FANTOSA s. f. marioneta, papusa trasa de sfori. ◊ (fig.) om de paie. (< fr. fantoche)

pop (popi), s. m. – 1. Gramada de stiuleti de porumb pusi la uscat. – 2. Stilp de lemn in pridvorul caselor taranesti. – 3. Axa a virtelnitei. – 4. Proptea, reazem. Creatie expresiva, cf. pup, dop, pap(use); ca in cazul acesta din urma, pare sa indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marioneta. Raportul cu popa „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasa. – Der. din gr. ὐποπούς „inzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabila. Der. popic (Mold. popica), s. n. (bucata mica de lemn cu diferite intrebuintari; pop de vioara), cu suf. dim. -ic (dupa Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucator de popice); popici, s. n. (Olt., axul virtelnitei); p***u, s. n. (sezut, fund), cuvint folosit de copii; p******e (var. p*****t), s. m. (sezut; hopa-mitica; marioneta, om de paie; sperietoare; lampita; volbura, Convolvulus arvensis; sobolan de cimp, Mus silvaticus), a caror idee comuna este cea de „marioneta sezind in fund” (numele volburei vine din sb. p*****c, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; dupa Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popindoc, s. m. (sobolan de cimp; Mold., copil, pusti); popindau (var. popinzoi, popinzac), s. m. (sobolan de cimp; sperietoare); popindac, s. n. (Mold., plavie, musuroi la suprafata apei in terenurile mlastinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciuperca comestibila, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea il lega de sb. popic „ciuperca” si Scriban de rut. podpenka; popota, vb. refl. (a se cocota), cf. cocota; impopot(on)a, vb. refl. (a se gati), pe care Capidan, Dacor., II, 626 il lega de pupa(za), pornind de o forma primitiva impupaza cf. DAR; popic, interj. (exprima ideea unei aparitii neasteptate).

JUDECARE, judecari, s. f. Actiunea de a (se) judeca si rezultatul ei; parere sau judecata formata asupra cuiva sau a ceva. – V. judeca.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

ComPATIMIRE, compatimiri, s. f. Actiunea de a compatimi si rezultatul ei; parere de rau, mila fata de starea, de suferintele cuiva. – V. compatimi.

CARFOLOGIE s. f. Agitatie a degetelor unui bolnav care pare ca vrea sa pipaie obiecte mici. – Din fr. carphologie.

UBICVIST, -A, ubicvisti, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care traieste si se dezvolta la fel de bine in conditii de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla in mai multe locuri deodata. – Din fr. ubiquiste.

PARALEU, paralei, s. m. (Mai ales in corelatie cu leu) Leu foarte mare si puternic; fig. fiinta puternica, viteaza. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) infuria peste masura. ♦ (Depr.) Barbat care se considera inzestrat cu calitati exceptionale, care vrea sa para important, remarcabil. – Para¹- + leu.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

DULCEAG, -A, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mancaruri si bauturi) Cam dulce, usor indulcit. ♦ Fara gust; searbad, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestarile oamenilor) Care vrea sa para prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

TERIBILISM, teribilisme, s. n. 1. Vorba sau fapta care vrea sa para teribila, grozava, formidabila. 2. Atitudine, comportare, manifestare bizara, neobisnuita; extravaganta, excentricitate; ticneala. – Teribil + suf. -ism.

TERIBILIST, -A, teribilisti, -ste, adj., s. m. si f. (Persoana) care vrea sa para extraordinara, teribila, grozava; (om) excentric, extravagant. – Teribil + suf. -ist.

AFERAT ~ta (~ti, ~te) (despre persoane) Care este sau vrea sa para foarte ocupat. /<fr. affaire

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

AFERAT, -A adj. Care este sau vrea sa para foarte ocupat, coplesit de treburi. [Cf. fr. affaire].

DEMODEX s.m. (Zool.) Parazit din ordinul acarienilor, mic, vermiform, intalnit la animale si la om, unde pare sa fie agentul patogen al acneei. [< fr. demodex].

FANTOSA s.f. (Liv.) Marioneta, papusa trasa de sfori. ♦ (Fig.) om de paie. [< fr. fantoche, cf. it. fantoccio – papusa].

CARFOLOGIE s.f. Agitatie a degetelor unui bolnav care pare ca vrea sa pipaie obiecte mici. [Gen. -iei. / < fr. carphologie, cf. gr. karphos – sticla, legein – a culege].

CARITATE s.f. Atitudine de mila afectata, prin care cei avuti vor sa para generosi, dand pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carita].

CONVINGERE s.f. Actiunea de a (se) convinge si rezultatul ei; convictiune. ♦ Parere ferma asupra unui lucru. [< convinge].

TERIBILIST, -A adj., s.m. si f. (Cel) care vrea sa para teribil; (om) excentric, extravagant. [Cf. it. terribilista].

AFERAT, -A adj. care este sau vrea sa para foarte ocupat, coplesit de treburi. (fr. affaire)

CARFOLOGIE s. f. agitatie a degetelor unui bolnav care pare ca vrea sa pipaie obiecte mici. (< fr. carphologie)

TERIBILIST, -A adj., s. m. f. (cel) care vrea sa para teribil; (om) excentric. (< it. terribilista)

mameluc (mameluci), s. m. – 1. Soldat. – 2. Om prost. – 3. om de paie. Fr. m******k, din arab. mamluk „sclav”.

scala s. f. – Febra aftoasa. Origine necunoscuta. Legatura cu sl. skala „aschie” (Cihac, II, 329), nu este probabila. Aceasta boala care provine din cauza murdariei, ar putea sa-si lege numele intru citva de lat. squalidus „murdar”, mai ales ca denumirea ei nu pare sa fie mostenita.

F****I, f*******c, vb. IV. Tranz. A smulge parul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii pasarilor vii; fig. a bate zdravan, a parui. – F**c + suf. -ai.

DOAR adv. 1) Numai. ~ tu ai venit. 2) Cum se stie. ~ n-ai plecat! 3) Dupa cum se pare; poate; probabil. Va reusi ~ pana la urma! ◊ Fara ~ si poate fara nici o indoiala; numaidecat; neaparat. Intr-o ~a la intamplare. [Monosilabic] /<lat. de-hora

PARITATE ~ati f. 1) Caracter par. 2) mat. Egalitate numerica. 3) Echivalenta in valoare; egalitate valorica. ◊ ~ valutara egalitate a valorii (in aur) schimbului de bani dintre doua tari. Conditii de ~ conditii de egalitate a partilor in rezolvarea unor litigii. /<fr. parite, lat. paritas, ~atis

SA conj. 1) (semn al conjunctivului) Sa mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propozitii: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie sa plec. Pare sa fie om cumsecade. E cazul sa incepem lucrul. M-a rugat sa-l vizitez. A iesit sa-l intampine. 3) (in locutiuni conjunctionale) Pana sa. Numai sa. Fara sa. /<lat. si

druete (-eti), s. m. Par, bita. Origine necunoscuta. Dupa Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, il pune in legatura cu alb. dru „lemn”.

urca (-c, at), vb. – 1. A sui, a se catara. – 2. A se ridica. – 3. A se mari, a creste. – 4. (Refl.) A insuma. Origine incerta. Pare un lat. *oricāre ‹ ǒrior (Puscariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai putin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beitrage, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea gasi in lat. *ortiāre ‹ ǒrtus, deja afirmata de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a e*****” (Candrea, II, 440) nu este probabila. – Der. urcat, s. n. (suit); urcator, adj. (care urca, ascendent); urcus, s. n. (drum, loc in panta, repezis).

vapaie (-ai), s. f. – Para, flacara mare. Origine necunoscuta. Se indica de obicei posibilitatea unui lat. *vapalia ‹ vapa (Puscariu 1855; Tiktin; Philippide, II, 661; REW 9147), cf. it. va(m)pa, sb. vapa „vapor”, alb. vape „caldura” (Cihac, II, 721); dar relatia dintre aceste cuvinte nu este clara. Poate este dubletul lui vipie, s. f. (arsita). Der. (in)vapaia, vb. (a arde cu flacara); svapaiat, adj. (descompus, dezordonat, vagabond, golan), aceasta relatie semantica nu este clara (probabil „descompus ca cel care scapa de la incendiu”; dupa Cretu, din sl. sverepovati „a exaspera”; dupa Tiktin, se pleaca de la ideea de „aprins”).

AIDomA adv. 1. La fel, asemenea, exact, intocmai. Arata... o scrisoare de amenintare aidoma celeilalte (DUMITRIU). 2. Aievea, intr-adevar. Tot ce auzim din gura ei, ni se pare ca vedem aidoma (VLAHUTA). – Din a³ + v. sl. vidomu „vizibil”.

conciliez v. tr. (lat. conciliare). Impac persoane cu idei sau cu interese opuse ori lucruri care par contrarii. Atrag, cistig: talentele lui ii conciliaza favoarea tuturor.

consiliu m. (lat. consilium). Sfat, sfatuire, parere data cuiva ca sa faca ceva. Adunare p. a se sfatui. Localu consiliului. Consiliu de ministri, consiliu p. a delibera despre afacerile statului. Consiliu de razboi, consiliu p. justitia militara. Consiliu de stat, consiliu p. a prepara legi, ordonante si regulamente, a rezolva dificultatile care se ridica in materie administrativa si a judeca apelurile contentiosului administrativ. Consiliu judetenesc (gresit zis judetean), consiliu compus din 18 membri, p. afacerile judetului. Consiliu comunal, consiliu compus tot din 18 membri, p. afacerile comunei. Consiliu permanent, consiliu alaturat ministerului Educatiunii Nationale. Consiliu de familie, consiliu compus din rude si prezidat de un judecator ca sa apere interesele unui minor. Consiliu judiciar, persoana numita de un tribunal ca sa-l infrineze pe cel declarat in stare de prodigalitate sau incapacitate civila sau legala. Consiliu de disciplina, tribunal instituit p. disciplina. Consiliu de zece, un tribunal secret in foasta [!] republica a Venetiii.

SFARSIT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ Loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

SUFICIENT, -A, suficienti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este in cantitate satisfacatoare, atat cat trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, infumurat, ingamfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

palita, palite, s.f. (reg.) 1. prajina, par; nuia, varga, bat. 2. om foarte inalt si subtire. 3. narav, meteahna.

ogrinji s. m. pl. – Resturi de paie pe care caii nu vor sa le manince, paie putrezite. – Var. grinzai. Sl. ogrysti, ogryzą „a musca” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Conev 73), cf. bg. ogrizki „resturi de lucruri uzate”; sb., cr. grizine „resturi de paie”.

caraman, -a adj. (turc. karaman, din Caramania, vechea Licaonie, in Asia Mica; om prea brun). Cu paru negru, vorbind de boi.

castaniu, -ie adj. De coloarea [!] castanei, intre negru si blond: par castaniu, om castaniu (adica cu paru castaniu). – Barb. saten, -a (fr. chatain, d. chataigne, castana).

costrus, -a adj. (d. costros). Est. Care are paru vargat ca tigru ori ca zebra.

PARDOS, pardosi, s. m. (Inv.) Pantera ♦ Fig. om viteaz, curajos – Din sl. parudosu.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

aparenta f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Infatisare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparenta, om fara aparenta. Infatisare falsa, parere, irealitate: toate acestea-s numai aparente. A salva aparentele, a acoperi fata de lume ceia ce nu vrei sa apara. In aparenta, dupa cum se pare, dupa infatisare: lucru usor in aparenta, dar greu in realitate.

apoftegma f., pl. e (vgr. apophthegma). Sententa [!], parere memorabila a vre-unui om ilustru: apoftegmele celor sapte intelepti ai Greciii.

PAR ACQUIT DE CONSCIENCE (fr.) pentru impacarea constiintei – A intreprinde o actiune par acquit de conscience, a porni cu indoiala in reusita sau utilitatea ei, ca sa nu-ti para rau ca nu ai facut-o.

IMpaieRE, impaieri, s. f. 1. Actiunea de a impaia si rezultatul ei. 2. (Rar) Faza de formare a paiului la cereale. – V. impaia.

A F****I ~iesc tranz. 1) (fiinte) A lipsi de par, pene etc. prin smulgere; a jumuli. 2) fig. A bate, tragand de par; a parui. [Sil. -ca-i] /f**c + suf. ~ai

sarune, saruni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarate, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, in care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn in care se pune sare amestecata cu tarata pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, infipti in pamant, pe care se pune sarea la vite.

ghici (ghicesc, ghicit), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – Var. (inv.) gici. Mr. angucescu, angucire. Origine obscura. Pare a fi in legatura cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadaci „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o forma rom. *gid(a)ci sau gitci, redusa ulterior. Cf. si bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusa de Laurian si pastrata de Scriban, nu pare posibila. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitura; brindusa-de-toamna, Colchicum autumnale); ghicitura, s. f. (cimilitura); ghiceala, s. f. (cimilitura).

1) arie f., pl. arii sau arii (lat. area). Loc ratund [!] in mijlocu caruia e un par de care se leaga citiva cai ca sa treiere grinele. Vechi. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnului.

INTINERIRE s. f. Actiunea de a intineri si rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare intinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. intineri.

MomAIE, momai, s. f. 1. Schelet de lemn infasurat in paie si acoperit de zdrente, infatisand un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria si alunga pasarile si animalele salbatice daunatoare; sperietoare, magaoaie. 2. Fig. Epitet dat unei fiinte urate. ♦ Mogaldeata. 3. (Inv.) Semn care se pune la hotarul unei mosii; semn de aliniere. – Et. nec.

CULCUS, culcusuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adapost al animalelor si al pasarilor. 2. Loc (improvizat) de odihna sau de dormit pentru oameni. ♦ Adapost, salas pentru oameni; locuinta. ♦ Ascunzatoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se asaza lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formatiuni geologice. – Culca + suf. -us.

SUPRAom, supraoameni, s. m. om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

CREDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a gasi, a socoti, a vedea. (Aceasta circumstanta o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se inchipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 4. v. banui. 5. a presupune, a socoti, (frantuzism) a prezuma, (reg.) a probalui, (inv.) a supoza. (~ ca vom pleca in doua zile.) 6. v. astepta. 7. v. parea. 8. v. spera. 9. v. increde.

PALANCA¹ palanci f. 1) inv. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi batuti in pamant si legati intre ei; palisada. 2) reg. Constructie rudimentara folosita ca gard sau ca adapost pentru animale. /<pol. palanka, ung. palank

PALISADA ~e f. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi, batuti in pamant si legati intre ei; palanca. /<fr. palissade

PRETENTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are (multe) pretentii; cu (multe) pretentii. Individ ~. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste pretentii. Ton ~. 3) Care are o parere exagerata despre sine; cu superioritate nejustificata. 4) Care, datorita situatiei sale, pretinde conditii speciale. [Sil. -ti-os] /<fr. pretentieux, it. pretenzioso

tigau (-aie), s. f. – Varietate de oi cunoscuta prin finetea linii. Origine incerta. Se pare ca trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curind decit a linii sale; in asa fel ca sa ne gindim la o deformare a lui tiglau; dar explicatia semantica ne scapa. Der. propusa de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare si mai indoielnica. Tigii, s. m. (insecta, Hylobius abietus) pare sa confirme prima ipoteza.

PORCAN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Reg.) Porc mare. ♦ Fig. om nerusinat, lacom, ticalos. 2. Gramada de fan, de paie etc.; capita. – Din porc + suf. -an.

blinda f., pl. e (fr. blinde germ. blende, derivat d. blenden, a orbi, a astupa). Fort. Aparatoare inaintea bombelor dusmanului facuta din fasine ori alta gramadire de nuiele sprijinite de pari (Se zice mai mult la pl.).

STRALUCI, stralucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a raspandi, a emite, a reflecta o lumina vie. ♦ A scanteia, a sclipi. ♦ P. a**l. A parea ca raspandeste lumina datorita albetii, curateniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge in mod deosebit, a face o puternica impresie (prin calitatile sale). – Stra + luci.

PALISADA, palisade, s. f. 1. Element de fortificatie, folosit in amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti in pamant, legati intre ei cu scanduri, franghii etc. si avand intre spatii impletituri de nuiele, maracini, sarma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una langa alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.

PERFID, -A, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o infatisare binevoitoare sau indiferenta, ascunde rautate, viclenie, necinste; care vatama pe cel care ii acorda incredere. ♦ (Despre manifestarile oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vatamator, periculos, fara sa para astfel. – Din fr. perfide.

SOCOTINTA ~e f. inv. pop. 1) Opinie a unei persoane despre cineva sau ceva; judecata; parere. 2) Cumpanire atenta a lucrurilor; judecata dreapta. 3) Facultate a omului de a gandi si de a intelege sensul si relatiile dintre fenomene; intelect; ratiune. /a socoti + ~inta

pai s.n. (reg.) 1. lana noua, marunta, crescuta pe oi primavara. 2. grasime de pe lana oilor; usuc.

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca DAR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

FANTASTIC, -A I. adj. 1. plasmuit, creat de imaginatie, ireal. 2. care pare o plasmuire a imaginatiei; de necrezut, minunat. 3. (despre oameni) cu idei si purtari originale, fantezist. 4. (si adv.) extraordinar. II. s. n. categorie a esteticii, dezvaluirea frumosului prin crearea unui univers diferit de cel real. (< fr. fantastique, lat. phantasticus)

mazdrac (-ci), s. m. – 1. Ghioaga, maciuca. – 2. Par, tarus. Tc. muzrak, din arab. mizrak (Miklosich, Turk. Elem., II, 128; Meyer 277; Seineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι, alb. mazdrak, bg. mazdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni mazdrop, s. m. (Arg., flacau voinic, om tare).

votru (-ri), s. m. – 1. Codos, p******t. – 2. (Trans.) Petitor. – Var. Mold. hotru, Banat motru si der. Origine incerta. Pare sa depinda de sb. motriti „a privi”, dar rezultatele rom. nu sint clare. Legatura cu sl. votri „fierar”Tiktin) nu pare mai convingatoare. Poate metateza lui *vrotu (vrut) ‹ a vrea, cf. vruta „codoasa”. – Der. votri, vb. (a codosi; Mold., a critica, a insulta; Trans., a aranja o casatorie); votrie (var. votrenie), s. f. (codoslic). Cf. Iordan, BF, IX, 122.

COLNITA¹, colnite, s. f. (Reg.) Adapost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele si acoperit cu paie; sura, sopron. – Din scr. kolnica.

OVAZ m. 1) Planta erbacee cerealiera cu tulpina de tip pai si inflorescenta in forma de spic, cultivata pentru grauntele ei, folosite ca nutret si in alimentatie. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe ale acestei plante. /<sl. ovesu

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

DOCETISM s.n. Erezie de la inceputurile bisericii crestine, care sustinea ca Iisus Cristos nu ar fi fost om decat in aparenta. [< fr. docetisme, cf. gr. dokein – a parea].

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

direc (-ci), s. m. – Stilp, coloana, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „birna”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (moneda turceasca de argint, folosita la inceputul sec. XIX, in valoare de 13 taleri si 60 de parale; insa valoarea ei a scazut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o moneda sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, batuta la 1764. Cf. dric.

PALISADA s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard inalt din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vanturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una langa alta. (< fr. palissade)

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

caracuda (caracude), s. f. – 1. Peste de balta (Carassius vulgaris). – 2. Oameni de rind, fara insemnatate. – 3. (Arg.) Pantofi. Bg. karakuda (Conev 53; DAR); pare cuvint oriental.

NIL MORTALIBUS ARDUM EST (lat.) nimic nu este imposibil muritorilor – Horatiu, „Ode”, I, 3, 37. omul, in cutezanta sa, incearca si reuseste sa infaptuiasca lucruri care par a-i depasi puterile.

PRIPOR, pripoare, s. n. 1. Coasta de deal sau de munte, panta abrupta; povarnis. 2. (Reg.) Adapost de iarna pentru oi, facut din impletitura de nuiele sau din stuf si acoperit cu paie, trestie, cetina de brad etc. – Din bg. pripor. Cf. ucr. prypir, -poru.

A STRALUCI ~esc intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A luci foarte puternic; a raspandi o lumina vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumina puternica (venita de la alte corpuri). Podgoriile stralucesc la soare. 3) (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebita (prin calitati sau fapte exceptionale). /stra- + a luci

1) ciuf m. (nsl. cuk, sirb. cuk, alb. cuk, id. Ruda cu ciuha si ciovica. Bern. 1, 163). Vest. Un fel de bufnita mica (scops Aldrovandi). Ciuf de balta, ciuhurez cu moturi mici (otus brachyotus). Adv. Cu chica ciuf, cu paru ciufulit. – Vechi si ciuh. In nord ciof, 1) bufnita, 2) om nesociabil (hursuz [!], posac, mocnit).

A MITUI ~iesc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mite. 2) pop. A bate, tragand de par; a parui; a f****i; a tarnui. /mita + suf. ~ui

STATIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor, incarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. ♦ ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. ♦ ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita in jurul Pamantului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

PORCOI, porcoaie, s. n. Gramada de fan sau de paie; spec. capita. ♦ P. gener. Gramada, morman, maldar. [Var.: purcoi s. n.] – Porc + suf. -oi.

COLIBA, colibe, s. f. Casa mica si saracacioasa. ♦ Adapost provizoriu pentru oameni si uneori, pentru animale, facut din barne, din crengi etc. si acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

cintaura (-re), s. f. – Varietate de albastrita (Erythrea centaurium). – Var. tintaura, cintoare. Lat. centaurium (sec. XIX); a ajuns destul de comuna, datorita folosirii ei in farmacie. Diculescu, Elementele, 483, crede ca var. cintoare reproduce direct gr. ϰενταύριον, ceea ce pare foarte incert.

STATIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau stationeaza vehiculele publice (trasuri, masini etc.) pentru a astepta calatorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor. 2. Asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Pozitie, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Statie electrica = ansamblu de instalatii electrice care serveste la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei; (astr.) statia planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

PARIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

impaia, pers. 3 sg. impaiaza, vb. I refl. (reg.; despre oi) primavara oile se impaiaza = le cresc sub firele vechi de lana alte fire noi (pai); a naparli.

paier, paieri, s.n. si m. 1. saltea umpluta cu paie sau cu fan; mindir, parnajac, salmajac, strajac. 2. constructie in care se pastreaza nutretul de vite; sopru, sura, magazie, fanar. 3. fiecare dintre cele doua lemne cu care doi oameni aduc fanul pentru a-l aseza in claie. 4. parte a batozei prin care ies paiele. 5. (s.m.) muncitor agricol care cara paiele la treierat.

paleata, palete, si paleti, s.f. (reg.) 1. par, prajina (lunga si subtire), nuia. 2. bucata scurta de lemn cu care se doboara fructele. 3. om foarte inalt; om slab, galbejit.

colotau (-ai), s. m. – Vagabond, pribeag; lenes. – Var. colotan. Mag. kolotalni „a hoinari” (Draganu, Dacor., IX, 207). Pare a fi cuvint identic cu rut., rus. kolotiti „a agita”, de unde, in Bucov., coloti, vb. (a urmari, a haitui).

SomNOLENT, -A, somnolenti, -te, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Care este in stare de somnolenta sau tradeaza somnolenta; care dormiteaza (sau pare ca dormiteaza); toropit, molesit (de somn). – Din fr. somnolent, lat. somnolentus.

COPCA², copci, s. f. 1. Gaura, spartura facuta in gheata unui rau, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra intr-o mare incurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta intr-o sira de paie, in care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta in pamant, in piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele cand fug repede. – Din bg. kopka.

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

ORTODOX, -A adj. 1. (adesea s.) Care apartine religiei crestine rasaritene. 2. Care se potriveste strict cu principiile traditionale. ♦ Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – parere].

SIGNATURA s. f. 1. semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul de litere care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. 3. (mat.) a unei substitutii = (pentru o substitutie data) numarul +1 daca substitutia echivaleaza cu un numar par de traspozitii, numarul -1 daca acesta echivaleaza cu un numar impar de transpozitii. (< fr. signature)

alt-fel ori altfel adv. In alt mod, nu asa: azi e asa, dar ieri a fost alt-fel. Daca nu, in alt caz: ai avut noroc c' ai nemerit [!] drumu, ca, alt-fel, te-ar fi mincat lupii. In colo, in alta privinta: e violent, dar alt-fel e om bun. A fi mai alt-fel, a fi mai deosebit (mai ales in bine): aici par' ca-i lumea mai alt-fel. De alt-fel, in alta privinta, si fara asta, in colo: de alt-fel, am spus eu de mult ca asa se va intimpla.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

FANTASTIC, -A, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu exista in realitate; creat, plasmuit de imaginatie; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatura fantastica = gen de literatura in care elementul preponderent il constituie imaginatia, irealul. 2. Care pare o plasmuire a imaginatiei; p. ext. extraordinar, grozav, de necrezut. ◊ (Adverbial) Produs fantastic de scump. 3. (Despre oameni) Ale carui idei sau fapte au un caracter fantezist, bizar. – Din fr. fantastique, lat. phantasticus.

aua s. f. – Struguri. Lat. ūva (Puscariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. ua). Cuvint vechi, care pare sa fi fost arhaism inca in sec. XVII; totusi, s-a pastrat, partial, in Olt., ca nume al unei varietati de strugure. (Cf. Puscariu, Dacor., VIII, 324).

atuncea (ea dift.) si atunci adv. (lat. pop. ad tunc, attuncce, d. ad, la, si tunc, atunci; sp. entonces). In acel timp (trecut ori viitor): Unde erai atunci? Ce vei face atunci? In acest caz: daca e asa, atunci imi pare bine. Pe atunci, in acel timp mai departat, in vremea aceia.

FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie¹. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

VApaie ~ai f. 1) Ansamblu de flacari mari, mai ales de culoare rosie, aparute in procesul arderii in mediul aerian; para mare. 2) Emanatie cu o temperatura foarte inalta, provenita de la o sursa de caldura puternica; dogoare; para. [G.-D. vapaii] /<alb. vape

INFINIT, -A, (1, 3) infiniti, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfarsit², nemarginit, nemasurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decat... 2 S. n. Categorie care exprima natura absoluta a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitata in spatiu si in timp si inepuizabila pentru cunoastere; ceea ce nu are sau pare ca nu are limita in spatiu sau in timp; nesfarsit¹. ◊ Loc. adv. La infinit = in chip nelimitat, fara incetare. 3. S. m. (Mat.) Marime variabila care poate lua valori mai mari decat orice marime data. – Din. infinitus, fr. infini.

di interj. – Serveste la a indemna caii. Creatie expresiva, cf. hi. Pare identica, in ce priveste intentia si mijloacele expresive, cu diha, interj., cu care tiganii indeamna ursul dresat, cind vor sa-l faca sa danseze (dupa Tiktin si Candrea, aceasta ultima interj. ar fi abreviere de la dihanie „animal”).

porcoi (porcoaie), s. n. – 1. Musuroit, gramada de pamint cu care se acopera baza plantelor cultivate. – 2. Gramada, morman. – Var. purcoi. Lat. porca „musuroire”, care pare sa fi fost cuvint diferit de la porca „scroafa”, cf. it. porca „brazda”, sp. aporcar; cu suf. augmentativ -oi. Nu exista dovada documentara a folosirii cuvintului primitiv fara suf.; totusi, este posibil ca rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscuta dupa Vasmer, II, 407), sa provina din rom.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

cind adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). In care timp: cind vii? In timpu in care: cind ploua, se curata aeru. Conj. Daca, o daca [!] (cu subjunctivu): cind sa am bani, as pleca; eh, cind sa fiu eu acolo! Daca, o daca (cu optativu): cind as sti, as spune; eh, cind ai sti ce bine-mi pare! Cind si cind, din cind in cind (vechi cind de cind), din timp in timp, cite-odata, une-ori. Cind... cind, aci... aci, acu... acu: cind unu, cind altu. Cind cu, in timpu cind: cind cu razboiu. Cind sa, cind era aproape sa: cind sa plec, iacata si el! De cind, din timpu in care, din acea epoca. Pina cind, pina in ce timp. Pe cind, 1) cind: a venit pe cind ploua, 2) cind din contra: unu e alb, pe cind cel-lalt e negru. Cind colo, dar din contra: Credeam ca-i alb. Cind colo, e negru! In amenintari eliptice: cind ti-oi trage una! (subint. ai sa vezi pe d***u, ai s´o patesti!).

TAUN, tauni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemanatoare cu mustele, de culoare bruna, cu pete galbui pe pantece, ale caror femele inteapa vitele si omul pentru a se hrani cu sangele lor, transmitand totodata boli virotice si bacteriene. ♦ Expr. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: taune s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).

REMINISCENTA s. f. 1. amintire vaga, tulbure a unor fapte sau imagini din trecut. ♦ teoria ~tei = teorie platoniciana potrivit careia omul recunoaste ideile pe care le-ar fi contemplat intr-o existenta anterioara. 2. (psih.) evocare brusca a unor fapte ce pareau uitate. 3. ramasita, urma. (< fr. reminiscence, lat. reminiscentia)

mior s. m. – Miel de doi ani. – Mr. miliur, megl. mil’or. Din miel, cu suf. -or (Tiktin; Rosetti, BL, V, 56; Rosetti, Melanges, 174). Der. de la un lat. *agnelliolus (Puscariu 1093; Candrea-Dens., 1101; Candrea), desi posibila, nu pare o ipoteza necesara. – Der. mioara, s. f. (oita, mielusea); miorar, s. m. (pastorel, ciobanas); stramior, s. m. (miel de doi ani). – Din rom. provin ngr. μπλιώρα sau μιλιόρι (Meyer, Neugr. St., II, 76), alb. miljore, miljuar, miljora (Meyer 278), ngr. din Sarakatchan mbl’or(a) (Hoeg 111), mag. miora, millora (Edelspacher 19; Candrea, Elemente, 405).

corabie f. (vsl. korabi si korabli, bg. sirb. korab, rus. korabli, d. vgr. korabion, dim. d. karabos, crab si [pin [!] aluz. la gaoace] corabie; mlat. karabus, un fel de luntre; ngr. koravi; it. caravella, fr. caravelle, sp. carabela, pg. caravela. V. crab). Vas de navigat, nava, bastiment (cu pinze). Trist par´ca ti s´ar fi inecat corabiile, foarte trist. Corabie cu abur, V. vapor si probela. – Si curabie (Cod. Vor.).

MARET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care impresioneaza prin aspect, proportii sau prin perfectiunea insusirilor sale; impunator; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; ingamfat; increzut; fudul; semet; mandru; falnic; infumurat. /a mari + suf. ~et

bivol m., pl. li (bg. bivol, rus. buivol, vsl. bνvolu; ung. bival, mlat. bufalus, lat. bubalus, d. vgr. bubalos; it. bufalo, bufolo, fr. buffle, germ. buffel. V. bour). Un fel de bou cu paru negru si rar, cu coarnele ca de berbec, foarte iubitor de apa si obisnuit pe malurile si regiunile Dunarii. Fig. om gras si greoi. V. tabon.

busola f., pl. e (it. busolla, lat. buxula, si buxtala, dim. d. buxta, var. din buxida, -idos, pixida, cutie. Din buxtula, vine fr. boite, germ. buchse, engl. box. V. bucsa, pusca, boxa). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se afla un ac magnetic care se intoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busola (dupa fr.). Si pusula (ngr. pusulas) intre 1800-1850. – Busola era nestiuta de cei vechi, dar se pare ca Chinejii o intrebuintau cu o mie de ani inainte de Hristos. In Europa a fost descoperita in seculu XIII, cind s’a observat intiia oara ca un ac magnetic, oscilind liber in prejuru unui pivot, se indreapta totdeauna spre nord. Italianu Flaviu Gioia din orasu Amalfi s’a gindit primu sa puna un ac magnetic pe un pivot pe care sa se poata misca in toate directiunile, facind astfel observatiunile mai usoare, si mai exacte. Cercu inauntru caruia se invirteste acu e impartit in 32 parti si se numeste roza vinturilor.

CIOARA, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari din familia corbului, cu penajul negru sau cenusiu, cu cioc conic si puternic (Corvus). ◊ Cioara pucioasa = dumbraveanca (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cat (sau ca) cioara in par= foarte putin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprima nemultumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) d****l? 2. Epitet dat unui om brunet, oaches. – Cf. alb. sorre.

Filipesti, s. m. pl. – In expresia m-ai umplut de Filipesti „m-ai lasat cu buzele umflate”. – Filipesti este o localitate din judetul Prahova, care a fost mosia familiei Cantacuzino. Se pare ca expresia trebuie explicata prin incercarea esuata facuta de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omori; ei au aflat de planul acesta si au reusit sa fuga, astfel incat zbirii domnitorului au gasit casa de la Filipesti goala. – [3373]

ciur interj. – Exprima zgomotul produs de un suvoi de apa. Creatie expresiva, cf. sp. chorro „siroi”. – Der. ciuroi, s. n. (suvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Apartin aceleaisi radacini siroi (var. sur(l)oi, sirloi, jirloi), s. n. (suvoi); sirui (var. siroi, surui), vb. (a picura). Ciurgau, s. n. (izvor, suvoi), din mag. csurgo (DAR), pare a face parte din aceeasi familie expresiva. Cf. Iordan, BF, VI, 181.

SENTIMENT s. 1. (livr.) afect. (Senzatii si ~e.) 2. simtamant, simtire. (Un ~ delicat.) 3. pasiune, simtire, (livr.) patos, (inv.) simt. (A canta cu ~.) 4. simtamant, (inv.) simticiune. (Are un ~ ciudat.) 5. impresie, parere, senzatie. (Are ~ul ca e inoportun.) 6. constiinta. (~ul datoriei implinite.) 7. certitudine, convingere, credinta, incredintare, siguranta, (livr.) convictiune. (Am ~ul ca asa se va intampla.)

PARA² pere f. 1) Fruct al parului. ◊ A-i cadea (sau a-i pica) cuiva para in gura a obtine ceva fara eforturi. Cand va face plopul pere si rachita micsunele niciodata. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira

CELULOZA (‹ fr. {i}) s. f. Polizaharid (C₆H₁₀O₅)_n format din resturi de glucoza, component principal al peretilor celulari ai plantelor; nu este digerata de sucurile digestive la om, ci numai la rumegatoare. Substanta pura se prezinta ca o masa alba, lucioasa, matasoasa, cu aspect amorf; se obtine din lemn, stuf, paie de cereale etc. prin diferite tratamente chimice. Materie prima pentru ind. hirtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice, a explozivilor etc.

TOTUSI conj., adv. 1. conj. dar, insa. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghis. (Sa treci ~ pe la mine.) 3. adv. inca, tot. (Cat ii da si ~ i se pare putin.)

popartac², popartace, s.n. si popartaci, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par, prajina, pop etc. cu diferite intrebuintari. 2. (s.n.) carlig aninat de o creanga de care te prinzi cu mainile si te legeni. 3. (s.m.) om mic de statura; popenchi, popandoc, poparda.

bijbii (bijbii, bijbiit), vb. – 1. A bolborosi, a bombani. – 2. A furnica, a misuna, a forfoti. – 3. A cauta pe dibuite. – Var. bijbai, bojbai. Creatie expresiva, bazata pe o consonanta ce pare a indica ideea de balabaneala, cf. bilbii, fojgai, gilgii, mosmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Puscariu, Lr., 100). Der. bijbiiala, s. f. (bijbiire; la oi, ameteala); bijbiitor, adj. (care bijbiie, care merge bijbiind); bijbiitura, s. f. (mers sau cautare pe dibuite); bojbic, s. m. (bilbiit); bozgindi, vb. (a pipai), a carui alternanta consonantica o aminteste pe cea a lui mosmindi.

cucai (cucaiesc, cucait), vb. – A dormita. – Var. cocai, cucui. Pare formatie expresiva. DAR o deriva din mag. kukkadoz, ipoteza incerta, iar Scriban din sb. kukati „a se plinge”, inca si mai putin probabil. Terminatia verbala -ai este caracteristica creatiilor spontane. Este cuvint curent in Banat si Olt. (ALR, I, 75). – Der. cucaitura, s. f. (somnolenta).

nor (nori), s. m. – Masa de vapori, de picaturi de lichid, de fum etc. aflate in suspensie in atmosfera. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvar, (inv.) nuar. – Mr. nior, naur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbilus (Puscariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beitrage, 18) nu pare necesara. Conservarea lui ou, oo in var. se datoreaza, poate, prezenta lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (innorat); (i)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourata, s. f. (oaie cu lina gri).

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

SEMET ~eata (~eti, ~ete) si adverbial 1) Care exprima demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; falnic; trufas. 2) Care se remarca prin curaj; curajos; indraznet. 3) rar Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; increzut; maret; ingamfat; infumurat; falnic. /Orig. nec.

baliga f., pl i (-iga pare sa fie sufixu lat. -icus. D. rom. vine alb. baiga, sirb. balega, rut. balyga, belega). Excremente de vite mari (de bou, de cal). Fig. Fam. Triv. om bleg, mamaliga. La baliga moale putina apa-i trebuie, unui om slab o boala usoara-i trebuie ca sa cada la pat ori sa moara. V. cacareaza.

2) apar, aparut, a aparea v. intr. (lat. apparere. V. par 3). Ma arat [!]: luna apare de dupa deal. Ies de supt tipar, is publicat: a aparut o carte. Fig. Ma manifest: mila ii apare in toate actiunile. – Fals va apare ild. va aparea.

PLEAVA f. 1) Ramasite constand din farame de spice, paie sau pastai, provenite din treieratul cerealelor sau leguminoaselor (folosite in special ca furaj). 2) fig. (cu sens colectiv) Totalitate a elementelor degradate ale unei societati; putregai; drojdie. /<sl. pleva

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

PREZUMTIE ~i f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; supozitie; ipoteza. ◊ ~ de nevinovatie principiu juridic potrivit caruia o persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni este considerata nevinovata pana in momentul cand vinovatia ei va fi stabilita de lege. 2) Opinie prea avantajoasa si neintemeiata despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumtiei; Sil. -ti-e] /<fr. presomption, lat. praesumptio, ~onis

brehni (-nesc, -it), vb. – (Mold.) Exprima sunetul scos de ciine, de cerb, de porc si, in anumite cazuri de om, cu acceptiile aproape exacte ale sp. ganir. – Var. brihni, brehai. Sl., cf. rut. brechaty „a latra”, sb. brechati „a scinci” (DAR). Var. brehai, care apare numai la Cantemir, pare a fi rezultatul unei contaminari cu behai. – Der. brehne, s. f. pl. (naluci); brehnace, s. f. (inv., uliu, probabil datorita croncanitului pe care il stirneste printre pasarile din ograda).

tetea s. m. – Tata. Tig. tetea. Cuvint care se foloseste numai vorbind despre tigani sau vorbind ca ei. Originea cuvintului tig. este incerta, probabil este o creatie spontana, ca tata, sau din gr. τέττα; der. din rom. tata (Graur 192) este improbabila. Uzul popular al lui tetea (Tiktin) nu pare posibil fara intentii ironice.

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

broasca (oa dift.) f., pl. ste (lat. brosca, mlat. bruscus = rubeta, un fel de broasca de unde si alb. breska, broasca testoasa, ruda cu vgr. batrahos; ngr. [d. rom.] braska; vfr. bruesche, germ. frosch, broasca. V. brotac). Un batracian care traieste de obicei in balti si mlastini. Ficus. Mecanizmu cu care se incuie usa si in care intra cheia (V. lacat). Olt. Rindea. Chist, tumoare, bolfa, modilca, unflatura pe supt pele sau inauntru trupului (V. jaba). A te face broasca, un fel de broasca care-si cloceste ouale pe spinare si pare a fi riioasa (bufo cinereus). Broasca testoasa (sau cu troaca), un fel de broasca mai mare (chear mai mare de un metru) al carei corp e aparat de un test, troaca ori carapace (testudo).

cuart si cvart n., pl. uri (germ. quarz). Min. Oxid de siliciu (SiO₂). – E solid, incolor sau colorat. Lovit cu amnaru, scapara de dur ce e. Varietati: cristalu de stinca, cuartu ialin (p. instrumente optice), cuartu sau topazu fumuriu, morionu (negru), safiru, (sineliu sau albastru), ametistu (violet), citrinu (topaz fals ori spaniol, limoniu), cuartu de Compostela (caramiziu), aventurina (galbena inchisa cu puncte de mica stralucitoare ca auru), ochiu de pisica (cu fire de amiant), ochiu de tigru (galben inchis matasos), paru Venerii (cu cristale de rutil), cuartu laptos, lidita (cu care se incearca auru), nisipu, iaspu, calcedonia, cremenea, agata si opalu.

PROBABILITATE, probabilitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este probabil; fapt, intamplare probabila, posibila. ◊ Expr. Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare, probabil. 2. (Mat.) Multime numerica prin care se exprima caracterul aleatoriu (posibil sau nesigur) al unui eveniment, al unui fenomen. ◊ Calculul probabilitatilor = calcul matematic care permite sa se aprecieze daca un eveniment complex se va intampla sau nu, in functie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. – Din fr. probabilite, lat. probabilitas, -atis.

SENZATIE s.f. 1. Reflectare nemijlocita in constiinta omului a obiectelor si a fenomenelor lumii inconjuratoare ca urmare a actiunii lor asupra organelor de simt; imagine subiectiva a realitatii obiective. ♦ Impresie; stare sufleteasca emotiva. ♦ A avea senzatia ca... = a simti, a i se parea ca... 2. Impresie puternica provocata de cineva sau de ceva intr-o colectivitate. ♦ Eveniment sau stire care provoaca o impresie foarte puternica, care surprinde. ♦ De senzatie = senzational; a face senzatie = a produce o impresie foarte puternica, a face valva. [Gen. -iei, var. senzatiune s.f. / cf. fr. sensation, lat. sensatio].

zurgalau (-ai), s. m. – Clopotel. – Var. zurgalau. Probabil in legatura cu mag. zorgeni „a bate talanga” (Cihac, II, 540); totusi cf. zurgai, vb. (a balangani), pe care Tiktin il considera der. de la zurgalau, si care pare mai curind var. a lui zurui, zornai.

f****r (f****ri), s. m. – 1. (Arg.) om prost, care este furat sau de la care se obtine vreun avantaj. – 2. (Arg.) Ins, tip. Germ. Freier „pretendent, logodnic” (Graur, GS, VI, 335), cf. pol. frajerz „logodnic” (Graur, BL, IV, 82), ceh. frajer (Berneker 283), cr. frajar. Semantismul pare sa se explice prin ideea ca logodnicul este intotdeauna tras pe sfoara. Dupa Vasiliu, GS, VII, 114, din germ. Freiherr „domn”. Der. f****ri, vb. (a insela, a trage pe sfoara, a escroca); f****reala, s. f. (escrocherie; lenevie); f****reste, adv. (ca pungasii).

MUSTRARE, mustrari, s. f. Actiunea de a (se) mustra si rezultatul ei; dojana. ♦ Sanctiune disciplinara care consta in notificarea scrisa facuta unui angajat care nu si-a indeplinit obligatiile de serviciu si caruia i se recomanda sa ia masuri de indreptare. ◊ Mustrare de constiinta = (mai ales la pl.) parere de rau, remuscare, cainta. – V. mustra.

CALE s. 1. drum, (inv. si reg.) poteca. (Ii sta in ~.) 2. cale ferata = drum-de-fier, linie-ferata, (pop.) sina, (Transilv., Bucov. si Ban.) strec. (Se deplaseaza pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferenta v. cale motoare; cale motoare = cale aferenta. 4. directie, linie, sens. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filiera, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) braul-Cosanzenii, braul-lui-Dumnezeu, braul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-schiopilor, calea-tiganului, drumul-laptelui, paiele-tiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

PARIU, pariuri, s. n. 1. Conventie prin care fiecare dintre persoanele care sustin lucruri contrare intr-o disputa se obliga sa ofere o compensatie materiala celui care se va dovedi ca are dreptate; ramasag, prinsoare. 2. Joc de noroc, in special la cursele de cai, constand dintr-o miza care da dreptul participantului castigator la o cota din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.

afectez v. tr. (lat. affectare. V. infectez). Uzitez mult: a afecta oare-care cuvinte. Iau forma de: cristalele afecteaza forme geometrice. Ma prefac: a afecta o fata de om onest. Destinez: a afecta bani pentru un ospiciu. Ipotechez: a afecta o casa la Creditu Urban. Impresionez, misc: mizeria lui m' a afectat. V. refl. Ma intristez: ne afectam de mizeria altuia. Ma prefac, simulez sentimente ca sa par interesant (ma alint, ma izmenesc, ma spanceiesc).

ORZ, (1) s. m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung si cu spicul format din mai multe randuri de boabe, cultivate ca plante furajere si industriale (Hordeum); planta care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrana pentru animale, in industrie si in alimentatia omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui lucruri deosebite cuiva care nu stie sa le pretuiasca. 2. S. n. pl. Specii de orz (1). 3. S. n. Semanatura, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

cehadaie (-ai), s. f. – 1. Protap de plug. – 2. Persoana insolvabila sau neserioasa. – Var. ce(a)cadaie, cicat(a)ie. Mag. csagato (Puscariu, Dacor., III, 673). Rar, in Trans. de Vest. Inainte acelasi Puscariu, ZRPh., XXXI, 302 se gindea la lat. cicada, cu suf. -aie, care nu pare posibil. Acceptia 2 pare a se explica prin asemanarea sa cu cehai sau cicali.

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

pitic (pitica), adj. – 1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) om foarte mic. – 3. Plevusca, pestisori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine indoielnica, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. In general, se considera ca ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuta”, cf. sl. pitiku (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar aceasta apropiere pare intimplatoare. – Der. pitica, s. f. (femeie foarte mica; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micsora, a inchirci); cicic, s. m. (plevusca), forma asimilata din chitic (Draganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stirpitura); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitica).

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

beregata (-ati), s. f. – 1. Marul lui Adam. – 2. Git, gitlej. – Istr. biricuata. Lat. *verucata, de la veruca, datorita aspectului marului lui Adam, cf. sp. nuez (Puscariu, Dacor., IX, 440). Este cuvint folosit in Banat, Olt. si Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie sa provina din rom. Nu pare posibila der. propusa de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.

sugel (-ei), s. m. – 1. Panaritiu. – 2. Urzica-moarta (Lamium purpureum, L. album). – Var. sugiu. Lat. sūgillum, rezultatul unei contaminari a lui sigillum „pecete” cu sūgillāre „a face vinatai” (Puscariu, Dimin., 172; REW 7903), cf. it. sugello „sigiliu” si, pentru confuzia ambelor cuvinte, Vitt. Pisani, IF, LIII, 22-3. Contaminarea cu suge (Tiktin; Candrea), nu pare o ipoteza necesara. Sugiu apare in loc de *sugeu, sing. reconstituit dupa pl. sugei (dupa Candrea, de la sugel considerat drept dim.).

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, tristete, jale; parere de rau. Cu ochii plini De lacrimi si banat (COSBUC). 2. Suparare, necaz, ciuda. Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat (COSBUC). ◊ Expr. (Ca formula de politete) A nu-i fi cuiva cu banat = a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros; mustrare. Poate ca nu veti aduce banat... profesorului (CREANGA). 4. Banuiala. – Magh. banat.

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A impodobi, a infrumuseta, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orindui. – 3. A organiza, a planui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gindi. Sb. kititi „a infrumuseta”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate ca evolutia semantica este fireasca in toate fazele ei, este rar ca un cuvint sl. sa fi dezvoltat in rom., de la sine, o gama atit de intinsa de sensuri. Este de presupus ca in evolutia sa ar fi influentat vreun cuvint ca a cata, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteala, s. f. (podoaba; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecata, parere; supozitie, idee). Cf. cuvintul urmator.

voame (vom, vomut), vb. – A vomita, a varsa. – Var. voma. Mr. vom, vumut, voamire. Lat. vomere (Candrea). In Banat, Trans. si Timoc (ALR, I, 145 si II, 38). Este dubletul lui vomita, vb., din lat. vomitare (sec. XIX). – Der. vomatura (var. vomitura), s. f. (varsatura), in Banat; vonicer(iu), s. m. (lemn-ciinesc, Evonymus europaues), negresit in loc de *vomicer, datorat mirosului sau gretos. (Legatura cu vo(i)nic „viteaz”, sugerata de Tiktin, nu pare probabila).

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

sor (-ruri), s. n. – Piele rasa de porc. Origine incerta. Probabil trebuie admisa o forma vulgara sūs, *sūris „porc”, (in loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūber „pluta” (Candrea; Scriban) nu pare posibila. Se foloseste in Tran. si Maram. – Der. sorici (var. soric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasa de porc), care trebuie sa provina din lat. vulgara suericulum, cuvint ce apare in notele tironiene, fara explicatie, intre diferitele feluri de produse porcine (dupa Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. cvarek „jumari”; dupa Graur 188, din tig. cor „barba”).

chip n., pl. uri (und. kep dial. kip, id., de unde si vsl. kipu. V. capiste). Imagine, figura: un chip de om. Infatisare, fata, aspect: frumos la chip. Forma, aspect: in chip de pasare. Mod, fel: nu stiu in ce chip sa incep. Nu e chip, e imposibil. Dupa chipu si asemanarea lui Dumnezeu, in forma lui Dumnezeu. Chip cioplit, statua. A incerca fel si chip, a incerca toate mijloacele, a face tot posibilu. Chip sau chipurile, dupa cum se vede, dupa cum se pare, par´ca, in forma: a venit chip (chipurile) sa ma viziteze, (supt pretext de vizita) dar, in realitate, ca sa ma spioneze.

incala (-lez, -at), vb. – A se ingrasa, a face burta. – Var. ingala. Origine obscura. Pare sa fie un der. de la lat. callēre „a face bataturi, a se inaspri pielea”, daca se admite trecerea semantica de la „a se ingrosa pielea” la „a se ingrasa” in general, cf. Tiktin; DAR; iar pentru parerea contrara, cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicatii sint insuficiente: din alb. gale „gras”, ngal „a se ingrasa” (Cihac, II, 718); de la cal (Philippide, Principii, 148; Scriban); de la calau „om gras”, der. de la cal (Iordan, ZRPh., LVI, 230 si BL, IX, 67). Var. se datoreaza unei confuzii cu ingala „a murdari”.

TARE¹ adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului). Iti voi ramanea tare recunoscator (ODOBESCU). 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca «a vorbi», «a spune», «a canta» etc.; in opozitie cu in gand) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (in opozitie cu incet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (In opozitie cu agale, incet etc.) Iute, repede. Prin targ asa mana de tare... de ti se parea ca zboara iepele (CREANGA). – Lat. talem.

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

cioara f., pl. ciori si (nord) cioare (alb. caula, cioara; tarentin cola, mrom. toara. Cp. si cu alb. sorra, cioara; friulan core, inrudit cu vgr. korax si lat. corvus, corb. Cp. cu tarca si stirica). O pasare neagra care bate´n albastru, ruda cu corbu, dar mai mica (cornix). Epitet batjocuritor [!] Tiganilor si Tigancelor. Cioara pucioasa (Munt.), dumbraveanca. Fire-ai al ciorilor, minca-te-ar ciorile! (corbii), lua-te-ar d***u! Ce ciorile! ce d***u! A da vrabia din mina pe cioara din par, a da un cistig mic, dar sigur, pe unu mare, dar nesigur.