ojog (om inalt) s. m., pl. ojogi

copreala, copreli, s.f. (reg.) 1. prajina lunga; beldie, joarda. 2. (fig.) om inalt, lungan, novac.

crancor, crancori, s.m. (reg.) om inalt.

fusulac, fusulaci, s.m. (reg.) om inalt si subtire.

hoge, hogi, s.m. (pop.) 1. om inalt; prajina. 2. d**c, naiba, diavol.

horghidan s.m. (reg.) 1. om inalt. 2. flacau, holtei, junisan.

hutan, hutana, hutani, hutane, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adv.) hutanesc, a hutulului, de hutul. 2. s.m. hutul, locuitor slav de la izvoarele Siretului si Ceremusului. 3. (fig.) om inalt si voinic.

medelean, medeleni, s.m. (reg.) 1. caine mare. 2. om inalt si bine facut, om zdravan; zdrahon. 3. fecior de 18 ani; magadan.

pahui¹, pahui, s.m. (reg.) 1. padure tanara, desis, mlada. 2. copacel, arbust, puiet; copac, fag. 3. om inalt si bine facut. 4. molid. 5. canepa de toamna; haldan. 6. loc unde se adapostesc gainile noaptea.

scaloi², -oaie, adj., s.m. (reg.) 1. (adj.; despre copii) zburdalnic, vioi, neastamparat; (despre oameni) inoportun, plictisitor, insistent. 2. (s.m.) copil sau tanar foarte vioi, neastamparat. 3. (s.m.) persoana foarte slaba si inalta. 4. (s.m.) om inalt si molau. 5. (s.m.) femeie sterila. 6. (s.m.) unul dintre numele diavolului.

stremeleag, stremelege si stremeleaguri, s.n. si stremelegi, s.m. (reg.) 1. (s.n.) tulpina fara ramuri sau fara frunze. 2. (s.n.) bat, bata. 3. (s.n.) furca de tors. 4. (s.n.) partea lemnoasa a fructului de porumb, fara boabe. 5. (s.n.) parte a cozii calului pe care creste parul. 6. (s.m.) om inalt si slab.

toroapa, toroape, s.f. (reg.) 1. grija, preocupare. 2. (fig.) om inalt si slab. 3. (fig. si fam.) bucluc, necaz.

tantaroi s.m. (reg.) 1. tantar mare. 2. om inalt, subtire. 3. un dans popular.

ZAPLAN, -A, zaplani, -e, s. m. si f. om inalt si voinic; vlajgan, lungan. – Et. nec.

OJOG, (1) ojoage, s. n., (2) ojogi, s. m. (Reg.) 1. S. n. Bat (cu o carpa uda la un capat) folosit pentru a curata cuptorul de spuza, pentru a misca jarul etc. 2. S. m. Fig. om inalt si subtire. [Var.: ojoc s. n.] – Din magh. azsag.

MELEAN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (om) inalt si voinic; vlajgan. 2. S. m. Fecior, flacau. – Et. nec.

DEZNODAT, -A, deznodati, -te, adj. 1. (Despre noduri, ate, sfori etc.) Dezlegat, desfacut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) inalt si slab; desirat. 3. Fig. (Despre ganduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fara sir; dezlanat. – V. deznoda.

CESTALALT pron., adj. (pop.) astalalt, (reg.) istalalt. (~ era mai inalt; omul ~.)

EXPERT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Specialist cu o pregatire inalta; om care poseda cunostinte fundamentale intr-un anumit domeniu de activitate. 2) Specialist insarcinat de un organ de stat sa faca o expertiza. /<fr. expert, lat. expertus

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

nacabau, nacabei, adj. (reg.; despre oameni) 1. inalt si voinic, dar greoi, trandav. 2. zapacit, distrat, nauc.

paleata, palete, si paleti, s.f. (reg.) 1. par, prajina (lunga si subtire), nuia. 2. bucata scurta de lemn cu care se doboara fructele. 3. om foarte inalt; om slab, galbejit.

poparstau adj. s.m. (reg.) (om) inalt si prost.

spitalatic, spitalatica, adj. (reg.) 1. (despre obiecte) subtire. 2. (despre fiinte, oameni) inalt si slab.

soitan, -a, adj. (reg.; despre oameni) inalt si voinic.

talvan, -a, adj. (reg.) (om) inalt, voinic.

tantav, -a, adj. (reg.) balbait, gangav. 2. (om) inalt, voinic.

MELIAN, melieni, s. m. (Reg.; fam.) om inalt si voinic. [Pr.: -li-an]

ZAPLAN, zaplani, s. m. om inalt si voinic; vlajgan. [Var.: zaplan s. m.]

camila f., pl. e (ngr. vsl. kamila, d. vgr. kamelos, de unge [!] si lat. camelus; vsl. kamili, d. ngr. kamili). Un cuadruped rumegator cu doua gheburi originar din centru Asiii si intrebuintat la tras si la calarie. Fig. Iron. om inalt, slab si fara eleganta. De-a camila, un joc baietesc. V. dromedar, girafa.

ciolpan (sud) si ciorcan (nord) m. (cp. cu turc. colpa, stingaci). Copac uscat, osiac (rev. I. Crg. 4, 390). Isi cunoaste cioara ciolpanu, se zice despre un om cind trage la teapa [!] ori despre un copil cind se arata vrednic de tata-su. Fig. Iron. om inalt si slab, cocirla. V. butuc, ciump, hasca.

cocirla f., pl. e (d. coaca cu suf. -irla). Mold. Olt. s. a. Numele mai multor lucruri curbe, ca: criveaua, unealta de indoit cercurile, mineru coporiii, prajina cu care (la fintinile neadinci) se scoate cofa cu apa s. a. (V. gemanare), un trunchi lung si suptire [!] s. a. Fig. Iron. om inalt si slab. (V. acastau, dirjala). Casa pleostita, cocioaba (Gr. N. 1, 71). – In Olt. si totirla (ca totolos fata de cocolos), scirleica, crivea (CL. 1922, 371). La Dame „rotita la razboiu de tesut”.

HOJMALAU, hojmalai, s. m. (Reg.) om voinic, inalt (si prost). [Var.: hojmalau s. m.] – Et. nec.

MUNTE, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) Munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.

COBLIZAN, coblizani, s. m. (Reg. si peior.) Baiat (sau om tanar) inalt; solid; lungan, vlajgan, galigan. [Var.: goblizan s. m.] – Et. nec.

GALIGAN ~i m. pop. fam. om foarte inalt; lungan. /v. gligan

GLIGAN ~i m. 1) inv. Porc salbatic; mistret. 2) fig. fam. om foarte inalt; galigan; lungan. /<bulg. gligan

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

palita, palite, s.f. (reg.) 1. prajina, par; nuia, varga, bat. 2. om foarte inalt si subtire. 3. narav, meteahna.

paruscan, paruscani, s.m. (reg.) om foarte inalt.

baba f. pl. e (vsl. sirb. bg. rus. rut. baba, baba. V. baba, babita, batca). Femeie batrina. Iron. Babalic, mare grinda verticala in juru careia se’nvirteste moara de vint (steajar, pivot). La moara de apa, patru mari grinzi care sustin podu. Mold. Cozonac inalt si gros (neimpletit). Zilele babei, cele noua zile (in Mold. si doua-spre-zece) de la inceputu lui Martie, cind, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puia-gaia (V. gaie). Baba-mija, jocu copilaresc numit mai des de-a mijitele ori de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilaresc in care unu se leaga la ochi si cauta sa-i prinda pe ceilalti. Baba-turca sau numai turca (pl. e si i), un fel de teatru popular la Craciun si Anu-Nou (in Mold. sud) care consista dintr’o procesiune de tipuri populare, ca taranu, Jidanu, Harapu, din irozi si mai ales dintr’un fel de monstru cu cap de capra ori barza inalt de vreo trei metri si dus de un om ascuns supt el. (In Mold. nord. turca si capra, in Ban. cerbutu. V. brezaie, paparuda).

acastau n., pl. aie (ung. akaszto-fa, lemn de spinzurat, adica „spinzuratoare”: akasztani a spinzura). Nord. Spinzuratoare. Scrinciov (sau chear numai un simplu leagan ori scindura pe care doi copii se dau in cumpana). Schele la o cladire. Iron. om prea inalt si slab (cocirla, prajina).

cocostirc m. (d. cocor si stirc). Nord si est. Barza (pe aiurea cocor). Fig. Iron. om prea inalt si slab.

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

inaltARE, inaltari, s. f. Actiunea de a (se) inalta si rezultatul ei. ♦ (Inv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ inaltarea (Domnului) = numele unei sarbatori crestine, care se tine la 40 de zile dupa Pasti; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. inalta.

LUNGAN, -A, lungani, -e, s. m. si f. Persoana neobisnuit de inalta (si slaba), om desirat. – Lung + suf. -an.

NOBIL, -A, nobili, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie; capabil de sentimente inalte; generos, ales. om nobil. ♦ Care face cinste, care onoreaza, care pune intr-o lumina favorabila pe cineva. O actiune nobila. 2. Distins, elegant, desavarsit; gratios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal pretios, v. pretios. Gaz nobil = nume dat fiecaruia dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in atmosfera in mici cantitati. II. S. m. si f., adj. (Persoana) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

GENEROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre oameni) Care este predispus sa ajute pe altii in mod dezinteresat; darnic; marinimos; galant; galantom. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste inalte calitati morale; nobil. 3) fig. (despre soluri) Care se caracterizeaza prin fertilitate sporita; care da recolta bogata; manos; roditor. /<fr. genereux, lat. generosus

LUNGAN ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana neobisnuit de inalta si slaba; om desirat. /lung + suf. ~an

NABAB ~i m. 1) (in India si in alte tari orientale din evul mediu; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator al unei provincii sau inalt demnitar. 2) fig. om foarte bogat. /<fr. nabab

PARVENIT, -A adj., s.m. si f. (om) imbogatit, ajuns, inaltat la o treapta superioara fara a avea merite deosebite si adesea pe cai necinstite. [Pl. -iti, -ite. / cf. fr. parvenu].

najdalog, najdalogi, s.m. (reg.) om sau flacau inalt.

REFRACTAR, -A adj. 1. (despre materiale) rezistent la temperaturi inalte. 2. (fig.; despre oameni si s.) care se impotriveste; nesupus, rebel. (< fr. refractaire, lat. refractarius)

CALCINA, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanta chimica in alta prin incalzirea ei la o temperatura inalta in scopul eliminarii apei, al inlaturarii unor compusi volatili, al oxidarii etc. – Din fr. calciner.

GALIGAN, galigani, s. m. (Peior. si fam.) om sau baiat foarte inalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

IDEAL, -A, ideali, -e, adj., IDEAL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfectiunea; perfect, desavarsit. 2. Adj. Care tine de domeniul ideilor, privitor la gandire; care exista numai in mintea, in inchipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se indreapta in mod constient si metodic nazuintele si activitatea creatoare umana in toate domeniile ei, gradul cel mai inalt si mai greu de ajuns al perfectiunii intr-o directie. [Pr.: -de-al] – Din fr. ideal, lat. idealis.

ESCORTA, escorte, s. f. 1. Paza alcatuita din oameni inarmati care insotesc pe detinuti pentru a-i impiedica sa fuga; oamenii care alcatuiesc aceasta paza. 2. Grup de oameni care insotesc pe inaltii demnitari pentru a-i pazi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care insotesc (in timp de pace) o nava sau un avion in care calatoresc persoane oficiale importante sau (in timp de razboi) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comert (pentru a le apara contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte.

SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ Creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.

SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

CULT¹ ~ta (~ti, ~te) Care are un inalt nivel de cultura. om ~. /<lat. cultus

inaltATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care inalta. 2) fig. Care creeaza omului o stare morala sau psihica superioara; care innobileaza sufletul. Poezie ~oare. Scopuri ~oare. /a inalta + suf. ~ator

NOTABILITATE ~ati f. 1) Caracter notabil. 2) mai ales la pl. livr. Persoana care are un rol important in viata publica (detinand un rang inalt in ierarhia sociala). ~ati locale. /<fr. notabilite

TUTUN ~uri n. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, cultivata pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate si supuse unei tehnologii speciale, se fumeaza (mai rar se prizeaza sau se mesteca). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificata si cu flori dispuse in ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipa. /<turc. tutun, ngr. tutum

CALCINA vb. tr. a incalzi o substanta la temperaturi inalte, in scopul transformarii ei in alta substanta. ◊ a arde, a carboniza. (< fr. calciner, lat. calcinare)

Hecale, batrina sarmana, care l-a adapostit in coliba ei pe Theseus, in noaptea care a precedat vinatoarea taurului de la Marathon. La intoarcere, dupa victorie, eroul a gasit-o moarta. In amintirea ei, Theseus i-a inaltat un sanctuar lui Zeus.

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

CINSTIRE s. f. 1. Actiunea de a (se) cinsti si rezultatul ei; consideratie, respect. 2. (Inv.) Demnitate inalta ocupata de cineva. – V. cinsti.

TURMAC, -A, turmaci, -ce, s. m. si f. (Reg.) 1. Bivol tanar. 2. Epitet dat unui om scund si indesat sau inalt si gras. – Din bg. turmak.

DESIRAT, -A, desirati, -te, adj. 1. (Despre obiecte insirate pe ata) Care a iesit de pe ata pe care au fost insirate. 2. (Despre ata infasurata pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfasurat intr-un fir lung continuu. 3. (Despre impletituri, tesaturi) Destramat, desfacut. 4. Fig. (Despre manifestari ale gandirii) Fara sir; dezordonat, dezlanat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de inalt si de slab. ♦ (Despre parti ale corpului omenesc) Prea lung si slab. – V. desira.

LAUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase si aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ◊ Cununa de ~i cununa din frunzele acestui arbust oferita in trecut oamenilor ilustri in semn de inalta pretuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfacut de succesele obtinute candva. 2) Planta erbacee veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa, folosita in medicina. ◊ A mancat ~ (sau ~i) sau doar n-am mancat ~i! doar nu si-a (sau mi-am) iesit din minti; vezi bine, n-a (sau n-am) innebunit. /<lat. laurus

STATURA ~i f. (la om) 1) inaltime a corpului; talie. inalt de ~. Mic de ~. ◊ In toata ~a in toata inaltimea. 2) Configuratie a corpului; silueta. [G.-D. staturii] /<lat. statura, fr. stature

geniu (genii), s. n. – 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. Lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s. n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingenieux.

alto n. (cuv. it. care inseamna „inalt”). Muz. Voce femeiasca ori copilareasca mai grava, intre sopran si tenor (numita mai des contralto). Parte cintata cu aceasta voce in cor. Un fel de vioara si de trompeta mai mare.

GLAGOLom JGHI SERDTA LIUDEI (ГЛАГОЛОМ ЖГН CEΡДЦA ЛЮДEИ) (rus.) sa inflacareze cuvantul tau inimile oamenilor – Puskin, „Prorok”. Menirea artistului este sa inflacareze pe oameni pentru atingerea unor teluri inalte.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua. – Pl. si: piue. – Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.

CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)

Alea, denumire data zeitei Athena in Arcadia, de la numele lui Aleus care a inaltat acolo un templu in cinstea ei.

CA adv., prep., conj. 1. adv. decat. (E mai in varsta ~ el.) 2. adv., prep. cat. (E inalt ~ bradul.) 3. cat, cum, precum. (Noi ~ si ei...) 4. adv. drept. (Socoteste-te ~ absent.) 5. conj. prep. de, drept, pentru, spre. (~ incercare.) 6. prep. drept, (inv. si reg.) spre. (Cere ~ rasplata ...)

GULIE ~i f. 1) Planta erbacee leguminoasa, cu tulpina rotunda si carnoasa. 2) Planta erbacee cu tulpina inalta si flori galbene, cultivata pentru tuberculii ei carnosi, comestibili; nap-porcesc. /<bulg. gulija

STIRIGOAIE ~oi f. Planta erbacee toxica, cu tulpina inalta, cu frunze late, alungite spre varf, si cu flori grupate in inflorescente terminale. [G.-D. strigoii] /Orig. nec.

REVENIRE s.f. 1. Actiunea de a reveni si rezultatul ei; intoarcere. 2. Operatie de incalzire la temperaturi inalte si de racire lenta a otelului calit pentru a i se mari tenacitatea. [< reveni].

AMBITUS subst. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

CAMPANILA, campanile, s. f. 1. Clopotnita in forma de turn inalt, construita langa o biserica sau chiar deasupra ei (caracteristica arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnulet situat in partea superioara a unui edificiu, in care se afla un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile.

ARBORE ~i m. 1) Planta lemnoasa cu tulpina inalta si cu crengi ramificate, pe care se afla frunzele, formand o coroana; copac. ◊ ~ de cacao planta lemnoasa tropicala cultivata pentru seminte comestibile. ~ de cafea planta lemnoasa tropicala din care se obtine cafeaua si cofeina. ~ de cauciuc planta lemnoasa tropicala din scoarta careia se extrage un suc, prin coagularea caruia se obtine cauciucul brut. ~ de chinchina planta lemnoasa tropicala din a carei scoarta se extrage chinina. ~ de paine planta lemnoasa exotica avand fructe mari, sferice, cu gust de paine, care se consuma fierte si coapte. ~ genealogic figura in forma de copac reprezentand ramificatiile unei familii si filiatia membrilor ei. ~ele vietii a) arbore exotic cu tulpina inalta, cu coroana deasa, foarte ramuroasa, si cu frunze mici solzoase, cultivata ca planta decorativa; tuia; b) forma a unei figuri reprezentand evolutia omului dea lungul vietii sale. 2) Organ de masina care transmite o miscare prin rotire in jurul axei sale. 3) Stalp de lemn sau de metal fixat vertical pe o nava pentru a sustine panzele si instalatiile de semnalizare; catarg. /<lat. arbor, ~oris

inaltIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

RASARITA ~e f. reg. 1) Planta erbacee oleaginoasa, cu tulpina inalta, cu flori mari, galbene, cultivata pentru semintele ei, din care se extrage ulei comestibil; floarea-soarelui. 2) colect. Semintele acestei plante. /v. a rasari

TOT¹ toata (toti, toate) 1) (preceda cuvantul determinat) Care este cuprins in intregime; intreg. ~ satul. ◊ In toata libertatea in libertate deplina. 2) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; intreg. ~ anul. 3) Care indica o cantitate in totalitatea ei; cat exista de fapt. Toti banii. ◊ A vari(sau a baga) pe cineva in toti sperietii a speria foarte tare pe cineva. 4) (precedat de prepozitia de) Care este la cel mai inalt grad. Tanar de ~. 5) la sing. Fiecare; oricare. ~ omul stie. ◊ In ~ anul in fiecare an. Peste ~ (locul) oriunde; pretutindeni. /<lat. totus

ULTRASUNET ~e n. fiz. Unda acustica avand o frecventa foarte inalta care depaseste puterea de percepere a urechii omului. /ultra- + sunet

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

AMBITUS s. n. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

CAMPANILA, campanile, s. f. Clopotnita in forma de turn inalt, construita langa o biserica sau chiar deasupra ei, caracteristica arhitecturii italiene dintre secolele al XI-lea – al XVI-lea. – It. campanile.

ROBINSON [robinsn], Mary (n. 1944), om de stat irlandez. Prof. univ. la Dublin. Militanta pentru drepturile femeilor si ale grupurilor sociale defavorizate. Prima femeie presedinta a Republicii Irlanda (1990-1997). Din 1997, inalt Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului.

RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

PATRUNJEL, patrunjei, s. m. Planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau radacina acestei plante. ◊ Compuse: patrunjel-de-camp = numele a doua specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii si cu florile albe sau trandafirii, a caror radacina este intrebuintata in medicina (Pimpinella saxifraga si major); patrunjelul-cainelui = planta erbacee mica, otravitoare, cu frunze ca ale mararului si cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

CIUMAFAIE ~ai f. Planta erbacee medicinala, foarte toxica, cu tulpina inalta si ramificata, cu flori albe si frunze ovale, cu fructul capsula, care se termina la varf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa

DEMNITATE ~ati f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demna. 3) Comportare demna. 4) inalta functie de stat. [Art. demnitatea; G.-D. demnitatii] /<lat. dignitas, ~atis

SINTONIZARE s.f. Actiunea de a sintoniza si rezultatul ei; reglarea a doua sisteme oscilante, in special de inalta frecventa, pentru a oscila cu aceeasi frecventa. [< sintoniza, dupa fr. syntonisation].

CASTEL s. n. 1. constructie fortificata, medievala, cu turnuri, inconjurata cu ziduri mari si santuri, servind ca resedinta seniorilor feudali. ♦ e in Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apa = rezervor, constructie inalta, destinata acumularii apei potabile sau industriale si distribuirii ei. 2. fiecare dintre constructiile metalice sau de lemn deasupra puntii superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello)

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a racai. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial. A zgaria hartia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgarie-branza s. m. si f. invar. = epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos; zgarie-nori s. m. invar. = cladire inalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

CULT², -A, culti, -te, adj. 1. Care are un nivel inalt de cultura si de cunostinte; instruit. 2. (Despre manifestari ale oamenilor) De care da dovada omul cult (1); care are caracter savant, carturaresc. 3. (In opozitie cu popular; despre muzica, poezie, literatura etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.

NOBIL² ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste inalte calitati morale; care are idei si senti- mente alese. om ~. 2) Care se impune prin distinctie; distins. Fapta ~a. 3): Metale ~e metale pretioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se gasesc in cantitati mici in atmsfera. 4) Care tine de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

SAIVAN ~e n. 1) Adapost de iarna pentru oi sau pentru vite. 2) ist. Cort deschis destinat domnitorului sau inaltilor demnitari. [Sil. sai-] /<turc. sayvan

MAHATMA s.m. Titlu dat in India ascetilor, oamenilor considerati sfinti si persoanelor de mare merit si de inalta spiritualitate. [< fr., it., sanscr. mahatma – suflet mare].

AUTOCONSISTENTA s. f. principiu in filozofia materialista potrivit caruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfasura pana la formele cele mai inalte de constiinta; proprietate fundamentala a materiei de a se sustine prin ea insasi. (< auto¹- + consistenta)

CULT², -A adj. 1. cu un nivel inalt de cunostinte, de cultura; invatat, instruit. 2. (despre manifestari ale oamenilor) de care da dovada omul cult (1); livresc. 3. (despre muzica, literatura, poezie) creat de un autor instruit. (< lat. cultus)

MAHATMA s. m. titlu dat in India ascetilor, oamenilor considerati sfinti si persoanelor de mare merit si de inalta spiritualitate. (< fr. mahatma)

BUZDUGAN, Gheorghe (1867-1929, n. Focsani), jurist si om politic roman. M. de onoare al Acad. (1929). Presedinte al inaltei Curti de Casatie (1921-1927); membru al Regentei (1927-1929).

1) chir m. fara pl., gen. al lui (ngr. kyr ild. kyrios, domn. V. chira). Odinioara, titlu dat boierilor si mitropolitilor. Astazi, titlu dat Grecilor de conditiune mai joasa (cind is de conditiune mai inalta, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat ori-cui ild. domnu: te-am prins, chir Vasile! V. cilibiu.

URIAS, -A, uriasi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Personaj din basme inchipuit sub forma de om de proportii extraordinare, supranaturale. 2. S. m. si f. Persoana foarte inalta si robusta. ♦ Fig. Personalitate cu merite exceptionale intr-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proportii care depasesc cu mult proportia obisnuita, medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-as] – Din magh. orias.

CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, rauri, suvoaie) A se agita puternic si zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gandurile lor) A ajunge la un inalt grad de intensitate; a fi gata sa se dezlantuie. 3. Fig. A rasuna cu putere; a vui. [Var.: (inv.) colcoti vb. IV.] – Din sl. klokotati.

GENTILom ~i m. 1) (in Europa apuseana din evul mediu) Persoana din societatea inalta; nobil; aristocrat. 2) fig. livr. Persoana care respecta cu strictete eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentleman. /<fr. gentilhomme

SofrAnAS ~i m. (diminutiv de la sofran) Planta erbacee inalta, cu flori rosii-aprinse, dispuse in capitule, cultivata pentru semintele ei, din care se extrage un ulei cu proprietati colorante. /sofran + suf. ~as

VINDECEA ~ele f. Planta erbacee inalta pana la un metru, cu flori purpurii, folosita pentru proprietatile ei aromatice si tonice. [Art. vindeceaua] /a vindeca + suf. ~ea

BANDIERA, bandiere, s. f. (Inv.) Steag al unei tari inaltat pe vapoarele sale si pe cladirile unde se aflau reprezentantii ei in strainatate. ♦ Stegulet intrebuintat pe vapoare pentru semnalizari. ♦ Steag al unei armate sau al unui comandant de ostire; stindard, drapel. [Pr.: -di-e-] – It. bandiera.

PATLAGEA, patlagele, s. f. 1. (Determinat adesea, prin „rosie”) Planta erbacee legumicola cu tulpina inalta, cu frunze mari, penate si cu flori galbene, cultivata pentru fructul ei comestibil, sferic, rosu, zemos, bogat in vitamine; rosie, tomata (Lycopersicum esculentum); p. restr. fructul acestei plante. 2. (Determinat adesea prin „vanata”) Planta erbacee legumicola cu flori violete si cu fructe comestibile mari, ovale, carnoase, de culoare violet-inchis; vanata (Solanum melongena); p. restr. fructul acestei plante. [Var.: patlagica s. f.] – Din tc. patlıcan.

BEILIC ~uri n. inv. 1) Conac in care erau gazduiti inaltii demnitari, trimisi de Poarta Otomana in Principatele Dunarene. 2) Vanzare fortata de oi facuta in Principatele Dunarene la porunca sultanului turc, pe pret de nimic. [Sil. bei-lic] /<turc. beylik

PALISADA s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard inalt din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vanturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una langa alta. (< fr. palissade)

BIRLADEANU, Alexandru (1911-1997, n. Comrat, Basarabia), economist si om politic roman. Acad. (1955). Presedinte al Senatului Romaniei (1990-1992). Intre 1948 si 1968 a detinut inalte functii de partid si de stat.

CUM adv., conj., interj. 1. adv. ce, cat. (~ as mai rade!) 2. conj. (temporal) cand. (Frunza-n codru ~ invie.) 3. conj. (cauzal) cand, deoarece, fiindca, intrucat. (~ stim ca vine, sunt emotionat.) 4. conj. (modal) (pop.) care. (Se inalta un palat ~ nu mai exista.) 5. conj. (comparativ) ca, cat, precum. (Noi ~ si ei.) 6. interj. (interogativ) ce? poftim? (fam. si pop.) ha? (~? N-am auzit.)

LUNG adj., adv. 1. adj. inalt. 2. adj. mare. (Si-a lasat parul ~.) 3. adj. intins, prelung. (Un sir ~ de oameni.) 4. adj. alungit. 5. adj. v. indelungat. 6. adv. v. indelung. 7. adj. indelung, indelungat. (Viata ~.)

RAPITA ~e f. 1) Planta erbacee furajera cu tulpina inalta, subtire si ramificata, cu flori marunte, galbene-aurii, cultivata si pentru fructele ei, din ale caror seminte se extrage ulei folosit in alimentatie si in industrie. 2) colect. Seminte ale acestei plante. /<bulg. rapica

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

LARKIN [la:kin], Philip Arthur (1922-1985), poet englez. Influentat initial de W.B. Yeats si T. Hardy. Versuri intr-un stil elegant, ironic, distant, ilustrand deziluzia omului insingurat in lumea moderna, inevitabilitatea batranetii, a bolii si a mortii („Ferestre inalte”, „O fata in iarna”).

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

MONDENITATE ~ati f. 1) Eveniment sau particularitate din viata mondena. 2) Caracter monden; stare specifica pentru societatea inalta. /<fr. mondanite

SALATA ~e f. 1) Planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele ei mari, care se consuma in stare cruda. ◊ ~a-iepurelui planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze alungite si cu flori rosii sau liliachii. 2) Mancare rece preparata din legume crude sau fierte, uneori cu adaos de carne, oua etc., servita, mai ales, ca aperitiv. ~ de castraveti. ◊ ~ de fructe desert facut din fructe crude (taiate marunt), presarate cu zahar si stropite cu rom (vin, coniac). /<ngr. salata, fr. salade, germ. Salat

ANCORAJ, ancoraje, s. n. 1. Ancorare. 2. Ansamblu format dintr-o ancora si dintr-o serie de piese care servesc la ancorarea ei. ♦ Sistem de cabluri, sfori etc. prin care se fixeaza un stalp, o constructie inalta etc. – Fr. ancrage (dupa ancora).

Danae, fiica lui Acrisius, regele din Argos, si a Eurydicei. Temindu-se de implinirea unui oracol care-i prezisese ca va muri de mina fiului lui Danae, Acrisius isi inchide fata intr-un turn inalt. Nici un muritor nu poate ajunge pina acolo. Transformat in ploaie de aur, Zeus reuseste insa sa se strecoare pina-n iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danae se naste Perseus. Ca s-o piarda pe ea si pe fiul ei, Acrisius ii inchide intr-un cufar si-i abandoneaza pe apa, prada valurilor. Danae, ocrotita de Zeus, reuseste insa sa scape cu viata si sa ajunga in insula Seriphus. Acolo e primita la curtea regelui Polydectes, care se indragosteste de ea. Dupa trecerea anilor regele vede insa in fiu o piedica in cucerirea inimii mamei. De aceea el il trimite pe Perseus departe, cu gindul ascuns ca-si va gasi moartea in lupta cu Meduza. Perseus se inapoiaza insa victorios (v. si Perseus). Impreuna cu mama sa el se intoarce in Argos unde, fara voia lui – ca o implinire a oracolului – isi ucide bunicul (v. si Acrisius).

ECLATOR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru masurarea tensiunilor inalte, format din doi electrozi intre care se produce o descarcare electrica daca tensiunea dintre ei depaseste o anumita valoare. – Din fr. eclateur.

PUTINEI, putineie, s. n. Putina mica, inalta si stramta, in care se bate smantana ca sa se aleaga untul. – Putina + suf. -ei.

STEVIE, stevii, s. f. Planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita in medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina inalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz in inflorescente (Astrantia major). – Din sl. stavije, bg. stavel, scr. stavlije.

SAIVAN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adapost de iarna pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Inv.) Cort deschis, asemanator cu un baldachin, destinat domnitorului sau inaltilor demnitari. [Var.: saivan s. n.] – Din tc. sayvan.

inalt adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. inaltime. (In ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.

apogeu n., pl. eie (lat. apogeum, d. vgr. apogeion, departat de pamint [subint. diastema, distanta], d. apo, de la, si ge, pamint). Astr. Punct in care soarele ori luna e mai departe de pamint, in opoz. cu perigeu. Fig. Culme, cel mai inalt grad: a fi la apogeu frumusetii, glorii, averii.

PUTINEI ~ie n. Vas asemanator cu o putina, dar inalt si stramt, in care se bate smantana sau laptele pentru a alege untul. /putina + suf. ~ei

ACADEMIE s.f. 1. Prima scoala filozofica, infiintata de Platon la Atena, care isi tinea intrunirile in gradinile consacrate eroului Akademos. 2. inalta institutie culturala, creata pentru a ajuta la progresul stiintei, al artei etc.; societate a unor oameni de cultura care se ocupa cu literatura, stiintele etc. 3. Scoala superioara de nivel universitar, neincadrata intr-o universitate sau politehnica. [Gen. -iei. / Cf. fr. academie, it. accademia, lat. academia < gr. akademia].

MANDARIN¹ s.m. 1. inalt functionar din vechea China, din Indochina si Coreea. 2. (Ironic) Cel care manifesta dispret fata de oamenii simpli. [< fr. mandarin, cf. port. mandarin < sanscr. mantrin – consilier].

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.

GALBINARE ~ari f. 1) pop. Stare patologica constand in acumularea excesiva a fierii in sange si a depunerii ei in tesuturi, manifestata, mai ales, prin coloratia galbena a pielii; icter. 2) bot. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze dintate si cu flori purpurii, din care se extrage o substanta de culoare galbena. /galben + suf. ~are

ZVELT, -A, zvelti, -te, adj. 1. (Despre corpul oamenilor sau al animalelor) Cu talia subtire; gratios, suplu. 2. (Despre obiecte sau parti ale lor) Care se inalta gratios, cu forme armonioase, cu linii suple. ♦ Fig. (Despre zborul pasarilor) Vioi, sprinten, elegant. – Fr. svelte.

STRIGARE, strigari, s. f. Actiunea de a striga si rezultatul ei. I. Strigat (1), racnet, tipat. II. 1. Exprimare in cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigari (inalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larma de voci; vociferare (de aclamatie sau de amenintare). 2. Tanguire, vaicareala cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamatie facuta cu voce puternica; protest. 4. Imputare, repros, dojana. 5. Instiintare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (in ajutor, la lupta etc.). – V. striga.

PESTILENTIAL ~a (~i, ~e) 1) (despre boli) Care are proprietatea de a se transmite de la om la om (ca pesta); molipsitor; contagios; infectios. 2) (despre mirosuri, emanatii, aer) Care este foarte neplacut; respingator in cel mai inalt grad; fetid. [Sil. -ti-al] /<fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch

FACULTATE² ~ati f. Subdiviziune didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, unde se pregatesc specialisti de calificare inalta intr-un anumit domeniu. [G.-D. facultatii] /<fr. faculte, lat. facultas, ~atis

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

APRIG, -A, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, infocat, nestapanit. De-as avea pe gandul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; inversunat. Unchiul meu era, atunci cand interesele ii erau amenintate, aprig si fara crutare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. om aprig la castig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prapastios, primejdios. Se catara p-un munte stancos, inalt si aprig (NEGRUZZI).

ESTETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica

LEGIUNE s.f. 1. Unitate militara romana compusa din aproximativ 6000 de oameni (infanteristi si cavaleristi). 2. Nume al unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ◊ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru distinctii militare si civile; legiunea straina = (in Franta si in Spania) corp de trupa format din mercenari, cu garnizoana in colonii si care era destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (Fig.) Multime mare, organizata; ceata. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. legion, it. legione, lat. legio].

BAIKOV, Aleksandr Aleksandrovici (1870-1946), om de stiinta rus. Prof. univ. la St. Petersburg. A studiat procesele metalurgice, corodarea fierului cu acid clorhidric la temperatura inalta, dovedind existenta austenitei, formarea structurilor aciculare. Contributii in teoria prizei cimenturilor.

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe Danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe Danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

REFRACTAR, -A, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezista la temperaturi inalte fara a-si schimba structura, compozitia si caracterele. ◊ Caramida refractara = caramida fabricata dintr-un material special, rezistenta la temperaturi inalte, folosita la captusirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de incalzire centrala, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se impotriveste la ceva, care opune rezistenta fata de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. refractaire, lat. refractarius.

chindie si (Mold. si) achindie f. (turc. ikindi [cum. ekindu], „al doilea” ceas, d. iki, doi, timpu de dupa ameaza [!], namazu de la mijlocu acestui timp). Timpu de pe la 4 dupa ameaza: pe la chindie sau pe la chindii. Un dans popular cu miscari foarte rapezi [!]. Melodia acestui dans. Tabulhana (cintarea muzicii domnesti pe la 4 dupa ameaza in timpu Turculor): bateau chindie in toate zilele (N. Costin). Toba mare (imbracata in postav ros) care facea parte din instrumentele meterhanelei. La curtile domnesti si boieresti, turn de straja de unde se vestea cu tobe si surle timpu chindiii, cind toti oamenii se adunau la cina, si portile curtii se inchideau. (Si la Tirgovistea [!] era un asemenea turn, care odinioara era mai inalt, dar acum n´are de cit vre-o 28 de metri).

TRomBA, trombe, s. f. 1. Coloana inalta de apa de forma conica, ridicata de vartejurile de vant, care o fac sa se invarteasca cu mare iuteala in jurul ei insasi. ♦ Vant in forma de vartej cu axa verticala sau putin inclinata si cu o mare viteza; p. ext. coloana de fum, de praf etc. ridicata de un vant puternic; vartej. 2. Tub prin care se face ventilatia in incaperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.

RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.

SUPERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) Care se gaseste in partea de sus; situat deasupra. Strat ~. ◊ Membre ~oare mainile la om. Curs ~ al unei ape curgatoare sector care se afla mai aproape de izvor decat de varsare. 2) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oara. ◊ Ofiter ~ ofiter cu grad mai inalt decat al capitanului. Animal ~ (sau planta ~oara) animal (sau planta) care se afla pe treapta cea mai avansata a unei evolutii. 3) Care a atins un nivel inalt de evolutie; cu o evolutie avansata. Vegetatie ~oara. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota cunostinte, merite, forta mai mare (in raport cu altii). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. superieur

PRIOR¹ s.m. (Ist.) Titlul unui inalt magistrat in vechile orase-republici italiene (Florenta, Roma etc.). // adj.invar. (Rar) Cel dintai (in timp sau la rand). [Pron. pri-or. / < it. priore, lat. prior].

LEGIUNE s. f. 1. unitate de baza a armatei romane cu un efectiv intre 4200 si 6000 de oameni, in cohorte, manipule si centurii. 2. nume ale unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ♦ ~ la de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru merite militare si civile; L~ straina = (in Franta si Spania) corp de armata din mercenari, cu garnizoana in colonii, destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (fig.) multime organizata; ceata. (< fr. legion, lat. legio)

Damastes, tilhar inzestrat cu o forta supraomeneasca si care ataca trecatorii pe drumul dintre Megara si Athenae. El avea doua paturi, unul mare si altul mic si inainte de a ucide oamenii, ii tortura intinzindu-i pe cei mici de statura ca sa-i aseze in patul mare, sau taindu-le picioarele celor inalti ca sa incapa in patul cel mic. Damastes a fost ucis de catre Theseus. Era pomenit adesea si sub numele de Procrustes (sau Polypemon).

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

fusar, fusari, s.m. (reg.) 1. om care face sau vinde fuse. 2. tipar, sular, fus. 3. pasare de apa cu ciocul lung si rotund ca un fus si cu picioarele inalte.

scociorare, scociorari, s.f. 1. (inv., pop. si fam.) scormoneala, scormonire. 2. (inv. si pop.) scotocire, rascolire, ravasire, scorbelire, scortelire. 3. (inv. si pop.) ivire, scoatere la lumina. 4. (reg.) perchezitionare. 5. (fig.; pop.si fam.) cercetare atenta, analizare profunda. 6. (reg.) iscodire, spionare. 7. (reg.; in forma: scorocire) insusire (pe baza studiului si exercitiilor). 8. (inv.) raspandire, imprastiere. 9. (reg.; despre oi) impingere, imboldire, intepare, pentru a rasfira. 10. (reg.; in forma: scorocire; despre vesti, pareri) difuzare, emitere. 11. (reg.) nascocire. 12. (fig.; inv. si reg.) ridicare, inaltare. 13. (fig.; inv. si reg.) atatare, starnire, agitare. 14. (reg.) enervare; infuriere; rastire; agresivitate. 15. (reg.; despre vite) agitare inainte de impreunare. 16. (inv.) trezire. 17. (inv. si reg.) ivire, aparitie; iscare, starnire.

ZVELT, -A, zvelti, -te, adj. 1. (Despre corpul oamenilor sau al animalelor) Cu talie subtire; gratios, suplu. ♦ Fig. (Despre zborul pasarilor) Vioi, sprinten, elegant. 2. (Despre obiecte sau parti ale lor) Care se inalta gratios; cu forme armonioase, cu linii suple. – Din fr. svelte, it. svelto.

PIVOT s.n. 1. Piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si care il ajuta sa se intoarca, sa se poata roti; (spec.) capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ♦ Cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esential. ♦ Intoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Radacina in forma de fus fara ramificatii. // s.m. Jucator, de obicei inalt, care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oti. / < fr. pivot].

BABEL, Turnul ~ (in „Vechiul Testament”), turn gigantic pe care urmasii lui Noe au vrut sa-l inalte pina la cer. Constructia s-a oprit pentru ca Dumnezeu a incurcat limbile constructorilor, facindu-i sa nu se mai poata intelege intre ei. Simbolul confuziei.

VAPAIE ~ai f. 1) Ansamblu de flacari mari, mai ales de culoare rosie, aparute in procesul arderii in mediul aerian; para mare. 2) Emanatie cu o temperatura foarte inalta, provenita de la o sursa de caldura puternica; dogoare; para. [G.-D. vapaii] /<alb. vape

ComANDA s.f. 1. Ordin, porunca. ◊ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ◊ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ◊ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai inalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parama de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

LACRIMA, lacrimi, s. f. 1. Secretie lichida, incolora, sarata, alcalina, produsa de glandele lacrimale, care umezeste suprafata globilor oculari si care se poate scurge in afara, in urma unor tulburari in starea psihofizica a omului. ◊ Expr. Cu lacrimi de sange = cu mare durere. ♦ Fig. Strop, picatura. 2. (La pl.) Plans. Expr. In lacrimi = plangand (de durere). Pana la lacrimi = pana la cel mai inalt grad de induiosare, de emotie etc. [Var.: (pop.) lacrama s. f.] – Lat. lacrima.

omOGENIZARE, omogenizari, s. f. Actiunea de a omogeniza si rezultatul ei. ♦ Operatie de amestecare a componentilor unui sistem eterogen pentru a se obtine un amestec care sa aiba aceeasi compozitie mijlocie in toata masa lui. ♦ Incalzire prelungita, la temperaturi inalte, a otelurilor, pentru a obtine difuzarea in toata masa lor a particelelor de alta compozitie; tratament termic aplicat anumitor aliaje in scopul realizarii omogenitatii lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanta, unitate a sonoritatii vocilor intr-un cor. [Var.: omogeneizare s. f.] – V. omogeniza.

CAVITATE, cavitati, s. f. Adancitura, gaura intr-un corp solid. ◊ Cavitate rezonanta = circuit oscilant pentru frecvente foarte inalte, constituit dintr-o incinta cu pereti metalici in care se pot intretine oscilatii electromagnetice sub forma de unde stationare. ♦ Spatiu in interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, in care se afla anumite organe. Cavitate toracica. - Din fr. cavite, lat. cavitas, -atis.

SALBA, salbe, s. f. 1. Podoaba de purtat la gat, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ◊ Expr. Salba d******i = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-raioasa = arbust inalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca in scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

capita (Mold. Munt. est), copita (Olt.) f., pl. e, si copita (Munt. vest) f., pl. e si ti (pol. kopica, dim. d. kopa, claie, stog, d. vsl. kupu, gramada, vgerm. kufe, ngerm. kaufen; bg. sirb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopicea, rus. kopna; ung. kupac si [d. rom.] kapica; ngr. kopadi. V. cupesc). Mold. Gramada provizorie de fin (inalta cam cit omu) care la un loc cu altele formeaza claia. Munt. Stog, fin asezat in ultima forma. Fig. Iron. Halaciuga, par mare netuns in capu cuiva.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus), cu scoarta neteda, alb-cenusie si cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioara, cu petiolul lung si flori crescute in amenti (Populus). ◊ Expr. Cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte, cu frunze inguste, cu inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute in varful semintelor cu peri lungi, albi si pufosi; nagara (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre parul capului, p. ext., despre oameni) (cu parul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea in colilie = a avea un drum frumos, placut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

JUNGLA s.f. Desis (adesea mlastinos) format din ierburi inalte, din arbori si din plante agatatoare, care acopera regiunile tropicale ale Indiei, ale Asiei de sud-est si ale Africii meridionale. ◊ Legea junglei = dominarea violentei, a fortei brutale in raporturile dintre oameni. [< fr. jungle, cf. hind. djangale, pers. djangal, djengel – padure, codru, desis].

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

colos n., pl. uri si oase (vgr. kolossos, lat. colossus). Statua mai mare de cit marimea naturala, cum a fost mai ales cea de bronz a lui Apoline, inalta de 30 de metri, ridicata la intrarea portului din Rodos in sec. III in ainte [!] de Hristos si daramata [!] de un cutremur si care se numea colosu de la Rodos. Casa foarte mare, hardughie. om sau animal voluminos, matahala (si masc. doi colosi). Fig. Niste colosuri de corabii, un colos de imperiu. V. urias.

MARIRE, mariri, s. f. 1. Actiunea de a (se) mari¹ si rezultatul ei; marit. ♦ (Fiz.) Operatie de copiere fotografica prin proiectie, in scopul obtinerii unor pozitive mai mari decat negativele copiate. ♦ Loc de frunte intr-o anumita ierarhie (sociala); rang, demnitate; (concr.) persoana care ocupa o functie inalta in ierarhia sociala; fruntas, demnitar. ♦ Glorie, stralucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tarie. 2. (Inv.) Marie (1). – V. mari¹.

LUMINAT², -A, luminati, -te, adj. 1. Care primeste lumina, pe care cade lumina; plin de lumina; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multa) stiinta de carte; care intelege, discerne, care judeca limpede; plin de intelepciune; instruit, cultivat, invatat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Oameni luminati. ♦ Lamurit, edificat. 3. (Rar) Care raspandeste, emite lumina; luminos, stralucitor. ♦ Fig. (Despre fata, ochi etc.) Care exprima, radiaza multumire, bucurie. 4. (Inv.; ca termen de reverenta, adesea pe langa cuvinte reprezentand un titlu, o calitate) inaltat, marit, slavit. – V. lumina.

MAI¹ adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

inalt¹ ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu scund si jos) 1) Care se intinde mult in sus. Casa ~ta. ◊ Frunte ~ta frunte lata, mare. 2) Care se afla la mare inaltime. Loc ~. 3) Care este mare de statura; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, marime etc.). Curent electric de ~ta tensiune. Recolta ~ta. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subtire. Nota ~ta. /<lat. in altum

COLILIE (‹ scr.) s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din genul Stipa, familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte pina la 100 cm, formind tufe dese, cu frunze inguste, inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute, in general, cu perisori albi, moi; cresc in stepe si locuri uscate. Sin. nagara. ◊ Expr. Alb colilie, se spune despre oamenii cu parul complet alb.

PAPUSOI¹ m. reg. 1) Planta erbacee cerealiera, cu tulpina inalta si viguroasa, cu frunze lungi, cu flori grupate in inflorescente spiciforme si cu fructe in forma de stiuleti; porumb. 2) Stiulete nedezghiocat al acestei plante; porumb. 3) la pl. Cantitate oarecare de graunte dezghiocate de pe stiuleti; porumb. /papusa + suf. ~oi

MAIESTATE ~ati f. 1) Caracter maiestuos; aspect maret si solemn care provoaca admiratie. 2) (folosit si ca termen de adresare) Conducator suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; imparat; riga; tar; sultan. 3) Termen reverentios care era folosit la adresa unei persoane de rang inalt. [G.-D. maiestatiii /<lat. maiestas, ~atis, fr. majeste

VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.

CURTE, curti, s. f. I. 1. Spatiu (imprejmuit) in jurul unei cladiri, al unei gospodarii etc. care tine de aceasta cladire, gospodarie etc.; ograda. ◊ Loc. adj. De curte = care traieste pe langa casa omului. Pasari de curte. 2. (In trecut) Locuinta de la tara a mosierului; conac; totalitatea acareturilor impreuna cu aceasta locuinta. 3. Palatul de resedinta al unui suveran; (inv.) resedinta intarita a domnitorului si a boierilor, unde se refugia si populatia in timpul razboaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu functii inalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinari; in trecut) Numele unor instante (superioare) judecatoresti si administrative. Curtea de casatie. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instante. III. omagiu magulitor adresat unei femei in semn de afectiune, spre a-i castiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) dupa fr. cour.

A SE URCA ma urc intranz. 1) A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se inalta in sus; a se sui. ~ pe coasta dealului. ◊ ~ (sau a se sui) pe tron a veni la domnie. Daca nu stii ce-i apa nu te urca in luntre nu te apuca de lucrul pe care nu-l cunosti sau nu esti sigur ca-l vei realiza. A i ~ (sau a i se sui) cuiva in cap a face abuz de bunatatea cuiva. A i ~ (sau a i se sui) cuiva bautura (sau vinul) la cap a se ameti. 2) (despre unele plante) A se ridica agatandu-se de ceva; a se sui; a se catara. /<lat. oricare

SUPERIOR, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

DomINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, conceptii etc.) A tine pe cineva sau ceva sub influenta sau stapanirea sa; a stapani. ♦ Refl. A reusi sa nu-si dea pe fata sentimentele, gandurile etc. a se retine, a se stapani. 2. Tranz. si intranz. A intrece (cu mult) prin inaltime lucrurile sau fiintele inconjuratoare, a se inalta deasupra tuturor. 3. Intranz. si tranz. A se impune prin numar sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (intr-o competitie sportiva). – Din fr. dominer, lat. dominari.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

OBELISC (‹ fr., lat.; {s} gr. obeliskos „obelisc”) s. n. Monument comemorativ din bazalt sau sienit, in forma de trunchi de piramida, foarte inalt (20-30 m) si ascutit la varf. Caracteristice artei egiptene, o. au fost considerate raze de soare pietrificate. Erau numeroase si plasate in pereche in fata pilonilor care strajuiau accesul intr-un templu, deseori acoperite cu inscriptii hieroglife (ex. o. ridicat de Sesostris I la Heliopolis; „Acele” Cleopatrei din Alexandria). Reluat de arta europeana, va mai avea importanta in urbanismul sec. 16. Astazi, numeroase o. se gasesc in marile capitale (Roma, Paris, Londra, Washington s.a.).

comitii n. pl. (lat. comitium, d. com-, la un loc, si d. ire, itum, a merge. V. ies, sui, subit). Adunarea populara care alegea magistrati ori trata afacerile publice in vechea Roma. – Romanii le numeau curiata, (adica ale celor 30 de curii) pe cele ce-i alegeau pe regi si care au disparut mai tirziu supt [!] imparati; centuriata, adica ale celor 193 de centurii in care Serviu Tuliu i-a impartit pe toti nobilii si plebeii cetateni; tributa, adica ale celor trei triburi convocate de inaltii magistrati nobili, si calata, adica cele convocate de preuti [!] si care erau probabil egale cu cele numite curiata.

CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un urias cu puteri supranaturale, dusman al oamenilor. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejeste. 2. Balaur. ♦ Fig. Cal focos si aprig. 3. (In credintele populare) Boala pricinuita de o pasiune, de o iubire puternica, neimpartasita. II. Jucarie confectionata din hartie sau panza, fixata pe un schelet usor de lemn in forma unui dreptunghi si care, tinuta de o sfoara lunga, se inalta in aer cand bate vantul. – Slav (v. sl. zmĩi „sarpe”, „balaur”).

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

PLOP ~i m. Arbore cu tulpina inalta si dreapta, cu ramuri subtiri verticale, cu frunze late, lungi, petiolate si cu flori dispuse in amenti plecati, folosit in scopuri industriale. ◊ ~ alb varietate de plop avand scoarta albicioasa si frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop avand coroana larga si scoarta negricioasa, adanc brazdata. ~ piramidal v. PLUTA II. ~ tremurator varietate de plop a carei frunza tremura la cea mai usoara adiere de vant. Cand va face ~ul pere si rachita micsunele niciodata. Var (sau matusa, unchi) de ~ ruda indepartata. /<lat. ploppus

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

COLOANA ~e f. 1) Stalp inalt, cilindric, servind pentru sustinere sau ca ornament al frontonului sau al partilor interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masa a unui fluid, care este inchisa intr-un tub cilindric sau care tasneste dintr-o conducta. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcatuit dintr-o manta verticala cilindrica, continand materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tiparite, despartit printr-o linie verticala sau printr-un spatiu alb. 5) Rubrica intr-un registru etc. 6) Sir de oameni sau de masini care merg succedandu-se. ~ de manifestanti. ~ de tractoare. 7) Formatie a trupelor dispuse in adancime. ~ de mars. 8): ~ sonora ansamblul de cuvinte si muzica ce insoteste imaginile unui film. 9): ~ vertebrala totalitate a vertebrelor care formeaza axul scheletului; sira spinarii. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.