HENOTEISM s. n. Forma primitiva de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, in care una din divinitatile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. henotheisme.

ICOANA, icoane, s. f. 1. Imagine pictata sau, mai rar, sculptata, care reprezinta diferite divinitati sau scene cu tema religioasa si care serveste ca obiect de cult. ♦ P. ext. (Inv.) Tablou, desen, ilustratie. 2. Fig. Imagine, chip. – Din sl. ikona.

SFANT, -A, sfinti, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinitatii, considerata ca intruchipand suprema perfectiune si puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificati de biserica. ◊ Sfantul parinte = titlu dat papei de catre catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viata curata si cucernica. 2. Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedand harul divin. ◊ Sfanta slujba = liturghia. Locurile sfinte = tinuturile mentionate in textele religioase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Isus Cristos. Sfantul Mormant = mormantul unde a fost ingropat Isus Cristos. Sfanta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneratie; care se cuvine cinstit, slavit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfantul soare. ♦ Epitet dat zilelor saptamanii. 5. Desavarsit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfant. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” si exprimand ideea de superlativ) Strasnic, zdravan. O sfanta de bataie. II. Subst. 1. S. m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfantul = a) a o pati, a da de belea; b) a da peste un noroc neasteptat. A-l uita (pe cineva) sfantul, se spune cand cineva zaboveste undeva prea mult (si degeaba). Ferit-a sfantul! = in nici un caz, nicidecum. 2. S. m. si f. Persoana recunoscuta ca un exemplu desavarsit al vietii crestine si consacrata ca atare, dupa moarte, de catre biserica. ◊ Expr. Pana la Dumnezeu, te mananca sfintii = pana sa ajungi la cel mai mare, induri multe de la slujbasii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfintii = a atipi, a adormi; a muri. A-i iesi (cuiva) un sfant din gura = a vorbi foarte drept si intelept, a spune o vorba potrivita. A sta (ca un) sfant = a sta nemiscat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se inchina la sfinti sau a se ruga de toti sfintii = a se adresa la cei puternici cu rugaminti, a fi nevoit sa solicite rezolvarea unui lucru in mai multe locuri si cu staruinte. La sfantu-asteapta = niciodata. ♦ Om care duce o viata curata si cucernica. 3. S. f. pl. art. (In credintele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventu.

TOTEM s.n. 1. Animal, planta sau obiect considerat la unele populatii primitive ca obiect de cult si socotit uneori ca stramosul populatiei respective. 2. Imagine, reprezentata de obicei sculptural a unui totem (1). [Pl. -muri, (s.m.) -mi. / < fr. totem < cuv. indian].

CRUCIFIX s. n. obiect de cult reprezentandu-l pe Isus rastignit pe cruce. (< fr. crucifix, lat. crucifixus)

ripida (ripide), s. f. – Paravan sau aparatoare, obiect de cult cu care se protejeaza preotul. Mgr. ῥιπίδιον, in parte prin intermediul sl. ripida (Miklosich, Fremdw., 123; Vasmer, Gr., 128).

stea (-ele), s. f. – 1. Astru. – 2. Soarta, destin, ursita. – 3. Obiect de hirtie cu forma de astru (1), frumos impodobit, care se foloseste in obiceiurile folclorice de Craciun si care simbolizeaza steaua magilor. – 4. Asterisc. – 5. (Inv.) Pistrui. – 6. Paste fainoase. – 7. Pata alba in par. – 8. Actor sau actrita celebra. – 9. Planta (Trapa natans). – 10. (Arg.) Furt. – Var. inv. steala. Mr. steao, megl. steua, istr. stęwu. Lat. stēlla (Puscariu 1641; REW 8242), cf. vegl. stala, it. stella, prov., cat. estela, fr. etoile, sp. estrella; pentru fonetism cf. Densusianu, Studii de filologie romana, I, (1898) si Fr. Schurr, Mitt. Wien, 43-54. Der. stelar, s. m. (colindator); steli, vb. (a fulgera); stelita (var. stelisoara), s. f. (planta, Aster amollus); stelesc, adj. (stelar); stelos, adj. (cu stele; sclipitor); steluta, s. f. (stea mica, asterisc; pasta fainoasa; obiect de cult cu care se acopera anafura; plante, Stellaria nemorum, S. graminea, Erigeron acris, E. canadiense, E. alpinus, E. racemosus); instela, vb. (a se acopri cu stele). – Cf. stei.

BLASFEMIE s. f. (Livr.) Defaimare a religiei, a dogmelor si a obiectelor de cult; defaimare a lucrurilor sfinte; hula¹. – Din lat. blasphemia.

IDOL, idoli, s. m. Divinitate pagana; (concr.) chip, figura, statuie reprezentand o asemenea divinitate si constituind, in religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Fiinta sau lucru care reprezinta obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolu.

POCROVAT, pocrovete, s. n. Bucata de panza folosita pentru acoperirea unor obiecte de cult in religia crestina. [Var.: procovat s. n.] – Din sl. pokrovĩci.

PROCESIUNE, procesiuni, s. f. 1. Sir lung de oameni care merg intr-o anumita ordine in aceeasi directie si cu acelasi scop; cortegiu, convoi; alai. 2. Ceremonie religioasa in timpul careia credinciosii merg in convoi, purtand diferite obiecte de cult, cantand imnuri religioase sau rostind rugaciuni, pentru a multumi sau a cere ajutorul divinitatii intr-o anumita imprejurare. [Pr.: -si-u-. – Var.: (inv.) procesie s. f.] – Din fr. procession, lat. processio, -onis.

OPISTODOM, opistodomuri, s. n. (Arhit.) Partea din spate a unui templu grecesc unde se pastrau obiectele de cult si tezaurul. – Din fr. opisthodome.

EPITAF, epitafuri, s. n. 1. Inscriptie funerara, in versuri sau in proza, cuprinzand elogiul defunctului sau o sentinta morala; p. ext. placa cu o inscriptie funerara. ♦ Poezie epigramatica avand ca pretext moartea (imaginara) a unei persoane. 2. obiect de cult care consta dintr-o bucata de stofa pe care este brodata o scena reprezentand punerea in mormant a lui Isus Cristos; aer² (2). – Din ngr. epitafion, fr. epitaphe.

TABERNACUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portativ, sustinut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulapior sau cutie de argint (in forma de biserica), in care se pastreaza cuminecatura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.

TETRAPOD¹, tetrapoduri, s. n. Piedestal cu patru picioare, pe care se asaza evanghelia sau diferite obiecte de cult. – Din ngr. tetrapodos.

SACRISTIE, sacristii, s. f. Incapere intr-o biserica catolica sau cladire special ridicata langa o biserica catolica, in care se pastreaza obiectele de cult si vesmintele preotesti. – Din fr. sacristie, lat. sacristia.

CRUCIFIX, crucifixe, s. n. obiect de cult (la catolici) reprezentand pe Cristos rastignit. [Pl. si: crucifixuri] – Din fr. crucifix, lat. crucifixus.

CRIPTA, cripte, s. f. 1. Constructie subterana intr-un templu antic in care se pastrau obiectele de cult, arhiva, tezaurul etc. 2. Cavou subteran, construit sub o biserica sau sub un monument. 3. Capela subterana folosita ca loc de inmormantare sau de pastrare a relicvelor. 4. (Med.) Adancitura mica in forma de tub, situata pe suprafata unei mucoase. – Din fr. crypte, lat. crypta.

aer s. n. (sil. a-er], (atitudine, obiecte de cult) pl. aere

CRIPTA ~e f. 1) Constructie subterana intr-un templu antic (pentru pastrarea obiectelor de cult, a tezaurului etc.). 2) Bolta subterana construita sub o biserica sau sub un monument, folosita ca loc de inmormantare; cavou. /<fr. crypte, lat. crypta

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

CRUCIFIX ~e n. obiect de cult in forma de cruce cu imaginea in relief a lui Isus Hristos. [Pl. si crucifixuri] /<fr. crucifix, lat. crucifixus

DISC² ~uri n. Taler (circular) de metal pretios pe care se strang in biserica, de la credinciosi, bani pentru nevoile cultului si pe care se pun obiecte de cult, cand se oficiaza anumite ritualuri crestine. /<sl. disk[os]u

ICOANA ~e f. 1) obiect de cult ce reprezinta un tablou cu chipuri de sfinti sau cu scene din Biblie. ◊ Ca o ~ deosebit de frumos. A pune la ~e a pastra cu sfintenie. 2) fig. Reprezentare plastica a unei fiinte, a unui obiect sau a unui tablou din realitate. /<sl. ikona

ODOR¹ odoare n. 1) obiect confectionat din metal pretios si pietre scumpe folosit ca podoaba; giuvaier; bijuterie. 2) obiect de mare valoare. 3) Fiinta iubita. 4) la pl. Vesminte scumpe si obiecte de cult pretioase. /<sb. odor

SACRISTIE ~i f. (in biserica catolica) Incapere unde se pastreaza obiectele de cult si vesmintele preotesti. [G.-D. sacristiei; Sil. sa-cris-] /<lat. sacristia, fr. sacristie

TABERNACUL ~e n. 1) Cort portativ in care se tineau tablele legii la vechii evrei. 2) Cutie speciala (de argint) in care se pastreaza unele obiecte de cult. /<lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle

TETRAPOD² ~uri n. bis. Piedestal cu patru picioare pe care se pun obiectele de cult. /<ngr. tetrapodos

TABERNACOL s.n. 1. Cort; (spec.) cortul in care erau tinute tablele legii la vechii evrei. 2. Nisa in peretele sanctuarului unei biserici catolice sau cutie de argint de o forma speciala, in care se pastreaza cuminecatura si unele obiecte de cult. [Var. tabernacul s.n. / < lat. tabernaculum, it. tabarnacolo, fr. tabernacle].

TETRAPOD, -A adj., s.n. Patruped. // s.n. 1. Piedestal cu patru picioare pe care se asaza diferite obiecte de cult. 2. Bloc de beton armat cu patru proeminente tronconice, folosit pentru protectia digurilor si a coastelor maritime. [Pl. -ozi, -ode. / < fr. tetrapode(s), cf. gr. tetra – cu patru, pous – picior].

CRIPTA s.f. 1. Constructie subterana in templele antice, unde se pastrau obiectele de cult, tezaurul etc. ♦ Cavou subteran, locas de inmormantare construit sub o biserica, sub un monument; capela funerara subterana. 2. Formatie anatomica asemanatoare unui sac mic deschis la gura; cavitate glandulara. [< it. cripta, fr. crypte, cf. gr. kryptos – ascuns].

CRUCIFIX s.n. obiect de cult reprezentand pe Cristos rastignit pe cruce. [Pl. -xe, -xuri. / cf. lat. crucifixus, fr. crucifix].

pocrov, -a, s.n. si f. 1. (inv. si reg.) acoperamant pentru obiectele de cult; pocrovat. 2. (inv.) tesatura fina ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sarbatoare crestina la 1 octombrie (acoperamantul Maicii Domnului). 4. (reg.; in forma „procov”) val de mireasa. 5. (reg.) panza de pe fata mortului. 6. (reg.; in forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor taranesc, scoarta; patura groasa, pocrovita, pocrut. 8. (reg.; la pl. art. in forma „pocroavele”) sarbatoare crestina la 29 august (Taierea capului sfantului Ioan Botezatorul). 9. (s.f.; reg.) mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteiuta.

pocrovat, pocrovete, s.n. (inv. si reg.) 1. bucata de panza care acopera in altar obiectele de cult crestin; antimis. 2. tol, patura de cal, poclada. 3. giulgiu; capacul sicriului.

pocrovita, pocrovite, s.f. 1. (inv.; in forma „procovita”) acoperamantul obiectelor de cult; pocrovat. 2. (reg.; in forma „procovita”) basma. 3. (inv. si reg.) covor taranesc, scoarta; patura groasa; pocrov, pocrut. 4. (reg.) patura care se pune sub saua calului. 5. (reg.; in forma „procovita”) cusatura din bata iei.

OPISTODOM s.n. Partea din spate a unui templu grecesc pentru pastrarea obiectelor de cult si a tezaurului. [< fr. opisthodome, cf. gr. opisthen – in spate, domos – casa].

SACRISTIE s.f. Anexa a sanctuarului intr-o biserica catolica unde se pastreaza obiectele de cult. [Gen. -iei. / < fr. sacristie, cf. lat. sacra – lucruri sfinte].

CISTA s. f. 1. (ant.) cos de rachita in care se purtau la procesiunile inchinate unor divinitati diverse obiecte de cult. ◊ caseta, ladita. 2. vas cilindric de metal pentru prima epoca a fierului din Italia. 3. mormant preistoric din piatra in care era asezat cadavrul. 4. celula, spor de rezistenta, la alge. (< fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)

CRIPTA s. f. 1. constructie subterana in templele antice unde se pastrau obiectele de cult, tezaurul etc. 2. cavou subteran, sub un monument; capela funerara subterana. 3. formatie anatomica asemanatoare unui sac mic deschis la gura; cavitate glandulara. (< fr. crypte, lat. crypta)

HIEROFOBIE s. f. teama morbida de obiecte de cult, religioase. (< engl. hierophobia)

OPISTODOM s. n. partea din spate a unui templu grecesc, pentru pastrarea obiectelor de cult si a tezaurului. (< fr. opisthodome)

TABERNACUL s. n. 1. cortul in care erau tinute tablele legii la vechii evrei. 2. nisa in peretele sanctuarului unei biserici catolice sau cutie de argint in forma de biserica in care se pastreaza cuminecatura si unele obiecte de cult. (< lat. tabernaculum, it. tabernacolo)

TETRAPOD s. n. 1. piedestal cu patru picioare pe care se asaza diferite obiecte de cult. 2. bloc de beton armat cu patru proeminente tronconice, pentru protectia digurilor si a coastelor maritime. (< gr. tetrapodos)

TABERNACOL (TABERNACUL) (‹ lat.) s. n. 1. Cort portabil, sustinut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei, pana la zidirea Templului din Ierusalim (sec. 9 i. Hr.). In el se pastrau tablele legii, toiagul lui Moise si cutia cu mana. 2. (La catolici) Dulapior sau cutie, uneori in forma de biserica, in care, se pastreaza obiecte de cult si impartasania. Uneori t. se afla in altar sau este sapat in grosimea zidului bisericii.

schevofilax (-xi), s. m. – Ecleziarh insarcinat cu pastrarea obiectelor de de cult sau sacristan al unei catedrale. Gr. σϰευοφύλαξ (sec. XVIII).

SACRISTIE s. f. anexa a sanctuarului intr-o biserica catolica, unde se pastreaza obiectele si vesmintele de cult. (< lat. sacristia, fr. sacristie)

GERMANIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine germanilor sau popoarelor inrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul si din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzand vechile triburi din care isi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~ca filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile si culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

ARHEOLOGIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul trecutului istoric al societatii omenesti, al stadiului la care a ajuns societatea omeneasca in diverse epoci, pe baza monumentelor, a obiectelor de arta etc., apartinand diferitelor culturi materiale din antichitate, din evul mediu etc., descoperite prin sapaturi. [Pron. -he-o-, gen. -iei. / < fr. archeologie, cf. gr. archaios – vechi, logos – studiu].

RACOS, com. in jud. Brasov, in N m-tilor Persani, in zona in care Oltul isi taie un impresionant defileu in in bazalte; 3.371 loc. (2005). Statie (in Mateias). Expl. de bazalt si de calcar. Centru de arta populara si punct muzeal, inaugurat in 1969 (in satul Mateias), cu colectii de arheologie si istorie locala si de etnografie (ceramica, tesaturi, obiecte de port popular si de cult etc.). In satul R., mentionat documentar in 1421, se afla ruinele unei cetati din sec. 16, castelul Bethlen (1664) si o biserica reformata (1825-1831), iar in satul Mateias o biserica ortodoxa din sec. 17 (amplificata in 1798). Rezervatia geologica „Bazaltele de la Racos”, in cadrul careia bazaltele apar sub forma unor coloane verticale, inalte de 10-15 m, deasupra carora se afla un strat de lava; punctul fosilifer Carhaga, cu bogata fauna de amoniti si foraminifere din Cretacicul inferior.

SPERIETOARE, sperietori, s. f. Persoana, lucru care sperie; spec. obiect, momaie, morisca etc. pentru speriat pasarile daunatoare culturilor. [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -atoare.

cult¹ s. n. 1. adorare mistica, religioasa a unor obiecte, forte naturale, fiinte reale sau fantastice ori a unor abstractiuni personificate; act religios facut in cinstea unei divinitati. ◊ sentiment de veneratie, de respect, de dragoste profunda pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalitatii = atitudine de admiratie sistematica fata de un conducator politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)

POPONET² ~i m. 1) Soarece de camp si de padure, care sta si in doua picioare. ◊ A sta (sau a ramane) ~ a sta (sau a ramane) nemiscat. 2) obiect cu infatisare de om, asezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria pasarile ce pot aduce daune; sperietoare de pasari; momaie; matahala. /Orig. nec.

COROLOGIE s. f. 1. studiu al distributiei in spatiu a obiectelor, a organismelor. 2. metoda de cercetare care studiaza raspandirea elementelor unei culturi istorice intr-o anumita zona geografica. (< fr. chorologie)

A SLUJI ~esc 1. intranz. 1) inv. A fi sluga; a argati; a slugarnici. 2) A lucra intr-un serviciu. 3) pop. A face stagiul militar; a catani. 4) (despre obiecte) A fi util; a fi de folos; a folosi; a servi. 5) (despre slujitori ai cultelor) A oficia serviciul divin. 2. tranz. (persoane, cauze, idealuri etc.) A sustine printr-o activitate permanenta; a servi. /<sl. sluziti

HOPLOLATRIE s.f. (Liv.) Adoratie a unor obiecte de vanatoare si a armelor la unele triburi politeiste. [Gen. -iei. / cf. gr. hoplon – arma, latreia – cult].

cirpi (pesc, carpit), vb. – 1. A petici, a coase un obiect rupt. – 2. A repara, a aranja. – 3. A acoperi gaurile dintr-un perete. – 4. A completa puietii sau rasadurile unei culturi. – 5. A minti, a nascoci lucruri neadevarate. – Megl. cripes „(eu) sustin”. Sl. krupiti „a petici” (Cihac, II, 44; DAR), contaminat cu sl. krepiti „a intari”, de la krepu „tare”; cf. bg. kurpia, sb. krpiti, slov. kerpiti, toti cu sensul de „a petici”. Se confunda actualmente cu cirpi „a bate.” Se confunda actualmente cu cirpi „a bate”. – Der. cirpeala, s. f. (petic; mijloc, resursa; oiste suplimentara pentru plugul cu patru boi), cf. bg. kurpel „petic; reparatie”; cirpitura, s. f. (petic, cirpeala; minciuna).

FATA fete f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies

AFRICAN, A (‹ Africa) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia bastinasa de rasa negrid-australoida a Africii. 2. Adj. Care apartine Africii sau populatiei ei, privitor la Africa sau la populatia ei. ♦ Arta a. (sau arta neagra) = arta care s-a dezvoltat in strinsa legatura cu cultul si obiceiurile tribale, prezentind o mare diversitate de la un grup de populatie la altul. Ea se manifesta mai ales in sculptura antropomorfa si animaliera (figuri de sefi si stramosi, totemuri, masti etc.), in tesaturi, in orfevrarie si in obiecte de uz zilnic. Se caracterizeaza prin acuitatea observatiei, stilizarea expresiva si prin sensul simbolic al imaginilor. A influentat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).