SECENTIST, -A s.m. si f. Scriitor, om de cultura apartinand sec. XVII din Italia. [Cf. it. secentista].

DUECENTIST, -A adj., s. m. f. (om de cultura) din duecento. (< it. duecentista)

QUATTROCENTIST, -A [CUA-TRO-] adj., s. m. f. (om de cultura, artist) din quattrocento. (< it. quattrocentista)

ASACHI 1. Gheorghe A. (1788-1869, n. Herta), om de cultura si scriitor roman. Studii de astronomie, arheologie, epigrafie, poetica, pictura la Lvov, Viena si Roma. Intemeietor al invatamintului (Academia Mihaileana, 1835), al presei („Albina romaneasca”, 1929) si al teatrului romanesc (in 1816) in Moldova. A scris sonete (in maniera petrarchista), fabule, balade, poeme fantastice („Turnul lui But”), influentate de clasicism si de preromantism, drame si nuvele istorice, prelucrari. Picturi cu subiect istoric. 2. Dimitrie A. (1820-1868), matematician roman. Fiul lui A. (1.) Autorul primei lucrari originale romanesti de matematica („Asupra inversarii seriilor”) si al primului tratat romanesc de topografie. 3. Alexandru A. (1828-1868), grafician roman. Fiul lui A. (1). A ilustrat cu litografii, naive ca factura, dar insufletite de sentimente patriotice, nuvelele istorice ale tatalui sau. 4. Ermiona A. (1821-1900, n. Viena), traducatoare romana. Fiica lui A. (1), sotia lui Edgar Quinet. Stabilita la Paris. Cronici muzicale, memorialistica („Memoires d’exil”), traduceri, corespondenta (cu. V. Hugo).

BELLO, Andres (1781-1865), scriitor, pedagog si om de cultura venezuelan. Stabilit in Chile. In afara de importante studii lingvistice si juridice, a scris poezii neoclasice, mult imitate in epoca.

INcultura s. f. Lipsa de cultura a unui om; cultura insuficienta. – Din fr. inculture.

CULT¹ ~ta (~ti, ~te) Care are un inalt nivel de cultura. om ~. /<lat. cultus

loghiotat (loghiotati), s. m. – Intelept, persoana cunoscuta prin cultura ei. Ngr. λογιώπατος (Tiktin). Sec. XVIII, inv. Este superlativul lui loghios, s. m. (erudit), cuvint inv., putin folosit, din ngr. λόγιος (Galdi 206).

convenienta f., pl. e (lat. convenientia, fr. convenance. V. pro-venienta). Conformitate, potrivire: convenienta de caracter. Cuviinta, decenta: convenienta sociala (sau convenientele sociale). Casatorie de convenienta, aceia la care-s luate in consideratiune nobleta ori averea ori cultura in locu dragostei reciproce.

INCULT, -A, inculti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care are o lipsa de cultura elementara, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

QUATTROCENTIST, -A, quattrocentisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. om de cultura, artist din quattrocento. 2. Adj. Care apartine Renasterii timpurii italiene, care este specific acestei perioade; din quattrocento. [Pr.: cua-tro-] – Din it. quattrocentista, fr. quattrocentiste.

NECIVILIZAT, -A, necivilizati, -te, adj. 1. (Despre popoare, societati etc.) Care se afla intr-un stadiu primitiv de dezvoltare, civilizatie si cultura. 2. (Despre oameni) Care nu este manierat, politicos. – Ne- + civilizat.

ACADEMIE s.f. 1. Prima scoala filozofica, infiintata de Platon la Atena, care isi tinea intrunirile in gradinile consacrate eroului Akademos. 2. Inalta institutie culturala, creata pentru a ajuta la progresul stiintei, al artei etc.; societate a unor oameni de cultura care se ocupa cu literatura, stiintele etc. 3. Scoala superioara de nivel universitar, neincadrata intr-o universitate sau politehnica. [Gen. -iei. / Cf. fr. academie, it. accademia, lat. academia < gr. akademia].

DUECENTIST, -A adj., s.m. si f. (om de cultura) apartinand sec. XIII din Italia. [Pron. du-e-, var. ducentist, -a adj., s.m.f. / < it. duecentista].

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

OICOFITE s. f. pl. plante spontane introduse in mod voluntar de om in cultura in aceeasi regiune. (< engl. oikophytes)

UMANIOARE s. f. pl. (Inv.) Totalitatea studiilor clasice considerate ca baza a culturii unui om. – Germ. Humaniora (< lat.).

ACADEMIA MIHAILEANA, prima scoala superioara romaneasca in Moldova (1835-1847). Infiintata la Iasi sub domnia lui Mihai Sturdza, prin stradania lui Gh. Asachi si a altor oameni de cultura.

COSTACHE, veche familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Boldur C., mare vornic. S-a distins in batalia de la Lentesti (1497). 2. Veniamin C. (1768-1846), mitropolit al Moldovei (1803-1808 si 1812-1842). om de cultura. Adept al Eteriei. A intemeiat seminarul de la Socola (1803) si alte scoli.

culturaLIZARE, culturalizari, s. f. Actiunea de a (se) culturaliza si rezultatul ei; raspandire a culturii; instruire. – V. culturaliza.

NATIONALITATE ~ati 1) Comunitate de oameni cu limba si cultura comuna, care s-a constituit istoriceste pe un teritoriu dat. 2) Apartenenta a unei persoane la o anumita natiune. [G.-D. nationalitatii; Sil. -ti-o-] /<fr. nationalite, germ. Nationalitat

CINECLUB s.n. Asociatie care are ca scop sa formeze cultura cinematografica a membrilor ei. [Cf. fr. cine-club].

FACIES s.n. 1. Aspect al fetei in timpul unei boli; (p. ext.) fizionomie, aspect exterior. ♦ Suprafata a unei formatii anatomice. 2. Aspect caracteristic pe care il au stratele geologice datorita naturii rocilor si fosilelor din care sunt alcatuite. ♦ Aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. ♦ Aspectul superficial al unui lucru. [Pron. -ci-es, pl. -uri. / < fr., it., lat. facies].

CINECLUB s. n. asociatie care are ca scop sa formeze cultura cinematografica a membrilor ei. (< fr. cine-club)

FACIES s. n. 1. infatisare, aspect superficial al unui lucru. 2. aspect al fetei in timpul unei boli, al unei stari emotive etc. ◊ suprafata a unei formatii anatomice. 3. totalitatea caracterelor mineralogice si petrografice ale unei roci. ◊ aspect pe care il au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice si paleontologice. 4. aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. 5. cea mai mica subdiviziune a asociatiei vegetale caracterizata prin dominatia unei specii. (< lat. facies, fr. facies)

INCULT, -A adj., s. m. f. (om) lipsit de o cultura elementara. (< fr. inculte, lat. incultus)

REDUS, -A, redusi, -se, adj. 1. Scazut, micsorat, diminuat (ca proportii, cantitate, intensitate, valoare). ♦ (Despre functii si expresii algebrice) Asupra careia s-a efectuat operatia pentru obtinerea celei mai simple forme; simplificat. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta, de cultura, marginit, prost. 3. (Chim.; despre substante) Din care a fost scos oxigenul si care a castigat electroni. – V. reduce.

ACADEMIE ~i f. 1) Societate formata din oameni de stiinta si de cultura. 2) Institutie de invatamant superior. ~ economica. [G.-D. academiei] /<lat. academia, fr. academie

BARBARIE s. f. 1. stadiu de civilizatie inapoiata in care se afla un popor, un grup, un om. 2. lipsa de respect pentru cultura si civilizatie; fapta, atitudine in care se reflecta o asemenea conceptie; salbaticie, cruzime, neomenie. (< fr. barbarie, lat. barbaria)

CASSIRER, Ernst (1874-1945), filozof neokantian german. Reprezentant al Scolii de la Marburg. Filozofia sa antropologica defineste omul ca fiinta care-si faureste lumea in forme simbolice („Eseu despre om”). Contributii in semiotica, filozofia culturii („Filozofia formelor simbolice”).

KANG, Yuwei (1858-1927), filozof si om politic chinez. Influentat de cultura si civilizatia occidentala, a propus un program de reforme radicale pentru imbunatatirea situatiei economice si sociale ale Chinei („Cartea marii intelegeri”). Adept al monarhiei constitutionale. Studii asupra filozofilor clasici („Confucius, reformatorul”).

UMANIST² ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Adept al umanismului. 2) (in epoca Renasterii) om de stiinta preocupat de studierea culturii, literaturii si limbilor clasice. 3) Persoana, patrunsa de umanism. /<fr. humaniste

UMANISTIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de cultura clasica; caracteristic culturii clasice. ◊ Stiinte ~ce stiinte care studiaza, in special omul, punand accentul pe istorie, filologie, cultura clasica etc. /<germ. humanistisch

CULT², -A adj. 1. cu un nivel inalt de cunostinte, de cultura; invatat, instruit. 2. (despre manifestari ale oamenilor) de care da dovada omul cult (1); livresc. 3. (despre muzica, literatura, poezie) creat de un autor instruit. (< lat. cultus)

cultura¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

POPONET² ~i m. 1) Soarece de camp si de padure, care sta si in doua picioare. ◊ A sta (sau a ramane) ~ a sta (sau a ramane) nemiscat. 2) Obiect cu infatisare de om, asezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria pasarile ce pot aduce daune; sperietoare de pasari; momaie; matahala. /Orig. nec.

prostoman, prostomani, s.m. (inv.) om fara multa stiinta de carte, fara cultura, neinvatat, prost.

UMANISM s. n. 1. miscare culturala si orientare progresista a gandirii din epoca Renasterii, aparuta ca expresie a luptei impotriva feudalismului si scolasticii, care a insemnat o puternica afirmare a preocuparii fata de om, promovand, in opozitie cu ideologia si cultura medievala, o cultura militand pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii, pe baza culturii antice. 2. ansamblul ideilor si conceptiilor care exprima aprecierea demnitatii si libertatii omului, grija fata de om si de valorile materiale si spirituale ale existentei sale, caracterizat prin cerinta dezvoltarii continue si multilaterale a personalitatii umane. ◊ (p. ext.) atitudine, manifestare umanitara sau umana. (< fr. humanisme, germ. Humanismus)

BARBAR, -A, barbari, -e, s. m. si f. 1. Nume dat in antichitate de greci si de romani oricarei persoane care facea parte dintr-o populatie straina si pe care ei o considerau pe o treapta de cultura inferioara. 2. (La m. pl.) Nume dat in trecut popoarelor migratoare care s-au asezat, la inceputul evului mediu, in Europa; (la sg.) persoana facand parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoana care se comporta in mod necivilizat, care are o purtare grosolana, salbatica. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).

CULT², -A, culti, -te, adj. 1. Care are un nivel inalt de cultura si de cunostinte; instruit. 2. (Despre manifestari ale oamenilor) De care da dovada omul cult (1); care are caracter savant, carturaresc. 3. (In opozitie cu popular; despre muzica, poezie, literatura etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.

BARBARIE s.f. 1. Stadiu de civilizatie inapoiata in care se afla un popor, un grup, un om etc.; inapoiere, salbaticie. 2. Lipsa de respect pentru cultura si civilizatie; fapta, atitudine in care se reflecta o asemenea conceptie; salbaticie, grozavie, cruzime, neomenie. [Gen. -iei. / cf. lat. barbaria, fr. barbarie].

KARAKALPAKSTAN, republica autonoma in Uzbekistan; 164,9 mii km²; 1,3 mil. loc. (1992). Cap.: Nukus. Culturi irigate de bumbac si orez. Cresterea animalelor (oi caracul). Din 1936 a intrat in componenta R.S.S. Uzbekistan. Locuitorii, karakalpaci, vorbesc o limba turcica si sunt de religie musulmana sunnita.

CONTEMPORANUL 1. Revista stiintifica si literara. A aparut la Iasi, cu periodicitate variabila intre 1881 si 1891. Editata de Cercul Socialist, sub ingrijirea lui V.G. Mortun si Ioan Nadejde, cu scopul popularizarii teoriilor stiintifice moderne si in special a filosofiei materialiste. Teoreticianul si conducatorul ei moral a fost C. Dobrogeanu-Gherea. 2. Saptaminal de cultura si informatii stiintifice. Apare la Bucuresti din 1946; in 1990 isi adauga in titul Ideea europeana.

UMANISM s. n. Miscare sociala si culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV, ca expresie a luptei impotriva feudalismului si a invataturii scolastice, care a promovat ideea increderii in valoarea omului si a perfectionarii sale, a militat pentru dezvoltarea libera si multilaterala a personalitatii umane, pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

SIMPLU adj. 1. format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate imparti in elemente diferite. ◊ (s. n.) partida de tenis intre doi jucatori; single (1). 2. care nu este complicat, usor de facut, de inteles. ◊ (gram.) timp ~ = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (despre oameni) lipsit de rafinament, de afectare; modest, sincer. ◊ lipsit de cultura. (< fr. simple)

RENASTERE ~i f. 1) v. A RENASTE. 2) (in Europa occidentala si centrala din sec. XIV-XVI) Miscare social-politica si culturala, determinata de lupta burgheziei impotriva feudalismului si caracterizata prin promovarea unei conceptii optimiste despre demnitatea si maretia omului, prin inflorirea stiintelor si artelor si prin interes sporit pentru cultura antica. 3) Epoca istorica care include aceasta perioada de timp. [G.-D. renasterii] /v. a renaste

BARBARIE, barbarii, s. f. 1. Stare rudimentara de dezvoltare social-culturala in care se afla un om sau un popor. 2. Conceptie, atitudine, comportare a unui om sau a unui popor, dovedind lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; (concr.) fapta dovedind o asemenea conceptie; cruzime, salbaticie. – Fr. babarie (lat. lit. barbaria).

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

PRIMITIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la inceputul omenirii. om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult in urma in privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la inceput. Forma ~a. ◊ Cuvant ~ cuvant de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

SELF-MADE MAN (engl.) om faurit de sine insusi – Persoana ajunsa la un anumit grad de cultura sau la o anumita situatie sociala numai prin eforturi proprii.

SIMPLU adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene. ♦ s.n. Proba la jocurile de tenis, disputata intre doi jucatori. 2. Usor de facut, de priceput etc. ♦ Fara ornamente, neincarcat, necautat. ♦ (Gram.) Timp simplu = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. Care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (Despre oameni sau manifestarile lor) Lipsit de rafinament, de afectare; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultura; (peior.) necioplit. [Cf. fr. simple, lat. simplex].

POPULAR, -A, populari, -e, adj. 1. Care apartine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcatuit din oameni din popor si lucreaza pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este facut pentru popor, creat pentru necesitatile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrari) Care poate fi inteles cu usurinta de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucura de simpatia, de consideratia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toti. ♦ Care are o comportare prietenoasa, c******a, atenta fata de toata lumea. – Din fr. populaire.

PREGATIT, -A, pregatiti, -te, adj. (Despre oameni) Care are pregatirea, cunostintele necesare pentru a desfasura o activitate; care are o cultura temeinica (intr-un anumit domeniu); instruit, cult, format. – V. pregati.

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE PENTRU INVATAMANT, STIINTA SI cultura (in engl.: United Nations Educational, Scientific and cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franta), creata in nov. 1945 in urma Conferintei de la Londra (isi incepe activitatea la 4 nov. 1946), in scopul intensificarii colaborarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicarii, in spiritul respectului universal pentru dreptate si in dominatia legii, pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, indiferent de rasa, s*x, limba sau religie. Promoveaza cooperarea intelectuala internationala, realizeaza asistenta operationala si stimuleaza schimburile internationale si cunoasterea reciproca in domeniile educatiei, stiintei si culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), intre care si Romania (din 12 iul. 1955).

BOAS, Franz (1858-1942), antropolog american de origine americana. Initiatorul morfologismului (istoricismului), din perspectiva catuia cultura apare ca indisolubil legata de grupul social, de limba, practicile cotidiene si riturile acestuia („Gindirea omului primitiv”, „Antropologia si viata moderna”).

CHRISTINA, regina a Suediei (1632-1654), fiica lui Gustav II Adolf. In timpul domniei sale, conducerea efectiva a statului a detinut-o Axel Oxenstierna. A sprijinit dezvoltarea stiintei si culturii si l-a protejat pe Descartes, care a trait ultimii ani ai vietii la curtea ei.

ComISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE, comisie infiintata in 1892 cu menirea de a inventaria, studia, pastra si restaura monumentele istorice. Din 1908 a editat un buletin, in care erau publicate studii si articole despre monumentele istorice ale trecutului (elaborate de N. Iorga, D. Onciul, V. Parvan, T. Maiorescu, Gr. Tocilescu, Gr. Cerchez s.a.). Sarcinile ei sint preluate astazi de Comisia Nationala a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor istorice, de pe linga Ministerul Culturii.

AMELIORARE, ameliorari, s. f. 1. Actiunea de a (se) ameliora si rezultatul ei; imbunatatire, indreptare, amelioratie. 2. Proces de creare a unei noi rase de animale si noi soiuri de plante de cultura sau de imbunatatire a celor existente. [Pr.: -li-o]. – V. ameliora.

INVATATURA s. 1. v. invatamant. 2. studiu, scoala. (A plecat la ~.) 3. invatare, studiu, (inv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultura, cunostinte (pl.), instructie, pregatire, studii (pl.), (inv. si pop.) slova, (inv. si reg.) carturarie, (reg.) scrisoare, (inv.) minte, pricopseala, pricopsire. (om cu ~.) 5. v. stiinta. 6. doctrina, sistem, teorie. (~ economica; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pilda. 9. concluzie, invataminte (pl.), (fig.) lectie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morala. 11. v. precept. 12. v. parabola.

SPIRITUAL adj. 1. (FILOZ.) ideal, imaterial. (Elemente materiale si elemente ~.) 2. imaterial, nematerial, sufletesc. (Aspectul ~ al...) 3. moral, sufletesc, (inv.) moralic, moralicesc. (Ceva despre viata ~ a unui popor.) 4. psihic, psihologic, sufletesc. (Starea ~ a cuiva.) 5. intelectual. (cultura ~.) 6. cerebral, intelectual, mintal, rational. (Activitate ~.) 7. (BIS.) bisericesc, ecleziastic, religios, (inv.) religionar. (Dogma ~.) 8. (BIS.) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. (Pastor ~.) 9. adoptiv, sufletesc. (Ei sunt parintii mei ~.) 10. destept, inteligent, (inv.) spirituos. (O conversatie ~.) 11. hazliu. (Gluma ~.)

NATIUNE s.f. Forma de comunitate etnica-sociala a oamenilor, produs al dezvoltarii societatii pe o treapta superioara, avand ca trasaturi definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii si culturii, o anumita factura psihica. [Pron. -ti-u-, var. natie s.f. / cf. fr. nation, it. nazione, lat. natio].

NATIUNE ~i f. Comunitate stabila de oameni constituita istoriceste si aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, manifestate in particularitatile specifice ale culturii. [G.-D. natiunii; Sil. -ti-u-] /<lat. natio, ~onis, it. nazione, fr. nation

ANTONIADE, Constantin (1880-1954, n. Bucuresti), filozof, istoric al culturii si diplomat roman. A criticat teoria kantiniana si postkantiniana a cunostintei, sustinind ca existenta si existenta fenomenala sint identice, de vreme ce lumea numenala nu va putea fi niciodata cunoscuta („Iluzia realista”). Monografii („Thomas Carlyle”, „Machiavelli. omul. Timpul. Opera”).

NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

PERDEA ~ele f. 1) Bucata de tesatura care se atarna la ferestre (uneori la usi, la paturi etc.) in scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu intelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a impiedica pe cineva sa inteleaga corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva sa inteleaga lucrurile asa cum se prezinta ele in realitate. Cu ~ a) in mod indirect; b) cuviincios. Fara ~ a) in mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fasie continua de vegetatie (arbori, tufari) menita sa protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce impiedica vederea. ~ de ceata. ~ de fum. 4) pop. Boala de ochi care se manifesta prin opacifierea cristalinului; cataracta. 5) Adapost de iarna pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

JUNGARIA (JUNGGAR PENDI), depresiune in NV Chinei, inconjurata de muntii Tian Shan, Alatau si Altaiul Mongol; c. 700 mii km². Alt.: 300-800 m. In centrul ei se afla mari suprafete acoperite cu nisip (dune si barcane). Clima temperat continentala uscata (variatii mari de temperatura); precipitatii scazute 100-200 mm/an. Vegetatie de stepa. Lacuri sarate. Culturi irigate de porumb, grau, bumbac, gaolean. Mari exploatari de petrol (Karamay).

BAC¹ s. n. 1. platforma plutitoare care serveste la transportul de oameni, animale si vehicule peste un curs de apa. 2. cuveta, bazin. 3. avion echipat pentru transportul automobilelor si al pasagerilor lor. 4. recipient de sticla, metal sau ebonita, pentru depunerea unui lichid. 5. parapet amenajat pentru cultura plantelor pe un substrat. (<fr. bac)

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

CRISANA, prov. istorica in V M-tilor Apuseni, la N de Mures. Pe terit. ei este mentionat voievodatul romanesc al lui Menumorut (sec. 9-10). Dupa1541 a facut parte din principatul Transilvaniei; turcii au stapinit intre anii 1660 si 1692 o mare parte a terit. C. (eialetul de Oradea). Puternic centru al culturii romanesti in sec. 19 (scolile de la Beius, Arad, Oradea etc.). In 1918 s-a unit cu Romania, o data cu Transilvania, Banatul si Maramuresul.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

ORTEGA Y GASSET, Jose (1883-1955), filozof si eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), as carui fondator a fost, a contribuit la propagarea in Spania a ideilor novatoare si la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat intre 1936 si 1945. Ocupand o pozitie intermediara intre „filozofia vietii” si fenomenologie si existentialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a facut patrunzatoare observatii asupra crizei culturii, a fenomenelor de instrainare si depersonalizare generate de societatea contemporana („Rascoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „Istoria ca sistem”) sau configurand o constiinta filozofica a artei („Meditatii despre Don Quijote”, „Velasquez”, „Goya”).

SALCUDEANU, Petre (1930-2005, n. sat Gligoresti, jud. Cluj), scriitor si om politic roman. Proza de investigatie sociala si politica, cu valente parabolice („Biblioteca din Alexandria”, „Cina cea de taina”). Romane cu intriga politista (seria „Bunicul”). Scenarii de film („Vifornita”, „O lacrima de fata”, „Intoarcerea in iad”). Ministru al Culturii (aug.-nov. 1993).

SALBATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neimblanzit. 2) (despre plante) Care creste de la sine; necultivat. 3) (despre pamant) Care este lasat in parasire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) si substantival (despre persoane) Care se fereste de lume; nesociabil. 7) si substantival Care este lipsit de mila; fara mila; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifesta cu mare putere; violent. 9) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; barbar. /<lat. silvaticus

GAINUSA¹ ~e f. (diminutiv de la gaina) 1) Pasare salbatica semiacvatica, migratoare, de talia unei prepelite, cu cioc scurt si cu penaj cafeniu-verzui. ◊ ~ de alun pasare sedentara de talia unui porumbel, avand penaj cenusiu cu puncte negre, apreciata pentru carnea ei gustoasa; ierunca. ~ de balta pasare acvatica de talie medie, cu cioc scurt, rosu la baza, avand picioare lungi, verzui, si penaj divers colorat; corla. 2) Insecta de talie medie, cu elitre tari, de culoare bruna-cafenie, care apare la inceputul lunii mai si ataca culturile agricole; carabus; gandac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui; Pleiada. /gaina + suf. ~usa

SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)

ROSIOR, -OARA, rosiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui rosu. ◊ Pere rosioare = soi de pere care se pastreaza bine toata iarna. Prune rosioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de vita de vie cu struguri mici de culoare rosiatica, putin raspandit in cultura. 2. Peste cu corpul turtit lateral si acoperit cu solzi mari, cu ochii si cu inotatoarele rosietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elita al cavaleriei in organizarea mai veche a armatei romane; (si la sg.) ostas din acest corp de cavalerie. [Pr.: -si-or] – Rosu + suf. -ior.

PAZ, Octavio (1914-1998), poet si eseist mexican. Fondator a numeroase publicatii literare si politice; participant la Razboiul Civil din Spania. Numeroase calatorii in S.U.A., Franta, Japonia, India s.a., care i-au influentat opera. Dupa debutul sau suprarealist („Radacina omului”), se orienteaza catre o lirica de mare bogatie imagistica si expresie somptuoasa, cultivand motivele iubirii, singuratatii si mortii („Piatra de Soare”, „Salamandra”, „Anotimpul violent”, „Libertate pe cuvant”); a experimentat si poezie spatiala („Versantul estic”). Eseurile sale sunt marturia unui talent puternic ancorat in realitatile mexicane, deschis la toate formele culturii („Labirintul singuratatii”, „Semnele in rotatie”, „Conjunctii si disjunctii”, „Canibalul umanist”). Premiul Nobel pentru literatura (1990).

SOARECE, soareci, s. m. Animal mic din ordinul rozatoarelor, de culoare cenusiu-inchis, cu botul ascutit si cu coada lunga si subtire (Mus musculus). ◊ Soarece de biblioteca = se spune despre o persoana care isi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind si studiind. Soarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trai (sau a se iubi, a se avea) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele, se spune despre doua persoane care nu se pot suferi, care se cearta intruna. I-au mas soarecii in pantece (sau burta), se spune despre un om foarte flamand. A se juca (cu cineva) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele = a-si bate joc de cineva, tinandu-l intr-o situatie incerta. In gaura (sau in borta) de soarece = in cea mai ferita, mai d*****a ascunzatoare, in gaura de sarpe. ◊ Compus: Soarece de camp = mic rozator de camp care face mari stricaciuni in culturi (Apodemus agrarius); soarece de padure = animal rozator care traieste in padure (Apodemus sylvaticus). [Var.: soarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

BOGZA 1. Alexandru (1905-1973, n. Constanta), filozof roman. Regindeste „idealismul lui Kant”, opunindu-i un „realism critic” ale carui concepte le aplica in domeniile particulare ale culturii, indeosebi in muzica („Realismul critic”). 2. Geo B. (1908-1993, n. Ploiesti), scriitor si ziarist roman. Frate cu B. (1) si Radu Tudoran. Acad. (1955). Lirica de avangarda („Poemul invectiva”). Creator al unei formule unice de reportaj, reportajul poematic („Cartea Oltului”). Preocupat de evenimentele actualitatii, se dovedeste in mod egal un poet al sublimului si al imundului, al geologicului si al cosmogonicului („Oameni si carbuni din Valea Jiului”, „Tari de piatra, de foc si de pamint”, „Paznic de far”, „Ca sa fii om intreg”).

RECAMIER [rekamie], Jeanne-Francoise-Julie Adelaide, M^me (1778-1849), femeie de litere franceza, fiica unui prosper bancher, celebra pentru frumusete si spirit. Personalitate de vasta cultura, antibonapartista, a tinut la Paris un salon frecventat de primii exponenti ai opozitiei liberale (L. David, J.B. Bernadotte, J.V. Moreau s.a.). In dizgratia (1805) lui Napoleon, a plecat la Lyon, apoi a fost exilata (1811) in Italia; dupa caderea imparatului si-a reconstituit salonul (1819) la Abbaye-aux-Bois, acesta avand un specific literar. Prietena cu Chateaubriand. Corespondenta; poezii („Suvenire”). Apropiata ei, Germaine de Stael, i-a creat portretul literar in romanul „Corinne”.

cartof (vest) m., cartoafa (Munt., est, Mold. sud)., pl. e, si cartofa (nord) f., pl. e (rus. kartofeli, d. germ. kartoffel, care vine d. it. tartufolo, trufa mica, tartufo, trufa, om ipocrit. V. trufa si tartuf). O leguma solanee care produce niste tubercule comestibile foarte intrebuintate in bucatarie (solanum tuberosum). – Cartofii is originari din Chili (America de Sud). Pe la 1532 au fost introdusi in Spania, apoi in restu Europei, iar in Romania pe la 1800. In alimentatiune n´au fost admisi de cit pe la sfirsitu seculului [!] 18, gratie sfortarilor agronomului Francez Parmentier, care a propagat cultura lor. Tuberculele lor contin multa fecula si alcool. Pin [!] cultura, exista astazi o multime de feluri de cartofi. Pe alocuri se numesc si barabule, bandraburce, bulughine, crumpene, picioci s. a.

CASA¹ ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

BARITIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist si istoric roman. Acad. (1866). Conceptii iluministe („Cuvintare scolaticeasca”). Intemeietorul presei romanesti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inima si literatura”, 1838). Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848-1849; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTREI si al Academiei Romane. Preocupari privind istoria romanilor („Parti alese din istoria Transilvaniei. Pre doua sute de ani in urma”). Contributii la elaborarea unor teme de filozofie a culturii si filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).