SALBATIC, -A, salbatici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau imblanzit; p. ext. greu de stapanit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprima neliniste, spaima sau violenta, salbaticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natura, fara interventia omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pamant, terenuri etc.) In care nu a intervenit mana omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre tinuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizatie. II. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care apartine unor grupuri de oameni aflate in prima perioada de dezvoltare a societatii omenesti; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, inapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se comporta ca un om primitiv; (om) necivilizat, inapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre par) Des si aspru; neingrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii salbatic. ♦ (Despre manifestari, actiuni etc. ale omului) Care exprima, care arata lipsa de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necrutator. 6. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu se poate stapani; aprig, impulsiv, nestapanit, nedomolit. 7. Adj., s. m. si f. (Om) care fuge de lume, care nu respecta convenientele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifesta cu deosebita intensitate, neobisnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; infricosator, de neinvins. 2. (Despre miscari sau corpuri in miscare) Rapid, vijelios, navalnic. [Var.: salbatec, -a adj., s. m. si f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

PITECANTROP, pitecantropi, s. m. Nume dat omului fosil descoperit in Java, cu caractere intermediare intre maimutele antropoide si omul primitiv. – Din fr. pithecanthrope.

MICROLIT ~e n. 1) Cristal microscopic din componenta rocilor vulcanice. 2) la pl. Unelte si arme de piatra folosite de omul primitiv. /<fr. microlithe, germ. Mikrolith

PITECANTROP ~i m. om fosil avand caractere intermediare intre maimutele antropoide si omul primitiv. /<fr. pithecanthrope

SALBATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neimblanzit. 2) (despre plante) Care creste de la sine; necultivat. 3) (despre pamant) Care este lasat in parasire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) si substantival (despre persoane) Care se fereste de lume; nesociabil. 7) si substantival Care este lipsit de mila; fara mila; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifesta cu mare putere; violent. 9) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; barbar. /<lat. silvaticus

HomO FABER s.m. Termen folosit de filozoful francez Bergson pentru a desemna pe omul primitiv care isi faurea singur uneltele necesare, transformand natura pentru a o face apta de a corespunde necesitatilor sale. [< lat. homo faber].

EOLIT s.n. Piatra din epoca preistorica, grosolan cioplita, folosita ca prima unealta de omul primitiv. [Pron. e-o-, pl. -te, -turi. / < fr. eolithe].

PITECANTROP s.m. Nume dat unei maimute antropoide fosile, foarte apropiata, mai ales prin structura cutiei craniene, de omul primitiv; omul-maimuta. [< fr. pithecanthrope, cf. gr. pithekos – maimuta, anthropos – om].

AGRIOLOGIE s. f. disciplina care studiaza obiceiurile omului primitiv. (< agrio- + -logie)

EOLIT s. n. piatra din epoca preistorica, grosolan cioplita, folosita ca prima unealta, de omul primitiv. (< fr. eolithe)

HomO FABER s. m. (la Bergson) omul primitiv care isi faurea singur uneltele necesare. (< lat. homo faber)

PITECANTROP s. m. maimuta antropoida fosila, foarte apropiata de omul primitiv. (< fr. pithecanthrope)

TROGLODIT², -A I. s. m. f. 1. om preistoric din cuaternar care locuia in caverne. 2. (fig.) om cu un nivel de viata foarte scazut, primitiv. ◊ om necivilizat. II. adj. (despre animale, plante) care traieste in caverne sau pesteri. (< fr. troglodyte)

BOAS, Franz (1858-1942), antropolog american de origine americana. Initiatorul morfologismului (istoricismului), din perspectiva catuia cultura apare ca indisolubil legata de grupul social, de limba, practicile cotidiene si riturile acestuia („Gindirea omului primitiv”, „Antropologia si viata moderna”).

YETI s.m. Animal sau om ipotetic primitiv, de pe versantul sudic al muntilor Himalaia, „omul zapezilor”, „omul padurii”. (din fr. yeti)

ACUMULARE, acumulari, s. f. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. ◊ Acumulare primitiva = acumulare care constituie punctul de plecare al modului de productie capitalist si care consta in deposedarea prin violenta a micilor producatori de mijloacele de productie, actiuni de jaf si de pradare a coloniilor, razboaie etc. Acumulare capitalista (sau a capitalului) = retransformare a plusvalorii in capital. Acumulare socialista = partea din venitul national net formata din mijloace de productie si de consum si destinata largirii productiei, crearii de rezerve materiale si sporirii fondurilor social-culturale neproductive.

ANIMISM s. n. Stadiu al gandirii primitive, cand oamenii credeau ca obiectele si fenomenele naturii ar fi insufletite; spiritualizare, personificare a fortelor si fenomenelor naturii. – Fr. animisme.

CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilica caracteristica comunei primitive, formata din oameni legati prin relatii de rudenie si de limba. 2. (Peior.) Clica. – Din fr. clan.

ZOomORFISM n. Conceptie religioasa primitiva conform careia oamenii pot sa se metamorfozeze in animale. 2) Reprezentare a zeitatilor prin animale. /<fr. zoomorphisme

SEMIprimitiv, -A adj., s. m. f. (om) in parte primitiv. (< semi- + primitiv)

2) ar si arian, -a s. (scr. arya, nobil, nume dat in Rig-Veda rasei primitive a Indiii). om din rasa primitiva indo-europeana. – Arian si adj.: popoare ariene (sau arice).

HOARDA, hoarde, s. f. 1. Grupare in care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. 2. Ceata, banda de oameni care prada si pustiesc; p. ext. armata cotropitoare. [Var.: horda, oarda s. f.] – Din pol. horda, rus. orda.

ZOomORFISM s. n. Credinta care admite posibilitatea metamorfozarii oamenilor in animale. ♦ Cult primitiv care consta in adorarea unor animale ca divinitati; reprezentare a zeitatilor prin animale sau prin atribute ale acestora. – Din fr. zoomorphisme.

TROGLODIT, -A, trogloditi, -te, s. m. si f. 1. om care traieste in caverne. ◊ (Adjectival) Populatie troglodita. 2. Fig. om cu un nivel de trai extrem de scazut, care duce o viata primitiva. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte.

ANIMISM s. n. Forma primitiva a religiei, cand oamenii credeau in spirite si in existenta unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a fortelor si a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.

ZOomORFISM s.n. Credinta religioasa care afirma metamorfozarea oamenilor in animale. ♦ Cult primitiv care are la baza adorarea unor animale ca divinitati. [< fr. zoomorphisme].

ARTIFACT s. n. obiect primitiv facut de mana omului. (< engl. artifact)

ZOomORFISM s. n. credinta religioasa care afirma metamorfozarea oamenilor in animale. ◊ cult primitiv care are la baza adorarea unor animale ca divinitati. (< fr. zoomorphisme)

CANIBALISM (‹ canibal) s. n. 1. Devorare, de catre unele animale, a indivizilor din propria specie (de ex. femelele mame, mai ales scroafele, isi devoreaza puii dupa fatare sau unele pasari ciugulesc tesuturile vii ale altor pasari). C. se manifesta numai in anumite perioade ale vietii (c. temporar: la feline cind masculii sint mai multi decit femelele le maninca puii pentru a le forta sa reintre in calduri) sau este o trasatura specifica de comportament (c. permanent: la calugarita). 2. Consumarea carnii de om de catre popoarele primitive, determinata de insuficienta resurselor alimentare sau de credinte religioase; antropofagism. 3. Cruzime, ferocitate.

ZOomORFISM s. n. Credinta religioasa care admite posibilitatea metamorfozarii oamenilor in animale. ♦ Cult primitiv care consta in adorarea unor animale ca divinitati. – Fr. zoomorphisme.

NECIVILIZAT, -A, necivilizati, -te, adj. 1. (Despre popoare, societati etc.) Care se afla intr-un stadiu primitiv de dezvoltare, civilizatie si cultura. 2. (Despre oameni) Care nu este manierat, politicos. – Ne- + civilizat.

SINANTROP ~i m. Fosila asemanatoare cu pitecantropul, care prezinta concomitent caractere primitive de maimuta si caractere evoluate de om. [Sil. sin-an-trop] /<fr. sinanthrope

STATIUNE s.f. I. 1. (Liv.) Statie. ◊ Statiune balneara (sau climaterica) = localitate in care se gasesc ape minerale sau conditii climaterice prielnice sanatatii. 2. Ansamblu de cladiri si de instalatii care serveste la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetari experimentale. 3. Asezare omeneasca din epocile primitive. II. Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul in care se dezvolta o specie sau o grupare vegetala. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

primitivISM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Scoala in pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii in simplitatea ei originara; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (3) [in DN]. 3. Falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. [< fr. primitivisme].

STATIUNE s. f. I. 1. localitate care prezinta elemente de atractie turistica sau conditii climatice prielnice sanatatii, ape minerale etc. 2. ansamblu de cladiri, instalatii, laboratoare la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetari experimentale. 3. asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

ELEMENTAR, -A, elementari, -e, adj. 1. De baza, esential, fundamental. ♦ (Despre carti, manuale etc.) Care cuprinde elementele de baza ale unei stiinte. ◊ Invatamant elementar = prima treapta a invatamantului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Putin complicat; simplu, usor; rudimentar. ♦ primitiv. 3. Care tine de natura si de fenomenele ei. – Din fr. elementaire, lat. elementarius.

porcoi (porcoaie), s. n. – 1. Musuroit, gramada de pamint cu care se acopera baza plantelor cultivate. – 2. Gramada, morman. – Var. purcoi. Lat. porca „musuroire”, care pare sa fi fost cuvint diferit de la porca „scroafa”, cf. it. porca „brazda”, sp. aporcar; cu suf. augmentativ -oi. Nu exista dovada documentara a folosirii cuvintului primitiv fara suf.; totusi, este posibil ca rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscuta dupa Vasmer, II, 407), sa provina din rom.

SALBATICIE ~i f. 1) si fig. Comportare de om salbatic; barbarie. ◊ Cu ~ cu ferocitate. 2) Perioada a societatii primitive. 3) Loc unde inca nu a patruns civilizatia. [G.-D. salbaticiei] /salbatic + suf. ~ie

GINTA, ginti, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un stramos comun, formand unitatea (4) de productie fundamentala a comunei primitive; forma de organizare sociala proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. – Din lat. gens, -ntis.

SALBATICIE, salbaticii, s. f. 1. Stare in care se afla animalele salbatice; p. ext. insusire a ceea ce este salbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; fapta de om salbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu salbaticie = fioros, salbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mana omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singuratate. ♦ Timiditate, sfiosenie. 5. Prima perioada din istoria societatii primitive, care incepe o data cu constituirea aspectului actual al omului si cu aparitia limbajului articulat. 6. Stare de inapoiere, lipsa de civilizatie; primitivism. ♦ Loc unde nu a patruns civilizatia. [Var.: (pop.) salbatacie s. f.] – Salbatic + suf. -ie.

GINTA s.f. 1. Grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. [Pl. -nti, -nte. / < lat. gens].

GINTA s. f. 1. grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~tilor = dreptul international. (< lat. gens, -ntis)

GINTA ~ti f. 1) ist. Comunitate de oameni bazata pe rudenia de sange, constituind principala forma de organizare obsteasca in epoca primitiva; neam. 2) Apartenenta etnica; origine. /<lat. gens, ~ntis

bordei si -eu n., pl. eie (aceiasi orig. cu b****l, luat de noi de la Gepizi ori de la Goti. D. rom. vine bg. bordei si burdei, rut. burdei). Locuinta taraneasca primitiva in pamint si care are numai acoperamintu afara. Azi au devenit rare si servesc mai mult la ca adapost p. bivoli pe marginea Dunarii. Ele-s mai calduroase iarna decit casele ccu pareti suptiri. – V. coliba.

clanta f., pl. e (d. clant si ruda cu germ. klinke si fr. clenche, clanta). Ratez [!] feru care tine inchisa o usa primitiva. (V. clampa si broasca). Fig. Clant, clantaneala: a te lua la clanta cu cineva. om care clantaneste mult, flecar: ce clanta de femeie! – In Ban. Olt. cleanta, pl. clente. V. colatau.

CLAN ~uri n. 1) (in comuna primitiva) Comunitate formata din persoane legate prin relatii de rubedenie si de limba. 2) fig. depr. Grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop reprobabil; clica; banda; sleahta; gasca. /<fr. clan

GROSOLAN, -A, grosolani, -e, adj. 1. (Despre oameni si manifestarile lor) Lipsit de delicatete; nepoliticos, necioplit. 2. (Despre obiecte) Insuficient prelucrat sau prelucrat in mod sumar, primitiv; brut, necizelat. – Din it. grossolano.

primitiv ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la inceputul omenirii. om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult in urma in privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la inceput. Forma ~a. ◊ Cuvant ~ cuvant de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

PALANCA¹ palanci f. 1) inv. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi batuti in pamant si legati intre ei; palisada. 2) reg. Constructie rudimentara folosita ca gard sau ca adapost pentru animale. /<pol. palanka, ung. palank

PALISADA ~e f. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi, batuti in pamant si legati intre ei; palanca. /<fr. palissade

HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitiva, de neorganizare, in care, dupa cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia inainte de aparitia universului cunoscut de om; (in unele conceptii teogonice) spatiu nemarginit, cufundat in bezna si umplut de „neguri”, in care s-ar fi gasit, intr-un amestec confuz, elementele si materia inainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordiala a materiei. ♦ Personificare a acestui spatiu nemarginit sub forma unei divinitati. 2. Stare generala de mare confuzie, dezordine mare, invalmaseala, neorganizare^{Vezi nota}. [Var.: (inv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

TARNITA ~e f. 1) inv. Sa taraneasca primitiva (din lemn), folosita la calarie sau la transportarea unor poveri. 2) Culme de deal sau de munte in forma de sa. 3) rar Drum de munte batatorit de oi sau de vite. [G.-D. tarnitei] /<ucr. tarnica

FETISISM s.n. Forma timpurie a religiei in comuna primitiva, constand in adorarea fetisurilor, ca divinitati. ♦ (Fig.) Adoratie oarba, nemotivata fata de un principiu, de o conceptie etc. ◊ (Ec.) Fetisismul marfii = reprezentare denaturata, falsa pe care oamenii si-o formeaza despre marfuri in conditiile relatiilor bazate pe proprietatea privata, atribuindu-le insusiri care in realitate provin din raporturile sociale dintre oameni. [< fr. fetichisme].

arc n., pl. uri si e (lat. arcus, it. sp. pg. arco, pv. fr. arc). O arma primitiva cu care se aruncau sagetile. (V. sahaidac). Dreava. Fie-care din resorturile de otel pe care se sprijina trasurile (in Munt. est si harc). Acolada tipografica. Ori-ce lucru incovoiat: arc voltaic. Geom. Portiune de circumferenta [!]. Arh. Ziditura in forma de arc. Arc de triunf [!], monument ca o poarta in forma de arc ornat cu sculpturi si inscriptiuni in amintirea unor stralucite biruinte.

primitiv, -A, primitivi, -e, adj. 1. – Din perioada de la inceputul societatii umane; stravechi. ♦ Care se afla pe treapta cea mai de jos a dezvoltarii (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni si despre manifestarile lor) salbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se refera la inceputul istoric al existentei sale, care se afla in starea de la inceput; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care serveste ca element de baza pentru formarea de derivate; primar. ♦ (In sintagma) Culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire data pictorilor adepti ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.

STIUBEI, stiubeie, s. n. 1. Stup primitiv. 2. Vas facut dintr-un trunchi scobit, intrebuintat pentru pastrarea unor obiecte casnice. 3. (Reg.) Trunchi scorburos care serveste ca ghizd la o fantana mica; p. ext. fantana (mica). – Stiob + suf. -ei.

TARLA ~e f. 1) Constructie primitiva in afara satului, unde se adapostesc oile si ciobanii vara si unde se prepara produsele din lapte de oaie; stana; oierie. 2) Loc unde se afla aceasta constructie. 3) Grup mare de oi. [Sil. tar-la] /cf. sb. trlo, bulg. tralo

OIERIE ~i f. 1) Constructie primitiva in afara satului unde se adapostesc oile si ciobanii vara si unde se prepara produsele din laptele oilor; stana; tarla. 2) Loc unde se afla aceasta constructie. 3) rar Cresterea oilor. 4) Impozit pentru oi; pastorit. [Sil. o-ie-; G.-D. oieriei] /oaie + suf. ~arie

ROCKFELLER [rakifelər], familie de oameni de afaceri, filantropi si oameni politici din S.U.A. 1. John Davison (1839-1937), industrias si filantrop american. Continuand afacerile cu petrol ale tatalui sau, a fondat (1862) prima antrepriza petroliera, in 1863 o rafinarie de petrol, apoi (1870) imperiul industrial Standard Oil Company, cu peste 30 de corporatii, care i-a adus venituri imense. Dedicandu-se activitatilor filantropice, a creat Fundatia R. (1913), Universitatea R. din Chicago (1902), Institutul R. pentru cercetari medicale din New York (1901), care a devenit (din 1954) Universitatea R. Prin generozitatea lui a fost refacuta (dupa distrugerile din Primul Razboi Mondial) catedrala Notre-Dame din Reims. 2. John D. Jr. (1874-1960), industrias si filantrop american. Fiul lui R. (1). A continuat donatiile tatalui sau (locul pe care s-a construit sediul Natiunilor Unite), a construit Center R. si a restaurat in stil colonial Williamsburg. 3. Nelson Aldrich (1908-1979), om politic si filantrop american. Nepotul lui R. (1). Vicepresedinte al S.U.A. (1974-1977), in timpul lui G. Ford. Colectionar de arta. A facut donatii la Muzeul de Arta Moderna si a fondat Muzeul de Arta primitiva, ambele in New York.

RomAN, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a Romaniei sau este originara din Romania. 2. (Pop.) Taran. ♦ Barbat, sot. ♦ om (in general), barbat. 3. (In forma ruman) Denumire data, in evul mediu, in Tara Romaneasca, taranilor dependenti de stapanii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine Romaniei sau romanilor (I 1), referitor la Romania sau la romani; romanesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de romani. Romana comuna (sau primitiva) = stadiu in evolutia limbii romane anterior diferentierii dialectale; straromana. [Var.: ruman s. m.] – Lat. romanus.

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)