HOTARARE s. 1. v. dispozitie. 2. fixare, precizare, stabilire. (Hotararea unui nou termen.) 3. v. vointa. 4. decizie. (Vom lua maine o hotarare definitiva.) 5. v. decizie. 6. v. sentinta. 7. darzenie, fermitate, intransigenta, neclintire, neinduplecare, nestramutare, nesovaire, statornicie, (livr.) decizie, (inv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (O hotarare de granit.) 8. v. fermitate.

HAVAIANA, havaiene, s. f. Instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul melodios, lin si taraganat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaiienne.

EMBRION, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricarui organism din momentul fecundarii ovulului pana in momentul cand toate organele sunt deplin formate si organismul este capabil de viata independenta. ♦ Germen al unei plante, existent in samanta din care planta va lua nastere prin germinatie. 2. Fig. Inceput al unui lucru, al unei actiuni etc.; prima faza a dezvoltarii unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.

PROGNOZA, prognoze, s. f. Prevedere a desfasurarii in timp a unui fenomen, a unui proces etc., bazata pe studiul imprejurarilor care ii determina aparitia si evolutia; prevedere a valorilor pe care le vor lua in viitor unele marimi din prezent; p. ext. pronostic. – Din fr. prognose, germ. Prognose.

havaiana s. f. (sil. -va-ia-), g.-d. art. havaienei; pl. havaiene

HAVAIANA ~e f. Instrument muzical asemanator chitarei, care emite sunete line, melodioase si taraganate. [Sil. ha-va-ia-na] /<fr. hawaienne

OCUPARE s.f. Actiunea de a ocupa si rezultatul ei; luare in stapanire. [< ocupa].

OWENISM s.n. Doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social in ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa impotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owenisme, cf. Owen – socialist utopic englez].

EMBRION s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei fiinte vii de la fecundarea ovulului pana la formarea deplina a organelor. ♦ Germen al unei plante existent in samanta din care va lua nastere prin germinatie. 2. (Fig.) Inceput, germen de la care porneste un lucru, o actiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].

HAVAIANA s.f. Instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul lin si taraganat. [Pron. -va-ia-. / < fr. hawaienne, cf. Hawaii – arhipelag in Pacific].

PERSIFLARE s.f. Actiunea de a persifla si rezultatul ei; luare in ras, bataie de joc; persiflaj. [< persifla].

EMBRION s. m. 1. primul stadiu de dezvoltare a unui organism, de la fecundarea ovulului pana la formarea deplina a organelor. ◊ germen al unei plante existente in samanta din care aceasta va lua nastere prin germinatie. 2. (fig.) inceput, germen de la care porneste un lucru, o actiune. (< fr., gr. embryon)

JAVANEZ, -A IA-VA-/ adj., s. m. f. (locuitor) din Java. ◊ (s. f.) limba din grupul indonezian. (< fr. javanais)

CA³ interj. (Reg.) Ia! ei! Ci ca ho... voinice, prea o iei repede! (DELAVRANCEA). – Lat. quam.

ORGANIZATIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR DIN ASIA, AFRICA SI AMERICA LATINA (in sp.: Organizacion de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y America Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Havana (Cuba), creata in 1966, in scopul unirii, coordonarii si incurajarii miscarilor de eliberare nationala din cele trei continente si inlaturarii oricaror forme de discriminare rasiala. La activitatile ei iau parte organizatii nationale din 80 de tari (1984).

ORGANIZATIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR AFRO-ASIATICE (in engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Cairo (Egipt), creata in 1957, ca un for de legatura intre popoarele Africii si Asiei, in scopul asigurarii dezvoltarii lor economice, sociale si culturale si coordonarii luptei impotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului si rasismului. La activitatile ei iau parte comitete nationale sau organizatii nationale din 75 de tari (1984).

bre interj. chemare, mirare si admiratiune adresata barbatilor, ca si mai: Bre omule! Ia stai, bre! Bre! Mare minune! Bre! Da invatat e! (ngr. bre, vre si more. V. mare).

Gordius, rege mitic al Phrygiei, presupus intemeietor al cetatii Gordium. De mult, intr-o vreme cind Phrygia era macinata de neintelegeri interne, un oracol prezisese ca ele vor lua sfirsit daca va fi ales rege primul om care va urca cu carul sau la templul lui Zeus. Acest om a fost Gordius, pe atunci simplu taran. El a fost ales rege si, drept multumire, i-a inchinat lui Zeus carul sau. Oistea acestui car era legata cu un nod atit de complicat, incit nimeni nu-l putea desface. Celui care ar fi reusit s-o faca i s-a fagaduit, in dar, regatul Asiei. Se spunea ca mai tirziu, Alexandru Macedon l-a taiat cu sabia, indeplinind, in felul acesta, oracolul.

ZBORSI, zborsesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A lua o atitudine amenintatoare, a deveni furios; a se mania, a se infuria; a tipa, a se rasti la cineva. 2. Tranz. (Despre pasari, animale) A-si infoia, a-si zbarli penele, parul. ♦ A ciufuli parul unei persoane. 3. Refl. (Despre unele alimente) A incepe sa fermenteze, sa se altereze, capatand un aspect si un gust neplacut, specific; a se acri, a se strica. Smantana s-a zborsit. ♦ Fig. (Fam.) A se da peste cap, a se strica. Planul de excursie s-a zborsit. – Et. nec. Cf. borsi.

NO interj. (Reg.) Ei! hei! ia! – Din magh. na.

ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvata), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. el, neacc. il, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. ii, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

INITIATOR ~i m. Persoana care initiaza ceva; om care ia o initiativa. /<fr. initiator

POSEUR [pr.: pozor] ~i m. 1) Persoana care pozeaza; om care ia o atitudine prefacuta pentru a produce impresie. /Cuv. fr.

RUSALIE ~i f. 1) la pl. Sarbatoare religioasa crestina care cade in a cincizecea zi dupa Pasti. 2) la pl. Fiinta mitologica cu chip de zana, care ia mintile oamenilor. 3) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta doar cateva zile sau ore; efemerida. 4) Insecta din acest ordin. [G.-D. rusaliei; Sil. -li-e] /<sl. rusalija

ENTELEHIE s.f. Termen folosit de Aristotel, insemnand scopul launtric care ar sta la baza dezvoltarii materiei si ar determina in mod finalist intregul proces al dezvoltarii ei. [Gen. -iei. / < fr. entelechie, cf. gr. entelecheia – activitate].

GLOSOLOGIE s.f. Parte a medicinii care studiaza limba si afectiunile ei. [Gen. -iei. / < fr. glossologie, cf. gr. glossa – limba, logos – studiu].

HEORTOLOGIE s.f. (Liv.) Studiu asupra sarbatorilor grecesti. [Pron. he-or-, gen. -iei. / < fr. heortologie, cf. gr. heorte – sarbatoare, logos – studiu].

NEURONOFAGIE s.f. Proces prin care o celula nervoasa alterata este fagocitata de alte celule speciale din jurul ei. [Gen. -iei. / < fr. neuronophagie].

OICONIMIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul numelor de asezari omenesti. [Pron. oi-, gen. -iei. / cf. gr. oikos – casa, onoma – nume].

PANTONomIE s.f. (Estet.; op. autonomie) Pantonomie a artei = concept care desemneaza prezenta artisticului in toate actiunile si manifestarile sociale ale omului. [Gen. -iei. / et. incerta].

RECEPTIONARE s.f. 1. Actiunea de a receptiona si rezultatul ei; primire, luare in primire. 2. Receptare, captare a undelor sonore, luminoase etc. [< receptiona].

XENOGLOSIE s.f. Fenomen constatat la mediumurile care in timpul somnului hipnotic vorbesc limbi necunoscute de ei. [Gen. -iei. / cf. it. xenoglossia < gr. xenos – strain, glossia – vorbire].

ANTROPOFOBIE s.f. Teama patologica fata de oameni. [Gen. -iei. / < fr. anthropophobie].

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

CRANIomETRIE s.f. Ramura a antropologiei care furnizeaza date asupra caracterelor si dezvoltarii capului la om. [Gen. -iei. / < fr. craniometrie, cf. gr. kranion – craniu, metron – masura].

CRMINOLOGIE s.f. Ramura a dreptului care studiaza cauzele criminalitatii si masurile pentru prevenirea ei. [Gen. -iei. / < fr. criminologie, cf. lat. crimen – crima, gr. logos – stiinta].

DERMATOLOGIE s.f. Ramura a medicinii care studiaza pielea si bolile ei. [Gen. -iei. / < fr. dermatologie, cf. gr. derma – piele, logos – studiu].

ELECTROCARDIOGRAFIE s.f. Inregistrare electrica a contractiilor inimii si a curentilor ei. [Gen. -iei. / < fr. electrocardiographie, germ. Elektrokardiographie].

inomeni vb. IV refl. (inv.) a se preface in om, a lua chip omenesc; a se incarna, a se intrupa, a se impelita.

MIZANTROPIE s.f. Neincredere in oameni; lipsa de dragoste, de simpatie pentru societatea oamenilor. [Gen. -iei. / < fr. misanthropie].

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. ii, i, i- (iam dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvata), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dandu-le), -le- (da-le-ar)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. ii, i, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. il, l- (l-a dat), -l (dandu-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (dandu-le-o), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. ii, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (da-i-ar)

TAURomAHIE s.f. Arta de a lupta cu taurii. ♦ (Mit.) Lupta a taurilor cu oamenii. [Gen. -iei. / < fr. tauromachie, cf. gr. tauros – taur, mache – lupta].

SERVI vb. I. tr. 1. a indeplini anumite functii, insarcinari fata de cineva; a sluji. 2. a aduce (bucatele) la masa. ◊ a oferi cumparatorilor cele cerute. 3. (la unele jocuri sportive sau la carti) a pune mingea sau cartile in joc. II. intr. a folosi la..., a avea rolul de... III. refl. a se folosi, a face uz de... ◊ (despre oameni) a lua sa manance sau sa bea. (< fr. servir)

BACTRIANA (BACTRIA), regiune istorica in Asia Centrala (Afghanistan, Turkmenia, Tadjikistan si Uzbekistan), inclusa de Cirus I in Imp. Persan. Cucerita de Alexandru cel Mare, pe terit. ei a luat nastere in sec. 3-2 i. Hr. un regat elenistic independent.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI INDICATIS TERRAM (lat.) si acum... luati aminte voi, cei ce judecati Pamantul – Psalmii, 2, 10. O mare raspundere apasa pe umerii celor chemati sa hotarasca destinele semenilor.

bidiviu, -ie s. si adj. (turc. [d. ar.] bedevi, beduin, de unde vine si fr. bedouin). Vechi. Cal arabesc sprinten: un bidiviu, o iapa bidivie. Azi. Iron. Cal de rasa inhamat, telegar: tine-ti bidiviii, boierule! Fig. om impetuos: ia opreste-te, bidiviule! – Si bididiu. V. ducipal.

cauc n., pl. e (lat. caucus, cupa). Vest. Caus ori lingura mare de luat lichide ori faina. E un cuv. neauzit de mine, si de aceia nu-s sigur de acc. In rev. I. Crg. 2,210, e un ex. fara acc.: ia cu caucu apa din galeata. In Univ. 24,4,37; 12,4, e o coresp. din Dolj, unde scrie cauc, si atunci are alta orig. V. chepcea, ciorbalic, polonic.

cenusa (est) si -use (vest) f., pl. i (lat. cinusia, d. cinus ild. cinis, cineris, cenusa; din cinisia vin it. cinigia, pv. sp. ceniza, pg. cinza; din cinis, cineris vine it. cenere, pv. fr. cendre, cat. cendra). Materia minerala (prafu) care ramine din lemnu ars ori din cadavrele arse (cum obisnuiau Romanii. De aci si int. de „ceia ce a mai ramas dintr´un mort, oasele”). A lua cuiva si cenusa din vatra, a-l despoia [!] de tot ce are. E un ger de ingheata si cenusa´n vatra, e mare ger. Nu s´a ales nici cenusa (ori prafu) de el, n´a mai ramas nimic, s´a perdut [!] tot. V. scrum.

ALAI, alaiuri, s. n. Multime de oameni care insoteste o ceremonie, o persoana de seama etc.; parada, pompa. ◊ Loc. adv. Cu (sau in) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Multime de oameni care se ia dupa cineva; p. ext. galagie provocata de aceasta multime. ♦ (Inv.) Suita care intovarasea sau intampina un domnitor. – Din tc. alay.

INCARNA, incarnez, vb. I. Refl. si tranz. 1. A (se) intrupa; a (se) transforma in om. ♦ Fig. A lua sau a da o forma concreta, reala. ♦ Tranz. A juca un rol intr-o piesa. 2. (Despre unghii) A creste in carne. [Var.: incarna vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

RUSALIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.

ZALOGIT, -A, zalogiti, -te, adj. (Inv.) 1. (Despre bunuri, obiecte etc.) Care este amanetat; p. ext. sechestrat, ipotecat. 2. (Despre oameni) Care este luat ostatic. – V. zalogi.

REVANSARD, -A, revansarzi, -de, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care incearca sa-si ia revansa, care vrea sa se razbune; (om) caracterizat prin dorinta de razbunare, razbunator. 2. Adj. Care duce sau sprijina o politica de revansa pentru o pierdere suferita. – Din fr. revanchard.

SAIA², saiele, s. f. (Reg.) Adapost (improvizat) pentru vite, in special pentru oi. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saye „umbra”.

DISCRETIONAR ~a (~i, ~e) jur. : Puteri ~e puteri cu care este investita, in cazuri exceptionale, o instanta sau un reprezentant al ei, de a lua, din proprie initiativa, hotarari sau masuri care depasesc cadrul legii. [Sil. ti-o-] /<fr. discretionnaire

PERSOANA ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

ComPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

DEComPOZITIE s.f. 1. Analiza a unei substante (mai ales a unei tesaturi) in vederea cunoasterii structurii ei. 2. Atrepsie. [Gen. -iei, var. decompozitiune s.f. / cf. fr. decomposition].

FIZIONomIE s.f. 1. Expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. (Fig.) Structura, infatisare caracteristica (a unei epoci, a unei colectivitati de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natura, nomos – lege].

OTOLOGIE s.f. (Med.) Studiul urechii si al bolilor ei; otiatrie. [Gen. -iei. / < fr. otologie, cf. gr. ous – ureche, logos – studiu].

RECOLTARE s.f. Actiunea de a recolta si rezultatul ei; recoltat; (spec.) luare de sange pentru analize etc. [< recolta].

REFLEXIE s.f. 1. Fenomen de rasfrangere a unei raze luminoase sau sonore atunci cand aceasta intalneste o suprafata lucioasa sau dura. 2. Reflectie (1). ♦ (Fil.; la Locke, Leibniz) Cunoastere a proceselor care se petrec inauntrul constiintei; intoarcere a constiintei asupra ei insasi. [Gen. -iei, var. reflexiune s.f. / cf. fr. reflexion, lat. reflectio, reflexio].

DEMOGRAFIE s.f. Stiinta care studiaza statistic problemele referitoare la miscarea populatiei, la compozitia si la numarul ei etc. [Gen. -iei. / < fr. demographie, cf. gr. demos – popor, graphein – a scrie].

IDIOPATIE s.f. Boala independenta de alte boli pe care le mai are organismul, care isi are propriile ei cauze. [Gen. -iei. / < fr. idiopathie, cf. gr. idios – propriu, pathos – suferinta].

OPOTERAPIE s.f. (Med.) Metoda de tratament in care se intrebuinteaza sucuri extrase din glandele sau din tesuturile animale sanatoase pentru combaterea bolilor organelor sau ale tesuturilor corespunzatoare la om; organoterapie. [Gen. -iei. / < fr. opotherapie, cf. gr. opos – suc, therapeia – tratament, ingrijire].

TRIGAMIE s.f. Situatie in care se gaseste un om trigam. [Gen. -iei. / < fr. trigamie].

ALAI, alaiuri, s. n. Multime de oameni care insoteste o ceremonie, o parada, o persoana de seama etc. ◊ Loc. adv. Cu (sau in) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Multime de oameni care se ia dupa cineva; p. ext. galagie provocata de aceasta multime. ♦ (Inv.) Suita care intovarasea sau intampina un domnitor. – Tc. alay.

ZALOGIT, -A, zalogiti, -te, adj. (Inv. si arh.) 1. (Despre bunuri, obiecte etc.) Care este amanetat; p. ext. sechestrat, ipotecat. 2. (Despre oameni) Care este luat ostatic. – V. zalogi.

arvonesc (est) si -unesc (vest) v. tr. (ngr. arravonizo, aor. onisa). Dau arvona ca sa fiu sigur de un lucru: a arvoni o casa (pe care apoi o voi lua cu chirie ori o voi cumpara), a arvoni niste lucratori (dindu-le un acont), a arvoni o birja (primind tu ceva de la birjar ca asigurare ca se va prezenta la timp). V. refl. Ma angajez, promit altuia si el mie. – Si aravonesc, aravonesc, aravonisesc (Dos.) si arvunez (Pan).

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

HUIDUIALA, huiduieli, s. f. Actiunea de a huidui si rezultatul ei; huiduitura. [Pr.: -du-ia-] – Huidui + suf. -eala.

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

REBEL, -A, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activa la o rebeliune, care indeamna la rebeliune; razvratit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arata nesupunere, care exprima revolta. ♦ Fig. (Despre par) Care nu se asaza, nu sta pieptanat. ♦ Fig. (Despre boli) Care are aspect acut, care cedeaza greu la tratamentul medical, care se vindeca greu. – Din fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle.

VIPT, vipturi, s. n. (Inv.) Rod, produs al pamantului; bucate, recolta. ♦ (Reg.) Ceea ce serveste ca hrana oamenilor, mancare. ◊ Expr. A lua (sau a tine) pe cineva in vipt = a primi pe cineva in gazda (cu locuinta si cu mancarea). – Lat. victus.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

PROSOPOGRAFIE s.f. (Lit.) Figura de compozitie care consta in descrierea trasaturilor exterioare, tinutei unui om sau animal. [Gen. -iei. [< fr. prosopographie, cf. gr. prosopon – fata, graphein – a scrie].

CLIMATOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza clima diferitelor regiuni ale globului terestru si influenta ei asupra vietii. [Gen. -iei. / < fr. climatologie, cf. gr. klima – clima, logos – studiu].

CONTACT s.n. 1. Atingere, legatura intre doua corpuri, intre doua forte etc. ♦ Piesa care foloseste la deschiderea si inchiderea unui circuit electric. 2. Apropiere intre oameni; legatura, relatie. ◊ A lua contact (cu cineva) = a ajunge in imediata apropiere a cuiva. [Pl. -te, -turi. / < fr. contact, cf. lat. contactus].

CONTROL s.n. 1. Verificare, analiza permanenta sau periodica a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire. ♦ Putere de dirijare a propriilor gesturi si miscari. ◊ Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. 2. Institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. [Pl. -oale, -oluri. / < fr. controle].

EXCAVATIE s.f. 1. Cavitate la suprafata sau in adancul pamantului formata natural sau facuta in vederea unor obiective tehnice. ♦ Sapatura. 2. (Med.) Adancitura anormala a unui organ. [Pron. ecs-ca-va-ti-e, gen. -iei. / cf. fr. excavation, rus. ekskavatiia].

povod, povoduri, s.n. (inv. si reg.) 1. mars, calatorie. 2. convoi. 3. (inv.) motiv, cauza, pricina. 4. (despre cai; in expr.) a duce in povod = a duce de capastru; a lua in povod = a lua de capastru. 5. (despre oameni; in expr.) a da povod = a da (cuiva) prilej, motiv; a lua in povod = a-si bate joc, a lua in ras.

OBSECRATIE s.f. Figura de retorica prin care oratorul cheama in ajutor zeii sau oamenii. V. deprecatie. [Gen. -iei, var. obsecratiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obsecration].

PALEOANTROPOLOGIE s.f. Parte a antropologiei care studiaza omul fosil, preistoric. [Gen. -iei. / < fr. paleoanthropologie].

SELENOLOGIE s.f. Parte a astronomiei care studiaza materia componenta a scoartei lunare si evolutia ei in timp. [Gen. -iei. / < fr. selenologie, cf. gr. selene – Luna, logos – stiinta].

STENOGRAFIE s.f. Sistem de scriere rapida realizat cu ajutorul unor semne conventionale care permit inregistrarea vorbirii in ritmul ei obisnuit; tahigrafie. [Gen. -iei. / < fr. stenographie, engl. stenography, cf. gr. stenos – strans, graphein – a scrie].

AMBALA vb. I. tr. 1. a impacheta pentru transportat. 2. a face un motor sa depaseasca turatia normala. II. refl. 1. (despre cai) a-si lua avant. 2. (fig.; despre oameni) a se lasa purtat de manie, de entuziasm; a se inflacara. (< fr. /s'/emballer)

CONTACT s. n. 1. atingere nemijlocita intre doua corpuri, piese, organe de masini, forte etc. ◊ piesa la deschiderea si inchiderea unui circuit electric. 2. apropiere intre oameni; legatura, relatie. ♦ a lua ~ (cu cineva) = a ajunge in imediata apropiere a cuiva. (< fr. contact, lat. contactus)

CONTROL s. n. 1. verificare a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ cifra de ~ = exponent care indica limitele cantitative ale productiei; lucrare de ~ = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor si studentilor. ◊ urmarire a functionarii unui sistem tehnic, proces tehnologic etc. ◊ supraveghere continua (morala sau materiala). 2. stapanire. ◊ dirijare a propriilor miscari si manifestari. 3. institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 4. (pl.) registru de evidenta a personalului (si a animalelor) unei unitati militare. (< fr. controle)

CINEMATICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a mecanicii care studiaza miscarea corpurilor materiale si marimile ce caracterizeaza aceasta miscare (traiectorii, viteze, acceleratii etc.), precum si legile ei generale, fara a lua in considerare cauzele ce o determina sau o influenteaza. ♦ C. stelara = capitol al astronomiei care studiaza legitatile miscarii stelelor.

birja f., pl. i (rus. birza, bursa, birja, d. germ. borse, fr. bourse, bursa. La inceput s’a zis izvosciciia birza, bursa ori locu de stationare al trasurilor publice, de unde si mold. rar trasura de birja, adica „trasura de la bursa, trasura de la locu de stationare al lor, trasura publica”. Tot asa fr. fiacre, birja, dupa otelu Saint-Fiacre din Paris, inaintea caruia era statuia sfintului Fiacrius, unde, de la 1640, obisnuiau sa stationeze. V. bursa). Drosca, trasura publica. – Mold. pop. si berja (fiindca si Rusii au zis iutil berza din germ. borse, pop. berse), pl. si berje, ca perje.

Alcmaeon, fiul prezicatorului Amphiaraus si al lui Eriphyle. Cind Amphiaraus, constrins de sotia sa, a fost nevoit sa plece in razboiul impotriva cetatii Thebae, de unde stia ca nu se va mai intoarce, el l-a insarcinat pe Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle si pornind o noua expeditie impotriva acestei cetati. Alcmaeon indeplineste dorinta tatalui sau. El participa la expeditia epigonilor, iar la intoarcere isi omoara mama. Urmarit de erinii, Alcmaeon se refugiaza la curtea regelui Phegeus si se purifica mai tirziu, casatorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoe (sau Alphesiboea), careia-i daruieste colierul si vesmintul Harmoniei, cu care fusese corupta odinioara Eriphyle. Din pricina matricidului savirsit, pamintul tarii a incetat insa sa mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o porneasca din nou in pribegie, pentru a obtine purificarea definitiva de la riul Achelous. Zeul riului il purifica dindu-i-o in casatorie pe fiica sa, Callirrhoe. Conditia este insa ca Alcmaeon sa-i aduca lui Callirrhoe darurile facute lui Arsinoe. Intorcindu-se sa le ia, sub pretext ca vrea sa le daruiasca templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit si ucis. Moartea lui va fi razbunata mai tirziu de propriii lui fii, nascuti cu Callirrhoe, care-i omoara la rindul lor pe ucigasi.

Erigone 1. Fiica unui atenian, pe nume Icarius. A fost iubita de zeul Dionysus, care i-a daruit un fiu, Staphylus. Aflind de moartea tatalui ei, ucis cu ciomegele de niste ciobani (v. si Icarius), Erigone, deznadajduita, s-a spinzurat de un copac. Ca sa razbune moartea ei, Dionysus le-a luat mintile fetelor din cetatea Athenae, facindu-le sa se spinzure de crengile copacilor. Minia lui nu s-a potolit decit atunci cind atenienii i-au pedepsit pe ciobanii ucigasi. Erigone a fost dupa moarte transformata in constelatia numita a Fecioarei. 2. Fiica lui Aegisthus si a Clytaemnestrei si sora lui Aletes.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

CONTACT, contacte, s. n. 1. Atingere directa, nemijlocita intre doua corpuri, doua forte, doua energii etc. ◊ Expr. In contact cu... = in nemijlocita apropiere de..., in legatura stransa cu... ♦ (Concr.) Piesa care serveste la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legatura electrica intre doua piese sau elemente conductoare, realizata prin atingere. 2. Apropiere intre oameni; relatie, legatura. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legatura cu (cineva); b) (Mil.) a ajunge in imediata apropiere a inamicului si a incepe primele lupte. – Din fr. contact, lat. contactus.

DEMN adj. 1. vrednic. (~ de luat in seama.) 2. respectabil. (Un om ~; o purtare ~.) 3. mandru. (O tinuta ~.)

AGLomERATIE s.f. Ingramadire de oameni, imbulzeala. ♦ Asezare omeneasca. [Gen. -iei, var. aglomeratiune s.f. / cf. fr. agglomeration, it. agglomerazione].

DIZGRATIE s.f. Pierdere a favorii, a bunavointei unui om influent, cu putere. [Gen. -iei, var. dezgratie s.f. / < it. disgrazia, cf. fr. disgrace].

GRAFomANTIE s.f. Tehnica devinatorie care pretinde a descifra caracterul unei persoane si viitorul ei din analiza scrisului. [Gen. -iei. / cf. it. grafomanzia].

OSCAR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constand dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazand omul care purta statueta, il lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care il astepta; un ziarist care l-a auzit spunand: „Iata-l pe Oscar”, anunta ca premiile se numeau Oscar].

SILVOTERAPIE s.f. Actiunea profilactic-curativa binefacatoare a arborilor si arbustilor asupra oamenilor bolnavi sau obositi. [Gen. -iei. / cf. fr. sylvotherapie].

CAROSERIE s.f. Constructie montata pe un vehicul, amenajata special pentru transportul oamenilor sau al materialelor. [Gen. -iei. / < fr. carrosserie].

MESCHINARIE s.f. 1. Zgarcenie, micime de suflet; lipsa de generozitate. 2. Fapta de om meschin; lucru marunt. [Gen. -iei. / < fr. mesquinerie].

REVANSARD, -A adj., s.m. si f. (om) care doreste sa-si ia revansa; razbunator; caracterizat prin dorinta de razbunare. [< fr. revanchard].

SELENODEZIE s.f. Disciplina care studiaza forma si dimensiunile Lunii, campul ei de gravitatie etc. [Gen. -iei. / < fr. selenodesie].

SERVI vb. IV. 1. tr. A indeplini anumite functii, insarcinari fata de cineva; a sluji. 2. intr. A folosi la..., a avea rolul de... 3. tr. A aduce (bucatele) la masa. ♦ A oferi cumparatorilor cele cerute. ♦ (La unele jocuri sportive sau la carti) A pune mingea sau cartile in joc. ♦ refl. (Despre oameni) A se folosi. ♦ A lua sa manance sau sa bea. [P.i. -vesc. / < fr. servir, it., lat. servire].

UNIVERS s.n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul terestru, Pamantul. 3. (Fig.) Cerc ingust al vietii cuiva; mediu. 4. Populatie in cadrul unei operatii statistice. [Pl. -suri. / < fr. univers, it. universo, engl. univers, cf. lat. universus].

UNIVERS s. n. 1. lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. lumea locuita; globul terestru. 3. cerc ingust al vietii cuiva; mediu in care se traieste. 4. camp, domeniu de activitate, de preocupari. 5. populatie in cadrul unei operatii statistice. (< fr. univers, lat. universum)

CARRILO SOLARES [cariλɔ], Santiago (n. 1915), om politic comunist spaniol. A luat parte la Razboiul civil din Spania (1936-1939). Secretar general al Partidului Comunist din Spania (1960-1982).

acreditiv, -a adj. (d. acreditez). Com. Care-ti deschide un credit: scrisoare acreditiva. S. n., pl. e (germ. akkreditiv). Scrisoare pe baza careia poti lua de la o persoana ori institutiune bani in numele celui care a iscalit scrisoarea.

CONCEPTIE (‹ lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existentei. Din perspectiva marilor constructii ontologice clasice, filozofia este prezentata drept c. generala despre lume (Weltanschauung), vizind constituirea unui tablou ontologic complet si definitiv care sa includa o filozofie a naturii si una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de catre un s**********d; procreatie. ◊ (REL.) C. imaculata = dogma catolica potrivit careia Fecioara Maria a fost ferita de pacatul originar; sarbatoare prin care Biserica catolica cinsteste acest mister (8 dec.).

1) auz n., pl. uri (d. aud, a auzi). Simtu cu care urechea prinde sunetu: dulce la auz. Auz muzical, ureche: acest copil are auz bun. A lua auzu, a asurzi: era un huiet de-ti lua auzu. In auzu cuiva, asa in cit sa auda cineva: a declarat in auzu tuturor.

calitate f. (lat. qualitas, -atis, d. qualis, care, ce fel). Natura, esenta a unui lucru, ca bunatatea, albeata, ratunzimea [!] s. a. Talent, dispozitiune fericita: acest copil are calitati. Nobleta [!]: om de calitate. Titlu: a lua calitatea de prezident. In calitate de, ca, cu titlu de: in calitate de parinte. V. calitura.

cimp n., pl. uri (lat. campus, it. sp. pg. campo, pv. camp, fr. champ). Ses, loc, plan. Cimp de bataie, de batalie, loc de batalie. Fond pe care zugravesti ceva: cimpu unui tablou. Teren de lucru, de munca: cimpu chimiii. Pl. Munt. Haturi. Cimpu lui Marte, cimp de exercitii militare in vechea Roma si azi la Paris. M. pl. A-ti lua cimpii, a fugi de frica ori de intristare, a-ti lua lumea´n cap, a te retrage de lume. A bate cimpii, a vorbi in dodii, fara inteles.

clanta f., pl. e (d. clant si ruda cu germ. klinke si fr. clenche, clanta). Ratez [!] feru care tine inchisa o usa primitiva. (V. clampa si broasca). Fig. Clant, clantaneala: a te lua la clanta cu cineva. om care clantaneste mult, flecar: ce clanta de femeie! – In Ban. Olt. cleanta, pl. clente. V. colatau.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

HAITUIALA, haituieli, s. f. Actiunea de a haitui si rezultatul ei; goana dupa vanat. [Pr.: -tu-ia-] – Haitui + suf. -eala.

JUPUIT², -A, jupuiti, -te, adj. (Despre piele) luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre parti ale corpului) cu pielea luata; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupit, -a, adj.] – V. jupui.

CIUGULI, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre pasari) A ciupi de ici si de colo cu ciocul lucruri de mancare; a manca apucand hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A manca dintr-un aliment, luand numai cate putin, de ici si de colo. – Et. nec.

SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge sa procedeze intr-un anumit fel, intr-o imprejurare data; povata, indemn, indrumare. 2. Adunare de oameni intruniti pentru a delibera, a lua hotarari sau (in trecut) a ajuta la conducerea tarii. ◊ (In trecut) Sfat popular = organ local al puterii de stat (in regiuni, raioane, orase si comune); cladirea in care isi avea sediul acest organ. 3. Consfatuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversatie, taifas. 4. (Rar) Zvon, veste, vorba. [Var.: svat s. n.] – Din sl. suvetu.

ACT ~e n. 1) Document oficial care adevereste un fapt. ◊ ~ de acuzare incheiere scrisa asupra anchetarii unei cauze penale, folosita ca baza la dezbaterile unui proces. 2) Manifestare a activitatii omului; fapta; actiune. ~ de curaj. ◊ A lua ~ de ceva a afla, a lua cunostinta de ceva. A face ~ de prezenta a aparea undeva din politete sau fiind obligat. 3) Diviziune a unei opere dramatice. Comedie in trei ~e. /<lat. actum, fr. acte

EUFUNCTIE s.f. (Fil.) Functie care mentine sau sporeste adaptarea unei unitati date la contextul ei social. [Pron. e-u-, gen. -iei. / < fr. eufonction].

FIZIOCRATIE s.f. Orientare, cu precadere economica, aparuta in sec. XVIII in Franta, care contesta interventia statului in economie, sustinand ca in societatea umana exista o „ordine naturala” care se impune prin evidenta si este opusa ordinii artificiale creata prin vointa oamenilor; fiziocratism. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. physiocratie].

METATEORIE s.f. (Fil.) Teorie asupra unei teorii date, facand consideratii privind structura ei sintactica si latura semantica. [Gen. -iei. / < fr. metatheorie].

OLFACTRONICA s.f. Disciplina care are ca obiect elaborarea unei tehnici instrumentale sensibile pentru identificarea lucrurilor si a oamenilor dupa mirosul lor caracteristic. [Gen. -iei. / cf. engl. olfactotronics]

ANTROPOGEOGRAFIE s.f. 1. Ramura a geografiei care considera, in mod gresit, conditiile mediului natural ca factor primordial al dezvoltarii societatii. 2. Curent care are in vedere raporturile dintre om si natura si repartitia populatiei pe glob. [Gen. -iei. / < fr. anthropogeographie, cf. gr. anthropos – om, geographia – geografie].

ANTROPomETRIE s.f. Disciplina stiintifica care studiaza relatiile marimilor obtinute prin masuratori facute asupra corpului omenesc; somatometrie. [Gen. -iei. / < fr. anthropometrie, cf. gr. anthropos – om, metron – masura].

ANTROPONIMIE s.f. (Lingv.) 1. Disciplina care se ocupa cu studiul numelor de oameni; antroponomastica. 2. Totalitatea numelor de oameni (dintr-o localitate, dintr-o regiune sau dintr-o limba). [Gen. -iei. / < fr. anthroponymie, cf. gr. anthropos – om, onoma – nume].

CALORIE s.f. Unitate de masura a caldurii, reprezentand cantitatea de caldura necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa cu un grad centigrad.; (curent) cantitatea de energie pe care o dezvolta in corpul omului alimentele in procesul anabolismului. [Gen. -iei. / < fr. calorie, cf. lat. calor – caldura].

CARFOLOGIE s.f. Agitatie a degetelor unui bolnav care pare ca vrea sa pipaie obiecte mici. [Gen. -iei. / < fr. carphologie, cf. gr. karphos – sticla, legein – a culege].

sugusa, sugus, vb. I (inv. si reg.) 1. a gatui, a sugruma. 2. (reg.; despre caini) a rupe cu coltii, a sfasia o portiune de la gat (pentru a ucide). 3. (inv.; fig.; despre oameni) a trata cu asprime, a cere socoteala in mod violent; a incolti, a lua de gat. 4. (fig.; inv.; despre oameni) a barfi, a critica.

DEMIVOLEU s. n. (tenis) luare a mingii imediat dupa contactul ei cu solul. (< fr. demi-volee)

arlechin m. (fr. arlequin, d. it. arlecchino [vfr. Hellequin, numele unui d**c din povestile evului mediu], d. germ. erlkonig, traducere gresita a dan. ellekonge, regele spiritelor numite elfi, introdus de Herder in lit. germ. Goethe are o vestita balada cu titlu de Erlkonig). Bufon cu imbracaminte multicolora luat din vechea comedie italiana. Fig. om care-si tot schimba parerile.

atentiune f. (lat. at-tentio, -onis. V. in-tentiune). Atintirea mintii, luare aminte: a da atentiune cuiva. Fig. Pl. Preveniente, ingrijiri: i-a aratat mii de atentiuni, a avut mii de atentiuni pentru el. Atentiune! Fii atent, da atentiune. – Si atentie.

COSMOBIOLOGIE ({s] cosmo + biologie) s.f Ramura a a biologiei care studiaza viata si manifestarile ei in afara spatiului terestru. A luat nastere ca preocupare teoretica in 1949, printr-o ramura a sa – medicina spatiala, iar ca domeniu aplicativ de investigare dupa lansarea pe orbita, in 1957, de catre U.R.S.S., a unei nave cu un mamifer; biologie spatiala.

RABIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „invatatorul, stapanul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalitati recunoscute ca o autoritate in domeniul religiei. Initial o formula de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit expertilor in materie de legislatie; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoana calificata sa ia decizii in materie de legi. Ei aveau, mai tarziu, in sarcina, sa hotarasca conform legii rabinice, nu numai in probleme religioase, ci si in cele civile. Ulterior, cu exceptia comunitatilor ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitatile pastorale, sociale, pedagogice si ecumenice ale r.

bordei si -eu n., pl. eie (aceiasi orig. cu b****l, luat de noi de la Gepizi ori de la Goti. D. rom. vine bg. bordei si burdei, rut. burdei). Locuinta taraneasca primitiva in pamint si care are numai acoperamintu afara. Azi au devenit rare si servesc mai mult la ca adapost p. bivoli pe marginea Dunarii. Ele-s mai calduroase iarna decit casele ccu pareti suptiri. – V. coliba.

PRICOLICI, pricolici, s. m. (In superstitii) Duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni (mai ales dupa moarte) si care ia infatisarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastamparat. – Et. nec.

RECOLTA, recoltez, vb. I. Tranz. 1. A strange, a aduna, a culege recolta. ◊ Masina de recoltat = masina pentru recoltarea produselor agricole cultivate. ♦ Fig. A culege roadele, a se bucura de un lucru realizat. 2. (Med.) A lua sange, sputa, u***a etc. de la oameni sau de la animale, pentru a le supune unor examene de laborator. – Din fr. recolter.

pleiada (grup de oameni, ansamblu de elemente) s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. pleiadei; pl. pleiade

RETENTIE ~i f. 1) Intrerupere a unei actiuni; oprire; retinere. ◊ Drept de ~ drept pe care il are creditorul de a pastra zalogul luat de la debitor, pana cand acesta va achita intreaga datorie. 2) Retinere si acumulare in organism a unor substante (lichide, gaze) care sunt eliminate in mod obisnuit. 3) Acumulare a unui curs de apa in bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost ameste-cate omogen. [G.-D. retentiei; Sil. -ti-e] /<fr. retention, lat. retentio, ~onis

ANTROPOLATRIE s.f. Adoratie a omului (care caracterizeaza mai ales o erezie crestina). ♦ Cult al lui Dumnezeu, conceput in forma omeneasca. [Gen. -iei. / < fr. anthropolatrie, cf. gr. anthropolatreia < anthropos – om, latreia – adorare].

AXIOLOGIE s.f. Disciplina filozofica care se ocupa cu studiul sistematic al originii, esentei, clasificarii, ierarhizarii si functiei sociale a valorilor ; teorie generala a valorilor. ◊ Axiologia artei = perspectiva specifica asupra artei, care pune in centrul ei valoarea operei. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / cf. fr. axiologie, germ. Axiologie < gr. axia – valoare, logos – teorie].

SINOCHIE s.f. (Zool.) Simbioza intre microorganisme si oameni, in care beneficiaza si gazda. [Gen. -iei. / < germ. Synokie].

ASTROLOGIE s.f. Pretinsa stiinta de a prezice destinul omului dupa pozitia si mersul astrilor. [Gen. -iei. / cf. fr. astrologie, it., lat. astrologia < gr. astrologia < astron – astru, logos – studiu].

1) cariera f., pl. e (fr. carriere, d. it. carriera, care vine d. carro, car. V. carare). Loc de alergat p. cai si vehicule. Fig. Cursu vietii: a-ti implini cariera. Profesiune: a lua, a alege (mai elegant de cit a´mbratisa) cariera armelor.

BASCALIOS, -OASA, bascaliosi, -oase, adj. (Fam.; despre oameni) Care isi bate joc de cineva sau ia in ras pe cineva; (despre manifestari ale oamenilor) care denota luarea in ras a cuiva sau a ceva. – Bascalie + suf. -os.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

A CROI ~iesc tranz. 1) (obiecte de imbracaminte, incaltaminte etc.) A taia dintr-un material dupa anumite forme si dimensiuni in vederea confectionarii. 2) (drumuri, carari etc.) A deschide inlaturand obstacolele. ◊ ~ planuri a face planuri pentru viitor. ~ o minciuna a ticlui o minciuna. 3) fig. (lucrari, actiuni etc.) A pregati luand masurile necesare in vederea realizarii. 4) fig. pop. (oameni, animale) A supune unei lovituri puternice. [Sil. cro-i] /<sl. krojiti

HRAPARET ~eata (~eti, ~ete) Care cauta prin orice mijloace sa ia cat mai mult (pentru sine); lacom; rapace. /a rapi + suf. ~et

ANIMATIE s.f. Activitate, miscare vie; vioiciune. ♦ Filmare a unor obiective produse de mana omului; desene, siluete articulate, sculpturi animate etc. [Gen. -iei, var. animatiune s.f. / cf. fr. animation, engl. animated (cartoon) < lat. animatio].

LICANTROPIE s.f. (Med.) Stare de nebunie in care bolnavul se imagineaza a fi devenit lup. [Gen. -iei. / < fr. lycanthropie, cf. gr. lykos – lup, anthropos – om].

MUMIE s.f. 1. Cadavru pastrat prin imbalsamare speciala la vechii egipteni.** Cadavru descarnat, conservat natural intr-un sol foarte uscat. 2. (Fig.) om lipsit de vigoare, de vivacitate; molau. [Gen. -iei. / < germ. Mumie, cf. it. mummia, ar. mumija].

ZOANTROPIE s.f. (Med.) Delir in timpul caruia bolnavul se crede metamorfozat in animal. [Pron. zo-an-, gen. -iei. / < fr. zoanthropie, cf. gr. zoon – animal, anthropos – om].

AMBALA vb. I. I. tr. A impacheta ceva (in hartie, carton etc.) pentru a putea fi transportat. II. refl. 1. (Despre cai) A-si lua vant; a scapa din frau. 2. (Fig.; despre oameni) A se inflacara, a se entuziasma, a se pasiona, a se aprinde. 3. (Despre motoare, masini) A depasi turatia normala. [< fr. (s')emballer].

pricolicioaica, pricolicioaice, s.f. (reg.) fiinta imaginara in care se preface, dupa moarte, o femeie, luand diferite infatisari de animale si pricinuind rau oamenilor.

REFRACTIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care strabate medii transparente (de densitati) diferite. ♦ Indice de refractie = numar care reprezinta catul dintre viteza unei radiatii electromagnetice in vid si viteza ei in mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refractiune s.f. / cf. fr. refraction, germ. Refraktion].

consumatiune f. (lat. consummatio, -onis, fr. consommation). Sfirsit, implinire, trecere: consumatiunea seculelor [!]. Uz, intrebuintare a obiectelor, a alimentelor: productiunea trebuie sa fie in raport cu consumatiunea. Vinzare de marfuri. Ceia ce se bea ori se maninca intr´un local public: a lua o consumatiune. – Ob. -atie.

IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca¹! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. Unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.

IMPUIA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mancare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supara. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.

CROIALA ~ieli f. 1) Felul in care este croita o haina. 2) fig. Fel de a fi al omului; caracter; fire; natura. [G.-D. croielii; Sil. cro-ia-] /a croi + suf. ~eala

CRomOZom s.m. Particula care ia nastere din nucleul unei celule in timpul diviziunii ei. [< fr. chromosome, cf. gr. chroma – culoare, soma – corp].

LEVITATIE s.f. Practica atribuita ocultistilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei insisi de la pamant prin puterea vointei. [Gen. -iei, var. levitatiune s.f. / < fr. levitation].

GENERATIE s. f. 1. functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteza potrivit careia organismele vii ar lua nastere in mod spontan din materia anorganica. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeasi varsta. ◊ (biol.) grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ◊ perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzand perioadelor in care tehnica se afla relativ stabilizata. (< fr. generation, lat. generatio)

PSYCHE (in mitologia greaca), personificare a sufletului omenesc. Apare sub chipul unei fete gingase, de o neasemuita frumusete, care s-a indragostit de zeul Eros. Starneste gelozia Afroditei, care o chinuie cu incercari si munci insuportabile. P. reuseste sa-l induplece pe Eros, care o ia in cer si obtine de la Zeus nemurirea ei. Uneori apare ca un fluture.

bascalie f. (d. bascaliu, pin aluzie la starea lui fata de islicar). Fam. A lua in bascalie, a lua in zeflemea, in ris, la vale, peste picior. – Si -arie. Pe Olt. si baschiola. La NPl. Ceaur, 90, baschiula.

cerbice f. (lat. cervix, -icis). Rar. Ceafa. A fringe cuiva cerbicea, a-l infringe, a-l invinge. A lua un lucru in cerbice, a te indaratnici sa-l faci. Tare de cerbice, cerbicios. Piesa jugului care apeasa [!] ceafa boului. – In est cerghice. V. guler.

bunatate f., pl. ati (lat. bonitas, -atis, it. bonta, pv. bontat, fr. bonte, sp. bondad, pg. bondade). Calitatea de a fi bun. O bunatate de om, un om foarte bun. A face cuiva o bunatate, a-i face un bine, un serviciu. Ia fa bunatate si..., ia fa bine, ia fa-mi placere si... Pl. Bunatati, lucruri bune de mincat.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

TISTUIALA, tistuieli, s. f. Actiunea de a tistui si rezultatul ei; sunet produs prin repetarea interjectiei „tist”; tistuitura. [Pr.: -tu-ia-] – Tistui + suf. -eala.

PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua. – Pl. si: piue. – Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.

NESOCOTIT, -A, nesocotiti, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care este lipsit de judecata, de socotinta, de chibzuinta in actiuni; nechibzuit, nesabuit; p. ext. usuratic, imprudent. ♦ (Despre manifestarile oamenilor) Care dovedeste nesocotinta; nechibzuit, absurd, prostesc. 2. Care nu este luat in seama; ignorat, desconsiderat. – Ne- + socotit.

LOIALITATE ~ati f. Caracter loial; leali-tate. [ G.-D. loialitatii; Sil. lo-ia-] /loyal + suf. ~itate

GENERATIE s.f. 1. Functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generatiei spontanee = teorie conform careia din materia anorganica poate lua nastere in mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeasi varsta sau traiesc in acelasi timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generatiune s.f. / cf. fr. generation, it. generazione, lat. generatio].

MONomAHIE s.f. Lupta intre doi oameni; duel prevazut de legile medievale ca proba judiciara. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – lupta].

RICKETTSIE s.f. Parazit unicelular microscopic, care produce la oameni si la animale o serie de boli infectioase. [Gen. -iei. / < fr. rickettsie, cf. Ricketts – patologist american].

NECROLOGIE s.f. Lista de oameni de seama morti intr-o perioada de timp. [Gen. -iei. / < fr. necrologie].

TEHNOCRATIE s.f. 1. Orientare in politologia si sociologia burgheza contemporana care postuleaza cadrul unor structuri in care puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern), ci oamenilor de stiinta, tehnicienilor si organizatorilor; tehnocratism. 2. Intelectualitatea tehnocratica. [Gen. -iei. / < fr. technocratie, cf. gr. techne – arta, kratos – putere].

absolut, -a adj. (lat. absolutus, dezlegat). Neconditionat, fara restrictiuni, dezlegat de ori-ce contingenta: adevar absolut. Perfect, deplin: intuneric absolut. Independent, suveran (care „taie si spinzura” fara sa i se poata cere socoteala): imparat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere [!] contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (ori pedagog) absolut, teolog (ori pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu si-a luat inca titlu (expresiune ridiculizata in vechiu regat). Gram. Genitiv ori ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozitiunea principala adica nu se raporta la nici un cuvint al ei si in care subiectu era inlocuit c' un participiu ori c' un adjectiv atributiv ori c' un nume predicativ in cazu genitiv la Greci ori ablativ la Romani: sole cadente, pe cind apune soarele; Cicerone consule, pe cind era (ori fiind) Cicerone consul. S. n., pl. uri. Lucru neconditionat: adevaratu absolut e Dumnezeu. Adv. In mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea il stapinea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neaparat, negresit, numai de cit: trebuie absolut sa plec.

arenda f., pl. e (rut. rus. pol. bg. arenda, rut. si orenda, ung. arenda d. mlat. arrenda, din lat. ad-rendita care vine d. redditus, reddita, restituit, reddere, a reda; it. rendita, pv. sp. renta, fr. rente, germ. rente. V. orinda 2). Inchiriere de mosie sau de farmacie: a da, a lua, a tinea in (sau cu) arenda. Banii (cistu) dati ori primiti p. asta. – Mai vechi (si azi in Trans.) arinda).

arma f., pl. e (lat. arma, iar in intelesurile noua de la fr. arme). Unealta de atac ori de aparare, ca sabia, pusca, tunu s. a.: a lua armele, a pune mina pe arme. Fel de armata (infanterie, cavalerie, artilerie, marina s. a.). Cariera armelor, militaria, profesiunea de militar. Maestru (sau profesor) de arme, maestru de scrima. A fi supt arme, a fi soldat. A fi in arme, a fi armat (gata de razboi). La arme, alergati la arme, puneti mina pe arme, armati-va (strigat de alarma). Pl. Marca, emblema, semne simbolice distinctive ale unei tari, ale unui oras, ale unei familii s. a.

FIECE, adj. nehot. (Pop.) Care este, se socoteste, se intampla, se ia etc. fiecare in parte, in fiecare zi etc.; fitece. Fiece om. Fiece zi. [Pr.: fi-e-. – Var.: fiesce, fiestece adj. nehot.] – Fie¹ + ce.

POIATA, poieti, s. f. (Reg.) 1. Adapost (rudimentar) pentru pasarile de curte, pentru porci, pentru vite. 2. Adapost pentru oameni, la camp sau la stana. ♦ Bucatarie de vara. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata.

CONCEPTIE, conceptii, s. f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ◊ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea, omul si locul omului in lume etc. intr-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, in urma fecundarii ovulului de catre s**********d; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiune s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.

MUTATIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicala. ◊ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane in limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ Schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o gena plasata intr-un anumit loc pe cromozom se transforma intr-o alela a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].

NOOLOGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza spiritul. 2. Teorie idealista potrivit careia asupra omului influenteaza o forta superioara, asa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – stiinta].

PREDESTINATIE s.f. 1. Predestinare. 2. Doctrina religioasa, dupa care destinul omului ar fi fixat dinainte de catre divinitate. V. fatalism. [Gen. -iei, var. predestinatiune s.f. / < fr. predestination, it. predestinazione].

INCOLONA vb. I. refl. (Despre un grup de oameni) A se aseza in coloana; (despre un individ) a-si lua locul in coloana. [< it. incolonnare].

INCOLONA vb. refl. (despre un grup de oameni) a se aseza in coloana; (despre un individ) a-si lua locul in coloana. (< it. incolonnare)

accesoriu, -e adj. (mlat. accessorius). Care depinde de un lucru principal: clauza accesorie S. n. Lucru accesoriu: a lua accesoriu drept principal. Accesoriile unei masini, bucatile care o compun ori o intretin. Adv. In mod accesoriu.

adiio interj. (ngr. d. it. addio, „la Dumnezeu”). Formula la politeta la despartire: adiio, amice! S. n. Un adiio. Reprezentatiune de adiio, ultima reprezentatiune. A-ti lua adiio de la cineva, a zice adiio cuiva, a-i adresa ultimu salut. Fig. Fam. S' a dus, a trecut timpu de: de azi in ainte [!], adiio fericire! adiio chilipir (sterge-te pe bot)!

Empusa, spectru monstruos care lua adesea infatisarea unei femei frumoase. Se hranea cu carne de om si facea parte din ceata infernala a zeitei Hecate.

INFIINTA, infiintez, vb. I. 1. Tranz. A face sa ia fiinta; a crea, a intemeia, a funda, a alcatui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se infatisa undeva (pe neasteptate). – In + fiinta.

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

CONTINGENT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetatenilor nascuti in acelasi an si luati in evidenta comisariatelor militare; p. ext. anul recrutarii; leat. 2. Grup de oameni avand o compozitie omogena. 3. (Inv.) Contributie. 4. Plafon cantitativ pana la nivelul caruia se limita de catre unele guverne importul sau exportul unor marfuri din sau in alte tari. II. Adj. Care poate sa fie sau sa nu fie, sa se intample sau sa nu se intample; intamplator, accidental. [Var.: contigent s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

LIBRATIE s.f. 1. (Astr.) Oscilatie usoara si aparenta a Lunii datorata orbitei ei ecliptice pe care o descrie in jurul Pamantului. 2. Oscilatie, unduire. [Gen. -iei, var. libratiune s.f. / cf. it. librazione, fr. libration, lat. libratio – balansare].

BIOPSIE s.f. (Med.) Taiere a unei portiuni dintr-un tesut viu din corpul unui om sau al unui animal pentru a fi examinat la microscop. [Gen. -iei. / < fr. biopsie, cf. gr. bios – viata, opsis – vedere].

RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.

ROBOTICA (‹ engl., fr.) s. f. Domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii totale sau partiale a omului in procesele tehnologice, in actiunea asupra mediului inconjurator etc. Multe aspecte ale r. implica inteligenta artificiala: robotii pot fi echipati cu senzori echivalenti cu organele de simt ale omului, pentru vedere, pipait, perceperea temperaturii. Unii au chiar capacitatea de a lua decizii simple, iar in prezent cercetarile in domeniu sunt orientate spre obtinerea de roboti cu un grad de autocontrol care sa le permita mobilitatea si luarea de decizii intr-un mediu necontrolat direct de catre oameni.

PRECAUT, -A, precauti, -te, adj. (Despre oameni) Care prevede un pericol posibil, care actioneaza cu bagare de seama si ia toate masurile de prevedere pentru evitarea unui pericol, unei neplaceri; (despre vorbe, gesturi etc.) care dovedeste prudenta; prudent, prevazator, circumspect. [Acc. si: precaut] – Din lat. praecautus.

TARI, tarasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc in altul, tragandu-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A tari barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A indemna, a impinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a inainta cu greu atingand pamantul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a inainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamant. ♦ A merge incet, a inainta cu greu, abia miscandu-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atarna) A atinge pamantul cu partea de jos, a se freca de pamant. – Din sl. treti.

OLIGOFRENIE s.f. (Med.) Stare patologica a omului, caracterizata prin dezvoltarea incompleta si intarziata a facultatilor psihice; debilitate mintala. [Gen. -iei. / < fr. oligophrenie, cf. gr. oligos – putin, phren – minte].

FRENOLOGIE s.f. Teorie idealista potrivit careia facultatile psihice ale omului pot fi recunoscute dupa conformatia craniului; pseudostiinta fundata pe aceasta teorie. [Gen. -iei. / < fr. phrenologie, cf. gr. phren – inteligenta, logos – stiinta].

GNOSEOLOGIE s.f. Parte a filozofiei care cerceteaza posibilitatea cunoasterii lumii de catre om, legile, izvoarele si formele acestei cunoasteri; teoria cunoasterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoseologie, cf. gr. gnosis – cunoastere, logos – stiinta].

ea (ele), – pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; tine locul persoanei despre care se vorbeste. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. illa (Puscariu 764; REW 4266). Pl. ele ‹ illae, gen. ei ‹ illaei (pl. lor ‹ illorum), acuz. o ‹ *eaua ‹ illam. Cf. el, iele.

BERNARD De Clairvaux [bernar de clervo] (c. 1091-1153), calugar si teolog francez. Fondator al abatiei Clairvaux. Rationalismului lui Abelard i-a opus o teologie mistica, in care cunoasterea de sine a omului se realizeaza prin practicarea umilintei, a carei paradigma vie este Hristos. A luat parte la pregatirea cruciadei a doua. Reformator al ordinului cistercian. Canonizat.

auxiliar, -a adj. (lat. auxiliaris, d. auxilium, ajutor). Care ajuta: armata auxiliara. Serviciu auxiliar, serviciu oamenilor care nu-s destul de robusti p. serviciu militar, dar care-s luati in timp de razboi p. lucrari mai usoare. Gram. Verbe auxiliare sau ajutatoare), acelea care le ajuta pe altele in compozitiune: am fost, a fi mers, voi trece, urmeaza sa vina.

Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetatii Mycenae, si sotia lui Amphitryon. In timpul absentei sotului ei, care plecase sa lupte impotriva teleboenilor, Alcmene e vizitata de Zeus, care ia chipul si asemanarea barbatului plecat. Imediat dupa aceea soseste si adevaratul Amphitryon. In urma dublei sale uniri, cu Zeus si cu sotul ei, Alcmene naste doi fii: pe Heracles cu Zeus si pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea ca Alcmene s-ar fi casatorit a doua oara cu Rhadamanthus si ca, dupa moarte, ar fi fost dusa in Olympus.

COOPERATIE s.f. 1. Forma de organizare a muncii in care mai multe persoane participa in comun la acelasi proces de munca sau la diverse procese ale muncii legate intre ele. ♦ (In oranduirea socialista) Asociere a oamenilor muncii in intreprinderi cooperatiste de productie sau de aprovizionare si desfacere. 2. Cooperare. [Gen. -iei, var. cooperatiune s.f. / cf. fr. cooperation, it. cooperazione].

PEDAGOGIE s.f. Stiinta care studiaza metodele de educatie si de instruire a oamenilor (a tineretului in special). ♦ Manual, tratat care are ca obiect aceasta stiinta. [Gen. -iei. / cf. fr. pedagogie, lat. pedagogia, gr. paidagogia < pais, paidos – copil, agoge – conducere].

PERSONIFICATIE s.f. (Liv.) Personificare. ♦ Forma de halucinatie constand in vederea si auzirea simultana a unui om in cadrul unor scene de masa ciudate, intuita in cazuri de delir. [Gen. -iei. / < fr. personnification].

DERAIA vb. I. intr. (Despre un vehicul pe sine: tren, tramvai etc.) A aluneca, a sari de pe sine, de pe linie. ◊ (Fig.; despre oameni) A devia (intr-o discutie etc.); a innebuni, a se sminti. [Pron. -ra-ia, p.i. 3,6 -iaza, ger. -ind. / < fr. derailler].

INFUZIE s.f. Solutie obtinuta dintr-o planta prin oparirea ei cu un lichid fiert in clocote; medicament astfel pregatit. [Pron. -zi-e, gen. -iei, var. infuziune s.f. / cf. fr. infusion, lat. infusio].

baterie f. (fr. batterie, it. batteria). Mai multe tunuri comandate de un ofiter (de regula capitan). O sticla de vin si alta de apa gazoasa puse la un loc in gheata intr’un cos de tinichea anume facut. Baterie electrica, reuniune de mai multe butelii de Leyda ca sa produca o descarcare mai mare ori mai mica. Fig. A-ti indrepta bateriile, a te pregati de lupta, a lua masuri. – Fals baterie.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

A SURPRINDE surprind tranz. 1) (persoane) A prinde fara veste (asupra unui fapt); a prinde in flagrant delict. 2) A lua pe neasteptate; a prinde pe nepregatite. 3) A impresiona prin ceva neprevazut. 4) (manifestari, actiuni ale oamenilor) A descoperi pe neasteptate. ~ o conversatie. [Sil. sur-prin-] /<fr. surprendre

EDUCATIE s.f. Educare; influentare sistematica si constienta a dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale copiilor si tineretului; totalitatea metodelor folosite in acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodica a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultatile morale, intelectuale si fizice ale unui om, ale unui popor etc. ◊ Educatie fizica = dezvoltare armonioasa a fizicului prin exercitii gimnastice. [Gen. -iei, var. educatiune s.f. / cf. fr. education, it. educazione, lat. educatio].

stori, storasc, vb. IV 1. (refl.; inv. si reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; in forma: sturi) a chinui, a cauza o durere insuportabila, a seca, a epuiza (sufleteste). 3. (inv. si reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinte) a stalci, a bate zdravan. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omori. 7. (refl.; fig.; inv. si reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strange, a aduna laolalta. 10. (reg.; despre lucruri de mancare; in forma: sturi) a lua fara mila, distrugand, rupand; a stinge. 11. (reg.; in forma: sturi) a fura.

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, tristete, jale; parere de rau. Cu ochii plini De lacrimi si banat (COSBUC). 2. Suparare, necaz, ciuda. Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat (COSBUC). ◊ Expr. (Ca formula de politete) A nu-i fi cuiva cu banat = a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros; mustrare. Poate ca nu veti aduce banat... profesorului (CREANGA). 4. Banuiala. – Magh. banat.

DIVIZARE (‹ diviza) s. f. Actiunea, faptul de a diviza. ♦ Modalitate de reorganizare a persoanelor juridice. D. poate fi totala, cand persoana juridica astfel reorganizata isi inceteaza existenta, intregul ei patrimoniu fiind transmis la doua sau mai multe alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta; d. este partiala, cand din patrimoniul unei persoane juridice (care nu-si inceteaza existenta) se desprinde o parte ce se transmite, cu titlu universal, uneia sau mai multor alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta.

POCEALA, poceli, s. f. 1. Uratenie fizica, slutenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceala (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurandu-l). 2. (Pop.) Boala a oamenilor (care, dupa credintele populare, ar fi provocata de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eala.

ATENTIE f. 1) Concentrare a constiintei intr-o anumita directie, asupra unui anumit lucru. ~ dispersata. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi in centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua in seama. 2) Atitudine binevoitoare, amabila. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fara plata in semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atentiei] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

MEZomERIE s.f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei molecule intre formele ei izomere electronic; structura intermediara. ◊ Teoria mezomeriei = teorie care considera ca, pentru o substanta ce poate fi formulata in mai multe structuri (structuri-limita), adevarata ei structura nu este cea redata prin structurile-limita, ci cea intermediara acestora. V. rezonanta. [Gen. -iei. / < fr. mesomerie].

MIOPIE s.f. (Med.) Defect al cristalinului care nu permite formarea imaginilor obiectelor indepartate pe retina, ci inaintea ei; vedere scurta; miopism. ♦ (Fig.) Marginire, lipsa de perspectiva in judecarea situatiilor. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myopie].

POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

TENIE s.f. 1. Vierme parazit care traieste in intestinul subtire al omului si al animalelor carnivore; (pop.) panglica. 2. Structura anatomica in forma de banda, de panglica. [Gen. -iei. / < fr. tenia, taenia, cf. lat. taenia, gr. tainia – panglica].

Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, si fratele Medeei. Fugind cu Iason dupa ce furasera Lina de Aur, Medea l-a luat cu ea si pe Absyrtus. Ca sa zadarniceasca urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare (v. si Medea).

EVACUA, evacuez, vb. I. Tranz. 1. A lasa liber, a goli, a parasi in masa un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua masuri de indepartare, a scoate in chip organizat, dintr-un loc si a duce in altul oameni, bunuri etc. ♦ A scoate dintr-o zona periculoasa populatia, animalele, bunurile spre a preveni distrugerea lor. 3. A elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui motor cu ardere interna. ♦ A elimina reziduurile rezultate dintr-un proces tehnologic. 4. A elimina f******e din intestine. [Pr.: -cu-a] – Din fr. evacuer, lat. evacuare.

INCIZIE s.f. Taietura facuta cu bisturiul in corpul unui om sau al unui animal. ♦ Taietura facuta in coaja unui arbore sau in interiorul unui material. [Gen. -iei, var. inciziune s.f. / cf. fr. incision, it. incisione, lat. incisio].

PLEIADA s.f. 1. (la pl.) Grup de stele din constelatia Taurului. 2. (la sg.) Numele unui grup de sapte poeti greci din Alexandria si al unui grup de poeti francezi din sec. XVI. ♦ Grup de sapte; (p. ext.) grup de mai multi oameni ilustri. 3. Ansamblul izotopilor unui element. ♦ (Chim.) Grup de elemente chimice care au proprietati asemanatoare. [Pron. ple-ia-. / < fr. pleiade, lat. Pleiades, cf. gr. pleias – constelatie de sapte stele].

SONDAJ s.n. 1. Cercetare facuta cu o sonda in sol, in fundul unei ape etc.; prospectiune. ◊ Sondaj meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. ♦ Introducerea unei sonde intr-o cavitate naturala a organismului sau intr-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe in vederea unei analize. 2. Cercetare sumara facuta prin consultarea atenta numai a unor parti dintr-un material. 3. Sapatura facuta pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ♦ luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 4. Sondaj de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor in diferite probleme. [< fr. sondage].

anticip si -ez, a -a v. tr. (lat. anticipa, -cipare, d. ante, inainte, si capere, a lua). Apuc in ainte [!], preintimpin: a anticipa plata (a plati din ainte [!]). Uzurp: a anticipa veniturile cuiva.

2) buf, interj. care arata caderea unui corp greu ori zgomotu unei exploziuni mai slabe (rus. buh, pol. buch, intrebuintate intocmai ca rom. Ruda cu buf 1): lua o peatra si buf in fereastra. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. si tumba.

SUSCEPTIBIL, -A, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se supara repede, suparacios. 2. Capabil, in stare sa... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificari, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat in diferite feluri. – Din fr. susceptible.

POSomORI, posomorasc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fata, privirea lor) A se intuneca, a se intrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorat. ♦ A lua o infatisare severa; a se incrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, intunecat, inchis, ploios. 2. Tranz. A da o nota de tristete; a innegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

A SE IMPELITA ma ~ez intranz. inv. 1) A lua o infatisare (pelita) straina, dandu-se drept altcineva. 2) (in basme, despre fiinte spirituale) A se transforma in om sau animal. /in + pelita

AUTONomIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

CAMBACERES [cãbaseres], Jean Jacques Regis de, duce de Parma (1753-1824), om politic si jurist francez. Membru al celui de-al doilea Consulat in Franta (1799-1802), arhicancelar al Imperiului (1804); a luat parte la elaborarea Codului Civil (1804).

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

INVAPAIA, invapaiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o vapaie; p. ext. (despre fata omului) a se inrosi (din cauza unui aflux de sange). ♦ Fig. A se inflacara, a se entuziasma. [Pr.: pa-ia] – In + vapaie.

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

RABUIALA, rabuieli, s. f. (Reg.) 1. Actiunea de a rabui si rezultatul ei. 2. Unsoare preparata din pacura, cu care se ung unele obiecte de piele ca sa se inmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Rabui + suf. -eala.

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

INFOIA, infoiez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) desface, a (se) umfla (asemenea foalelor). ♦ Refl. (Despre pasari) A-si umfla, a-si rasfira, a-si zbarli penele. ♦ Refl. A se invarti de colo-colo, a se roti. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A-si da ifose, a-si da importanta. 2. Refl. (Despre pamant si alte materiale) A se afana. [Pr.: -fo-ia] – Lat. infolliare (< follis) sau in + foi (pl. lui foaie).

PLEIADA, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui. 2. Grup de oameni care activeaza de obicei in acelasi domeniu si care sunt legati intre ei prin conceptii si nazuinte comune. 3. Totalitatea izotopilor aceluiasi element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietati chimice asemanatoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pleiade.

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

SOCIOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza societatea omeneasca si legile dezvoltarii ei. ◊ Sociologia artei = ramura a sociologiei care se ocupa cu studierea fenomenului artistic ca fenomen social. ♦ Sociologie vegetala = fitosociologie. [Gen. -iei. / < fr. sociologie, cf. lat. societas – societate, gr. logos – stiinta].

MEMORIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a retine, recunoaste si reproduce ceea ce si-a insusit in trecut; facultate intelectuala datorita careia se retin datele si cunostintele capatate. 2. Amintire. 3. Amintire pastrata de posteritate pentru oamenii ilustri. 4. Parte componenta a unui ansamblu electronic de calcul in care se pot memora informatiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. memoire].

STATIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau stationeaza vehiculele publice (trasuri, masini etc.) pentru a astepta calatorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor. 2. Asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Pozitie, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Statie electrica = ansamblu de instalatii electrice care serveste la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei; (astr.) statia planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

SANTA ANNA, Antonio LOPEZ de (1794-1876), general si om politic mexican. Presedinte al Republicii Independente Texas (1833-1836, si apoi al Mexicului, 1841-1855, cu intreruperi). Politica dictatoriala si conservatoare. Infrant si luat prizonier in batalia de la San Jacinto, a pierdul Texasul. In urma razboaielor cu S.U.A., prin tratatul de pace de la Guadelupe Hidalgo (1848) si prin cumpararea (1853) de catre americani a unei parti din Arizona de 76.768 km² Mexicul a pierdut 55% din teritoriu (California, Texas, parti din Arizona si New Mexico), primind in schimb unele compensatii financiare. Dupa 1855, a trait in exil.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

INTRECERE, intreceri, s. f. Actiunea de a (se) intrece si rezultatul ei; concurs, competitie, emulatie. ◊ (Iesit din uz) Intrecere socialista = miscare cu caracter de masa specifica oranduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la intrecere = a se intrece. ◊ Expr. (Iesit din uz) A fi in intrecere = a fi angajat intr-o intrecere socialista. – V. intrece.

A SE INFOIA ma infoi intranz. 1) (despre parul oamenilor, despre blana animalelor, penele pasarilor etc.) A se ridica in sus si a se rasfira; a se desface. 2) fig. A lua o pozitie de superioritate, atribuindu-si calitati improprii. [Sil. -fo-ia; Si infoiez] /<lat. infolliare

AGALACTIE s.f. Lipsa a laptelui mamei dupa nastere. ♦ Agalactie contagioasa = boala epizootica la oi si la capre, care se manifesta prin incetarea secretiei de lapte si prin leziuni la ochi si la articulatii. [Gen. -iei, var. agalaxie s.f. / < fr. agalactie, agalaxie, cf. gr. a – fara, gala – lapte].

AUTOCRATIE s.f. Forma de guvernamant in care intreaga putere este concentrata in mana unei singure persoane, neingradita in exercitarea ei de nici o lege; tiranie, absolutism. ♦ Stat, guvernare care are forma de mai sus. [Pron. -a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. autocratie, it. autocrazia < gr. autokrateia].

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

TAUR ~i m. 1) Mascul reproducator al vitelor mari cornute; buhai.* A lua (sau a prinde) ~ul de coarne a actiona cu energie si curaj intr-o afacere dificila; a infrunta ceva pieptis. 2) pop. om zdravan si brutal. 3) la sing. pop. art. Constelatie din emisfera boreala. ◊ Zodia ~ului unul dintre cele douasprezece sectoare zodiacale. [Sil. ta-ur] /<lat. taurus

ACADEMIE s.f. 1. Prima scoala filozofica, infiintata de Platon la Atena, care isi tinea intrunirile in gradinile consacrate eroului Akademos. 2. Inalta institutie culturala, creata pentru a ajuta la progresul stiintei, al artei etc.; societate a unor oameni de cultura care se ocupa cu literatura, stiintele etc. 3. Scoala superioara de nivel universitar, neincadrata intr-o universitate sau politehnica. [Gen. -iei. / Cf. fr. academie, it. accademia, lat. academia < gr. akademia].

2) contest si -ez, a -a v. tr. (lat. con-testari, a lua ca martur. V. a-, de- si pro-test, testimoniu). Refuz a recunoaste un drept, neg existenta unui fapt: a contesta cuiva un drept. V. intr. Disput, discut: contestara mult timp.

PRIPAS, pripasuri, s. n. 1. (Inv. si pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; in loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rataceste de colo pana colo, fara stapan; p. ext. luat drept zalog, drept garantie (pana la recuperarea pagubei produse in semanaturi straine); b) (despre copii) parasit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din alta parte; strain, venetic. 3. (Reg.) Despagubire platita pentru o vita care a produs stricaciuni in semanaturi straine. – Din sl. pripasu.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

VOI pron. pers.² pl. (voua, va, vi, (pe) voi, va) 1) (indica grupul de persoane catre care se adreseaza vorbitorul) ~ plecati la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe langa verb cu valoare posesiva) luati-va cartile. 3) (se foloseste ca pronume de politete cu valoare de singular) Va rog sa hotarati singuri. /<lat. vos

GEOGRAFIE s.f. Stiinta care studiaza si descrie infatisarea scoartei Pamantului si fenomenele care se produc la suprafata ei. ◊ Geografie lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea pe baza de anchete pe teren a ariilor lor de raspandire. [Gen. -iei, var. gheografie s.f. / cf. fr. geographie, lat. geographia < gr. ge – pamant, graphein – a scrie].

TULAREMIE s.f. Boala infectioasa, la om si la animale, care afecteaza ganglionii limfatici periferici, datorandu-se unui microb specific, si care se manifesta prin febra, frisoane, voma etc. [Gen. -iei. / < fr. tularemie].

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

PROASPAT, -A, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curand; neofilit. 2. Fig. Tanar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curand; de data recenta, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curand. ♦ (Despre oameni) Care se afla intr-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care isi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curand de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neintinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prosfatos.

RASCROIALA, rascroieli, s. f. Actiunea de a rascroi si rezultatul ei; taietura adancita in croiala unei haine, in special la maneci si la gat; rascroitura. ♦ Bucata de material care cade cand se rascroieste. [Pr.: -cro-ia-] – Rascroi + suf. -eala.

BARBARIE s.f. 1. Stadiu de civilizatie inapoiata in care se afla un popor, un grup, un om etc.; inapoiere, salbaticie. 2. Lipsa de respect pentru cultura si civilizatie; fapta, atitudine in care se reflecta o asemenea conceptie; salbaticie, grozavie, cruzime, neomenie. [Gen. -iei. / cf. lat. barbaria, fr. barbarie].

CONTINGENT, -A I. adj. care poate sa fie sau sa nu fie, sa se produca sau nu; intamplator, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor nascuti in acelasi an si luati in evidenta organelor militare. ◊ totalitatea elevilor si studentilor (aproximativ) de aceeasi varsta care intra si parcurg impreuna aceeasi treapta de invatamant. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor marfuri intr-o anumita perioada. (< fr. contingent, lat. contingens)

POFTIM interj. Formula de politete care se foloseste: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, tine; b) pentru a invita o persoana sa vina sau sa se aseze undeva; pentru a indemna la actiune; c) (adesea precedat de exclamatia „ei”) pentru a exprima indignare, ciuda, repros, nemultumire, necaz, revolta etc.; asta-i buna, na, uite. – Din pofti.

MUSTRARE, mustrari, s. f. Actiunea de a (se) mustra si rezultatul ei; dojana. ♦ Sanctiune disciplinara care consta in notificarea scrisa facuta unui angajat care nu si-a indeplinit obligatiile de serviciu si caruia i se recomanda sa ia masuri de indreptare. ◊ Mustrare de constiinta = (mai ales la pl.) parere de rau, remuscare, cainta. – V. mustra.

TIPOLOGIE s.f. 1. Studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

CAVAIGNAC [cavenac], Louis Eugene (1802-1857), om politic si general francez. Ministru de Razboi (mai-iun. 1848), sef al guvernului celei de-a doua republici (iun.-dec. 1848). A inabusit insurectia din iun. 1848. A luat parte la cucerirea Algeriei. Dupa venirea la putere a lui Napoleon III, a condus miscarea de opozitie impotriva acestuia.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces) 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

PRELUDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) Parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntand inceputul ei; actiune preliminara. /<fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium

METAEDUCATIE s.f. Pregatire educativa necesara omului contemporan in vederea insusirii deprinderilor de a utiliza atat cantitatea de informatie tehnico-stiintifica si culturala, cat si sistemele de comunicare si de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incerta].

PERCEPTIE s.f. I. Forma de reflectare nemijlocita in constiinta omului a realitatii obiective care actioneaza asupra organelor de simt; imagine care rezulta din aceasta reflectare. II. (In trecut) Oficiu al fiscului unde se incasau impozitele. [Gen. -iei, var. perceptiune s.f. / cf. fr. perception, lat. perceptio].

ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

STRADA, strazi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) in interiorul unei localitati, de-a lungul caruia se insira, de o parte si de alta, trotuarele si casele. ◊ Expr. omul de pe strada = un anonim, o persoana oarecare (reprezentand opinia publica). A arunca (pe cineva) in strada = a da (pe cineva) afara din casa; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a saraci. 2. Locuitorii unei strazi (1). [Pl. si: (inv.) strade] – Din ngr. strata, it. strada.

CONFERINTA s.f. 1. Cuvantare, discurs, expunere facuta in public referitor la o tema stiintifica, literara etc. 2. Adunare a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ For superior al unui partid (comunist), care se intruneste atunci cand nu poate fi convocat congresul. 3. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire intre oameni de stat, oameni politici etc. si reprezentanti ai presei pentru a lamuri o anumita problema, pentru discutii cu caracter informativ etc. [Var. conferenta s.f. / cf. lat. conferentia, fr. conference, it. conferenza].

GRATIE s.f. 1. Gingasie, finete, eleganta (in atitudini, in miscari). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte dragalase; dragalasenii, farmece. ◊ A intra in gratiile cuiva = a obtine bunavointa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mantui. 3. Fiecare dintre cele trei zeitati feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria si frumusetea in mitologia greco-latina. // prep. Cu ajutorul, datorita, multumita. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].

RA (RE), divinitate egipteana, zeu al Soarelui si al luminii ca izvor de forta vitala, dar si ca astru. Vreme indelungata adorat ca divinitate suprema, era considerat ziditor al lumii si creator al oamenilor. Reprezentat ca un om cu cap de soim si cu un disc solar pe cap. O data cu ascensiunea Tebei (milen. 2 i. Hr.), s-a contopit cu zeul acestui oras, Amon, luand numele de Amon-Ra.

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

A LINGE ling tranz. 1) (mai ales despre animale) A netezi cu limba (in semn de afectiune). 2) (mancare) A lua cate putin cu limba, atingand in mod repetat. ◊ A-si ~ degetele a incerca o placere deosebita mancand ceva gustos. 3) fig. fam. A lingusi in mod injositor. ◊ Linge-blide om care traieste pe socoteala altora; trantor; parazit. /<lat. lingere

PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. Parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

CRONOS (in mitologia greaca), cel mai tinar dintre Titani, personificarea timpului. Fiul lui Uranus si al Geii. L-a mutilat pe tatal sau si i-a luat locul, devenind astfel stapinul lumii. Si-a devorat pe rind copiii, cu exceptia lui Zeus (salvat printr-un siretlic de Rhea, sotia lui) fiindca i se prezisese ca va fi detronat de unul dintre ei. Identificat cu Saturn, la romani.

PURTARE, purtari, s. f. Actiunea de a (se) purta si rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brate). 2. Folosire, intrebuintare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre imbracaminte sau incaltaminte) care se poarta in mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a incepe sa intrebuintezi (un lucru) in mod obisnuit, zilnic. A-si lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduita, comportare. – V. purta.

DomOL, -OALA, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se misca fara graba, care se face fara graba; incet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lasa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scazut, cu intensitate redusa; lin, infundat. ♦ (Despre vorbe) Linistit, bland, calm. 3. (Despre oameni si animale) Blajin, bland, pasnic. 4. (Despre atmosfera, clima, vant, temperatura etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzatii, sentimente etc.) Care are intensitate scazuta; moderat, slab. 6. (Despre terenuri inclinate) Care are panta lina. – Din domoli (derivat regresiv).

GRAFOLOGIE s.f. Studiul raporturilor care exista intre scrisul unei persoane si caracterul ei. ◊ Grafologie patologica = disciplina care se ocupa cu studierea deformarii scrisului in urma unei boli mintale. ♦ Studiul asupra caracterului scrisului cuiva in scopul recunoasterii autenticitatii unor documente, inscrisuri etc. [Gen. -iei. / < fr. graphologie, cf. gr. graphein – a scrie, logos – stiinta].

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

SFARSIT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ Loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

FIZICA s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii si al proprietatilor materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ◊ Fizica atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; fizica nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisica s.f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natura].

AGENTIE s.f. Birou care reprezinta interesele unei institutii, incheind anumite acte in numele ei. V. filiala, sucursala. ◊ Agentie telegrafica (sau de presa) = institutie care primeste si transmite presei stiri si informatii; agentie de bilete = birou unde se vand bilete pentru spectacole, concerte etc. [Gen. -iei, var. aghentie s.f. / < it. agenzia, cf. germ. Agentie].

contra, prep. cu genitivu sau cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de in potriva [!], care cere genitivu). In directiune contrara, fata in fata cu: contra vintului, contra mea. Fig. Dusmaneste: a vorbi, a vota contra lui. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doi, a schimba argint contra aur (sau pe aur). – Si in contra dupa in potriva): in contra tuturor. In Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se incontra, a se pune in contrazicere, a-i face opozitiune. – Din contra (fals din contra), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis ca va veni. – Din contra! A zis ca nu va veni!

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a sterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (in mod repetat) ceva de mancare, a lua cu limba mancarea. ◊ Expr. A-si linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua si ultimele resturi dupa ce a mancat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzatii de placere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care traieste pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A lingusi cu slugarnicie. – Lat. lingere.

ERUPTIE s.f. 1. Iesire brusca si violenta din pamant a unui gaz, a titeiului, a lavei etc.; erupere, tasnire, izbucnire. ◊ Eruptie vulcanica = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei si de revarsarea ei sub forma de lava; vulcanism. 2. Eruptie solara = crestere brusca a stralucirii unei regiuni a cromosferei. 3. Aparitie pe piele a unor pete rosii sau a unor basicute in cazul unor boli. [Gen. -iei, var. eruptiune s.f. / cf. fr. eruption].

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

SONDAJ s. n. 1. explorare facuta cu o sonda in sol, pe fundul unei ape etc.; prospectiune. ♦ ~ meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. 2. introducere a unei sonde intr-o cavitate naturala a organismului ori intr-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe in vederea unei analize. 3. cercetare sumara prin consultarea unor parti dintr-un material. 4. sapatura pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ◊ luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 5. (in invatamant) actiune de cunoastere care se efectueaza doar asupra unui fragment considerat ca reprezentativ pentru totalitate. ♦ ~ de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor in diferite probleme. (< fr. sondage)

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

RAS¹, rasuri, s. n. Actiunea de a rade si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimata printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, insotita de un sunet specific, nearticulat; raset. ◊ Expr. De ras (sau de rasul lumii) = de ocara, de batjocura; ridicol. A lua (pe cineva) in ras = a-si bate joc (de cineva). A-si face ras de cineva (sau de ceva) = a-si bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet in cascade, scos de unele pasari. – Lat. risus.

NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ om de paie. v. om. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

CIRCULATIE s.f. 1. Miscare, deplasare (de oameni, de vehicule pe o cale de comunicatie etc.). 2. Miscare a unui corp intr-un circuit. ♦ Miscare a sangelui in aparatul circulator. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de marfuri. ◊ Circulatie monetara = circulatia banilor in procesul schimbului. [Gen. -iei, var. circulatiune s.f. / cf. fr. circulation, lat. circulatio].

ComANDA s.f. 1. Ordin, porunca. ◊ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ◊ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ◊ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai inalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parama de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

PROTEU s.m. 1. Zeu marin care avea darul prevestirii si putea lua dupa voie diferite forme. ♦ Animal amfibiu, intalnit numai in apele din regiunile carstice din Balcani, cu pielea alba si cu branhiile externe, care se mentin si la adult. ♦ Gen de bacterii in forma de bastonase, polimorfe. 2. (Liv.) om schimbator, nestatornic, care isi schimba necontenit parerile. [Cf. fr. protee, proteus, lat. Proteus].

Antiope 1. Fiica lui Nycteus, regele cetatii Thebae. A fost iubita de Zeus, cu care a nascut doi fii, pe Amphion si pe Zethus (v. si Amphion). Persecutata de unchiul ei Lycus si de Dirce, sotia acestuia, Antiope e despartita de copiii ei si tinuta mult timp prizoniera. Dupa multi ani ea reuseste sa-si reintilneasca copiii care, ca s-o razbune, ii omoara pe Lycus si pe Dirce. Miniat de moartea Dircei, se spunea ca Dionysus i-ar fi luat mintile Antiopei. 2. Una dintre amazoane, rapita de Theseus, cu care a avut un fiu, pe Hippolytus (sau Demopho(o)n) (v. si Theseus).

consideratiune f. (lat. consideratio, -onis). Atentiune, luare in sama [!]: a lua pe cineva, a lua un lucru in consideratiune. Fig. Ratiune, motiv, punct de vedere: aceasta consideratiune m´a decis, am cedat acestei consideratiuni. Stima: am mare (multa) consideratiune p. el, il am in mare consideratiune. Pl. Reflexiuni, observatiuni. In consideratiunea unui om, unui lucru, din cauza stimei sau importantei lui. – Ob. -atie.

DomNIE ~i f. 1) Functia de domn; conducere a tarii de un domn. A veni la ~. ◊ A(-i) lua (cuiva) ~a a lipsi pe cineva de functia de domn. 2) Exercitare a acestei functii. 3) art. (in componenta locutiunilor pronominale de reverenta) Domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastra, domnia-lor. [Art. domnia; G.-D. domniei; Sil. -ni-ei] /domn + suf. ~ie

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla in voie dintr-un loc intr-altul pentru a se recrea, a face miscare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca voda prin loboda = a umbla in toate partile fara nici o piedica. (Fam.) Du-te de te plimba = vezi-ti de treaba, du-te si lasa-ma-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate si a insoti pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a trece dintr-o parte in alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.

stiinta (-te), s. f. – 1. Cunoastere. – 2. Cunostinta. Lat. scientia (Tiktin; lipseste in REW 7718a), cf. sti sau rezultatul intern de la sti, ca vointa ‹ voi, nazuinta ‹ nazui, etc. – Der. stiintific, adj., dupa fr. scientifique; stiintificeste, adv. (din punct de vedere stiintific); nestiinta, s. f. (ignoranta); nestiintific, adj. (fara metoda stiintifica); instiinta, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunta, a preveni; refl., inv., a lua cunostinta, a-si asuma); instiintator, adj. (informator, anuntator).

A PIERI pier intranz. 1) (despre fiinte) A inceta sa mai traiasca; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violenta. ~ de ciuma. ◊ Nu piere lumea nu se intampla nimic. 3) (despre vegetatie) A-si pierde seva cu totul (de frig, de seceta etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stari, senzatii) A inceta de a mai persista; a lua sfarsit (subit). I-a pierit dorinta de plecare. ◊ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frica, de emotie etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumina) A scadea treptat in intensitate; a deveni din ce in ce mai slab, disparand complet; a se stinge. 6) A disparea brusc; a se face nevazut. ◊ Piei din ochii mei (sau fata mea)! sa nu te mai vad! /<lat. perire

DEFINITIE s.f. 1. Operatie logica prin care se arata continutul unei notiuni, enuntandu-se notele ei esentiale sau adesea indicandu-se genul proxim si diferenta specifica; propozitie prin care se exprima aceasta determinare. ◊ Prin definitie = prin insasi natura lucrurilor. 2. Procedeu conceptual servind la introducerea unui simbol nou intr-un limbaj formalizat sau la specificarea semnificatiei unei expresii. [Gen. -iei, var. definitiune s.f. / cf. fr. definition, it. definizione, lat. definitio].

PRAGMATIC, -A I. adj. 1. care urmareste aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. II. s. f. parte a semioticii care studiaza modul in care omul intelege si foloseste semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

INFINIT, -A, (1, 3) infiniti, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfarsit², nemarginit, nemasurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decat... 2 S. n. Categorie care exprima natura absoluta a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitata in spatiu si in timp si inepuizabila pentru cunoastere; ceea ce nu are sau pare ca nu are limita in spatiu sau in timp; nesfarsit¹. ◊ Loc. adv. La infinit = in chip nelimitat, fara incetare. 3. S. m. (Mat.) Marime variabila care poate lua valori mai mari decat orice marime data. – Din. infinitus, fr. infini.

APUCA vb. 1. v. lua. 2. v. inhata. 3. v. cuprinde. 4. v. agata. 5. v. prinde. 6. v. surprinde. 7. a se indrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a pasi, a pleca, a porni, (rar) a se indruma, (pop.) a purcede, a se purta, (inv. si reg.) a nazui, (Transilv.) a aradui. (A ~t-o pe drumul acela.) 8. v. incepe. 9. a prinde, a trai, a vedea. (Simtea ca nu va mai ~ ziua de maine.) 10. a cuprinde, a-i veni. (L-a ~ ameteala.) 11. v. mosteni. 12. v. nimeri. 13. v. nazari.

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A RAMANE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

RATIUNE, (2, 3) ratiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaste, de a gandi logic, de a intelege sensul si legatura fenomenelor; p. ext. judecata, minte. ♦ Treapta a doua a cunoasterii, caracterizata prin faptul ca opereaza cu notiuni, judecati si rationamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Ratiune de stat = principiu in baza caruia o autoritate de stat ia unele masuri de interes general, trecand peste interesul particular. ◊ Expr. Ratiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica, motiveaza existenta (unui lucru). 3. (Mat.) Ratie (2). [Pr.: -ti-u-] – Din lat. ratio, -onis.

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

CHINGA, chingi, s. f. 1. Fasie de piele (sau de tesatura de canepa) cu care se strange saua calului. ◊ Expr. A strange in chingi = a inchinga strans un cal; fig. a constrange pe cineva, a lua din scurt. A slabi din chingi = a lasa chinga mai putin stransa; fig. a lasa pe cineva mai liber. A-l tine (pe cineva) chingile = a fi, a se simti in putere, a fi in stare. 2. Cingatoare de piele sau de panza cu care se incinge mijlocul oamenilor. 3. Bara de lemn sau de metal care leaga partile componente ale unui obiect, intarindu-le. – Lat. *clinga (= cingula).

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

A ASCULTA ascult 1. tranz. 1) (vorbe, cantece, zgomote etc.) A percepe incordandu-si auzul. ◊ Asculta! se foloseste pentru a atrage atentia cuiva la ceea ce i se va spune. 2) (elevi sau studenti) A supune unui examen oral; a intreba; a interoga; a examina. 3) jur. (martori) A audia in vederea solutionarii unui proces. 4) med. (organe interne, mai ales inima, plamanii) A examina ascultand cu urechea sau cu stetoscopul in vederea stabilirii diagnosticului; a ausculta. 5) (sfaturi, rugaminti, dorinte etc.) A lua in consideratie. 2. intranz. A se supune din proprie initiativa; a se conforma. ~ de cei mai in varsta. /<lat. ascultare

LOPATA ~eti f. 1) Unealta constand dintr-o placa de tabla sau de lemn (usor concava), fixata pe o coada si folosita la incarcarea sau descarcarea unor materiale (pamant, nisip etc.). ◊ Cu ~ata in cantitate mare; fara masura. Sapa si ~ata moartea. A da la ~ a vantura. 2) Cantitate de material cat se poate lua cu aceasta unealta. 3) Unealta de lemn cu coada lunga cu care se da painea in cuptor. 4) Unealta de lemn constand dintr-o coada lunga cu o terminatie plata folosita pentru a conduce o ambarcatie; vasla. [G.-D. lopetii] /<sl. lopata

Deianira, fiica regelui Oeneus si sora lui Meleager. Intors din Infern, unde umbra lui Meleager il rugase s-o ia in casatorie pe Deianira, ramasa pe pamint fara nici un sprijin, Heracles ii cere acesteia la intoarcere mina. Dupa ce il invinge in lupta pe zeul apei, Achelous (v. si Achelous), se casatoreste cu ea si au un fiu, pe Hyllus. O data, pe drum, in timp ce paraseau Calydonul, ei se intilnesc cu centaurul Nessus, indragostit si el de Deianira (v. si Nessus). Centaurul incearca s-o violeze, fapt pentru care intre cei doi se incinge o lupta. Ranit mortal de Heracles, Nessus ii daruieste inainte de a muri Deianirei un filtru miraculos cu care – dupa spusele lui – sa-l poata face pe sotul ei s-o iubeasca vesnic. Curind dupa aceea, aflind de o infidelitate a lui Heracles, care se indragostise de Iole, Deianira, ramasa acasa, ii trimite o camasa imbibata in filtrul miraculos. Cum o imbraca, eroul e cuprins de flacari mistuitoare si moare in chinuri cumplite (v. si Heracles). Auzind de sfirsitul tragic al sotului ei si dindu-si seama de inselatoria si totodata de razbunarea centaurului, Deianira se sinucide la rindu-i.

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].