MATERIE, materii, s. f. 1. (In filozofia materialista) Substanta conceputa ca baza a tot ceea ce exista; realitatea obiectiva care exista in afara si independent de constiinta omeneasca si care este reflectata de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentand diferite forme de miscare ale acestei realitati. 2. Substanta din care sunt facute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compozitiei sale. ◊ Materie prima = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrarii sau transformarii in alte obiecte. Materie cenusie = parte a sistemului nervos central situata la suprafata creierului si in interiorul maduvei, care da nastere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligenta. ♦ (Pop.) Tesatura, panza, stofa. 3. Domeniu de cunoastere, de cercetare etc.; problema, chestiune. ◊ Loc. adv. In materie de... = privitor la..., in ceea ce priveste... ◊ Expr. A intra in materie = a incepe (dupa o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Continut, cuprins; fond, esenta ◊ Tabla de materii = lista atasata la inceputul sau la sfarsitul unei lucrari, in care sunt insirate capitolele cuprinse in lucrare, cu indicarea paginilor corespunzatoare. ♦ Date, informatii care stau la baza unei lucrari. 4. Totalitatea cunostintelor care se predau in cadrul unui obiect de studiu (in invatamant). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

MATIMA, matimi, s. f. (Inv.) 1. Lectie; obiect de studiu; materie. 2. – Din ngr. mathima.

PROGRAMA, programe, s. f. (De obicei cu determinarile „scolara” sau „analitica”) Document scolar care stabileste volumul cunostintelor si sistemul lor de predare pentru o anumita clasa ori an de studii si la un anumit obiect de studiu, in cursul unui an de invatamant. – Din rus. programma.

ONOMASTIC, -A, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, in special la nume de persoane. ◊ Zi onomastica (adesea substantivat, f.) = zi in care cineva isi serbeaza numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplina lingvistica al carei obiect de studiu este originea, formarea si evolutia numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, dintr-o epoca etc. – Din fr. onomastique.

LECTIE, lectii, s. f. 1. Forma de baza a organizarii activitatii instructiv-educative din scoala, desfasurata cu o clasa de elevi, intr-un timp determinat, sub conducerea unui invatator sau a unui profesor in conformitate cu programa de invatamant; ora scolara consacrata unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lectii = a medita (elevii) in particular. A lua lectii = a studia o disciplina cu ajutorul unui profesor, in afara unei institutii de invatamant. A iesi (sau a scoate) la lectie = a iesi sau a fi chemat in fata invatatorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat sa invete si sa scrie un scolar (acasa) la recomandarea invatatorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lectia = a expune in fata invatatorului sau a profesorului cunostintele insusite. A-si face lectiile = a-si pregati temele scolare cuvenite. 3. (In forma lectiune) Forma sub care se prezinta un text, in diferitele lui manuscrise sau editii, datorita modului in care a fost citit si interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativa a unui text in scopul de a-i stabili versiunea autentica. 4. Sfat, povata, regula de conduita care se recomanda cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojana. 5. Invatatura folositoare trasa de cineva in urma unei intamplari neplacute. [Var.: lectiune s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.

TERMODINAMIC, -A, termodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a fizicii al carei obiect de studiu il constituie starile de echilibru ale sistemelor fizice si proprietatile generale ale proceselor care conduc spre astfel de stari, procese in care pot interveni si fenomene termice; studiul relatiilor dintre fenomenele mecanice si cele calorice. 2. Adj. Care apartine termodinamicii (1), privitor la termodinamica, de termodinamica. – Din fr. thermodynamique.

REOLOGIE s. f. Ramura a fizicii al carei obiect de studiu il constituie curgerea lenta si deformarea in timp a corpurilor solide sub actiunea fortelor exercitate asupra lor. [Pr.: re-o-] – Din fr. rheologie.

CRONOLOGIE ~i f. 1) Disciplina auxiliara a istoriei care are ca obiect de studiu stabilirea epocilor, datelor istorice si succesiunea lor in timp. 2) Succesiune in timp a evenimentelor. 3) Tabel, lista care cuprinde o astfel de succesiune. [Art. cronologia; G.-D. cronologiei; Sil. -gi-e] /<fr. chronologie

DEFECTOLOGIE f. Ramura a pedagogiei care are drept obiect de studiu metodele de educatie a copiilor cu defecte fizice sau intelectuale. [Art. defectologia; G.-D. defectologiei; Sil. -gi-e] /<rus. defektologhiia

DREPT³ prep. 1) (exprima un raport, spatial) In fata; alaturi de. 2) (exprima un raport final) Pentru; ca. Este intrebuintat drept obiect de studiu. 3) (exprima un raport de suplinire) Ca; in calitate de; in loc de. A slujit drept notar. ◊ Drept care asa dar; prin urmare; deci. /<lat. directus

GERMANIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine germanilor sau popoarelor inrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul si din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzand vechile triburi din care isi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~ca filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile si culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

HELIOBIOLOGIE f. Ramura a biologiei avand ca obiect de studiu influenta activitatii Soarelui asupra organismelor terestre. /helio- + biologie

HELMINTOLOGIE f. Ramura a biologiei avand ca obiect de studiu viermii paraziti, bolile provocate de ei si masurile de combatere a acestora. /<fr. helminthologie

HIDRAULICA f. Ramura a fizicii avand ca obiect de studiu legile miscarii si ale starii de echilibru a lichidelor, precum si metodele de aplicare a acestora in tehnica. [Sil. hidr-a-u-] /<fr. hydraulique, germ. Hydraulik

LECTOR¹ ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care preda un obiect de studiu intr-o institutie de invatamant superior. 2) Persoana cu grad didactic universitar aflat intre cel de asistent si cel de conferentiar. /<germ. Lektor

MATERIE ~i f. 1) Realitate care exista in afara si independent de constiinta omeneasca si care este reflectata de aceasta. 2) Substanta din care sunt formate obiectele si care poseda o masa mecanica. Structura ~ei. ◊ ~ coloranta substanta folosita la colorarea diverselor obiecte. ~ cenusie a) substanta a sistemului nervos central, aflata la suprafata creierului si in componenta maduvei spinarii; b) capacitate de a patrunde in esenta lucrurilor; inteligenta. ~ prima produs semifabricat destinat prelucrarii sau transformarii intr-un produs finit. 3) Produs textil; tesatura; material. 4) Obiect de care se ocupa autorul unei lucrari sau al unei expuneri. 5) Ansamblu de cunostinte care constituie continutul unui obiect de studiu. [G.-D. materiei; Sil. -ri-e] /<lat., it. materia, germ. Materie, fr. matiere

MECANICA f. 1) Ramura a fizicii care studiaza miscarea si echilibrul corpurilor sub actiunea fortelor exercitate asupra lor. 2) Ramura a tehnicii care are ca obiect de studiu construirea si functionarea masinilor, indeosebi a pieselor si mecanismelor care servesc la transmiterea miscarii. [G.-D. mecanicii] /<lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik

PROGRAMA ~e f. Expunere sumara a continutului unui obiect de studiu si a sistemului lui de predare. ~ scolara. ~ analitica. /<fr. programme

STATICA f. Ramura a fizicii care are drept obiect de studiu echilibrul sistemelor de forte. ◊ ~a lichidelor hidrostatica. ~a gazelor aerostatica. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

VEXILOGIE s.f. Disciplina istorica avand ca obiect de studiu steagurile din diferite epoci si tari. [Gen. -iei. / < fr. vexilogie, cf. lat. vexillum – vexil, gr. logos – studiu].

ACAROLOGIE s.f. Stiinta care are ca obiect de studiu cresterea diferitelor specii de insecte. [Gen. -iei. / < fr. acarologie, cf. gr. akari – arahnida, logos – studiu].

PALEOGEOGRAFIE s.f. Ramura a geologiei care are ca obiect de studiu reconstituirea marilor, a continentelor, a muntilor etc. din epocile geologice trecute. [Gen. -iei. / < fr. paleogeographie].

MATERIE s.f. 1. Categorie filozofica care desemneaza realitatea obiectiva, existenta independent de constiinta si reflectata de aceasta. 2. Substanta din care sunt facute diverse obiecte. ♦ Element, corp privit din punctul de vedere al compozitiei lui. 3. Domeniu de cunoastere, de cercetare etc. ♦ Continut, fond, esenta. 4. Totalitatea cunostintelor predate in cadrul unui obiect de studiu, disciplina scolara. [Gen. -iei. / < lat. materia, cf. fr. matiere, it. materia].

METODICA s.f. Ramura a pedagogiei care studiaza principiile si metoda de predare proprie fiecarui obiect de studiu. ♦ Lucrare pedagogica in care sunt expuse metodele folosite la un anumit obiect de studiu. [Gen. -cii. / cf. germ. Methodik, rus. metodika, fr. methodique].

SCIENTICA s.f. Disciplina recent aparuta, al carei obiect de studiu il constituie stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, imbunatatirea continua a cercetarii stiintifice etc.; stiinta despre stiinta; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incerta].

ETNOTANATOLOGIE s. f. disciplina etnologica avand ca obiect de studiu riturile de inmormantare ale unui popor. (< etno- + tanatologie)

MATERIE s. f. 1. realitatea obiectiva, existenta independent de constiinta si reflectata de aceasta. 2. substanta din care sunt facute diverse obiecte. ◊ element, corp privit din punctul de vedere al compozitiei lui. ♦ ~ prima = produs destinat prelucrarii. 3. domeniu de cunoastere, de cercetare etc.; obiect de studiu. ♦ in ~ de = in ceea ce priveste... ◊ continut, fond, esenta. 4. totalitatea cunostintelor predate in cadrul unui obiect de studiu, disciplina scolara. (< lat., it. materia, rus. materiia germ. Materie)

METODICA s. f. 1. ramura a pedagogiei care studiaza principiile si metoda de predare proprii fiecarui obiect de studiu. 2. lucrare pedagogica in care sunt expuse metode la un anumit obiect de studiu. (< germ. Methodik, rus. metodika)

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

preda (predau, predat), vb. – 1. A remite, a incredinta. – 2. A explica o lectie sau un obiect de studiu. – 3. (Refl.) A se da in mina dusmanului. – Mr., megl. pridau. Sl. predati (Cihac, II, 90), conjugat ca a da. – Der. predanie, s. f. (tradare; traditie), inv., din sl. predanije. Cf. prididi.

ANALIZA (‹ fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reala sau mintala a unui obiect, fenomen sau a relatiilor dintre obiecte, fenomene etc., in partile lor componente, in scopul cunoasterii; examinare amanuntita, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteza. ♦ A. psihologica = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspectie, monolog interior etc.) a constiintei, a trairilor sufletesti, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. functionala = metoda de cercetare punind accentul pe evidentierea articulatiilor reciproce ale elementelor si pe descrierea traiectoriei ce caracterizeaza dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemica = metoda dezvoltata in cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de continut = ansamblu de tehnici aplicate comunicarilor orale sau scrise ale indivizilor, in vederea interpretarii lor stiintifice. A. critica = procedeu de studiu al lucrarilor literare, prin punerea in lumina a elementelor constitutive; analiza de text. A. chimica = procedeu pentru stabilirea compozitiei chimice (calitative sau cantitative) a substantelor cu ajutorul unor reactii chimice specifice sau pe baza proprietatilor fizico-chimice specifice. A. conformationala = domeniu al stereochimiei care studiaza proprietatile fizice si chimice ale conformerilor, stabilind conformatia privilegiata. A. biochimica = procedeu de cercetare care pune in evidenta o substanta chimica aflata intr-un lichid organic; este folosita curent in clinica pentru decelarea unor tulburari ale metabolismului. A. biologica = operatie prin care se determina actiunea fungicida sau insecticida a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau daunatorilor. A. economica = cercetare obiectiva (cantitativa sau calitativa) bazata pe descompunerea in elementele componente ale proceselor si fenomenelor economice, a factorilor de influenta in scopul cunoasterii stiintifice a intregii activitati economice. A. contabila = stabilirea pe baza de documente, in mod distinct pentru fiecare operatiune economica, a conturilor corespondente si a partilor acestora (debit sau credit) in care urmeaza sa se inregistreze concomitent aceleasi sume; stabilirea corelatiei dintre pozitiile (posturile) de bilant. A. marginala = cercetare bazata pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferential si integral in studierea fenomenelor economice. 2. A. statistica = stabilirea si explicarea legaturilor si legitatilor in dezvoltarea fenomenelor de masa, pe baza de date obtinute prin observare si prelucrare statistica. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini in elemente simple, susceptibile de a fi transformate in semnale electrice transmisibile individual; este utilizata in televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele si aplicatiile lor (ex. derivatele, diferentialele, integralele etc.), precum si relatiile in care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton si Leibniz prin introducerea calculului diferential si integral. Dezvoltari ulterioare se datoreaza Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerica = ramura a matematicii care studiaza rezolvarea numerica a problemelor si evaluarea erorilor ce pot sa apara in solutiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. functionala = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul spatiilor vectoriale, topologice si al functiilor definite pe aceste spatii. Contributii in a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert si St. Banach. A. combinatorie (combinatoriala) = capitol al algebrei care studiaza aranjamentele, combinarile si problemele in care este necesara numararea diverselor posibilitati de ordonare a unor elemente, dupa reguli date. A. factoriala v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului si a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonica = descompunere a unei marimi periodice nesinusoidale intr-o suma de armonice. A. spectrala v. spectral. 6. (INFORM.) A. informatiei = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care sa reflecte informatia stocata. 7. A. granulometrica v. granulometrie.

BIOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} bio + gr. logos „studiu”) s. f. 1. Stiinta al carui obiect de studiu il constituie materia vie sub toate aspectele ei, originea, dezvoltarea, variabilitatea formelor de viata (plante si animale) si legile care le guverneaza. Primele incercari de sistematizare a cunostintelor biologice dateata inca din antic. (Aristotel, Teofrast), dar aria de investigare si metodele de lucru se confundau cu cele ale botanicii, anatomiei sau chiar medicinii. Dupa descoperirea microscopului (A. von Leeuwenhoek, c. 1675) b. tinde sa se individualizeze, in timpul Renasterii si in secolele urmatoare diferentiindu-se pe ramuri. Termenul de b. a fost creat si introdus in stiinta in 1802 (Lamarck, Treviranus). Stiintele componente s-au diferentiat in functie de obiectul de studiu: botanica, zoologia, anatomia, histologia, citologia, fiziologia, embriologia, microbiologia, ecologia, genetica, etologia s.a. In sec. 20 b. isi largeste aria prin aparitia stiintelor de granita: bioacustica, biocenologia, biochimia, bioclimatologia, biodinamica, bioenergetica, biofizica, biogeochimia, biogeografia, bioingineria, biomatematica, biometeorologia, biosociologia, biostratigrafia s.a. Ca personalitati ale b. mondiale s-au remarcat: W. Bateson, K.E. von Baer, R. Brown, G.L.L. de Buffon, A.P. de Candolle, G. Cuvier, J.H. Fabre, E. Geoffroy Saint-Hilaire, E. Haeckel, J.B. Lamarck, C. Linne, G.J. Mendel, R. Owen, A.N. Severtov, M. Schleiden, Th. Schwann, E.L. Tatum, Tawara Sunao, H. de Vries, A.R. Wallace, A. Weismann s.a. In Romania contributii remarcabile au avut: G. Antipa, I. Borcea, D. Brandza, A. Caradja, R. Codreanu, C. Motas, E. Pop, E. Racovita, N. Santa, E. Teodorescu, D. Voinov s.a. ♦ B. agricola = agrobiologie. ♦ B. moleculara = studiul structurii moleculare ale organismelor vii. B. spatiala = cosmobiologie. 2. P. restr. Studiul ciclului reproductiv al plantelor si animalelor la nivel de specie. 3. (MED.; impr.) Termen care denumeste chimia medicala si tehnicile de laborator necesare diagnosticului.

AFRICANOLOGIE s. f. Disciplina care are ca obiect studiul Africii. – Din n. pr. Africa.

CIBERNETIC, -A, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care apartine ciberneticii (1), privitor la cibernetica. – Din fr. cybernetique.

MUZEOLOGIE s. f. Stiinta care are ca obiect studiul organizarii muzeelor, al pastrarii si prezentarii exponatelor dintr-un muzeu; muzeistica. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. museologie.

ETOLOGIE s. f. 1. Disciplina care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramura a biologiei moderne care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor. – Din fr. ethologie.

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

ARHIVISTICA s. f. Stiinta care are ca obiect studiul si organizarea documentelor cu valoare istorica. – Din fr. archivistique.

PROCEDURA, proceduri, s. f. 1. Totalitatea actelor si a formelor indeplinite in cadrul activitatii desfasurate de un organ de jurisdictie, de executare sau de alt organ de stat. 2. (Livr.) Procedeu (1). 3. Ramura a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (1). 4. (Mai ales la pl.) Tratament special efectuat in unitati sanitare pentru tratarea diverselor boli. – Din fr. procedure.

COMPARAT, -A, comparati, -te, adj. (Despre discipline stiintifice) Care are ca obiect studiul fenomenelor sau al institutiilor puse in comparatie. Gramatica comparata. – V. compara.

MARKETING n. Ansamblu al activitatilor, metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerii acestei cereri cu produse si servicii. /<engl. marketing

UFOLOGIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul obiectelor zburatoare neidentificate. /<engl. ufology

AFRICANOLOGIE s.f. Disciplina care are ca obiect studiul limbilor si civilizatiilor africane; africanistica. [Gen. -iei. / cf. Africa, continent + gr. logos – studiu].

BIOTICA s.f. Disciplina biologica avand ca obiect studiul diferitelor aspecte calitative ale organismelor. [< fr. biotique, cf. gr. biotikos – care apartine vietii].

CARSTOLOGIE s.f. Disciplina geologica avand ca obiect studiul fenomenelor carstice. [< fr. karstologie].

COMPARAT, -A adj. (Despre discipline stiintifice) Care are ca obiect studiul fenomenelor puse in comparatie; comparativ. [< comparare].

ISTORIOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza scrierile istoriografice; stiinta istoriei (2) [in DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumita tara sau dintr-o anumita epoca. ◊ Istoriografie literara = totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].

UFOLOGIE s.f. studiul obiectelor zburatoare neidentificate. [< americ. u(nidentified) f(lying) o(bject) – obiect zburator neidentificat (O.Z.N.) + -logie].

ORTODONTOLOGIE s.f. (Med.) Disciplina stomatologica avand ca obiect studiul anomaliilor dentomaxilare si tratamentul lor. [Gen. -iei. / < fr. orthodontologie, cf. gr. orthos – drept, odous – dinte, logos – stiinta].

SITIOLOGIE s.f. Stiinta care are ca obiect studiul alimentelor. [Gen. -iei, var. sitologie s.f. / < fr. sitiologie, it. sitologia, cf. gr. sition – aliment, logos – studiu].

TEMATOLOGIE s.f. Ramura a literaturii comparate avand ca obiect studiul temelor, al istoriei si circulatiei lor in literaturile popoarelor. [Gen. -iei. / < fr. thematologie, cf. gr. thema – subiect, logos – stiinta].

ABIOLOGIE s.f. Disciplina care are ca obiect studiul elementelor anorganice. [Gen. -iei. / < fr. abiologie, cf. gr. a – fara, bios – viata, logos – studiu].

CRENOBIOLOGIE s.f. (Zool.) Ramura a limnologiei avand ca obiect studiul organismelor vii care traiesc in izvoare. [Gen. -iei. / < fr. crenobiologie].

ETOLOGIE s.f. 1. Disciplina care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramura a biologiei moderne care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor (hranire, reproducere etc.). [Gen. -iei. / < fr. ethologie, cf. gr. ethos – morav, logos – studiu].

FICOLOGIE s.f. Ramura a botanicii avand ca obiect studiul algelor. [< fr. phycologie].

MERCEOLOGIE s.f. Disciplina care are ca obiect studiul marfurilor. [Pron. -ce-o-, gen. -iei. / cf. fr. merceologie, it. merceologia < lat. merx – marfa, gr. logos – vorbire].

OOLOGIE s.f. Parte a ornitologiei care are ca obiect studiul oualor de pasari. [Gen. -iei. / < fr. oologie, cf. gr. oon – ou, logos – stiinta].

PALINOLOGIE s.f. Disciplina biologica avand ca obiect studiul polenului si al sporilor. [Gen. -iei. / < fr. palynologie, cf. gr. palyno – a risipi, logos – stiinta].

CATACUSTICA s. f. parte a acusticii care are ca obiect studiul ecourilor. (< fr. catacoustique)

CIBERNETIC, -A I. adj. referitor la cibernetica; bazat pe principiile ciberneticii. II. s. f. stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii, pentru proiectarea si construirea masinilor si a aparatelor automatice, electronice, capabile a efectua diferite operatii. (< fr. cybernetique)

COMPARAT, -A adj. (despre discipline stiintifice) care are ca obiect studiul fenomenelor puse in comparatie; comparativ. (< fr. compare)

DIFERENTIAL, -A I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ◊ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. ♦ ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia in mod deosebit turatia. (< fr. differentiel)

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

ETOLOGIE s. f. 1. disciplina avand ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. stiinta care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor. 3. stiinta legilor care determina formarea caracterelor. (< fr. ethologie)

MARKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica avand acest obiect. (< engl., fr. marketing)

MERCEOLOGIE s. f. disciplina care are ca obiect studiul marfurilor. (< it. merceologia)

METAPSIHIC, -A I. adj. (despre fenomene psihice) ale caror cauza si mod de desfasurare nu pot fi explicate stiintific; parapsihic. II. s. f. disciplina psihologica avand ca obiect studiul fenomenelor metapsihice; metapsihologie, parapsihologie. (< fr. metapsychique)

SITIOLOGIE s. f. stiinta care are ca obiect studiul alimentelor. (< fr. sitiologie)

TEMATOLOGIE s. f. 1. orientare in critica literara axata pe analiza temelor unei opere. 2. ramura a literaturii comparate avand ca obiect studiul temelor, al istoriei si al circulatiei lor in literaturile popoarelor. (< fr. thematologie)

AGROBIOLOGIE s. f. Stiinta avand ca obiect studiul legilor de dezvoltare a plantelor cultivate si mijloacele prin care se pot obtine seminte si plante superioare prin transformarea naturii organismelor vegetale. [Pr.: -bi-o-] – Din agro- + biologie.

ARHIVISTICA s. f. Stiinta care are ca obiect studiul documentelor cu valoare istorica. – Din arhivist + suf. -ica.

ASTROLOGIE s. f. (In antichitate si in evul mediu) Ansamblu de speculatii false avand ca obiect studiul corpurilor ceresti, cu ajutorul carora se pretindea ca se poate afla destinul oamenilor sau al popoarelor. – Fr. astrologie (lat. lit. astrologia).

BACTERIOLOGIE s. f. Ramura a biologiei care are ca obiect studiul bacteriilor. V. microbiologie. [Pr.: -ri-o-] – Fr. bacteriologie (< gr.).

CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.

LEPIDOPTEROLOGIE s.f. Disciplina zoologica al carei obiect este studiul fluturilor. [Gen. -iei. / < fr. lepidopterologie].

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

SPECIALITATE s.f. 1. Ramura anumita a unei stiinte, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva. 2. Gen, categorie specifica (de articole, de produse). [Pron. -ci-a-. / cf. fr. specialite, lat. specialitas].

SPECIALITATE s. f. 1. ramura anumita a unei stiinte, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva. ♦ de ~ = care apartine unei anumite specialitati; (despre persoane) specialist intr-o anumita ramura de activitate. 2. gen, categorie specifica. ◊ produs, preparat obtinut dupa o reteta speciala. (< fr. specialite, lat. specialitas)

IDEOLOGIE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor si conceptiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflecta, intr-o forma teoretica, interesele si aspiratiile unor categorii intr-o anumita epoca. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor si conceptiilor care constituie partea teoretica a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Stiinta care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor si al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. ideologie.

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

BIOFIZICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a biologiei al carui obiect il constituie studiul fenomenelor si proceselor fizice si fizico-chimice care se desfasoara in organismele vii, precum si influenta factorilor fizici asupra acestora. In prezent, b. s-a separat in citeva ramuri independente: radiobiologia, bioenergetica, fotobiologia, biomecanica s.a.

BOLZANO [boltano], Bernhard (1781-1848), filozof, logician si matematician ceh, de origine italiana. Opunindu-se psihologismului, a redus obiectul logicii la studiul propozitiilor in sine, independente de procesele psihice care le insotesc. Contributii in analiza matematica si in algebra. Op. pr.: „Doctrina stiintei”.

CABINET, cabinete, s. n. I. 1. Incapere dintr-o locuinta sau dintr-o institutie, folosita pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ Biroul unei persoane cu munca de raspundere. Cabinetul ministrului ◊ Sef (sau director) de cabinet = functionar insarcinat cu pregatirea lucrarilor unui conducator de mare institutie. Lucrari de cabinet = lucrari auxiliare, de secretariat. (In unele tari) Cabinet de instructie = birou pentru cercetarea si trierea probelor de acuzare condus de un judecator de instructie. ◊ Incapere in care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatica. 2. Sectie sau serviciu in intreprinderi, in institutii de invatamant etc., destinate unor studii si consultatii de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (In unele tari) Consiliu de ministri; guvern. II. Mobila de dimensiuni mici, cu sertare, destinata pastrarii obiectelor de pret. – Din fr. cabinet.

SPEOLOGIE s. f. Stiinta care are ca obiect explorarea si studiul complex al pesterilor. [Pr.: spe-o-] – Cf. fr. speleologie.

MICROGRAFIE s.f. studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

MUZEOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si cu istoria muzeelor, cu metodica clasarii, conservarii si prezentarii obiectelor dintr-un muzeu. ♦ studiu asupra colectiilor din muzee. [Pron. -ze-o-, gen. -iei. / < fr. museographie, germ. Museographie].

MICROGRAFIE s. f. 1. studiul microscopic al unui obiect. 2. studierea la microscop a structurii metalelor si aliajelor metalice. 3. scriere marunta, pana la ilizibilitate. (< fr. micrographie)

CABINET, cabinete, s. n. 1. Incapere destinata exercitarii unei munci intelectuale legate de o anumita profesiune. ♦ Biroul unei persoane cu munca de raspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Sef (sau director) de cabinet = functionar insarcinat cu pregatirea lucrarilor unui conducator de mare institutie. Lucrari de cabinet = lucrari auxiliare, de secretariat. (In vechea organizare judecatoreasca) Cabinet de instructie = birou in care se facea cercetarea si trierea probelor de acuzare. ♦ Incapere in care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatica. 2. Sectie sau serviciu in organizatiile politice, in intreprinderi si in institutii de invatamant, destinate unor studii si consultatii de specialitate. ◊ Cabinet de partid = centru in care se dau indrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti ai partidului si celor care studiaza marxism-leninismul. 3. (In unele tari) Consiliu de ministri; guvern. – Fr. cabinet.

SCUFUNDARE s. f. Actiunea de a se scufunda (1). S. subacvatica se realizeaza in scopuri practice (recuperari de obiecte, epave etc.), stiintifice (studii hidrologice, faunistice, speologice, de arheologie submarina, prelevari de probe), sportiv si de agrement, cu ajutorul unor aparate (v. batiscaf), a costumului de scafandru sau, la adancimi mici, cu ustensile speciale (butelii de oxigen purtate in spate, masca pentru respiratie, vesta compensatoare, regulator de presiune etc.). S. sportive si de agrement se practica de obicei in apele litorale, dar si in galeriile cu apa ale unor pesteri (d. ex. pestera Izverna din pod. Mehedinti).

COROLOGIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul raspandirii in spatiu a obiectelor, a organismelor. [Scris si chorologie. / < fr. chorologie, cf. gr. chora – regiune, logos – stiinta].

PALEOPALINOLOGIE s.f. Ramura a palinologiei care are ca obiect cercetarea geologica bazata pe studiul sporilor si al polenului fosil. [Gen. -iei. / cf. fr. paleopalynologie].

PALEOPALINOLOGIE s. f. ramura a palinologiei, avand ca obiect cercetarea geologica bazata pe studiul sporilor si al polenului fosil. (< fr. paleopalynologie)

BIOLOGIE s. f. Stiinta care are ca obiect viata si legile ei; studiul organismelor vii, al materiei organizate. [Pr.: bi-o-] – Fr. biologie (<gr.).

PERSPECTIVA, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensionala prin desen a unui corp din spatiu pe o suprafata plana. ◊ In perspectiva = respectand regulile de reprezentare a obiectelor in spatiu, tinand seama de departarea relativa a obiectelor. ♦ Disciplina care se ocupa cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezinta lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generala, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect vazute din departare; priveliste. 3. Fig. Ceea ce se intrevede ca posibil, realizabil in viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare in viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj., adv. In perspectiva = (care este) pe cale sau cu sanse de a se implini in viitor. – Din fr. perspective.

DESPRE prep. (arata obiectul) 1. de. (E vorba ~ el.) 2. asupra. (studiu ~ atomi.)

OBSERVATIE s.f. 1. Procedeu al cunoasterii stiintifice constand in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau proces; cercetare, examinare, observare; studiu. 2. Remarca, constatare. 3. obiectie, critica. ♦ Mustrare, repros. 4. Supraveghere. ◊ Foaie de observatie = foaie pe care sunt notate zilnic tratamentul si evolutia bolii unui bolnav (in spital). [Gen. -iei, var. observatiune s.f. / cf. fr. observation, lat. observatio].

ANALOGIE s. f. 1. corespondenta, asemanare intre doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc. 2. metoda de studiu al unui sistem bazata pe analogia (1) dintre acesta si un alt sistem cunoscut. 3. (biol.) asemanare relativa a doua organe (de animale) analoage. 4. (jur.) metoda de solutionare a unui caz neprevazut de lege, dar asemanator. 5. asemanare partiala de forma, sau de continut a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt. (< fr. analogie, lat. analogia)

COROLOGIE s. f. 1. studiu al distributiei in spatiu a obiectelor, a organismelor. 2. metoda de cercetare care studiaza raspandirea elementelor unei culturi istorice intr-o anumita zona geografica. (< fr. chorologie)

STRUCTURALISTICA s. f. studiu al structurarii unui sistem de obiecte, fapte sau procese de cunoastere. (< structural + -istica)

OBSERVATIE, observatii, s. f. 1. Procedeu al cunoasterii stiintifice care consta in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmarire; spec. supraveghere medicala (a unui bolnav). Bolnav tinut sub observatie. ◊ Foaie de observatie = formular in care se noteaza istoricul si descrierea bolii, rezultatele examenului clinic si al analizelor de laborator, evolutia bolii si fazele tratamentului urmat de bolnav in timpul spitalizarii acestuia. 2. Remarca, constatare. 3. obiectie critica; p. ext. mustrare, dojana, repros. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

PIESA s.f. 1. Parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. Lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].

ETNOSEMIOTICA s. f. studiu etnologic al simbolurilor si semnificatiilor relative la obiecte, evenimente si actiuni. (< etno- + semiotica)

PIESA s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)

CHINOLOGIE ({s} gr. kynos „ciine” + logos „studiu”) s. f. Ramura a zootehniei avind ca obiect cresterea, ingrijirea si dresajul ciinilor, precum si ameliorarea raselor lor; canicultura.

obiect, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) obiect direct = complement direct. obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

TIPOLOGIE, tipologii, s. f. studiu stiintific al trasaturilor tipice sau al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice ale oamenilor. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. – Din fr. typologie.

ARHEOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} gr. arkhaios „vechi” + logos „studiu”) s. f. Ramura specializata a stiintei istorice, avind ca obiect colectarea, ordonarea si interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al omenirii. A. este principalul izvor pentru cunoasterea istoriei (preistoriei) si a civilizatiilor antice in lipsa stirilor scrire. Metodele de cercetare ale a. sint: practice (de descoperire pe teren) si teoretice (de ordonare si interpretare a materialului descoperit). A. ca stiinta s-a constituit in sec. 17, cind s-a trecut la o cercetare sistematica si la interpretarea vestigiilor antice ca marturii sau argumente in sprijinul datelor oferite de izvoarele scrise. In sec. 18 are loc explorarea sistematica a unor vechi centre antice, creindu-se primele santiere si scoli arheologice nationale. Primele sapaturi arheologice sistematice de pe terit. Romaniei s-au facut in sec. 19, creatorul scolii nationale de arheologie fiind. V. Parvan.

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CLASA ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

MUZEOGRAFIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul istoriei si descrierii muzeelor, de metodica clasarii, conservarii si prezentarii obiectelor de muzeu, de formare a colectiilor de muzeu. [Sil. -ze-o-] /<fr. museographie, germ. Museographie

PSIHOTRONICA s.f. Disciplina biofizica care se ocupa cu studiul interactiunilor la distanta intre diferiti subiecti senzitivi, intre acestia si obiecte materiale sau alte organisme vii. [< engl. psychotronics].

OFTALMOLOGIE s.f. Specialitate medicala care are drept obiect ochiul. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmologie, cf. gr. ophthalmos – ochi, logos – studiu].

PSIHOTRONIC, -A I. adj. referitor la psihotronica. II. s.f. disciplina biofizica, studiul interactiunilor la distanta intre diferiti subiecti senzitivi, intre acestia si obiecte materiale sau alte organisme vii. (< engl. psychotronics)

AMPELOLOGIE s.f. Disciplina, tratat care au ca obiect vita de vie. [< fr. ampelologie, cf. gr. ampelos – vita de vie, logos – studiu].

PLANIMETRIE f. 1) Ramura a geometriei care se ocupa cu metodele privind masurarea suprafetelor plane; geometrie plana. 2) Ramura a topografiei care se ocupa cu studiul metodelor si tehnicilor de reprezentare pe o harta sau pe un plan a obiectelor (ape, drumuri etc.) de pe un teren. /<fr. planimetrie

TIPOLOGIE s.f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

TIPOLOGIE ~i f. 1) Clasificare stiintifica a obiectelor si a fenomenelor dupa anumite trasaturi tipice. 2) Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice pentru diferite tipuri de oameni. 3) lingv. Metoda de studiere a structurii limbilor pentru a stabili tipul de care tin si pentru a releva trasaturile comune si distincte. [G.-D. tipologiei] /<fr. typologie

A PREDA predau tranz. 1) (obiecte) A da in mana; a remite. 2) (persoane) A da in puterea cuiva. 3) (lectii, materii de studiu) A expune oral in fata auditoriului (intr-o institutie de invatamant) cu scop instructiv; a explica. /<sl. predati

TRAUMATOLOGIE s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu prevenirea si tratamentul traumelor; (spec.) ramura a chirurgiei avand ca obiect inlaturarea, pe cale chirurgicala, a traumatismelor. [Gen. -iei. / < fr. traumatologie, cf. gr. trauma – rana, logos – studiu].

TIPOLOGIE s. f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramura a pshihologiei care studiaza trasaturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu stiintific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. (< fr. typologie)

TAXONOMIE s.f. 1. Stiinta avand ca obiect stabilirea principiilor si legilor de clasificare a organismelor vii. ♦ (P. ext.) Stiinta legilor de clasificare. 2. (Biol.) studiul unei grupe de plante sau de animale privind descrierea si clasificarea speciilor. [Gen. -iei, var. taxinomie s.f. / < fr. taxonomie, cf. gr. taxis – ordine, nomos – lege].

PLASTICA s.f. 1. Tehnica executarii obiectelor (de arta) prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; tehnica sculpturii. ♦ Totalitatea lucrarilor de arta plastica. 2. Partea din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. [Gen. -cii. / < fr. plastique, cf. it., lat. plastica, gr. plastike < plassein – a modela].

ARHEOLOGIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul trecutului istoric al societatii omenesti, al stadiului la care a ajuns societatea omeneasca in diverse epoci, pe baza monumentelor, a obiectelor de arta etc., apartinand diferitelor culturi materiale din antichitate, din evul mediu etc., descoperite prin sapaturi. [Pron. -he-o-, gen. -iei. / < fr. archeologie, cf. gr. archaios – vechi, logos – studiu].

TEXTOLOGIE s.f. Disciplina a filologiei care are ca obiect pregatirea pentru tipar a textelor clasice in forma lor autentica. [Gen. -iei. / cf. rus. tekstologiia < lat. textus – text, gr. logos – studiu].

SINOPSIS s. n. 1. privire generala asupra unei stiinte, a unui obiect de invatamant. 2. tablou sinoptic care imbratiseaza toate partile unei stiinte. 3. scurta expunere asupra subiectului unui film, constituind schita unui scenariu. ◊ rezumat facut de autorul unui studiu, memoriu, articol etc. (< fr., engl., gr. synopsis)

SIMULATOR s. n. 1. sistem tehnic destinat rezolvarii ecuatiilor care caracterizeaza un anumit obiect sau fenomen ori functionarea, evolutia unui aparat. 2. (mil.) aparat care reproduce o situatie tactica, servind la instruirea personalului pe timpul aplicatiilor. 3. aparat special pentru a facilita studiul conditiilor de pilotaj al unui avion. ◊ dispozitiv identic cu cel al unui vehicul spatial pentru antrenamentele astronautilor. 4. program sau echipament (de calcul) capabil a reprezenta cu ajutorul unui ordinator functionarea unei masini, a unui sistem sau fenomen. (< fr. simulateur, engl. simulator)

BIOACUSTICA s. f. studiul semnalelor sonore pe care le emit animalele in situatii tipice comportamentului lor: imperechere, aparare, orientare in cadrul deplasarilor, atac, ingrijirea puilor, prezente straine in teritoriul propriu (om, animale, obiecte), perceperea in avans a unor cataclisme naturale.

obiect s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simturi; (spec.) tot ceea ce se infatiseaza vederii. 2. Tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului. ♦ Tot ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline; disciplina de studiu. 3. Tinta, scop, tel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].

FENOMENOLOGIE s. f. 1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu. 2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a constiintei, care se ridica de la certitudinea senzoriala la „stiinta absoluta”. 3. curent filozofic idealist, intemeiat de E. Husserl, care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esenta de ordin spiritual si ca dat ultim si nemijlocit al constiintei, independent de existenta obiectiva si de experienta senzoriala. (< fr. phenomenologie)

ONTOLOGIE s.f. 1. Ramura a filozofiei avand drept obiect existenta ca atare, trasaturile si principiile comune oricarei existente. ♦ Teorie speculativa despre esentele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor. 2. Latura a materialismului dialectic care se refera la determinarile si la structura realitatii obiective. [Gen. -iei. / < fr. ontologie, cf. gr. on – fiinta, logos – studiu].

obiect ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

FENOMENOLOGIE s.f. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifesta ele in timp si spatiu. ♦ Termen in filozofia lui Hegel care denumeste teoria despre dezvoltarea constiintei umane, inteleasa ca forma a autodezvoltarii „spiritului absolut”. ♦ Curent filozofic idealist contemporan, intemeiat de ganditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esenta de ordin spiritual si ca dat ultim si nemijlocit al constiintei, independent de existenta obiectiva si de experienta senzoriala. [Gen. -iei. / < fr. phenomenologie].

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

CABINET s. n. I. 1. incapere de lucru intr-un apartament, intr-o institutie. 2. birou (intr-o intreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu intr-o intreprindere sau institutie destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de indrumare si informare in bibliotecile mari si in intreprinderi: ~ tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (in unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)