Rezultate din textul definițiilor
PANDEMONIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat in infern, unde se presupunea ca se aduna demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de banditi, de oameni rai, de scelerati. [Pron. -niu. / < fr. pandemonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].
PANDEMONIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar in infern, unde se presupune ca se aduna demonii. 2. (fig.) adunare de banditi, de oameni rai, scelerati. (< fr. pandemonium)
ABRAS, -A, abrasi, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Naravas; (despre oameni) rau, violent. 2. (Despre actiunile omului) fara nici un rezultat; neizbutit, nereusit. ◊ Expr. A iesi abras = a nu izbuti. [Var.: iabras, -a] – Din tc. abras.
AFURISIT, -A, afurisiti, -te, s. m. si f., adj. (om) rau, ticalos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) strengar, poznas. – V. afurisi.
CALPUZAN, -A, calpuzani, s. m. si f. (Inv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. om rau, ticalos. – Din tc. kalpazan.
CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap1 + caine (dupa ngr. kinokefalos).
CANER, caneri, s. m. (Reg.) om rau, hain, cainos. – Cine + suf. -ar.
CEAPCAN, ceapcani, s. m. (Reg.; adesea adjectival) om rau, siret, rafinat. – Din tc. capkın.
GEANABET, geanabeti, s. m. (Turcism) om rau, afurisit. – Tc. cenabet „impur, mizerabil”.
HARAMIN, haramini, s. m. (Inv. si reg.) Haiduc (1). ♦ om rau, fara inima. – Din tc. harami, bg., scr. haramija.
ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.
MANTA, mantale, s. f. 1. Haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniforma militara. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi in seama decat atunci cand ai nevoie de el. A-si intoarce mantaua dupa vant a-si schimba atitudinea dupa imprejurari. A-si gasi mantaua (cu cineva) = a o pati (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Inv.) Mantie. 2. Invelis care serveste pentru a proteja o piesa sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.
MAT, mate, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin1. ◊ Expr. A-i chiorai (cuiva) matele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mate-negre = scobar; (fam.) mate-goale = om sarac; mate-pestrite = om rau si foarte zgarcit; mate-fripte = a) om sarac, care n-are nici ce manca; b) om rau, afurisit; c) om zgarcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.
rauTATE, (2, 3) rautati, s. f. 1. Caracteristica a omului rau, inclinare spre a face rau altora. ◊ Loc. adv. Cu rautate = in mod rautacios; cu ironie usturatoare, malitios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slabiciune, pacat, defect. 3. (Concr.) Fapta rea. 4. om rau. [Pr.: -ra-u-] – rau + suf. -atate..
PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. Persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.
VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.
POSomORAT, -A, posomorati, -te, adj. (Despre oameni) rau dispus; trist, mohorat, posac; (despre fata sau privirea oamenilor) care exprima o rea dispozitie, tristete. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare intunecata; p. ext. care face o impresie trista; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) intunecat, ploios. – V. posomori.
SALBA, salbe, s. f. 1. Podoaba de purtat la gat, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ◊ Expr. Salba d******i = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-raioasa = arbust inalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca in scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.
LIFTA, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat in trecut de romanii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, cainos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva „Lituania”.
NAPARCA, naparci, s. f. 1. 1. Specie de soparla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Soparla. 2. (Pop.) Vipera. ◊ Expr. Pui de naparca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. a**l. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui garbaci. 2. Luntre mica si ingusta. [Pl. si: (reg.) naparce] – Cf. alb. neperke, nepertke.
RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... Cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.
DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, d**c. ♦ Fig. om rau. ♦ Fiinta imaginara considerata ca spirit al raului. 2. (In scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a razvratirii si uneori a frumusetii fizice. ♦ (In gandirea mitica si in poezie) Geniu al nelinistii, care starneste dorinte, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. demonas. Cf. fr. demon.
STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. si f. (In superstitii) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma in timpul noptii intr-un animal sau intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care ii intalneste; p. ext. om nascut intr-o zodie nefavorabila, care s-ar afla in legatura cu diavolul si s-ar ocupa cu vraji si cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rau, ursuz sau unui batran cu apucaturi demodate. – Striga + suf. -oi.
ZGRIPTUROI s. (pop.) zgriptor. (Unui om rau, avar, hraparet i se spune ~.)
ANTIHRIST ~sti m. 1) Antipodul lui Iisus Hristos, care, dupa scriptura, va veni pe pamant inainte de sfarsitul lumii. 2) fig. om rau. /<sl. antihristu
BLAND ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rau oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus
CAPCAUN ~i m. 1) folc. Fiinta fabuloasa mitologica despre care se crede ca mananca oameni. 2) fig. om crud, rau; om fara suflet. /cap + caine
CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis
HARAMIN ~i m. inv. 1) om rau, lipsit de mila. 2) Hot de codru. /<turc. harami
LIFTA ~e f. inv. 1) Persoana sau popor de alta religie. 2) fig. om rau la inima. /<sl. Litva
PAGAN ~i m. 1) Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (in conceptia credinciosilor crestini) Persoana de alta credinta. 3) Persoana care nu tine nici de o credinta. 4) om rau la suflet. /<lat. paganus
PUI1 ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus
rauTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate
SAMCA f. 1) (in credintele populare) Fiinta care omoara si face rau oamenilor. 2) pop. Boala manifestata prin contractarea involuntara a muschilor. /<ucr. samka
STRIGOI ~ m. 1) (in superstitii) Sufletul unui mort despre care se crede ca ar iesi noaptea din mormant pentru a pricinui rele celor vii; moroi. ◊ A umbla ca un ~ a umbla noaptea tarziu fara nici un scop. A trai ca un ~ a trai izolat. 2) rar depr. om rau si inchis in sine. /striga + suf. ~oi
ZGRIPTOROI ~ m. om rau, uracios si zgarcit. /zgriptor + suf. ~oi
BRUTA s.f. om rau, crud, violent. [Pl. -te. / < fr. brute].
CINIC, -A adj. Scoala cinica = scoala filozofica greaca din antichitate, care s-a preocupat indeosebi de problemele eticii, propovaduind autonomia morala a individului, simplitatea, intoarcerea la natura, dispretul pentru normele eticii religioase, pentru conventionalism, bogatie si onoruri. // s.m. Filozof apartinand acestei scoli. // adj., s.m. si f. (Cel) care arata pe fata, fara sfiala, fapte si ganduri condamnabile; (om) rau, nerusinat, fara scrupule; (cel) care denota sfidare, sfidator. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – cainesc].
DEMON s.m. 1. (Ant.) Geniu caruia i se atribuie puterea de a starni dorinte, pasiuni. 2. Diavol, d**c. ♦ (Fig.) om rau. // (In forma demono-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – fiinta supranaturala, geniu].
chisav, chisava, chisavi, chisave, adj. (reg.) 1. (despre timp) ploios. 2. (despre oameni) rau la mate, certaret, potrivnic, uricios; indaratnic, incapatanat; lenes. 3. (despre cai) care musca, cu narav, naravas.
HIENA s.f. 1. Mamifer carnivor care traieste in Africa si in Asia si se hraneste in special cu cadavre. 2. (Fig.) om rau, feroce; om josnic. [Pron. hi-e-. / < fr. hyene, cf. gr. hyaina < hys – porc].
morghina s.f. (reg.) om rau.
naravus naravusi, s.m. (reg.) persoana cu deprinderi rele; om prost crescut, artagos.
parihla, parihle, s.f. (reg.) 1. caine fara stapan. 2. om rau.
pahai, pahaie, s.m. f. si n. (reg.) 1. (s.n.) miros. 2. (s.m. si f.) caine jigarit, javra. 3. (s.f.) om rau, urat, prost sau batran; om netrebnic, de nimic.
pilarita, pilarite, s.f. (reg.) 1. negustoreasa ambulanta de zarzavaturi; precupeata. 2. om rau de gura, mahalagiu.
poghibala, poghibale, s.f. (reg.) 1. om de nimic, om rau, puslama, secatura, derbedeu; strengar. 2. om slab sau vita slaba. 3. lighioana, dihanie. 4. ramasita de la snopii de cereale fara spic.
ponir, -a, adj. (inv.; despre oameni) rau; viclean, siret.
pricolicioaica, pricolicioaice, s.f. (reg.) fiinta imaginara in care se preface, dupa moarte, o femeie, luand diferite infatisari de animale si pricinuind rau oamenilor.
sarsaila s.m. (pop.) 1. diavol, d**c. 2. (fam.) om ciudat; om rau, viclean.
septilean, septileni, s.m. (reg.) 1. om rau si fatarnic. 2. om neserios.
tartaon, tartaoni, s.m. (reg.) om rau; derbedeu.
DEMON s. m. 1. (ant.) spirit care dirijeaza destinul oamenilor, al cetatilor etc. 2. diavol, d**c. ◊ (fig.) om rau. 3. (in literatura romantica) fiinta care intruchipeaza razvratirea impotriva destinului, eroismul, curajul, maretia, frumusetea fizica etc. ◊ (in poezie) geniu chinuit de neliniste, care starneste pasiuni, dorinte. (< fr. demon, lat. daemon, gr. daimon)
HIENA s. f. 1. mamifer carnivor din Africa si Asia, care se hraneste in special cu cadavre. 2. (fig.) om rau, feroce; om josnic. (< fr. hyene, lat. hyaena)
ABRAS, -A, abrasi, -e, adj. 1. (Despre cai) Naravas; (despre oameni) rau, violent. 2. (Despre actiunile omului) Fara nici un rezultat; neizbutit. ♢ Expr. A iesi abras = a nu izbuti. [Var.: iabras, -a adj.] – Tc. abras.
ABRAS, -A, abrasi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Naravas; (despre oameni) rau, violent. 2. (Despre actiunile omului) Fara niciun rezultat; neizbutit, nereusit. ◊ Expr. A iesi abras = a nu izbuti. [Var.: iabras, -a adj.] – Din tc. abras.
CALPUZAN, -A, calpuzani, -e, s. m. si f. (Inv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. om rau, ticalos. – Tc. kalpazan.
PAHAIE, pahai, s. f. (Depr.) Caine; p. ext. termen depreciativ pentru un om rau.
CALAU, calai, s. m. Barbat insarcinat cu executia osanditilor la moarte; gade. ♦ Fig. om rau care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigas. – Tig. kalo „negru”.
CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta din mitologia populara inchipuita ca un mancator de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Din cap1 + caine (dupa gr. kinokefalos).
CEAPCAN, ceapcani, s. m. (Reg., adesea adjectival) om rau, siret, rafinat. – Tc. capkın..
ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.
cobie f. (vsl. kobi, auguriu, conditiune, kobeniie, koblieniie, auguriu, auspiciu; sirb. kob, intilnire, soarta auguriu, prezicere; alb. koba). Est. Pasare funesta care meneste a rau. Piaza rea, om funest. Tifna, o boala a pasarilor cauzata de o pelita ca o unghie care li se face supt limba, le impiedica de a bea si le face sa tipe ca cum ar tusi. – In vest cobe, fiinta funesta, si cobie, boala pasarilor. Pe aiurea si coabe, pl. cobi.
INFECT, -A, infecti, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urat, puturos, rau; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingator, neingrijit, murdar, urat, de calitate proasta; rau. 3. (Despre oameni si manifestarile lor) Cu caracter josnic, marsav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.
raiE s. f. 1. (Pop.) Boala de piele la oameni si la animale, cauzata de un parazit si caracterizata prin aparitia unor bubulite (localizate mai ales intre degete) care produc mancarime; scabie. ◊ Expr. Se tine ca raia de om, se zice despre cineva de care nu mai poti sa scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni si animale rele, care provoaca multe necazuri; pacoste, napasta. 3. (In sintagma) raia neagra a cartofului = boala a cartofului provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia unor excrescente moi, negre-brune, pe partile subterane ale plantei. [Pr.: ra-ie] – Lat. aranea.
CUMAS, (1) s. n., (2) cumasi, -e, s. m. si f. 1. S. n. (Inv. si reg.) Stofa (de matase) pentru rochii. 2. S. m. si f. Soi rau de om; poama, pramatie. – Din tc. kumas.
rau2 rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus
raiE f. pop. 1) Boala contagioasa a pielii (la om si la unele animale) cauzata de un parazit, care se manifesta prin aparitia unor bubulite si prin mancarime puternica; scabie. ◊ A se tine ca raia (de om) se spune despre cineva, de care nu poti scapa usor. 2) Situatie complicata si neplacuta; belea. 3) depr. Fiinta care pricinuieste cuiva neplaceri; pacoste. [G.-D. raiei] /<lat. aranea
leurdar, leurdari, s.m. (inv., reg.) om ticalos, rau.
polima, polime, s.f. (reg.) 1. intentie, gand; inceput, stare incipienta. 2. eres, ratacire. 3. soi rau, pramatie, om netrebnic, om de nimic. 4. fiinta, tipenie.
BLESTEMAT, -A (‹ blestema) adj., s. m. si s. f. 1. (Persoana) care formeaza obiectul unui blestem. ♦ Pictori blestemati = nume dat artistilor postimpresionisti de la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, considerati atit din punct de vedere al operei cit si al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii. 2. (om) ticalos, rau, nemernic (in comportari). ♦ Adj. Nefavorabil, neprielnic.
Epimetheus, unul dintre titani. Era fiul lui Iapetus si al Clymenei si frate cu Atlas, Menoetius si Prometheus (v. si Prometheus). Atunci cind Prometheus l-a infruntat pe Zeus, acesta s-a servit de Epimetheus ca sa se razbune. El i-a daruit-o pe Pandora – cu care Epimetheus a avut si o fiica, Pyrrha – abatind in felul acesta asupra oamenilor toate relele (v. Pandora).
BAIGUIT, -A, baiguiti, -te, adj. (Despre vorbire) Fara noima, fara sens, rau articulat. ♦ (Despre oameni) Zapacit, buimac. – V. baigui.
INTENTIONAT, -A, intentionati, -te, adj. Cu intentie, cu un anumit gand; anume planuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rau) intentionat = (despre oameni) cu intentii bune (sau rele), urmarind scopuri bune (sau rele). [Pr.: -ti-o-] – V. intentiona. Cf. fr. intentionne.
INVETERAT, -A, inveterati, -te, adj. (Despre oameni) Invechit in rele, in vicii; (despre defecte, vicii etc.) invechit, inradacinat. [Var.: inveterat, -a adj.] – Din fr. invetere. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.
PARADIS, paradisuri, s. n. Gradina raiului in care, potrivit credintelor religioase, au trait Adam si Eva pana la pacatul originar si in care ajung dupa moarte sufletele oamenilor fara pacate; rai1; eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc placut, minunat, splendid; priveliste incantatoare; ceea ce desfata privirea sau sufletul; fericire suprema. – Din fr. paradis, germ. Paradies.
VRAJMAS, -A, vrajmasi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Dusman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dusmanos, invrajbit. ♦ rau, crud, cainos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrasmas, -a s. m. si f., adj.] – Cf. vrajba.
FIARA, fiare, s. f. Animal salbatic mare; bestie. ♦ Fig. om extrem de rau, de crud, de violent. – Lat. fera.
SERPOI m. 1) Sarpe mare. 2) fig. om vi-clean si rau. /sarpe + suf. ~oi
VARGA vergi f. 1) ramura lunga, subtire si flexibila, curatata de ramificatiile laterale si de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaima etc.). ~a-ciobanului planta erbacee perena, cu tulpina si ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule. ~de-aur planta erbacee perena, cu flori galbene, in forma de ciorchini. 2) inv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rau. A-i duce cuiva vergile a se ingrijora de soarta cuiva. 3) Lovitura aplicata cu o astfel de nuia. 4) inv. Unealta cu care se incarca pusca sau se curata teava ei; arbiu. 5) Betisor subtire si flexibil (din lemn, metal, os etc.) avand diferite intrebuintari; bagheta. [G.-D. vergii] /<lat. virga
caneriu, caneri, s.m. (reg.) om cainos, hain, rau.
custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.
napravala, napravale, s.f. (reg.) 1. boala de vite (cu frisoane). 2. vreme rea, cu vijelie. 3. om naprasnic.
parhal, s.m. (reg.) 1. om plin de raie; raios. 2. raie.
pas1, pasi, s.m. (reg.) om tacut si rau, care priveste pe sub sprancene.
pircit, -a, adj. (reg.) 1. care a ramas mic, nedezvoltat, chircit. 2. (om) care este rau la suflet, inchis, sucit sau zgarcit.
pocitoroi, -oaie, s.m. si f. (reg.; in credintele populare) fiinta imaginara, duh rau care poceste oamenii si animalele; pocitor.
LABAN (in ebr. „cel alb”) (in Vechiul Testament), fiul lui Batuel si fratele Rebecai. Bogat crescator de vite la Harar. Fiicele sale, Lia si Rahila, au fost cele doua sotii ale lui Iacov. In traditia iudaica este considerat un om viclean si rau. Numele lui inseamna „alb”, deoarece „straluceste de rautate”.
coptorasc (ma), a -i v. refl. (d. coptor, cuptor, adica „gaunos, coscovit”). Se zice despre un rau care se intinde: crapatura se coptoraste. Fig. Ma coscovesc de boala: un piept coptorit. V. intr. Stau ascuns (vorbind de rele); unde coptoraste rau. – Si coptorosit: om coptorosit. V. cavernos.
SATANA, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Intruchipare a raului, unealta a raului. ♦ Termen injurios pentru oameni si animale. [Var.: satan s. m.] – Din sl. satana.
MATA ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mica, cu blana neteda, cu ochi ageri (care vad si in intuneric), foarte sprinten, cu gheare ascutite retractile; pisica. ◊ A trai ca ~a cu cainele a trai in dusmanie; a nu se impaca. A umbla cu ~a in sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blanda zgarie rau se spune despre oamenii in aparenta buni, cu infatisare inofensiva, dar cu fire plina de venin. A trage ~a de coada a) a duce un trai greu; b) a-si indeplini obligatiile cu mare greutate, anevoios. ~ blanda om fatarnic. 2) Femela motanului si a unor animale salbatice (a jderului, rasului etc.). 3) rar Obiect (unealta, instrument, dispozitiv) cu care se apuca, se trage sau se fixeaza ceva. /Onomat.
NARAVAS ~a (~i, ~e) 1) (mai ales despre cai) Care se supune cu greu omului; cu narav; naravit. 2) fig. (despre oameni) Care are apucaturi rele; cu artag; artagos; buclucas; scandalagiu; certaret; galcevitor. /narav + suf. ~as
OWENISM s.n. Doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social in ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa impotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owenisme, cf. Owen – socialist utopic englez].
iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).
ATATICA adj. invar. (Adesea substantivat) Foarte mic, o nimica toata. ♦ Catusi de putin. N-am gasit la omul asta macar atatica rau (CARAGIALE). – Din atat1 + suf. -ica.
ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana usoara pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. Mata blanda zgarie rau, se spune despre oamenii fatarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozatura, o julitura. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial, la suprafata. A zgaria hartia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).
cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.
CAINOS, -OASA, cainosi, -oase, adj. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Crud, rau, hain. ♦ (Despre vreme) Vrajmas omului, greu de suportat; aspru, cainesc. – Caine + suf. -os.
COLTOS ~oase (~osi, ~oase) 1) Care are colti; cu dinti mari si ascutiti. 2) fig. Care este rau de gura. 3) fig. (despre oameni) Care are oase mari, cu articulatii proeminente; osos; ciolanos. /colt + suf. ~os
HARCA ~ci f. pop. peior. 1) Femeie batrana, urata si rea; hoanghina; hoasca. ◊ Baba-harca fiinta imaginata ca o vrajitoare batrana si rea; baba-cloanta. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka
SATANA ~e f. 1) (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; sarsaila; diavol. 2) fig. om sau animal cu apucaturi rele. [G.-D. lui Satana si Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan
carpanos, carpanoasa, carpanosi, carpanoase, adj. (pop.) 1. vanjos (cu referire la lemn). 2. zgarcit, rau, egoist (cu referire la om).
papacioc, -oaca, adj., s.m. si f. (reg. si fam.) 1. (adj.; despre oameni) urat, scofalcit, zbarcit; uracios, rau. 2. (s.f.; fam.) epitet pentru o persoana ridicola din cauza imbracamintei; paparuda, sorcova, pupaza. 3. rachiu.
potcar, potcari, s.m. (reg.) duh rau care ar provoca schilodirea oamenilor (potca).
rancaci adj. s.m. (pop.) 1. castrat rau; cu un t******l; ranc. 2. (om) d*******t, lubric; impulsiv. 3. (s.m.) taur.
SARCOPT s.m. Parazit microscopic care patrunde in pielea omului sau a animalelor, producand raia. [< fr. sarcopte, cf. gr. sarx – carne, koptein – a taia].
P*****S, -A adj., s. m. f. 1. (om) anormal din punct de vedere s****l; corupt, depravat. 2. (om) perfid; inclinat spre fapte rele. (< fr. p*****s, lat. p*****sus)
RUSALIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.
POGAN, -A, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre fiinte) Mare, voinic, vanjos. 2. (Despre stari, actiuni) Intens, in toi; strasnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urat, slut, hidos. ♦ Fara mila, rau, crud. (Adverbial) Stalcit, stricat. [Acc. si: pogan] – Din sl. poganu, magh. pogany.
PRAPASTIOS, -OASA, prapastiosi, -oase, adj. 1. (Despre terenuri) Cu prapastii, cu pante abrupte. ♦ Fig. Adanc, de netrecut, de neinvins. 2. Fig. Naprasnic, vijelios, vertiginos. ♦ Inspaimantator, groaznic. 3. Fig. De necrezut, de neinchipuit; ciudat, bizar, nastrusnic. ♦ Bazat pe inchipuire; plasmuit; mincinos. 4. Fig. (Despre oameni) Care vede lucrurile numai in rau, care are numai ganduri negre; pesimist. [Pr.: -ti-os] – Prapastie + suf. -os.
DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.
SAMCA s. f. (In superstitii) Fiinta imaginara rea, care omoara sau vatama pe oameni: p. ext. boala cauzata de aceasta fiinta. – Din ucr. samka.
CLONTOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre pasari) Care are clant mare; cu clantul mare. 2) fig. (despre oameni) Care este ascutit la limba; rau de gura; certaret; artagos. /clont + suf. ~os
MOROI ~ m. 1) (in superstitii) Sufletul unui mort despre care se crede ca iese noaptea din mormant in chip de fantoma pentru a pricinui rele celor vii; strigoi. 2) pop. rar om inchis la suflet. /cf. sl. mora
BANDA1 s.f. 1. Grup de oameni (reuniti mai ales in scopuri rele, necinstite); grup format cu scopul unei actiuni de subminare a colectivitatii, de sabotaj etc.; sleahta, clica. 2. (Glumet) Grup de prieteni care umbla de obicei impreuna. 3. Mica trupa de muzicanti; taraf de lautari; orchestra, grup de instrumente. [Pl. bande, var. (3) band s.n. / < fr. bande, it. banda < got. bandi – steag, engl. band].
ireaza s.f. (reg.) 1. starpitura, fiinta anormala. 2. om de nimic, secatura, aducator de rele, pramatie.
paceavur, paceavuri, s.m. (reg.) om care se tine numai de rele.
samcoaica, samcoaice, s.f. (reg.) fiinta imaginara rea, care omoara sau vatama pe oameni, mai ales pe copii si pe lauze; samca, samcoaie, samcoi.
BANDA1, bande, s. f. 1. Ceata, grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop (rau); grup constituit in vederea unei actiuni de subminare a intereselor colectivitatii; clica, sleahta. ♦ (Glumet) Grup de prieteni. ♦ Trupa de muzicanti, taraf de lautari. ◊ Banda militara = fanfara. 2. (Inv.) Ceata de soldati pusi sub aceeasi bandiera. – Fr. bande.
BASM, basme, s. n. 1. Naratiune (populara) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizeaza fortele binelui si ale raului in lupta pentru si impotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de ras. 2. Nascocire, minciuna, scornitura. – Din sl. basnĩ.
INCUB s. m. Spirit rau despre care se crede ca chinuieste oamenii (mai ales femeile) in timpul somnului. – Din fr. incube.
ANTIHRIST, antihristi, s. m. (In crestinism) Nume dat principiului raului, lui Satana si ereticilor; p. ext om nelegiuit, p*****s, vicios. [Var.: anticrist s. m.] – Din sl. antihrĩstu.
RAPAN n. 1) Boala contagioasa a pielii, asemanatoare cu raia, frecventa la animale (mai rar la oameni), cauzata de o ciuperca parazita. 2) Strat de murdarie pe piele. 3) Boala a plantelor agricole care se manifesta prin aparitia unor cruste pe tesuturi, incetinind sau oprind cresterea. /Orig. nec.
intalnitura, intalnituri, s.f. (inv. si pop.) 1. local unde se intalnesc doua ape curgatoare; confluenta. 2. boala de om cauzata de intalnirea cu un spirit rau (cu ielele, cu soimanele, cu vanturile cele rele, cu dansele) paralizie, dambla, pocitura.
ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII.
Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”).
Vezi si acolisitura.
cataroi n., pl. oaie (ngr. katarroi, vgr. katarroe si katarroia, d. kata, in jos, si reo, curg. V. catar, diareie). Vechi. Apoplexie: l-a lovit cataroi (dambla) de voie rea (Nec. 2, 223). Azi pop. Catar. Epitet unui om rau, ca si diavol (Doina, 1, 114).
compensatiune f. (lat. compensatio, -onis). Actiunea de a compensa.Despagubire. Sistema de compensatiuni, sistema dupa care suma bunurilor si relelor s´ar imparti egal intre toti oamenii. – Si -atie.
CAINESC, -EASCA, cainesti, adj. 1. Care apartine cainilor, privitor la caini. ◊ (Pop.) Dinte cainesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestarile cuiva) rau, dusmanos, hain; (despre vreme, situatii, imprejurari) vrajmas omului, greu de suportat; aspru, cainos. – Caine + suf. -esc.
P*****S, -A, p******i, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) care este inclinat spre fapte rele, gata oricand sa faca rau; care manifesta o deviere de la normal a instinctelor, a judecatii, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fatarnic; spec. anormal din punctul de vedere al comportarii in relatiile s*****e. ♦ (Despre manifestarile, instinctele etc. oamenilor) Care tradeaza, exprima, reflecta p******itate. – Din fr. p*****s.
NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke
PESIMISM n. (in opozitie cu optimism) 1) Viziune asupra vietii dominata de deznadejde, de neincredere in viitor si in oameni. 2) Conceptie filozofica conform careia in lume predomina raul ca trasatura inerenta. 3) Stare sufleteasca de deprimare, de neliniste si amaraciune. /<fr. pessimisme, germ. Pessimismus
DRAGAICA, dragaice, s. f. I. 1. Sarbatoare populara inchinata coacerii holdelor (la 24 iunie); Sanziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Dragaica (I 1); melodie dupa care se executa acest dans. ◊ Expr. A sari (sau a juca) dragaica = a sari ca un nebun, a fi neastamparat. ♦ Fiecare din fetele care (imbracate barbateste) executa acest dans. 3. Targ care se tine la 24 iunie; p. gener. targ. 4. (La pl.) Zane rele despre care se crede ca ar sluti pe oameni; iele. II. Planta erbacee cu fructe lungi si inguste si cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; sanziana (Galium verum) – Din bg. dragaika.
CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.
PRICOLICI, pricolici, s. m. (In superstitii) Duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni (mai ales dupa moarte) si care ia infatisarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastamparat. – Et. nec.
DAR2 ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fara plata in semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atentie. 2) Aptitudine deosebita cu care este inzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul betiei. 4) bis. Gratie divina acordata omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri painea si vinul sfintite pentru impartasanie. /<sl. daru
TIGOARE ~ori f. pop. 1) om foarte lenes. 2) Fiinta slaba lipsita de putere. 3) Persoana rea, ticaloasa. /Orig. nec.
BLAND, -A, blanzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poarta cu bunatate, are un caracter bun (si pasnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rau; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Calm, domol, lin, usor. Iarna blanda. – Lat. blandus.
POCEALA, poceli, s. f. 1. Uratenie fizica, slutenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceala (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurandu-l). 2. (Pop.) Boala a oamenilor (care, dupa credintele populare, ar fi provocata de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eala.
LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica1. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.
GENIU1 s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].
pozni, poznesc, vb. IV (reg.) 1. a face sa pateasca sau a pati ceva rau din punct de vedere fizic; a (se) nenoroci. 2. (despre oameni) a lovi traznetul; a trazni. 3. (refl.) a se face de ras, a ajunge de pomina. 4. a face scandal mare. 5. (refl.) a se uimi, a se minuna.
BAUDELAIRE [bodler], Charles (1821-1867), poet, estetician, critic literar si de arta francez. Unul dintre initiatorii poeziei si artei moderne. Poeme („Florile raului”) inspirate de spectacolul cotidian al vietii pariziene, exprimind drama omului modern apasat de „spleen”, obsedat de ideea mortii, incercat de sentimente satanice si insetat de absolut. Poezia sa, exploatind ideea corespondentelor dintre feluritele impresii ale simturilor, se distinge prin forta de sugestie, prin armonia subtila si complexa a versului. Critic de arta („Arta romantica”). A mai scris „Mici poeme in proza”, jurnale intime. Traduceri din E.A. Poe.
RAPAN, rapane, s. n. 1. Boala de piele asemanatoare cu raia, pe care o capata caii, cainii si porcii, uneori si oamenii. ♦ Jeg. 2. Boala a merilor si a perilor, provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia unor cruste pe frunze, pe fructe si pe ramurile tinere, incetinind sau oprind cresterea. – Et. nec.
COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati
BOGomILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.
BOLNAV adj. (MED.) nesanatos, suferind, (rar) morbos, (inv. si pop.) razbolit, (inv. si reg.) neputincios, patimas, rau, (Transilv. si Ban.) beteag, (Transilv.) marod, (inv.) lanced, malad, misel, patimitor. (om ~.)
OPTIMISM s. n. Conceptie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneste asupra raului, iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul; tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.
Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. Ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.
credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in Dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. Incredere: credinta in Dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. Buna credinta, sinceritate. Rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.
GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.
MALEFICIU s.n. (Liv.) 1. Fapta rea, greseala voita; paguba. 2. Farmece cu ajutorul carora se pretindea ca se vatama recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. malefice].
MALEFICIU s. n. 1. fapta rea, greseala voita; paguba. 2. farmece cu ajutorul carora se pretindea ca se vatama recoltele, oamenii, animalele etc. (< lat. maleficium, fr. malefice)
PUTREGAI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau planta putreda; p. ext. masa de materie vegetala descompusa; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om batran si neputincios. 2. Boala a plantelor provocata de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rau si vatamator societatii. ♦ Lepadatura. – Probabil contaminare intre putred si mucegai.
BERGMAN, Ingmar (1918-2007), cineast si om de teatru suedez. Filmele sale se disting prin profunzimea meditatiei filozofice asupra binelui si raului, asupra vietii si mortii („Noaptea saltimbancilor”, „A saptea pecete”, „Fragii salbatici”, „Izvorul fecioarei”, „Soapte si strigate”, „Fanny si Alexander”).
PERSECUTAT, -A, persecutati, -te, adj. (Despre oameni) Urmarit sistematic (si cu perseverenta) de cineva care vrea sa-i provoace un neajuns, un rau; prigonit, asuprit, oropsit, – V. persecuta.
PACINO, Al (pe numele adevarat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor si regizor american de film. Roluri in drame si filme de actiune, cele mai multe fiind expresia unei sfasieri interioare intre bine si rau („Nasul”, „Serpico”, „Dupa-amiaza de caine”, „”Dreptate pentru toti„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”In cautarea lui Richard„, in care a fost si actor si producator. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).
PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.
SCABIE s. f. Boala parazitara a pielii, la oameni si la animale, produsa de un artropod, care se manifesta prin mancarime, iritatii, caderea parului etc.; raie. – Din lat. scabies.
SPURCAT2 -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.
NASOL, -OALA, nasoli, -oale, adj., s. m. si f. (Arg.) 1. Adj., s. m. si f. (om) urat sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proasta calitate; urat, uzat; caraghios. – Din tig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rau, meschin”.
hara, hare, s.f. (reg.) 1. cearta, neintelegere, zazanie (pentru lucruri marunte). 2. tuse rea (cu sange); baduga. 3. (fig.) baba, babarca, harca. 4. matreata oilor si viteilor, umflarea urechilor acestora. 5. paduche de vita. 6. matreata omului, tarata. 7. boala de piele; rapan.
liota (liote), s. f. – Banda, trupa, multime. – Var. lea(h)ota. Origine indoielnica. Dupa Candrea si Scriban, din bg., sb., rut. lihota, pol. lichota „lucru inutil” sau „lucru rau”, din sl. lichu „inutil” (cf. Berneker 718); dar der. nu este clara. Dupa Tiktin, din germ. med. ljute (› germ. Leute) „oameni”, care e si mai putin sigur. Probabil trebuie pornit de la radacina expresiva leo-, cf. leoarba, li(o)pai, leurda, cu finala ca in pihota.
NEASTAMPARAT, -A, neastamparati, -te, adj. 1. Care nu se astampara sau care nu poate fi astamparat; spec. (despre oameni, firea, temperamentul lor) care se agita continuu; agitat, nelinistit. 2. (Despre copii) (Excesiv de) vioi, zglobiu, zburdalnic, zvapaiat; p. ext. obraznic, rau. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Vioi, jucaus. IPr.: ne-as-] – Ne- + astamparat.
PRAPADIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A PRAPADI si A SE PRAPADI. 2) (despre obiecte, cladiri etc.) Care a ajuns intr-o stare rea sub actiunea unor factori nocivi; deteriorat; uzat. 3) si substantival (despre persoane) Care este distrus fiziceste sau/si moraliceste; epuizat; vlaguit. ◊ om ~ om care trezeste compatimire. 4) Care este foarte sarac. /v. a (se) prapadi
SIMT, simturi, s. n. 1. Facultate a oamenilor si a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioara cu ajutorul unor organe specifice; functiune a organismului prin care acesta receptioneaza si prelucreaza o anumita categorie de stimuli externi sau interni; simtire. ◊ Organe de simt = organe periferice ale perceptiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuala; senzualitate. ♦ Delectare a simturilor; gust. 2. Capacitate a omului de a intelege, de a judeca, de a aprecia; inclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simt moral = facultatea de a deosebi binele de rau. Simt practic = indemanare in rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simti (derivat regresiv).
CRITICISM s.n. 1. Denumire data de Kant filozofiei sale, considerand „critica cunoasterii” drept conditie prealabila a oricarei cercetari filozofice. 2. Doctrina care minimalizeaza capacitatea omului de a cunoaste lumea si care considera drept izvor al cunoasterii numai experienta inteleasa subiectiv. ♦ Critica fara discernamant, exagerata sau chiar rau intentionata. [< fr. criticisme].
SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina
PESIMISM s. n. Atitudine a omului care priveste cu neincredere viata si pe semenii sai si care considera ca toate situatiile au un deznodamant fatal; conceptie filozofica, opusa optimismului, potrivit careia raul, iluzia, suferinta predomina in lume si nu pot fi inlaturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristete, de amaraciune si de neliniste; stare sufleteasca de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.
VENIN, (rar)
veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori
preparata de
om (din plante otravitoare). ♦
Fig. rautate; dusmanie.
2. (
Anat.;
pop.) Fiere;
fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊
Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange
rau.
A pune (cuiva)
venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare.
A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. –
Lat. venenum.
P**********E, p**********i, s. f. 1. Inclinare spre rau, placere (patologica) de a face rau; deviere de la normal a instinctelor, a judecatii; tendinta (patologica) de a comite acte imorale; coruptie, depravare, imoralitate; spec. anomalie s*****a. ♦ Fatarnicie, perfidie, falsitate. 2. Fapta, comportare de om p*****s. – Din fr. p*****site.
A SE INGLODA ma ~ez intranz. pop1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adanc in glod (fara a putea inainta); a se innamoli; a se infunda. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se incurca (rau); a se impotmoli. /in + glod
ACTINomICOZA s. f. 1. Boala infectioasa (la oameni si la animale) provocata de anumite ciuperci si bacterii, care se manifesta prin aparitia unor abcese cronice. 2. (In sintagma) Actinomicoza cartofului = boala a cartofului provocata de bacteria Actynomices scabies; raia cartofului. – Din fr. actinomycose.
A SE IMPOTMOLI ma ~esc intranz. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adanc (in namol, nisip, zapada), fara a putea sa inainteze; a se infunda. ~ in mlastina. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se incurca (rau); a se ingloda. ~ in treburi. 3) (despre albia unei ape) A se ingusta din cauza aluviunilor; a se innamoli. /in + podmol
CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia
CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.
TICALOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, misel, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (inv. si reg.) ticait, (reg.) palavatic, proclet, (Ban.) bedas, (inv.) faradelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, misel, miselesc, mizerabil, marsav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rusinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (inv. si pop.) parsiv, scarnav, (Mold.) chiolhanos, (inv.) blestematesc, faradelege, scarbavnic, scarbelnic, scarbit, verigas, verigasos, (fig.) murdar, spurcat. (Fapta ~oasa.) 3. s. bandit, nemernic, talhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cainos, hain, indracit, rau, (inv. si pop.) pustiu, (pop. si fam.) pardalnic, (pop.) impelitat, jurat, (inv. si reg.) urgisit, (reg.) pricajit, (Transilv.) sacret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, pacatos, rau, urat. (Era o vreme ~.)
NEGRU3 neagra (negri, negre) 1) Care este de culoarea carbunelui, a smoalei, a funinginii etc. Ochi negri. ◊ Paine neagra paine de culoare inchisa, facuta din faina integrala. Cafea neagra bautura de cafea, fara adaus de lapte. Pamant ~ cernoziom. 2) (de-spre persoane) Care are parul, pielea, ochii de culoare inchisa; brunet; oaches; smolit; negricios. ◊ ~ la fata smead. 3) Care apartine rasei de oameni, ce se caracterizeaza prin culoarea foarte inchisa a pielii. ◊ Rasa neagra una dintre rasele umane, originara din Africa, caracterizata prin culoarea foarte intunecata a pielii si prin parul cret. 4) pop. Care este murdarit; plin de murdarie; murdar. Maini negre. 5) Care este lipsit de lumina; intunecat; intunecos; obscur. Codru ~. 6) fig. Care are caracter negativ; rau. Zile negre. ◊ Mizerie (sau saracie) neagra saracie cumplita. Boala neagra epilepsie. Piata neagra loc clandestin, unde vanzarea si cumpararea este interzisa. A se face ~ la fata a se infuria. A avea suflet ~ (sau a fi ~ la suflet) a fi foarte rau. /<lat. nigrum
POAMA, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poama acra = persoana uracioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau in cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. Persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-canelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-matei = arariel; poame-de-pamant = cartof. – Lat. poma.
SFRIJIT adj. 1. chircit, degenerat, inchircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricajit, prizarit, (rar) nevoias, slab, sterp, (inv. si reg.) scazut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, rait, sistav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. si Transilv.) prilestit, (prin Olt.) tarcav. (Planta ~.) 2. costeliv, jigarit, pipernicit, pirpiriu, prapadit, prizarit, rapciugos, slab, slabanog, uscat, uscativ, (rar) uscacios, (inv.) marsav, rau, sec, secatiu, secativ, (reg.) ogarjit, (Mold. si Transilv.) pogarjit. (Vita ~.) 3. debil, delicat, firav, fragil, gingas, pirpiriu, plapand, prizarit, slab, slabanog, slabut, subred, (pop.) pitigaiat, (inv. si reg.) marsav, ticalos, (reg.) gubav, moranglav, (Munt. si Transilv.) sighinas, (Munt. si Olt.) sistav. (Un copil ~; o constitutie ~.) 4. scheletic, slab, (pop. si fam.) jigarit, pricajit, (reg.) zalezit, (prin Munt. si Olt.) sfoiegit. (Ce om ~!)
BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.
CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.
