INIMA, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat in partea stanga a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contractiile sale ritmice, circulatia sangelui in organism, la om si la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burta, pantece, ranza. ◊ Expr. A (mai) prinde (de) inima = a scapa de senzatia de slabiciune dupa ce a mancat, a se (mai) intrema, a (mai) capata putere. Pe inima goala = cu stomacul gol, fara a fi mancat ceva. A (se) simti greu la inima = a-i fi greata, a-i veni sa verse. 3. (La cartile de joc) Cupa². 4. Piesa sau organ de masina care are forma asemanatoare cu o inima (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerata ca sediu al sentimentelor umane: a) (In legatura cu bucurii, placeri) I s-a bucurat inima cand a auzit vestea cea buna. ◊ Loc. adv. Dupa (sau pe) voia (sau pofta) inimii = dupa plac, nestingherit, cum ii e dorinta. Cu (sau din) toata inima sau cu draga inima = cu tot sufletul, cu foarte mare si sincera placere. ◊ Expr. A rade inima in cineva sau a-i rade cuiva inima = a fi bucuros, satisfacut, multumit. A unge (pe cineva) la inima = a face (cuiva) placere; a incanta, a bucura (pe cineva). Cat ii cere (cuiva) inima = atat cat vrea, cat pofteste, cat are placere. A-i merge (cuiva ceva) la inima = a-i placea (ceva) foarte mult. A-si calca pe inima = a renunta la propriul punct de vedere, la propria opinie sau placere. (A fi) cu inima usoara = (a fi) fara griji, bine dispus, cu constiinta impacata. b) (In legatura cu suferinte, dureri, necazuri) Il doare la inima cand vede atata risipa. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inima = a provoca (cuiva) o durere morala, o suparare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi mila de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfarsi la inima = a se imbolnavi, a muri de durere, a fi colpesit de durere. A avea ceva pe inima = a fi chinuit de un gand neimpartasit, a avea o taina in suflet. A-si racori inima = a spune ce are pe suflet, a-si descarca sufletul. A pune (ceva) la inima = a se supara (pentru ceva) mai mult decat merita. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispozitie, a indispune (pe cineva), a mahni (pe cineva). A ramane cu inima fripta = a ramane mahnit, dezolat, indurerat. Parca mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau rosu) prin inima, se spune cand cineva primeste pe neasteptate o veste trista sau cand il cuprinde o durere fizica in mod brusc. Inima albastra = suflet trist, indurerat; tristete, melancolie, mahnire, deprimare; furie, ciuda, manie, necaz. Inima rea = mahnire, durere, amaraciune. A-si face (sau a-i face cuiva) inima rea = a se mahni (sau a mahni pe cineva). c) (In legatura cu sentimente de iubire) Inima-mi zboara la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) in (sau la) inima = a iubi (pe cineva). A-i ramane (cuiva) inima la... = a ramane cu gandul la cineva sau la ceva care i-a placut. A avea tragere de inima (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima sa... = a se simti atras sa faca ceva. d) (In legatura cu bunatatea sau rautatea cuiva, in loc. si in expr.) Inima dreapta = om drept, cinstit, corect. Inima de aur = om bun. Slab de inima = milos, impresionabil, influentabil. Cu inima = bun, milos, intelegator, uman. A avea inima buna (sau de aur) sau a fi bun la inima (sau cu inima buna) = a fi bun, milos, intelegator, darnic. A avea inima deschisa = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inima = a spune cu toata sinceritatea, fara reticente, a vorbi deschis, fara rezerve. A avea inima larga = a fi marinimos, milos, darnic. A se m**a la inima sau a (i) se inm**a (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se indupleca. A nu-l lasa pe cineva inima sa..., se spune cand cineva nu-si poate opri pornirile bune, actiunile generoase. (A fi om) de inima = (a fi om) bun, saritor. A fi fara inima sau a fi rau (sau cainos, negru) la inima = a fi rau, inrait. (A avea) inima haina (sau salbatica) = (a fi) crud, neintelegator, dusmanos, rau. (A avea) inima de piatra (sau impietrita) = (a fi) nesimtitor, rau, fara suflet, rece. A i se impietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (In legatura cu instincte sau presimtiri) Imi spune inima ca s-a intamplat o nenorocire. f) (In legatura cu curajul, cu indrazneala sau cu energia, cu puterea de vointa sau de actiune a cuiva) Infrunta pericolul cu inima rece. ◊ Cu inima = (loc. adv.) energic, cu viata; (loc. adj. si adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-si) pierde inima = a-si pierde curajul, speranta, a se descuraja. A-si lua inima in dinti = a-si face curaj, a se hotari sa intreprinda ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cand cineva isi recapata calmul, echilibrul si curajul dupa un moment de emotie sau de spaima. A (mai) prinde (la) inima = a capata (din nou) putere, curaj, a se restabili sufleteste, a nu-i mai fi teama. A-i tine cuiva inima = a incuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cat un purice = a-i fi (cuiva) frica de ceva; a se descuraja. A i se taia inima = a-si pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerata ca centru si simbol al vietii sufletesti. L-am sters din inima. ◊ Loc. adv. Din inima sau din toata inima, din adancul inimii = din tot sufletul, cu toata puterea sufleteasca. ◊ Expr. (A fi) cu inima impacata = (a fi) cu constiinta impacata, linistita, curata. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamana cu tatal lui la chip si la inima. 2. Fiinta, om, individ. Inflacararea a cuprins toate inimile. IV. P. a**l. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima targului = a) a cumpara ce este mai prost, a face o afacere proasta; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesa sau element de constructie care ocupa un loc central intr-un sistem tehnic sau intr-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a carutei = partea din mijloc a carului (sau a carutei), care leaga osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importanta, esentiala a unui lucru. [Pl. si (inv.) inime. – Var.: inema s. f.] – Lat. anima.

FEMINIST, -A, feministi, -ste, adj., s. m. si f. (Persoana) care sustine drepturile femeii, care apara drepturile ei, care adera la feminism. – Din fr. feministe.

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. drept ~. Actiune ~a. ◊ Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

FEMINISM s.n. 1. Miscare sociala care urmareste dobandirea egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii. ♦ Doctrina care propaga emanciparea femeii si extinderea drepturilor ei. 2. Stare patologica caracterizata prin dezvoltarea la barbat a caracterelor s*****e feminine. [Cf. fr. feminisme].

pravednic, pravednici, adj., s.m. (inv.) (om) drept, cinstit, bun (moraliceste).

PARIA s.m. 1. (In India, in conceptia brahmanilor) om care nu face parte din nici o casta, fiind lipsit de orice drepturi. 2. om dispretuit si ocolit de toti, care nu are nici un drept. [Pron. -ri-a. / < fr. paria, cf. hind. parayan].

AMNESTY INTERNATIONAL [æmnəsti intənesənəl], organizatie internationala independenta, fondata in 1961, cu sediul in Londra. Militeaza pentru respectarea drepturilor omului, eliberarea detinutilor politici (care nu au folosit si nu au apelat la folosirea fortei), impotriva torturilor si a pedepsei cu moartea. Actioneaza pe baza Declaratiei universale a drepturilor omului, are statut consultativ in cadrul O.N.U., UNESCO si colaboreaza cu Consiliul Europei. Are aderenti in peste 150 de tari. Premiul Nobel pentru pace (1977).

BENOIST [benua], Jean-Marie (1942-1990), filozof francez. Unul dintre initiatorii miscarii „noua filozofie” axata pe critica marxismului si afirmarea unei noi etici a drepturilor omului, de inspiratie kantiana. Lucrari de filozofie eseuri politice („Marx a murit”, „Era adevarului”).

BUISSON [buiso], Ferdinand (1841-1932), pedagog si om politic francez. A editat „Dictionarul de pedagogie”, lucrare de larga circulatie. Militant pentru invatamintul laic si gratuit, pentru dreptul de vot al femeilor. Unul dintre initiatorii Ligii drepturilor omului si presedinte al acesteia (1913-1926). Premiul Nobel pentru pace (1927), impreuna cu L. Quidde.

CASSIN [casẽ], Rene (1887-1976), jurist si diplomat francez. Principalul autor al Declaratiei Universale a drepturilor omului, adoptata de O.N.U. in 1948. Premiul pentru Pace (1968).

acana adv. (turc.?). Sud. Fam. Mai acana, mai la dreapta ori la stinga: da-te mai acana (Iov. 89).

banda interj. (it. banda, lature. V. alivanta). Mar. La o parte (la dreapta ori stinga)! V. copastie.

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE PENTRU INVATAMANT, STIINTA SI CULTURA (in engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franta), creata in nov. 1945 in urma Conferintei de la Londra (isi incepe activitatea la 4 nov. 1946), in scopul intensificarii colaborarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicarii, in spiritul respectului universal pentru dreptate si in dominatia legii, pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, indiferent de rasa, s*x, limba sau religie. Promoveaza cooperarea intelectuala internationala, realizeaza asistenta operationala si stimuleaza schimburile internationale si cunoasterea reciproca in domeniile educatiei, stiintei si culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), intre care si Romania (din 12 iul. 1955).

IMPAVIDUM FERIENT RUINAE (lat.) daramaturile il vor izbi fara sa-l clinteasca – Horatiu, „Ode”, III, 3, 8. Elogiul omului drept si tenace, care nu se lasa abatut de pe drumul sau de nici un pericol.

KATO Hiroyuki (1836-1916), educator si politolog japonez. Dupa revolutia din 1867-1868 a sustinut adoptarea modelelor europene de guvernare democrata si de respectare a drepturilor omului.

COSTA-FORU 1. Gheorghe C. (1821-1876, n. Bucuresti), om politic, profesor si jurist roman. Primul rector al Universitatii din Bucuresti (1864-1872); ministru de mai multe ori. 2. Constantin C. (1856-1935, n. Bucuresti), avocat si ziarist democrat roman. Fiul lui C. (1). A organizat si condus organizatiile „Liga drepturilor omului”, „Comitetul central pentru amnistie” s.a. Bogata activitate publicistica.

IOAN PAUL, numele a doi papi. I.P. I (Albino Luciano) (1912-1978), patriarh al Venetiei (1969-1978), c******l (1973), ales papa la 26 aug. 1978 (a incetat din viata la 28 sept. 1978). I.P. II (Karol Vojtyla) (1920-2005), arhiepiscop de Cracovia (1963-1978), c******l (1967), ales papa la 16 oct. 1978. Primul papa polonez (primul papa neitalian incepand din 1523). Promotor al umanismului crestin (enciclica „Redemptor hominis”), accentuand necesitatea apararii drepturilor omului in numele unei doctrine sociale a Bisericii. Rol important in prabusirea comunismului in Europa de Est. Op. pr.: „Reconciliere si penitenta”, „Ecumenism”.

NASTASE, Adrian (n. 1950, Bucuresti), jurist, sociolog si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Prim-min. (din 2000) si ministru al Afacerilor Externe (1990-1992). Presedinte (1992-1996) si vicepresedinte (1996-1999) al Camerei Deputatilor. Presedinte (din 2001) al Partidului Democratiei Sociale din Romania (presedinte executiv, 1993-1997 si prim-vicepresedinte, 1997-2001, al partidului). Contributii in domeniul dreptului international public („drepturile omului – religia sfarsitului de secol”, „dreptul international contemporan”, „drept economic international”, „Tratatele Romaniei – un deceniu de acte internationale 1990-1999”, „Batalia pentru viitor”).

LARA (in mitologia romana), nimfa a fluviului Tibru, care l-a dezvaluit Iunonei infidelitatile sotului ei. drept pedeapsa, Iupiter i-a smuls limba, apoi a incredintat-o lui Mercur ca s-o calauzeasca la Hades. Pe drum, acesta a violat-o si L. a nascut doi frati gemeni, larii.

comunicabil, -a adj. (fr. communicable). Care poate fi comunicat (spus ori dat cuiva): drept comunicabil.

conced si -ez, a -a v. tr. (fr. conceder, d. lat. concedo, -cedere. V. cedez, purced). Acord ca o favoare, drept ori privilegiu. – Rar si -ced, -ces, a -cede (dupa purced).

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

ROBINSON [robinsn], Mary (n. 1944), om de stat irlandez. Prof. univ. la Dublin. Militanta pentru drepturile femeilor si ale grupurilor sociale defavorizate. Prima femeie presedinta a Republicii Irlanda (1990-1997). Din 1997, Inalt Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului.

consider, a -a v. tr. (lat. considero, -are, a contempla, a observa, d. con-, impreuna si sidus, sideris, stea, constelatiune. V. deziderat, sideral. Cp. cu contemplu). Ma uit la, iau in sama [!], apreciez: a considera foloasele. Stimez: il consider mult. Tin de, socotesc de, iau drept: a fost considerat visator (de, drept ori ca visator).

contingenta f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucrului contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Intilnirea unei linii (drepte ori curbe) cu o curba careia i-e tangenta.

SAZONOV, Serghei Dmitrievici (1860-1927), diplomat si om politic rus. Ministru de Externe (1910-1916). Promotor al apropierii Rusiei de Marea Britanie si Japonia si al consolidarii Antantei. A semnat la Petrograd (18 sept./1 oct. 1914) o Conventie secreta cu ambasadorul Diamandy prin care Rusia garanta integritatea terit. a Romaniei si recunostea drepturile ei asupra terit. din Austro-Ungaria locuite de romani. In 1920 a emigrat in Franta.

ERIJA, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „in”) A-si atribui fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, a se da drept..., a voi sa treaca drept... – Din fr. eriger.

OTOVA adj. invar. (Adesea adverbial) Uniform; neted, egal, drept; (despre oameni) care nu are talia marcata; fara forma. ♦ Fig. Monoton, uniform. – Et. nec.

ERIJAT, -A, erijati, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care isi atribuie fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, care se da drept..., care vrea sa treaca drept... – V. erija.

TAIETURA, taieturi, s. f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adancit) sapat de o apa in curgerea ei. ♦ Povarnis drept, prapastios; perete stancos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad inca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.

CA adv., prep., conj. 1. adv. decat. (E mai in varsta ~ el.) 2. adv., prep. cat. (E inalt ~ bradul.) 3. cat, cum, precum. (Noi ~ si ei...) 4. adv. drept. (Socoteste-te ~ absent.) 5. conj. prep. de, drept, pentru, spre. (~ incercare.) 6. prep. drept, (inv. si reg.) spre. (Cere ~ rasplata ...)

ADEVARAT² ~ta (~ti, ~te) 1) Care este in concordanta cu adevarul si cu realitatea; drept; just. Stire ~ta. 2) Care este veritabil, nefalsificat. Iscalitura ~ta. ◊ Cu ~ intr-adevar; drept. 3) (despre persoane) Care actioneaza in conformitate cu adevarul; drept. Prieten ~. om ~. /Din adevar

CARJA ~e f. 1) Baston cu partea de sus bifurcata, care serveste drept sprijin oamenilor cu picioarele bolnave. A umbla in ~e. 2) Baston incovoiat la capatul de sus, servind drept sprijin in mers. [G.-D. carjei] /<sl. kruzi

PROPRIETATE ~ati f. 1) dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

SEMIDREAPTA ~epte f. Fiecare dintre cele doua parti ale unei linii drepte in care aceasta este impartita de un punct al ei. /semi- + dreapta

SUZERANITATE ~ati f. 1) drept al suzeranului asupra vasalilor sai. 2) drept al unui stat suzeran asupra altui stat. [G.-D. suzeranitatii] /<fr. suzerainete

PARIA¹ s. m. inv. 1. (in India, la brahmani) om care nu face parte din nici o casta, lipsit de orice drepturi. 2. (fig.) om dispretuit de toata lumea, lipsit de drepturi. (< fr., it. paria)

CA² conj. (Urmat, cu sau fara intercalari, de „sa”, introduce o propozitie subordonata cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propozitie finala) Daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propozitie consecutiva) Auzi, dar cine-i el, paganul Ca sa-mi sarute fete-n drum? (COSBUC). 3. (Introduce o propozitie subiectiva) Ca sa trecem prin padure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propozitie atributiva) Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti (EMINESCU). 5. (Introduce o propozitie completiva directa) Am jurat ca peste dansii sa trec falnic, fara pas (EMINESCU). 6. (Introduce o propozitie completiva indirecta) Ma tem ca nu cumva sa ma cheme. 7. (Introduce o propozitie predicativa) Angajamentul nostru este ca pana maine sa terminam lucrarea. – Lat. qu[i]a.

2) calc, a calca v. intr. (lat. calcare, it. calcare, pv. sp. pg. calcar, fr. cocher. V. calcii). Pasesc, umblu: a calca usor, pe spini, in noroi. Fig. A calca´n strachini, a calca afectat; a umbla dupa aventuri amoroase. a calca a popa, a denota aptitudini de seriozitate, a inspira incredere. V. tr. Pasesc, ating cu talpa: calc pamintu tarii mele. Strivesc, zdrobesc: l´a calcat trenu. Storc cu talpa: a calca poama. Atac, prad in casa ori in tara lui: m´au calcat hotii, hotii mi-au calcat casa, dusmanii ne-au calcat tara. Cotropesc, uzurp: a calca o mosie, (fig.) drepturile cuiva. Violez, infring: a calca legea, ordinu, juramintu. Netezesc pinza apesind-o [!] c´un fer [!] cald: a calca rufele. A fecunda (despre pasari): cocosu calca gaina. Neol. (fr. calquer). Reproduc un desemn [!] punind foaia transparenta pe original (fals calchiez).

2) contest si -ez, a -a v. tr. (lat. con-testari, a lua ca martur. V. a-, de- si pro-test, testimoniu). Refuz a recunoaste un drept, neg existenta unui fapt: a contesta cuiva un drept. V. intr. Disput, discut: contestara mult timp.

ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

SEGMENT, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenti, s. m. 1. S. n. Portiune dintr-o figura, limitata cel putin intr-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si arcul subintins. 2. S. n. Portiune definita dintr-un intreg, nedetasata de acesta. Segment din coloana vertebrala. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau partile) care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. 4. S. m. Garnitura metalica a unui piston, care serveste la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza, sau la razuirea uleiului de pe peretii interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

TRIBORD, triborduri, s. n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupa spre prora. – Din fr. tribord.

ALINIERE ~i f. 1) v. A ALINIA si A SE ALINIA. 2) Linie dreapta formata de oameni aliniati sau de cladirile unei strazi drepte. 3) art. Comanda (data militarilor, sportivilor etc.) de a se alinia. /v. a alinia

ANTIUMANITAR ~a (~i, ~e) Care este contra sentimentelor, drepturilor si libertatilor omului. /anti- + umanitar

ComESTIBIL ~a (~i, ~e) Care poate servi drept aliment pentru om; bun de mancat. Ciuperci ~e. /<lat. comestibilis, fr. comestible

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

SOCOTINTA ~e f. inv. pop. 1) Opinie a unei persoane despre cineva sau ceva; judecata; parere. 2) Cumpanire atenta a lucrurilor; judecata dreapta. 3) Facultate a omului de a gandi si de a intelege sensul si relatiile dintre fenomene; intelect; ratiune. /a socoti + ~inta

ANTIUMANITAR, -A adj. Impotriva sentimentelor omenesti; dusman al drepturilor si libertatilor omului. [< anti- + umanitar].

JUST, -A adj. 1. drept, adevarat. ♦ (Despre oameni) Care procedeaza si judeca drept. 2. Potrivit, corespunzator. [< fr. juste].

cartular n., pl. e, sau -ariu n. (lat. chartularium, d. chartula, dim. d. charta, carta. V. carturar). Culegere de acte relative la drepturile unei minastiri ori biserici catolice.

Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. si Danaus). Cind Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit in Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a fagaduit sa-i insoare cu fetele sale. Un oracol ii prezisese insa ca va muri de mina unuia dintre nepotii sai. Pentru a zadarnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui sa-si ucida sotii in noaptea nuntii. Danaidele s-au tinut de cuvint. Singura Hypermnestra i-a crutat viata sotului sau, Lynceus. Mai tirziu el isi va ucide socrul, drept razbunare pentru moartea fratilor sai. In felul acesta oracolul se va implini. Pentru crimele savirsite, Danaidele au fost condamnate sa umple vesnic, in Hades, un butoi fara fund.

JUST, -A, justi, -ste, adj. (Adesea adverbial) 1. Conform cu adevarul sau cu echitatea; drept, adevarat, echitabil. ◊ (Despre oameni) Care actioneaza si judeca in conformitate cu dreptatea. ◊ Fundat, legitim, legal. 2. Potrivit², corespunzator. – Din fr. juste.

PATIMA, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic si violent care copleseste pe om, intunecandu-i adesea dreapta judecata; p. ext. pasiune, iubire excesiva pentru ceva, pornire nestapanita; suferinta morala. ♦ Partinire, partialitate; dusmanie, ura. ♦ Loc. adv. Cu patima = patimas. 2. (Inv. si pop.) Suferinta fizica, cazna, chin; boala. ♦ (In credinta crestina) Patimile Mantuitorului = suferintele indurate de Isus Cristos. Saptamana patimilor = saptamana dinainte de Pasti; saptamana mare. [Var.: patema s. f.] – Din ngr. pathima.

ANTIUMANITAR, -A, antiumanitari, -e, adj. Care este impotriva sentimentelor omenesti, dusman al drepturilor si al libertatilor omului. [Pr.: -ti-u-] – Anti- + umanitar.

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

SAMAVOLNIC, -A, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedeaza dupa bunul lui plac, nesocotind si incalcand vointa si drepturile altora; (despre actiunile oamenilor) facut dupa bunul plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samavol'nai.

SISTEMATIZARE, sistematizari, s. f. Actiunea de a sistematiza si rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) dupa un anumit sistem. ♦ Ansamblu de masuri tehnice, economice si legislative referitoare la spatiile de locuit, la desfasurarea activitatii, la repaus, la circulatia oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor conditii de viata optime pentru populatia de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramura a urbanismului care se ocupa cu proiectarea si reorganizarea stiintifica a asezarilor urbane si rurale in scopul crearii conditiilor optime de viata pentru populatie. – V. sistematiza.

CANIBALISM n. 1) Obisnuinta de a folosi drept hrana carnea de om; antropofagie. 2) fig. Lipsa de omenie; cruzime; ferocitate. /<fr. cannibalisme

INTEGRITATE f. 1) Caracter integru; sentiment al demnitatii, dreptatii si constiinciozitatii, care serveste drept calauza in conduita omului; onestitate; cinste; probitate. 2) Stare a unui lucru intreg, intact. [G.-D. integritatii; Sil. -te-gri-] /<fr. integrite

FENIX s.m. 1. Pasare legendara, imaginata ca un vultur cu penele de aur si de purpura, despre care se credea ca renaste din propria ei cenusa, fiind socotita drept simbol al primenirii, al reinnoirii vesnice. ♦ (Fig.) om superior, unic in genul sau, de mare valoare. 2. Palmier, planta de apartament. [< fr. phenix, cf. lat. phoenix, gr. phoinix].

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

RABATE vb. III. tr. 1. A roti o figura plana in jurul unei drepte astfel incat planul ei sa fie paralel cu unul dintre planele de proiectie. 2. A lasa in jos; a indoi; a plia. [< fr. rabattre].

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

RABATA vb. tr. 1. a roti o figura plana in jurul unei drepte astfel incat planul ei sa fie paralel cu unul dintre planele de proiectie. 2. a lasa in jos; a indoi; a plia. (< fr. rabattre)

BATOS, -OASA, batosi, -oase, adj. 1. drept, teapan. ♦ Fig. (Despre oameni sau despre firea lor) Lipsit de mladiere; rigid; ingamfat, plin de sine. 2. (Despre plante) Cu tulpina lemnoasa. – Din bat + suf. -os.

LE MOI EST HAISSABLE (fr.) eul este vrednic de ura – Pascal, „Pensees”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformarii eului in centru al Universului, in dusman si despot virtual al celorlalti oameni. A fost aleasa drept deviza de parnasieni.

SOL LUCET omNIBUS (lat.) Soarele lumineaza pentru toti – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmand dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.

Hestia, cea mai mare dintre fiicele lui Cronus si ale Rheei si sora cu Zeus si cu Hera. Cu toate ca a fost curtata de Apollo si de Poseidon ea a ramas, cu ingaduinta lui Zeus, pururea fecioara. Nu parasea niciodata Olympul si era considerata, atit de zei cit si de muritori, drept protectoarea caminului. Atributiile ei se suprapuneau cu cele ale Vestei, din mitologia romana.

GINTA, ginti, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un stramos comun, formand unitatea (4) de productie fundamentala a comunei primitive; forma de organizare sociala proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) dreptul gintilor = dreptul international. – Din lat. gens, -ntis.

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

PERIEC, perieci, s. m. Persoana din Sparta antica apartinand unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiti de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. perieque.

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

TELINA¹ ~e f. Planta erbacee legumicola, cultivata pentru radacina si frunzele ei cu aroma specifica, folosite drept condiment si in scopuri medicinale. [G.-D. telinei] /<sl. seline, bulg. telina

UTILITARISM n. 1) Conceptie filozofica, care considera utilul drept criteriu fundamental al actiunilor oamenilor. 2) Spirit utilitar; tendinta de a obtine avantaje materiale din orice activitate; practicism ingust. /<fr. utilitarisme

COHLEOIDA s.f. Curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente unei drepte intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. [Pron. -le-o-i-. / < fr. cochleoide].

COLLI s. m. caine ciobanesc foarte frumos, cu corpul lung si umerii lati, folosit in Scotia, si Marea Britanie pentru paza turmelor de oi, iar in restul lumii drept caine de companie. (<engl., fr. colley)

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

PERSOANA s.f. 1. Fiinta omeneasca; om; individ, ins. ♦ In persoana = a) personal, insusi; b) in carne si oase. ♦ (Jur.) Persoana fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii; persoana juridica = intreprindere, institutie etc. careia legea ii acorda drepturi si datorii, fiind recunoscuta ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticala a pronumelui si a conjugarii verbelor, care indica pe vorbitor, pe cel caruia i se adreseaza sau pe cei despre care se vorbeste. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

UTILITARISM s.n. Conceptie care reflecta interesele si starile de spirit ale burgheziei liberale engleze din epoca infloririi capitalismului in Anglia (sec. XIX). ♦ Teorie etico-filozofica care considera utilitatea, folosul personal drept criteriu al moralitatii comportarii oamenilor. [< fr. utilitarisme].

COCHLEOIDA s. f. curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente la o dreapta intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. (< fr. cochleoide)

JUST, -A adj. 1. (si adv.) drept, adevarat, echitabil. ◊ indreptatit, intemeiat, legitim. ◊ (despre oameni) care procedeaza si judeca drept. 2. potrivit, corespunzator. (< fr. juste)

PERSOANA s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea insusirilor fizice si psihice; fiinta omeneasca, ins. ♦ in ~ = a) personal. b) in carne si oase. ♦ (jur.) ~ fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii. ~ juridica = intreprindere, institutie etc. careia legea ii acorda drepturi si datorii, recunoscuta ca subiect de drept. 2. categorie gramaticala specifica verbului si unor pronume, care indica pe cel caruia i se adreseaza sau pe cel despre care se vorbeste; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima aceasta categorie. (< lat. persona, fr. personne)

BABES 1. Vicentiu B. (1821-1907, n. sat Hodoni, jud. Timis), jurist, profesor, publicist si om politic. Acad. (1866). Luptator pentru drepturile nationale ale romanilor transilvaneni, presedinte al Partidului National Roman din Transilvania (1881-1891). 2. Victor B. (1854-1926, n. Viena), medic si bacteriolog roman. Fiul lui B. (1). Acad. (1893), prof. univ. la Bucuresti. Unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de bacteriologie din lume (in colab. cu Victor Parnil, Paris, 1885). Contributii importante la studiul turbarii, leprei, difteriei, tuberculozei. A descris „granulatiile metacromatice” (ale lui B. si Ernst), importante in studiul si diferentierea variatelor specii microbiniene, precum si piroplasmidelor „babesii”. A descoperit peste 50 de microbi necunoscuti si a preconizat metode noi de colorare a bacteriilor si a ciupercilor. A introdus vaccinarea antirabica si a pus bazele seroterapiei in Romania.

BUDISM (‹ fr.) s. n. Religie aparuta in India, in sec. 6-5 i. Hr., a carei intemeiere este atribuita lui Buddha. Doctrina b. presupune egalitatea oamenilor in fata suferintei si dreptul tuturor de a curma suferinta si de a ajunge la nirvana, prin efort propriu, fara ajutorul nici unui zeu. Proclamat religie de stat in sec. 3 i. Hr. sub regele Asoka. A evoluat in trei mari directii hinayana sau „micul vehicul”, fidel invataturii lui Buddha; mahayana sau „marele vehicul”; vajrayana sau „vehiculul tantric”. Raspindit in China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam.

BREASLA, bresle, s. f. 1. (In oranduirea feudala) Organizatie de casta a meseriasilor din aceeasi bransa, care avea scopul sa impiedice concurenta dintre ei si sa le pazeasca drepturile economice si politice impotriva exploatarii feudalilor si negustorilor; o data cu dezvoltarea modului de productie capitalist, ea se transforma intr-o organizatie inchisa a mesterilor care exploateaza calfele si ucenicii. ♦ (Inv.) Categorie sociala sau profesionala. Piara breasla boiereasca! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; functie, slujba. De breasla lui, ciubotar (SEZ.). 3. (Inv.) Trupa de soldati recrutata din breslasi si din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

DEMOS s. n. (In Grecia antica) Denumire data paturilor de oameni liberi dintr-un oras, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr.

STOGOS, -A, stogosi, -e, adj. (Despre oi) Care apartine unei varietati rezultate din incrucisarea oilor tigaie si turcana; (despre lana) care provine de la astfel de oi; cu firul lung, gros si drept. – Et. nec.

PATRAT² ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte, contururi) Care are patru laturi egale si patru unghiuri drepte. Camera ~ta. Oglinda ~ta. ◊ Cap ~ om prost. 2): Metru (milimetru, centimetru, kilometru) ~ unitate de masura a suprafetelor egala cu aria unui patrat, avand latura de lungimea respectiva. [Sil. -trat] /Din patru

OSCAR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constand dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazand omul care purta statueta, il lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care il astepta; un ziarist care l-a auzit spunand: „Iata-l pe Oscar”, anunta ca premiile se numeau Oscar].

popanzoi, popanzoi, s.m. (reg.) 1. soarece. 2. (adv.) ca un popanzoi; in picioare, drept si nemiscat. 3. sperietoare de pasari. 4. om lenes. 5. (fig.) fata grasa, umflata.

PERIEC s. m. (ant.) taran proprietar de pamant, negustor sau mestesugar din regiunile de periferie ale statului spartan, om liber, dar lipsit de multe drepturi cetatenesti. (< fr. perieque, gr. pericoikos)

MACHT GEHT VOR RECHT (germ.) forta trece inaintea dreptului – Deviza cancelarului Bismarck, care tradeaza preferinta pentru utilizarea fortei in detrimentul spiritului de echitate.

ROTTWEILER [rotvailər] (cuv. germ., de la numele orasului german Rottweil). s. m. Rasa de caine de origine germana, cu corpul masiv si musculos, cu blana scurta si cu pete roscate pe cap, piept si picioare. Talia de 55-68 cm si in greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. si pana la sfarsitul sec. 19, r. ii insotea pe negustorii de carne plecati sa cumpere vite, ducand banii intr-o punga atarnata de gat. De-a lungul timpului r. au fost folositi pentru paza turmelor si locuintelor, pentru tractiune si drept caini-politisti. Se considera ca ei descind dintr-o rasa de caini de paza a vitelor lasati aici de legiunile romane.

Hecate, divinitate misterioasa, identificata adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses si a Asteriei. La inceput, Hecate era considerata drept o divinitate binevoitoare, care impartea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tirziu ea trece drept o divinitate care cirmuieste lumea subpaminteana si, in aceasta calitate, este protectoarea vrajilor, a descintecelor si a tuturor manifestarilor legate de magie. Statuia ei, infatisind o femeie cu trei capete, se afla la toate raspintiile drumurilor – locuri socotite prin excelenta potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumita si Trivia.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. Datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [Var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

DECLIVITATE ~ati f. 1) Unghi ascutit format de o dreapta inclinata (sau de un plan) cu o dreapta sau cu un plan orizontal; panta. 2) geogr. Stare decliva a unei suprafete de teren; inclinare. [Art. declivitatea; G.-D. declivitatii] /<fr. declivite, lat. declivitas, ~atis

PATRUNJEL ~i m. Planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele si radacinile ei mirositoare si nutritive, folosite, de regula, drept condiment. [Sil. -trun-] /<lat. petroselinum

VIAGER ~a (~i, ~e) (despre titluri, pensii, drepturi) Care apartine unei persoane toata viata ei si este netransmisibil prin mostenire. /<fr. viager

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca DAR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

popanzac¹, popanzaci, s.m. (reg.) 1. soarece. 2. (adv.) ca un popanzac, in picioare, drept si nemiscat. 3. sperietoare de pasari. 4. (fig.) om lenes. 5. (fig.) fata umflata, grasa.

PENSIONABIL, -A adj., s. m. f. (om) in varsta de pensie, care are dreptul de a iesi la pensie. (< engl. pensionable)

1) analog n., pl. oage (ngr. analogi si -ion, id.). Rar. Pupitru fix invirtitor pe care cantaretii de la strana dreapta si cea stinga isi tin cartile, ori pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia in mijlocu bisericii. – Si -ghion (numai la sing.), ca irmologhion.

calus n., pl. uri si e (dim. d. cal, iar genu ca la cocos-cocoase ori tap-tapuri). Partea friului care se pune in gura calului. Bucatica de lemn ori alt-ceva care se pune in gura cuiva ca sa nu poata striga ori musca (V. protap). Bucatica de lemn despicata de prins rufele pe fringhie. (Azi se face din doua bucatele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijina coardele viorii. Cavalet. Prajina de sprijinit pusca p. a trage mai precis. Rotocol ori sul de postav fixat pe umaru drept al uniformei soldatilor ca sa n´alunece cureaua pustii cind e purtata pe umar. S. m. (ca si bumb si nasture). Un fel de nasture lungaret la tunicile cu gaitane (ale cavaleriii). – Si scalus.

BATOS, -OASA, batosi, -oase, adj. 1. drept, teapan, rigid ca un bat. ♦ Fig. (Despre oameni sau firea lor) Lipsit de mladiere; rigid; ingamfat, plin de sine. 2. (Despre plante) Cu tulpina lemnoasa. – Bat + suf. -os.

ILOT, iloti, s. m. 1. (In vechea Sparta) Persoana care nu avea nici un fel de drepturi cetatenesti, cu o situatie sociala intermediara intre omul liber si sclav, apartinand statului si putand fi imprumutata proprietarilor de pamant. ♦ Persoana exploatata, asuprita. 2. (Rar) om degradat, decazut. – Din fr. ilote.

NEComPETENT, -A, necompetenti, -te, adj. (Despre oameni) Care nu este competent; care nu are dreptul sau caderea de a face ceva; incompetent. – Ne- + competent.

CRITICISM s.n. 1. Denumire data de Kant filozofiei sale, considerand „critica cunoasterii” drept conditie prealabila a oricarei cercetari filozofice. 2. Doctrina care minimalizeaza capacitatea omului de a cunoaste lumea si care considera drept izvor al cunoasterii numai experienta inteleasa subiectiv. ♦ Critica fara discernamant, exagerata sau chiar rau intentionata. [< fr. criticisme].

PLEBE s.f. (In Roma antica) Patura sociala lipsita de drepturi sau cu drepturi limitate. ♦ Populatie asuprita, exploatata. ♦ (Fig.) Categorie de oameni declasati; drojdia societatii. [Gen. -bei. / cf. lat. plebs, fr. plebe, it. plebe].

cilindru n., pl. e, si m. (vgr. kylindros). Sul, corp ratund [!], lung si drept, cu bazele egale. Sul gros de metal ori de peatra (compresor) care se rostogoleste pe sosele ca sa le batatureasca [!] si sa le netezeasca. Fer [!] de calcat cilindric. La masina cu abur, partea in care intra pistonu. Joben (dupa germ. cylinder-hut). V. tavaluc.

ECHINISM s. n. Deformatie a piciorului la oameni, asemanatoare cu un picior de cal, care are drept consecinta calcarea numai pe varful degetelor. – Din fr. equinisme.

RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

STAT², state, s. n. 1. Lista, tabel. ♦ (In sintagma) Stat de plata = tabel, lista in care sunt inscrise drepturile banesti pe care le achita o intreprindere lucratorilor ei. ◊ Stat de functii = document (sub forma de tabel) in care sunt inscrise posturile, functiile, salariile etc. dintr-o intreprindere, institutie etc. 2. (In sintagma) Stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutatiilor de serviciu ale unui angajat si starea lui civila, sociala etc. [Var.: stat s. n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. etat). Cf. it. stato.

CRIMINOLOGIE f. Ramura a dreptului care studiaza criminalitatea si metodele de combatere a ei. /<fr. criminologie

dreptATE ~ati f. 1) Principiu moral si juridic care cere respectarea drepturilor fiecaruia; echitate. Act de ~. ◊ A face (sau a da) ~ a indreptati. Pe buna ~ in mod intemeiat; pe drept cuvant. A avea ~ a fi intemeiat in ceea ce (se) spune sau in ceea ce (se) face. 2) la pl. drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptatii] /drept + suf. ~ate

ECHITATE ~ati f. Principiu moral sau juridic care cere respectarea drepturilor fiecaruia; dreptate. [G.-D. echitatiii /<fr. equite, lat. aequitas, ~atis

INTELEPT² ~eapta (~epti, ~epte) 1) (despre persoane) Care intelege si judeca drept; care are judecata sanatoasa; cuminte. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care este bine gandit; facut cu socoteala; chibzuit. /<lat. intellectus

CRMINOLOGIE s.f. Ramura a dreptului care studiaza cauzele criminalitatii si masurile pentru prevenirea ei. [Gen. -iei. / < fr. criminologie, cf. lat. crimen – crima, gr. logos – stiinta].

CONTUBERNIU s. n. 1. (la romani) cort pentru zece soldati. ◊ grupul celor zece soldati. 2. (in dreptul roman) casatorie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 3. (fig.) coabitare ilegala intre doua persoane de s*x diferit. (< fr., lat. contubernium)

accesoriu, -e adj. (mlat. accessorius). Care depinde de un lucru principal: clauza accesorie S. n. Lucru accesoriu: a lua accesoriu drept principal. Accesoriile unei masini, bucatile care o compun ori o intretin. Adv. In mod accesoriu.

adresez v. tr. (fr. adresser, d. dresser, a indrepta, a dresa. V. dresez, drept). Indrept o scrisoare (un pachet) la adresa cuiva: i-am adresat o scrisoare. V. refl. Ma indrept spre cineva, ii vorbesc. Apelez: nu mai am cui (sau la cine) sa ma adresez.

RUSCALLA, Vegezzi (1799-1885), om politic si publicist italian. A sustinut in scris drepturile romanilor din Transilvania la existenta nationala. Cetatean de onoare al Romaniei (1866).

Alcithoe (sau Alcathoe), una dintre fiicele lui Minyas, preschimbata de Dionysus in liliac, drept pedeapsa pentru faptul ca le-a interzis sclavelor ei sa participe la serbarile date in cinstea zeului.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

Canace, fiica lui Aeolus si a lui Enarete. S-a indragostit de propriul ei frate, Macareus, si a nascut in taina un copil. Descoperita de tatal ei, Aeolus, Canace a fost silita de catre acesta, drept pedeapsa, sa se sinucida. Dupa o alta versiune, Canace a fost iubita de Poseidon. Cu zeul marii ea a avut mai multi fii, printre care pe Aloeus si pe Triopas.

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

INTARITURA, intarituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificatie; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolideaza o constructie, un element al ei etc. 3. (Inv.) Iscalitura, pecete prin care se certifica un drept, o invoiala etc. – Intari + suf. -tura.

PELINARITA, pelinarite, s. f. Planta erbacee cu tulpina dreapta si cu flori galbene, folosita in medicina pentru proprietatile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -arita.

CIULI, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile tinandu-le drept in sus (pentru a-si incorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-si incorda auzul pentru a deslusi un zgomot, a asculta cu atentia incordata. – Cf. scr. culjiti.

NOTARE, notari, s. f. 1. Actiunea de a nota si rezultatul ei. 2. Mentiune care se trece in cartea funciara referitoare la drepturile reale imobiliare inscrise in acea carte. – V. nota.

ECHIVALENTA, echivalente, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalenta = examen pe care trebuie sa-l treaca acela care cere recunoasterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea sa treaca de la un tip de scoala la altul. ♦ (Log.) Raport existent intre doua enunturi care sunt adevarate sau false impreuna. 2. (Med.) Denumire data unei crize de natura epileptica, care se manifesta sub alta forma decat cea convulsiva. 3. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. – Din fr. equivalence.

REABILITARE, reabilitari, s. f. Actiunea de a (se) reabilita si rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus in drepturile personale pierdute (in urma unei condamnari). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

A BATUCI ~esc tranz. 1) (terenuri) A indesa pentru a face drept si neted; a transforma in batatura; a tapsi. 2) (pielea oamenilor si a animalelor) A face sa se batuceasca; a batatori. /a bate + suf. ~uc[i]

CONTUBERNIU s.n. (Ant.) 1. Cort militar roman. 2. Grup de zece soldati romani (care ocupau acelasi cort). 3. (In dreptul roman) Uniune, asociatie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 4. (Fig.) Coabitare ilicita intre doua persoane de s*x diferit. [Pron. -niu. / cf. it. contubernio, lat. contubernium].

ZERO s.n. 1. Numar situat in sistemul numeratiei inainte de unu. ♦ Semn cifric, care, pus la dreapta unei cifre, ii mareste valoarea de zece ori. 2. (Fig.) om de nimic; nulitate. 3. Valoarea unei marimi de la care se incepe masurarea acelei marimi. [Pl. -rouri, -ruri. / < fr. zero, it. zero < ar. sifr – gol, nimic].

SINDICAT s.n. 1. Organizatie de masa care reuneste pe baza de adeziune voluntara oameni ai muncii din intreprinderi sau institutii si care are drept scop sa lupte pentru satisfacerea revendicarilor economice si politice ale membrilor sai. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1). ♦ Sediu al unei organizatii sindicale. 3. Organizatie economica monopolista in cadrul careia desfacerea marfurilor si uneori achizitionarea materiilor prime se fac in comun, cu scopul de a elimina pe concurenti si de a spori astfel profiturile. [Cf. fr. syndicat, rus. sindikat].

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

ZERO s. n. 1. numar in sistemul numeric inainte de unu. ◊ simbol numeral (0), care, pus la dreapta unei cifre, ii mareste valoarea de zece ori. 2. (fig.) om de nimic; nulitate. 3. valoarea unei marimi de la care se incepe masurarea acelei marimi. ◊ (adj.; despre afixe, desinente) care lipseste, dar constituie o marca tocmai prin absenta. (< fr. zero)

CANTACUZINO, Matei (1854-1925, n. sat Fintina Mare, jud. Suceava), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Iasi. Contributii in domeniul dreptului familiei („Elementele dreptului civil”).

NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM (lat.) nimeni nu are voie sa nu cunoasca legea – Adagiu din dreptul roman. Necunoasterea legii nu constituie o justificare a nerespectarii ei.

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor sa acuze trebuie sa aiba dovezi – Veche maxima de drept, care obliga pe acuzator sa prezinte dovezile vinovatiei acuzatului.

Hermione (sau Hermiona), unica fiica a lui Menelaus si a Helenei. A fost fagaduita din frageda copilarie drept sotie lui Orestes. Mai tirziu, dupa razboiul troian, tatal ei o casatoreste cu Pyrrhus, fiul lui Achilles. Dar Pyrrhus o iubeste pe Andromacha si, geloasa, Hermione pune la cale uciderea rivalei ei. Intre timp, survenind moartea lui Pyrrhus (v. si Pyrrhus), Hermione se casatoreste cu Orestes, cu care are un fiu, pe Tisamenus.

A SE IMPELITA ma ~ez intranz. inv. 1) A lua o infatisare (pelita) straina, dandu-se drept altcineva. 2) (in basme, despre fiinte spirituale) A se transforma in om sau animal. /in + pelita

POLITIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de politica; propriu politicii. Program ~. ◊ drepturi ~ce drepturile cetatenilor de a participa la activitatea de conducere a statului. om ~ persoana a carei ocupatie principala este activitatea politica. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

NATURALIZARE s.f. 1. Actiunea de a (se) naturaliza si rezultatul ei; (spec.; jur.) obtinerea cetateniei unui stat pe baza recunoasterii unui drept special; incetatenire; naturalizatie. 2. Forma de adaptare a organismelor, caracterizata prin faptul ca un grup de indivizi devin capabili sa traiasca intr-un mediu nou; aclimatizare. [< naturaliza].

DELIBERATIV, -A adj. Referitor la o deliberare, de deliberare. ◊ Vot deliberativ = drept pe care il are o adunare sau un membru al ei de a hotari ceva prin vot. [Cf. fr. deliberatif, lat. deliberativus].

PLIERE s.f. Actiunea de a plia si rezultatul ei. ♦ Indoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [< plia].

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

DELIBERATIV, -A adj. 1. care delibereaza. ♦ vot ~ = drept pe care il are o adunare sau un membru al ei de a hotari ceva prin vot. 2. despre forme verbale, (constructii) care exprima indecizia subiectului. (< fr. deliberatif, lat. deliberativus)

chelna si chilna f., pl. e (rut. kelnea, pol. kielnia, ceh. kelna, d. germ. kelle, canciog, chelna). Lada din partea anterioara a carutei, in care-s diferite unelte si serveste si drept scaun: carausu e asezat turceste in chilna (Sov. 135). Incaperea carutei ori carului (si deci si partea din apoi [!], codirla, corlata). V. chichita.

HERBERT [hə:bət] (pseud. lui Albert Haddock), Sir Alan Patrick (1890-1971), publicist si scriitor englez. Eseuri umoristice („Cazuri inselatoare in dreptul cutumiar”). Music-hall-uri, operete („Anne care rade”, „Balade pentru oameni cu fruntea lata”, „Cantecul lebedei”). Romane („Batalia secreta”, „Tiganii apelor”).

Chryseis, fiica lui Chryses, preotul lui Apollo (v. si Chryses), luata de Agamemnon drept prada de razboi din Lyrnessus. Nevrind s-o inapoieze tatalui ei, Agamemnon si-a atras asupra-si minia lui Apollo, care a facut sa bintuie o molima in tabara greceasca. Speriati, grecii l-au silit pe Agamemnon s-o elibereze pe Chryseis si s-o redea tatalui sau. Atunci, in locul ei, Agamemnon a cerut-o pe Briseis, sclava lui Achilles (v. Achilles, Briseis). Mai tirziu, Chryseis s-a inapoiat insa la Agamemnon, cu care – se spunea intr-o legenda – ar fi avut doi copii: pe Iphigenia si pe Chryses.

SITAR¹, sitari, s. m. Pasare calatoare de marimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept si subtire si cu pete cafenii, cautata de vanatori pentru carnea ei gustoasa (Scolopax rusticola). – Et. nec.

RADIERE², radieri, s. f. (Jur.) Actiunea de a radia² si rezultatul ei; stergere dintr-un registru a inscriptiei privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia².

REMITERE, remiteri, s. f. Actiunea de a remite si rezultatul ei. ◊ Remitere de datorie = renuntare totala sau partiala a unui creditor la dreptul sau impotriva debitorului; iertare de datorie. – V. remite.

MAI⁴ maiuri n. pop. (la om si la animale) Glanda legata de tubul digestiv, situata in partea dreapta a abdomenului, care participa la toate functiile metabolice din organism; ficat. /<ung. maj

AUTODETERMINARE s. f. principiu care exprima dreptul fiecarei natiuni de a-si alege, fara imixtiuni din afara, statutul ei politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala. (dupa fr. autodetermination)

PADUROI s. m. Planta erbacee cu tulpina dreapta, cu flori rosii-purpurii sau galbene (Melampyrum arvense). – Din padure + suf. -oi.

Cyclopes, fiinte fabuloase, reprezentate ca niste uriasi cu un singur ochi in frunte. Ciclopii erau de mai multe categorii: existau ciclopi uranieni (Arges, Brontes si Steropes) – nascuti din Uranus si Gaea, – ciclopi pastori (v. Polyphemus) care populau coastele Siciliei si, la sfirsit, ciclopii faurari, ajutoarele lui Hephaestus. Acestia din urma lucrau in muntele Aetna, alaturi de zeul faurar, arme pentru oameni si pentru zei. Au fost ucisi de Apollo (v. si Apollo), drept razbunare pentru faptul ca au lucrat trasnetul cu care Zeus l-a ucis pe Asclepius.

CAMELINA, cameline, s. f. Planta din familia cruciferelor cu tulpina dreapta, cu flori galbene si cu fructe mici, folosita in industrie pentru semintele ei bogate in ulei, mai ales la fabricarea sapunului (Camelina sativa). – Din fr. cameline.

MAJOR, -A, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a implinit varsta legala pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile si politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: in sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisa majora = premisa care contine termenul major al silogismului. 3. (Inv.; Mil.; in sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (si substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; in sintagma) Gama majora sau mod major = gama sau mod care cuprinde cinci tonuri si doua semitonuri. – Din fr. majeur.

PERSOANA ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

ComUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

MILLERANDISM s.n. Colaborare lipsita de principii intre socialistii de dreapta si burghezie, incepand cu intrarea lui Millerand intr-un guvern francez in 1899. [< Millerand – om politic francez + -ism].

TRACTRICE s.f. (Mat.) Curba plana avand proprietatea ca, in fiecare punct al ei, segmentul de tangenta, cuprins intre punctul de tangenta si intersectia tangentei cu o dreapta fixa, are lungimea constanta. [< germ. Traktrix, cf. lat. tractare – a trage].

ORTODOX, -A adj. 1. (adesea s.) Care apartine religiei crestine rasaritene. 2. Care se potriveste strict cu principiile traditionale. ♦ Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – parere].

TRACTRICE s. f. (mat.) curba plana avand proprietatea ca, in fiecare punct al ei, segmentul de tangenta cuprins intre punctul de tangenta si intersectia tangentei cu o dreapta fixa sa aiba lungimea constanta. (< germ. Traktrix)

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, se afla inainte de unu si care se indica prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus, pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Fig. om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. – Fr. zero (< it.).

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

Gordius, rege mitic al Phrygiei, presupus intemeietor al cetatii Gordium. De mult, intr-o vreme cind Phrygia era macinata de neintelegeri interne, un oracol prezisese ca ele vor lua sfirsit daca va fi ales rege primul om care va urca cu carul sau la templul lui Zeus. Acest om a fost Gordius, pe atunci simplu taran. El a fost ales rege si, drept multumire, i-a inchinat lui Zeus carul sau. Oistea acestui car era legata cu un nod atit de complicat, incit nimeni nu-l putea desface. Celui care ar fi reusit s-o faca i s-a fagaduit, in dar, regatul Asiei. Se spunea ca mai tirziu, Alexandru Macedon l-a taiat cu sabia, indeplinind, in felul acesta, oracolul.

TIMIR, timire, s. n. 1. (Inv. si reg.) Emblema care serveste drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oras, al unei corporatii sau membrilor ei, unei tari etc. 2. Denumire data in evul mediu, in tarile romane, calauzei si insotitorului oficial al unui strain, mai cu seama de la hotare pana la curtea domneasca. [Var.: timara s. f.] – Din magh. cimer.

OREZ s. m. Planta alimentara din familia gramineelor, cu tulpina dreapta, cu frunze liniare alungite si cu spice mici, cultivata in terenuri umede pentru fructele ei cu seminte foarte hranitoare, bogate in amidon (Oryza sativa). ♦ Semintele acestei plante. – Din bg. oriz.

REPUDIERE, repudieri, s. f. Actiunea de a repudia si rezultatul ei; respingere, renegare. ♦ Repudierea unei mosteniri sau a unui legat = renuntare a unei persoane la drepturile sale de mostenire legale sau la un legat. [Pr.: -di-e-] – V. repudia.

STANGACI, -CE, stangaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucreaza, scrie etc. mai bine cu mana stanga decat cu cea dreapta. 2. Fig. Lipsit de indemanare, de abilitate; lipsit de siguranta, de suplete in miscari, in exprimare, in gandire. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care arata, tradeaza stangacie. – Stang + suf. -aci.

VECTOARE ~ adj. : Raza ~ segment de dreapta care reprezinta distanta de la punctul de pornire al unei curbe pana la punctul ei variabil. /<fr. vecteur

DISPONIBILITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. ♦ ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat in fata organului de jurisdictie. ◊ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat in orice moment sub drapel. ♦ a pune in ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta neingradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvant de a indeplini o functie, de a intra in raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilite)

CLAUDIU (Appius Caecus Claudius) (sec. 4-3 i. Hr.), om politic roman. Cenzor (312 i. Hr.), consul (307, 296 i. Hr.), apoi dictator; reforme favorabile acordarii de drepturi politice plebeilor.

conscienta si (ob.) constiinta f., pl. e (lat. con-scientia, fr. conscience. V. stiinta si inconscienta). Notiune, ideie, stiinta: a avea constiinta de drepturile tale [!]. Simtu binelui si a [!] raului: constiinta e judecatoru nostru. Simtu datoriii, moralitate, integritate: om fara constiinta. Libertate de constiinta, libertatea de a te inchina cui vrei, de a profesa ori-ce religiune. A avea pe constiinta, a te simti vinovat. Cu mina pe constiinta, cu toata sinceritatea. A avea constiinta larga, a ierta usor pacatele tale [!] sau ale altora. V. cunostinta.

INFINITIV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului si care denumeste actiunea exprimata de verb fara referire la nuantele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

POPANDOC, -OACA, popandoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a doua specii de rozatoare: a) soarece de camp; b) popandau (1). ♦ (Adverbial) drept, in picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumet pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (om) mic de statura, scund. – Et. nec. Cf. popandau.

EXPLORARE, explorari, s. f. 1. Actiunea de a explora si rezultatul ei; exploratie. 2. Complex de cercetari geologice care, in functie de obiectul studiat si obiectivul urmarit, are drept scop stabilirea limitelor, a conditiilor de zacamant, precizarea structurii, a calitatii unui corp de substanta minerala utila etc. 3. Examen clinic sau de laborator efectuat pentru stabilirea diagnosticului unei boli. – V. explora.

A SE DESCRETI ma ~esc intranz. 1) (despre par) A deveni drept, fara carlionti. 2) (despre tesaturi, piele, hartie etc.) A se intinde desfacandu-si incretiturile. 3) (despre pielea omului) A deveni neteda, fara zbarcituri. 4) fig. A-si recapata buna dispozitie; a se insenina. /des- + a [in] creti

LAUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase si aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ◊ Cununa de ~i cununa din frunzele acestui arbust oferita in trecut oamenilor ilustri in semn de inalta pretuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfacut de succesele obtinute candva. 2) Planta erbacee veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa, folosita in medicina. ◊ A mancat ~ (sau ~i) sau doar n-am mancat ~i! doar nu si-a (sau mi-am) iesit din minti; vezi bine, n-a (sau n-am) innebunit. /<lat. laurus

RETENTIE s.f. 1. Retinere, oprire. ♦ (Jur.) drept de retentie = drept pe care il are creditorul de a pastra un lucru al debitorului pana cand acesta va achita intreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de functionare a unor glande cu secretie interna, constand in dificultatea sau in imposibilitatea de a elimina materiile lor de excretie. 3. Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin inaltarea nivelului acesteia cu ajutorul unor constructii speciale; retinere a apei in astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retentiune s.f. / cf. fr. retention, lat. retentio].

BOHATEL, Alexandru (1816-1897, n. Vultureni, jud. Cluj), jurist si om politic roman. Capitan suprem al districtului graniceresc Nasaud (1861-1876). Activitate de promovare a aspiratiilor romanesti pentru drepturi politice si culturale.

AUTORITAR, -A, auroritari, -e, adj. Caruia ii place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie in faptul de a fi ascultat. om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

RETENTIE ~i f. 1) Intrerupere a unei actiuni; oprire; retinere. ◊ drept de ~ drept pe care il are creditorul de a pastra zalogul luat de la debitor, pana cand acesta va achita intreaga datorie. 2) Retinere si acumulare in organism a unor substante (lichide, gaze) care sunt eliminate in mod obisnuit. 3) Acumulare a unui curs de apa in bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost ameste-cate omogen. [G.-D. retentiei; Sil. -ti-e] /<fr. retention, lat. retentio, ~onis

SATANA ~e f. 1) (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; sarsaila; diavol. 2) fig. om sau animal cu apucaturi rele. [G.-D. lui Satana si Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan

STOGOS ~a (~i, ~e) si substantival (de-spre oi) Care provine din incrucisarea raselor tigaie si turcana. ◊ Lana ~a lana cu firul lung, gros si drept. /Orig. nec.

GINTA s. f. 1. grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~tilor = dreptul international. (< lat. gens, -ntis)

NEBUNIE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecatii din cauza unei boli mintale; dementa, alienatie mintala. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsa de judecata dreapta, de minte, de cumpanire; nechibzuinta, nesocotinta, prostie. ♦ Neastampar, zburdalnicie. 3. Fapta, vorba etc. nesocotita, extravaganta, prostie; fapta de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Fapta lipsita de seriozitate; nazbatie, ghidusie, strengarie, nazdravanie, pozna. – Nebun + suf. -ie.

SAGETATOR, -OARE, sagetatori, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care sageteaza, care trimite sageti. ♦ (Substantivat, in superstitii) Fiinta imaginara, duh necurat care provoaca boala numita sagetatura. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Patrunzator, scrutator, taios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecati, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturator. 2. Fig. (Despre miscari) Iute, repede (si in linie dreapta). II. S. m. 1. Arcas. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii; al noualea semn al zodiacului, reprezentand un om sau un centaur tragand cu arcul. – Sageta + suf. -ator.

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].

RATIONALISM s.n. 1. Incredere in ratiune, in capacitatea acesteia de a cunoaste realitatea. 2. Conceptie in teoria cunoasterii care considera ratiunea drept unic izvor al cunoasterii, afirmand ca necesitatea si universalitatea nu pot fi deduse din experienta, prin generalizarea ei, ci numai din ratiune, unde exista independent de experienta, aprioric. [Cf. fr. rationalisme].

ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, insemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

PROPRIETAR, -A, proprietari, -e, s. m. si f. Persoana care are drept de proprietate asupra unui bun; stapan, posesor; spec. persoana care poseda un imobil (considerata in raport cu chiriasul ei). ◊ Mare proprietar = mosier, latifundiar. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. proprietaire, lat. proprietarius.

DEBARCARE, debarcari, s. f. Actiunea de a debarca si rezultatul ei. ◊ Statie de debarcare = punct final al unei calatorii. Nava de debarcare = nava special construita, cu prora plata si dreapta, pentru a permite apropierea maxima de uscat in vederea debarcarii de trupe si de materiale. – V. debarca.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.

A PROCLAMA proclam tranz. 1) A recunoaste si a declara in mod solemn, printr-un act oficial. ~ dreptul la suveranitate. 2) A anunta sau a declara cu tarie in fata unui public numeros. Prezidendul proclama ca adevarul va triumfa. /<fr. proclamer, lat. proclamare

GINTA s.f. 1. Grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ◊ (Jur.) dreptul gintilor = dreptul international. [Pl. -nti, -nte. / < lat. gens].

SUBIECTIV, -A adj. 1. Care considera constiinta individuala drept baza a tot ce exista; care neaga faptul ca la baza senzatiilor se afla obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, partinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) Propozitie subiectiva (si s.f.) = propozitie subordonata care indeplineste functiunea de subiect al propozitiei regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].

DEMOCRATIE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. ◊ ~ sclavagista = tip de democratie in care puterea era exercitata de stapanii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica oranduirii capitaliste, prin care se incearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor in fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta intr-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in care puterea apartine clasei muncitoare in alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. democratie, gr. demokratia)

FORFAIT [FORFE] s. n. (sport) 1. suma pe care proprietarul unui cal angajat intr-o cursa este obligat s-o plateasca daca nu-l lasa sa alerge. 2. pierdere a unui drept ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de catre un concurent sau o echipa. 3. a declara ~ = a anunta ca nu va participa la competitia la care era angajat. (< fr. forfait, engl. forfeit)

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V₂O₅, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

KU KLUX KLAN, organizatie secreta terorista si rasista americana, fondata (1866) dupa Razboiul de Secesiune, ca un club social in Pulaski (Tennessee), de veteranii sudisti, cu scopul declarat al ingradirii drepturilor cetatenesti acordate negrilor dupa desfiintarea sclaviei (in special dreptul la vot). Interzisa in 1877, a fost refacuta la Atlanta (1915), bucurandu-se de un mare numar de adepti. Activitatea ei a fost indreptata si impotriva evreilor, a strainilor si a sindicatelor. In declin dupa 1928, a reaparut in anii ’60 pentru a se opune politicii de integrare rasiala si acordare de drepturi civile.

corect, -a adj. (lat. correctus, d. corrigere, a indrepta. V. drept, corijez). Exact: plan corect. Fig. Conform gustului sau regulelor: stil, scriitor corect. Conform convenientelor: tinuta corecta. Onest, onorabil: om corect. Adv. In mod corect.

PRIPAS, pripasuri, s. n. 1. (Inv. si pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; in loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rataceste de colo pana colo, fara stapan; p. ext. luat drept zalog, drept garantie (pana la recuperarea pagubei produse in semanaturi straine); b) (despre copii) parasit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din alta parte; strain, venetic. 3. (Reg.) Despagubire platita pentru o vita care a produs stricaciuni in semanaturi straine. – Din sl. pripasu.

CONSUM, consumuri, s. n. 1. Folosire a unor bunuri rezultate din productie pentru satisfacerea nevoilor productiei si ale oamenilor. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de productie pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau marfuri) de larg consum = produse ale industriei usoare sau alimentare care intra in proportii mari in consumul individual al oamenilor si prin a caror folosire nu rezulta produse noi. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material si de energie consumata intr-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operatii etc. – Din consuma¹ (derivat regresiv).

LIBERTATE ~ati f. 1) Posibilitate de a actiona, in anumite imprejurari, dupa propria sa vointa sau dorinta. 2) Stare a unei persoane cu drepturi depline, care nu este in servitute; stare de independenta. 3) drept consfintit printr-o legislatie, printr-o conventie; lipsa a restrictiilor. ~atea presei. 4) mai ales la pl. Mod prea familiar de a se purta; nonconformism. [G.-D. libertatii] /<fr. liberte, lat. libertas, ~atis

VOT ~uri n. Opinie exprimata de cetateni in legatura cu promovarea unei candidaturi, cu adoptarea unei propuneri sau a unei hotarari. drept de ~. ◊ ~ de blam dezaprobare publica manifestata de membrii unei colectivitati fata de un conducator sau de un imputernicit al ei. ~ deliberativ vot cu rezultat hotarator. /<lat. votum, it. voto, fr. vote

ALLENDE [aλende], GOSSENS, Salvador (1908-1973), om politic chilian. Presedintele Republicii Chile si sef al guvernului Unitatii Populare (1943-1973). A murit in cursul unui puci militar de dreapta.

SMINTIT, -A, smintiti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care si-a pierdut dreapta judecata sau care se comporta ca si cum si-ar fi pierdut-o; iesit din minti; nebun. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor ) Care denota lipsa de judecata, nechibzuinta, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

civil, -a adj. (lat. civilis, d. civis, cetatean. V. cetate). Cetatenesc: drepturi civile. Se zice in opoz. cu militar si ecleziastic [!]: functiune, autoritate civila. Fig. Cioplit, civilizat, bine crescut. Moarte civila, perderea [!] drepturilor de cetatean. Razboi civil, intre cetatenii aceluiasi stat. dreptu, codu civil, cel relativ la drepturile si datoriile cetateanului. Casatorie, inmormintare civila, facuta numai cu actele oficiului starii civile, deci fara preut [!]. Stare civila, situatiunea unui om conform actelor de la oficiu starii civile (la primarie), de ex. daca e barbat, femeie, insurat ori nu, viu sau mort: ofiteru starii civile. Biurou in care se tin hirtiile acestei situatiuni. S. m. Un civil, o persoana civila (nu militar, nici preut). Adv. A te cununa civil, fara preut, ci numai la primarie. Cu politeta [!]: a te purta civil. – Vechi, azi pop. tivil (germ. zivil).

SCORTOS, -OASA, scortosi, -oase, adj. 1. Care nu se indoaie, care ramane drept, lipsit de suplete, teapan, tare, rigid; a carui suprafata prezinta asperitati, care este aspru la pipait ca o scoarta (1). ♦ Fig. (Despre oameni si manifestarile lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pamant etc.) Cu o crusta groasa si aspra, cu scoarta. ◊ Pepene scortos = pepene galben cu miezul tare. Mere scortoase = varietate de mere mari, cu coaja groasa, de culoare galbena-ruginie. ♦ (Despre piele) Ingrosat, aspru, uscat, batatorit, crapat; (despre fata, maini etc.) cu pielea ingrosata, aspra, batatorita, crapata. – Scoarta + suf. -os.

PARIU, pariuri, s. n. 1. Conventie prin care fiecare dintre persoanele care sustin lucruri contrare intr-o disputa se obliga sa ofere o compensatie materiala celui care se va dovedi ca are dreptate; ramasag, prinsoare. 2. Joc de noroc, in special la cursele de cai, constand dintr-o miza care da dreptul participantului castigator la o cota din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.

IMUNITATE ~ati f. 1) Capacitate (innascuta sau dobandita) a unui organism de a rezista la anumite boli infectioase sau la un produs nociv organismului. 2) drept exclusiv acordat anumitor persoane (diplomati, personal administrativ etc.) de a nu se supune jurisdictiei statului in care activeaza. [G.-D. imunitatii] /<fr. immunite, lat. immunitas, ~atis

ORIGINAL¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre acte, documente, opere de arta, fotografii etc.) Care constituie forma de origine; produs pentru prima oara; servind drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari. 2) (despre opere, teorii, idei etc.) Care se impune prin valoare irepetabila; de valoare autentica. 3) (despre oameni de arta sau de stiinta) Care realizeaza o opera de valoare irepetabila; producator de opere autentice. 4) Care se caracterizeaza prin trasaturi putin obisnuite; iesit din comun; neobisnuit; curios. /<lat. originalis, fr. original

PATRON² ~oana (~oni, ~oane) m. si f. 1) (in Roma antica) Patrician care avea sub protectie oamenii liberi dintr-o clasa sociala inferioara, numiti clienti. 2) Proprietar al unei intreprinderi (comerciale, industriale) care foloseste muncitori salariati. 3) rel. Sfant considerat drept ocrotitor al unei persoane, al unei biserici sau al unei colectivitati care ii poarta numele. 4) inv. Persoana ocrotitoare. /<lat. patrinus, fr. patron, germ. Patron

SENIOR¹ ~i m. 1) (in evul mediu) Mare feudal, stapan al unui domeniu, care avea drept de suzeranitate asupra vasalilor sai. 2) (in unele tari europene; folosit si ca termen de adresare) Reprezentant al claselor avute. [Sil. -ni-or] /<fr. seigneur, it. signor, signore

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) Grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

BRISSOT DE WARVILLE [briso də varvil], Jacques Pierre BRISSOT, zis ~ (1754-1793), jurist, orator si om politic francez. Unul dintre conducatorii girondinilor. Dupa fuga regelui Ludovic XVI la Varennes, a redactat memoriul de decadere a regelui din drepturile sale. Ghilotinat in timpul dictaturii iacobine. A justificat, intr-o scrisoare din 1785, adesata imparatului Iosif II, rascoala lui Horea, Closca si Crisan.

complement n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plere, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceia ce adaugi unui lucru ca sa-l completezi (umplutura): complementu unei sume. Gram. Ori-ce cuvint care completeaza intelesu altuia: complement direct. Geom. Ceia ce lipseste unui unghi ascutit ca sa egaleze unu drept. – Fals compliment, care inseamna alt-ceva.

POPANDAU ~ai m. Mamifer rozator de camp, de talie mica, cu ochi mari si coada stufoasa, avand blana galbena-cenusie. ◊ A sta ~ a sta drept si nemiscat (inaintea cuiva). /Orig. nec.

VARSTA¹ ~e f. 1) Durata de timp socotita de la nasterea unei fiinte pana la un anumit moment din viata ei; etate. ◊ In ~ batran. Intre doua ~e nici tanar, nici batran. In floarea ~ei tanar. 2) Numar de ani care se cer pentru ca o persoana sa fie supusa unor obligatii sau sa se bucure de anumite drepturi. ~ scolara. ~ de recrutare. 3) Fiecare dintre perioadele determinate istoric; epoca; ev. [G.-D. varstei; Sil. var-sta] /<sl. vrusta

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

PLEBE s. f. 1. (in Roma antica) patura sociala lipsita de drepturi sau cu drepturi limitate. 2. (in evul mediu) patura cea mai saraca a populatiei orasenesti; (p. ext.) populatie asuprita, exploatata; poporul de jos, gloata. ◊ (peior.) categorie de oameni declasati; drojdia societatii. (< fr. plebe, lat. plebs)

CONCEPTIE (‹ lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existentei. Din perspectiva marilor constructii ontologice clasice, filozofia este prezentata drept c. generala despre lume (Weltanschauung), vizind constituirea unui tablou ontologic complet si definitiv care sa includa o filozofie a naturii si una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de catre un s**********d; procreatie. ◊ (REL.) C. imaculata = dogma catolica potrivit careia Fecioara Maria a fost ferita de pacatul originar; sarbatoare prin care Biserica catolica cinsteste acest mister (8 dec.).

comuna f., pl. e (fr. commune, d. lat. pop. communa, cl. communia, n. pl. d. communis, comun). Oras ori sat. (Orasu e comuna urbana, satu rurala). In evu mediu, in vestu Europei, asociatiune de burgheji din aceiasi localitate care aveau drept sa se guverneze singuri. Camera Comunelor, a doua camera in Anglia pe linga Camera Lorzilor.

DISCRIMINARE, discriminari, s. f. Actiunea de a discrimina si rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuata intre mai multe elemente. 2. Politica prin care un stat sau o categorie de cetateni ai unui stat sunt lipsiti de anumite drepturi pe baza unor considerente neintemeiate. ♦ Discriminare rasiala = segregatie. – Dupa fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.

TAPOI ~oaie n. 1) Furca cu coada lunga, cu doua coarne drepte, folosita la ridicarea snopilor, cocenilor etc. 2) Prajina la capatul careia este fixat sacul de pescuit. 3) Capriorul de mijloc al unei case taranesti. /teapa + suf. ~oi

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca sa-i primeasca peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfactie = a pretinde satisfactie morala in urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteala sau (inv.) seama (cuiva) = a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cat ceri pe unt? 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

NAPRASNIC, -A, naprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine in mod neprevazut, dintr-o data; care se petrece fulgerator (si neplacut); neasteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stapanit; navalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-si poate stapani sentimentele, care actioneaza cu violenta; impulsiv, violent; aprig. 3. Care inspaimanta, ingrozeste (prin comportare); ingrozitor, cumplit. 4. Care depaseste cu mult limitele obisnuite (prin marime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) om voinic, vlajgan. II. Subst. 1. S. m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi si cu tulpina dreapta (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, paroasa, cu frunze palmate si cu flori rosii-roz si miros neplacut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasinu.

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

HACHA [ha:ha], Emil (1872-1945), jurist si om politic ceh. Presedinte al Cehoslovaciei (1938-1939), apoi al „Protectoratului German al Cehiei si Moraviei” (1939-1945). Arestat dupa eliberarea Cehoslovaciei, a murit in inchisoare, in timpul judecarii lui drept criminal de razboi.

DEGRADARE, degradari, s. f. Actiunea de a (se) degrada si rezultatul ei; degradatie. 1. Injosire. 2. (Si in sintagma degradare militara) Pedeapsa militara care consta in luarea gradului, excluderea din armata etc. ♦ (In sintagma) Degradare civica = pierdere juridica a unor drepturi cetatenesti. 3. Proces de schimbare in rau; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micsorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zacamant etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbarilor produse in solurile spalate intens prin apa de infiltratie, care determina schimbarea fertilitatii acestora. – V. degrada.

ComPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

A BATATORI ~esc tranz. 1) (terenuri) A indesa (pentru a face drept si neted); a transforma in batatura; a batuci; a tapsi; a bate. 2) (terenuri cultivate sau acoperite cu vegetatie) A calca pe toata suprafata, distrugand plantele. 3) (pielea oamenilor si a animalelor) A face sa se batatoreasca; a batuci. /Din batatura

DACA² conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. Daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. Daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. Daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. Daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

aripa (est) f., pl. i, si aripa (vest) f., pl. aripi, aripi si aripe (lat. alipes, -ipedis, cu aripi la picioare, d. ala, aripa, si pes, picior; mrom. aripa, parte din turma, areapa, areapita si arpita, aripa. Prefacerea lui d in t s' a facut dupa praepes, praepetis, care zboara iute, ori hospes, hospitis, oaspete, iar genu f. dupa ala, aripa. V. areapa). La pasari si insecte, organele care le ajuta sa zboare, iar la pesti, acelea care-i ajuta sa inoate. Aripile morii, fofezele, razele care primesc vintu. Aripile trasurii, aparatorile puse la roate ca sa nu sara noroiu' n sus. Aripile unei osti, laturile (flancurile) ei in front. (V. crila). Aripile unei case, coastele, partea dreapta si stinga. Aripile roatei (la vapor), zbaturile, lopetile care imping apa (la elice, ramurile ei). Mar. Vela trapezoida suplementara [!]. Fig. Protectiune, scut: a fugi supt aripa cuiva, supt aripa legii. A zbura cu aripile tale, a lucra fara ajutoru nimanui. – Vechi arepa.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

PIPER ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpina taratoare, avand frunze ovale, flori mici, galbene, si fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi rautacios. A i se sui ~ul la nas a se supara. 2) reg. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, la inceput verde, apoi galben sau rosu, avand gust dulce sau iute intepator; ardei. ◊ ~-rosu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. piperi, sl. piperu

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

PROSTI¹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-si pierde puterea de gandire, inteligenta, a deveni prost; a se tampi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturala, afectata, plina de mofturi, de pretentii; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. si tranz. A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul, dreapta judecata; a (se) zapaci. ♦ (Despre lucruri) A-si pierde din calitati, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva in eroare, a-l duce cu vorba; a pacali, a insela. – Din prost.

BARNUTIU, Simion (1808-1864, n. Bocsa, jud. Salaj), om politic si ginditor roman. Fruntas al Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj din 3-5/15-17 mai 1848, unde a rostit un discurs celebru, in care cerea egalitatea in drepturi a romanilor cu celelalte nationalitati. Dupa infringerea Revolutiei a emigrat in Moldova (1851), unde a activat ca profesor de filozofie si drept public al Univ. din Iasi. A sprijinit domnia lui Al. I. Cuza si politica de reforme a acestuia („dreptul public al romanilor”). A introdus predarea in limba romana a filozofiei, in Transilvania. A promovat kantianismul, fapt care a favorizat deschiderea gindirii filozofice romanesti catre stiinta si atitudine critica („Psihologia empirica si logica”, „Metafizica”).

BENZINA (‹ fr.) s. f. Amestec de hidrocarburi lichide (cu 5-12 atomi de carbon in molecula) in diferite proportii, cu p. f. 40-200ºC, obtinut prin distilarea primara a titeiului, prin cracarea fractiilor petroliere sau prin sinteza. Caracteristicile principale ale b. sint limitele de fierbere si cifra octanica. Este utilizata ca principal combustibil pentru motoarele de automobil si de aviatie, ca solvent etc. ♦ B. etilata = b. care serveste drept carburant in motoarele cu ardere interna; pentru a i se imbunatati calitatile antidetonante i se adauga tetraetilplumb; din cauza toxicitatii este colorata in rosu sau in albastru, pentru a evita folosirea ei in alte scopuri. B. sintetica = b. obtinuta prin hidrogenarea carbunilor sau prin sinteza din oxid de carbon si hidrogen.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

GRAV² ~a (~i, ~e) 1) Care prezinta un mare pericol; susceptibil sa aiba consecinte serioase; greu. Crima ~a. 2) Care necesita o atentie deosebita; cu multa pondere. Problema ~a. 3) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste multa seriozitate si demnitate; foarte serios. Gest ~. 4) (despre voci, sunete, tonuri) Care are un timbru gros; profund; jos. 5): Accent ~ semn diacritic orientat oblic de la stanga la dreapta, care se pune in unele limbi pentru a nota timbrul vocalelor deschise sau pentru a distinge anumite omonime. /<fr. grave, lat. gravis

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; instrainarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, in anumite conditii social-istorice, a intregii activitati umane si a rezultatelor acesteia (problemele muncii, institutiile sociale, valorile spirituale) in forte straine si vrajmase omului. [< aliena].

TAPOI, tapoaie, s. n. (Reg.) 1. Furca (mare) cu coada lunga si cu dinti drepti de fier, cu care se ridica snopii de grau, maldarele de fan sau de coceni etc. ♦ Furca in varful careia este fixat sacul de pescuit. 2. Capriorul de la mijloc la casele taranesti. – Teapa + suf. -oi.

drept⁴ ~uri n. 1) Ceea ce este conform cu legile ratiunii, cu legalitatea sociala, cu traditiile etc.; dreptate. L-a acuzat fara ~. 2) Capacitate de a face sau de a nu face ceva. ~uri si datorii. 3): ~urile omului totalitate a principiilor si prevederilor general admise pentru realizarea personalitatii umane. /<lat. directus

A RENUNTA renunt 1. tranz. A nu mai dori; a inceta in mod voluntar (sa mai vrea). A renuntat sa participe. 2. intranz. 1) A inceta de a mai ravni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage in mod benevol. ~ la putere. 3) A inceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A inceta de a mai intrebuinta. ~ la fumat. /

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

ALINIERE s.f. 1. Actiunea de a (se) alinia si rezultatul ei. 2. Linie de asezare a limitelor unei strazi, a unei piete publice etc. ♦ Operatie de jalonare a unui aliniament. 3. (la pl.) Monumente cu caracter religios frecvente in epoca bronzului in Franta, in Anglia etc., constand din siruri drepte, paralele, de blocuri mari de piatra cioplita, infipte vertical in pamant la intervale regulate. [< alinia, dupa fr. alignement].

aplec, a -a v. tr. (lat. applico, -are. – Aplec, apleaca. V. aplic, plec). Plec, inclin, misc spre o parte un lucru vertical: imi aplec capu la dreapta, aplec o prajina pe care o tin in mina. Alipesc la pept [!] un prunc ca sa-l alaptez: copilu, pina nu plinge, nu-l apleaca mama (Prov.) Fig. A-ti pleca urechea la nevoia cuiva, a-l asculta la nevoie, a-l ajuta. V. refl. Ma plec, ma inclin ca sa ridic [!] ceva ori in semn de salut. Se apleaca ziua, se apropie de seara. A ti se apleca, a ti se strica stomahu [!] de mincare, a ti se face greata, a te ciumurlui, a-ti veni sa versi (si deci a te inclina).

CAPACITATE s.f. 1. Calitatea de a fi incapator. ♦ Intindere sau marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine sau poate contine; continutul unui obiect (mai ales al unui vas). 2. Indemanare, abilitate, aptitudine, forta de a face ceva intr-un anumit domeniu. ♦ om destoinic, priceput; invatat, savant. ♦ (In trecut) Examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 3. Posibilitatea unui sistem tehnic sau a unui dispozitiv de a executa o operatie, de a produce un efect sau de a suferi o transformare. 4. drept, putere (legala) de a face un act. [Cf. fr. capacite, lat. capacitas].

INTERNATIONALISM s.n. Solidaritate, cooperare intre natiuni, popoare, tari egale in drepturi, pe baza unor interese si vederi comune, in scopul sprijinului reciproc al dezvoltarii relatiilor politice si economice, al progresului si pacii. ◊ (In ideologia marxista) Internationalism proletar = principiu fundamental care exprima unitatea si solidaritatea de clasa, internationala a oamenilor muncii din toate tarile in lupta impotriva exploatarii si asupririi. [Pron. -ti-o-. / Cf. fr. internationalisme].

coclet m. (var. din goglet, gogleaza). Fir drept care are un lat pin [!] care trec firele urzelii si care, unindu-se cu alte fire, formeaza ita. Greseala la navadit cind firu trece pintre [!] ita si spata si formeaza ochiuri (noduri, inele). Fig. A cauta cuiva cocleti, a cauta nod in papura, a-i cauta defecte. – In Trans. coclet, corlet si coglet, n., pl. e; in Mold. nord. si cotlet. – P. int. de „diareie”, V. coleti, crimpita.

GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

RATIUNE s. f. 1. facultate a omului de a cunoaste, operand cu notiuni, judecati, rationamente, de a patrunde dincolo de aparentele lucrurilor si fenomenelor; judecata, gandire; inteligenta. 2. motiv, cauza, justificare, temei. ♦ ~ de stat = teorie politica si diplomatica potrivit careia interesele generale primeaza asupra oricaror considerente de drept sau morala. ♦ ~ a de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica existenta (unui lucru). ♦ scop, tel. (< lat. ratio)

FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie¹. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros si cartilaginos, la oameni si la animale, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei din cavitatea bucala sau nazala in bronhii. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri, chitinoase, deschise la exterior si ramificate in corpul insectelor, paianjenilor si miriapodelor, care servesc drept organ de respiratie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase in forma de tuburi capilare prin care circula seva bruta in interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachee.

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

PRAGMATIC, -A I. adj. 1. care urmareste aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. II. s. f. parte a semioticii care studiaza modul in care omul intelege si foloseste semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)

ACCEPTARE, acceptari, s. f. Actiunea de a accepta si rezultatul ei. ♦ Consimtamant al intreprinderii cumparatoare pentru achitarea unei cereri de plata emise de intreprinderea furnizoare. ♦ Semnatura de aprobare pusa pe o polita prin care semnatarul se obliga sa plateasca la scadenta suma din polita respectiva. ♦ Manifestare a vointei de a dobandi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o oferta de incheiere a unui contract. – V. accepta.

CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

Acastus, fiul lui Pelias, regele din Iolcus, si unul dintre argonauti. A luat parte la vinatoarea mistretului din Calydon. Dupa ce Pelias a fost ucis de propriile lui fiice la indemnul Medeei, Acastus s-a urcat pe tronul tatalui sau. In timpul jocurilor funebre organizate in amintirea acestuia, sotia lui Acastus, Hippolyte (sau Astydamia), s-a indragostit de Peleus, pe care a incercat sa-l seduca. Respinsa de erou si ca sa se razbune, Hippolyte l-a invinuit ulterior, pe nedrept, in fata sotului ei ca ar fi vrut s-o violeze. Pretextind o vinatoare, Acastus l-a dus pe Peleus pe muntele Pelion si l-a parasit acolo in timp ce dormea, prada fiarelor salbatice. Salvat de centaurul Chiron, Peleus s-a intors in cetate si, drept razbunare, i-a ucis pe Acastus si pe sotia acestuia.

GREUTATE ~ati f. 1) Forta exercitata asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant. ◊ ~ specifica a) greutatea unitatii de volum dintr-un corp; b) valoare. 2) Valoarea numerica a unui corp aflat la cantarire. ~atea unei banderole. 3) Piesa de metal etalonata, care serveste drept unitate de masura la cantarit. 4) sport Obiect metalic, de forma sferica, folosit in probele atletice de aruncari. 5) sport Dispozitiv de atletica grea, constand dintr-o bara de metal prevazuta la capete cu discuri de diferite dimensiuni; haltera. 6) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat); incarcatura. 7) Factor care incurca la realizarea unui lucru; dificultate. ◊ Cu (mare) ~ foarte greu. 8) fig. Senzatie neplacuta apasatoare. A simti o ~ pe suflet. 9) fam. Importanta recunoscuta intr-un anumit domeniu; pondere. 10) Putere de convingere in ceva; grad de incredintare de ceva. ~atea documentului. 11) Caracter grav; gravitate. ~atea crimei. [G.-D. greutatii] /<lat. grevitas, ~atis

OBLET (OBLETE) (‹ oblu, pop., „neted, drept”) s. m. Peste ciprinid, dulcicol, cu corpul zvelt si solzi mici, argintii, lung de 10-20 cm, cu gura oblica, fara mustati (Arburnus alburnus). Traieste in apele dulci din nordul si centrul Europei si ale Asiei. In Romania este abundent in Dunare si in afluentii ei, in Delta si in balti. Din solzii lui se prepara „esenta de Orient”, folosita la fabricarea perlelor artificiale. Sin. sorean. ◊ O. mare = peste migrator asemanator cu obletul, lung de 10-25 cm, cu carnea grasa si gustoasa (Chalcalburnus chalcoides); tuscov.

CAPACITATE s. f. 1. calitatea de a fi incapator. ◊ intindere, marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil sa inteleaga sau sa faca ceva. ◊ om destoinic, priceput; invatat, savant. 4. (in trecut) examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operatie, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legala de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfarsitul a opt clase elementare. (< fr. capacite, lat. capacitas)

INVESTITURA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

TACAM, tacamuri, s. n. 1. 1. Serviciu de masa complet, care se asaza in dreptul fiecarui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveste o persoana cand mananca. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operatii sau specifice unei anumite indeletniciri. ♦ Harnasament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gaturi de pasare (2). II. 1. (Inv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poama. – Din tc. takim.

TRANSFER s. b. 1. transferare. ◊ (sport) mutare a unui jucator profesionist de la un club la altul. 2. transmitere a unui drept de proprietate, a unor obligatii de la o persoana la alta. ◊ transmitere de titluri de valori monetare. 3. (psih.) mutare a incarcaturii, a sarcinii afective de la un obiect la altul. 4. transmitere de energie sau de electroni de la un sistem fizic la altul. 5. (mar.) transbordare de materiale si oameni cu ajutorul unui dispozitiv de parame si macarale asemanatoare funicularului. 6. (inform.) deplasare a unei date dintr-un amplasament in altul, fara distrugerea inregistrarii originale. (< fr. transfert)

BEETHOVEN, Ludwig van (1770-1827), compozitor german. Marea lui personalitate este caracterizata prin imbinarea gindirii cu o rara fantezie creatoare. Reprezentant, alaturi de Haydn si Mozart, al clasicismului vienez; prin accentele revolutionare si amprenta individuala a muzicii sale pregateste aparitia romantismului. Considerat drept cel mai mare maestru al simfoniei, al concertului si al sonatei pentru pian solo sau in combinatie cu alt instrument. Dind o pondere deosebita dezvoltarii materialului tematic (prin transformarea lui ritmica si armonica, trecerea lui prin diverse planuri tonale), B. confera lucrarilor sale instrumentale acel caracter dialectic care va ramine in continuare un principiu fundamental al oricarei lucrari avind la baza forma de sonata. Maiestria dezvoltarilor ii confera posibilitatea de a expune in lucrarile sale, cu o rascolitoare forta dramatica, nesfirsita gama a sentimentelor omenesti. Opera sa cuprinde: noua simfonii, uveturile „Leonora” si „Coriolan”, cinci concerte pentru pian, un concert pentru vioara, un triplu concert pentru pian, vioara si violoncel, 32 sonate pentru pian, zece sonate pentru vioara, cinci pentru violoncel, 17 cvartete, cvintete, baletul „Fapturile lui Prometeu”, opera „Fidelio”, muzica de scena pentru „Egmont”, cantate, oratorii, mise, lieduri.

CALITATE ~ati f. 1) Totalitate a insusirilor si a laturilor esentiale in virtutea carora un lucru se deosebeste de celelalte. 2) Insusire caracteristica (de obicei pozitiva) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea marfurilor. ◊ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, pozitie sau situatie, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept. [Art. calitatea; G.-D. calitatii] /<lat. qualitas, ~atis, fr. qualite

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.

PLEBE s. f. 1. (In Roma antica) Categorie sociala de oameni liberi fara o activitate permanenta, care traiau din castiguri intamplatoare si din distributii facute de stat. 2. (In evul mediu) Patura cea mai saraca a populatiei orasenesti din apusul Europei, aflata in afara ierarhiei feudale si care, alaturi de taranime, a avut un rol important in revolutiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Patura sociala fara drepturi, asuprita si exploatata; p. ext. multime, gloata. ♦ Fig. Categorie sociala declasata; drojdia societatii. – Din fr. plebe, lat. plebs, -bis.

VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

BUHARIN, Nikolai Ivanovici (1888-1938), economist si om politic sovietic. Membru al Partidului Comunist (din 1906). Lider al „comunistilor de stinga” (1917-1918), a detinut importante functii pe linie de partid si de stat (membru in Biroul Politic al C.C., 1924-1929), initial colaborator al lui Stalin, la sfirsitul deceniului 3, B. a intrat in conflict cu acesta in problema N.E.P.-ului, industrializarii si colectivizarii fortate. Acuzat de deviationism de dreapta, a fost indepartat din conducerea partidului (1929), judecat si executat. Reabilitat post-mortem (1988).

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

PLOP ~i m. Arbore cu tulpina inalta si dreapta, cu ramuri subtiri verticale, cu frunze late, lungi, petiolate si cu flori dispuse in amenti plecati, folosit in scopuri industriale. ◊ ~ alb varietate de plop avand scoarta albicioasa si frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop avand coroana larga si scoarta negricioasa, adanc brazdata. ~ piramidal v. PLUTA II. ~ tremurator varietate de plop a carei frunza tremura la cea mai usoara adiere de vant. Cand va face ~ul pere si rachita micsunele niciodata. Var (sau matusa, unchi) de ~ ruda indepartata. /<lat. ploppus

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

CERERE, cereri, s. f. Actiunea de a (se) cere si rezultatul ei. 1. Solicitare; rugaminte. 2. Pretentie, exigenta; revendicare. 3. Cautare, cerinta; cantitate de bunuri si de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabila = (in economia de marfuri) cerinta de marfuri si de servicii pentru care cumparatorii dispun de mijloace de plata. ◊ Loc. adv. La cerere = cand se cere, cand se solicita. 4. Sesizare adresata unui organ de jurisdictie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoasterea sau apararea unui drept. ♦ (Concr.) Petitie. 5. (Tehn.; in sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumata intr-un anumit timp de o apa care se scurge prin canale, atunci cand este supusa unui proces de curatare biologica. Cerere maxima de putere = valoare maxima a puterii care se cere unei centrale electrice, intr-un interval de timp limitat. – V. cere.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

CARBUNE ~i m. 1) Roca sedimentara de culoare galbuie sau bruna pana la neagra, folosita drept combustibil si ca materie prima in metalurgie si in industria chimica. ~ de pamant. ~ de piatra. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucata de lemn in stare incandescenta; jaratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerabdator. 4) Creion negru si foarte moale, folosit in pictura. 5) Boala a unor cereale (porumb, grau), caracterizata prin aparitia unei pulberi negre, cauzata de o ciuperca parazita; taciune. 6) Boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului) manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; buba-neagra. /<lat. carbo, ~onis

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

sugel (-ei), s. m. – 1. Panaritiu. – 2. Urzica-moarta (Lamium purpureum, L. album). – Var. sugiu. Lat. sūgillum, rezultatul unei contaminari a lui sigillum „pecete” cu sūgillāre „a face vinatai” (Puscariu, Dimin., 172; REW 7903), cf. it. sugello „sigiliu” si, pentru confuzia ambelor cuvinte, Vitt. Pisani, IF, LIII, 22-3. Contaminarea cu suge (Tiktin; Candrea), nu pare o ipoteza necesara. Sugiu apare in loc de *sugeu, sing. reconstituit dupa pl. sugei (dupa Candrea, de la sugel considerat drept dim.).

GENUNCHI ~ m. 1) (la om si la unele animale) Partea din fata a piciorului care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia. ◊ Oul ~ului rotula. In ~ cu genunchii pe pamant. Pe ~ pe partea anterioara a picioarelor mai sus de genunchi. A cadea in ~ a se ruga umilitor, asezandu-se in genunchi (in fata cuiva). A i se taia cuiva ~i a nu se mai putea tine pe picioare (de emotie, de frica, de oboseala etc.). Cu ~i la gura ghemuit. 2) Deformare rotunjita a pantalonilor in dreptul acestei parti a piciorului. /<lat. genuc(u)lum

BURDUF ~uri n. 1) Sac facut din piele netabacita sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru pastratul sau transportul diferitelor produse (branza, faina, apa, vin etc.). ◊ A fi ~ de carte a fi foarte invatat; a avea multa carte; a fi toba de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strans incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega fedeles; a lega cobza. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mancare. 2) Sac special, facut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonica etc.). 3) Invelitoare din piele, pentru picioare, special amenajata in trasurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din panza cauciucata, care se monteaza pe laturile pasajului de comunicatie intre vagoanele de cale ferata. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.

AUTONomIE s.f. 1. drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

DEPARTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanta. ◊ Loc. prep. Departe de... = la mare distanta de... ◊ Expr. Departe de mine gandul = nici nu ma gandesc... Pana departe = pe o distanta mare. Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect. Nici pe departe = nici macar putin; deloc. ♦ Intr-un loc indepartat; in departare. A plecat departe. ◊ Expr. Mai departe = dincolo de...; in continuare, inainte. De departe = de la mare distanta, din departare. Ruda de departe = persoana apartinand unei ramuri indepartate a familiei cuiva. 2. (Cu sens temporal) Intr-un moment departat de timpul prezent (in trecut sau in viitor). ◊ Expr. Mai departe, exprima continuarea unei actiuni sau dainuirea in timp a unei situatii. Nu mai departe = a) (in legatura cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decat..., nu mai tarziu decat... Nu mai departe de ieri; b) (rar, intarind un pronume personal) nu altul, chiar cu (tu, el etc.). Eu, nu mai departe, te-am vazut. – De⁴ + parte.