poghibala, poghibale, s.f. (reg.) 1. om de nimic, om rau, puslama, secatura, derbedeu; strengar. 2. om slab sau vita slaba. 3. lighioana, dihanie. 4. ramasita de la snopii de cereale fara spic.

BUN, -A, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. si f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calitati. 1. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea (fara deosebire), oricine. ♦ Indatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. Care se achita de obligatiile morale si sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunavoie. ◊ Expr. Sfat bun = indemn intelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a incapea etc.) in (sau pe) maini bune = a fi sau a ajunge la o persoana de incredere. A pune o vorba (sau un cuvant) bun(a) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a sustine pe cineva. ◊ Compuse: bun-simt = capacitate bazata pe experienta cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: buna purtare = comportare conforma normelor moralei si educatiei: certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat in care se atesta purtarea corecta a cuiva intr-un serviciu, in scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva; buna-cuviinta = purtare cuviincioasa, crestere aleasa. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator, indatoritor; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi in toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ◊ Expr. A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i provoca cuiva o suparare. Una buna = o intamplare deosebita, spirituala, o nostimada. A o pati buna = a avea necaz. (Ir.) Buna treaba! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am dres-o (sau frant-o), se spune atunci cand ai dat de o situatie dificila sau inoportuna. 2. (Despre mancaruri si bauturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poama buna, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorala. ◊ Compus: bun-gust = simt estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, imbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut, agreabil. 5. Linistit, tihnit, fara griji; fericit. Viata buna. ◊ (In formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! ◊ Compus: (Bot.) buna-dimineata = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si indeplineste bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare data de autor, de editura, de redactie sau de alti beneficiari pe tiparul de corectura sau de proba, dupa care incepe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre functiunile lor) Care functioneaza bine. ◊ Expr. Bun de gura = limbut. Bun de mana = indemanatic, abil. 3. (Despre imbracaminte si incaltaminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) in serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu incapatanare. A sti una si buna = a se incapatana in sustinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie. IV. Adj. Inzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (In basme si superstitii) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplacut, rau. VI. Adj. 1. Zdravan, puternic, strasnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. In buna parte = in masura importanta. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc etc.) = o parte insemnata (de timp, de loc, etc.). 2. Intreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decat..., si mai bine. ◊ Compuse: buna-credinta s. f. = a) obligatie de comportare corecta pe care partile trebuie s-o respecte la incheierea si la executarea contractelor sau, in cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane ca actioneaza in temeiul unui drept si conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de buna-credinta = sincer, cinstit. 3. (In expr.) Intr-o buna zi (sau dimineata) = candva, odata; pe neasteptate. VII. Adj. (Despre legaturi de rudenie) De sange, adevarat. Tata bun. ♦ Var bun sau vara buna = var primar sau vara primara. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. si f. (Inv. si pop.) Bunic, bunica. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanta in circulatia economica. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce poseda cineva; avut, proprietate, avere; bogatie, avutie. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = interventie a unui stat pentru determinarea altor state in vederea rezolvarii pe cale pasnica, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprima o aprobare) Bine, da, asa. – Lat. bonus.

DALCAUC, dalcauci, s. m. Bataus, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Porecla data agentilor electorali de pe vremuri. [Var.: dalcauc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

MAFLER, mafleri, s. m. (Reg.) Sarlatan, escroc; om de nimic. – Ucr. machljar.

MASCARADA, mascarade, s. f. 1. Actiune sau atitudine falsa, ipocrita; prefacatorie, inselatorie, farsa; inscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascarada = om de nimic; secatura. 2. (Inv.) Bal mascat; grup de oameni mascati. – Din fr. mascarade.

LIGHIOANA, lighioane, s. f. 1. Animal (salbatic). ♦ Spec. Pasare de curte; oratanie. ♦ Spec. Insecta, gaza (vatamatoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; misel. ♦ Calificativ glumet dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonu.

SCURSOARE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.), loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgatoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decazut; lepadatura. – Scurge + suf. -oare.

PASTRAMAGIU, pastramagii, s. m. 1. (Iesit din uz) Persoana care facea sau vindea pastrama. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui om de nimic si cu apucaturi grosolane. – Pastrama + suf. -agiu.

POAMA, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poama acra = persoana uracioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau in cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. Persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-canelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-matei = arariel; poame-de-pamant = cartof. – Lat. poma.

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de forma conica, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu par aspru, scurt si relativ rar, crescut pentru carnea si grasimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc salbatic (sau mistret) = mistret. ◊ Expr. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea prefacandu-se ca este preocupat de ceva foarte important spre a nu raspunde la aluzii sau la invinuiri directe. A mana porcii la jir = a dormi sforaind tare. N-am pazit (sau n-am pascut) porcii impreuna = nu suntem egali spre a-ti permite gesturi de familiaritate cu mine. A ingrasa porcul in ajun = a incerca (zadarnic) sa recuperezi in ultimul moment timpul multa vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troaca) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozatoare, salbatice, de talie mijlocie, cu spatele si partile laterale acoperite de spini lungi, puternici si cu pieptul si abdomenul prevazute cu peri tari (Hystrix); (si la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = peste marin de culoare neagra, cu corpul acoperit de solzi ascutiti care contin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerusinat, josnic, ticalos, misel. ◊ Expr. Porc de caine = om de nimic, netrebnic, ticalos. – Lat. porcus.

POSTORONCA, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de caramb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spanzuratoare. – Din ucr. postoronok.

DARDALA, dardale, s. f. (Reg.) 1. Om flecar; p. ext. om de nimic. 2. Martoaga, gloaba, darloaga. ◊ Expr. (Fam.) A ajunge sluga la dardala = a ajunge sluga la darloaga, v. darloaga. – Dard[ai] + suf. -ala.

RUSINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala. ◊ Loc. adj. si adv. Fara rusine = fara jena, cu obraznicie. ◊ Expr. A muri de rusine sau a-i plesni cuiva obrazul de rusine, se spune cand cineva se simte foarte rusinat. N-ai (sau n-are) rusine sau nu-ti (sau nu-i, nu le etc.) e rusine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simt, obraznic, nesimtit, nerusinat. 2. Rezerva, modestie, retinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocara, batjocura, ofensa. ◊ Expr. A fi (sau a ramane, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rusine sau a face cuiva rusine = a (se) face de ras, a ajunge (sau a pune pe cineva) intr-o situatie penibila. 4. Motiv de a se simti rusinat; necinste, dezonoare, umilinta. ◊ Expr. A pati (o sau vreo) rusine = a ajunge de ocara sau de batjocura, a suferi un lucru umilitor. (E) rusine sau (e) mai mare rusinea = (e) nepotrivit, necorespunzator, rusinos. A fi rusinea cuiva = a fi om de nimic, de ale carui fapte cineva se rusineaza, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om si la animale. ◊ Compus: rusinea-fetei = numele a doua plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperita de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse in mici umbele; morcov salbatic (Daucus carota si silvestris). – Cf. lat. roseus.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a sterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (in mod repetat) ceva de mancare, a lua cu limba mancarea. ◊ Expr. A-si linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua si ultimele resturi dupa ce a mancat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzatii de placere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care traieste pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A lingusi cu slugarnicie. – Lat. lingere.

LOAZA, loaze, s. f. (Reg.) 1. Vita de vie. ♦ Ramura verde; vlastar. 2. Fig. Om strengar, smecher; om de nimic, secatura. – Din sl. loza.

MOTPAN, motpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Barbat usuratic, berbant, strengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DERBEDEU, derbedei, s. m. Om fara capatai, om de nimic; pierde-vara, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder.

SCURSURA, scursuri, s. f. 1. Apa sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde isi face drum o apa curgatoare; fagas. 3. Epitet pentru un om de nimic, decazut; lepadatura. – Scurge + suf. -ura.

CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. Om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis

CARPA ~e f. 1) Bucata de material textil folosita la sters praful, vasele etc.; petica. ~ de praf. 2) Obiect de imbracaminte vechi. 3) depr. Om lipsit de caracter; om de nimic. [G.-D. carpei] /<bulg. karpa, sb. krpa

CIOFLINGAR ~i m. 1) Persoana care nu are preocupari serioase; om de nimic; pierde-vara; taraie-brau. 2) inv. peior. Taran care purta haine (saracacioase) orasenesti; pantalonar. /cf. germ. Schuhflicker

GOLAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Om care nu are preocupari serioase; om de nimic; derbedeu; secatura. 2) fam. Tanar care se tine de pozne; strengar. 3) Persoana imbracata in haine zdrentaroase. /gol + suf. ~an

JAVRA ~e f. fam. 1) Caine jigarit, care trezeste mila si repulsie, potaie; cotarla; jigodie. 2) fig. Om lipsit de caracter; om de nimic. [Sil. ja-vra] /Din Javana

PIGMEU ~i m. 1) (in mitologia antica) Fiinta imaginara cu aspect de pitic. 2) Negroid apartinand unei rase de oameni de statura mica. 3) Persoana de statura neobisnuit de joasa; pitic; liliputan. 4) fig. Persoana lipsita de orice valoare sau merite; om de nimic. /<fr. pygmee

PITIC² ~ci m. 1) Persoana de statura neobisnuit de joasa; pigmeu; liliputan. 2) fig. Persoana lipsita de valoare; om de nimic; pigmeu. 3) (in basme) Personaj fantastic de statura foarte mica, vioi si istet. /cf. sl. pitiku

RAS¹ ~uri n. 1) v. A RADE. ~ de copil. ◊ ~ cu plans ras fortat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia isi stapaneste rasul. A-l apuca pe cineva ~ul a incepe sa rada. A pufni in (sau de) ~ a izbucni intr-un ras brusc, spontan. A se strica (sau a se prapadi, a se tavali, a lesina, a plesni) de ~ a rade cu mare pofta si mult. Dupa ~ vine plans se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate si intermitente, produse de aerul iesit pe glota in timpul respiratiei, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau placere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ◊ ~ homeric ras foarte puternic si nestapanit. 3) Bataie de joc. ◊ ~ si batjocura a) mare batjocura; b) situatie rusinoasa; rusine mare. De ~ul lumii de batjocura; de ocara; ridicol. A lua in ~ pe cineva a-si bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva intr-o situatie ridicola. A se face de ~ a-si strica reputatia; a se compromite. A-si face ~ de ceva (sau de cineva) a-si bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. om de nimic. ~ul lumii. ◊ Rade ~ul se spune despre un om de nimic, care indrazneste sa-si mai bata joc de altii. /<lat. risus

A TARAI tarai tranz. v. A TARI. ◊ A-si ~ batranetile a suporta cu greu varsta inaintata. Taraie-brau om de nimic. /<sl. treti

TREANCA: ~-FLEANCA f. Vorbarie fara rost. ◊ A fi o ~ a fi om de nimic. /tranca + fleanca

COMPARS s.m. (Teatru) Personaj mut sau fara rol important. ♦ (Fig.) Cel care joaca un rol neinsemnat intr-o afacere; om de nimic. [< fr. comparse, it. comparsa].

PICARISM s.n. Tendinta in literatura spaniola de a zugravi personaje ca: aventurieri, cersetori, intriganti, declasati etc. [< fr. picarisme, cf. sp. picaro – intrigant, om de nimic].

COMPARS s. m. 1. personaj mut sau cu rol minor in teatru; figurant. 2. (fig.) cel care joaca un rol neinsemnat intr-o afacere; om de nimic. (<fr. comparse, it. comparsa)

chila, chile, s.f. (inv.) 1. veche masura de capacitate pentru cereale, egala cu circa 680 de litri in Tara Romaneasca si cu circa 430 de litri in Moldova. 2. impozit care se platea cu un anumit numar de chile de cereale. 3. hernie, surpatura, vatamatura. 4. om de nimic, amarat, prapadit, sarman.

ciofleac, ciofleci, s.m. (reg.) om de nimic, ciofleaga, taraie-brau, pierde-vara.

ciofleaga² s.f. sg. (reg.) om de nimic, taraie-brau, pierde-vara, zgaraie-branza.

ciorciofleac s.m. (reg.) om de nimic.

ciorlogar, ciorlogari, s.m. (reg.) om de nimic, cioflingar, ciorciofleac, ciorogar.

ciutaler, ciutaleri, s.m. (reg.) om de nimic, h******a.

claban, clabani, s.m. (reg.) om de nimic, pramatie, chelbereata.

ireaza s.f. (reg.) 1. starpitura, fiinta anormala. 2. om de nimic, secatura, aducator de rele, pramatie.

motantan, motantani, s.m. (reg.) om de nimic, neghiob.

osistie, osistii, s.f. (reg.) 1. om de nimic, secatura; lacom; (la pl.) copii multi si galagiosi. 2. om schilod, diform.

papusoi¹, papusoi, s.m. (reg.) 1. papusa care reprezinta o figura masculina; papusa mare. 2. barbat fara personalitate, om de nimic. 3. porumb.4. rodul porumbului (stiuleti sau boabe). 5. planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzui sau purpurii si cu flori mari, rosii, galbene sau pestrite; belsita. 6. planta denumita si lusca alba. 7. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici alburii sau trandafirii; papanas.

pelingher s.m. (reg.) om de nimic.

plotogila s.m. (reg.) om care umbla cu imbracamintea sau cu incaltamintea peticita, rupta; zdreanta, ruptura; om care traieste din afaceri marunte; om de nimic; platogea.

polima, polime, s.f. (reg.) 1. intentie, gand; inceput, stare incipienta. 2. eres, ratacire. 3. soi rau, pramatie, om netrebnic, om de nimic. 4. fiinta, tipenie.

pomoc, pomoci, s.m. (reg.) om de nimic.

prapaloc, prapaloci, s.m. (reg.) om de nimic; secatura, lichea, canalie.

scartar, scartari, s.m. (pop. si fam.) 1. om zgarcit. 2. om de nimic.

smarcitura, smarcituri, s.f. (reg.) 1. smiorcait, sfarcait, smarcaiala. 2. copil smiorcait, plangacios. 3. om de nimic; lepadatura; betivan.

scortofleci, scortofleci, s.m. (reg.; deprec.) 1. om neglijent, murdar; scortofloi. 2. om de nimic; scortofloi.

scortofloi, scortofloi, s.m. (reg.; deprec.) 1. om neglijent, murdar; scortofleci. 2. om de nimic; scortofleci.

stiurla, stiurle, s.f. (reg.; deprec.) 1. caine lenes. 2. om de nimic.

sulfa, sulfe, s.f. (reg.; deprec.) 1. haina veche, deformata sau de calitate inferioara. 2. haina de croiala oraseneasca. 3. femeie care are o tinuta neingrijita, neglijenta. 4. persoana care se imbraca in haine orasenesti. 5. om de nimic. 6. femeie de moravuri usoare; femeie intriganta. 7. (in expr.) a latra ca o sulfa = a fi guraliv.

tarsoaga s.f. (reg.) 1. obiect stricat, uzat. 2. om de nimic.

techergau, techerghei, s.m. (reg.) om de nimic, derbedeu, pierde-vara.

terfichi s.m. (reg.) om de nimic, puslama.

troagar¹, troagari, s.m. (reg.) 1. hamal, servitor. 2. om de nimic, vagabond, puslama.

cioflec (-ce), s. n. – 1. Cupa, pahar in care se servesc bauturile. – 2. Buchet, manunchi, ciorchine. – Var. cioflic, ceflec. Origine expresiva. DAR sugereaza o legatura cu germ. Schuhfleck „petic.” – Der. ciofleaga, s. m. (om de nimic, vagabond); cioflac, s. m. (copil rasfatat); ciofleca (var. ciuflica), vb. (a atirna, a cadea).

ciuruc (ciurucuri), s. n. – Deseu, zdreanta, lucru sau om de nimic. Tc. curuk „putred, stricat” (Seineanu, II, 139; Lokotsch 446), cf. bg., sb. curuk.

SNAPAN s.m. Pungas, hotoman, potlogar; om de nimic. [< fr. chenapan, cf. germ. Schnapphahn].

DALMATIAN², -A adj. 1. dalmat. 2. (fig.; despre biografia, comportamentul cuiva) patat de atitudini degradante; (despre oameni) secatura, om de nimic, netrebnic. (< fr. dalmatien)

LAZARONE s. m. 1. cersetor din Italia meridionala (napolitan). 2. om de nimic; pungas. (< it. lazzarone)

MASCALZONE NE/ s. m. derbedeu, om de nimic. (< it. mascalzone)

ZERO s. n. 1. numar in sistemul numeric inainte de unu. ◊ simbol numeral (0), care, pus la dreapta unei cifre, ii mareste valoarea de zece ori. 2. (fig.) om de nimic; nulitate. 3. valoarea unei marimi de la care se incepe masurarea acelei marimi. ◊ (adj.; despre afixe, desinente) care lipseste, dar constituie o marca tocmai prin absenta. (< fr. zero)

haimana (haimanale), s. f. – Vagabond, om de nimic, golan. Tc. haymana (Roesler 606; Lobel 246; Seineanu, II, 196; Lokotsch 783; Iogu, GS, IV, 385), cf. alb. haymana, sb. ajmana. – Der. haimanalic, s. n. (vagabondaj).

otreapa (otrepe), s. f. – Cirpa, zdreanta, om de nimic. – Var. otrep. Sl. otrepi „cilti” (Cihac, II, 405; Conev 62), cf. bg. utrepka, rus. otrepie.

taujer (-re), s. n. – Bat, nuia; epitet dat unui om de nimic. – Var. taujar(iu), teujer, taunjer. Mag. tozser (Galdi, Dict., 163). – Der. taunji, vb. (a bate, a lovi).

BUN⁴, -A, buni, -e, adj. Care are insusiri pozitive. I. 1. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea, oricine. ♦ Care isi indeplineste obligatiile morale si sociale legate de o anumita situatie. ♦ Indatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. (Despre lucrurile si faptele oamenilor) Corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binisorul; cu vorbe bune; de bunavoie. ◊ Expr. Sfat bun = sfat intelept. Bun suflet de om = om bun. A fi (sau a ajunge) in maini bune = a fi (sau a ajunge) in maini sigure. A pune o vorba buna pentru cineva = a interveni pentru cineva. ◊ Compus: buna-purtare = purtare conforma normelor moralei si educatiei. Certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat in care se atesta purtarea corecta a cuiva intr-un serviciu, in scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel. ◊ Expr. A fi in toane bune = a fi bine dispus. II. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ◊ Expr. (Ir.) A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i face (cuiva) o pozna sau un (mare) rau. Una buna = o intamplare deosebita, spirituala. A o pati buna = a da de bucluc. Buna treaba! = frumos! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am frant-o! se spune aceluia care, intr-o situatie grea, propune o solutie nepotrivita. 2. (Despre mancaruri si bauturi) Gustos. ◊ Expr. Poama buna = termen injurios dat unui om de nimic, unei femei imorale sau unui copil neastamparat. 3. Bogat, imbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut. 5. Linistit, tihnit; fericit. Viata buna. ◊ (In formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! III. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si indeplineste bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat), formula prin care cineva da autorizatia de a se tipari o lucrare, pe baza ultimei corecturi. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducator de caldura (sau de electricitate) = prin care caldura (sau electricitatea) se transmite cu usurinta. 2. (Despre organele corpului) Care functioneaza bine; (despre functiile fiziologice) care se indeplineste normal. ◊ Expr. Bun de gura = vorbaret, limbut. Bun de mana = indemanatic. Bun de picioare = sprinten. 3. (Despre imbracaminte si incaltaminte) Neuzat; p. ext. nou; de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) in serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu insistenta. A sti una si buna = a avea o parere hotarata, pe care nu o poate zdruncina nimeni. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie; emis de o autoritate indreptatita. ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare consideratie (din partea cuiva). IV. Inzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, iscusit. V. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (In basme si superstitii) Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun (CREANGA). ◊ Expr. A nu fi (de-)a buna (cuiva) = a prevesti ceva rau. VI. 1. Zdravan, strasnic. Trage un somnulet bun (ISPIRESCU). ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. O buna parte (din... sau dintre...) = o parte insemnata (din... sau dintre...). In buna parte = in mare masura. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc) = o bucata lunga (de timp, de loc). 2. Intreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decat..., si mai bine. Mai erau ca doua ceasuri bune (CAMILAR). ◊ Compus: buna-stiinta = constiinta deplina in savarsirea unei fapte. ♦ (Precedand un adjectiv, accentueaza ideea exprimata de acesta) Pe deplin, definitiv. Diata ramase buna facuta (CREANGA). 3. (In expr.) Intr-o buna zi (sau dimineata) = intr-o zi (sau intr-o dimineata); pe neasteptate. VII. (Despre relatii de inrudire) De sange, adevarat. Tata bun. ◊ Var bun = var primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. VIII. (Reflectand conceptia claselor exploatatoare, despre familie, neam etc.) Nobil, ales. – Lat. bonus.

MARTAFOI, martafoi, s. m. om de nimic, om fara capatai, vagabond, golan, netrebnic; secatura. – Et. nec.

NEISPRAVIT, -A, neispraviti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este lasat neterminat, care nu are capat sau sfarsit. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) care nu are nici o situatie, nici un rost, care este fara capatai, de nimic; (om) incapabil. – Ne- + ispravit.

NESPALAT, -A, nespalati, -te, adj. Care nu a fost spalat, care nu s-a spalat (inca) sau care nu s-a spalat bine; care in mod obisnuit nu se spala. ♦ (Substantivat) om care nu este bun de nimic, om fara rost, fara capatai; neispravit. – Ne- + spalat.

TANDALA m. pop. Persoana care nu este buna de nimic; om pe care nu te poti bizui. /v. a tandali

nimicuros, nimicuroasa, adj., s.m. si f. (inv.) (persoana) care se ocupa de fleacuri, de nimicuri; (om) de nimic.

HomO SUM: HUMANI NIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) sunt om: nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e strain – Terentiu, „Heauton timorumenos”, act. I, scena 1, 25. Vers devenit expresie a sentimentului de solidaritate umana.

NIL SINE MAGNO VITA LABORE DEDIT MORTALIBUS (lat.) fara mare truda viata n-a dat oamenilor nimic – Horatiu, „Satirae”, I, 9, 60.

HAIMANA, haimanale, s. f. om de nimic, fara capatai, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fara rost, a hoinari, a vagabonda. – Din tc. haymana.

JABRAC, jabraci, s. m. (Reg.) om de nimic, ticalos. – Din jabra + suf. -ac.

VAGABOND, -A, vagabonzi, -de, adj., s. m. si f. (om sau animal) care rataceste fara rost pe drumuri, care hoinareste fara tinta; (om) fara ocupatie stabila, fara domiciliu fix. ♦ (om) de nimic, fara capatai. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

ZDREANTA, zdrente, s. f. 1. Bucata rupta, sfasiata dintr-o panza sau dintr-un obiect de panza; haina, rufa sau panza veche, rupta. ♦ Fig. (Fam.) om de nimic; lepadatura, secatura. 2. (La pl.) Un fel de aluat subtire facut din faina si oua, care se fierbe in supa in bucatele mici. [Var.: treanta s. f.] – Cf. sl. sudranu.

TUFA, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la radacina; grup de flori, de lastari sau de plante erbacee cu radacina comuna. ◊ Expr. (Fam.) Tufa (de Venetia) = nimic, deloc. Tufa-n punga sau tufa-n buzunar = a) nimic; b) om fara bani. ♦ Fig. Par mult si des; claie. 2. (Rar) Ramura, creanga inverzita. ♦ (Reg.) Bata, ciomag. – Lat. tufa.

PAPUGIU, papugii, s. m. (Fam.) om de nimic, care se tine de inselaciuni, care traieste din siretlicuri. – Din tc. papuccu.

FLEAC¹, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mica importanta, neinsemnat; bagatela. ♦ om de nimic, secatura. 2. (La pl.) Vorbe de claca; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec.

PLEAVA s. f. I. 1. Ramasite de spice sau de pastai rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanta; lucru de nimic. 2. Fig. om de nimic; lepadatura, drojdia societatii. II. (Iht.) Plevusca. – Din sl. pleva.

POGHIBALA, poghibale, s. f. (Reg.) om de nimic, secatura, puslama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'.

PRASCAU, prascai, s. m. (Pop.) Baietandru strengar si haimana. ♦ om de nimic, ticalos; om imoral. – Et. nec.

OTREAPA, otrepe, s. f. 1. Carpa (de sters), zdreanta. 2. Fig. om de nimic, fara caracter, lipsit de vointa; secatura, lepadatura. – Din sl. otrepĩ.

CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. (Pop. si fam.) om de nimic, secatura, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care taranii il dadeau celor care umblau imbracati in haine orasenesti. – Cf. germ. Schuhflicker „carpaci”.

MISEL, -EA, misei, -ele, adj., s. m. si f. 1. (om) de nimic, ticalos, nemernic; (om) las, fricos. 2. (Inv.) (om) de conditie modesta, de rand. 3. (Inv. si reg.) (om) sarac, nevoias; (om) vrednic de plans. 4. (Inv. si reg.) (om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

NEMERNIC, -A, nemernici, -ce, adj., s. m. si f. 1. (om) ticalos, infam, marsav. ♦ (om) de nimic, fara valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (om) vrednic de mila, sarman. 3. (Inv.) (om) strain, pribeag, pripasit. – Din sl. namerĩnu „care vine”.

TIGOARE, tigori, s. f. (Pop.) om de nimic, ticalos; fiinta lenesa, puturoasa sau slaba, prapadita. – Et. nec.

TARATURA, taraturi, s. f. om de nimic, fara caracter; femeie de moravuri usoare, t***a. – Tari + suf. -tura.

SECATURA, secaturi, s. f. 1. om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanta; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -atura.

CIURUC ~uri n. 1) Obiect fara valoare; ramasita buna de aruncat. 2) depr. om de nimic, demn de dispret. /<turc. curuk

DERBEDEU ~i m. om de nimic; puslama; secatura. /<turc. derbeder

GUNOI ~oaie n. 1) Resturi murdare sau inutile, care se arunca. ◊ A (nu) scoate ~oiul din casa a (nu) vorbi in prezenta unor persoane straine despre lucruri compromitatoare din familie sau din colectiv. A-i sta cuiva ca ~oiul in ochi a supara pe cineva. 2) Baligar care este folosit ca ingrasamant agricol. 3) fig. depr. om de nimic; persoana degradata; lepadatura. /<sl. gnoi

MANGOSIT ~ta (~ti, ~te) m. si f. reg., fam. om de nimic. /Orig. nec.

MARTAFOI ~ m. pop. om de nimic; persoana fara preocupari serioase; derbedeu; puslama; secatura. /Orig. nec.

POTAIE ~ai f. 1) Caine jigarit care trezeste mila si repulsie. 2) fig. depr. om de nimic; netrebnic. /Orig. nec.

PUSLAMA ~le f. 1) om de nimic; derbedeu; secatura. 2) Persoana fara ocupatie serioasa; derbedeu; haimana. /cf. pusti

SECATURA ~i f. om de nimic; puslama; derbedeu; golan. /a seca + suf. ~atura

TARATURA ~i f. fam. 1) om de nimic; taraie-brau. 2) Femeie d********a; t***a; p*********a. /a tari+ suf. ~tura

ZAMPARAGIU ~i m. pop. om de ni-mic; puslama; secatura; derbedeu. /cf. turc. zampara

ZDREANTA zdrente f. 1) Fasie rupta dintr-o bucata de panza sau dintr-o haina uzata. 2) Obiect de imbracaminte vechi si rupt; ruptura. 3) fig. fam. om de nimic; puslama; secatura. 4) la pl. Preparat alimentar din aluat subtire, care se toarna in supa ce fierbe, capatand forma unor fasii. [G.-D. zdrentei] /cf. sl. sudranu

ZERO² zerouri n. 1) Numar constand din zero unitati. 2) Cifra 0. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. 4) Valoare intr-un sistem de masurare de la care pornesc in sensuri opuse gradatiile semnificative. ◊ ~ absolut temperatura de minus 273 ºC considerata ca cea mai joasa. 5) fig. om de nimic; persoana nula; nulitate. /<fr. zero

BULEVARDIER, -A adj. De bulevard. ♦ (Fig.; despre piese de teatru, spectacole etc.) Usor, de mica valoare. // s.m. om de nimic, haimana; plimbaret; bulevardist. [Pron. -di-er. / < fr. boulevardier].

LAZARONE s.m. (Liv.) 1. Cersetor din Italia meridionala (mai ales napolitan). 2. om de nimic; pungas. [Pron. la-ta-. / < it. lazzarone].

ZERO s.n. 1. Numar situat in sistemul numeratiei inainte de unu. ♦ Semn cifric, care, pus la dreapta unei cifre, ii mareste valoarea de zece ori. 2. (Fig.) om de nimic; nulitate. 3. Valoarea unei marimi de la care se incepe masurarea acelei marimi. [Pl. -rouri, -ruri. / < fr. zero, it. zero < ar. sifr – gol, nimic].

VAGABOND, -A adj., s.m. si f. (Cel) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de asezare, meserie precisa, existenta stabila. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (om) de nimic, fara capatai. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rataci].

pintoc, pintoci, adj. si s.m. (reg.) 1. (adj. si s.m.) (om) de nimic, netrebnic, ticalos. 2. (s.m.) veche moneda divizionara valorand un gros, o jumatate de para, un pitac etc. 3. (s.m.) om mic de statura, scund.

cioflingar (cioflingari), s. m. – om de nimic, secatura, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incerta. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu exista dificultati; la fel de bine insa ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a carui der. este mai dificila fonetic dar se potriveste mai bine sensului. Dupa Graur 139, din. tig. coχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabila explicatia semantismului propusa de Graur, ca pantofarii obisnuiau sa poarte haine mai mult sau mai putin occidentale. Daca etimonul este exact, este vorba de o legatura care apare adesea, intre notiunea de „pantofar” si cea de „inselator”, cf. potlogar, papugiu, a incalta, a potcovi, etc.

VAGABOND, -A adj., s. m. f. (om, animal) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupatie, existenta stabila. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fara capatai. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

terchea-berchea s. m. – om de nimic Mag. tarkabarka „pestrit” (Philippide, Principii, 109; Tiktin; Candrea).

TERFICHI, terfichi, s. m. (Reg.) om de nimic, puslama. – Comp. tc. terfik.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, se afla inainte de unu si care se indica prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus, pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Fig. om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. – Fr. zero (< it.).

ZDREANTA, zdrente, s. f. 1. Bucata rupta, sfasiata dintr-o panza sau dintr-un obiect de imbracaminte; haina, rufa sau panza veche, rupta; treanta. ♦ Fig. (Fam.) om de nimic; lepadatura, secatura. 2. (La pl.) Un fel de aluat subtire facut din faina si oua, care se fierbe in supa. – Comp. v. sl. sudranu „rupt” (< sudrati).

CIURUC, ciurucuri, s. n. Lucru fara valoare, ramasita buna de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) om care nu e bun de nimic, vrednic de dispret. – Din tc. curuk.

NENOROCIT, -A, nenorociti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se gaseste intr-o situatie vrednica de plans, care este lipsita de noroc, de fericire, care are de indurat un mare necaz, o mare suferinta; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situatii) Care inspira mila, tristete; vrednic de plans, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul in care se afla cineva) Care denota o situatie foarte proasta, vrednica de plans; p. ext. sarac, saracacios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. si f. (om) ticalos, de nimic. – V. nenoroci.

pahai, pahaie, s.m. f. si n. (reg.) 1. (s.n.) miros. 2. (s.m. si f.) caine jigarit, javra. 3. (s.f.) om rau, urat, prost sau batran; om netrebnic, de nimic.

AUTOCONSISTENTA s. f. principiu in filozofia materialista potrivit caruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfasura pana la formele cele mai inalte de constiinta; proprietate fundamentala a materiei de a se sustine prin ea insasi. (< auto¹- + consistenta)

PUSLAMA, puslamale, s. f. om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secatura; om care traieste din expediente, neavand o ocupatie serioasa, stabila; derbedeu, haimana. – Et. nec.

ciceris, cicerisi, s.m. (reg.) om care nu trece nimic cu vederea, intepator, critic.

coli s.m. pl. (reg.) oameni care nu fac nimic, trantori, lenesi.

GOLAN, -A, golani, -e, s. m. si f. (Peior.) 1. om fara ocupatie, care bate toata ziua drumurile fara sa faca nimic util; derbedeu. 2. (Adesea adjectival) om sarac, zdrentaros, care nu are cu ce se imbraca. – Gol² + suf. -an.

VRUTA, vrute, s. f. Vointa, vrere. ◊ Expr. Vrute si nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.

AGNOSTICISM s. n. Doctrina filozofica idealista care sustine ca lumea obiectiva nu poate fi cunoscuta, ca ratiunea omeneasca este limitata si ca dincolo de limitele senzatiilor omul nu poate sa cunoasca nimic. – Engl. agnosticism (fr. agnosticisme).

brinza f., pl. inuz. e (met. din lat. zaberna, din care pe de o parte, s’a facut zagirna, torba de pus brinza la scurs, iar pe de alta zbirna, apoi brinza, de unde si ung. brindza, slovac. si rut. bryndza, pol. brendza. Tot asa: rus. dial. paner, brinza, it. „paner”; lat. mantica, desag., sp. manteca, unt; rom. ghiveci, oala si „un fel de mincare”, sau canura care la inceput insemna „teava”, apoi „firu infasurat pe aceasta teava”. Cp. si cu sfarog si sifon.). O substanta alba consistenta care se scoate din lapte (Cind lasi laptele crud doua zile zile intr’o oala, se formeaza la suprafata smintina. Dupa ce iei smintina cu lingura si ajungi la zer, pui oala sa se’ncalzeasca linga foc, dar nu sa fearba. Astfel, brinza se intareste. Luind oala si rasturnind-o intr’o pinza zeru se scurge, si ramine brinza curata). Fig. Iron. A nu face brinza intr’o afacere, a nu reusi. A strica brinza pe cineva, a te certa, a rupe relatiunile cu el. Nu e nici o brinza de capu lui (ori de el), nu valoreaza nimic. V. cas, urda, telemea.

SCARNAVIE, scarnavii, s. f. 1. Lucru murdar, scarnav; scarnavenie, murdarie. 2. Fig. om, lucru, fapta fara valoare, de nimic. – Scarnav + suf. -ie.

VEGETA, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trai, a creste, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trai fara a realiza nimic, a duce o viata obscura, lipsita de activitate. – Din fr. vegeter, lat. vegetare.

COBAIT, -A, cobaiti, -te, adj. (Reg.; despre oameni) care nu este bun de nimic; mocait, ticait. – Cf. cobe.

NESPALAT ~ti m. depr. om care nu este bun de nimic. /ne- + spalat

TERCHEA: ~-berchea m. invar. depr. Persoana fara valoare sociala; om care nu este bun de nimic. [Sil. ter-chea-ber-chea] /<ung. terkabarka

VEGETA vb. I. intr. 1. (Despre plante) A trai, a creste. 2. (Fig.; despre oameni) A trai fara a realiza nimic, fara a avea o activitate dinamica. [< fr. vegeter, cf. lat. vegetare].

VEGETA vb. intr. 1. (despre plante) a trai, a creste. 2. (fig.; despre oameni) a trai fara a realiza nimic, fara a avea o activitate dinamica. (< fr. vegeter, lat. vegetare)

TERCHEA-BERCHEA s. m. invar. Calificativ dat unui om neserios, care nu e bun de nimic. – Cf. magh. tarka barka.

MANGOSIT, -A, mangositi, -te, adj., s. m. si f. (Reg. si fam.) (om) natarau, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.

SEC seaca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A manca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic in interior; gol; desert. Nuca seaca. ◊ Cap ~ om prost. In ~ a) in gol; b) in zadar. A inghiti in ~ a) a inghiti fara a avea ce inghiti; b) a-si infrana o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mana seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus

posalatate, posalatati, s.f. (reg.) om ticalos sau care nu este bun de nimic.

NIL MORTALIBUS ARDUM EST (lat.) nimic nu este imposibil muritorilor – Horatiu, „Ode”, I, 3, 37. omul, in cutezanta sa, incearca si reuseste sa infaptuiasca lucruri care par a-i depasi puterile.

cenusa (est) si -use (vest) f., pl. i (lat. cinusia, d. cinus ild. cinis, cineris, cenusa; din cinisia vin it. cinigia, pv. sp. ceniza, pg. cinza; din cinis, cineris vine it. cenere, pv. fr. cendre, cat. cendra). Materia minerala (prafu) care ramine din lemnu ars ori din cadavrele arse (cum obisnuiau Romanii. De aci si int. de „ceia ce a mai ramas dintr´un mort, oasele”). A lua cuiva si cenusa din vatra, a-l despoia [!] de tot ce are. E un ger de ingheata si cenusa´n vatra, e mare ger. Nu s´a ales nici cenusa (ori prafu) de el, n´a mai ramas nimic, s´a perdut [!] tot. V. scrum.

TARAI, tarai, vb. IV. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) tari. ◊ Compus: (fam.) taraie-brau s. m. = om care isi pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vara. – Cf. tari.

COTOI ~ m. Mascul al pisicii; motan; pisoi; cotosman. ◊ A avea ochi de ~ a avea privirea vicleana. A umbla ca un ~ a nu se ocupa cu nimic serios; a hoinari. [Sil. co-toi] /cot + suf. ~oi

MALAI ~ie n. 1) Planta din familia gramineelor cu spicul ramificat, avand semintele in forma de boabe mici, care servesc pentru hrana pasarilor si animalelor. ◊ Vrabia ~ viseaza se spune (in gluma) despre acela care se gandeste mereu la ceea ce doreste. 2) Faina de porumb. 3) Produs alimentar din faina de porumb, dospit si copt in cuptor. ◊ Si-a trait traiul, si-a mancat ~iul se spune despre un om in varsta, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.

MAYA s. f. (in fil. indiana) latura fenomenala a realitatii; aparenta inselatoare, iluzia. ♦ valul ~ ei = aparenta care ascunde ultima esenta a lucrurilor sau nimicul. (< fr. maya)

INDEPENDENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este dependent de nimeni sau de nimic; liber de orice dependenta; nedependent; autonom; neatarnat. 2) Care nu vrea sa se supuna nimanui; cu initiativa personala. /<fr. independant, it. independente

VARA¹ veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, in emisfera nordica, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vara; b) care are loc vara. La ~ in timpul verii viitoare. Asta ~ vara trecuta. De cu ~ inca din timpul verii. Pierde-vara om care nu are nici o ocupatie, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera

SELF-MADE MAN [Pron.: self meid men] s.m. om ajuns prin propriile-i forte, autodidact, care nu datoreaza nimic originii, favorurilor sau norocului. (< engl. self-made man)

ciorovaiesc si -voiesc (ma) v. refl. (sirb. cavarijati, a flecari, ruda cu rut. cvara, ciorovaiala, si poate si cu turc. cav-cav, ciripire, ung. csor-por, ciorobor, csorompolni, a vocifera. V. sfara 2). Fam. Ma cert ori discut cu glas tare: Sa ne ciorovaim pentru nimicuri? Joia viitoare mergem impreuna sa facem actele, cum se cuvine intre frati (Rebr. 2, 40). V. cicalesc, ciondanesc.

FANTEZIST, -A, fantezisti, -ste, adj. 1. Care nu are nimic comun cu realitatea, care este un produs al imaginatiei. 2. (Despre oameni) Care este (sau se lasa) dominat de idei fantastice, ireale sau nerealizabile. 3. (Despre manifestari, creatii etc. ale oamenilor) Care este lipsit de orice baza reala, care tradeaza pe omul fantezist (2). – Din fr. fantaisiste.

TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.

BEILIC ~uri n. inv. 1) Conac in care erau gazduiti inaltii demnitari, trimisi de Poarta Otomana in Principatele Dunarene. 2) Vanzare fortata de oi facuta in Principatele Dunarene la porunca sultanului turc, pe pret de nimic. [Sil. bei-lic] /<turc. beylik

SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) om ajuns prin propriile-i forte, instruit de sine insusi, care nu datoreaza nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self meid men. / < engl. self-made man].

A PIERI pier intranz. 1) (despre fiinte) A inceta sa mai traiasca; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violenta. ~ de ciuma. ◊ Nu piere lumea nu se intampla nimic. 3) (despre vegetatie) A-si pierde seva cu totul (de frig, de seceta etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stari, senzatii) A inceta de a mai persista; a lua sfarsit (subit). I-a pierit dorinta de plecare. ◊ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frica, de emotie etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumina) A scadea treptat in intensitate; a deveni din ce in ce mai slab, disparand complet; a se stinge. 6) A disparea brusc; a se face nevazut. ◊ Piei din ochii mei (sau fata mea)! sa nu te mai vad! /<lat. perire

FRIVOL, -A adj. (Despre oameni) Care se ocupa cu lucruri neserioase; usuratic, neserios. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) De nimic, neinsemnat. [< fr. frivole, it. frivolo, cf. lat. frivolus – care pretuieste putin].

NUL, -A adj. 1. (despre acte) fara valoare legala, care se reduce la nimic; inexistent. ♦ meci ~ = meci terminat la egalitate. 2. (mat.) de valoare egala cu zero. 3. (despre oameni) lipsit de merite. (< fr. nul, germ. null)

HIEROGLIFA s.f. 1. Semn al scrierii vechilor egipteni, care reprezenta cu ajutorul unor figuri lucrurile sau fiintele despre care se scria. ◊ Teoria hieroglifelor = teorie agnostica potrivit careia senzatiile si reprezentarile omului nu sunt o copie a obiectelor, ci numai semne conventionale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale si cu insusirile lor. 2. (Fig.; ironic) Scris urat, necitet, indescifrabil; lucru greu de descifrat. [Pron. hi-e-, var. ieroglifa s.f. / < fr. hieroglyphe, cf. gr. hieros – sacru, glyphein – a grava].

APROAPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanta mica in spatiu de cineva sau de ceva; in preajma, in vecinatate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaste (pe cineva) de aproape = A cunoaste (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (in viitor sau in trecut) fata de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu putin timp inainte de... Aproape de sfarsitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mancat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cat pe ce. Aproape sa-l prinda. II. S. m. art. Orice om (in raport cu altul, considerat apropiat); semen¹. Aproapele nostru. – Lat. ad-prope.

SAN¹ ~uri n. 1) Partea din fata a corpului omenesc situata intre brate; piept. ◊ A fi (sau a umbla) cu frica in ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spatiu dintre piept si camasa incinsa la brau. ◊ A sta cu piatra in ~ a astepta momentul potrivit pentru a se razbuna. A sta cu mainile in ~ a nu face nimic; a pierde timpul in zadar. 3) Loc unde se nasc (dupa o veche credinta populara) sentimentele omului. 4) Mediu in care activeaza cineva sau din care isi trage originea. In ~ul naturii. /<lat. sinus

LANCEZI, lancezesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A se afla intr-o stare de slabiciune sau de moleseala; a nu avea chef de nimic. ♦ Fig. (Despre activitati) A stagna. – Din lanced.

ISPRAVA, ispravi, s. f. 1. Fapta, treaba, actiune dusa (cu bine) pana la capat, indeplinita cu succes; p. ext. aventura. ◊ Loc. adj. De isprava = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre actiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) isprava = care nu e bun de nimic, care nu inspira incredere. ♦ (Ir.) Pozna, nazdravanie. 2. Rezultat bun obtinut in urma unor eforturi; succes, reusita, izbanda. ◊ Expr. Fara nici o (sau vreo) isprava = fara nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

FRANC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tainuieste nimic; dispus a-si exprima gandurile fara a le ascunde; deschis; neprefacut; sincer. Atitudine ~ca. 2) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota claritate in exprimare; prezentat in mod direct. Suras ~. 3) (despre actiuni) Care corespunde legilor de onoare si probitate; in conformitate cu onoarea si probitatea morala; onest; cinstit. /<fr. franc

NUL, -A, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valoreaza nimic sau nu se manifesta in nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezinta valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termina la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fara valoare legala, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni si despre actiunile lor) Lipsit de orice valoare, fara nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu sti absolut nimic (intr-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanti sintetici. Frate, frate, dar branza-i pe bani (= in afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Branza buna in burduf de caine, se spune despre un om plin de calitati, care insa nu le foloseste in scopuri bune. A nu face nici o branza = a nu face, a nu ispravi nimic; a nu fi bun de nimic. (Duca-se, du-te etc.) opt cu a branzei sau opt (si) cu a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de branza (1).

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

SPERA vb. 1. a crede, a nadajdui, (inv. si reg.) a se nadai. (~ ca isi va realiza visul.) 2. a nadajdui, (inv.) a upovai. (~ in zile tot mai senine.) 3. a (se) astepta, a nadajdui, (inv. si reg.) a se nadai. (Sa nu ~ nimic de la el.)

REZONABIL, -A, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecata sau o comportare rationala; cu judecata; cumpanit, cuminte. ♦ (Despre actiuni, fapte etc.) Care se mentine in limitele normale, obisnuite; care nu are nimic iesit din comun; fara exagerari; cumpatat. 2. (Despre preturi) Care este corespunzator cu valoarea lucrului (de) cumparat; potrivit, acceptabil: p. ext. accesibil. Preturi rezonabile. – Din fr. raisonnable.

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

cird n., pl. uri (sirb. krd, vsl. kurdu. Cp. cu ciurda, cireada). Ceata, droaie: cird de copii, de miei, de rate. Cirduri-cirduri, cu cirdu, cite un cird, in cirduri: veneau cirduri-cirduri. De un cird de vreme, de cit-va timp. A avea (a intra sau a te pune) in cird cu cineva, a avea, a face cu el (Cp. cu circa): cu circotasu sa n´ai nimic in cird! V. crila, haita, vijdoc.

NECUNOSCUT, -A, necunoscuti, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se stie nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artisti, creatori) Extrem de putin cunoscut (si apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (inca) cunoscut, ceea ce depaseste cunostintele omului. 3. S. f. (Mat.) Marime a carei valoare nu este cunoscuta si care trebuie aflata pe baza datelor problemei sau ale exercitiului. – Ne- + cunoscut.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ om de paie. v. om. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

2) coace si coa (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce si eccu-hac, de unde s´a facut acoace [care exista pina azi in est in intr´acoace, in coace], apoi coace, ca si acice-cice si acolo-colo; it. qua, sp. aca, pg. ca; vit. cia, fr. ca; pv. sa). Spre mine, in directiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi dragalas, dragastos, atragator, simpatic. De(la) un timp in coace, de cit-va timp. In coace si´n colo, in amindoua (sau si in toate) directiunile, in toate partile: am cautat in coace si´n colo, si n´am gasit nimic! Intr´acoace (est si nord), in coace. Din coace, din spre mine: sa pornim din coace´n colo (in est si nord dintr´acoace intr´acolo). – Se zice tot asa de des si in coa, din coa, mai ales in vest. V. colo, dincoace, dincolo.

PRAJI, prajesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune un aliment actiunii focului (de obicei in grasime incinsa) pentru a-l face comestibil sau pentru a-l prelucra. ♦ Tranz. si refl. A (se) distruge sau a (se) degrada prin foc, a (se) arde. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) chinui, a (se) framanta. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A se expune la caldura soarelui sau a focului (pentru a se incalzi, a se bronza etc.). ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-si praji burta la soare = a nu face nimic, a lenevi. 3. Tranz. A incalzi minereurile in cuptoare speciale, la o temperatura inferioara temperaturii de topire, pentru a le usca si a le purifica sau pentru a le face mai usor de tratat prin operatii metalurgice ulterioare. – Din sl. praziti.

STATATOR, -OARE, statatori, -oare, adj. 1.Care sta pe loc, care nu se misca, imobil, fix; (in special despre ape) care nu curge. ◊ Piatra statatoare (si substantivat, f.) = piatra fixa din sistemul celor doua pietre ale morii. 2.(Inv.:despre oameni) Cu locuinta statornica; stabil. 3. (In loc. adj.) De sine statator = care poate exista si se poate mentine prin propriile sale puteri sau insusiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ator.

AL, A, ai, ale, adj. dem. (In vorbirea putin ingrijita) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Mosia beiului, a din Vadastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine stie ce. Ca doar nu esti al voinic, Ci, bade, esti de nimic (JARNIK-BIRSEANU). [Gen.-dat. sg.: alui, alei; gen.-dat. pl.: alor] – Lat. illum, illa.

MAI¹ adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) Cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

MANCARE, (2,3) mancari, s. f. 1. Actiunea de a manca si rezultatul ei. ◊ Pofta de mancare = apetit. De mancare sau de-ale mancarii = hrana, alimente. ◊ Loc. adj. De mancare = comestibil. 2. (Abstract) Pranz; cina, masa. 3. (Concr.) Ceea ce se mananca; hrana, aliment. ◊ Expr. A strica mancarea degeaba = a trai degeaba, fara a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce intr-o mancare si intr-o bautura = a petrece, a chefui intruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i alta mancare (de peste) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mancare de peste = a fi acelasi lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Soi, fel. [Pl. si: (3) mancaruri] – V. manca.

INTREG² ~eaga (~egi) 1) A carui integritate nu este atinsa; integral. Paine ~eaga. Lan ~. Text ~. ◊ Numar ~ numar care nu contine o fractie. 2) (mai ales inaintea cuvantului determinat) Care cuprinde ceva in totalitatea sa; caruia nu-i lipseste nimic; tot; deplin; complet. ~ satul. ~eaga scoala. ~ echipajul. ~eaga livada. ◊ Pe de-a-ntregul in intregime; cu totul. 3) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; tot. Anul ~. Noaptea ~eaga. 4) (despre persoane) Care nu are infirmitati (fizice sau psihice); fara nici o leziune; teafar. om ~. ◊ Cu mintea ~eaga (sau ~ la minte) sanatos din punct de vedere psihic. /<lat. integer, ~gra

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

brat n., pl. e (lat. brachium, pop. bracium, d. vgr. brahion; it. braccio, pv. braiz, fr. cat. bras, sp. brazo, pg. braco). Mina de la umar pina la unghii. Cantiatea pe care o pot purta bratele: un brat de lemn. Ramificatiune de fluviu, de mare (numit si crac). Fig. Munca: a trai din bratele sale. Putere: bratu lui Dumnezeu. Vigoare: tot cedeaza bratului lui. A primi cu bratele deschise, a primi cu bucurie. A sta cu bratele incrucisate, a nu avea nimic de facut. In brate, cu ajutoru bratelor: a tineaun copil in brate. La brat sau brat la brat, tinindu-te de bratu altuia: a te plimba cu cineva la brat. – Se zice gresit si in bratele meu, ca in spatele meu, pin confuziunea f. pl. in e cu m. ori n. sing. in e.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). Alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

ZEAMA, zemuri, s. f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mancare; partea lichida a bucatelor, apa in care fierb. ◊ Expr. A manca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasand altora foarte putin sau nimic. A nu fi nici de zeama oualor sau a nu fi de nici o zeama, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga sa se-ajunga = mancare facuta cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeama lunga = vorbarie lunga, lipsita de interes. Tot de-o zeama = deopotriva. Soarbe-zeama = om prost, molau. Zeama de clopot (sau de harlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor in care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care il contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).

STARE s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

adaug, a adauga si (est) -gesc, a adaugi si (vechi) a adauge, part. adaus v. tr. (lat. adaugere, pop. adaugere, part. adauctum, id., d. augere, a mari. V. augment). Pun ceva pe linga altu sau altele: a adauga un franc la suta, sare ciorbei. Fig. Mai spun ceva: nu mai adaug nimic la cele spuse. Vechi. Maresc, sporesc: a adauga banii, averea. Incarc la plata birului: sa n' aiba voie a-i scadea, nici a-i adaugi. L-a adaugat cu pira, l-a incarcat cu pira. I-a adaugit pintecele, a lasat-o gravida. V. refl. Vechi. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Ma unesc. Trans. Ma recasatorec. Ma inmultesc: pacatosii se adaug [!]. Ma compar, ma aseman (Cor.). Ma adaug la masa cuiva, ma pun la masa lui. V. intr. Boala adaogea, se agrava. – Forme vechi: adao-: sa-si adaoga, Domnu sa va adaoga, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, au adaos (adauga), il adaosera (adaugara).

BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ Copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

BUZUNAR ~e n. Saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.