CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

GURALIV, -A, guralivi, -e, adj., s. m. si f. (om) care vorbeste mult, intruna; limbut, vorbaret. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (dupa gura).

CLANTAU, clantai, s. m. om care vorbeste mult (si adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanta + suf. -au.

LIMBUT, -A, limbuti, -te, adj., s. m. si f. (om) care vorbeste mult (si fara rost); vorbaret, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (dupa limba).

A HAMAI pers. 3 hamaie intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a latra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de cearta); a latra. /ham + suf. ~ai

A LATRA pers. 3 latra 1. intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete ascutite, scurte si sacadate, caracteristice speciei; a hamai. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de cearta); a hamai. 2. tranz. (despre caini) A ataca (in mod violent), scotand sunete caracteristice speciei; a hamai. [Sil. la-tra] /<lat. latrare

GADILICI s. n. (Pop. si fam.; in expr.) A avea gadilici la limba, se spune despre un om care vorbeste (prea) mult, care nu se poate abtine sa nu vorbeasca. – Gadila + suf. -ici.

boghet, -eta adj. (d. boaghe, adica „cu fata bucalata, ca bufnitei”, ca buhos, d. buha). Mold. Cu capu gogonet de multe pene ori bucalat, vorbind de gaini si cocosi ori si de copii: bata-l untu scurtei (numele vacii) si ouale boghetei si zama cucuietei (gainii cucuiate)!

ceac-pac si ceat-pat adv. (amestec din turc. catra-patra, a vorbi o limba mai mult ori mai putin, si cat pat, din cind in cind. Cp. si cu ung. csata-pata, csate-pate, csete-pate, tambalau, harmalaie). Fam. Putin, asa si asa, cam prost: stiu si eu ceac-pac turceste.

VORBARET ~eata (~eti, ~ete) Care este predispus sa vorbeasca mult; bun de gura; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~aret

VOLUBIL, -A adj. 1. Care vorbeste mult si usor, fluent, curgator; locvace; (despre manifestari ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (Despre plante) Care isi poate infasura tulpina pe un arac, pe o sfoara etc. [Cf. fr. volubile, lat. volubilis].

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

PROLIX, -A, prolicsi, -xe, adj. (Despre vorbire, stil) Lipsit de concizie, prea complicat; (despre oameni) care se exprima cu prea multe cuvinte (adesea inutile), confuz sau complicat. – Din fr. prolixe, lat. prolixus.

A LEORBAI ~iesc intranz. fam. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi; a lehai. /leoarba + suf. ~ai

bircii si -iesc, a -i v. tr. (vsl. brukati, sirb. brkati, bg. burkam, amestec, deranjez. V. obircui, burcut, zbircesc. Cp. cu zbirnii). Sud. Murdaresc, mizgalesc cu creionu ori cu condeiu, vorbind de carti si de caiete. V. intr. Olt. Obircui, orbacai, ratacesc mult pina nemeresc. V. refl. Ma scotocesc (pin buzunare) ca sa gasesc ceva. – Si zbircii, (ca sirb. zbrka, amestecatura, dezordine), mizgalesc; mozolesc tita ca sa se scurga tot laptele, vorbind de vitel dup ce s’a muls vaca. V. bodicai.

cirii, a -i v. intr. (d. cir. V. circii). Se zice despre strigatu gainii cind o prinzi ori inainte de a face ou. (dupa ce-l face, cotcodaceste). Se zice si despre strigatu ciorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cirii pe aici? Vorbesc in argot [!]. V. tr. Critic, iau in ris, atac: in politica e greu sa nu te ciriie cineva.

HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) in mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobaind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare si fara rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se darapana, a se harbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se subrezi, a se ramoli de boala sau de batranete. – Din hodorog¹.

BUTOI ~oaie n. 1) Vas de mare capacitate, cu capetele mai inguste decat mijlocul, facut din doage cercuite si folosit pentru pastrarea diferitelor lichide, in special a vinului; bute; poloboc. ◊ A aduce a ~ a mirosi a butoi. A vorbi ca din ~ a vorbi ragusit. ~ fara fund se spune despre o persoana care (poate) bea mult. 2) Continutul unui asemenea recipient. Un ~ de vin. [Sil. bu-toi] /bute + suf. ~oi

TARE¹ adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului). Iti voi ramanea tare recunoscator (ODOBESCU). 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca «a vorbi», «a spune», «a canta» etc.; in opozitie cu in gand) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (in opozitie cu incet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (In opozitie cu agale, incet etc.) Iute, repede. Prin targ asa mana de tare... de ti se parea ca zboara iepele (CREANGA). – Lat. talem.

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus