moaca (moace), s. f. – 1. Maciuca, ghioaga. – 2. Capatina, devla. – 3. Cap de dovleac, persoana ignoranta. – 4. Domnisoara, tinerica. – 5. Zglavoaca. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creatie expresiva, pornind de la *moc, forma neastestata, care indica ideea de „obiect rotund”, cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legatura care s-a incercat sa se stabileasca cu sb., cr. muk „tacere” (Loewe 71) nu pare posibila. – Der. moche, s. f. (toanta, proasta); moachita, s. f. (proasta, neroada); mochiu, s. m. (prost, imbecil); macau, s. n. (Bucov., Mold., ghioaga); mocan, s. m. (topirlan, nating; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokany „taran”, propusa de Cihac, II, 516, nu e posibila); mocanca, s. f. (taranca din Transilvania, transilvaneanca); mocancuta, s. f. (un dans popular; Arg., hirtie de 500 lei), la care ultimul sens se explica prin efigia acelei emisiuni; mocanesc, adj. (rustic; pastoral); mocanos, adj. (nerod, natarau); mocirtan, s. m. (nerod); mocofan, s. m. (nerod); mogirlan, s. m. (badaran, necioplit); modirlan, s. m. (nerod); mocirta (var. mogirla), s. f. (nerod); mogirdan (var. mogildan, mogidau), s. m. (badaran, nerod; mascarici); moginda, mogirda, mogildeata, mogirdeata, Trans. mohoanda, mohindeata, mohondeata, Mold. magaiata, mogoiata), s. f. (pocitanie, necioplit); moglan, s. m. (taran); modoran (var. modoroi), s. m. (Mold., Trans., taran); mohoanda, s. f. (Trans., toanta, proasta); modilca, s. f. (tumoare, gilca); modilcos, adj. (cu umflaturi). Pentru unele din aceste cuvinte s-au cautat etimologii straine. Modirlan a fost pus in legatura cu sb. mucurli (Cihac, II, 201); modoran cu tig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) „morocanos” (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); si modilca ar fi in loc de *mogilca, din rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocai.

BUZZATI [buttati] TRAVERSO, Dino (1906-1972), scriitor italian. Proza fantastica cu sensuri simbolice („Barnabo, omul muntilor”, „Monstrul Colombre”, „Desertul tatarilor”).

colnic n., pl. e (bg. kolnik, sirb. kolnik, drum de tara, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, carare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechi. Azi rar. Drum de munte ori de deal: s´au deschis colnic catra viata cereasca (Dos. V. S. 203, 2), sarpe in cale si aspida in colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Sez. 31, 138). Carare pin [!] padure: a plecat apoi pe un colnic anevoios pina ce a iesit din padure (V. hatas). Azi. Deal mai mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fata si-un voinic (P. P.) trecu dealuri, vai, colnice, strabatu paduri intunecate (Isp.). Gradinile si livezile le avea pe colnicele Laposului (Od.). – In est si colnic, deal. V. holm, momic, popic.

YETI s.m. Animal sau om ipotetic primitiv, de pe versantul sudic al muntilor Himalaia, „omul zapezilor”, „omul padurii”. (din fr. yeti)

STANA s. tarla, (rar) oierie, (reg.) bacie, casarie, coliba, mandra, mutare, odalac, salas, (prin Transilv., Ban. si vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)

PARTURIUNT MONTES, NASCENTUR RIDICULUS MUS (lat.) se vor cazni muntii (in durerile facerii) si se va naste un biet soarece – Horatiu, „Ars poetica”, 139. Versul caracterizeaza rezultatele disproportionat de mici in raport cu stradaniile despuse si indica totodata una din sursele generale ale comicului.

SARICA, sarici, s. f. Manta taraneasca lunga si mitoasa pe dinafara, tesuta din fire groase de lana, pe care o poarta oamenii de la munte. [Pl. si: sarice] – Din lat. sarica (= serica).

TARNITA, tarnite, s. f. 1. Sa (taraneasca) de lemn sau (rar) de piele, folosita la calarit sau la transportul unor poveri. 2. Culme, coama de munte sau de deal in forma de sa. 3. (Reg.) Drum de munte, batut de oi sau de vite. – Ucr. tarnica.

TARNITA, tarnite, s. f. 1. Sa (taraneasca) de lemn sau (rar) de piele, folosita la calarit sau la transportul unei poveri. 2. Culme, coama de munte sau de deal in forma de sa. 3. (Reg.) Drum de munte, batut de oi sau de vite. – Din ucr. tarnyc'a.

DAR conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)

DARAMITE conj. dar, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.)

DE¹ conj. 1) (exprima un raport conditional) Daca; in caz ca. De voi prinde a canta, muntii toti s-or legana. 2) (exprima un raport concesiv) Cu toate ca; desi. 3) (exprima un raport completiv) Ca. Se intampla de pleaca mai inainte. 4) Si. Pleaca de-ti fa datoria. 5) Ori. De plecam, de nu plecam, ramane totul neschimbat. /cf. alb. de

TARNITA ~e f. 1) inv. Sa taraneasca primitiva (din lemn), folosita la calarie sau la transportarea unor poveri. 2) Culme de deal sau de munte in forma de sa. 3) rar Drum de munte batatorit de oi sau de vite. [G.-D. tarnitei] /<ucr. tarnica

TRANSHUMANTA ~e f. Migratie periodica a pastorilor cu turmele de oi, vara la munte si iarna la ses, in vederea asigurarii pasunatului. [G.-D. transhumantei] /<fr. transhumance

ORO²- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „munte”, „muntos”. [Var. or-. / < fr., it. oro-, cf. gr. oros].

hatas¹, hatasuri si hatase, s.n. (reg.) 1. carare prin padure facuta de vietuitoare (lupi, ursi, ciute etc.). 2. drum de munte (facut de oi). 3. poteca prin padure (facuta de om). 4. drum rapos.

alpinist, -a s. (d. alpin). Care face excursiuni ori studii de munte. Adj. Societate alpinista.

alpinizm n., pl. e. Gustu exercitiilor ori studiilor de munte.

clean m., pl. eni (bg. klien, sirb. klijen, rut. rus. kleni). Un peste care traieste pin [!] riurile de munte (squalius [cephalus ori dobula]). Ajunge chear [!] pina la 3-4 kg. – Si clen (nord).

PLESUV, -A, plesuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munti etc.) Lipsit de vegetatie, fara arbori; (despre ogoare) fara semanaturi; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fara frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) plesug, -a adj.] – Din bg. plesiv.

1) carare f., pl. carari (lat. carraria, it. carraja, vfr. charriere, pv. carriera, sp. carrera, pg. carreira. V. carare). Drum de trecut cu picioru, fie pe munte, fie pe cimp ori intr´o gradina s. a.: imi place mai mult sa merg pe carare de cit pe drumu carelor. Dunga facuta cu peptenele in par, in peptanatura: a-ti face cararea. Fig. A merge pe doua carari, a fi beat. A scurta cuiva cararile, a-l face sa nu mai vie [!] pe undeva. V. poteca, colnic, pirtie.

TRANSHUMANTA, transhumante, s. f. Migratie periodica a pastorilor si a turmelor (de oi), primavara de la ses la munte sau de la sud spre nord si toamna de la munte la ses sau de la nord spre sud, in vederea asigurarii hranei pentru animale. – Din fr. transhumance.

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

TRANSHUMANTA s.f. Trecere periodica a pastorilor si a turmelor de oi, vara de la ses la munte si iarna de la munte la ses. [< fr. transhumance, cf. lat. trans – peste, humus – pamant].

munte, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.

SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ Creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.

TRANSHUMANTA s. f. deplasare sezoniera a pastorilor si a turmelor (de oi) primavara, vara de la ses la munte si toamna de la munte la ses. (< fr. transhumance)

chirtoaca (oa dift.) f., pl. e (var. din ghirtoc. Cp. si cu muntele Chirtoc din jud. Neamtului). Mold. Iron. om scund si slab.

cojoc n., pl. oace (vsl. kozuhu, d. koza, pele [!]; sirb. bg. rut. kozuh, de unde si ung. kosok, kosog si ngr kozoka). Haina scurta sau lunga (cu minici [!] sau fara minici) facuta din blana de oaie (sau si de alt animal) cusuta de o haina de postav sau purtata asa cum este, cu pelea [!] afara. Isi scutura baba cojoacele, ninge, mai ales in zilele babei (1-9 Martie, cind poporu zice ca o baba, care reprezenta [!] iarna, isi scutura cojoacele la munte). A scutura sau a scarmana cuiva cojocu sau blana (cum au cinii, lupii), a-l bate rau. A avea ac de cojocu cuiva, a avea mijloace de a-l constringe. A-ti intoarce cojocu (pe dos), (ca taranu cind e timp rau), a-ti schimba atitudinea, a te arata mai energic. A intreba de ce (din ce) e cojocu, a mai perde [!] timpu cu vorba. V. burca 1, bitusa, tihoarca, bonda.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

CARUNT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre par) Care a inceput sa albeasca; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe in par; sur. ◊ Munti ~ti munti cu varfurile inzapezite. /<lat. canutus

priera, prierez, vb. I (reg.) 1. (despre turmele de oi) a duce prima oara la pasune, pe munte. 2. a uda, a stropi (in ziua de proar).

Cyclopes, fiinte fabuloase, reprezentate ca niste uriasi cu un singur ochi in frunte. Ciclopii erau de mai multe categorii: existau ciclopi uranieni (Arges, Brontes si Steropes) – nascuti din Uranus si Gaea, – ciclopi pastori (v. Polyphemus) care populau coastele Siciliei si, la sfirsit, ciclopii faurari, ajutoarele lui Hephaestus. Acestia din urma lucrau in muntele Aetna, alaturi de zeul faurar, arme pentru oameni si pentru zei. Au fost ucisi de Apollo (v. si Apollo), drept razbunare pentru faptul ca au lucrat trasnetul cu care Zeus l-a ucis pe Asclepius.

PRIPOR, pripoare, s. n. 1. Coasta de deal sau de munte, panta abrupta; povarnis. 2. (Reg.) Adapost de iarna pentru oi, facut din impletitura de nuiele sau din stuf si acoperit cu paie, trestie, cetina de brad etc. – Din bg. pripor. Cf. ucr. prypir, -poru.

STEVIE, stevii, s. f. Planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita in medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina inalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz in inflorescente (Astrantia major). – Din sl. stavije, bg. stavel, scr. stavlije.

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

FAUN s. m. (la romani) zeu al campurilor, al muntilor si padurilor, protector al turmelor, reprezentant ca un om cu coarne si cu picioare de tap. (< lat. faunus)

barometru n., pl. e (vgr. baros, greutate, si metron, masura). Fiz. Instrument de constatat presiunea aerului si pin urmare, schimbarile atmosferice. – Acest instrument, inventat la 1643 de Toricelli, discipulu lui Galileu, cuprinde o coloana de mercur care se coboara cu cit te sui in atmosfera, fiindca sus e aeru mai usor. Cu el a masurat Pascal inaltimile muntilor. El anunta, pina la un oarecare punct, timpu frumos ori rau, caci aeru uscat, fiind mai usor decit cel umed, mercuru se urca atunci cind nu va ploua si se coboara in caz contrar. Principalele barometre-s cele cu mercur (cu cescuta, sifon sau cadran) si barometru aneroid.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

turis, turisuri, s.n. (reg.) 1. ogrinji. 2. loc de mancare pentru oi iarna. 3. carare pe zapada. 4. ghetus, lunecus. 5. pietris cazut de pe munte.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

1) bucium n., pl. e (lat. bucina, probabil din bovicina, d. bos, bou, si canere, a cinta. V. zbucium). Mare trimbita (de peste doi metri) facuta din doage suptiri legate cu coaja de tei ori de altceva (azi facuta si din tinichea), intrebuintata la dat semnale la munte, iar in vechime si la razboi. S.m. Vechi. Trunchi, butuc, tulpina: buciumu vitei. – Vechi bucin, buciun si bucim. Azi in Maram. bucin, in Ml. bucen. In Trans. si tulnic.

plaies, plaiesi, s.m. 1. (inv.) locuitor de la granita insarcinat cu paza frontierei tarii in partile de munte; granicer, strajer, muntean. 2. (inv. si reg.) administrator la curtea domneasca. 3. (reg.) paznic, portar; om de serviciu. 4. (reg.) locuitor al unui plai, de la plai. 5. (reg.) padurar de plai. 6. (reg.) lastun.

JUNGARIA (JUNGGAR PENDI), depresiune in NV Chinei, inconjurata de muntii Tian Shan, Alatau si Altaiul Mongol; c. 700 mii km². Alt.: 300-800 m. In centrul ei se afla mari suprafete acoperite cu nisip (dune si barcane). Clima temperat continentala uscata (variatii mari de temperatura); precipitatii scazute 100-200 mm/an. Vegetatie de stepa. Lacuri sarate. Culturi irigate de porumb, grau, bumbac, gaolean. Mari exploatari de petrol (Karamay).

SAROYAN [sərouiən], William (1908-1981), scriitor american e origine armeana. Nuvele („Indraznetul tanar de pe trapezul zburator”, „Ma numesc Aram”, „Americanul muribund”), romane („Comedia umana”, „Asirianul”, „Intre baieti si fete”), drame („Inima mea este in muntii Scotiei”, „Timpul vietii lor”, „Clipe de viata”) cu implicatii autobiografice, inspirate din viata oamenilor simpli si a copiilor.

atlant n., pl. e, ca diamant, si atlante n., pl. tot e, ca nume (dupa numele titanului mitologic Atlante [lat. Atlas, gen. Atlantis], prefacut in munte si condamnat sa tina ceru si pamintu pe umeri). Carte in care-s harti geografice ori tabule [!] anatomice, tecnice [!] s. a. Anat. Prima vertebra pe care se sprijina capu. S. n. si m. Arh. Coloana, suport in forma de barbat. (V. cariatida). – Fals atlas si atlaz, pl. e si uri.

Hesperus, numit in mitologia romana si Lucifer, era fiul (sau fratele) lui Atlas. Intr-o seara, in timp ce se urcase pe munte ca sa priveasca stelele, s-a iscat o furtuna si Hesperus a disparut fara urma. Oamenii si-au imaginat ca Hesperus a fost ridicat la ceruri si transformat intr-o stea, steaua inserarii, care vesteste sosirea noptii.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

APRIG, -A, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, infocat, nestapanit. De-as avea pe gandul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; inversunat. Unchiul meu era, atunci cand interesele ii erau amenintate, aprig si fara crutare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. om aprig la castig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prapastios, primejdios. Se catara p-un munte stancos, inalt si aprig (NEGRUZZI).

ARMEAN, -A, armeni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Populatie de limba indo-europeana, stabilita mai ales in regiunea dintre muntii Caucaz si Taurus; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine Armeniei sau populatiei ei, privitor la Armenia sau la populatia ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeana. – Din sl. armeninu.

Acastus, fiul lui Pelias, regele din Iolcus, si unul dintre argonauti. A luat parte la vinatoarea mistretului din Calydon. Dupa ce Pelias a fost ucis de propriile lui fiice la indemnul Medeei, Acastus s-a urcat pe tronul tatalui sau. In timpul jocurilor funebre organizate in amintirea acestuia, sotia lui Acastus, Hippolyte (sau Astydamia), s-a indragostit de Peleus, pe care a incercat sa-l seduca. Respinsa de erou si ca sa se razbune, Hippolyte l-a invinuit ulterior, pe nedrept, in fata sotului ei ca ar fi vrut s-o violeze. Pretextind o vinatoare, Acastus l-a dus pe Peleus pe muntele Pelion si l-a parasit acolo in timp ce dormea, prada fiarelor salbatice. Salvat de centaurul Chiron, Peleus s-a intors in cetate si, drept razbunare, i-a ucis pe Acastus si pe sotia acestuia.

VARA, varez, vb. I. Intranz. (Despre animale; p. ext. despre oameni) A petrece vara undeva sau intr-un anumit fel. ♦ Tranz. A tine vitele sau oile la pasune (la munte) in timpul verii. – Din vara.

VANATOR ~i m. Persoana care vaneaza; om care practica vanatoarea. 2) fig. Persoana care vaneaza posturi, avantaje nemeritate; om care cauta sa parvina cu orice pret. 3) inv. Soldat dintr-o unitate militara constituita din pedestrasi si calarasi. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta in conditii de munte. /<lat. venatoren

urca (-c, at), vb. – 1. A sui, a se catara. – 2. A se ridica. – 3. A se mari, a creste. – 4. (Refl.) A insuma. Origine incerta. Pare un lat. *oricāre ‹ ǒrior (Puscariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai putin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beitrage, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea gasi in lat. *ortiāre ‹ ǒrtus, deja afirmata de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a e*****” (Candrea, II, 440) nu este probabila. – Der. urcat, s. n. (suit); urcator, adj. (care urca, ascendent); urcus, s. n. (drum, loc in panta, repezis).

Actaeon, vinator vestit, fiul lui Aristaeus si al Autonoei. Odata, pe cind se afla in padure la vinatoare, a zarit-o pe Artemis care se imbaia in apa unui riu, impreuna cu nimfele ei. Minioasa, zeita l-a transformat in cerb. Sub aceasta infatisare, nefericitul vinator a fost sfisiat de catre proprii sai ciini pe muntele Cithaeron.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

BRUN, -A (‹ fr.) adj., subst. 1. Adj., s. n. Cafeniu-inchis. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) cu parul negru, cu ten negricios; (om) brunet, oaches, smead, negricios. 3. S. f. Bruna de Maramures = rasa autohtona de taurine, formata (incepind din 1881) prin incrucisarea de absorbtie a animalelor din rasa de munte (mocanita) cu tauri schwyz; este de culoare bruna cu nuante de la brun-argintiu pina la brun-inchis, crescuta pentru productia mixta (lapte-carne).

PALAMISM (‹ fr.; n. pr. Gr. Palamas) s. n. Teologia energiilor divine necreate, dupa numele autorului ei, Sfantul Grigorie Palamas, formulata impotriva scolasticilor latini si pornind de la experienta sfintilor isihasti, indeosebi Pseudo-Macarie, Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin; lumina de pe muntele Tabor nu este doar un simbol al dumnezeirii lui Hristos, ci o energie care iradiaza din esenta divina ca o revarsare a Duhului Sfant, necreata si fara ipostaza; indumnezeirea este o participare reala, o comunicare personala cu Dumnezeu, fara confuzie de natura; desi Dumnezeu este prezent in energiile necreate, misterul esentei sale ramane necunoscut. P. a stat la baza renasterii spirituale in Imp. Bizantin (sec. 14). O miscare neopalamista a luat nastere in sec. 20, in sanul emigratiei ruse si din Romania.

care pron. rel. si interog., pl. tot asa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. In vechime varia: care, f. carea, pl. carii, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: munte care arunca foc. Care e muntele cela? Munti care (fals cari) arunca foc. Barbatu a carui femeie, femeia al carei barbat, barbatu ai carui copii, femeia ai carei copii, oamenii al caror gind, oamenii a caror tara, parintii ai caror fii, m****e ale caror fiice. – Care de care, fie-care mai mult de cit cel-lalt, unu mai mult de cit altu. – Care... care, unii... altii: s´a (ori s´au) dus care pe jos, care cu caruta. – Care pe care? Cine va invinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, indata ce vedea, se mira; indata ce vedea, fie-care se mira. Care cum formeaza o locutiune si se poate scrie si fara virgula: care cum vedea, se mira). – In est se zice si care e acolo? ild. cine e acolo?

Hesperides, fiicele lui Atlas (sau, dupa alta traditie, ale lui Zeus), cu Hesperis si pazitoarele merelor de aur primite de Hera in dar, cu ocazia nuntii ei cu Zeus, de la Gaea (v. si Heracles). Gradina Hesperidelor se afla la extremitatea vestica a lumii, pe tarmul Oceanului (intr-o alta versiune, la poalele muntelui Atlas).

bernardin, -a adj. si s. Din irdinu sfintului Bernard (care a reformat ordinu sfintului Benedict) sau de la muntele sfintului Bernard (Elvetia) sau originar de acolo: calugar bernardin; cine bernardin (de talie foarte mare si deprins sa umble pin zapada ca sa descopere calatorii rataciti ori osteniti).

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

codru si (Ial.) crod m. (cp. cu vsl. krada, rug, gramada de lemne; rut. koroda, copac ramuros. De aci si alb. kodra, deal. Evolutiunea semantica ar fi: „copac ramuros [!], padure mare, munte, bucata mare”. Cp. cu lat. saltus, munte paduros. Cp. si cu crov). munte (Ps. S. si azi Ban.). Padure imensa si neumblata. Hot de codru, tilhar, bandit. A fura ca´n codru, a fura fara frica de pedeapsa. Bucata mare de pine [!] ori de mamaliga: flamindu codri viseaza, si vrabia mei (Prov.). V. crihan, cocolan, halca, socomete.

Aloidae, denumire purtata de doi giganti, Otus si Ephialtes, fiii lui Poseidon si ai Iphimediei, sotia lui Aloeus. Crescind nemasurat, cei doi frati au pornit sa lupte cu zeii; ca sa ajunga la cer, au pus unul peste altul trei munti: Olympul, Ossa si Pelionul. Au incercat apoi sa pravaleasca muntii in mare si sa inunde uscatul. In cele din urma l-au prins pe Ares si l-au tinut prizonier pina cind Hermes a reusit sa-l elibereze. Miniati de indrazneala lor, zeii i-au pedepsit. Dupa o legenda, ei au fost fulgerati de catre Zeus. Dupa o alta, Artemis, luind chipul unei caprioare, a trecut in goana printre ei intr-o zi, in timp ce se aflau la vinatoare. Cautind s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Pravaliti in Tartarus dupa moarte, au fost apoi inlantuiti, spate in spate, de o coloana. Li se atribuia intemeierea mai multor cetati printre care si Ascra, situata la poalele muntelui Helicon.

RUPTURA, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; intrerupere a continuitatii materiei, fig. a relatiilor, a colaborarii dintre oameni. 2. Loc in care un obiect este rupt; sfasietura, spartura, gaura. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptura de panta = loc in care porneste brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucata rupta din ceva. ♦ Zdreanta, carpa. – Rupt² + suf. -ura.

CRAC², craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor, ale itarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Cracana (I 1). 3. Creanga, ramura, craca. 4. Ramificatie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificatie a unei ape curgatoare. – Din bg. krak.

NOE (in „Vechiul Testament”), patriarh, considerat reintemeietorul neamului omenesc in urma potopului. Fiul lui Lameh. La indemnul lui Dumnezeu, a construit o arca, in care a urcat familia sa si perechi ale tuturor vietuitoarelor de pe Pamant, precum si hrana pentru toti, pentru a fi salvate de la potop. Dupa incetarea ploii, care a durat 150 zile, arca lui s-a oprit pe muntele Ararat. N. este considerat garantul intelegerii dintre Dumnezeu si omenirea reinnoita prin fiii sai, Sem, Ham si Iafet, stramosii semitilor, hamitilor si iafetizilor. Pentru crestini, N. este o prefigurare a lui Iisus Hristos, care va invinge apele mortii, mantuindu-i pe oameni.

brezaie f., pl. ai (d. breaz). Munt. Un personagiu ridicul de marime supranaturala la Craciun si Anu Nou. (Consista dintr’un om imbracat in mai multe culori si care are un cap de capra, de barza s.a. In Mold. sud. baba-turca, in nord capra, odinioara geamala). Fig. Iron. Femeie impopotonata. – In Munt. la munte si brazaie. V. paparuda.

Amalthea, capra care l-a hranit in copilarie pe Zeus cu laptele ei. Mai tirziu Zeus a daruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. Dupa o alta legenda, Amalthea ar fi fost o nimfa care, ascunzindu-l pe Zeus de furia tatalui sau Cronus, l-a crescut in taina pe muntele Ida, hranindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei in dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit si Cornul Abundentei, avea darul sa ofere posesorului lui orice si-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundentei e legata – intr-o alta versiune – si de legenda lui Achelous (v. si Achelous).

coverga f., pl. i (cp. cu covrag si scovearga). Sud. Speteaza de coviltir ori de umbrela. Bat curb (scovirdat) in care se pune mosoru cu borangic si se fixeaza´n briu. Coviltir, acoperemint [!] de caruta: rinduise mincarea la cai, isi asezase sacii supt [!] coverga si intrase in han (Panf. VR. 1922, 6, 286). Olt. (coverca). Coliba la deal si ses, numit catun la balta si coliba la munte (BSG. 1921, 122). V. cobirna.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

INTRE² prep. 1. In locul dintre... Intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La². Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.

DEAL, dealuri, s. n. 1. Forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus