calitate f. (lat. qualitas, -atis, d. qualis, care, ce fel). Natura, esenta a unui lucru, ca bunatatea, albeata, ratunzimea [!] s. a. Talent, dispozitiune fericita: acest copil are calitati. Nobleta [!]: om de calitate. Titlu: a lua calitatea de prezident. In calitate de, ca, cu titlu de: in calitate de parinte. V. calitura.

GENEROZITATE s. f. calitatea omului generos; marinimie; darnicie, munificenta. – Din fr. generosite.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. Datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [Var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

MELISA, melise, s. f. Planta erbacee perena din familia labiatelor, cu flori albe, placut mirositoare, mult cautate de albine, si cu frunzele ovale, folosita in medicina pentru calitatile ei stimulatoare si antispasmodice; roinita² (Melissa officinalis). ♦ Bautura alcoolica aromata (intrebuintata in medicina populara), obtinuta prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. melisse.

calitate ~ati f. 1) Totalitate a insusirilor si a laturilor esentiale in virtutea carora un lucru se deosebeste de celelalte. 2) Insusire caracteristica (de obicei pozitiva) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea marfurilor. ◊ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, pozitie sau situatie, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept. [Art. calitatea; G.-D. calitatii] /<lat. qualitas, ~atis, fr. qualite

OBLIGATIE s. f. 1. datorie; angajament, indatorire. 2. (jur.) act prin care cineva se obliga ori este obligat sa plateasca o suma sau sa (nu) faca un anumit lucru. 3. (in forma obligatiune) hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor fata de institutia emitenta. (< fr. obligation, lat. obligatio)

concavitate f. (lat. concavitas, -atis). calitatea ori starea lucrului concav. Cavitate, scobitura.

TITAN², titani, s. m. om cu puteri extraordinare; urias, gigant. ♦ om cu calitati extraordinare, cu o putere de munca iesita din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.

CUMSECADENIE s. f. calitatea unui om de a fi cumsecade. – Cumsecade + suf. -enie.

HAR ~uri n. 1) (in credinta crestina) Gratie divina acordata omului. ~ dumnezeiesc. 2) calitate naturala care trezeste admiratie. 3) poet. Aptitudine naturala deosebita; dar; talent; vocatie. /<sl. chari

santie, santii, s.f. (inv.) 1. sfintenie (calitatea unui om de a fi sfant). 2. sfintie (termen de reverenta fata de clerici).

SUPERMAN [SIUPAR-MEN] s. m. om cu calitati deosebite; supraom. (< engl. superman)

SUSCEPTIBILITATE s. f. 1. calitatea, caracterul omului susceptibil; accentuare bolnavicioasa a sensibilitatii. 2. predispozitie a corpului de a suferi mai mult sau mai putin influenta agentilor externi sau interni. 3. capacitatea de a suferi modificari sub actiunea influentelor exterioare. ◊ marime fizica ce exprima aceasta capacitate; susceptivitate. (< fr. susceptibilite)

EXTRAORDINAR, -A, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.

FOTOGENIC, -A, fotogenici, -ce, adj. Care impresioneaza bine placa fotografica. ♦ (Despre oameni) Care are calitati potrivite pentru a fi reproduse in mod avantajos in fotografie sau in film. – Din fr. photogenique.

PARALEU, paralei, s. m. (Mai ales in corelatie cu leu) Leu foarte mare si puternic; fig. fiinta puternica, viteaza. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) infuria peste masura. ♦ (Depr.) Barbat care se considera inzestrat cu calitati exceptionale, care vrea sa para important, remarcabil. – Para¹- + leu.

MEDIOCRITATE, (2) mediocritati, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situatie, stare a celui mediocru. 2. Persoana lipsita de calitati (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocrite, lat. mediocritas, -atis.

SUPRAom, supraoameni, s. m. om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

SUPRAom ~oameni m. om inzestrat cu calitati exceptionale, care depasesc limetele facultatilor umane. /supra- + om

GIGANT s.m. (Mit.) Nume dat unor fiinte fabuloase de statura uriasa, care s-au rasculat impotriva lui Zeus. ♦ Urias. ♦ Constructie, cladire de mari dimensiuni. ♦ (Fig.) om de geniu; om vestit prin calitatile sale exceptionale. [< lat., gr. gigas, cf. it. gigante, germ. Gigant].

VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

carnau, -aie, carnai, adj. (reg.) 1. (despre grau) de prima calitate, superior. 2. (despre oi) cu coada groasa.

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (adesea adv.) Cu totul deosebit, iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (Despre legi, adunari etc.) Care nu este, nu se tine, nu are loc potrivit regulilor obisnuite. 3. (Despre oameni) Cu mari calitati; eminent, exceptional. ♦ (Despre lucruri) Foarte bun, excelent [Cf. fr. extraordinaire, lat. extraordinarius].

supusie s.f. (inv.) 1. situatie a taranului supus. 2. dependenta. 3. calitate a unui om de a fi supus; supusenie; cetatenie.

EROU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o zeitate, inzestrat cu puteri supraomenesti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional in razboaie sau in imprejurari deosebit de grele etc. ♦ ostas cazut pe campul de lupta. 3. om deosebit prin calitatile sale morale si prin actiunile sale, care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei intamplari. (< fr. heros, lat. heros)

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (si adv.) iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (despre legi, adunari etc.) care nu este, nu se tine potrivit regulilor obisnuite. 3. (despre oameni) cu mari calitati; eminent, exceptional. ◊ (despre lucruri) foarte bun, excelent. (< fr. extraordinaire, lat. extraordinarius)

IDONEU, -EE adj. (despre om) care are calitatile cerute si necesare pentru ceva. ◊ adecvat, convenabil, apt, potrivit. (< it. idoneo, lat. idoneus)

MARCA² s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

SUPRADOTAT, -A adj. (despre oameni) inzestrat cu calitati deosebite. (dupa fr. surdoue)

SUPRAom s. m. termen care desemneaza ideea omului desavarsit, cu calitati exceptionale. ◊ (la Nietzsche) tipul omului superior prin vointa. (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanti sintetici. Frate, frate, dar branza-i pe bani (= in afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Branza buna in burduf de caine, se spune despre un om plin de calitati, care insa nu le foloseste in scopuri bune. A nu face nici o branza = a nu face, a nu ispravi nimic; a nu fi bun de nimic. (Duca-se, du-te etc.) opt cu a branzei sau opt (si) cu a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de branza (1).

agentura f. (germ. agentur). Agenta, agentie (calitatea de agent ori de mijlocitor comercial).

cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in Tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.

INFECT, -A, infecti, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urat, puturos, rau; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingator, neingrijit, murdar, urat, de calitate proasta; rau. 3. (Despre oameni si manifestarile lor) Cu caracter josnic, marsav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

INZESTRARE, inzestrari, s. f. Actiunea de a inzestra si rezultatul ei. ♦ Fig. Suma de calitati; capacitate, talent. – V. inzestra.

PRETUIT, -A, pretuiti, -te, adj. (Despre oameni) Apreciat, stimat (pentru calitatile sale). – V. pretui.

GENEROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre oameni) Care este predispus sa ajute pe altii in mod dezinteresat; darnic; marinimos; galant; galantom. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste inalte calitati morale; nobil. 3) fig. (despre soluri) Care se caracterizeaza prin fertilitate sporita; care da recolta bogata; manos; roditor. /<fr. genereux, lat. generosus

DUZINA s.f. Ansamblu de douasprezece obiecte de acelasi fel. ◊ De duzina = a) facut in serie, de calitate inferioara; b) (despre oameni) mediocru. [< fr. douzaine].

FOST, -A, fosti, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o functie, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altadata, de pe vremuri, de odinioara. ♦ (Despre lucruri)Care a apartinut in trecut cuiva; care si-a pierdut vechea destinatie. ♦ (Substantivat, n.; neobisnuit) Ceea ce s-a petrecut in trecut; faptele trecute. – V. fi.

RATCA, ratce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa turcana, cu coarnele rasucite in forma de tirbuson, orientate lateral si inapoi. 2. S. f. Lana neomogena, de calitate inferioara, produsa de aceste oi. – Din scr., magh. racka.

SUBMEDIOCRU, -A, submediocri, -e, adj. (Despre lucruri) De calitate inferioara, indoielnica. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care denota lipsa de calitati. – Sub¹- + mediocru.

POSIBILITATE s.f. 1. Faptul de a fi posibil. ♦ Categorie filozofica desemnand tendintele de dezvoltare care duc la constituirea unui nou fenomen, premisele obiective ale viitoarei realitati. 2. Putinta, modalitate, putere. ♦ In masura (sau in limita) posibilitatilor = cum va fi posibil. ♦ (La pl.) Calitati care se pot dezvolta. [Cf. lat. possibilitas, fr. possibilite].

PROEMINENT, -A adj. Iesit in afara, in relief. ♦ (Despre oameni) Iesit din comun (prin calitatile sale); exceptional. [Pron. pro-e-. / < fr. proeminent, cf. lat. proeminens].

PIGMEU, EE s. m. f. 1. (mit.) reprezentant al unei populatii de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. pitic de rasa neagra din Africa Centrala. 3. (fig.) om lipsit de valoare, de calitati, de merite. (< fr. pygmee)

SUBMEDIOCRU, -A adj. de calitate inferioara, indoielnica. ◊ (despre manifestari ale oamenilor) care denota lipsa de calitati. (dupa fr. sous-mediocre)

BARSAN, -A, barsani, -e, adj. (Despre oi, adesea substantivat) Cu lana lunga si aspra. ♦ (Despre lana acestor oi) Lunga si aspra, de calitate mijlocie. – Din Barsa + suf. -an.

ACATARII adj. invar. (Pop. si fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care poseda calitati corespunzatoare scopului sau destinatiei; bun, frumos, de seama. 2. (Despre oameni) De treaba, cumsecade, vrednic, cu calitati deosebite. [Var.: acatarea adj. invar.] – Et. nec.

STERS², STEARSA, stersi, -se, adj. 1. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text etc.) Care nu se vede bine; care a fost ras, taiat cu o linie, suprimat. 2. Lipsit de culoare, de stralucire; neclar, spalacit, palid. ♦ Fig. (Despre oameni) Lipsit de expresivitate; neremarcabil; fara calitati, mediocru. 3. Care si-a pierdut forma, aspectul; tocit. ♦ Estompat, vag. 4. Fig. (Despre sunete, glas) Lipsit de rezonanta; stins. – V. sterge.

ELITA ~e f. 1) Partea cea mai buna, mai de frunte. ◊ De ~ cu calitati deosebite; distins; ales. 2) Grup de oameni privilegiati, care au pretentii de superioritate. /<fr. elite

FANFARON ~oana (~oni, ~oane) si substantival 1) Care se lauda pe sine in mod exagerat; caracterizat prin exces de lauda pentru calitatile sale; laudaros. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o afectiune de bravura; marcat prin bravura exagerata. /<fr. fanfaron

MEDIOCRITATE ~ati f. 1) Caracter mediocru. 2) Insuficienta de calitate, de valoare sau de merite. ~atea unei opere. 3) Persoana mediocra. [Sil. -di-o-] /<fr. mediocrite, lat. mediocritas, ~atis

MORAL² n. 1) Ansamblu de calitati psihice si spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispozitie sufleteasca; tarie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

PARTICULARITATE ~ati f. 1) Caracter particular; nota distinctiva; calitate; proprietate; caracter. 2) Circumstanta particulara. /<fr. particularite

A STRALUCI ~esc intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A luci foarte puternic; a raspandi o lumina vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumina puternica (venita de la alte corpuri). Podgoriile stralucesc la soare. 3) (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebita (prin calitati sau fapte exceptionale). /stra- + a luci

prostac, -a, adj., s.m. si f. (inv.) 1. (adj.; despre obiecte) de calitate inferioara, ordinar, prost. 2. (adj.; despre oameni) dintr-o patura sociala inferioara, de origine umila, de rand, de jos, din popor. 3. (s.m.) om fara multa carte, simplu, om neinstruit, nestiutor.

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

aparenta f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Infatisare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparenta, om fara aparenta. Infatisare falsa, parere, irealitate: toate acestea-s numai aparente. A salva aparentele, a acoperi fata de lume ceia ce nu vrei sa apara. In aparenta, dupa cum se pare, dupa infatisare: lucru usor in aparenta, dar greu in realitate.

VIR BONUS, DICENDI PERITUS (lat.) un om de bine, avand mestesugul vorbirii – Calitatile oratorului recomandate de Cato cel Batran.

RECOACERE, recoaceri, s. f. Actiunea de a recoace si rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat, in scopul imbunatatirii calitatilor structurale si fizico-chimice, unor piese sau materiale metalice. – V. recoace.

baronie f. (fr. baronnie). calitatea de baron. Mosie care da proprietarului ei titlu de baron.

decid, -cis, a -cide v. tr. (lat. decidere, d. caedere, a taia. Cp. cu fr. trancher „a taia” si „a decide”. V. ucid). Hotarasc, pronunt o hotarire definitiva: a decide un deferend, o chestiune. Determin: asta l-a decis sa plece. V. intr. Dispun in calitate de stapin: a decide de pace ori de razboi. V. refl. M’am decis sa plec.

MARGINIT, -A, marginiti, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta; limitat, redus, prost; (despre calitati intelectuale, sufletesti etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. margini.

RABLA, rable, s. f. (Fam. si depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proasta; vechitura. 2. Animal batran si slab; gloaba. 3. om imbatranit si sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrabla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”

SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care apartin aceleasi specii ori varietati, cu anumite insusiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; planta sau animal care apartine unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de buna calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

NEGATIE, negatii, s. f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvant, gest, fapt etc. care neaga, contrazice, contesta (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza caruia se contesta valoarea de adevar sustinuta intr-o afirmatie. ♦ Cuvant cu ajutorul caruia se neaga ideea exprimata de o propozitie sau de una dintre partile ei. 2. (Fil.) Proces obiectiv de inlocuire a unor calitati ale obiectelor prin altele, care asigura dezvoltarii un sens ascendent; negare (2). – Din fr. negation, lat. negatio.

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

MATURITATE s. f. 1. dezvoltare completa din punct de vedere fizic si intelectual; calitatea de a fi matur; perioada in viata omului intre tinerete si batranete. ◊ (fig.) stadiu inaintat de experienta. 2. seriozitate, profunzime. 3. (biol.) dezvoltare desavarsita a unui organ sau organism, a unui fruct. 4. stadiu de evolutie a solului in care acesta si-a format un profil cu orizonturi bine dezvoltate. (< fr. maturite, lat. maturitas)

CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

bunatate f., pl. ati (lat. bonitas, -atis, it. bonta, pv. bontat, fr. bonte, sp. bondad, pg. bondade). calitatea de a fi bun. O bunatate de om, un om foarte bun. A face cuiva o bunatate, a-i face un bine, un serviciu. Ia fa bunatate si..., ia fa bine, ia fa-mi placere si... Pl. Bunatati, lucruri bune de mincat.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

NASOL, -OALA, nasoli, -oale, adj., s. m. si f. (Arg.) 1. Adj., s. m. si f. (om) urat sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proasta calitate; urat, uzat; caraghios. – Din tig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rau, meschin”.

NOBIL² ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste inalte calitati morale; care are idei si senti- mente alese. om ~. 2) Care se impune prin distinctie; distins. Fapta ~a. 3): Metale ~e metale pretioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se gasesc in cantitati mici in atmsfera. 4) Care tine de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

MATURITATE s. f. Stare de deplina dezvoltare (fizica si intelectuala); calitatea de a fi matur; p. ext. perioada din viata omului intre tinerete si batranete. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplina a unui organ sau a unui organism intreg. ♦ Stare de deplina dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu inaintat de experienta, de insusire a cunostintelor; seriozitate, profunzime (determinata de varsta, de experienta). ◊ (Iesit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturite, lat. maturitas, -atis.

MATURITATE s.f. 1. Dezvoltare completa din punct de vedere fizic si (mai ales) intelectual; calitatea de a fi matur; (p. ext.) perioada in viata omului intre tinerete si batranete. ♦ (Fig.) Stadiu inaintat de experienta. 2. Seriozitate, profunzime. ◊ (Iesit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. 3. (Biol.) Dezvoltare desavarsita a unui organ sau a organismului intreg, a unui fruct. [Cf. lat. maturitas, fr. maturite].

ACATARII adj. invar. (Despre lucruri) Care poseda calitati corespunzatoare scopului sau destinatiei; bun, frumos, de seama; (despre oameni) de treaba, cumsecade, vrednic. [Var.: acatarea adj. invar.]

HARB, harburi, s. n. 1. (Pop.) Ciob, spartura. 2. Vas (de bucatarie) vechi, uzat, spart sau de proasta calitate; p. gener. orice lucru lipsit de valoare, vechi, stricat. 2. Fig. om batran, bolnav, neputincios. – Cf. bg. harbel.

PROEMINENT, -A, proeminenti, -te, adj. Care iese mult in relief. ♦ (Despre oameni sau actiunile, realizarile lor) Care iese din comun prin valoare, calitati; remarcabil. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proeminent.

DomNI, domnesc, vb. IV. Intranz. A conduce un principat, o tara, o imparatie in calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stapanitor, a stapani. Intre noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grija. 3. Fig. (Despre o inaltime, o cladire etc.) A domina (2). – Din domn.

TEANTROPIE s.f. (Liv.) 1. Caracter uman si divin al divinitatii. 2. Atribuire a unor calitati umane unor divinitati. [Cf. it. teantropismo < gr. theos – zeu, anthropos – om].

DOTA vb. I. tr. 1. A prevedea (o institutie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. A da dota unei fete la casatoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

DOTA vb. tr. 1. a utila (o institutie, o intreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

RIBBENTROP [ribntrop], Joachim von (1893-1946), diplomat si om politic german. Nationalist-Socialist. Ambasador la Londra (1936-1938), Ministru de Externe (1938-1945), calitate in care a negociat alianta cu Italia (mai 1939) si pactul din 1939 cu U.R.S.S. (R.-Molotov) pentru impartirea zonelor de influenta, avand si un protocol aditional secret care cuprindea consimtamantul Germaniei la anexarea Basarabiei si N. Bucovinei de catre U.R.S.S. Judecat de Tribunalul international de la Nurnberg, a fost condamnat la moarte si executat.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

PROASPAT, -A, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curand; neofilit. 2. Fig. Tanar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curand; de data recenta, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curand. ♦ (Despre oameni) Care se afla intr-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care isi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curand de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neintinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prosfatos.

MIZERABIL, -A, mizerabili, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (om) ticalos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de insemnatate; de calitate foarte proasta. 3. Adj. Care se afla intr-o stare foarte proasta, vrednica de plans; nenorocit, jalnic. ♦ Care denota o situatie foarte proasta; cu aspect urat, saracacios. – Din fr. miserable.

INFERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior

IDONEU, -EE adj. (Liv.) Care are calitatile cerute si necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].

NATIONALITATE s.f. 1. calitatea unui individ de a apartine unei natiuni. ◊ Nationalitate conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceleasi caractere nationale, locuind pe teritoriul unui alt stat. 2. Caracterul specific, propriu al unei natiuni. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. nationalite].

smultura, smulturi, s.f. (inv.) 1. (pop.) lana tunsa de pe oi moarte sau smulsa de pe piele de oaie; lana de proasta calitate. 2. (reg.) smoc de lana prins in spinii pe langa care au trecut oile. 3. (reg.) multime de pene jumulite. 4. (reg.) femeie cu aspect dezordonat, neingrijit, neglijent, cu parul ciufulit; femeie zdrenturoasa. 5. (reg.) carne de purcel de lapte.

CAPACITATE s. f. 1. calitatea de a fi incapator. ◊ intindere, marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil sa inteleaga sau sa faca ceva. ◊ om destoinic, priceput; invatat, savant. 4. (in trecut) examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operatie, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legala de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfarsitul a opt clase elementare. (< fr. capacite, lat. capacitas)

CECIL of CHELWOOD [sesil əv tʃelu:d], Edgar, viconte (1864-1958), om politic britanic. Unul dintre creatorii statutului viitoarei Ligi a Natiunilor. In calitate de comisar al Ligii Natiunilor, a incercat sa dezamorseze conflictele provocate de agresiunea Japoniei in Manciuria si a Italiei in Ethiopia. Premiul Nobel pentru pace (1937).

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

CONTIGUITATE s. f. calitatea de a fi contiguu; stare a doua lucruri contigue. ◊ asociere, in mintea omului, a obiectelor si formelor percepute. ◊ vecinatate spatiala si temporala. (< fr. contiguite)

albeata f., pl. eti (d. alb). calitatea de a fi alb: albeata zapezii. Pata alba care se formeaza une-ori pe lumina ochiului si impedeca [!] vederea.

debitez v. tr. (fr. debiter, d. debit, debit). Vind, mai ales lucruri mici si usoare de minuit. In contabilitate, inscriu la debit. Procur o cantitate de lichid ori de gaz intr’un timp dat. Recitez, declam: debitez un rol in calitate de actor. Indrug: a debita vrute si nevrute.

PACOTILA s.f. (In trecut) Marfa care putea fi imbarcata de oamenii echipajului sau de pasagerii unei nave, fara plata taxelor de transport. ♦ Marfa de calitate inferioara. [< fr. pacotille, cf. sp. pacotilla].

STANDARDIZARE s.f. Actiunea de a standardiza si rezultatul ei; reglementare tehnica organizata a productiei prin specificare, tipizare si unificare pentru a asigura calitatea produselor, economisirea de material si cresterea productivitatii muncii. [Dupa fr. standardisation].

PACOTILA s. f. 1. (in trecut) marfa care putea fi imbarcata de oamenii echipajului sau de pasagerii unei nave, fara plata taxelor de transport. 2. marfa de calitate inferioara. (< fr. pacotille)

POZITIV, -A I. adj. 1. intemeiat pe experienta; (p. ext.) adevarat, real, efectiv, incontestabil. 2. (despre numere sau marimi scalare) mai mare decat zero. ◊ (despre electricitate) obtinuta prin frecarea unui baston de ebonita cu o bucata de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leaga la polul pozitiv al sursei. 3. (despre oameni) realist, inclinat catre o activitate practica. 4. care exprima o afirmatie, o aprobare. 5. cu calitati alese; valoros. 6. (gram.) grad ~ (si s. n.) = forma a adjectivului sau a adverbului care prezinta insusirea obisnuita a unui obiect sau caracteristica obisnuita a unei actiuni. II. s. n. copie a unui negativ fotografic care reda, asemanator cu realitatea, partile luminoase si cele intunecate ale obiectului fotografiat. (< fr. positif, lat. positivus)

corectiune f. (lat. correctio, -onis. V. corect). Actiunea de a corecta, de a corija. calitatea de a fi corect in forma, corectitudine: corectiune de stil. Pedeapsa: aplic cuiva o corectiune. Indreptarea greselilor de tipar. Casa de corectiune, in care se inchid mai ales copiii criminali sau delincūenti [!] ca sa se indrepte. – Si -ectie.

Hecate, divinitate misterioasa, identificata adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses si a Asteriei. La inceput, Hecate era considerata drept o divinitate binevoitoare, care impartea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tirziu ea trece drept o divinitate care cirmuieste lumea subpaminteana si, in aceasta calitate, este protectoarea vrajilor, a descintecelor si a tuturor manifestarilor legate de magie. Statuia ei, infatisind o femeie cu trei capete, se afla la toate raspintiile drumurilor – locuri socotite prin excelenta potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumita si Trivia.

apanagiu n. si (ob). -aj n., pl. e (fr. apanage, d. vfr. apaner, mlat. apanare, a nutri cu pine [!]). Mosie daruita unui suveran de catre stat. Fig. Parte, lot, proprietate. calitate: invidia e apanaju gloriii. – In Francia, regii acordau mosii fiilor lor mai mici ori fratilor lor. Dar, dupa stingerea neamului lor, aceste mosii redeveneau ale regelui. V. arpalic.

STRALUCI, stralucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a raspandi, a emite, a reflecta o lumina vie. ♦ A scanteia, a sclipi. ♦ P. a**l. A parea ca raspandeste lumina datorita albetii, curateniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge in mod deosebit, a face o puternica impresie (prin calitatile sale). – Stra + luci.

INDIVIDUALITATE ~ati f. 1) Totalitate a trasaturilor caracteristice prin care un individ difera de altii. 2) Persoana inzestrata cu calitati deosebite, exceptionale. /<fr. individualite

TOLERANTA ~e f. 1) Atitudine de om tolerant; ingaduinta; indulgenta. ~ religioasa. ◊ Casa de ~ b****l; lupanar. 2) Abatere admisa de la greutatea, masura sau calitatea unei marfi. 3) Obisnuinta a unui organism de a suporta un medicament. /<fr. tolerance

GAZDA, gazde, s. f. 1. Persoana care primeste pe cineva la sine (dandu-i adapost); cel care tine pe cineva la sine in schimbul unei chirii (si cu intretinere platita); stapanul unei case in raport cu oaspetii sai, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau in care) traieste un animal parazit aflat in stare larvara sau adulta. 2. Locuinta ocupata de cineva in calitate de oaspete sau de chirias. 3. (Reg.) Taran bogat; chiabur, bogatan. ◊ Loc. adj. De gazda (mare) = din oameni bogati. – Din magh. gazda.

CONSISTENTA s.f. 1. Stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistenta opusa de un corp la deformare, la sfaramare; soliditate, tarie. 2. calitate a unui sistem axiomatic de a nu contine o formula oarecare in acelasi timp cu negatia ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance].

DELICAT, -A, delicati, -te, adj. 1. (Despre fiinte si lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingas, subtirel, gratios; p. ext. fragil; (despre fiinte) plapand, subred, slabut. ♦ (Despre culori, nuante) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. De calitate buna (in ceea ce priveste finetea materialului si a executiei). ♦ (Despre mancaruri, bauturi, parfumuri) Fin, ales. 3. (Despre oameni si despre manifestarile lor; adesea adverbial) Plin de atentie, de grija; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor. 4. (Despre probleme, situatii etc.) Care cere mare bagare de seama, prudenta, rezerva, subtilitate; gingas. – Din fr. delicat, lat. delicatus.

FIN² ~a (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denota multa gingasie; plin de gingasie. Fata ~a. 3) Care se impune prin grosime foarte mica; foarte subtire (si transparent). Panza ~a. 4) Care se impune prin calitate foarte buna; de calitate superioara. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtari alese; manierat. 6) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o sensibilitate delicata; caracterizat prin nuante subtile. Aluzie ~a. 7) (despre simturi) Care vadeste sensibilitate si rafinament; de acuitate puternica. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relatii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituala deosebita. Observatie ~a. /<fr. fin

NUR, nuri, s. m. (Pop. si fam.) calitate a unei femei de a atrage, de a placea (unei persoane de s*x opus) prin farmecul, dragalasenia, gratia ei; p. ext. aspect atragator al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

RAFINARE, rafinari, s. f. Actiunea de a (se) rafina si rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se indeparteaza impuritatile din unele substante (alcool, uleiuri, zahar etc.), in scopul imbunatatirii calitatii lor. 2. Tratament al pastei de hartie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatra, dupa procesul de fierbere. – V. rafina.

DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; in expr.) A-si declina numele, calitatea etc. = a-si spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza sa-si asume o sarcina, o raspundere, o functie, a nu vrea sa solutioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la indoiala, a nu admite, a nu recunoaste competenta cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre astri) A cobori spre asfintit; a apune, a scapata. – Din fr. decliner, lat. declinare.

pisoalca, pisoalce, s.f. 1. (pop.; peior.) persoana care urineaza des (in pat); pisotca, pisoarca. 2. (reg.) om moale, flescait. 3. (reg.) apa caldicica, salcie ori sarata. 4. (reg.) ciorba goala, zeama lunga. 5. (pop.) vin, tuica de proasta calitate. 6. (reg.) vreme ploioasa, umeda; ploaie marunta si deasa de durata; pisornita. 7. (reg.; in sintagma) prune pisoalce = specie de prune zemoase; prune pisolcoase.

actualitate f. (d. actual; fr. actualite). calitatea de a fi actual (proaspat, interesant): acest fapt nu mai este de actualitate. Fapt actual, intimplare de azi ori nu prea veche: presa traieste din actualitati.

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

sulfa, sulfe, s.f. (reg.; deprec.) 1. haina veche, deformata sau de calitate inferioara. 2. haina de croiala oraseneasca. 3. femeie care are o tinuta neingrijita, neglijenta. 4. persoana care se imbraca in haine orasenesti. 5. om de nimic. 6. femeie de moravuri usoare; femeie intriganta. 7. (in expr.) a latra ca o sulfa = a fi guraliv.

BENZINA (‹ fr.) s. f. Amestec de hidrocarburi lichide (cu 5-12 atomi de carbon in molecula) in diferite proportii, cu p. f. 40-200ºC, obtinut prin distilarea primara a titeiului, prin cracarea fractiilor petroliere sau prin sinteza. Caracteristicile principale ale b. sint limitele de fierbere si cifra octanica. Este utilizata ca principal combustibil pentru motoarele de automobil si de aviatie, ca solvent etc. ♦ B. etilata = b. care serveste drept carburant in motoarele cu ardere interna; pentru a i se imbunatati calitatile antidetonante i se adauga tetraetilplumb; din cauza toxicitatii este colorata in rosu sau in albastru, pentru a evita folosirea ei in alte scopuri. B. sintetica = b. obtinuta prin hidrogenarea carbunilor sau prin sinteza din oxid de carbon si hidrogen.

adincime f. calitatea de a fi adinc, profunditate: adincimea unui riu. Una din cele trei dimensiuni ale corpurilor (sin. cu inaltime, une-ori cu lungime: aceasta curte are 20 de metri de latime si 30 de adincime sau o adincime de...). Fig. Multa stiinta, mare pricepere: adincime de idei. Impenetrabilitate: adincimea judecatilor lui Dumnezeu.

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucata, capat de funie sau de franghie, intrebuintate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proasta (facuta din coaja de tei sau de rachita). 2. (Reg.) Mladita care creste din tulpina vitei de vie. – Curm + suf. -ei.

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

PERSONALITATE ~ati f. 1) Totalitate de trasaturi morale si/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizeaza. 2) Persoana cu aptitudini si calitati morale deosebite; persoana marcanta. ~ politica. [G.-D. personalitatii] /<fr. personnalite, germ. Personalitat

atare pron. demonstrativ (var. din acatare). Vechi. Azi lit. In aceasta calitate, asemenea, ast-fel de: esti milostiv, si ca atare l-ai ajutat. Vechi. Azi Trans. Vre-unu, vre-una: atare om. – Pl. tot atare, ca si acatare si cutare.

RAU³ rele n. 1) calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

LAMARTINE [lamartin], Alphonse-Marie-Louis de PRAT de (1790-1869), scriitor si om politic francez. Unul dintre initiatorii poeziei romantice franceze. Elegii cu caracter filozofic („Meditatii poetice”, „Noi meditatii poetice”), poeme de inspiratie religioasa („Armonii poetice si religioase”, „Jocelyn”, „Caderea unui inger”) remarcabile prin lirismul melancolic si meditativ, prin sinceritatea sentimentelor si perfecta corespondenta dintre starea sufleteasca a poetului si natura. Romane autobiografice („Raphael”, „Graziella”); un jurnal de calatorie in Orient. Lucrari istorice („Istoria girondinilor”, „Istoria revolutiei de la 1848”). Ca om politic a fost initial legitimist, apoi a devenit liberal moderat. Rol important in Revolutia din 1848; ministru de Externe in Guvernul provizoriu (1848), calitate in care i-a sprijinit pe revolutionarii din Principatele Romane.

VARTUTE, vartuti, s. f. (Inv. si arh.) 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Expr. om in vartute = om in putere. A fi tare de vartute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Barbatie, curaj, vrednicie (razboinica). 3. Proprietate, insusire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

ler³ sn [ At: PAMFILE, DUSM. 10 / V: leriu / Pl: (rar) leruri / E: nct ] (Reg) 1 Timp de care dispune cineva. 2 (Spc) Moment de apogeu, de plina vigoare din viata unui om. 3 (Prc) Varsta a casatoriei. 4 (Ie) A-i trece lerul (cuiva) A fi trecut de varsta tineretii. 5 (Spc) Perioada de rut la animale. 6 calitate de a placea, de a atrage Si: farmec (7), haz (3).

RATA, rate, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari domestice si salbatice, inotatoare, cu ciocul lat si turtit, cu trunchiul scurt si indesat, si cu picioarele scurte, deplasate in partea posterioara a trunchiului (Anas). ◊ Rata salbatica = stramosul celor mai multe rate domestice, foarte asemanatoare cu acestea si apreciata pentru carnea ei gustoasa (Anas platyrhynchos). Rata domestica = denumire data multiplelor varietati provenite prin domesticirea ratei salbatice si deosebite intre ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitatile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se misca, a umbla) ca o rata = (a merge etc.) cu mersul leganat, greoi. 2. U****l. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Cf. alb. rose, scr. raca.

MARET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care impresioneaza prin aspect, proportii sau prin perfectiunea insusirilor sale; impunator; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; ingamfat; increzut; fudul; semet; mandru; falnic; infumurat. /a mari + suf. ~et

ComPACT³, -A adj. 1. indesat, dens. ♦ (despre fard) care reuneste calitatile fondului de ten si ale pudrei ce il constituie. ♦ (poligr.) caractere compacte = litere aldine. 2. (fig.) intunecat, intunecos. 3. (mat.) multime compacta = multime care contine punctele ei aderente; interval compact = interval inchis. (<fr. compact, lat. compactus)

BUNATATE ~ati f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plina de bunavointa; amabilitate. ◊ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Fapta buna; binefacere. ◊ Fa-mi ~atea fa-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate buna. 5) pl. Mancaruri si bauturi gustoase. [G.-D. bunatatii] /<lat. bonitas, ~atis

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. Partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

EXPLORARE, explorari, s. f. 1. Actiunea de a explora si rezultatul ei; exploratie. 2. Complex de cercetari geologice care, in functie de obiectul studiat si obiectivul urmarit, are drept scop stabilirea limitelor, a conditiilor de zacamant, precizarea structurii, a calitatii unui corp de substanta minerala utila etc. 3. Examen clinic sau de laborator efectuat pentru stabilirea diagnosticului unei boli. – V. explora.

CALIFICATIV, -A I. adj. care califica, arata o calitate. II. s. n. cuvant, termen prin care este caracterizata o persoana, un lucru etc. ◊ nota, mentiune cu care se apreciaza sarguinta elevilor si a studentilor, activitatea oamenilor muncii. (< fr. qualificatif)

A SE INFOIA ma infoi intranz. 1) (despre parul oamenilor, despre blana animalelor, penele pasarilor etc.) A se ridica in sus si a se rasfira; a se desface. 2) fig. A lua o pozitie de superioritate, atribuindu-si calitati improprii. [Sil. -fo-ia; Si infoiez] /<lat. infolliare

SUPERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) Care se gaseste in partea de sus; situat deasupra. Strat ~. ◊ Membre ~oare mainile la om. Curs ~ al unei ape curgatoare sector care se afla mai aproape de izvor decat de varsare. 2) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; suprem; prim. calitate ~oara. ◊ Ofiter ~ ofiter cu grad mai inalt decat al capitanului. Animal ~ (sau planta ~oara) animal (sau planta) care se afla pe treapta cea mai avansata a unei evolutii. 3) Care a atins un nivel inalt de evolutie; cu o evolutie avansata. Vegetatie ~oara. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota cunostinte, merite, forta mai mare (in raport cu altii). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. superieur

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

PIEPTANAT², -A, pieptanati, -te, adj. 1. (Despre par, barba etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curatat cu pieptenele; (despre oameni) cu parul descurcat, netezit, aranjat sau curatat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dintii unor piepteni (pentru a indeparta impuritatile, a alege fibrele de cea mai buna calitate etc.). – V. pieptana.

A SE BATUCI se ~este intranz. 1) (despre pielea oamenilor si a animalelor) A se ingrosa intarindu-se sub actiunea unor factori externi nocivi; a face bataturi; a se batatori. 2) (despre fructe, legume) A-si pierde integritatea si calitatile prin lovire sau indesare; a se nasadi. /a bate + suf. ~uc[i]

bogat, -a adj. (vsl. bg. rus. bogatu). Care are multa avere: om bogat. Abundant, imbelsugat: tara bogata. Mult, des: par bogat. Limba bogata, fecunda in cuvinte si intorsaturi. Rima bogata, cind se potriveste sunetu mai sus de accent ca: nulitate, calitate. V. baib.

SEMET ~eata (~eti, ~ete) si adverbial 1) Care exprima demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; falnic; trufas. 2) Care se remarca prin curaj; curajos; indraznet. 3) rar Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; increzut; maret; ingamfat; infumurat; falnic. /Orig. nec.

INFERIOR, -OARA, inferiori, -oare, adj. 1. Care este asezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgatoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de varsare decat de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decat altul. 3. Care are un rang, o functie sau un grad mai mic decat altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (intr-o functie). 4. Care este de calitate mai proasta, valoreaza mai putin sau are importanta mai mica decat altul. ◊ (In vechea organizare a scolii) Curs inferior = ciclu de invatamant cuprinzand primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inferieur, lat. inferior.

ECHIVALENTA, echivalente, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalenta = examen pe care trebuie sa-l treaca acela care cere recunoasterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea sa treaca de la un tip de scoala la altul. ♦ (Log.) Raport existent intre doua enunturi care sunt adevarate sau false impreuna. 2. (Med.) Denumire data unei crize de natura epileptica, care se manifesta sub alta forma decat cea convulsiva. 3. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. – Din fr. equivalence.

INFERIOR, -OARA adj. 1. Care este asezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apa; p. ext., despre o regiune) Situat in apropiere de punctul de varsare; departat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. Care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inferieur].

HAR, haruri, s. n. 1. (In religia crestina) Dar², ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult. 2. calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; p. ext. talent, vocatie, dar². 3. (Inv.) Dar² sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din sl. chari.

BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

FARMEC, farmece, s. n. 1. (In basme si in superstitii) Actiunea de a vraji si rezultatul ei; transformare miraculoasa a lucrurilor (in urma unor vraji); mijloace magice intrebuintate pentru o asemenea transformare; vraja, vrajitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = intr-un mod miraculos, pe neasteptate, dintr-o data. 2. Ansamblu de calitati (frumusete, gratie etc.) care incanta, atrage pe cineva. Farmecul padurii. ♦ Desfatare, placere, incantare pe care o simte cineva in fata unui lucru fermecator. – Lat. pharmacum.

LUMINAT², -A, luminati, -te, adj. 1. Care primeste lumina, pe care cade lumina; plin de lumina; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multa) stiinta de carte; care intelege, discerne, care judeca limpede; plin de intelepciune; instruit, cultivat, invatat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Oameni luminati. ♦ Lamurit, edificat. 3. (Rar) Care raspandeste, emite lumina; luminos, stralucitor. ♦ Fig. (Despre fata, ochi etc.) Care exprima, radiaza multumire, bucurie. 4. (Inv.; ca termen de reverenta, adesea pe langa cuvinte reprezentand un titlu, o calitate) Inaltat, marit, slavit. – V. lumina.

CALIFICATIV, -A adj. Care califica, care arata o calitate, o insusire. // s.n. Cuvant, termen prin care este caracterizata o persoana, un lucru etc. V. atribut, epitet. ♦ Nota, mentiune cu care se apreciaza sarguinta si purtarea elevilor si a studentilor sau activitatea oamenilor muncii. [< fr. qualificatif].

DUALITATE s.f. 1. calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

REVOCARE, revocari, s. f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic in cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste incetarea calitatii sale de membru intr-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului incredintat unei persoane de a-i reprezenta in organele de conducere ale statului. – V. revoca.

FIN¹, -A, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic si) delicat, placut la aspect, gingas. ♦ (Despre tesaturi) Foarte subtire (si straveziu) 2. De (cea mai) buna calitate (in ce priveste materialul si executia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, ganduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simt sau simturi) care percepe cele mai mici nuante; ager, sensibil. ♦ (Despre zambet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtari alese. – Din fr. fin.

NATURA s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ Natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

CAPACITATE s.f. 1. calitatea de a fi incapator. ♦ Intindere sau marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine sau poate contine; continutul unui obiect (mai ales al unui vas). 2. Indemanare, abilitate, aptitudine, forta de a face ceva intr-un anumit domeniu. ♦ om destoinic, priceput; invatat, savant. ♦ (In trecut) Examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 3. Posibilitatea unui sistem tehnic sau a unui dispozitiv de a executa o operatie, de a produce un efect sau de a suferi o transformare. 4. Drept, putere (legala) de a face un act. [Cf. fr. capacite, lat. capacitas].

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

PROSTI¹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-si pierde puterea de gandire, inteligenta, a deveni prost; a se tampi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturala, afectata, plina de mofturi, de pretentii; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. si tranz. A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul, dreapta judecata; a (se) zapaci. ♦ (Despre lucruri) A-si pierde din calitati, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva in eroare, a-l duce cu vorba; a pacali, a insela. – Din prost.

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

DEOCHI (rar, 2) deochiuri, s. n. 1. Putere (magica) pe care superstitiosii o atribuie unor oameni, de a imbolnavi pe cei asupra carora isi fixeaza privirea (cu rautate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boala pricinuita de aceasta privire; deochetura. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admiratie. (Astazi, mai ales in gluma) Sa nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formula de admiratie pentru calitatile fizice ori pentru inteligenta cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) diochi s. n.] – De⁴ + ochi¹.

SUSTINE vb. 1. a (se) propti, a (se) rezema, a (se) sprijini, (reg.) a (se) popri, a (se) prijini. (Un stalp ~ poarta.) 2. a purta, a sprijini, a tine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 3. v. ajuta. 4. v. intretine. 5. a ajuta, a servi, a sluji, a sprijini. (A ~ cauza revolutiei.) 6. v. pleda. 7. a sprijini. (A ~ propunerea facuta.) 8. v. patrona. 9. v. insufleti. 10. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a zice, (grecism inv.) a pretenderisi. (~ ca marfa e de buna calitate.) 11. v. arata. 12. a spune. (Ce ~ savantul in aceasta carte?) 13. v. demonstra. 14. v. confirma. 15. v. desfasura. 16. v. da.

FAT feti m. 1) (la om si la mamifere) Organism in stadiul intrauterin de viata, din momentul cand incepe sa se miste si pana la nastere; fetus. 2) poet. Persoana de s*x masculin, luata in raport cu parintii sai; baiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal in povestile romanesti, inzestrat cu cele mai alese calitati fizice si morale. /<lat. fetus

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. Alte forme vulgare is crestal si clistar.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

STAPANI, stapanesc, vb. IV. Tranz. A detine un bun in calitate de proprietar, a avea ceva in proprietate, a poseda. 2. Tranz. A cunoaste foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrina; a poseda cunostinte temeinice (teoretice si practice) intr-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stapani o limba (straina) = a vorbi corect si curent o limba (straina). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se retine (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se infrana, a se domina; a avea stapanire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a inabusi o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a impiedica pe cineva de la ceva; a tine in frau, a struni. 4. Intranz. A domni intr-o tara, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A tine pe cineva sub influenta sau stapanirea sa; a domina. – Din stapan.

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

SUPERIOR, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

DARE, dari, s. f. Actiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da².

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

omENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – om + suf. -ie.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)