CIOBAN s. oier, pastor, (inv. si reg.) pacurar, (Maram. si nordul Transilv.) oies. (Un ~ cu o turma de oi.)

TARLA, tarle, s. f. 1. Loc neimprejmuit si neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile in timpul pasunatului; p. ext. stana cu toate dependintele ei. 2. turma de oi. – Cf. scr. trlo.

TRANSHUMANTA, transhumante, s. f. Migratie periodica a pastorilor si a turmelor (de oi), primavara de la ses la munte sau de la sud spre nord si toamna de la munte la ses sau de la nord spre sud, in vederea asigurarii hranei pentru animale. – Din fr. transhumance.

TABUN, tabunuri, s. n. Sistem de crestere a cailor in libertate (pe pasune, in stepa); herghelie de cai aproape salbatici, din stepa. ♦ Cireada de vite; turma de oi. ♦ (Reg.) Pasune, izlaz. – Din ucr. tabun.

ORTOMAN ~a (~i, ~e) inv. 1) (despre ciobani) Care poseda multe oi; cu multe turme de oi. 3) si substantival Care se impune prin aspectul exterior; cu aspect placut; prezentabil; aratos; impozant. 3) (despre cai) Care alearga foarte repede; iute de picior. /Orig. nec.

TRANSHUMANTA ~e f. Migratie periodica a pastorilor cu turmele de oi, vara la munte si iarna la ses, in vederea asigurarii pasunatului. [G.-D. transhumantei] /<fr. transhumance

COLLI s. m. caine ciobanesc foarte frumos, cu corpul lung si umerii lati, folosit in Scotia, si Marea Britanie pentru paza turmelor de oi, iar in restul lumii drept caine de companie. (<engl., fr. colley)

masalau s.n. (reg.) loc unde sta noaptea si la amiaza cireada de vite sau turma de oi.

pacure s.f. pl. (inv. si reg.) turma de oi, de animale, de vite.

pacurime s.f. (reg.; cu sens colectiv) oi multe la un loc, turma de oi.

priera, prierez, vb. I (reg.) 1. (despre turmele de oi) a duce prima oara la pasune, pe munte. 2. a uda, a stropi (in ziua de proar).

sterpalau, -aie, s.m. si f. (reg.) 1. (s.m. si f.) oaie sau vaca stearpa. 2. (s.f. la sg. cu sens colectiv) turma de oi sterpe. 3. (s.f.) femeie stearpa; sterpatura.

TRANSHUMANTA s.f. Trecere periodica a pastorilor si a turmelor de oi, vara de la ses la munte si iarna de la munte la ses. [< fr. transhumance, cf. lat. trans – peste, humus – pamant].

LUPERC s. m. preot al zeului Lupercus (Pan); (p. ext.) nume dat tinerilor care, in timpul Lupercaliilor, alergau goi, dar inarmati, in jurul turmelor de oi, spre a le pazi de lup si de-a lungul orasului, atingand trecatoarele cu o fasie de piele de capra, spre a le feri de sterilitate. (< fr. luperque)

TRANSHUMANTA s. f. deplasare sezoniera a pastorilor si a turmelor (de oi) primavara, vara de la ses la munte si toamna de la munte la ses. (< fr. transhumance)

pacurele s.f. pl. (inv. si reg.) turme mici de oi, de animale, de vite.

RAZNI vb. a se pierde, a se rataci, a se razleti. (Oaia s-a~ de turma.)

CIOPOR ~oare n. inv. 1) Grup mare de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. Un ~ de oi. 2) fig. peior. Multime neorganizata de oameni; gloata. [Sil. cio-por] /<ung. csoport(t)

ciopor (ciopoare), s. n. – 1. turma, cireada. – 2. In cadrul unei stine, grup de animale de acelasi fel (de obicei fiecare turma contine trei ciopoare: oi cu miei, oi sterpe si berbeci de prasila). – 3. Multime. Mag. csoport (Miklosich, Fremdw., 82; Cihac, II, 491; Draganu, Dacor., IV, 754; Puscariu, Lr., 105); cf. sb., cr., bg. copor.

FAUN s. m. (la romani) zeu al campurilor, al muntilor si padurilor, protector al turmelor, reprezentant ca un om cu coarne si cu picioare de tap. (< lat. faunus)

clopotar m. Cel care trage clopotele. Cel care fabrica sau vinde clopote. Cel care face curte (linguseste). Animalu care merge cu clopotu ori cu talanga inaintea turmei.

RAZLETI vb. 1. a se desparti, a se izola, a se separa, (pop.) a se razni, (reg.) a se razlogi. (O oaie care s-a ~ de turma.) 2. a se pierde, a se rataci, a se razni. (Puiul s-a ~ de mama.) 3. v. imprastia. 4. a (se) imprastia, a (se) raspandi, a (se) risipi, (pop.) a (se) nasadi, (inv. si reg.) a (se) sparge, a (se) spargalui, (prin Olt. si Ban.) a (se) sprinji, (inv.) a (se) scociori, a (se) scodoli. (I s-a ~ intreaga turma.)

SEPARA vb. 1. a (se) desparti, a (se) desprinde, a (se) detasa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se desparti, a se izola, a se razleti, (pop.) a se razni, (reg.) a se razlogi. (O oaie care s-a ~ de turma.) 3. v. divorta. 4. a desparti, (inv. si reg.) a despreuna, (inv.) a dezuni. (S-au luat la bataie si i-am ~.) 5. a (se) desparti, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (inv. si pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sanatoase.) 6. a desparti, a divide, a diviza, a fractiona, a fragmenta, a imbucatati, a imparti, a scinda, a sectiona, a taia. (A ~ bucata in trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) desparti, a (se) divide, a (se) fractiona, a (se) imparti, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcatui. (Produsul dezintegrarii se ~ in particule.) 8. v. compartimenta. 9. a desparti. (Zidul ~ cele doua camere.)

carnic carnica, adj. (reg.; despre oi) care umbla razna din turma; razlet.

pasunarit, pasunariti, s.m. (reg.) proprietar de oi care isi incredinteaza altuia turma pentru pasunat.

vajdoc, vajdoace, s.n. (reg.) o parte din turma (o suta, doua de oi); card mare.

aripa (est) f., pl. i, si aripa (vest) f., pl. aripi, aripi si aripe (lat. alipes, -ipedis, cu aripi la picioare, d. ala, aripa, si pes, picior; mrom. aripa, parte din turma, areapa, areapita si arpita, aripa. Prefacerea lui d in t s' a facut dupa praepes, praepetis, care zboara iute, ori hospes, hospitis, oaspete, iar genu f. dupa ala, aripa. V. areapa). La pasari si insecte, organele care le ajuta sa zboare, iar la pesti, acelea care-i ajuta sa inoate. Aripile morii, fofezele, razele care primesc vintu. Aripile trasurii, aparatorile puse la roate ca sa nu sara noroiu' n sus. Aripile unei osti, laturile (flancurile) ei in front. (V. crila). Aripile unei case, coastele, partea dreapta si stinga. Aripile roatei (la vapor), zbaturile, lopetile care imping apa (la elice, ramurile ei). Mar. Vela trapezoida suplementara [!]. Fig. Protectiune, scut: a fugi supt aripa cuiva, supt aripa legii. A zbura cu aripile tale, a lucra fara ajutoru nimanui. – Vechi arepa.

cirnic, -a adj. (poate din crainic, d. craina, adica „care tot bate marginile”). Vest. Care umbla razletit de turma. Trans. Sucit, care are toane: om cirnic.

turma, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau salbatice, care traiesc impreuna. 2. (Depr.) Multime, grup (mare) de oameni (in dezordine). 3. (In limbajul bisericesc) Multimea credinciosilor. – Lat. turma.

mulgara, mulgare, adj. (pop.) 1. (despre oi, vaci) mulgatoare, care este mulsa, care se mulge. 2. muls. 3. cantitate de lapte de la o turma. 4. parte a staulului unde se inchid oile care apoi trec prin strunga pentru a fi mulse.

ESTIVA vb. I. tr. a tine vitele sau oile vara la munte. II. intr. (despre turme) a petrece vara la pasune (la munte); a vara. (< fr. estiver)

Circe, celebra magiciana din insula Aeaea (pomenita in ciclul argonautilor si in Odiseea). Circe era fiica lui Helius si a lui Perse si sora cu Aeetes, regele din Colchis si detinatorul Linei de Aur. Pe drumul de intoarcere, argonautii au facut un popas pe insula Aeaea. Ei au fost gazduiti de Circe, care i-a purificat pe Iason si pe Medea de pacatul savirsit prin omorirea lui Absyrtus (v. si Absyrtus). Odysseus, la rindul lui, intorcindu-se din tara lestrigonilor, ajunge si el pe insula Aeaea, la Circe. Tovarasii lui, atinsi de bagheta ei vrajita, sint prefacuti cu totii intr-o turma de porci. Cu ajutorul lui Hermes, Odysseus invinge puterea magica a Circei si o sileste sa le redea infatisarea lor de oameni. Eroul e insa cucerit, la rindul lui, de farmecele Circei, alaturi de care ramine un an incheiat. Cu Odysseus Circe are un fiu numit, dupa unii, Telegonus, dupa altii, Latinus.

ciopor n., pl. oare (ung. csopor si csoport, de unde si sirb. copor, id.). Vest. turma pina la o mie de oi sau si mai mica ori chear [!] „botei” sau „cird”. Adv. Gramada, buluc, ciotca: citiva tarani se adunara ciopor intr´un colt (Rebr. 139). – Rar si cipor si cioport, pl. oarte. V. tirla 1.

clatau s.n. (reg.) grup de 20 de oi, mai mare decat aripa si mai mic decat cardul, cioporul si turma.

ROTTWEILER [rotvailər] (cuv. germ., de la numele orasului german Rottweil). s. m. Rasa de caine de origine germana, cu corpul masiv si musculos, cu blana scurta si cu pete roscate pe cap, piept si picioare. Talia de 55-68 cm si in greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. si pana la sfarsitul sec. 19, r. ii insotea pe negustorii de carne plecati sa cumpere vite, ducand banii intr-o punga atarnata de gat. De-a lungul timpului r. au fost folositi pentru paza turmelor si locuintelor, pentru tractiune si drept caini-politisti. Se considera ca ei descind dintr-o rasa de caini de paza a vitelor lasati aici de legiunile romane.

PASUNA, pasunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paste¹ (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce (animalele erbivore, turmele etc.) la pasune, a duce sa pasca, a pazi in timp ce paste; a paste¹ (2), a pastori. – Din pasune.

1) buluc n., pl. uri (turc. boluk, detasament, companie; ngr. buluki, bg. sirb. buliuk, turma. V. bulubasa). Escadron de arnauti si de seimeni in vechea oaste romaneasca ori la Turci, Unguri si Lesi.

DOCHIA (BABA DOCHIA) (in mitologia romaneasca), semidivinitate meteorologica. Dupa mitul principal, D. era o batrana care a plecat cu oile la munte imbracata in noua cojoace. Vremea incalzindu-se, ea si-a lepadat in fiecare zi cate un cojoc, dar in ultima zi un inghet brusc a transformat-o in stana de piatra impreuna cu turma. In conceptia populara, cele noua zile, numite Zilele Babei sau Babele (corespunzand perioadei 1-9 martie) sunt capricioase si fac trecerea de la iarna la primavara.

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.