FERECAT², -A, ferecati, -te, adj. 1. (Despre obiecte de lemn) Acoperit total sau partial cu metal; intarit prin legaturi metalice. ♦ Imbracat sau impodobit cu placi din metal pretios sau cu pietre scumpe. 2. (Despre oameni) legat cu fiare, cu lanturi, in obezi (dupa ce a fost arestat sau condamnat). 3. (Despre usi, incaperi) Incuiat, zavorat. 4. Prevazut cu crestaturi, santuri, zimti. – V. fereca.

legIUIRE, legiuiri, s. f. (Inv. si pop.) Actiunea de a legiui si rezultatul ei. ♦ lege (juridica). ♦ legislatie. – V. legiui.

CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilica caracteristica comunei primitive, formata din oameni legati prin relatii de rudenie si de limba. 2. (Peior.) Clica. – Din fr. clan.

ROBUST adj. 1. puternic, solid, tare, viguros, vanjos, voinic, zdravan, (pop.) teapan, vanos, vartos, (reg.) puteros, putut, socolan, (Ban. si Transilv.) pogan, (inv.) potent, putincios, spatos, (fig.) verde. (om ~.) 2. legat, solid, viguros, vanjos, voinic, zdravan. (Extrem de ~.)

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ Zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

CUPLARE s.f. Actiunea de a cupla si rezultatul ei; legare, unire. [< cupla].

singir, singiruri, s.n. 1. (inv.) lant cu un cerc de fier la unul din capete, in care se prindea gatul robilor ce urmau sa fie expusi in public ca pedeapsa infamanta. 2. (pop.) sir de oameni legati cu singiruri.

CONFRERIE s. f. 1. (in evul mediu) asociatie constituita in scopuri religioase sau caritabile. 2. grup de oameni legati prin aceleasi idei sau preocupari profesionale. (< fr. confrerie)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

ISTORIZANT, -A adj. care considera istoria ca pe o disciplina particulara supusa propriilor ei legi, studiul limitandu-se la descrierea evenimentelor si la conditiile inlantuirii lor. (< fr. historisant)

captiv, -a adj. si s. (lat. captivus, d. capere, captum, a prinde). Prins, prizonier, (inchis, legat ori oprit sa fuga, mai ales vorbind de cei prinsi in razbo).

catusa f., pl. i (vrom. catusa, mrom. citusa, pisica, d. lat. catta, pisica, cu suf. -usa; it. gatta, fr. chatte, sp. gata. Tot de aci balta Catusa, linga Galati, aproape de care e si satu Pisica, in Dobr. Cp. cu catea, ranita. D. rom. vine rut. katusa, pol. katusza, tortura). Lanturi de legat oamenii: a pune catusi unui hot, a pune un hot in catusi (V. manusa). Sing. Nord. Jampita. O planta labiata ruderala cu miros greu (ballota nigra), care seamana cu catusnica, o buruiana care place pisicilor.

RABIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „invatatorul, stapanul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalitati recunoscute ca o autoritate in domeniul religiei. Initial o formula de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit expertilor in materie de legislatie; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoana calificata sa ia decizii in materie de legi. Ei aveau, mai tarziu, in sarcina, sa hotarasca conform legii rabinice, nu numai in probleme religioase, ci si in cele civile. Ulterior, cu exceptia comunitatilor ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitatile pastorale, sociale, pedagogice si ecumenice ale r.

ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.

CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena.

INLANTUIT, -A, inlantuiti, -te, adj. 1. Pus, legat in lanturi; incatusat. ♦ (Despre oameni) Imbratisat. 2. legat (logic) unul de altul intr-o succesiune continua. – V. inlantui.

PALISADA, palisade, s. f. 1. Element de fortificatie, folosit in amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti in pamant, legati intre ei cu scanduri, franghii etc. si avand intre spatii impletituri de nuiele, maracini, sarma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una langa alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.

PLEIADA, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui. 2. Grup de oameni care activeaza de obicei in acelasi domeniu si care sunt legati intre ei prin conceptii si nazuinte comune. 3. Totalitatea izotopilor aceluiasi element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietati chimice asemanatoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pleiade.

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

legARE, legari, s. f. Actiunea de a (se) lega¹ si rezultatul ei. – V. lega¹.

SOLIDAR, -A, solidari, -e, adj. 1. legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate si un interes comun; unit. ♦ De care raspund in egala masura si impreuna mai multe persoane; spec. care leaga intre ei intr-un raport de obligatii mai multi creditori si un debitor sau mai multi debitori si un creditor. 2. Care este legat prin constructie de alta piesa sau de alt obiect, formand impreuna un tot unic. – Din fr. solidaire.

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

CATENA s. (CHIM.) lant. (O ~ leaga intre ei atomii de acelasi fel ai unei substante.)

LANT s. 1. (rar) zale (pl.), (inv. si reg.) ratez, (Maram.) stir, (inv.) catena, lantug, veriga. (Vaca prinsa in ~.) 2. (CHIM.) catena. (Un ~ leaga intre ei atomii de acelasi fel ai unei substante.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catena. 4. (GEOGR.) brau, sir, sirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.

legATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

PALANCA¹ palanci f. 1) inv. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi batuti in pamant si legati intre ei; palisada. 2) reg. Constructie rudimentara folosita ca gard sau ca adapost pentru animale. /<pol. palanka, ung. palank

PALISADA ~e f. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi, batuti in pamant si legati intre ei; palanca. /<fr. palissade

GINTA s.f. 1. Grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. [Pl. -nti, -nte. / < lat. gens].

GRUPARE s.f. 1. Actiunea de a (se) grupa si rezultatul ei. 2. Colectivitate unita prin idei, conceptii sau interese comune; grup. ♦ (Mil.) Intrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite sub o comanda unica in vederea unei misiuni de lupta. 3. Ansamblu de atomi legati intre ei, a caror prezenta in molecula unei substante determina o functie chimica. [< grupa].

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

SOLIDARITATE s.f. 1. Faptul de a fi solidar; raspundere comuna. 2. Unitate stransa, bazata pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de intelegere. ♦ Coeziune. ♦ (Jur.) Caracterul unui raport de obligatii care leaga intre ei mai multi creditori si un singur debitor (solidaritate activa) sau mai multi debitori si un singur creditor (solidaritate pasiva). [Cf. fr. solidarite, it. solidarieta].

pravoi, -oaie, s.m. si f. (reg.) 1. (s.f.) barna care leaga intre ei (in partea de sus) stalpii unei case. 2. (s.f.) barna care se pune deasupra usorilor usii si ai ferestrei. 3. (s.m.) usor la usa.

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

ACRomIOCLAVICULAR, -A adj. (despre o articulatie si ligamentul ei) care leaga acromionul cu clavicula. (< fr. acromio-claviculaire)

ALIFATIC, -A adj. (despre combinatii organice saturate) format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber. (< fr. aliphatique)

GINTA s. f. 1. grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~tilor = dreptul international. (< lat. gens, -ntis)

GRUPARE s. f. 1. actiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, conceptii, interese comune. ◊ (mil.) intrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite, sub o comanda unica, in vederea unei misiuni de lupta. 3. ansamblu de atomi legati intre ei, a caror prezenta in molecula unei substante determina o functie chimica. (< grupa)

PALISADA s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard inalt din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vanturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una langa alta. (< fr. palissade)

PARABIOZA s. f. (biol.) 1. situatie in care doi indivizi sunt legati intre ei prin nastere. 2. grefa in care doi indivizi sunt uniti artificial printr-o circulatie sangvina comuna, pentru observatii fiziologice. 3. pierdere a conductibilitatii normale a unui nerv ca urmare a unei vatamari locale. 4. stare a unui organism la limita conditiilor vitale. (< fr. parabiose)

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

SOLIDARITATE s. f. 1. faptul de a fi solidar; raspundere comuna. 2. unitate stransa, bazata pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de intelegere. ◊ coeziune. 3. (jur.) caracterul unui raport de obligatii care leaga intre ei mai multi creditori si un singur debitor sau mai multi debitori si un singur creditor. (< fr. solidarite)

CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Lat. lit. catena „lant”.

bandajez v. tr. (d. bandaj. Fr. se zice bander). leg o rana. leg un om ranit, o parte ranita: a bandaja pe cineva la picior, un picior cuiva.

1) arie f., pl. arii sau arii (lat. area). Loc ratund [!] in mijlocu caruia e un par de care se leaga citiva cai ca sa treiere grinele. Vechi. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnului.

ata f., pl. e (lat. acia, si acies, „fir de ata” si „ascutis, front”). Fir de cusut ori de legat: a viri ata´n ac, ata alba sau neagra. Unde-i ata suptire [!], acolo se rupe, unde-i saracie, acolo vin mai multe nevoi. A fi cusut cu ata alba, a se observa bine (o minciuna). A te trage ata, a te mina soarta (firu vietii). Fam. Front, linie: escadronu´n ata. Fibra in carne ori in plante. Tais de cutit ori de brici. Adv. De-a dreptu: a merge ata acolo. (V. struna, ciripie). Fam. Ofiter de ata, ofiter de administratiune, pesmetar.

copulativ, -a adj. (lat. copulativus). Gram. Care serveste sa lege cuvintele ori membrele propozitiunii, ca conjunctiunea si.

POPPER [popə], Sir Karl Raimund (1902-1994), filozof si ganditor politic britanic de origine austriaca. Prof. univ. la Londra. A propus o epistemologie in jurul ideii de confirmare indirecta a teoriilor stiintifice prin falsitatea sistematica a alternativelor lor de catre experienta („Logica cercetarii”, „Postscriptum la logica descoperirii stiintifice”). Aplicand aceleasi metode in stiintele sociale, a aratat ca dezvoltarea societatii este determinata de deciziile oamenilor, neexistand legi ale dezvoltarii istorice (Platon, Hegel, Marx), si pledeaza pentru libertatea criticii si necesitatea schimbarii neviolente a conducatorilor („Societatea deschisa si dusmanii sai”, „Mizeria istoricismului”). Alte lucrari: „Conjuncturi si respingeri”, „Lumea lui Parmenides”.

INTIM, -A, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esentiala, profunda, a unui lucru, a unei probleme etc.; launtric. ♦ Fig. Strans, apropiat. Contactul intim dintre doua limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) legat de cineva printr-o prietenie stransa, prin relatii foarte apropiate. ♦ (Despre relatiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, c*****l. 3. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrans, unui cadru limitat, familial; care are loc intr-un cadru restrans. [Acc. si; intim] – Din fr. intime, lat. intimus.

ZDRAHON, zdrahoni, s. m. (Pop. si fam.) om zdravan, bine legat, voinic. [Var.: zdragon s. m.] – Et. nec.

SOCIAL, -A, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societatii; care este legat de viata oamenilor in societate, de raporturile lor in societate sau fata de societate; care priveste societatea omeneasca. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita categorie sociala, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

CUNOSCUT, -A, cunoscuti, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se cunoaste, care este stiut. ♦ Care a mai fost vazut, care poate fi usor recunoscut. 2. (Despre oameni) Care a legat cunostinta cu cineva, pe care cineva il cunoaste. ♦ Care se bucura de o anumita reputatie; renumit. – V. cunoaste.

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

CENACLU ~ri n. 1) Grup de oameni (de arta) legati printr-un program estetic unic. ~ literar. 2) Intrunire periodica a unui astfel de grup, cand se citeste si se discuta creatia membrilor sai. /<fr. cenacle, lat. cenaculum

faralegiuitor, faralegiuitoare, adj. si s.m. (inv.) (om) fara de lege, nelegiuit, pacatos.

DESPOT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, dupa bunul sau plac, neingradit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalti. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stapan].

DESUETUDINE s. f. iesire din vigoare a unei legi prin neglijarea ei mult timp. ♦ a cadea in ~ = a iesi din uz, a se perima; a se demoda. (< fr. desuetude, lat. desuetudo)

aripa (est) f., pl. i, si aripa (vest) f., pl. aripi, aripi si aripe (lat. alipes, -ipedis, cu aripi la picioare, d. ala, aripa, si pes, picior; mrom. aripa, parte din turma, areapa, areapita si arpita, aripa. Prefacerea lui d in t s' a facut dupa praepes, praepetis, care zboara iute, ori hospes, hospitis, oaspete, iar genu f. dupa ala, aripa. V. areapa). La pasari si insecte, organele care le ajuta sa zboare, iar la pesti, acelea care-i ajuta sa inoate. Aripile morii, fofezele, razele care primesc vintu. Aripile trasurii, aparatorile puse la roate ca sa nu sara noroiu' n sus. Aripile unei osti, laturile (flancurile) ei in front. (V. crila). Aripile unei case, coastele, partea dreapta si stinga. Aripile roatei (la vapor), zbaturile, lopetile care imping apa (la elice, ramurile ei). Mar. Vela trapezoida suplementara [!]. Fig. Protectiune, scut: a fugi supt aripa cuiva, supt aripa legii. A zbura cu aripile tale, a lucra fara ajutoru nimanui. – Vechi arepa.

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

legITATE ~ati f. Caracter legic. /lege + suf. ~itate

PREZUMTIE ~i f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; supozitie; ipoteza. ◊ ~ de nevinovatie principiu juridic potrivit caruia o persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni este considerata nevinovata pana in momentul cand vinovatia ei va fi stabilita de lege. 2) Opinie prea avantajoasa si neintemeiata despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumtiei; Sil. -ti-e] /<fr. presomption, lat. praesumptio, ~onis

TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

AUTOCRATIE s.f. Forma de guvernamant in care intreaga putere este concentrata in mana unei singure persoane, neingradita in exercitarea ei de nici o lege; tiranie, absolutism. ♦ Stat, guvernare care are forma de mai sus. [Pron. -a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. autocratie, it. autocrazia < gr. autokrateia].

inveriga, inverig, vb. I (inv.) 1. (despre obiecte) a pune veriga (la o usa), a strange intr-o veriga (roata, fluierul). 2. (despre oameni) a pune, a lega in verigi (in lanturi). 3. a inconjura, a asedia o cetate.

REGULAMENT s.n. Totalitatea masurilor prescrise pentru a se mentine o anumita ordine, o anumita norma; statutul, normele de functionare interna ale unei institutii, ale unei asociatii. ♦ Norme elaborate de o putere executiva, care completeaza o lege sau reglementeaza aplicarea ei. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. regulamentum, it. regulamento, fr. reglement, rus. reglement].

SOCIETATE s.f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, legati prin anumite raporturi de productie. ♦ Oranduire social-economica. 2. Asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. Categorie sociala; cerc limitat de oameni (mai ales din clasele privilegiate). ♦ Anturaj; tovarasie, companie. 4. Intreprindere capitalista alcatuita pe baza unor investitii de capital si in vederea unor beneficii comune. [< fr. societe, it. societa, lat. societas].

CALIFICARE s. f. 1. actiunea de a (se) califica; pregatire teoretica si practica intr-o profesiune. ◊ etapa eliminatorie intr-un concurs, intr-o competitie sportiva. 2. titlu obtinut in urma trecerii unor examene, a unor probe. 3. (jur.) a infractiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte si incadrarea ei in textul de lege. (< califica)

INTIM / INTIM, -A adj. 1. care constituie esenta unui lucru; launtric. ◊ (fig.) strans, apropiat. 2. (despre sentimente) puternic, profund. 3. (despre oameni; si s. m.) legat printr-o afectiune puternica, profunda. ◊ familiar, prietenos, c*****l. ◊ referitor la sentimentele de dragoste, e****c; s****l. 4. referitor la viata particulara sau familiara a cuiva. ◊ care are loc intr-un cadru restrans. (< fr. intime, lat. intimus)

REGULAMENT s. n. 1. totalitatea masurilor prescrise pentru a se mentine o anumita ordine; statut, norme de functionare interna ale unei institutii, asociatii. 2. act administrativ cuprinzand norme, elaborate de o putere executiva, care completeaza o lege sau reglementeaza aplicarea ei. (< lat. regulamentum)

NETEMEINICIE, netemeinicii, s. f. Lipsa de temeinicie; spec. viciu al unei hotarari date de un organ de jurisdictie, care consta fie in gresita sau incompleta stabilire a faptelor, fie in lipsa de motivare, fie intr-o motivare contradictorie sau in nefondarea ei pe un articol de lege. – Ne- + temeinicie.

DISJUNCTIV, -A, disjunctivi, -e, adj. Care separa, care deosebeste, care exclude; disjunct. ◊ Propozitie disjunctiva = propozitie coordonata care se afla intr-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjunctie disjunctiva = conjunctie care leaga propozitii sau parti de propozitie disjunctive. Judecata disjunctiva = judecata care enunta incompatibilitatea intre diverse predicate ce pot fi atribuite unuia si aceluiasi subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros si cartilaginos, la oameni si la animale, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei din cavitatea bucala sau nazala in bronhii. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri, chitinoase, deschise la exterior si ramificate in corpul insectelor, paianjenilor si miriapodelor, care servesc drept organ de respiratie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase in forma de tuburi capilare prin care circula seva bruta in interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachee.

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) Modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

DAR¹ conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Da; insa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.

DISJUNCTIV, -A adj. (log.) care se afla intr–un raport de disjunctie. ◊ propozitie disjunctiva (si s. f.) = propozitie coordonata care se gaseste intr–un raport de excludere fata de coordonata ei; conjunctie disjunctiva = conjunctie care leaga propozitii disjunctive. (< fr. disjonctif, lat. disiunctivus)

NEGARE s.f. Actiunea de a nega si rezultatul ei; negatie. ◊ (Fil.) Negarea negatiei = lege dialectica principala care determina directia de ansamblu a dezvoltarii ca miscare ascendenta de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].

tecarau s.n. si s.m. (reg.) 1. (s.n.) lemn cu care se strange funia care leaga lemnele, fanul. 2. (s.m.) om mic si bondoc.

AUTOABROGARE, autoabrogari, s. f. (Jur.) Abrogare a unei legi la termenul fixat in prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

KARMA s. f. (In sistemul filozofic brahmanic) Notiune care desemneaza o lege universala in virtutea careia soarta oamenilor ar fi determinata de actiunile lor din incarnarile anterioare; fatalitate, destin. – Din engl., fr. karma.

VINOVAT, -A, vinovati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vina, care a savarsit o greseala, o fapta pedepsita de lege, o abatere de la datorie sau de la morala; culpabil; pasibil de o pedeapsa. 2. (Despre faptele, comportarile etc. oamenilor) Care este in afara de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi ingaduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatu.

DEROGARE, derogari, s. f. Actiunea de a deroga si rezultatul ei; abatere (exceptionala) de la o lege, de la un regulament etc. – V. deroga.

FORBAN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respecta nici o lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

SEVER, -A, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judeca si pedepseste fara indulgenta; exigent, pretentios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstante atenuante; rigid. lege severa. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestarile oamenilor) Lipsit de blandete, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fara multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. severe, lat. severus.

legAT⁴, -A, legati, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravan, vanjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulceturi etc.) Ingrosat, devenit consistent. 3. Adv. In mod coerent, cu inteles logic. – V. lega¹.

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

FORBAN s.m. (Liv.) Pirat, corsar; om care nu respecta nici o lege. ◊ Forban literar = plagiator. [< fr. forban].

deretica (deretic, dereticat), vb. – 1. (Inv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.

AUTOABROGARE s. f. abrogare a unei legi la termenul fixat in prevederile ei. (< auto¹- + abrogare)

FORBAN s. m. pirat, corsar; om care nu respecta nici o lege. ♦ ~ literar = plagiator. (< fr. forban)

1) cerc n., pl. uri (lat. circus, it. sp. pg. cerco. V. tarc). Suprafata plana limitata de o circumferenta [!]. Circumferenta insasi: a descrie un cerc. Circumferenta, cingatoare de lemn ori de fer [!] cu care se leaga doagele butoiului. Fig. Reuniune, adunare: cerc numeros. Intindere, limite: cercu stiintei omenesti. Cerc vitios, rationament defectuos care ar trebui mai intii sa probeze ceia ce serveste a proba, cum ar fi: opiu adoarme fiind-ca are proprietatea somnifera. In cerc, circular, in forma de cerc. Cerc de butuc, cerc care leaga doua catarguri, doua grinzi.

POSTORONCA, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de caramb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spanzuratoare. – Din ucr. postoronok.

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (in propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori in corelatie cu „fie ca”, „sau”, introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va inverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticalosie; josnicie; nemernicie. 2) Fapta de om infam; ticalosie; marsavie; ignominie. ◊ Stalpul ~ei loc unde in trecut erau tinuti legati infractorii si criminalii, pentru a putea fi dezaprobati si loviti de multime. A tintui la stalpul ~ei a supune oprobriului public; a infiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

OR conj. livr. 1) (exprima un raport adversativ si leaga propozitii sau fraze) Insa; dar. 2) (exprima un raport concluziv si leaga propozitii si fraze) Deci; asadar. /<fr. or

POZITIV, -A I. adj. 1. intemeiat pe experienta; (p. ext.) adevarat, real, efectiv, incontestabil. 2. (despre numere sau marimi scalare) mai mare decat zero. ◊ (despre electricitate) obtinuta prin frecarea unui baston de ebonita cu o bucata de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leaga la polul pozitiv al sursei. 3. (despre oameni) realist, inclinat catre o activitate practica. 4. care exprima o afirmatie, o aprobare. 5. cu calitati alese; valoros. 6. (gram.) grad ~ (si s. n.) = forma a adjectivului sau a adverbului care prezinta insusirea obisnuita a unui obiect sau caracteristica obisnuita a unei actiuni. II. s. n. copie a unui negativ fotografic care reda, asemanator cu realitatea, partile luminoase si cele intunecate ale obiectului fotografiat. (< fr. positif, lat. positivus)

articul n., pl. e (lat. articulus). Diviziune (paragraf) a unui tractat, unei legi, unui contract, unei socoteli (V. pont). Orice obiect de comerciu. Parte cuprinsa intre doua puncte de articulatiune intr' o planta ori intr' un insect. Parte dintr' un intreg: articul de ziar. Articul de fond, articulu principal al unui ziar. Articul de Paris, obiect de moda sau industrial care se fabrica specialmente la Paris. Gram. Cuvint ori particula care determina un nume: cel mare, marele. – Si articol (dupa it.).

Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. Ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.

INDIVIDUALIZARE, individualizari, s. f. Actiunea de a individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Intruchipare a ideii artistice in imagini concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, a unei relatii (sociale) etc. in figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] V. individualiza.

ciuvaie s.f. (reg.) 1. vas de doage, legat cu arcuri de lemn. 2. accesoriile stanei de oi.

INDIVIDUALIZARE s.f. Actiunea de individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ (Arte) Intruchipare a ideii artistice in imagini senzorial-concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, esente, relatii generale in figuri individuale tipice. [Pron. -du-a-. / < individualiza].

CHINGA, chingi, s. f. 1. Fasie de piele (sau de tesatura de canepa) cu care se strange saua calului. ◊ Expr. A strange in chingi = a inchinga strans un cal; fig. a constrange pe cineva, a lua din scurt. A slabi din chingi = a lasa chinga mai putin stransa; fig. a lasa pe cineva mai liber. A-l tine (pe cineva) chingile = a fi, a se simti in putere, a fi in stare. 2. Cingatoare de piele sau de panza cu care se incinge mijlocul oamenilor. 3. Bara de lemn sau de metal care leaga partile componente ale unui obiect, intarindu-le. – Lat. *clinga (= cingula).

DESPOTIC, -A, despotici, -ce, adj. (Despre o fapta, un regim, o lege) De despot, caracteristic despotilor; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comporta ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique.

FERECA, ferec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau partial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistenta si durabilitate; a intari un obiect (de lemn) prin legaturi metalice. ♦ A imbraca un obiect cu placi din metal pretios, a impodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanturi, in obezi etc. un om arestat sau condamnat; a incatusa. 3. A incuia, a zavori o usa, o incapere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se inchide sau a se izola in casa, fara sa (mai) vada pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moara spre a le face crestaturi, santuri, zimti. ♦ A face zimti pe muchia unei monede; a zimtui. – Lat. fabricare (apropiat de fier).

REPUDIERE, repudieri, s. f. Actiunea de a repudia si rezultatul ei; respingere, renegare. ♦ Repudierea unei mosteniri sau a unui legat = renuntare a unei persoane la drepturile sale de mostenire legale sau la un legat. [Pr.: -di-e-] – V. repudia.

SINCER, -A, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprima intocmai ceea ce gandeste, care actioneaza fara prefacatorie sau ganduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, actiuni, manifestari ale oamenilor) Care reflecta sau dovedeste sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincere, lat. sincerus.

LIMBAJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare si de comunicare a ideilor, sentimentelor si dorintelor, specifica oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. ◊ ~ natural sistem de sunete articulate care functioneaza prin traditie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care functioneaza pe baza unei conventii. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limba. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limba + suf. ~aj

PERIODICITATE ~ati f. Caracter periodic. ~atea unei reviste. ◊ legea ~atii lege conform careia proprietatile fizice si chimice ale elementelor variaza periodic in functie de locul acestora in sistemul periodic. ~atea elementelor repetarea proprietatilor elementelor chimice care au structura asemanatoare. [Sil. ri-o-] /<fr. periodicite

CAPTIV, -A adj., s.m. si f. (om) lipsit de libertate; prins, prizonier. ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. [Cf. fr. captif, lat. captivus].

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

caduc, -a adj., pl. f e (lat. caducus, d. cadere, a cadea). Supus caderii, cazator: dintii de lapte-s caduci. Trecator, slab, subred: Fericirea e caduca. Slab, batrin: batrin caduc. Jur. legat caduc, anulat p. vitiu de forma, incapacitate, refuz ori moarte.

circeie f., pl. ei (d. sirb. krcalo sau d. rom. circel). Est. Piesa care leaga tinjala de protap (ia [!] poate fi de lemn ori un lant).

copula f., pl. e (lat. copula, din co-ap-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvint care leaga atributu de subiect: verbu a fi exprimat ori-cum, e copula ori-carei propozitiuni.

INCORDA, incordez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) contracta muschii corpului, p. ext. corpul intreg, in vederea unui efort. ♦ Fig. A-si concentra atentia, memoria, vointa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a intari. 2. Tranz. A intinde (puternic) o coarda, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin intinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele vitei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge intr-o stare de tensiune (maxima), a se inaspri. – In + coarda.

STAFIE, stafii, s. f. Fiinta ireala pe care cred (sau pretind) ca o vad unii oameni, si care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pamant; fantoma, naluca, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoana urata (si slaba). [Acc. si: stafie] – Cf. ngr. stihion.

logocel (-ei), s. m. – (Banat) Sticlete (Carduelis elegans). Origine necunoscuta. Poate legat de sb. logoska „lastar”; in acest caz, relatia semantica ar fi ca in lat. carduelis fata de carduus, germ. Distel „spin, scai”, Distelfink „sticlete”.

caltaveta f., pl. e (ngr. kaltsodeta, d. kaltsa [it. calza], coltun, ciorap, si -deta, care leaga. V. caltun). legatura care tine ciorapu pe picior (de ordinar elastica). Un ordin cavaleresc in Anglia. – Azi mai mult jartiera, un barbarizm pe care poporu nu l-a primit inca in est.

MAJOR, -A, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a implinit varsta legala pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile si politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: in sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisa majora = premisa care contine termenul major al silogismului. 3. (Inv.; Mil.; in sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (si substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; in sintagma) Gama majora sau mod major = gama sau mod care cuprinde cinci tonuri si doua semitonuri. – Din fr. majeur.

NEGARE, negari, s. f. 1. Actiunea de a nega si rezultatul ei; contestare, tagaduire. 2. (Fil.) Negatie (2). ◊ Negarea negatiei = una dintre cele trei legi dialectice principale, potrivit careia dezvoltarea se prezinta ca o inlantuire de negatii dialectice. – V. nega.

SPITA, spite, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn sau dintre barele subtiri de metal care leaga cercul sau obezile unei roti de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, speteaza. 2. Fiecare dintre treptele unei scari; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeasi persoana; p. ext. origine. ◊ Spita neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologica formata din lanturi de specii care au derivat una din alta in decursul istoriei lor. – Din bg., scr. spica.

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

EXTRAORDINAR, -A, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.

CULPA, culpe, s. f. (Jur.) Greseala care consta in indeplinirea neconforma a unei obligatii sau in neindeplinirea ei; greseala care consta in savarsirea unui fapt pagubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greseala, vina, vinovatie. – Din lat. culpa.

COORDONATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival Care coordoneaza mai multe actiuni sau activitati. ◊ Conjunctie ~oare conjunctie care leaga doua parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnateur

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) Grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA legII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

scala s. f. – Febra aftoasa. Origine necunoscuta. legatura cu sl. skala „aschie” (Cihac, II, 329), nu este probabila. Aceasta boala care provine din cauza murdariei, ar putea sa-si lege numele intru citva de lat. squalidus „murdar”, mai ales ca denumirea ei nu pare sa fie mostenita.

AMORTIZOR, amortizoare, s. n. 1. Dispozitiv pentru reducerea progresiva, in timp, a amplitudinii marimii caracteristice unui fenomen de oscilatie (la vehicule). 2. Piesa de piele care se leaga de cureaua bratului de lovire a suveicii, pentru a amortiza intrarea ei in caseta din partea opusa. – Dupa fr. amortisseur.

PRESTARE, prestari, s. f. 1. Actiunea de a presta si rezultatul ei; prestatie (1). 2. (In sintagma) Prestarea juramantului = depunere a juramantului in conditiile prevazute de lege (sau de uz). – V. presta.

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (si adv.) iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (despre legi, adunari etc.) care nu este, nu se tine potrivit regulilor obisnuite. 3. (despre oameni) cu mari calitati; eminent, exceptional. ◊ (despre lucruri) foarte bun, excelent. (< fr. extraordinaire, lat. extraordinarius)

baba f. pl. e (vsl. sirb. bg. rus. rut. baba, baba. V. baba, babita, batca). Femeie batrina. Iron. Babalic, mare grinda verticala in juru careia se’nvirteste moara de vint (steajar, pivot). La moara de apa, patru mari grinzi care sustin podu. Mold. Cozonac inalt si gros (neimpletit). Zilele babei, cele noua zile (in Mold. si doua-spre-zece) de la inceputu lui Martie, cind, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puia-gaia (V. gaie). Baba-mija, jocu copilaresc numit mai des de-a mijitele ori de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilaresc in care unu se leaga la ochi si cauta sa-i prinda pe ceilalti. Baba-turca sau numai turca (pl. e si i), un fel de teatru popular la Craciun si Anu-Nou (in Mold. sud) care consista dintr’o procesiune de tipuri populare, ca taranu, Jidanu, Harapu, din irozi si mai ales dintr’un fel de monstru cu cap de capra ori barza inalt de vreo trei metri si dus de un om ascuns supt el. (In Mold. nord. turca si capra, in Ban. cerbutu. V. brezaie, paparuda).

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

RETINERE, retineri, s. f. Actiunea de a (se) retine si rezultatul ei; oprire, rezervare. ♦ Masura luata de organele de cercetare penala, in conditiile prevazute de lege, de a lipsi de libertate o persoana pentru cel mult 24 de ore inainte de punerea sa sub urmarire. ♦ Retentie (3). – V. retine.

OBICEI ĩuri n. 1) Insusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obisnuinta; deprindere. ◊ A avea ~ (sau ~ iul) a obisnui. 2) lege nescrisa, consfintita de traditie, care este proprie unui popor sau unei comunitati de oameni; datina; cutuma. ◊ Cate bordeie, atatea ~ ie fiecare cu traditiile sale. De ~ in mod obisnuit; de regula. Ca de ~ ca intotdeauna. /

PRAXIS n. inv. 1) Pricepere dobandita printr-o practica indelungata. 2) Document oficial care deserveste un fapt; act. 3) lege nescrisa consfintita de traditie, care este proprie unui popor sau unei colectivitati de oameni; obicei. /<ngr. praxis, lat. praxis

EXAGERAT, -A, exagerati, -te, adj. Care nu se potriveste cu realitatea, depasind proportiile ei. ♦ (Despre oameni) Care exagereaza importanta reala a unor fapte. ♦ Care depaseste limita normala; excesiv, abuziv. ♦ (Adverbial; legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. „de”, formeaza superlativul) Prea, din cale afara de... – V. exagera.

CONECTARE s.f. Actiunea de a conecta si rezultatul ei; operatie de montaj prin care o masina, un aparat sau un dispozitiv electric este legat intr-un circuit sau la o retea electrica; conexiune (2) [in DN] [< conecta].

COPULATIV, -A adj. 1. (Despre conjunctii) Care uneste parti de propozitii sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leaga subiectul de numele predicativ; propozitie copulativa = propozitie coordonata care exprima asocierea fata de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelasi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].

ascult, a -a v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. ecouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Is atent, aud: ascult ce spui. Trag cu urechea, pindesc ca sa surprind vorba: a asculta la usa. Ajut cind cere: a asculta un nenorocit. Iau in sama: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Ma supun: asculta de lege, de mine, de sfaturile mele. Ia asculta, ia asculta-ma, vorba energica adresata cuiva, amenintare: Ia asculta: nu te obraznici, ca te dau afara!

legANA, leagan, vb. I. 1. Tranz. A misca lin intr-o parte si in alta un copil (cu leaganul sau cu bratele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lasa purtat, amagit de sperante desarte. 2. Tranz. si refl. A (se) misca intr-o parte si in alta; a (se) clatina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da in leagan (4). 3. Refl. (Despre oameni) A misca ritmic (in mers, in pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

LOGODIT, -A logoditi, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodna. ◊ Expr. (Ca un) tap (sau gascan) logodit, se spune despre un om mandru, fudul, infumurat. – V. logodi.

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (adesea adv.) Cu totul deosebit, iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (Despre legi, adunari etc.) Care nu este, nu se tine, nu are loc potrivit regulilor obisnuite. 3. (Despre oameni) Cu mari calitati; eminent, exceptional. ♦ (Despre lucruri) Foarte bun, excelent [Cf. fr. extraordinaire, lat. extraordinarius].

MEDIEVAL, -A adj. Referitor la evul mediu, din evul mediu. // s.m. om din evul mediu. // s.f.pl. Litere de tipar care imita scrisul colturos si strans legat al evului mediu. [Pron. -di-e-. / < fr. medieval, cf. lat. medium – de mijloc, aevum – epoca].

INTERIOR, -OARA I. adj. situat inauntrul unui spatiu limitat, al unui lucru etc.; intern. ♦ (fig.) for ~ = constiinta. II. s. n. 1. partea dinauntru a unui lucru, spatiu, apartament etc.; ceea ce este cuprins intr-un asemenea spatiu. ◊ reprezentare figurativa a interiorului incaperilor (in pictura). 2. post telefonic care functioneaza printr-o centrala ce leaga exteriorul cu diferitele camere, birouri ale unei institutii etc. 3. (fig.) latura launtrica, natura morala a omului. (< lat. interior, fr. interieur)

cetluiesc v. tr. (d. ceatlau). leg teapan caru punind si funii pe deasupra si stringind funia c´un ceatlau. Aplic cuiva lovituri de ceatlau.

GOLF¹ s. n. 1. Joc sportiv, intre doua sau patru persoane, in care se urmareste introducerea unei mingi mici si dure in mai multe gauri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosa. 2. (In sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (initial de sport) mai largi decat cei obisnuiti, legati strans dedesubtul genunchiului, cu faldurile cazand (pana deasupra gleznei) peste legatura. – Din engl., fr. golf.

MORALA, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica; etica. ♦ Comportare (laudabila); moravuri. 2. Disciplina stiintifica care se ocupa cu normele de comportare a oamenilor in societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etica. 3. (Fam.) Dojana, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsa intr-o scriere, mai ales intr-o fabula; invatatura. – Din lat. moralis, fr. morale.

FIZIONomIE s.f. 1. Expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. (Fig.) Structura, infatisare caracteristica (a unei epoci, a unei colectivitati de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natura, nomos – lege].

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. Punere in siguranta. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a populatiei, constand in acordarea de ajutoare materiale si asistenta medicala. – V. asigura.

IREGULARITATE ~ati f. 1) Aspect iregular; lipsa de regularitate; neregularitate. 2) Atitudine sau fapta iregulara; abatere de la regula generala, de la lege. /<fr. irregularite, lat. irregularitas, ~atis

RESPECTIV, -A adj. care priveste imprejurarea, persoana, obiectul despre care este vorba; care este legat de fiecare in parte in mod particular. ◊ corespunzator. ◊ (adv.) pentru cealalta situatie (parte); pentru al doilea caz; adica, va sa zica, cu alte cuvinte. (< fr. respectif)

ComUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

TECTONIC, -A, tectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la tectonica (2), care apartine tectonicii, care este legat de miscarile scoartei Pamantului. 2. S. f. Ramura a geologiei care studiaza structura scoartei terestre si cauzele miscarilor si deformarilor ei. ♦ Structura geologica. – Din fr. tectonique.

INTERIOR, -OARA adj. Care este situat inauntru, de dinauntru; intern. ◊ (Fig.) For interior = constiinta. // s.n. 1. Partea dinauntru a unui lucru, a unei locuinte, a unei camere etc.; ceea ce este cuprins inauntrul unei camere, al unei locuinte etc.; spatiul dinauntrul unui obiect, al unei incaperi etc. ♦ Reprezentare figurativa a interiorului incaperilor, mai ales in pictura. 2. Post telefonic care functioneaza printr-o centrala care leaga exteriorul cu diferitele camere, birouri etc. ale unei cladiri, ale unei institutii etc. 3. (Fig.) Latura launtrica, natura morala a omului. [Pron. -ri-or. / < lat. interior, cf. it. interiore, fr. interieur].

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. Punere in siguranta; garantare. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca, in schimbul unei prime, sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a oamenilor muncii constand in acordarea de ajutoare materiale si medicale in cazuri de boala, in trimiterea la odihna sau la cura etc.

KALPA („ordine, lege”) (in cosmologia hinduista), perioada de timp care acopera un ciclu cosmic complet, de la originea lumii pana la sfarsitul ei. K. reprezinta o zi si o noapte a lui Brahma, egala cu 24.000 de ani divini si cu 8,64 • 10¹⁹ ani terestri.

condica si (mai vechi) codica f., pl. i (ngr. kontikas, pron. kondikas, si kodikas, codice, d. lat. codex, codicis, codice. Sec. 18-19. Cod de legi: condica lui Ipsilanti (1796), a lui Calimah (1817). Azi. Registru. Condica neagra, registru´n care-s scrise faptele rele ale cuiva.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

REDUCERE s.f. Actiunea de a reduce si rezultatul ei. ♦ Micsorare (a preturilor). ♦ (Med.) Reductie (2). ♦ (Log.) Procedeu prin care se probeaza corectitudinea modurilor silogistice. ♦ Reducere la absurd = dovedirea adevarului unei legi prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde. [< reduce].

RELATIE s.f. 1. legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

CUPLA vb. 1. tr. a lega, a uni, a face un cuplu din vehicule, din mai multe elemente ale unui sistem tehnic etc. II. refl. (despre oameni) a forma un cuplu. (< fr. coupler)

EXECUTARE, executari, s. f. Actiunea de a (se) executa si rezultatul ei; indeplinire, executie. ◊ Executarea bugetului = adunarea veniturilor unui buget si folosirea acestora pentru acoperirea cheltuielilor aprobate in buget. ♦ Indeplinire a unei obligatii (lege, contract, hotarare etc.) a unui organ de jurisdictie. ◊ Executarea pedepsei = aducere la indeplinire a hotararii prin care cel trimis in judecata penala a suferit o condamnare. [Pr.: eg-ze-] – V. executa.

CURMEI ~ie n. Capat de franghie, folosit la legat sau la incins. ◊ A lega tei de ~ (sau teie de ~ie) a cauta subterfugii. A gasi tei de ~ a gasi pretexte. [Sil. -mei] /a curma + suf. ~ei

CASIODOR (Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus Senator) (c. 485-578), om politic, istoric si erudit roman. Demnitar la curtea regelui ostrogot Teodoric. A scris „Istoria gotilor” (12 carti), „Cronica” si „Variae” (culegere de legi).

ciriitoare f., pl. ori (d. cirii). Jucarie (numita si sfiriitoare) pe care si-o fac copiii gaurind o nuca pin [!] care trec un betisor, ii leaga cu sfoara, ii atirna o greutate (de ordinar un cartof) si-l fac sa se invirteasca desfasurind sfoara pin alta gaura laterala. Se fac si unele de lemn ori de tinichea si se invirtesc c´o singura mina [!] agitindu-le in aer. Acestea se pot numi si piriitori, plesnitori sau scirtiitori (fr. crecelle). La catolici, in vechime, ciriitoarea inlocuia clopotu bisericii in Vinerea si Simbata din saptamina patimilor.

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

VALID, -A, valizi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Apt pentru munca (sau pentru o anumita activitate); p. gener. sanatos. 2. (Despre o actiune, un act, un contract) Care indeplineste conditiile cerute de lege; valabil. – Din fr. valide.

APPONYI [ɔponi], Albert, conte (1846-1933), om politic ungur. Ca ministru al Cultelor si al Instructiunii Publice (1906-1910), a dus o politica de maghiarizare fortata, elaborind in acest scop in 1907 doua legi scolare (lex Appony); sef al delegatiei ungare la Conferinta de Pace de la Trianon (1920).

MARTISOR² ~oare n. Obiect mic de podoaba, legat de un fir impletit de culoare rosie si alba, care se poarta in cursul lunii martie ca simbol al primaverii. /mart pop. + suf. ~isor

REVOCARE, revocari, s. f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic in cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste incetarea calitatii sale de membru intr-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului incredintat unei persoane de a-i reprezenta in organele de conducere ale statului. – V. revoca.

CUPLA, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni doua sau mai multe elemente intr-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie intre acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler.

AUTONomIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

coloana (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stilp cilindric cu baza si capitel. O parte dintr´o pagina impartita din sus in jos: ziar pe sapte coloane. Fiz. Masa de fluid in forma cilindrica: colcana de aer, de apa. Anat. Coloana vertebrala, totalitatea vertebrelor (sira spinarii) de care se leaga cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traian a fost una din coloanele latinitatii. Sir de trupe in mers (lat. agmen) sau dispuse in lungime, fiind oamenii asezati unu dupa altu (in opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie in coloana. Coloanele lui Ercule [!], cei doi munti ai strimtorii Gibraltar. A pune pe cineva pe doua coloane, a tipari pe o coloana ceia ce a scris el, si pe alta, ceia ce a scris autoru dupa care a plagiat. – Rar columna.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

REGULAMENT, regulamente, s. n. Totalitatea instructiunilor, normelor si regulilor care stabilesc si asigura ordinea si bunul mers al unei organizatii, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., reglement. ◊ (Iesit din uz) Regulament de ordine interioara = regulament prin care se stabilesc, in cadrul un ei organizatii socialiste, dispozitii privitoare la disciplina muncii si in general, la raporturile dintre aceasta organizatie si angajatii sai. ♦ Norme elaborate de puterea executiva pentru aplicarea si completarea dispozitiilor unei legi. ♦ Totalitatea normelor dupa care se joaca un joc, un sport etc. [Pl. si: (inv.) regulamenturi] – Din it. regulamento.

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

COPULATIV, -A adj. 1. (despre conjunctii) care leaga (parti de) propozitii de acelasi fel. ♦ verb ~ = verb in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura intre subiect si numele predicativ; copula (1); propozitie ~a = propozitie coordonata legata prin asociere de coordonata ei. 2. (log.; despre judecati afirmative) care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. (< fr. copulatif, lat. copulativus)

PRAGMATIC, -A I. adj. 1. care urmareste aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. II. s. f. parte a semioticii care studiaza modul in care omul intelege si foloseste semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucata, capat de funie sau de franghie, intrebuintate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proasta (facuta din coaja de tei sau de rachita). 2. (Reg.) Mladita care creste din tulpina vitei de vie. – Curm + suf. -ei.

MASA s. f. 1. cantitate de materie a unui corp, considerata ca o marime caracteristica in raport cu volumul. ♦ ~ verde = furaj; ~ critica = masa minima a unui material radioactiv in care poate aparea o reactie de fisiune nucleara in lant. 2. ingramadire de elemente care formeaza impreuna un singur corp; corp solid, compact; bloc. ♦ ~ de aer = portiune imensa, omogena, a troposferei, cu proprietati distincte. 3. corp metalic masiv la care se leaga punctele unei retele, ale unei masini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor. 4. (fam.) cantitate mare. ♦ a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusa schimbarilor. 5. multime compacta de oameni. ♦ e populare = totalitatea claselor si categoriilor sociale dintr-o anumita etapa istorica, ale caror interese fundamentale concorda cu cerintele si sensul actiunii legilor obiective ale dezvoltarii societatii. 6. ~ continentala = continent. (< fr. masse, germ. Masse)

COPULATIV, -A, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjunctii) Care leaga parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb care intra in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura dintre subiect si numele predicativ. Propozitie copulativa = propozitie coordonata, legata de coordonata ei printr-un raport de asociere in interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus.

BURDUF ~uri n. 1) Sac facut din piele netabacita sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru pastratul sau transportul diferitelor produse (branza, faina, apa, vin etc.). ◊ A fi ~ de carte a fi foarte invatat; a avea multa carte; a fi toba de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strans incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega fedeles; a lega cobza. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mancare. 2) Sac special, facut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonica etc.). 3) Invelitoare din piele, pentru picioare, special amenajata in trasurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din panza cauciucata, care se monteaza pe laturile pasajului de comunicatie intre vagoanele de cale ferata. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

credit n., pl. e (fr. credit, d. it. credito, derivat d. credere a crede). Reputatiune ca-ti platesti datoriile: a avea credit. Aminare de plata, datorie: a avea credit pe (sau de) doua luni, a cumpara pe credit. Com. Parte dintr´un cont in care scrii supt [!] numele cuiva ceia ce i se datoreste de un negustor. A deschide un credit cuiva, a-l autoriza sa ia in numele tau de la o casa bani cit ii trebuie. Fig. Autoritate, consideratiune: a avea credit. Fin. Sume care se pot cheltui din buget in virtutea legii. Credit fonciar, stabiliment care, supt controlu statului, te imprumuta, pe imobile, cu sume platibile dupa lungi termine pin [!] anuitati calculate asa in cit, la terminu [!] fixat, cel care s´a imprimutat sa-si achite si capitalu, si interesele. Credit mobiliar, societate comerciala cate te imprumuta daca-i lasi amanet actiuni, obligatiuni si alte titluri.

TANJALA, tanjeli, s. f. Un fel de protap care se foloseste pentru a prinde a doua pereche de vite in jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tractiune animala sau pentru a transporta greutati mari. ◊ Expr. A se lasa pe tanjala = a) (despre animale de tractiune) a trage foarte incet (sprijinindu-se pe tanjala); b) (despre oameni) a lucra incet, cu lene; a neglija sau a amana lucrul. – Et. nec.

ADENAUER, Konrad (1876-1967), om politic german. Presedinte al Partidului Uniunea Crestin-Democrata (1946-1966); cancelar federal (1949-1963) si ministru al Afacerilor Externe (1951-1955) al R.F.G. A condus opera de reconstructie si integrare a Germaniei Federale in sistemul de aliante ce o legau de Europa Occidentala.

consiliu m. (lat. consilium). Sfat, sfatuire, parere data cuiva ca sa faca ceva. Adunare p. a se sfatui. Localu consiliului. Consiliu de ministri, consiliu p. a delibera despre afacerile statului. Consiliu de razboi, consiliu p. justitia militara. Consiliu de stat, consiliu p. a prepara legi, ordonante si regulamente, a rezolva dificultatile care se ridica in materie administrativa si a judeca apelurile contentiosului administrativ. Consiliu judetenesc (gresit zis judetean), consiliu compus din 18 membri, p. afacerile judetului. Consiliu comunal, consiliu compus tot din 18 membri, p. afacerile comunei. Consiliu permanent, consiliu alaturat ministerului Educatiunii Nationale. Consiliu de familie, consiliu compus din rude si prezidat de un judecator ca sa apere interesele unui minor. Consiliu judiciar, persoana numita de un tribunal ca sa-l infrineze pe cel declarat in stare de prodigalitate sau incapacitate civila sau legala. Consiliu de disciplina, tribunal instituit p. disciplina. Consiliu de zece, un tribunal secret in foasta [!] republica a Venetiii.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

PENALITATE ~ati f. 1) Caracter a ceea ce este pasibil de o pedeapsa judiciara conform prevederilor legii. 2) sport Abatere a unui sportiv in cadrul unei competitii penalizata de arbitru conform regulamentului de joc. 3) Sanctiune aplicata cuiva (in urma incalcarii unei legi, a unui regulament etc.). /<fr. penalite

A SE S*****I ma slobod intranz. 1) (despre un obiect care leaga) A se desprinde din locul unde a fost fixat. Funia s-a ~t. 2) (despre animale tinute legate sau in captivitate) A reusi sa scape, devenind slobod. Cainele s-a ~t din lant. 3) A atarna in jos. Parul ei frumos se sloboade pe umeri. /Din slobod

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

RICARDO [rika:dou], David (1772-1823), economist si om politic britanic. om de afaceri. Reprezentant al scolii clasice de economie. Promotor al sistemului de piata libera; a dezvoltat teoria valorii bazate pe munca si teoria plusvalorii; a analizat repartitia venitului national si principalele categorii economice legate de aceasta. Teoria rentei diferentiale a legat-o de legea fertilitatii descrescande a solului. Justificand liber-schimbismul si diviziunea muncii intre tari, a elaborat teoria costurilor comparative de productie. Opera lui R., alaturi de cea a lui Smith, a influentat gandirea economica contemporana. Op. pr.: „Despre principiile economiei politice si ale impunerii”.

LAMBA, lambe, s. f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. Parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se imbuca in scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o imbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) in ulucele a doua scanduri pentru a le imbina. – Din tc. lamba.

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

DREPTATE ~ati f. 1) Principiu moral si juridic care cere respectarea drepturilor fiecaruia; echitate. Act de ~. ◊ A face (sau a da) ~ a indreptati. Pe buna ~ in mod intemeiat; pe drept cuvant. A avea ~ a fi intemeiat in ceea ce (se) spune sau in ceea ce (se) face. 2) la pl. Drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptatii] /drept + suf. ~ate

PREAMBUL, preambuluri, s. n. 1. Parte introductiva a unui discurs, a unei scrieri, a unei convorbiri, in care sunt expuse rezumativ problemele ce vor fi dezvoltate ulterior; introducere, precuvantare, prefata, cuvant inainte. ♦ Fig. Ceea ce constituie partea introductiva, premergatoare a unei actiuni, manifestari etc. 2. Parte introductiva a unui act important, a unui tratat international, care lamureste utilitatea sau necesitatea lui sau care prezinta sumar dispozitiile lui generale; expunere de motive (a unui proiect de lege). [Pr.: pre-am-] – Din fr. preambule.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.

afara adv. de loc si de miscare (din afoara, lat. ad, la, si fŏras, afara; vit. affuori, azi fuori, sp. afuera. V. fara). Nu in auntru [!], in exterior: a dormi afara din casa, a iesi afara din casa, a umbla pe afara. Afara din lege, scos de supt forta legii. Euf. A iesi afara, a-ti deserta matele. Afara de, fara, de cit numai: sa n' ai alti dumnezei afara de mine. Afara de asta sau afara de aceia, deosebit de asta, pe linga asta. Pe din afara, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a sti lectiunea pe din afara. Afara din cale sau din cale afara, extraordinar, peste masura. – Fals in afara ori din afara (fr. en dehors, du dehors) ild. afara, de afara: afara de asta, relele vin de afara. – Interj. Afara! Iesi!

Eurydice 1. Sotia lui Orpheus. Odata, in timp ce se afla pe cimp, Aristaeus a vazut-o si, indragostindu-se de ea, a vrut s-o violeze (v. si Aristaeus). Cautind sa se salveze, Eurydice a luat-o la fuga, dar a fost muscata de un sarpe si a murit. Indurerat, Orpheus n-a pregetat sa coboare in Infern ca s-o intilneasca. Acolo, prin cintecele lui minunate a reusit sa-i induplece pe zeii subpaminteni sa i-o inapoieze pe Eurydice. El s-a legat insa cu juramint sa n-o priveasca inainte de a fi pasit dincolo de hotarele lumii subpamintene. Altfel urma s-o piarda pentru totdeauna. Orpheus nu si-a putut tine insa juramintul. El n-a putut rezista dorintei arzatoare de a-si privi sotia inainte de a ajunge pe pamint. In felul acesta Eurydice a ramas pentru totdeauna in lumea mortilor. 2. Mama lui Danae. 3. Sotia lui Creon, regele din Thebae. Auzind de moartea fiului ei, Haemon, s-a sinucis. 4. Fiica lui Amphiaraus si a Eriphylei.

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

STRAIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla in relatii de rudenie; care nu este inrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care impartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul in care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus