aganau, s. m. – Dans taranesc, in Olt. Sb. agino „propriu unui aga”, der adj. de la agi „aga, ofiter turc”.

besleaga (beslegi), s. m. – 1. ofiter turc, capitan al corpului de frontiera. – 2. Om batrin ramolit, bosorog. – Var. basli aga (numai cu primul sens). Tc. besli agasi (Roesler 589; Seineanu, II, 49). – Der. beslegarit, s. n. (contributie pentru intretinerea politiei). Cf. besliu.

MIRALAI, miralai, s. m. ofiter care comanda un regiment in armata turca. – Din tc. miralay.

BEI (‹ tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar in tarile din Orientul Apropiat si Mijlociu. A circulat si sub formele de beg si bek. 2. (In ev. med. in Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcesti sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (In sec. 19-20, in turcia) Titlu acordat unor ofiteri superiori si unor inalti functionari. 4. (Intre 1705 si 1957, in Tunisia) Titlu purtat de conducatorul ereditar.

CIORBAGIU¹, ciorbagii, s. m. 1. ofiter de ieniceri; comandant al unui regiment de ieniceri. 2. (Inv.) Primar rural (turc). – Din tc. corbacı.

AGA agi m. inv. 1) ofiter din armata otomana. 2) Dregator domnesc care avea in functie siguranta publica. [G.-D. agai; Var. aga] /<turc. aga

1) arcan n., pl. e (rut. rus. tat. turc. arkan). Lat de prins caii, in vechime intrebuintat si in batalie. Prins cu arcanu, se zice ironic despre un ofiter sau functionar de moda veche sau care face impresiunea ca e pus cu de-a sila intr' o functiune, pin [!] aluziune la modu de recrutare de odinioara. Un dans popular in Munt., numit si arcana (Vrancea) si -nea (Trans. Bucov.), f., pl. ale, ele.

alem (-muri), s. n. – Semiluna, emblema imperiului turc, mai ales pe steagul imperial (rosu aprins, cu o semiluna aurita, pe fond alb). Era scos in procesiuni, numai in prezenta sultanului; fiind purtat de un ofiter numit alemdar. Tc. alem „lume, univers” (Seineanu, III, 5; Lokotsch, 53).