ~ a) in gol; b) in zadar. A inghiti in ~ a) a inghiti fara a avea ce inghiti; b) a-si infrana o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mana seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus

bolocan, bolocani, s.m. (reg.) om prost, netot.

globan, globani, s.m. (reg.) 1. martoaga. 2. om prost, greoi.

gugus, gugusi, s.m. (reg.) 1. turturica. 2. (fig.) om prost.

hariton, haritoni, s.m. (reg.) om prost, lenes, gogoman.

ivan s.m. (reg.) om prost.

mogalau s.m. (reg.) om prost.

motoran, motorani, s.m. (reg.) om prost, bleg.

motroc, motroci, s.m. (reg.) om prost, natang.

nagarcea s.m. sg. (reg.) om prost, tont, natang.

nagard, nagarzi, s.m. (reg.) om prost, tont, natang.

nanalau, nanalai, s.m. (reg.) om prost; prostalau, tontalau.

napantoc, napantoci, s.m. (reg.) om prost, natarau.

naravus naravusi, s.m. (reg.) persoana cu deprinderi rele; om prost crescut, artagos.

neteteu s.m. (reg.) om prost, marginit, natang.

palela s.f. (reg.) om prost.

pacaneata, pacanete, s.f. (reg.) 1. clopot mic de arama pus la gatul oilor. 2. epitet depreciativ pentru un om prost.

penteleu, pentelei, s.m. (reg.) om prost.

ponc, poanca, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, pozitia unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmatiile cuiva) fatis, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. si s.m. si f.) (om) lipsit de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care il insala cu usurinta toti; om prost, natang. 5. (s.f.) panta foarte piezisa, abrupta. 6. (de obicei la pl., s.f.) cearta, neintelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urata si patrunzatoare. 8. (s.m.) ghiont.

prui, prui, s.m. (reg.) om prost.

pucar, pucari, s.m. (reg.) 1. om prost, natang. 2. tanar necasatorit care umbla haimana.

scofleaja, scofleje si scofleji, s.f. (reg.) 1. coaja de dovleac folosita adesea ca recipient. 2. bucata de dovleac copt, bun de mancat. 3. scafarlie. 4. om prost, fara minte. 5. om batran, slab, scofalcit.

strolea s.m. invar. (reg.; deprec.) om prost, zapacit.

surdalau, -aie, s.m. si f. (reg.) nume dat, in gluma, unui om care simuleaza surditatea; nume dat unui om prost.

sleap, slepi, s.m. (reg.) om prost.

tamba, tambe, s.f. (reg.) vitel slab; om prost, natang.

tancarau, tancarai, s.m. (reg.) om prost.

teacar, teacari, s.m. (reg.) 1. haimana. 2. om prost, prostanac.

trampalau, trampalai, s.m. (reg.) om prost.

tuturuz, tuturuzi, s.m. (reg.) om prost.

taspoaca s.f. (reg.) 1. lapte stricat, inacrit. 2. bautura proasta. 3. mahorca. 4. om prost.

corn (-oarne), s. n. – 1. Fiecare din cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasa. – 5. Simbol al calcarii credintei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Brat al crucii. – 9. Produs de panificatie in forma de semiluna. – 10. Semiluna. – 11. Virful unei stele. – 12. Colt, ungher, margine. – 13. Punct c******l. – 14. Aripa de oaste. – 15. Capat, extremitate. – 16. Bucata, codru de piine. – 17. Virf de palarie. – 18. Filacteriu. – 19. (Inv.) Putere, stapinire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nating. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puscariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveste numai pentru sensurile 1, 5, 6 si 7; in celelalte cazuri, se foloseste pl. cornuri, si in ultimul, corni, m. Der. cornulet, s. m. (planta, Ceratocephalus orthoceras); cornuta, s. f. (planta, Xanthium spinosum); cornita s. f. (cornulet; minciuna, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); cornit, s. n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brinza); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s. m. (plugar care tine coarnele plugului; planta acvatica, Trapa natans; diavolul); cornac, s. m. (bondar); corneci, s. m. (bondar; corn pentru praf de pusca); coarnes, adj. (incornorat, cu coarne); goarnes, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s. m. (diavolul); cornici, s. m. (persoana care tine coarnele plugului); cornisor, s. m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovina, s. f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascutit, cu virf); cornorat (var. incornorat), adj. (cu coarne; ascutit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (in)cornorat, s. m. (diavolul); cornut, s. m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune birnele care alcatuiesc coltul unei cladiri); incorna, vb. (a alcatui coltul unei constructii; a pune coarne); cornar, s. m. (vinzator de cornuri, chifle; plugar care tine coarnele plugului; inv., perceptor care stringea darea pe vite); cornar, s. m. (plug cu un singur corn; stilp care alcatuieste coltul unei constructii); cornarie, s. f. (placintarie); cornari, vb. (a rani cu coarnele; a pune coarne; a tine coarnele plugului; a alcatui coltul unei constructii; inv., a stringe, darea pe vite; refl., a-si rupe un corn); cornarit, s. n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vindut la tirg, impusa in Moldova de Antioh Cantemir, in 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornatel, s. m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidenta incrucisarea cu corn „planta”; cornatar, s. m. (insecta, Naucornis cinicoides); cornisor, s. n. (colt; planta); incornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalina, s. f., din fr.; cornee, s. f., din fr.; cornet, s. n. (coarne de animal; instrument muzical; hirtie rasucita in forma de corn; lame osoase in forma de cornet situate pe peretii celor doua nari), din fr.; cornet, s. m. (goarna), din fr. cornette, in parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s. m. (trompetist), din fr. corniste; cornise, s. f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s. n. (rindea), din bg. korniz, si acesta din germ. Karnies (DAR); si corniza, s. f. (vergea de draperie), din acelasi cuvint german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat in general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puscariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kerrute (Philippide, II, 639), ca si ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).

BOVIN, -A I. adj. 1. referitor la bou. 2. (fig.) de om prost, tampit; de bou. II. s. f. pl. subfamilie de rumegatoare: boul. (< fr. bovin/es/, lat. bovinus)

B****U, -IE, b****i, adj. (Despre oameni) Care are trasaturi grosolane, urate. ♦ Fig. (Substantivat) Badaran; om prost, nerod. – Tc. bokci.

CAPSOMAN, -A, capsomani, -e, s. m. si f. (Peior.) Persoana incapatanata; om prost. – Comp. alb. kaps „incapatanat”.

ZEAMA, zemuri, s. f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mancare; partea lichida a bucatelor, apa in care fierb. ◊ Expr. A manca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasand altora foarte putin sau nimic. A nu fi nici de zeama oualor sau a nu fi de nici o zeama, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga sa se-ajunga = mancare facuta cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeama lunga = vorbarie lunga, lipsita de interes. Tot de-o zeama = deopotriva. Soarbe-zeama = om prost, molau. Zeama de clopot (sau de harlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor in care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care il contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).

bleanda f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecarie, rus. bleadi, fleoarta si germ. blid, orb, blende, ochelari la cai. Cp. cu tifla). Palma, izbitura (Mold.): a da cuiva o bleanda. Femeie proasta, om prost: a cazut jos ca o bleanda (V. fleandura). Sperietoare de pasari. Un fel de soim foarte mic numit si blendau (falco aesalon).

boaita f., pl. e (din hoaita, ca bulearca fata de holerca s.a.). Fam. Epitet injurios adresat unei vite sau unui om prost: o boaita de sluga, de femeie. – Si soaita. V. boala si bizdiganie.

chimitarie f. (d. Chimita). Fapta de om prost si ridicul.

bolovan (vest) si -han (est) m. (vsl. boluvanu si baluvanu, butuc, statua, idol; cerchezeste bolvan, palvan, d. pers. pahlavan, viteaz, erou [„atlet, statua, bolovan”]; rus. bolvan, idol, statua, om prost; sirb. balvan, grinda; ung. balvany, idol, grinda. V. bulvan, pehlivan. Cp. cu butuc). Vechi (si bolvan, boloan, boluan). Idol, chip cioplit. Azi. Mic bloc de peatra, de sare: a arunca cu bolovani in cineva, a pava o strada cu bolovani, un bolovan (drob) de sare. V. bulgare, bot.

BUDALA s. m. sg. (Turcism inv.) om prost, natarau. – Din tc. budala.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

GROBIAN, -A, grobieni, -e, adj. (Despre oameni) prost crescut; necioplit, grosolan, badaran, mitocan. [Pr.: -bi-an] – Din germ., pol. grobian.

INGRAMADIT, -A, ingramaditi, -te, adj. 1. Care este adunat laolalta in numar prea mare; inghesuit, indesat, invalmasit. 2. (Fam.; despre oameni) prost (1); nepriceput. – V. ingramadi.

NATAFLET, -EATA, natafleti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care este lipsita de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care o inseala cu usurinta toti; p. ext. (om) prost, tont, natang. [Var.: nataflete adj., s. m.] – Probabil contaminare intre natarau si flet.

prostIE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligenta sau de invatatura, starea omului prost; (concr.) fapta, comportare, vorba care denota o astfel de stare. 2. Vorba, fapta sau lucru lipsite de seriozitate, de importanta; fleac; absurditate, ineptie. – prost + suf. -ie.

prostANAC, -A, prostanaci, -ce, adj., s. m. si f. (om) prost, natang, bleg, prostan. ♦ Care denota prostie. – prostan + suf. -ac.

MOJIC, -A, mojici, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. adj. (om) prost crescut, obraznic, impertinent; badaran, mitocan. 2. S. m. si f. (Inv. si reg.) Taran; p. gener. om de rand. 3. S. m. si f. (In forma mujic) Nume dat taranilor rusi inainte de Marea Revolutie Socialista din Octombrie. [Var.: mujic, -a s. m. si f.] – Din rus. muzik.

TONT, TOANTA, tonti, toante, adj., s. m. si f. (om) prost, neghiob, natang. [Var.: (pop.) tant, -a adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

F****R, -A, f*****i, -e, s. m. si f., adj. (om) prost, care nu stie sa se descurce, sa profite (intr-o anumita imprejurare). [Pr.: fra-ier] – Din germ. Freier „pretendent (la mana cuiva)”.

MOMARLAN¹, momarlani, s. m. (Reg.) 1. om prost, necioplit, badaran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (In constructia) De-a momarlanul = numele unui joc de copii. – Et. nec. Cf. marlan, modarlan.

MARLAN, marlani, s. m. (Depr.) om prost crescut, grosolan, necioplit; badaran, toparlan. – Et. nec.

PONIVOS, -OASA, ponivosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Fiinta) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care sufera de miopie sau nu vede decat cu un singur ochi. 2. (om) prost, natang, lenes sau uracios. [Var.: ponihos, -oasa adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os.

CIUBOTA, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizma; gheata. ◊ Expr. Prost ca o ciubota = foarte prost. ♦ Fig. om prost. 2. Taxa perceputa in trecut de slujitorii domnesti de la impricinati, cand erau obligati sa se deplaseze pana acasa la acestia. [Var.: ciobota, cioboata s. f.] – Din ucr. coboty.

MIZER, -A, mizeri, -e, adj., s. m. si f. (Livr.) 1. Adj., s. m. si f. (om) care se afla intr-o situatie (materiala) foarte proasta; (om) sarman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul in care se afla oamenii, despre obiecte etc.) Care denota o situatie foarte proasta; p. ext. saracacios. [Acc. si: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

MOCOFAN, mocofani, s. m. 1. om prost, bleg. 2. Om badaran, mojic. – Et. nec. Cf. moaca.

MOGLAN, moglani, s. m. (Reg.) om mare, voinic si prost; om necioplit, badaran. – Et. nec.

NAPRUI, -IE, naprui, adj., s. m. si f. (Reg.) (om) prost, idiot. – Et. nec.

SAPCALIU, sapcalii, s. m., adj. (Fam.) 1. S. m. Persoana care poarta sapca. 2. Adj., s. m. (om) prost. – Din tc. sapkalı.

NEROD, -OADA, nerozi, -oade, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care are mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara sa judece; (om) prost, netot, neghiob, natarau. 2. Adj. Care apartine nerodului (1), care caracterizeaza pe nerod, nerozesc; care denota, tradeaza prostie, prostesc; p. ext. lipsit de sens, de ratiune; stupid. [Var.: (reg.) narod, -oada adj., s. m. si f. – Din bg. neroda.

DOVLEAC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante cu tulpina intinsa pe pamant, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite in alimentatia omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dovlek.

STAMBA, (2) stamburi, s. f. 1. Tesatura de bumbac cu desene imprimate in culori, folosita la confectionarea imbracamintei de vara pentru femei. 2. (La pl.) Varietati de stamba (1). ♦ Obiecte de imbracaminte confectionate din stamba (1). 3. (Inv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da in stamba = a-si arata fara sa vrea proasta crestere (sau cusururile); a se face de ras. [Pl. si: stambe] – Din ngr. stamba, it. stampa.

BOSTAN ~i m. 1) reg. Planta erbacee cu tulpina taratoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguiete, folosite in alimentatia omului si a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb. 2) Planta erbacee cu frunzele adanc crestate, cu fructul mare, sferic, avand coaja verde si miezul rosu, dulce si foarte zemos; harbuz; pepene verde. 3) fig. pop. Cap de om (prost). /<turc. bostan

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

MAGAR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ◊ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. om prost, incapatanat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare

TARTACUTA ~e f. Cap de om (prost). /tatarca + suf. ~uta

flaimuc s. m. om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscuta. Cuvantul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Seineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germana din vremea aceea; in compunerea lui s-ar putea recunoaste germ. frei mucken „a barfi neingradit”. Nu este posibila interpretarea lui Scriban, care pleaca de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]

metearha s.f. (reg.) calificativ pentru omul prost.

F****R, -A s. m. f., adj. (om) prost, care nu stie sa profite intr-o anumita imprejurare. (< germ. Freier)

INEPT, -A adj., s. m. f. (om) prost, tampit; stupid. (< fr. inepte, lat. ineptus)

OBTUZ, -A adj. 1. unghi ~ = unghi mai mare de 90º. 2. (fig.; despre oameni) prost, redus, ingust (la minte). (< fr. obtus, lat. obtusus)

f****r (f****ri), s. m. – 1. (Arg.) om prost, care este furat sau de la care se obtine vreun avantaj. – 2. (Arg.) Ins, tip. Germ. Freier „pretendent, logodnic” (Graur, GS, VI, 335), cf. pol. frajerz „logodnic” (Graur, BL, IV, 82), ceh. frajer (Berneker 283), cr. frajar. Semantismul pare sa se explice prin ideea ca logodnicul este intotdeauna tras pe sfoara. Dupa Vasiliu, GS, VII, 114, din germ. Freiherr „domn”. Der. f****ri, vb. (a insela, a trage pe sfoara, a escroca); f****reala, s. f. (escrocherie; lenevie); f****reste, adv. (ca pungasii).

mameluc (mameluci), s. m. – 1. Soldat. – 2. om prost. – 3. Om de paie. Fr. m******k, din arab. mamluk „sclav”.

BLEG, BLEAGA, blegi, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Moale, molau; (despre oameni) prost, natarau. 2. (Despre urechile animalelor) Care atarna moale in jos; (despre urechile oamenilor) indepartat de cap si indoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

BUDALA s. m. sg. (Reg.) om prost, natarau. – Tc. budala.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

1) animal n., pl. e (lat. animal, -alis, d. anima, suflet. V. inima, unanim). Fiinta organizata care simte si se misca (vietate, dobitoc, ginganie): calu e un animal erbivor. Fig. om prost, grosolan (dobitoc). V. dihanie.

automat, -a adj. (vgr. automatos, spontaneu, care se misca singur. Cp. cu samo-var). Care se misca singur: masina automata. S. n., pl. e. Masina care imiteaza miscarile animalelor. Fig. om prost care lucreaza dupa cum il indeamna altii. V. automobil si mameluc.

blazna f. pl. azne (vsl. blaznu, blazni, greseala, scandal, blazna, impedecare. V. blaznesc, nebleznic, sablazna). Vechi. Inselaciune, amagire, cursa; sminteala, gresala. Azi. Fig. Monstru, iazma, pocitanie, aratare (pin aluz. la diavolu amagitor): o blazna de om. om prost, pacatos. – Si bleazna, pl. blezne.

cheraples, -easa adj. (d. chior si ples ?). Est. Iron. (numai masc.). om prost.

2) ciuf n., pl. uri (long. zuppfa, de unde si it. ciuffo, mot; vsl. cupu, cubu, rus. cup, mot; sirb. cupa, mot, cupati, a ciupi; ung. csup, csuf, mot; alb. cupa, mot; ngr. tzupa. V. tufa, top 1. Cp. cu cep 1). Mot de par care atirna (cum purta Napoleon I pe frunte). Bidinea mica ori proasta: un ciuf de bidinea. V. gita.

ciuruc n., pl. uri (turc. curuk, putred. V. giurumea). Brac, lucru prost ori vechi: un ciuruc de lampa. om sau animal de putin pret: un ciuruc de cal, la intrunire au venit toate ciurucurile.

bujanita f., pl. e (rut. buzenicea si buzenina, id.). Est. Sold ori spinare de iepure ori de capra tinuta in saramura cu mirodenii, usturoi si piper 4-5 zile, dupa care se tine 2-3 zile la zvintat, apoi 2-3 zile la fum, apoi la aer, si apoi se maninca. Iron. Bujanita de camila, lucru prost ori imposibil. V. pastrama.

bustean m., pl. eni (sas. bumstam, germ. baum-stamm, trunchi de copac. cp. si cu bustihan). Vest. Trunchi de copac taiat si fara ramuri. Fig. om prost. Adv. A dormi bustean, a dormi bumben, a dormi butuc, adinc, greu, dus. V. butuc, ciolpan.

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

cotarla (sud, est) si cotirla (est) f., pl. e (d. ung. kutya, cine [!], cu sufixu -arla, -irla; rut. kotiuga, cine. V. cotei, cotoi, cuciu, sarla. Cp. si Dic. Altgerm. 41). Javra, potaie, cine prost ori urit. – In Trans. cocearla, pl. erle (Izv. Sept. 1923, 22). In Ial. si jarla.

BALALAU adj. invar. (Reg.) Care se balabaneste (1). ♦ (Substantivat, m.) om moale, prost, neghiob. – Balalai + suf. -au.

GROAPA, gropi, s. f. Gaura, cavitate (mai adanca) in pamant. ◊ Expr. A da in gropi (de prost ce e), se spune despre un om foarte prost. ♦ Mormant; p. ext. moarte. ◊ Expr. A sapa (cuiva) groapa = a unelti (impotriva cuiva). A fi cu un picior in groapa = a fi aproape de moarte. – Cf. alb. grope.

F****R ~i m. 1) Persoana care nu poate profita de anumite imprejurari; om nedescurcaret; prost. 2) Persoana care iese din comun prin imbracaminte si tinuta extravaganta. [Sil. fra-ier] /<germ. Freier

motarlan, motarlani, s.m. (reg.) 1. om grosolan, prost crescut. 2. motan (gras, mare).

neder, nederi, s.m. (reg.) 1. om natang, om zapacit, nebun. 2. om imbracat prost, cu hainele rupte, in dezordine. 3. barbat tanar, flacau (care chiuie la hora). 4. barbat voinic, puternic, vanjos.

tucan, tucani, s.m. (reg.) 1. om robust, vanjos. 2. om naiv, prost, nepriceput.

tutalau, tutalai, s.m. (reg.) om (tanar) prost, nerod.

STUPID, -A adj. 1. (Adesea adv.) Lipsit de sens, de ratiune; absurd. 2. (Despre oameni) Idiot, prost, marginit, tampit. [Cf. fr. stupide, lat. stupidus].

ciuperca f., pl. i (ung. cseperke, csiperke, csop;orke si csuporka, ceh. pecarka, pecirka, sirb. bg. pecurka si cepurka, d. vsl. pesti-pekon, a coace. V. pitarca). O planta criptogama de forma unei umbrele (a******s). Fig. Iron. Palarie moale. Revista ori gazeta proasta. Paguba (ori jaf) in ciuperci, paguba de lucruri fara valoare. A rasari ca ciupercile dupa ploaie, se zice despre revistele si ziarele proaste care apar si dispar rapede [!]. – In Bts. Dor. Bucov. ciuparca, pl. -arci, in Dolj ciupearca, pl. -erci. Is multe feluri de ciuperci (bureti, ghebe, hribi, opintici, riscovi, zbitciogi s. a.), unele bune de mincat, altele veninoase. In caz de otravire, pina la venirea medicului, trebuie sa iei un vomitiv, nu purgativ, si sa te feresti de a bea otet, eter sau apa sarata, care raspindesc otrava in trup.

bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.

bulearca f., pl. erci (din holerca, ca bostina din hostina). Est. Vin prost (posirca, poasca, livej, tispoaca ori ceai prost). V. tigher.

BESLEAGA, beslegi, s. m. Capitan de beslii. ♦ Fig. om batran, ramolit, prost. [Var.: besli-aga s. m.] – Din tc. besli agasi.

CIUFUT, -A, ciufuti, -te, adj., s. m. si f. (Inv) 1. (om) zgarcit, avar. 2. (om) cu toane, prost dispus. – Din tc. cıfıt.

INFECT, -A, infecti, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urat, puturos, rau; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingator, neingrijit, murdar, urat, de calitate proasta; rau. 3. (Despre oameni si manifestarile lor) Cu caracter josnic, marsav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

MANGAFA, mangafale, s. f. (Fam.) om care nu merita nici o consideratie; om marginit, bleg, prost, natang; mangafache. – Din tc. mankafa.

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

MOTOFLETE, motofleti, s. m. (Reg.) om neindemanatic, moale, prost, natang. – Cf. mototol, nataflete.

prostIME f. inv. (colectiv de la prost) Totalitate a oamenilor simpli; gloata. /prost + suf. ~ime

VITA ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. om nesimtit si prost. /<lat. vita

SONAT, -A adj., s.m. si f. (Peior.) (om) trasnit, ticnit; prost. [< it. sonato].

morandau, morandaie, s.n. (reg.) 1. placinta din malai si branza. 2. bol alimentar. 3. om mare si prost.

morofleaca, s.f. (reg.) 1. tuica slaba. 2. om sau animal prost.

napart, -a, adj., s.m. (reg.) om mare si prost.

pahai, pahaie, s.m. f. si n. (reg.) 1. (s.n.) miros. 2. (s.m. si f.) caine jigarit, javra. 3. (s.f.) om rau, urat, prost sau batran; om netrebnic, de nimic.

plantos, -a, adj. (reg.; despre oameni) mare si prost.

poparstau adj. s.m. (reg.) (om) inalt si prost.

prostac, -a, adj., s.m. si f. (inv.) 1. (adj.; despre obiecte) de calitate inferioara, ordinar, prost. 2. (adj.; despre oameni) dintr-o patura sociala inferioara, de origine umila, de rand, de jos, din popor. 3. (s.m.) om fara multa carte, simplu, om neinstruit, nestiutor.

rablau, rablai, s.m. (reg.) 1. hot; om periculos. 2. om voinic si prost.

BABALAU, babalai, s. m. (Reg.) 1. Babalac (1). 2. om lung si prost. – Din baba + suf. -alau.

chel, cheala adj., pl. cheli si chei, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheles). Plesuv, al carui cap n´are par. Chelului tichie de margaritar ii trebuie, tie-ti lipseste un lucru necesar, si tu faci lux (se zice despre un sarac care face lux ridicul ori despre un prost care-si cumpara carti pe care nu le pricepe s. a.).

chiorhaisan, -a adj. (d. chior). Est. Fam. prost, dobitoc. – Si chiolh-.

HOJMALAU, hojmalai, s. m. (Reg.) om voinic, inalt (si prost). [Var.: hojmalau s. m.] – Et. nec.

NETOT, NETOATA, netoti, netoate, adj., s. m. si f. (Persoana) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; (om) redus la minte; prost, natarau, neghiob, prostanac. – Ne- + tot.

VITA, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita „viata”.

PLIURD, -A, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecata; prost; zapacit. – Et. nec.

PUSLAMA, puslamale, s. f. om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secatura; om care traieste din expediente, neavand o ocupatie serioasa, stabila; derbedeu, haimana. – Et. nec.

MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

BANAL adj. 1. v. monoton. 2. v. arhicunoscut. 3. comun, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 4. v. prozaic. 5. v. comun. 6. comun, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ ei vad numai minuni.) 7. marunt, meschin, neinsemnat. (Interese ~.)

ComUN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (iesit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obisnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Panza ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neinsemnat, obisnuit, sarac. (Viata pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ voi vedeti numai minuni.)

ORDINAR adj., s., adv. 1. adj. normal, obisnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obisnuit, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ voi vedeti numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Panza ~.) 4. adj. v. inferior. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocanesc. 7. adv. v. mitocaneste.

muturez, muturezi, s.m. (reg.) om morocanos, ursuz, posac; prost, tont.

pangariciune, pangariciuni, s.f. (inv. si reg.) 1. pacat. 2. lucru murdar, scarbos; spurcaciune, pangaritura. 3. aliment interzis de biserica in perioada postului. 4. mancare gatita prost, care produce scarba. 5. om care vorbeste urat, necuviincios; pangaritura. 6. persoana care mananca de dulce in zilele de post.

poghirca, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de canepa rasarite tarziu si nedezvoltate, ramase mici si subtiri; posomogi, barzoci (din care se face cea mai buna canura). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statura, pipernicit; (in forma: boghirca) om cu mintea slaba, prost, neghiob; jucator prost la jocurile de noroc; femeie urata. 4. nume de pasare. 5. s.m. (in forma poghirc) nume de planta taratoare.

ERRARE HUMANUM EST (lat.) a gresi e omeneste – Proverb latin pus in circulatie de Cicero, in „Philippica”, 12, 2 sub forma: „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” („Orice om poate gresi, numai prostul staruie in greseala”).

1) canar m. (ngr. kanari, it. canario si canarino, sp. canario, de unde vine fr. canari, adica „din insulele Canare”, de unde e originara aceasta pasarica). Un fel de scatiu galben, une-ori verzui la cap si aripi. Saminta de canar sau de canari sau pentru canari, un fel de mei cu care se nutresc canarii captivi (phalaris canariensis). – Fem. canarita, pl. e. – Din pricina frumusetii si a cintecului ei, aceasta nenorocita pasarica a ajuns sa traiasca de generatiuni intr´o vesnica captivitate in casele oamenilor de cel mai prost gust. omului civilizat nu-i poate placea captivitatea unui animal!

caracuda f., pl. e (turc, bg. karakuda. Cp. si cu ngr. kaliakuda, cufundar). Un peste din neamu crapului, dar mult mai mic si mai lat (carassius vulgaris). Fig. om fara valoare, elev prost (V. plevusca). – In nord caras.

TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.

NEGHIOB, -OABA, neghiobi, -oabe, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; (om) neindemanatic, nepriceput, natarau, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arata ingustimea la minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.

MOROCANOS, -OASA, morocanosi, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorat, tacut, posac; (despre infatisarea, manifestarile oamenilor) care tradeaza, exprima o proasta dispozitie sufleteasca. – Morocani + suf. -os.

MOTOLOG, -OAGA, motologi, -oage, s. m. si f. (Reg.) om greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

REDUS, -A adj. 1. Micsorat, scazut. ♦ (Despre fractii si expresii algebrice) Simplificat. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta; marginit, prost. ♦ (Lingv.; despre sunete) Slab perceptibil. 3. (Despre substante) Din care s-a eliminat oxigenul. [< reduce].

mula, mule, s.f. (reg.) 1. catar. 2. cal urat, greoi. 3. om lipsit de energie, bleg, prost.

REDUS, -A adj. 1. scazut, micsorat; mic. ◊ (despre fractii, expresii algebrice) simplificat. 2. (despre oameni) lipsit de inteligenta; marginit, prost. ◊ (lingv.; despre sunete) slab perceptibil. 3. (despre substante) care a suferit operatia de reducere (3). (< reduce)

DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogatia este sclava omului intelept si stapana celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.

MARGINIT, -A, marginiti, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta; limitat, redus, prost; (despre calitati intelectuale, sufletesti etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. margini.

prostI¹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-si pierde puterea de gandire, inteligenta, a deveni prost; a se tampi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturala, afectata, plina de mofturi, de pretentii; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. si tranz. A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul, dreapta judecata; a (se) zapaci. ♦ (Despre lucruri) A-si pierde din calitati, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva in eroare, a-l duce cu vorba; a pacali, a insela. – Din prost.

NATARAU, natarai, adj., s. m. (om) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; prost, neghiob, netot, natang. – Netare (inv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -au.

hahau¹, hahai, s.m. (reg.) om mare, garbov, subtire, lung si prost.

NULITATE s.f. 1. Insusirea, caracterul lucrului nul. 2. om lipsit de orice merit, incapabil, prost. ♦ Lipsa totala de merite; incapacitate. 3. Lipsa de valoare legala a unui act. [Cf. fr. nullite].

IMBECIL, -A s. m. f., adj. (om) cu capacitati mintale foarte reduse; prost, tampit. (< fr. imbecile, lat. imbecillus)

NULITATE s. f. 1. insusirea, caracterul lucrului nul. 2. lipsa totala de merite. ◊ om lipsit de orice merit, incapabil, prost. 3. lipsa de valoare legala a unui act juridic. (< fr. nullite, lat. nullitas)

geanabet (geanabeti), s. m. – Tont, prost, netot. – Var. genabet. Tc. cenabet „om necurat” (Seineanu, II, 187; Ronzevalle 70), cf. ngr. τζαναμπέτης, alb. sb. genabet, bg. dzenabet.

balamut, -a s. si adj. (rut. pol. balamut, inselator, palavragiu, fanfaron. V. balacesc). Vechi. Inselator, sarlatan. Azi. Munt. om care vorbeste incurcat, bilbiit, tont, prost (Cp. cu badaran). Mold. Masluit (vorbind de cartile de joc). V. suler.

chelbosi v. intr. (d. chelbos). Fam. Iron. Devin chelbos ori chel. Fig. (Mold.). Ajung un prost, ma prostesc: dor [!] n´am chelbosit sa vind marfa asa de eftin [!]! – Rar si chelbasesc (d. chelbas) intrebuintat si tr. cu int. de a „insela la vinzare”.

RABLA, rable, s. f. (Fam. si depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proasta; vechitura. 2. Animal batran si slab; gloaba. 3. om imbatranit si sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrabla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”

REDUS, -A, redusi, -se, adj. 1. Scazut, micsorat, diminuat (ca proportii, cantitate, intensitate, valoare). ♦ (Despre functii si expresii algebrice) Asupra careia s-a efectuat operatia pentru obtinerea celei mai simple forme; simplificat. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta, de cultura, marginit, prost. 3. (Chim.; despre substante) Din care a fost scos oxigenul si care a castigat electroni. – V. reduce.

PATENTAT, -A, patentati, -te, adj. 1. (Despre inventii) Pentru care s-a acordat o patenta (1); brevetat. 2. Fig. (Peior.; despre insusirile oamenilor) Notoriu, evident. ♦ (Rar) Care are o proasta reputatie. – V. patenta.

POSAC, -A, posaci, -ce, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tacut, morocanos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspira melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.

prostIME s. f. (Inv.) Oameni de rand; multime, norod, saracime, gloata. – prost + suf. -ime.

STUPID, -A adj. 1. (si adv.) lipsit de sens, de ratiune; absurd. 2. (despre oameni) care denota lipsa de inteligenta; idiot, prost, marginit, natang. (< fr. stupide, lat. stupidus)

NASOL, -OALA, nasoli, -oale, adj., s. m. si f. (Arg.) 1. Adj., s. m. si f. (om) urat sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proasta calitate; urat, uzat; caraghios. – Din tig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rau, meschin”.

MODEST adj. 1. (Ban.) smirom, (inv.) smerit. (Era un om extrem de ~.) 2. simplu, umil, (inv. si pop.) prost, (inv.) prostatic. (De conditie ~.) 3. v. neinsemnat. 4. v. nepretentios. 5. v. mediocru. 6. sarac, saracacios, simplu. (O nunta ~.) 7. (fig.) timid. (Un inceput ~.)

OAIE oi f. 1) Mamifer rumegator domestic, crescut pentru lana, lapte si carne. ◊ Ca oile buluc; in dezordine. Siret (sau destept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matura a acestui animal. 3) fig. depr. om marginit. 4) mai ales la pl. (in limbajul bisericesc) om credincios in raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis

1) bolocan m. (cp. cu ung. bolyoka, prost). Fam. prost, gogoman. Epitet unui bou greoi sau unui om necioplit: aseara ma culcai bolocan, si azi iata-ma mare ban! – Si fem. -anca, pl. e.

OBNUBILARE, obnubilari, s. f. Actiunea de a se obnubila si rezultatul ei. ♦ Stare de intunecare partiala a constiintei, stare generala proasta, cauzata de unele boli ale sistemului nervos sau c************r; obnubilatie. – V. obnubila.

prostoman, prostomani, s.m. (inv.) om fara multa stiinta de carte, fara cultura, neinvatat, prost.

soimanit, soimanita, adj. 1. (pop.; despre oameni) pocit, schilodit (de soimane, de iele). 2. (reg.) smintit; prost. 3. (reg.) neastamparat, zburdalnic. 4. (reg.) exceptional, foarte dotat. 5. (adv.; reg.) anevoie (sprijinindu-se mai putin pe un picior decat pe altul).

RUGINA, rugini, s. f. I. 1. Substanta brun-roscata, poroasa, sfaramicioasa, care se formeaza prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghita bruna care acopera uneori pietrele si care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost intretinut; ruginitura, rabla. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate inapoiata, invechita. ♦ om cu idei sau cu mentalitate invechita; retrograd. II. 1. Boala infectioasa a plantelor, provocata de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifesta prin aparitia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescente, impiedicand dezvoltarea normala a plantelor. 2. Planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase, avand la varf o inflorescenta cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

INFERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior

CALomNIOS adj., adv. 1. adj. barfitor, clevetitor, defaimator, denigrator, ponegritor, (rar) calomniator, (pop.) prost, (inv.) mozavirnic. (Afirmatii ~oase.) 2. adv. defaimator, denigrator, rau. (Vorbeste ~ de ei.)

smultura, smulturi, s.f. (inv.) 1. (pop.) lana tunsa de pe oi moarte sau smulsa de pe piele de oaie; lana de proasta calitate. 2. (reg.) smoc de lana prins in spinii pe langa care au trecut oile. 3. (reg.) multime de pene jumulite. 4. (reg.) femeie cu aspect dezordonat, neingrijit, neglijent, cu parul ciufulit; femeie zdrenturoasa. 5. (reg.) carne de purcel de lapte.

HARB, harburi, s. n. 1. (Pop.) Ciob, spartura. 2. Vas (de bucatarie) vechi, uzat, spart sau de proasta calitate; p. gener. orice lucru lipsit de valoare, vechi, stricat. 2. Fig. om batran, bolnav, neputincios. – Cf. bg. harbel.

NECAPABIL adj., s. 1. adj. incapabil, neputincios, prapadit, slabanog, (rar) impotent, (pop.) becisnic, nemernic, nevoias, nevolnic, (inv. si reg.) sec, ticalos, (prin Munt. si Olt.) sfoiegit, (inv.) misel, neputernic, neputinte, secat. (Un biet om ~.) 2. adj., s. ignorant, incapabil, incom-petent, nechemat, necompetent, neispravit, nepregatit, nepriceput, nestiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meserias ~.)

BUTONOASA adj. febra ~ = febra transmisa de o capusa, parazit la oi si la caini, prin mici pustule pe piele, cu stare generala proasta, astenie si temperatura mare. (< fr. boutoneuse)

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

biet, biata adj. pl. biete (vsl. biedinu, nevoias; rus. biednyi). Sarac, nenorocit ori slab si simpatic: un biet om, o biata femee, niste biete flori usacate. Neinsemnat, mic, prost: un biet scriitor, o biata carte. – In Munt. si invariabil: ia nu stia biet unde sa mearga (Isp.).

BLEG, BLEAGA, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atarna in jos; clapaug; (despre urechile animalelor) care atarna in jos; (despre oameni) cu urechile indepartate de cap; (despre urechile oamenilor) indepartate de cap (si atarnand in jos). 2. Lipsit de energie, de vointa (si prost). – Cf. scr. bleka.

MIZERABIL, -A, mizerabili, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (om) ticalos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de insemnatate; de calitate foarte proasta. 3. Adj. Care se afla intr-o stare foarte proasta, vrednica de plans; nenorocit, jalnic. ♦ Care denota o situatie foarte proasta; cu aspect urat, saracacios. – Din fr. miserable.

PomINA f. Aducere-aminte de ceva sau de cineva (iesit din comun). Zi de ~. ◊ De ~ care nu se va uita datorita semnificatiei sale deosebite; vestit. A ramane (sau a se face) de ~ a se pastra mult timp in memoria oamenilor (datorita caracterului deosebit al celor intamplate). A ajunge de ~ a-si face reputatie proasta. /v. a pomeni

NETOT ~oata (~oti, ~oate) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob; nerod; tamp; tont; natang; nauc; stupid. /ne- + tot

metehau (-ai), s. m. – Pocitanie, slutenie; badaran. Creatie expresiva, cf. matahai, motirca. In Mold., sensul de „prost, nating” care apare in toate dictionarele, nu este decit secundar, cf. poezia populara: de la noi a treia casa este-o nevasta frumoasa si barbatu-i metehau, aude si vede rau. Pentru sens, cf. meteahna. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa in sensul propriu de matahala. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (badaranca, prostituata).

VARTUTE, vartuti, s. f. (Inv. si arh.) 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Expr. om in vartute = om in putere. A fi tare de vartute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Barbatie, curaj, vrednicie (razboinica). 3. Proprietate, insusire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

C****N ~i m. 1) om bolnav de c*******m. 2) fig. Persoana lipsita de inteligenta; natarau; natang; neghiob; nerod; tamp; tont; nauc; prost. /<fr. c****n

pisoalca, pisoalce, s.f. 1. (pop.; peior.) persoana care urineaza des (in pat); pisotca, pisoarca. 2. (reg.) om moale, flescait. 3. (reg.) apa caldicica, salcie ori sarata. 4. (reg.) ciorba goala, zeama lunga. 5. (pop.) vin, tuica de proasta calitate. 6. (reg.) vreme ploioasa, umeda; ploaie marunta si deasa de durata; pisornita. 7. (reg.; in sintagma) prune pisoalce = specie de prune zemoase; prune pisolcoase.

canura f., pl. i (lat. cannula, canula, teava care se' nvirteste in suveica si deapana firu. De aci a trecut numirea asupra firului de cinepa, si apoi s' a aplicat la lina. D. rom. vine ngr. vsl. sirb. bg. kanura. Cp. cu brinza). Lina cea mai proasta care iese din pieptenei la urma si din care se fac sumane s. a. V. fuior, puzdere.

circiob, -og si -oc n., pl. uri si oabe, oage, oace, (rus. kriucok, rut. krucok, cirligel, ca germ. ranke, intrigi, si ranke, circel de vita). Est. Ingrosatura in firu de lina, ceia ce e un defect. Fig. Fam. Siretlic, incercare de a sicana: a umbla cu circioguri. Simulacru, imitatiune, lucru prost: un circiog de cutit (bulicher, ciorsac). Adj. (circiob, -oaba). Munt. Zgircioaba, zgircit, avar, om carpanos. V. latunoaie, chitibus.

DAR conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (Munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)

PUTIN adj., adv. 1. adj. insuficient. (Oaste ~ a; bani ~ i.) 2. adj. (inv.) scurt. (A scris in ~ cuvinte totul.) 3. adv. v. prost. 4. adj. v. catva. 5. adv. nitel, (pop.) oleaca, (inv.) oarece, oaresice. (Stai ~!) 6. adv. v. catva. 7. adj. scurt. (In ~ vreme voi fi la tine.) 8. adv. v. rar. 9. adv. v. usor. 10. adv. v. intrucatva. 11. adv. v. cam. 12. adj. v. redus. 13. adj. v. slab.

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucata, capat de funie sau de franghie, intrebuintate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proasta (facuta din coaja de tei sau de rachita). 2. (Reg.) Mladita care creste din tulpina vitei de vie. – Curm + suf. -ei.

PARASIRE, parasiri, s. f. 1. Actiunea de a (se) parasi si rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. parasit; p. ext. singuratate, izolare. ◊ Loc. adj. si adv. In parasire = (care este) in stare proasta, in ruina; abandonat, parasit. – V. parasi.

IDIOT ~oata (~oti, ~oate) si substantival (despre persoane) 1) Care sufera de idiotie; cu capacitati mintale foarte reduse; imbecil; c****n. 2) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob; tampit; stupid; nerod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot

NENOROCIT, -A, nenorociti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se gaseste intr-o situatie vrednica de plans, care este lipsita de noroc, de fericire, care are de indurat un mare necaz, o mare suferinta; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situatii) Care inspira mila, tristete; vrednic de plans, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul in care se afla cineva) Care denota o situatie foarte proasta, vrednica de plans; p. ext. sarac, saracacios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. si f. (om) ticalos, de nimic. – V. nenoroci.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana usoara pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. Mata blanda zgarie rau, se spune despre oamenii fatarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozatura, o julitura. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial, la suprafata. A zgaria hartia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).

DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ Loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.

INFERIOR, -OARA, inferiori, -oare, adj. 1. Care este asezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgatoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de varsare decat de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decat altul. 3. Care are un rang, o functie sau un grad mai mic decat altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (intr-o functie). 4. Care este de calitate mai proasta, valoreaza mai putin sau are importanta mai mica decat altul. ◊ (In vechea organizare a scolii) Curs inferior = ciclu de invatamant cuprinzand primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inferieur, lat. inferior.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a racai. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial. A zgaria hartia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgarie-branza s. m. si f. invar. = epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos; zgarie-nori s. m. invar. = cladire inalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

INFERIOR, -OARA adj. 1. Care este asezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apa; p. ext., despre o regiune) Situat in apropiere de punctul de varsare; departat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. Care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inferieur].

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

ceac-pac si ceat-pat adv. (amestec din turc. catra-patra, a vorbi o limba mai mult ori mai putin, si cat pat, din cind in cind. Cp. si cu ung. csata-pata, csate-pate, csete-pate, tambalau, harmalaie). Fam. Putin, asa si asa, cam prost: stiu si eu ceac-pac turceste.

husan (husani), s. m. – 1. Alica. – 2. om care poate fi inselat. – 3. Taran. Idis. germ. chossen „logodnic, iubit” (Vasiliu, GS, VI, 116; Graur, GS, VII, 334; Iordan, BF, IV, 179). Pentru evolutia semantica de la „logodnic” la „inocent” si „prost”, cf. f****r. Arg.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.

VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus