VECHIL, vechili, s. m. 1. (In trecut) Persoana care supraveghea si administra munca de pe o mosie, om de incredere al unui mosier; administrator de mosie. 2. (Inv.) Avocat. – Din tc. vekil.

ALTER EGO s.m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui; (p. ext.) om de incredere, prieten nedespartit. [< lat. alter – alt, ego – eu].

credincer, credinceri, s.m. (reg.) 1. om de incredere; samsar, procurist. 2. (inv.) slujbas al Curtii care gusta inaintea domnului bucatele si bauturile. 3. chezas, ostatic.

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

SUFICIENT, -A adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Increzut, prea multumit de sine; infumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].

SUFICIENT, -A adj. 1. (si adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) increzut, prea multumit de sine; infumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ♦ om de incredere, prieten nedespartit. – Loc. lat.

CIRAC, ciraci, s. m. 1. (Livr.) Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoana care impartaseste in mod servil si mecanic vederile, parerile etc. cuiva. 3. (Inv.) om de incredere al cuiva. – Din tc. cirak.

CREDINCER, credinceri, s. m. (Inv.) om de incredere (la o curte domneasca); slujbas cu rang de boiernas. – Credinta + suf. -ar.

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

FANTE s.m. 1. (Fam.) om usuratic, increzut; tanar exagerat de elegant; filfizon. 2. Valet (la cartile de joc). [< it. fante].

sconos, -oasa, adj. (reg.; despre oameni) laudaros, increzut.

FANTE s. m. 1. (fam.; peior.) om usuratic, increzut; tanar exagerat de elegant; filfizon. 2. valet (la cartile de joc). (< it. fante)

captez v. tr. (lat. captare, d. capere, captum. V. incep). Prind pin [!] sapaturi izvoru unei ape. Fig. Obtin (capat) pin insinuare: a capta un testament, o donatiune, increderea cuiva.

credincer m. (d. credinta). om de incredere, de credinta. V. confident.

incredere s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.

UMANISM s. n. Miscare sociala si culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV, ca expresie a luptei impotriva feudalismului si a invataturii scolastice, care a promovat ideea increderii in valoarea omului si a perfectionarii sale, a militat pentru dezvoltarea libera si multilaterala a personalitatii umane, pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

PERFID, -A, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o infatisare binevoitoare sau indiferenta, ascunde rautate, viclenie, necinste; care vatama pe cel care ii acorda incredere. ♦ (Despre manifestarile oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vatamator, periculos, fara sa para astfel. – Din fr. perfide.

credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in Dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. incredere: credinta in Dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. Buna credinta, sinceritate. Rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.

OPTIMISM s. n. Conceptie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneste asupra raului, iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul; tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

NADEJDE, nadejdi, s. f. incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

NECREDINCIOS, -OASA, necredinciosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (om) care isi calca cuvantul dat; (om) infidel. 2. (om) care nu se increde (usor) in ceva. 3, (om) care nu crede in nici o doctrina religioasa; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, in special de la dogmele religiei crestine; eretic. ♦ Spec. (Inv. si pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

credincios, -oasa adj. si s. (d. credinta). Fidel, in care te poti increde: credincios cuiva. Fidel, care crede in ceva: credincios lui Dumnezeu.

MIZANTROPIE s. f. Lipsa de incredere, dispret, ura fata de oameni; tendinta morbida de a evita societatea, de a se izola de lume. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

DOCTORAL, -A, doctorali, -e, adj. (Despre manifestarile omului) Grav, solemn; pedant, afectat; increzut, ingamfat. – Din fr. doctoral.

CREDINTA ~e f. 1) incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

OPTIMISM n. 1) (in opozitie cu pesimism) Conceptie asupra vietii dominata de incredere in viitor si in oameni. 2) Tendinta de a vedea partile pozitive ale oamenilor si ale realitatii. /<fr. optimisme, germ. Optimismus

TIMID, -A I. adj., s. m. f. (om) lipsit de indrazneala, de incredere in sine; sfios, rusinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. (< fr. timide, lat. timidus)

NADEJDE s. 1. v. speranta. 2. credinta, speranta, (rar) nadajduire, (inv.) nadajduinta. (Nu si-a pierdut ~ in mai bine.) 3. incredere, siguranta. (Pot sa am ~ in voi?)

SIGURANTA s. 1. aparare, asigurare, paza, protectie, protejare, securitate. (Masuri de ~.) 2. (TEHN.) siguranta in functionare = fiabilitate. 3. securitate, (inv.) siguratie, siguritate. (Un sentiment de ~.) 4. v. convingere. 5. incredere, nadejde. (Pot sa am ~ in voi?) 6. fermitate, hotarare. (Vocea lui capata mai multa ~.) 7. certitudine, (livr.) infailibilitate. (~ unui remediu.) 8. precizie. (Dovedeste o mare ~ in probele de tir.)

NESIGUR, -A, nesiguri, -e, adj. 1. Care nu ofera siguranta, pe care nu se poate conta; incert, indoielnic. ♦ Spec. Lipsit de stabilitate, de rezistenta. ♦ Spec. Primejdios, expus. 2. (Despre oameni) Care este lipsit de convingere, de incredere (in sine), de fermitate; nehotarat, sovaielnic; p. ext. timid, stangaci. ♦ (Despre actiunile si manifestarile oamenilor) Care arata, exprima, tradeaza lipsa de convingere, de hotarare, de incredere, de fermitate; p. ext. care tradeaza, exprima stangacie, timiditate. 3. Care nu se vede, nu se distinge bine, lipsit de claritate; neclar, confuz; p. ext. care se afla inca in formare, care nu s-a format, nu s-a definitivat inca. – Ne- + sigur.

TIMID, -A, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de indrazneala, de incredere in sine; sfios, rusinos; (despre insusirile sau actiunile oamenilor) care dovedeste, tradeaza o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

SPERANTA s. f. 1. nadejde. ◊ incredere in viitor, in reusita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se asteapta mult in viitor. (< it. speranza)

barda f., pl. barde, barzi si berzi (ung. bard, d. vgerm. barta, ngerm. barte, ol. barde, de unde si pol. barta, rut. bardu, bg. sirb. bradva. V. halebarda). Secure timplareasca cu coada scurta si taisu lung. A azvirli cu barda’n Dumnezeu ori in luna, a fi plin de incredere in tine, a fi provocator. (Poate de la un vechi obicei de a stapini atita pamint cit puteai s’arunci cu barda. Cu timpul, cei ce stapineau mai mult pamint pe baza fortei lor se purtau mindru fata de altii, si de aci zicatoarea. [Cojbuc, ziaru Epoca, 25 Dec. 1897]).

INCREDULITATE s.f. Firea, starea omului care nu crede cu usurinta; lipsa de incredere; neincredere. [Cf. fr. incredulite].

IMPORTANTA s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; insemnatate; semnificatie. ◊ Loc. adv. Cu importanta = cu convingerea (nejustificata) ca spune sau face ceva important; cu infumurare. ◊ Expr. A-si da importanta = a se ingamfa, a se crede om de seama, superior. Plin de importanta = infumurat, ingamfat, increzut. – Din fr. importance.

A NADAJDUI ~iesc 1. intranz. A trage nadejde; a nutri sau a avea speranta; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie completiva) A conta asteptand cu incredere; a considera ca trebuind sa se realizeze; a vrea sa creada. ~ intr-o reusita. /nadejde + suf. ~ui

prepune, prepun, vb. III (inv. si reg.) 1. a pune, a aseza inainte. 2. a pune, a aseza in loc; a inlocui. 3. a adauga, a innadi. 4. (fig.) a intreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (in alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea incredere in cineva sau ceva; a se indoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a investi, a insarcina cu o anumita functie, misiune; a numi intr-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai inainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.

CREDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a gasi, a socoti, a vedea. (Aceasta circumstanta o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se inchipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 4. v. banui. 5. a presupune, a socoti, (frantuzism) a prezuma, (reg.) a probalui, (inv.) a supoza. (~ ca vom pleca in doua zile.) 6. v. astepta. 7. v. parea. 8. v. spera. 9. v. increde.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

GENTLEMEN'S AGREEMENT loc.s. Acord, intelegere verbala care nu are ca urmare consecinte juridice, ci creeaza numai obligatii morale intre parti; intelegere intre oameni de onoare. ♦ Acord international simplificat (incheiat de obicei in forma verbala pe baza increderii reciproce). [Pron. gentelmenz agriment. / < engl., fr., it. gentlemen's agreement < engl. gentlemen – domni, agreement – acord].

LEFTERIE, lefterii, s. f. (Fam.) Credit; incredere. ◊ Expr. A-si manca (sau a-si pierde) lefteria = a-si pierde reputatia de om cinstit fata de cineva. – Din ngr. (e)lefteria „libertate”.

incredere f. 1) v. A SE INCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsa de indoiala. Priveste cu ~ viitorul. ◊ A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit si de nadejde. om (sau persoana) de ~ om serios, pe care te poti bizui. Vot de ~ sustinere a unui program de activitate. [G.-D. increderii; Sil. in-cre-] /v. a increde

A SPERA sper 1. tranz. A astepta cu incredere (mai mult sau mai putin ferma). 2. in-tranz. A crede ca o dorinta sau o actiune se va infaptui; a trage nadejde; a nadajdui. /<lat., it. sperare

ISPRAVA, ispravi, s. f. 1. Fapta, treaba, actiune dusa (cu bine) pana la capat, indeplinita cu succes; p. ext. aventura. ◊ Loc. adj. De isprava = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre actiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) isprava = care nu e bun de nimic, care nu inspira incredere. ♦ (Ir.) Pozna, nazdravanie. 2. Rezultat bun obtinut in urma unor eforturi; succes, reusita, izbanda. ◊ Expr. Fara nici o (sau vreo) isprava = fara nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

incredere s. 1. (pop.) crezare, crezamant, (fig.) credit. (Se bucura de ~ lui.) 2. (livr.) confienta, (inv.) credinta. (Nu am ~ in el.) 3. nadejde, siguranta. (Pot sa am ~ in voi?) 4. optimism. (Priveste cu ~ viitorul.)

2) calc, a calca v. intr. (lat. calcare, it. calcare, pv. sp. pg. calcar, fr. cocher. V. calcii). Pasesc, umblu: a calca usor, pe spini, in noroi. Fig. A calca´n strachini, a calca afectat; a umbla dupa aventuri amoroase. a calca a popa, a denota aptitudini de seriozitate, a inspira incredere. V. tr. Pasesc, ating cu talpa: calc pamintu tarii mele. Strivesc, zdrobesc: l´a calcat trenu. Storc cu talpa: a calca poama. Atac, prad in casa ori in tara lui: m´au calcat hotii, hotii mi-au calcat casa, dusmanii ne-au calcat tara. Cotropesc, uzurp: a calca o mosie, (fig.) drepturile cuiva. Violez, infring: a calca legea, ordinu, juramintu. Netezesc pinza apesind-o [!] c´un fer [!] cald: a calca rufele. A fecunda (despre pasari): cocosu calca gaina. Neol. (fr. calquer). Reproduc un desemn [!] punind foaia transparenta pe original (fals calchiez).

MARET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care impresioneaza prin aspect, proportii sau prin perfectiunea insusirilor sale; impunator; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; ingamfat; increzut; fudul; semet; mandru; falnic; infumurat. /a mari + suf. ~et

RATIONALISM s.n. 1. incredere in ratiune, in capacitatea acesteia de a cunoaste realitatea. 2. Conceptie in teoria cunoasterii care considera ratiunea drept unic izvor al cunoasterii, afirmand ca necesitatea si universalitatea nu pot fi deduse din experienta, prin generalizarea ei, ci numai din ratiune, unde exista independent de experienta, aprioric. [Cf. fr. rationalisme].

SEMET ~eata (~eti, ~ete) si adverbial 1) Care exprima demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; falnic; trufas. 2) Care se remarca prin curaj; curajos; indraznet. 3) rar Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; increzut; maret; ingamfat; infumurat; falnic. /Orig. nec.

INDOI, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.