CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

MAT, mate, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorai (cuiva) matele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mate-negre = scobar; (fam.) mate-goale = om sarac; mate-pestrite = om rau si foarte zgarcit; mate-fripte = a) om sarac, care n-are nici ce manca; b) om rau, afurisit; c) om zgarcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

SALBA, salbe, s. f. 1. Podoaba de purtat la gat, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ◊ Expr. Salba d******i = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-raioasa = arbust inalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca in scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

LIFTA, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat in trecut de romanii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, cainos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva „Lituania”.

NAPARCA, naparci, s. f. 1. 1. Specie de soparla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Soparla. 2. (Pop.) Vipera. ◊ Expr. Pui de naparca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. a**l. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui garbaci. 2. Luntre mica si ingusta. [Pl. si: (reg.) naparce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... Cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. si f. (In superstitii) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma in timpul noptii intr-un animal sau intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care ii intalneste; p. ext. om nascut intr-o zodie nefavorabila, care s-ar afla in legatura cu diavolul si s-ar ocupa cu vraji si cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rau, ursuz sau unui batran cu apucaturi demodate. – Striga + suf. -oi.

ZGRIPTUROI s. (pop.) zgriptor. (Unui om rau, avar, hraparet i se spune ~.)

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

RAUTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

morghina s.f. (reg.) om rau.

parihla, parihle, s.f. (reg.) 1. caine fara stapan. 2. om rau.

pahai, pahaie, s.m. f. si n. (reg.) 1. (s.n.) miros. 2. (s.m. si f.) caine jigarit, javra. 3. (s.f.) om rau, urat, prost sau batran; om netrebnic, de nimic.

pilarita, pilarite, s.f. (reg.) 1. negustoreasa ambulanta de zarzavaturi; precupeata. 2. om rau de gura, mahalagiu.

poghibala, poghibale, s.f. (reg.) 1. om de nimic, om rau, puslama, secatura, derbedeu; strengar. 2. om slab sau vita slaba. 3. lighioana, dihanie. 4. ramasita de la snopii de cereale fara spic.

sarsaila s.m. (pop.) 1. diavol, d**c. 2. (fam.) om ciudat; om rau, viclean.

septilean, septileni, s.m. (reg.) 1. om rau si fatarnic. 2. om neserios.

tartaon, tartaoni, s.m. (reg.) om rau; derbedeu.

DEMON s. m. 1. (ant.) spirit care dirijeaza destinul oamenilor, al cetatilor etc. 2. diavol, d**c. ◊ (fig.) om rau. 3. (in literatura romantica) fiinta care intruchipeaza razvratirea impotriva destinului, eroismul, curajul, maretia, frumusetea fizica etc. ◊ (in poezie) geniu chinuit de neliniste, care starneste pasiuni, dorinte. (< fr. demon, lat. daemon, gr. daimon)

HIENA s. f. 1. mamifer carnivor din Africa si Asia, care se hraneste in special cu cadavre. 2. (fig.) om rau, feroce; om josnic. (< fr. hyene, lat. hyaena)

PAHAIE, pahai, s. f. (Depr.) Caine; p. ext. termen depreciativ pentru un om rau.

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta din mitologia populara inchipuita ca un mancator de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Din cap¹ + caine (dupa gr. kinokefalos).

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.

cataroi n., pl. oaie (ngr. katarroi, vgr. katarroe si katarroia, d. kata, in jos, si reo, curg. V. catar, diareie). Vechi. Apoplexie: l-a lovit cataroi (dambla) de voie rea (Nec. 2, 223). Azi pop. Catar. Epitet unui om rau, ca si diavol (Doina, 1, 114).

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

ABRAS, -A, abrasi, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Naravas; (despre oameni) rau, violent. 2. (Despre actiunile omului) fara nici un rezultat; neizbutit, nereusit. ◊ Expr. A iesi abras = a nu izbuti. [Var.: iabras, -a] – Din tc. abras.

AFURISIT, -A, afurisiti, -te, s. m. si f., adj. (om) rau, ticalos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) strengar, poznas. – V. afurisi.

CALPUZAN, -A, calpuzani, s. m. si f. (Inv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. om rau, ticalos. – Din tc. kalpazan.

CANER, caneri, s. m. (Reg.) om rau, hain, cainos. – Cine + suf. -ar.

CEAPCAN, ceapcani, s. m. (Reg.; adesea adjectival) om rau, siret, rafinat. – Din tc. capkın.

GEANABET, geanabeti, s. m. (Turcism) om rau, afurisit. – Tc. cenabet „impur, mizerabil”.

HARAMIN, haramini, s. m. (Inv. si reg.) Haiduc (1). ♦ om rau, fara inima. – Din tc. harami, bg., scr. haramija.

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

MANTA, mantale, s. f. 1. Haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniforma militara. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi in seama decat atunci cand ai nevoie de el. A-si intoarce mantaua dupa vant a-si schimba atitudinea dupa imprejurari. A-si gasi mantaua (cu cineva) = a o pati (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Inv.) Mantie. 2. Invelis care serveste pentru a proteja o piesa sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.

RAUTATE, (2, 3) rautati, s. f. 1. Caracteristica a omului rau, inclinare spre a face rau altora. ◊ Loc. adv. Cu rautate = in mod rautacios; cu ironie usturatoare, malitios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slabiciune, pacat, defect. 3. (Concr.) Fapta rea. 4. om rau. [Pr.: -ra-u-] – Rau + suf. -atate..

rauVOITOR, -OARE, rauvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea raul cuiva, care manifesta rea-vointa, plin de rea-vointa. – rau + voitor.

PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. Persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.

POSomORAT, -A, posomorati, -te, adj. (Despre oameni) rau dispus; trist, mohorat, posac; (despre fata sau privirea oamenilor) care exprima o rea dispozitie, tristete. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare intunecata; p. ext. care face o impresie trista; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) intunecat, ploios. – V. posomori.

DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, d**c. ♦ Fig. om rau. ♦ Fiinta imaginara considerata ca spirit al raului. 2. (In scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a razvratirii si uneori a frumusetii fizice. ♦ (In gandirea mitica si in poezie) Geniu al nelinistii, care starneste dorinte, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. demonas. Cf. fr. demon.

ANTIHRIST ~sti m. 1) Antipodul lui Iisus Hristos, care, dupa scriptura, va veni pe pamant inainte de sfarsitul lumii. 2) fig. om rau. /<sl. antihristu

BLAND ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rau oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

CAPCAUN ~i m. 1) folc. Fiinta fabuloasa mitologica despre care se crede ca mananca oameni. 2) fig. om crud, rau; om fara suflet. /cap + caine

CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis

HARAMIN ~i m. inv. 1) om rau, lipsit de mila. 2) Hot de codru. /<turc. harami

LIFTA ~e f. inv. 1) Persoana sau popor de alta religie. 2) fig. om rau la inima. /<sl. Litva

PAGAN ~i m. 1) Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (in conceptia credinciosilor crestini) Persoana de alta credinta. 3) Persoana care nu tine nici de o credinta. 4) om rau la suflet. /<lat. paganus

SAMCA f. 1) (in credintele populare) Fiinta care omoara si face rau oamenilor. 2) pop. Boala manifestata prin contractarea involuntara a muschilor. /<ucr. samka

STRIGOI ~ m. 1) (in superstitii) Sufletul unui mort despre care se crede ca ar iesi noaptea din mormant pentru a pricinui rele celor vii; moroi. ◊ A umbla ca un ~ a umbla noaptea tarziu fara nici un scop. A trai ca un ~ a trai izolat. 2) rar depr. om rau si inchis in sine. /striga + suf. ~oi

ZGRIPTOROI ~ m. om rau, uracios si zgarcit. /zgriptor + suf. ~oi

BRUTA s.f. om rau, crud, violent. [Pl. -te. / < fr. brute].

CINIC, -A adj. Scoala cinica = scoala filozofica greaca din antichitate, care s-a preocupat indeosebi de problemele eticii, propovaduind autonomia morala a individului, simplitatea, intoarcerea la natura, dispretul pentru normele eticii religioase, pentru conventionalism, bogatie si onoruri. // s.m. Filozof apartinand acestei scoli. // adj., s.m. si f. (Cel) care arata pe fata, fara sfiala, fapte si ganduri condamnabile; (om) rau, nerusinat, fara scrupule; (cel) care denota sfidare, sfidator. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – cainesc].

DEMON s.m. 1. (Ant.) Geniu caruia i se atribuie puterea de a starni dorinte, pasiuni. 2. Diavol, d**c. ♦ (Fig.) om rau. // (In forma demono-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – fiinta supranaturala, geniu].

chisav, chisava, chisavi, chisave, adj. (reg.) 1. (despre timp) ploios. 2. (despre oameni) rau la mate, certaret, potrivnic, uricios; indaratnic, incapatanat; lenes. 3. (despre cai) care musca, cu narav, naravas.

HIENA s.f. 1. Mamifer carnivor care traieste in Africa si in Asia si se hraneste in special cu cadavre. 2. (Fig.) om rau, feroce; om josnic. [Pron. hi-e-. / < fr. hyene, cf. gr. hyaina < hys – porc].

naravus naravusi, s.m. (reg.) persoana cu deprinderi rele; om prost crescut, artagos.

ponir, -a, adj. (inv.; despre oameni) rau; viclean, siret.

pricolicioaica, pricolicioaice, s.f. (reg.) fiinta imaginara in care se preface, dupa moarte, o femeie, luand diferite infatisari de animale si pricinuind rau oamenilor.

PANDEMONIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat in infern, unde se presupunea ca se aduna demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de banditi, de oameni rai, de scelerati. [Pron. -niu. / < fr. pandemonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].

PANDEMONIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar in infern, unde se presupune ca se aduna demonii. 2. (fig.) adunare de banditi, de oameni rai, scelerati. (< fr. pandemonium)

ABRAS, -A, abrasi, -e, adj. 1. (Despre cai) Naravas; (despre oameni) rau, violent. 2. (Despre actiunile omului) Fara nici un rezultat; neizbutit. ♢ Expr. A iesi abras = a nu izbuti. [Var.: iabras, -a adj.] – Tc. abras.

ABRAS, -A, abrasi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Naravas; (despre oameni) rau, violent. 2. (Despre actiunile omului) Fara niciun rezultat; neizbutit, nereusit. ◊ Expr. A iesi abras = a nu izbuti. [Var.: iabras, -a adj.] – Din tc. abras.

CALPUZAN, -A, calpuzani, -e, s. m. si f. (Inv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. om rau, ticalos. – Tc. kalpazan.

CALAU, calai, s. m. Barbat insarcinat cu executia osanditilor la moarte; gade. ♦ Fig. om rau care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigas. – Tig. kalo „negru”.

CEAPCAN, ceapcani, s. m. (Reg., adesea adjectival) om rau, siret, rafinat. – Tc. capkın..

amenintare f., pl. -ari. Vorba sau gest pin [!] care anunti cuiva rau pe care vrei sa i-l faci.

TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) daca timpul se schimba in rau, vei ramane singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. si Donec eris felix, multos numerabis amicos.

cobie f. (vsl. kobi, auguriu, conditiune, kobeniie, koblieniie, auguriu, auspiciu; sirb. kob, intilnire, soarta auguriu, prezicere; alb. koba). Est. Pasare funesta care meneste a rau. Piaza rea, om funest. Tifna, o boala a pasarilor cauzata de o pelita ca o unghie care li se face supt limba, le impiedica de a bea si le face sa tipe ca cum ar tusi. – In vest cobe, fiinta funesta, si cobie, boala pasarilor. Pe aiurea si coabe, pl. cobi.

INFECT, -A, infecti, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urat, puturos, rau; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingator, neingrijit, murdar, urat, de calitate proasta; rau. 3. (Despre oameni si manifestarile lor) Cu caracter josnic, marsav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul in apa sau in alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (in urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adanc) in ceva, a se afunda (intr-o materie moale); a se adanci, a se infunda. ♦ (Despre ochi) A se infunda in orbite. ♦ (Despre pamant) A se prabusi, a se surpa. ◊ Expr. N-are sa se scufunde pamantul = nu se va intampla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

CUMAS, (1) s. n., (2) cumasi, -e, s. m. si f. 1. S. n. (Inv. si reg.) Stofa (de matase) pentru rochii. 2. S. m. si f. Soi rau de om; poama, pramatie. – Din tc. kumas.

ATAT² ~ta (~ti, ~te) pron. nehot. (mai ales in forma atata) 1) (se foloseste pentru a inlocui un nume sau o propozitie, care exprima un numar, o masura, o cantitate etc.). ◊ ~ta-ti trebuie! numai incearca! (ca va fi rau de tine). 2) Numai aceasta. ~ ne mai lipsea! /<lat. eccum-tantum

DACA² conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. Daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. Daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. Daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. Daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

rau² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

leurdar, leurdari, s.m. (inv., reg.) om ticalos, rau.

polima, polime, s.f. (reg.) 1. intentie, gand; inceput, stare incipienta. 2. eres, ratacire. 3. soi rau, pramatie, om netrebnic, om de nimic. 4. fiinta, tipenie.

BLESTEMAT, -A (‹ blestema) adj., s. m. si s. f. 1. (Persoana) care formeaza obiectul unui blestem. ♦ Pictori blestemati = nume dat artistilor postimpresionisti de la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, considerati atit din punct de vedere al operei cit si al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii. 2. (om) ticalos, rau, nemernic (in comportari). ♦ Adj. Nefavorabil, neprielnic.

1) as v. ajutator (lat. vŏlebam, [imperfectu lui volo] din care s´a facut vurea, vrea [ca vream d. vreau si-a adaugat mai tirziu m de la pl.], apoi s´a adaugat lat. sic, asa [rom. si] ca si in acelasi, si s´a facut reasi [ca la Istrieni], apoi as. Tot asa celelalte pers.: volebas, -at, -amus, -atis,. ebant au dat rom. vureai, vurea, vuream, vureati, vurea, apoi vreai, vrea, vream, vreati, vrea, apoi reai, rea [influentat de ajutatoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 si 309: n´are hi halduit, are hi rasarit, s´are hie uitat], ream, reati, rear [ca la Istrieni] si, in sfirsit, ai, ar, am, ati, ar (face). V. voi 2.

Epimetheus, unul dintre titani. Era fiul lui Iapetus si al Clymenei si frate cu Atlas, Menoetius si Prometheus (v. si Prometheus). Atunci cind Prometheus l-a infruntat pe Zeus, acesta s-a servit de Epimetheus ca sa se razbune. El i-a daruit-o pe Pandora – cu care Epimetheus a avut si o fiica, Pyrrha – abatind in felul acesta asupra oamenilor toate relele (v. Pandora).

BAIGUIT, -A, baiguiti, -te, adj. (Despre vorbire) Fara noima, fara sens, rau articulat. ♦ (Despre oameni) Zapacit, buimac. – V. baigui.

INTENTIONAT, -A, intentionati, -te, adj. Cu intentie, cu un anumit gand; anume planuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rau) intentionat = (despre oameni) cu intentii bune (sau rele), urmarind scopuri bune (sau rele). [Pr.: -ti-o-] – V. intentiona. Cf. fr. intentionne.

INVETERAT, -A, inveterati, -te, adj. (Despre oameni) Invechit in rele, in vicii; (despre defecte, vicii etc.) invechit, inradacinat. [Var.: inveterat, -a adj.] – Din fr. invetere. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

VRAJMAS, -A, vrajmasi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Dusman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dusmanos, invrajbit. ♦ rau, crud, cainos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrasmas, -a s. m. si f., adj.] – Cf. vrajba.

FIARA, fiare, s. f. Animal salbatic mare; bestie. ♦ Fig. om extrem de rau, de crud, de violent. – Lat. fera.

D****E, d****i, s. f. 1. Strengarie, pozna, nazbatie; d********e, d******e. 2. Fapta rea; blestematie. ◊ Expr. Ei, d****e! sau ei, d****a d******i! exclamatie de surpriza si de nemultumire. 3. Minunatie, ciudatenie. 4. Vrajitorie, farmec. – D**c + suf. -ie.

RAIE s. f. 1. (Pop.) Boala de piele la oameni si la animale, cauzata de un parazit si caracterizata prin aparitia unor bubulite (localizate mai ales intre degete) care produc mancarime; scabie. ◊ Expr. Se tine ca raia de om, se zice despre cineva de care nu mai poti sa scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni si animale rele, care provoaca multe necazuri; pacoste, napasta. 3. (In sintagma) Raia neagra a cartofului = boala a cartofului provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia unor excrescente moi, negre-brune, pe partile subterane ale plantei. [Pr.: ra-ie] – Lat. aranea.

ComPATIMIRE, compatimiri, s. f. Actiunea de a compatimi si rezultatul ei; parere de rau, mila fata de starea, de suferintele cuiva. – V. compatimi.

CALomNIOS adj., adv. 1. adj. barfitor, clevetitor, defaimator, denigrator, ponegritor, (rar) calomniator, (pop.) prost, (inv.) mozavirnic. (Afirmatii ~oase.) 2. adv. defaimator, denigrator, rau. (Vorbeste ~ de ei.)

SERPOI m. 1) Sarpe mare. 2) fig. om vi-clean si rau. /sarpe + suf. ~oi

VARGA vergi f. 1) ramura lunga, subtire si flexibila, curatata de ramificatiile laterale si de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaima etc.). ~a-ciobanului planta erbacee perena, cu tulpina si ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule. ~de-aur planta erbacee perena, cu flori galbene, in forma de ciorchini. 2) inv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rau. A-i duce cuiva vergile a se ingrijora de soarta cuiva. 3) Lovitura aplicata cu o astfel de nuia. 4) inv. Unealta cu care se incarca pusca sau se curata teava ei; arbiu. 5) Betisor subtire si flexibil (din lemn, metal, os etc.) avand diferite intrebuintari; bagheta. [G.-D. vergii] /<lat. virga

DESILICIFIERE s.f. (Geol.) Proces de indepartare din sol a silicei si de transportare a ei in apa raurilor. [Pron. -fi-e-. / et. incerta].

caneriu, caneri, s.m. (reg.) om cainos, hain, rau.

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

napravala, napravale, s.f. (reg.) 1. boala de vite (cu frisoane). 2. vreme rea, cu vijelie. 3. om naprasnic.

pas¹, pasi, s.m. (reg.) om tacut si rau, care priveste pe sub sprancene.

pircit, -a, adj. (reg.) 1. care a ramas mic, nedezvoltat, chircit. 2. (om) care este rau la suflet, inchis, sucit sau zgarcit.

pocitoroi, -oaie, s.m. si f. (reg.; in credintele populare) fiinta imaginara, duh rau care poceste oamenii si animalele; pocitor.

LABAN (in ebr. „cel alb”) (in Vechiul Testament), fiul lui Batuel si fratele Rebecai. Bogat crescator de vite la Harar. Fiicele sale, Lia si Rahila, au fost cele doua sotii ale lui Iacov. In traditia iudaica este considerat un om viclean si rau. Numele lui inseamna „alb”, deoarece „straluceste de rautate”.

condica si (mai vechi) codica f., pl. i (ngr. kontikas, pron. kondikas, si kodikas, codice, d. lat. codex, codicis, codice. Sec. 18-19. Cod de legi: condica lui Ipsilanti (1796), a lui Calimah (1817). Azi. Registru. Condica neagra, registru´n care-s scrise faptele rele ale cuiva.

coptorasc (ma), a -i v. refl. (d. coptor, cuptor, adica „gaunos, coscovit”). Se zice despre un rau care se intinde: crapatura se coptoraste. Fig. Ma coscovesc de boala: un piept coptorit. V. intr. Stau ascuns (vorbind de rele); unde coptoraste rau. – Si coptorosit: om coptorosit. V. cavernos.

rau, rauri, s. n. 1. Apa curgatoare (permanenta) formata din unirea mai multor paraie si care se varsa intr-un fluviu, in alt rau, intr-un lac etc. 2. P. a**l. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Sir, coloana, multime de oameni in mers. * Expr. rauri-rauri = in numar mare, fara sfarsit; potop. 3. (La pl.) Cusatura in linii serpuitoare, care impodobeste manecile, de la altita la manseta, si pieptii camasilor de la costumul national. – Lat. rivus.

SATANA, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Intruchipare a raului, unealta a raului. ♦ Termen injurios pentru oameni si animale. [Var.: satan s. m.] – Din sl. satana.

MATA ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mica, cu blana neteda, cu ochi ageri (care vad si in intuneric), foarte sprinten, cu gheare ascutite retractile; pisica. ◊ A trai ca ~a cu cainele a trai in dusmanie; a nu se impaca. A umbla cu ~a in sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blanda zgarie rau se spune despre oamenii in aparenta buni, cu infatisare inofensiva, dar cu fire plina de venin. A trage ~a de coada a) a duce un trai greu; b) a-si indeplini obligatiile cu mare greutate, anevoios. ~ blanda om fatarnic. 2) Femela motanului si a unor animale salbatice (a jderului, rasului etc.). 3) rar Obiect (unealta, instrument, dispozitiv) cu care se apuca, se trage sau se fixeaza ceva. /Onomat.

NARAVAS ~a (~i, ~e) 1) (mai ales despre cai) Care se supune cu greu omului; cu narav; naravit. 2) fig. (despre oameni) Care are apucaturi rele; cu artag; artagos; buclucas; scandalagiu; certaret; galcevitor. /narav + suf. ~as

OWENISM s.n. Doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social in ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa impotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owenisme, cf. Owen – socialist utopic englez].

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

ATATICA adj. invar. (Adesea substantivat) Foarte mic, o nimica toata. ♦ Catusi de putin. N-am gasit la omul asta macar atatica rau (CARAGIALE). – Din atat¹ + suf. -ica.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana usoara pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. Mata blanda zgarie rau, se spune despre oamenii fatarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozatura, o julitura. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial, la suprafata. A zgaria hartia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).

CAINOS, -OASA, cainosi, -oase, adj. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Crud, rau, hain. ♦ (Despre vreme) Vrajmas omului, greu de suportat; aspru, cainesc. – Caine + suf. -os.

HALAJ s. n. Remorcare a unei ambarcatii, a unei plute, a unui slep etc., executata pe canale, fluvii sau rauri, cu mijloace mecanice, cu oameni sau cu animale. ◊ Drum (sau zona) de halaj = traseu de-a lungul unei ape rezervat acestui fel de tractiune. – Din fr. halage.

VOITOR, -OARE, voitori, -oare, adj. (Inv.; adesea substantivat) Care voieste, care doreste ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rau) = care doreste binele (sau raul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi² + suf. -tor.

FLOTANT, -A, flotanti, -te, adj. 1. Care pluteste, plutitor. ♦ (Substantivat, m.pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele raurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar in mod legal intr-o localitate. – Din fr. flottant.

NEAGA s. f. sg. (Pop.) Persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si care face totul numai dupa capul ei. ◊ Expr. A sta neaga-rea pe capul cuiva (sau in spinarea cuiva) = a nu lasa in pace pe cineva, a nu-l slabi din ochi. – Et. nec.

COLTOS ~oase (~osi, ~oase) 1) Care are colti; cu dinti mari si ascutiti. 2) fig. Care este rau de gura. 3) fig. (despre oameni) Care are oase mari, cu articulatii proeminente; osos; ciolanos. /colt + suf. ~os

HARCA ~ci f. pop. peior. 1) Femeie batrana, urata si rea; hoanghina; hoasca. ◊ Baba-harca fiinta imaginata ca o vrajitoare batrana si rea; baba-cloanta. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka

SATANA ~e f. 1) (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; sarsaila; diavol. 2) fig. om sau animal cu apucaturi rele. [G.-D. lui Satana si Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan

carpanos, carpanoasa, carpanosi, carpanoase, adj. (pop.) 1. vanjos (cu referire la lemn). 2. zgarcit, rau, egoist (cu referire la om).

papacioc, -oaca, adj., s.m. si f. (reg. si fam.) 1. (adj.; despre oameni) urat, scofalcit, zbarcit; uracios, rau. 2. (s.f.; fam.) epitet pentru o persoana ridicola din cauza imbracamintei; paparuda, sorcova, pupaza. 3. rachiu.

potcar, potcari, s.m. (reg.) duh rau care ar provoca schilodirea oamenilor (potca).

rancaci adj. s.m. (pop.) 1. castrat rau; cu un t******l; ranc. 2. (om) d*******t, lubric; impulsiv. 3. (s.m.) taur.

P*****S, -A adj., s. m. f. 1. (om) anormal din punct de vedere s****l; corupt, depravat. 2. (om) perfid; inclinat spre fapte rele. (< fr. p*****s, lat. p*****sus)

RUSALIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.

POGAN, -A, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre fiinte) Mare, voinic, vanjos. 2. (Despre stari, actiuni) Intens, in toi; strasnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urat, slut, hidos. ♦ Fara mila, rau, crud. (Adverbial) Stalcit, stricat. [Acc. si: pogan] – Din sl. poganu, magh. pogany.

PRAPASTIOS, -OASA, prapastiosi, -oase, adj. 1. (Despre terenuri) Cu prapastii, cu pante abrupte. ♦ Fig. Adanc, de netrecut, de neinvins. 2. Fig. Naprasnic, vijelios, vertiginos. ♦ Inspaimantator, groaznic. 3. Fig. De necrezut, de neinchipuit; ciudat, bizar, nastrusnic. ♦ Bazat pe inchipuire; plasmuit; mincinos. 4. Fig. (Despre oameni) Care vede lucrurile numai in rau, care are numai ganduri negre; pesimist. [Pr.: -ti-os] – Prapastie + suf. -os.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.

SAMCA s. f. (In superstitii) Fiinta imaginara rea, care omoara sau vatama pe oameni: p. ext. boala cauzata de aceasta fiinta. – Din ucr. samka.

CLONTOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre pasari) Care are clant mare; cu clantul mare. 2) fig. (despre oameni) Care este ascutit la limba; rau de gura; certaret; artagos. /clont + suf. ~os

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se misca necontenit la vale. ◊ ~ garla a veni cu prisosinta. 2) fig. (despre fiinte sau vehicule) A se deplasa in lant; a veni intr-un suvoi permanent. 3) fig. (despre viata, unitati de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge inca multa apa pe rau (sau pe garla, pe Dunare etc.) va trece inca multa vreme. 4) (despre ploaie) A cadea din belsug. 5) (despre invelitori, acoperisuri, poduri) A lasa sa patrunda apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A iesi prelingandu-se. 7) (despre sange) A se misca continuu intr-un anumit sens si intr-un anumit spatiu. 8) (despre recipiente) A lasa sa iasa lichidul dinauntru. 9) pop. (despre bube, rani) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, cazand cate putin si succesiv. Graul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi imbracat in haine zdrentaroase. 11) A atarna liber in jos. Parul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se insira cu usurinta. /<lat. currere

MOROI ~ m. 1) (in superstitii) Sufletul unui mort despre care se crede ca iese noaptea din mormant in chip de fantoma pentru a pricinui rele celor vii; strigoi. 2) pop. rar om inchis la suflet. /cf. sl. mora

BANDA¹ s.f. 1. Grup de oameni (reuniti mai ales in scopuri rele, necinstite); grup format cu scopul unei actiuni de subminare a colectivitatii, de sabotaj etc.; sleahta, clica. 2. (Glumet) Grup de prieteni care umbla de obicei impreuna. 3. Mica trupa de muzicanti; taraf de lautari; orchestra, grup de instrumente. [Pl. bande, var. (3) band s.n. / < fr. bande, it. banda < got. bandi – steag, engl. band].

ireaza s.f. (reg.) 1. starpitura, fiinta anormala. 2. om de nimic, secatura, aducator de rele, pramatie.

paceavur, paceavuri, s.m. (reg.) om care se tine numai de rele.

samcoaica, samcoaice, s.f. (reg.) fiinta imaginara rea, care omoara sau vatama pe oameni, mai ales pe copii si pe lauze; samca, samcoaie, samcoi.

AFLUENTA s. f. 1. acces al apei superficiale sau subterane intr-un rau, lac ori mare. 2. multime de oameni; imbulzeala, aflux. 3. cantitate mare, abundenta. (< fr. affluence, lat. affluentia)

BANDA¹, bande, s. f. 1. Ceata, grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop (rau); grup constituit in vederea unei actiuni de subminare a intereselor colectivitatii; clica, sleahta. ♦ (Glumet) Grup de prieteni. ♦ Trupa de muzicanti, taraf de lautari. ◊ Banda militara = fanfara. 2. (Inv.) Ceata de soldati pusi sub aceeasi bandiera. – Fr. bande.

PAR ACQUIT DE CONSCIENCE (fr.) pentru impacarea constiintei – A intreprinde o actiune par acquit de conscience, a porni cu indoiala in reusita sau utilitatea ei, ca sa nu-ti para rau ca nu ai facut-o.

NEANDERTHAL, vale in Germania (Renania de Nord-Westfalia), in bazinul raului Dussel, afl. al Rinului. – omul de ~, tip uman fosil, denumit astfel dupa craniul descoperit (1856) in valea N., resturilor fosile gasite in Europa, Africa de Nord si Asia (Palestina). Anatomistul englez W. King, bazat pe descoperirile lui T.H. Huxley, introduce (1864) denmirea de Homo neanderthalensis. omul de N. a fost contemporan cu Homo sapiens sapiens din Orientul Apropiat si Homo sapiens din Africa de Sud si China. In Romania au fost descoperite resturi fosile in pestera de la Ohaba-Ponor.

BASM, basme, s. n. 1. Naratiune (populara) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizeaza fortele binelui si ale raului in lupta pentru si impotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de ras. 2. Nascocire, minciuna, scornitura. – Din sl. basnĩ.

INCUB s. m. Spirit rau despre care se crede ca chinuieste oamenii (mai ales femeile) in timpul somnului. – Din fr. incube.

ANTIHRIST, antihristi, s. m. (In crestinism) Nume dat principiului raului, lui Satana si ereticilor; p. ext om nelegiuit, p*****s, vicios. [Var.: anticrist s. m.] – Din sl. antihrĩstu.

PERSECUTAT, -A, persecutati, -te, adj. (Despre oameni) Urmarit sistematic (si cu perseverenta) de cineva care vrea sa-i provoace un neajuns, un rau; prigonit, asuprit, oropsit, – V. persecuta.

VOINTA ~e f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsa de ~. 2) Indrazneala in actiuni; hotarare; fermitate; decizie. 3) Intentie premeditata. 4) Senzatie de satisfacere a gustului; voie; placere; plac; pofta; chef. A indeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urma (sau ultima ~) dorinta unei persoane care se afla pe patul de moarte. Rea-~ atitudine rauvoitoare. [G.-D. vointei] /a voi + suf. ~inta

intalnitura, intalnituri, s.f. (inv. si pop.) 1. local unde se intalnesc doua ape curgatoare; confluenta. 2. boala de om cauzata de intalnirea cu un spirit rau (cu ielele, cu soimanele, cu vanturile cele rele, cu dansele) paralizie, dambla, pocitura.

AUGUR¹ s. n. (In antichitatea romana) Prevestire facuta de auguri². ◊ Expr. A fi de bun (sau de rau) augur = a fi semn bun (sau rau), a insemna ca un lucru se va sfarsi in mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augurium).

compensatiune f. (lat. compensatio, -onis). Actiunea de a compensa.Despagubire. Sistema de compensatiuni, sistema dupa care suma bunurilor si relelor s´ar imparti egal intre toti oamenii. – Si -atie.

AGESTI, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stavili o apa curgatoare, ingramadind busteni, crengi etc. la o cotitura a ei. 2. Refl. (Despre busteni, crengi etc.) A se ingramadi la cotitura unui rau, formand un fel de stavilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripasi, a se aciua. – Din agest.

CAINESC, -EASCA, cainesti, adj. 1. Care apartine cainilor, privitor la caini. ◊ (Pop.) Dinte cainesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestarile cuiva) rau, dusmanos, hain; (despre vreme, situatii, imprejurari) vrajmas omului, greu de suportat; aspru, cainos. – Caine + suf. -esc.

P*****S, -A, p******i, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) care este inclinat spre fapte rele, gata oricand sa faca rau; care manifesta o deviere de la normal a instinctelor, a judecatii, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fatarnic; spec. anormal din punctul de vedere al comportarii in relatiile s*****e. ♦ (Despre manifestarile, instinctele etc. oamenilor) Care tradeaza, exprima, reflecta p******itate. – Din fr. p*****s.

MULT adj., adv. 1. adj. v. numeros. 2. adv. v. greu. (Pachetul atarna, cantareste ~.) 3. adv. vartos, zdravan. (Bea ~.) 4. adv. v. departe. 5. adv. v. indelungat. 6. adv. v. indelung. 7. adv. intens, tare. (A suferit ~.) 8. adv. rau, tare. (S-a chinuit ~.) 9. adv. tare. (~ ar vrea sa se plimbe.) 10. adj. v. variat.

COTLON ~oane n. 1) Cuptor taranesc de vara. 2) Adancitura, special facuta in peretii caselor taranesti, care serveste ca loc de pastrare a obiectelor de uz casnic; ocnita; cotruta. 3) Loc dosit; ascunzis. 4) Gaura in malul unui rau sub nivelul apei. 5) Scobitura orizontala sapata de oameni intr-un mal de lut. /<ung. katlan

PESIMISM n. (in opozitie cu optimism) 1) Viziune asupra vietii dominata de deznadejde, de neincredere in viitor si in oameni. 2) Conceptie filozofica conform careia in lume predomina raul ca trasatura inerenta. 3) Stare sufleteasca de deprimare, de neliniste si amaraciune. /<fr. pessimisme, germ. Pessimismus

neaga s.f. sg. (reg.) 1. persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si face dupa capul ei. 2. (in expr.) a fi gol neaga = a fi gol pusca.

AGESTI, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stavili o apa curgatoare, ingramadind busteni, crengi etc. la o cotitura a ei. 2. Refl. (Despre busteni, crengi etc.) A se ingramadi la cotitura unui rau, formand un fel de stavilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripasi; a se oplosi. – Din agest.

ZAPOR, zapoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheata care se formeaza primavara pe un rau; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprita la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zapor = a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Bg. zapor.

DRAGAICA, dragaice, s. f. I. 1. Sarbatoare populara inchinata coacerii holdelor (la 24 iunie); Sanziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Dragaica (I 1); melodie dupa care se executa acest dans. ◊ Expr. A sari (sau a juca) dragaica = a sari ca un nebun, a fi neastamparat. ♦ Fiecare din fetele care (imbracate barbateste) executa acest dans. 3. Targ care se tine la 24 iunie; p. gener. targ. 4. (La pl.) Zane rele despre care se crede ca ar sluti pe oameni; iele. II. Planta erbacee cu fructe lungi si inguste si cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; sanziana (Galium verum) – Din bg. dragaika.

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

PRICOLICI, pricolici, s. m. (In superstitii) Duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni (mai ales dupa moarte) si care ia infatisarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastamparat. – Et. nec.

BATARDOU ~ri n. 1) Constructie hidrotehnica subacvatica, avand forma unei incinte cu pereti etansi, care, fiind evacuata de apa, permite executarea in interiorul ei a unor lucrari. 2) Dig provizoriu construit pe un rau pentru a opri sau a abate apele, in vederea efectuarii in albie a unor lucrari de constructie. /<fr. batardeau

DAR² ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fara plata in semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atentie. 2) Aptitudine deosebita cu care este inzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul betiei. 4) bis. Gratie divina acordata omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri painea si vinul sfintite pentru impartasanie. /<sl. daru

TIGOARE ~ori f. pop. 1) om foarte lenes. 2) Fiinta slaba lipsita de putere. 3) Persoana rea, ticaloasa. /Orig. nec.

BLAND, -A, blanzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poarta cu bunatate, are un caracter bun (si pasnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rau; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Calm, domol, lin, usor. Iarna blanda. – Lat. blandus.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, rauri, suvoaie) A se agita puternic si zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gandurile lor) A ajunge la un inalt grad de intensitate; a fi gata sa se dezlantuie. 3. Fig. A rasuna cu putere; a vui. [Var.: (inv.) colcoti vb. IV.] – Din sl. klokotati.

POCEALA, poceli, s. f. 1. Uratenie fizica, slutenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceala (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurandu-l). 2. (Pop.) Boala a oamenilor (care, dupa credintele populare, ar fi provocata de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eala.

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica¹. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

SINUOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre drumuri, rauri etc.) Care are multe cotituri; serpuit. 2) fig. (despre caracterul oamenilor) Care sovaie; sovaielnic; nehotarat. [Sil. -nu-os] /<fr. sinueux, lat. sinuosus

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

pozni, poznesc, vb. IV (reg.) 1. a face sa pateasca sau a pati ceva rau din punct de vedere fizic; a (se) nenoroci. 2. (despre oameni) a lovi traznetul; a trazni. 3. (refl.) a se face de ras, a ajunge de pomina. 4. a face scandal mare. 5. (refl.) a se uimi, a se minuna.

BAUDELAIRE [bodler], Charles (1821-1867), poet, estetician, critic literar si de arta francez. Unul dintre initiatorii poeziei si artei moderne. Poeme („Florile raului”) inspirate de spectacolul cotidian al vietii pariziene, exprimind drama omului modern apasat de „spleen”, obsedat de ideea mortii, incercat de sentimente satanice si insetat de absolut. Poezia sa, exploatind ideea corespondentelor dintre feluritele impresii ale simturilor, se distinge prin forta de sugestie, prin armonia subtila si complexa a versului. Critic de arta („Arta romantica”). A mai scris „Mici poeme in proza”, jurnale intime. Traduceri din E.A. Poe.

BABORNITA, babornite, s. f. Baba urata si rea; cotoroanta. ♦ Vrajitoare. [Var.: babornita s. f.] – Din baba + suf. -or-nita.

Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. Ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.

COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati

BOGomILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, tristete, jale; parere de rau. Cu ochii plini De lacrimi si banat (COSBUC). 2. Suparare, necaz, ciuda. Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat (COSBUC). ◊ Expr. (Ca formula de politete) A nu-i fi cuiva cu banat = a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros; mustrare. Poate ca nu veti aduce banat... profesorului (CREANGA). 4. Banuiala. – Magh. banat.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe litoralul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau, cu apa domoala si adanca, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Rus, ucr. zaton.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe tarmul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau cu apa domoala si adanca, unde se pot adaposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

DEZGHETA, dezghet, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide inghetate; la pers. 3) A redeveni lichid, a inceta de a mai fi inghetat; (despre corpuri imbibate cu apa inghetata) a se m**a la caldura (prin topirea lichidului pe care il contin). ◊ Tranz. Caldura a dezghetat raul. ♦ (Despre fiinte inghetate) A se dezmorti; a se incalzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-si pierde sfiala, stangacia, neindemanarea; a deveni vioi, indraznet, priceput. – Lat. disglaciare.

BOLNAV adj. (MED.) nesanatos, suferind, (rar) morbos, (inv. si pop.) razbolit, (inv. si reg.) neputincios, patimas, rau, (Transilv. si Ban.) beteag, (Transilv.) marod, (inv.) lanced, malad, misel, patimitor. (om ~.)

EVA (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.

OPTIMISM s. n. Conceptie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneste asupra raului, iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul; tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

KASACK, Hermann (1896-1966), scriitor german. Influentat de expresionism si existentialism, dar si de filosofia orientala, K. condamna in versurile („omul”), in dramele („Misiune tragica”) si in romanele sale („Orasul de dincolo de rau”) excesiva tehnicizare si dezumanizare a lumii contemporane, avertizandu-ne, in acelasi timp, in privinta pericolului supraevaluarii personalitatii („Tesatorul”).

cloanta (oa dift.) f., pl. e (d. clont, fiind-ca babele au adese-ori numai un dinte ori doi, cum ar avea pasarea ciocu). Fam. Baba fara dinti si rea. Baba cloanta, baba rea din povesti.

credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in Dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. Incredere: credinta in Dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. Buna credinta, sinceritate. Rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.

GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.

MALEFICIU s.n. (Liv.) 1. Fapta rea, greseala voita; paguba. 2. Farmece cu ajutorul carora se pretindea ca se vatama recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. malefice].

MALEFICIU s. n. 1. fapta rea, greseala voita; paguba. 2. farmece cu ajutorul carora se pretindea ca se vatama recoltele, oamenii, animalele etc. (< lat. maleficium, fr. malefice)

PUTREGAI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau planta putreda; p. ext. masa de materie vegetala descompusa; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om batran si neputincios. 2. Boala a plantelor provocata de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rau si vatamator societatii. ♦ Lepadatura. – Probabil contaminare intre putred si mucegai.

CIOPARTI, ciopartesc, vb. IV. Tranz. 1. A taia in bucati (si la intamplare) o fiinta sau o parte a trupului ei; a ciocarti. 2. A taia un obiect in mod neregulat sau la intamplare; a ciopli rau, neindemanatic. [Var.: (inv. si pop.) cioparti vb. IV] – Din ciopa(r)ta (modificat dupa parte).

BERGMAN, Ingmar (1918-2007), cineast si om de teatru suedez. Filmele sale se disting prin profunzimea meditatiei filozofice asupra binelui si raului, asupra vietii si mortii („Noaptea saltimbancilor”, „A saptea pecete”, „Fragii salbatici”, „Izvorul fecioarei”, „Soapte si strigate”, „Fanny si Alexander”).

afara adv. de loc si de miscare (din afoara, lat. ad, la, si fŏras, afara; vit. affuori, azi fuori, sp. afuera. V. fara). Nu in auntru [!], in exterior: a dormi afara din casa, a iesi afara din casa, a umbla pe afara. Afara din lege, scos de supt forta legii. Euf. A iesi afara, a-ti deserta matele. Afara de, fara, de cit numai: sa n' ai alti dumnezei afara de mine. Afara de asta sau afara de aceia, deosebit de asta, pe linga asta. Pe din afara, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a sti lectiunea pe din afara. Afara din cale sau din cale afara, extraordinar, peste masura. – Fals in afara ori din afara (fr. en dehors, du dehors) ild. afara, de afara: afara de asta, relele vin de afara. – Interj. Afara! Iesi!

PACINO, Al (pe numele adevarat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor si regizor american de film. Roluri in drame si filme de actiune, cele mai multe fiind expresia unei sfasieri interioare intre bine si rau („Nasul”, „Serpico”, „Dupa-amiaza de caine”, „”Dreptate pentru toti„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”In cautarea lui Richard„, in care a fost si actor si producator. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

SPURCAT² -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

NASOL, -OALA, nasoli, -oale, adj., s. m. si f. (Arg.) 1. Adj., s. m. si f. (om) urat sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proasta calitate; urat, uzat; caraghios. – Din tig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rau, meschin”.

hara, hare, s.f. (reg.) 1. cearta, neintelegere, zazanie (pentru lucruri marunte). 2. tuse rea (cu sange); baduga. 3. (fig.) baba, babarca, harca. 4. matreata oilor si viteilor, umflarea urechilor acestora. 5. paduche de vita. 6. matreata omului, tarata. 7. boala de piele; rapan.

A SE INNAMOLI ma ~esc intranz. 1) (despre vehicule, oameni) A se infunda in namol (fara a putea sa inainteze); a se ingloda; a se noroi. 2) (despre albia unui rau) A-si micsora sectiunea de curgere din cauza depunerilor materialului adus de curentul de apa; a se ingusta din cauza aluviunilor; a se impotmoli. /in + namol

liota (liote), s. f. – Banda, trupa, multime. – Var. lea(h)ota. Origine indoielnica. Dupa Candrea si Scriban, din bg., sb., rut. lihota, pol. lichota „lucru inutil” sau „lucru rau”, din sl. lichu „inutil” (cf. Berneker 718); dar der. nu este clara. Dupa Tiktin, din germ. med. ljute (› germ. Leute) „oameni”, care e si mai putin sigur. Probabil trebuie pornit de la radacina expresiva leo-, cf. leoarba, li(o)pai, leurda, cu finala ca in pihota.

NEASTAMPARAT, -A, neastamparati, -te, adj. 1. Care nu se astampara sau care nu poate fi astamparat; spec. (despre oameni, firea, temperamentul lor) care se agita continuu; agitat, nelinistit. 2. (Despre copii) (Excesiv de) vioi, zglobiu, zburdalnic, zvapaiat; p. ext. obraznic, rau. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Vioi, jucaus. IPr.: ne-as-] – Ne- + astamparat.

PRAPADIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A PRAPADI si A SE PRAPADI. 2) (despre obiecte, cladiri etc.) Care a ajuns intr-o stare rea sub actiunea unor factori nocivi; deteriorat; uzat. 3) si substantival (despre persoane) Care este distrus fiziceste sau/si moraliceste; epuizat; vlaguit. ◊ om ~ om care trezeste compatimire. 4) Care este foarte sarac. /v. a (se) prapadi

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

SIMT, simturi, s. n. 1. Facultate a oamenilor si a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioara cu ajutorul unor organe specifice; functiune a organismului prin care acesta receptioneaza si prelucreaza o anumita categorie de stimuli externi sau interni; simtire. ◊ Organe de simt = organe periferice ale perceptiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuala; senzualitate. ♦ Delectare a simturilor; gust. 2. Capacitate a omului de a intelege, de a judeca, de a aprecia; inclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simt moral = facultatea de a deosebi binele de rau. Simt practic = indemanare in rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simti (derivat regresiv).

ZATON ~oane n. 1) Lac situat in lungul tarmului marii si despartit de mare printr-o fasie de uscat. 2) Loc pe cursul unui rau, cu apa domoala si adanca. 3) pop. Constructie facuta transversal pe cursul unei ape (pentru a opri apa sau a regla nivelul ei); baraj; stavilar; zagaz. 4) Ingraditura in apa facuta special pentru a opri si prinde pestele. /<rus., ucr. zaton

CRITICISM s.n. 1. Denumire data de Kant filozofiei sale, considerand „critica cunoasterii” drept conditie prealabila a oricarei cercetari filozofice. 2. Doctrina care minimalizeaza capacitatea omului de a cunoaste lumea si care considera drept izvor al cunoasterii numai experienta inteleasa subiectiv. ♦ Critica fara discernamant, exagerata sau chiar rau intentionata. [< fr. criticisme].

rau³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

PESIMISM s. n. Atitudine a omului care priveste cu neincredere viata si pe semenii sai si care considera ca toate situatiile au un deznodamant fatal; conceptie filozofica, opusa optimismului, potrivit careia raul, iluzia, suferinta predomina in lume si nu pot fi inlaturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristete, de amaraciune si de neliniste; stare sufleteasca de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.

ZAPOR, zapoare, s. n. (Pop.) 1. Ingramadire de sloiuri de gheata care se formeaza primavara intr-un punct al unui rau, indeosebi la coturi sau pe sectiuni de curgere mai inguste, datorita careia se produc cresteri de nivel si inundatii; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau functionarea morilor de apa; apa oprita la baraj. ◊ Expr. A pune zapor = (despre cai) a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Din bg. zapor.

cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. Alte forme vulgare is crestal si clistar.

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

P**********E, p**********i, s. f. 1. Inclinare spre rau, placere (patologica) de a face rau; deviere de la normal a instinctelor, a judecatii; tendinta (patologica) de a comite acte imorale; coruptie, depravare, imoralitate; spec. anomalie s*****a. ♦ Fatarnicie, perfidie, falsitate. 2. Fapta, comportare de om p*****s. – Din fr. p*****site.

A SE INGLODA ma ~ez intranz. pop1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adanc in glod (fara a putea inainta); a se innamoli; a se infunda. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se incurca (rau); a se impotmoli. /in + glod

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

rau ~ri n. 1) Apa curgatoare mare care se varsa intr-un fluviu sau intr-o mare. rautul este un ~ mic. 2) fig. Lichid care curge din abundenta. 3) fig. Coloana de oameni care merg intr-o directie. 4) la pl. fig. Broderie decorativa in linii serpuitoare pe altita si pe pieptul iilor. /<lat. rivus

COPCA², copci, s. f. 1. Gaura, spartura facuta in gheata unui rau, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra intr-o mare incurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta intr-o sira de paie, in care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta in pamant, in piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele cand fug repede. – Din bg. kopka.

A SE IMPOTMOLI ma ~esc intranz. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adanc (in namol, nisip, zapada), fara a putea sa inainteze; a se infunda. ~ in mlastina. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se incurca (rau); a se ingloda. ~ in treburi. 3) (despre albia unei ape) A se ingusta din cauza aluviunilor; a se innamoli. /in + podmol

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. Partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

DEGRADARE, degradari, s. f. Actiunea de a (se) degrada si rezultatul ei; degradatie. 1. Injosire. 2. (Si in sintagma degradare militara) Pedeapsa militara care consta in luarea gradului, excluderea din armata etc. ♦ (In sintagma) Degradare civica = pierdere juridica a unor drepturi cetatenesti. 3. Proces de schimbare in rau; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micsorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zacamant etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbarilor produse in solurile spalate intens prin apa de infiltratie, care determina schimbarea fertilitatii acestora. – V. degrada.

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

MISTRET¹ ~eata (~eti, ~ete) 1) (despre fructe, vin etc.) Care este cam acru; acrisor. 2) rar Care provine de pe urma unei incrucisari a doua specii diferite; amestecat; corcit; hibrid. 3) rar Care nu este nici prea bun, nici prea rau. /<lat. mixticius

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

MUSTRARE, mustrari, s. f. Actiunea de a (se) mustra si rezultatul ei; dojana. ♦ Sanctiune disciplinara care consta in notificarea scrisa facuta unui angajat care nu si-a indeplinit obligatiile de serviciu si caruia i se recomanda sa ia masuri de indreptare. ◊ Mustrare de constiinta = (mai ales la pl.) parere de rau, remuscare, cainta. – V. mustra.

RICCI, familie de pictori italieni. 1. Sebastiano R. (1659-1734). Arta lui a reprezentat o sinteza a influentele lui Annibale Carracci, Caravaggio si Correggio si a exercitat la randu-i o puternica influenta asupra picturii din N Italiei si din Anglia (unde R. a lucrat intre 1712 si 1716), introducand acolo primele principii ale „compozitiei grandioase” pe care o va dezvolta pictura academica din cea de-a doua jumatate a sec. 18. 2. Marco R. (1676-1730). Nepotul lui R. (1). Autor al unor peisaje si al unor compozitii infatisand aventuri de vanatoare, atacuri ale briganzilor, scene de lupta, in maniera lui Salvatore Rosa („Peisaje din Valea raului Piave”). A lucrat cativa ani in Anglia, unde repertoriului sau obisnuit a adaugat imagini si portrete din cartierele londoneze sarace.

SECA, sec, vb. I. I. 1. Tranz. si intranz. A face sa dispara sau a disparea apa dintr-un rau, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a disparea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, seminte) A-si pierde seva, germenele de viata; a se vesteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emotie puternica, o durere; a chinui. 2. (Inv.) A ucide. – Lat. siccare.

metehau (-ai), s. m. – Pocitanie, slutenie; badaran. Creatie expresiva, cf. matahai, motirca. In Mold., sensul de „prost, nating” care apare in toate dictionarele, nu este decit secundar, cf. poezia populara: de la noi a treia casa este-o nevasta frumoasa si barbatu-i metehau, aude si vede rau. Pentru sens, cf. meteahna. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa in sensul propriu de matahala. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (badaranca, p*********a).

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

TICALOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, misel, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (inv. si reg.) ticait, (reg.) palavatic, proclet, (Ban.) bedas, (inv.) faradelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, misel, miselesc, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rusinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (inv. si pop.) parsiv, scarnav, (Mold.) chiolhanos, (inv.) blestematesc, faradelege, scarbavnic, scarbelnic, scarbit, verigas, verigasos, (fig.) murdar, spurcat. (Fapta ~oasa.) 3. s. bandit, nemernic, talhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cainos, hain, indracit, rau, (inv. si pop.) pustiu, (pop. si fam.) pardalnic, (pop.) impelitat, jurat, (inv. si reg.) urgisit, (reg.) pricajit, (Transilv.) sacret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, pacatos, rau, urat. (Era o vreme ~.)

amar, -a adj. (lat. amarus, it. amaro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru si neplacut (ca chinina ori pelinu), in opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferinta: viata amara, zile amare. Care arata adinca tristeta: lacrimi amare. Agonisit cu multa suferinta: o pine [!] amara. S. n., pl. uri. Chin, necaz, suferinta: cine n' a gustat amaru nu stie ce-i zaharu (Prov.). A-ti minca amaru cu cineva (sau undeva), a trai gustind cu cineva (sau undeva) zile bune sau rele. A-ti inghiti amaru, a suferi in tacere. A-ti varsa amaru, a-ti descarca necazu. Mare numar, mare cantitate: dupa atita amar de ani, atita amar de lume. O bautura alcoolica amara aperitiva originara din Olanda (si numita si biter). Cu amar, cu amaraciune: a plinge cu amar. Interj. Vai: vai si amar de voi, amar de viata ta!

NEGRU³ neagra (negri, negre) 1) Care este de culoarea carbunelui, a smoalei, a funinginii etc. Ochi negri. ◊ Paine neagra paine de culoare inchisa, facuta din faina integrala. Cafea neagra bautura de cafea, fara adaus de lapte. Pamant ~ cernoziom. 2) (de-spre persoane) Care are parul, pielea, ochii de culoare inchisa; brunet; oaches; smolit; negricios. ◊ ~ la fata smead. 3) Care apartine rasei de oameni, ce se caracterizeaza prin culoarea foarte inchisa a pielii. ◊ Rasa neagra una dintre rasele umane, originara din Africa, caracterizata prin culoarea foarte intunecata a pielii si prin parul cret. 4) pop. Care este murdarit; plin de murdarie; murdar. Maini negre. 5) Care este lipsit de lumina; intunecat; intunecos; obscur. Codru ~. 6) fig. Care are caracter negativ; rau. Zile negre. ◊ Mizerie (sau saracie) neagra saracie cumplita. Boala neagra epilepsie. Piata neagra loc clandestin, unde vanzarea si cumpararea este interzisa. A se face ~ la fata a se infuria. A avea suflet ~ (sau a fi ~ la suflet) a fi foarte rau. /<lat. nigrum

POAMA, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poama acra = persoana uracioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau in cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. Persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-canelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-matei = arariel; poame-de-pamant = cartof. – Lat. poma.

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas si frate cu Numitor. Dupa moartea tatalui sau, Amulius reuseste sa-si goneasca fratele, pe Numitor, care mostenise de drept coroana, si sa se inscauneze el rege. Temindu-se de urmasii regelui detronat, el il ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestala pentru a o impiedica sa aiba copii. Iubita in taina de zeul Mars, Rea Silvia naste insa doi gemeni: pe Romulus si pe Remus. Aflind de existenta lor, Amulius o arunca in inchisoare si porunceste ca cei doi copii sa fie inecati in fluviul Tiber. Scapati ca prin minune de la moarte de niste pastori (dupa o alta varianta, de o lupoaica), Romulus si Remus cresc in salbaticie. In cele din urma ei il detroneaza pe Amulius, inscaunind in locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. si Romulus).

SFRIJIT adj. 1. chircit, degenerat, inchircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricajit, prizarit, (rar) nevoias, slab, sterp, (inv. si reg.) scazut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, rait, sistav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. si Transilv.) prilestit, (prin Olt.) tarcav. (Planta ~.) 2. costeliv, jigarit, pipernicit, pirpiriu, prapadit, prizarit, rapciugos, slab, slabanog, uscat, uscativ, (rar) uscacios, (inv.) marsav, rau, sec, secatiu, secativ, (reg.) ogarjit, (Mold. si Transilv.) pogarjit. (Vita ~.) 3. debil, delicat, firav, fragil, gingas, pirpiriu, plapand, prizarit, slab, slabanog, slabut, subred, (pop.) pitigaiat, (inv. si reg.) marsav, ticalos, (reg.) gubav, moranglav, (Munt. si Transilv.) sighinas, (Munt. si Olt.) sistav. (Un copil ~; o constitutie ~.) 4. scheletic, slab, (pop. si fam.) jigarit, pricajit, (reg.) zalezit, (prin Munt. si Olt.) sfoiegit. (Ce om ~!)

rau¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.

TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)

CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).