TAVAN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii in tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioara a unei excavatii miniere. 2. (Reg.) Scandura de brad, lunga si subtire, folosita la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale unei corabii, unde dorm corabierii. – Tc. tavan.

TAVAN, tavane, s. n. 1. Suprafata interioara a planseului superior dintr-o incapere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii in tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioara a unei excavatii miniere. 2. (Reg.) Scandura de brad, lunga si subtire, folosita la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale unei corabii, unde dorm corabierii. [Pl. si: tavanuri] – Din tc. tavan.

tavan ~e n. 1) Suprafata plata care formeaza partea de sus a unei incaperi; pod; plafon. ◊ A sta cu ochii in ~ a sta fara treaba; a trandavi. 2) tehn. Partea superioara a unei excavatii miniere subterane. /<turc. tavan