Rezultate din textul definițiilor
MEDIOCRITATE, (2) mediocritati, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situatie, stare a celui mediocru. 2. Persoana lipsita de calitati (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocrite, lat. mediocritas, -atis.
ComUN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (iesit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obisnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Panza ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neinsemnat, obisnuit, sarac. (Viata pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ voi vedeti numai minuni.)
DUZINA s.f. Ansamblu de douasprezece obiecte de acelasi fel. ◊ De duzina = a) facut in serie, de calitate inferioara; b) (despre oameni) mediocru. [< fr. douzaine].
MEDIOCRITATE s.f. 1. Caracterul si situatia a ceea ce este mediocru. 2. om fara talent, lipsit de merite. [Pron. -di-o-. / cf. fr. mediocrite, lat. mediocritas].
MEDIOCRATIE s. f. putere politica exercitata de oameni mediocri. (< fr. mediocratie)
MEDIOCRITATE s. f. 1. caracterul, situatia a ceea ce este mediocru. 3. om fara talent, lipsit de merite. (< fr. mediocrite, lat. mediocritas)
MEDIOCRITATE ~ati f. 1) Caracter mediocru. 2) Insuficienta de calitate, de valoare sau de merite. ~atea unei opere. 3) Persoana mediocra. [Sil. -di-o-] /<fr. mediocrite, lat. mediocritas, ~atis
INGUST, -A, ingusti, -ste, adj. 1. Care are latime mica (in raport cu lungimea). 2. Subtire, delicat. 3. Stramt, neincapator, mic, limitat. Spatiu ingust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viata sau manifestarile oamenilor) Lipsit de orizont; marginit, mediocru. – Lat. angustus.
STERS2, STEARSA, stersi, -se, adj. 1. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text etc.) Care nu se vede bine; care a fost ras, taiat cu o linie, suprimat. 2. Lipsit de culoare, de stralucire; neclar, spalacit, palid. ♦ Fig. (Despre oameni) Lipsit de expresivitate; neremarcabil; fara calitati, mediocru. 3. Care si-a pierdut forma, aspectul; tocit. ♦ Estompat, vag. 4. Fig. (Despre sunete, glas) Lipsit de rezonanta; stins. – V. sterge.
SUBmediocru, -A, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioara, indoielnica. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care denota lipsa de calitati. – Sub1- + mediocru.
SUBmediocru, -A adj. de calitate inferioara, indoielnica. ◊ (despre manifestari ale oamenilor) care denota lipsa de calitati. (dupa fr. sous-mediocre)
ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se intampla sa zboare mai jos decat gainile – Krilov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se intampla sa zboare mai jos decat gainile, dar gainile nu se pot ridica niciodata la nori”). Oamenilor superiori li se poate intampla sa fie cateodata mediocri, dar mediocrii nu se por ridica niciodata la nivelul acestora.
STRANSURA, stransuri, s. f. I. 1. Adunare, gramada, multime (stransa la un loc); stransatura. ♦ (Peior.) Oameni lipsiti de valoare; adunatura. ◊ Loc. adj. De stransura = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de stransura = (in organizarea militara medievala a Moldovei) oaste formata din tarani, targoveti si boieri cu slugile lor, care luptau alaturi de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe camp si se pun la pastrare; recolta; nutret. II. Apasare, presare; presiune. – Strans2 + suf. -ura.
MODEST adj. 1. (Ban.) smirom, (inv.) smerit. (Era un om extrem de ~.) 2. simplu, umil, (inv. si pop.) prost, (inv.) prostatic. (De conditie ~.) 3. v. neinsemnat. 4. v. nepretentios. 5. v. mediocru. 6. sarac, saracacios, simplu. (O nunta ~.) 7. (fig.) timid. (Un inceput ~.)
comun, -a adj. (lat. com-munis, d. munus, insarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiu, re-muneratiune). La care iau sau pot lua parte toti: fintina comuna. Ceia ce e propriu mai multora: interes comun. General, universal: limba comuna. Ordinar, obisnuit: intrebuintare comuna. Abundant, frecuent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceiuri comune, fata comuna. mediocru, ieftin: marfa comuna. Viata comuna, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor fiintelor aceleiasi specii. S. n. Cel mai mare numar: comunu oamenilor. In comun, la un loc cu altu: a trai in comun.
