FATETA s.f. 1. Fiecare dintre fetele mici ale unui poliedru; (spec.) fiecare dintre fetele unei pietre pretioase. 2. Fateta de cutit = tesitura a muchiei taietoare la cutitele de prelucrare prin aschiere. 3. Ochi cu fateta = ochi compus al insectelor. 4. (Poligr.) Placa de fonta folosita pentru fixarea placilor de stereotipie. [< fr. facette, dupa fata].

FATETA s. f. 1. fiecare dintre fetele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fetele unei pietre pretioase. 2. ~ de cutit = tesitura a muchiei taietoare la cutitele de prelucrare prin aschiere. 3. ochi de e = ochi compus al insectelor. 4. (poligr.) placa de fonta pentru fixarea placilor de stereotipie. (< fr. facette)

OMATIDIE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie.

OMATIDIE s.f. Fiecare element vizual care intra in alcatuirea ochilor compusi ai insectelor. [Gen. -iei. / < fr. ommatidie, cf. gr. ommatidis – ochi mici].

OMATIDIE s. f. fiecare element vizual care intra in alcatuirea ochilor compusi ai insectelor. (< fr. ommatidie)

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

–OP Element secund de compunere savanta cu semnificatia „ochi”, „vedere”. [< fr. -ope, cf. gr. ops – ochi].

ARCAS, arcasi, s. m. 1. Ostean inarmat cu arc; persoana care trage cu arcul; sagetator. 2. (La sg.; art.) Constelatie din emisfera australa, compusa din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Sagetatorul. – Arc + suf. -as.

OCULO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) ochi”, „(de) ochi”, „al ochiului”. [Var. ocul-. / < fr., it. oculo-, cf. lat. oculus].

OFTALMO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) ochi”, „ocular”. [Var. oftalm-. / < fr. ophtalmo-, it. oftalmo-, cf. gr. ophthalmos].

ARCAS, arcasi, s. m. 1. (Inv.) Ostean inarmat cu arc. 2. (La sg.; art.) Constelatie din emisfera australa, compusa din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; sagetatorul. – Din arc + suf. -as.

JACARD s.n. Dispozitiv compus dintr-o serie de ace orizontale cu ochiuri, montat la razboaiele mecanice de tesut, care produce tesaturi cu desene complicate. [Pl. -de, -duri. / cf. Jacquard – inventatorul razboiului mecanic de tesut].

CORP s. 1. (ANAT.) trup. (Sufletul si ~ul.) 2. (ANAT.) trunchi, trup. (Omul este alcatuit din cap, gat, ~ si membre.) 3. v. cadavru. 4. v. cuprins. 5. corp compus v. combinatie; corp simplu v. element. 6. substanta. (I-a intrat in ochi un ~ strain.) 7. corp vitros v. umoare vitroasa. 8. corp ceresc v. astru. 9. (MIL.) (inv.) trup. (~ de oaste.) 10. v. corpus.

FOSGEN s. n. compus chimic sub forma de gaz incolor, usor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte otravitor, intrebuintat in industria colorantilor, medicamentelor etc. si ca gaz de lupta. – Din fr. phosgene.

ALBUS, albusuri, s. n. 1. Substanta alba-transparenta, compusa in cea mai mare parte din albumina, care inconjura galbenusul oului de pasare. 2. (Rar) Albul ochiului; sclerotica. – Din alb² + suf. -us.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.

MOBIL, -A adj. 1. Care se misca sau se poate misca. 2. Schimbator, nestatornic. ♦ (Despre fata omului) Care isi schimba usor expresia; (despre ochi) care este in continua miscare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi motiune³ [in DN]. // s.n. Cauza determinanta a unei actiuni; motiv. // (Si in forma mobili-, mobilo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „care nu este fix”, „mobil”, „miscator”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui caine, cu blana roscata, cu coada lunga si stufoasa, cu urechile ascutite si cu botul ingust; vulpoaica (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea cautatura vicleana. A tocmi vulpea din padure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la indemana). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoana vicleana, sireata. II. 1. (Reg.) Dar in bani sau in vin pe care, dupa datina de la nunti, mirele, daca este din alt sat, este obligat sa-l dea flacailor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare rosiatica. 3. Ferestruica in acoperisul caselor taranesti, prin care iese fumul din pod. 4. compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-desertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.