BUCATA, (I) bucati, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte taiata, rupta, desfacuta dintr-un corp solid, dintr-un intreg; darab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunand aceasta determinare) Distanta, portiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunand aceasta determinare) Interval, perioada. ♦ (In limbajul comercial si in cel industrial) Exemplar, piesa, parte, unitara dintr-un ansamblu, dintr-o multime de obiecte de acelasi fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpara) cu bucata = a vinde (sau a cumpara) cu amanuntul, in detaliu. A plati cu bucata (sau, rar bucata) = a plati munca dupa numarul de piese executate; a plati in acord. A face ceva din bucati = a confectiona, a incropi ceva din parti sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucata = om integru. 2. Opera (sau fragment unitar) literara sau muzicala de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mancare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intentie un lucru neplacut, un rau, a-i provoca o incurcatura. ♦ (Pop.) (Recolta de) grane, cereale. – Lat. buccata.

CINSTIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect si de buna-credinta; onest; integru. om ~. 3) Care manifesta un atasament constant; care vadeste statornicie in convingeri si sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

INTEGRARE, integrari, s. f. 1. Actiunea de a (se) integra si rezultatul ei; integratie. 2. (In sintagma) Integrarea productiei = reunirea in acelasi loc, in cadrul uneia si aceleiasi unitati de productie, a activitatilor de productie succesive, incepand cu obtinerea materiei prime si pana la fabricarea produsului finit. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obtinerea integralei unei ecuatii diferentiale sau cu derivate partiale. V. integra.

INTEGRARE s.f. 1. Actiunea de a (se) integra si rezultatul ei. ♦ Reunire a mai multor parti intr-un singur tot; integratie. 2. (Mat.) Determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. [< integra].

INTEGRITATE f. 1) Caracter integru; sentiment al demnitatii, dreptatii si constiinciozitatii, care serveste drept calauza in conduita omului; onestitate; cinste; probitate. 2) Stare a unui lucru intreg, intact. [G.-D. integritatii; Sil. -te-gri-] /<fr. integrite

RETROVIRUS (GENET.) (‹ fr. retro + virus) s. n. Oricare dintre virusurile al caror material genetic este reprezentat de ADN. Denumirea provine de la faptul ca r., folosind enzima numita reverstranscriptaza, sunt capabile sa sintetizeze ADN pornind de la ARN (invers fata de succesiunea normala a proceselor care au loc in celule). In acest fel genomul viral se poate integra in ADN-ul celulei gazda si este replicat de catre acesta. Cele mai cunoscute r. sunt virusul HIV (care provoaca SIDA) si oncovirusurile (responsabile pentru unele forme de cancer la om si animale).