CONJUGAT, -A, conjugati, -te, adj. Unit, legat impreuna. ◊ (Biol.) Nervi conjugati = nervi care au aceeasi functie. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel asezate incat razele de lumina rasfrante dintr-unul se unesc in celalalt si invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect si punctul corespunzator de pe imaginea obiectului obtinuta cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = doua numere complexe care au partile reale egale, iar partile imaginare egale si de semne contrare. Regula conjugata = reunirea a doua sau mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugue.

CONJUGAT, -A adj. Unit, legat impreuna. ◊ Nervi conjugati = nervi care indeplinesc aceeasi functie; focare conjugate = sistem optic in care focarele sunt asezate astfel incat razele de lumina rasfrante dintr-unul se reunesc in celalalt focar si invers; frunze conjugate = frunze cu foliolele imperecheate; numere conjugate = numere complexe care au acelasi coeficient. [Cf. fr. conjugue].

CONJUGAT, -A adj. unit, legat impreuna. ♦ nervi ~ti = nervi care indeplinesc aceeasi functie; focare e = focarele unui sistem optic asezate astfel incat razele de lumina rasfrante dintr-unul se reunesc in altul si invers; puncte e = oricare dintre punctele unui obiect si punctul corespunzator de la imaginea obiectului obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; frunze e = frunze cu foliolele imperecheate; numere e = numere complexe care au partile reale egale, iar partile imaginare egale si de semne contrare. (< fr. conjugue)

MODUL, module, s. n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita in arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.

MODUL¹ ~i m. 1) Valoare absoluta a unui numar real. 2) Radacina patrata, rezultata din suma patratelor componentelor unui numar complex. /<fr. module

AFIX s.n. 1. Nume generic pentru prefixe, sufixe si infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezinta un numar complex intr-un sistem de coordonate carteziene. [< fr. affixe, cf. lat. affixus – atasat].

MODUL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absoluta a unei marimi reale (fara sa se ia in considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Varianta a caracteristicii (4) [in DN], inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. ◊ Modul al unui numar complex = radacina patrata a sumei patratelor partii reale si a coeficientului partii imaginare; modul al unui numar real = valoare absoluta a numarului. 2. Coeficient care caracterizeeaza o proprietate mecanica oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ◊ Modul de elasticitate = marime reprezentand raportul dintre efortul unitar normal si lungirea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate la intindere sau incovoiere. 3. Unitate de masura, in special pentru apele curgatoare. ◊ Modul de irigatie = cantitatea de apa necesara in unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

AFIX s. n. 1. nume generic pentru prefixe, sufixe si infixe, care se adauga radacinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, functia, rolul; orice instrument gramatical avand un asemenea rol. 2. (mat.) punct, numar complex intr-un sistem de coordonate rectangulare. (< fr. affixe, lat. affixus)

NORMA s. f. 1. regula, dispozitie obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maxima de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumata pentru obtinerea unei unitati de produs. 5. numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (mat.) numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.

C s. m. invar. 1. A cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (semiclusiva prepalatala surda in grupurile ce, ci, oclusiva palatala in grupurile che, chi si oclusiva velara surda in celelalte pozitii). 2. (MUZ.) a) Notatie literala pentru sunetul do; b) Semn de masura de 4 timpi si, respectiv (in forma ¢), de 2 timpi. 3. Cifra romana cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat intre limbajele de asamblare si limbajele de nivel inalt, orientate catre aplicatie.

AFIX, afixe, s. n. 1. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe si infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezinta un numar complex intr-un sistem de coordonate carteziene. – Din fr. affixe, lat. affixus.

complex, -a adj. (lat. com-plexus. V. per-plex). Care cuprinde mai multe lucruri: ideie complexa. Gram. Care e modificat de un complement: subiect complex. Aritm. numar complex, compus din unitati de diferite specii. S. n., pl. e si uri. complexitate.

COORDINANTA s. f. 1. legatura chimica particulara care explica legatura mai multor molecule dintr-un compus complex. 2. (fiz.) numar al ionilor sau atomilor legati direct la un element central. (< fr. coordinence)

HADAMARD [adama:r], Jacques Salomon (1865-1963), matematician francez. Prof. univ. la Bordeaux si Paris. A studiat teoria ecuatiilor diferentiale cu derivate partiale, teoria functiilor de variabila complexa, teoria numerelor; contributii in analiza functionala si in teoria functiilor analitice intregi. M. de onoare al Acad. Romane (1957).

PARAMETRU, parametri, s. m. 1. (Mat.) Variabila independenta a unei functii, care se defineste pe multimea numerelor reale sau complexe. 2. Marime proprie a unui obiect, unui mecanism, unui sistem, unui fenomen etc., care serveste la caracterizarea unor proprietati ale acestora. – Din fr. parametre.

SCALAR s.m. (op. vector, vectorial) Marime stabilita numai prin valoarea ei numerica, care nu depinde de vreun sistem de referinta. ♦ numar real sau complex. // adj., s.n. (Marime) care poate fi masurata dupa o anumita scara, determinata printr-un singur numar real care ii arata valoarea. [Cf. fr. scalaire, germ. skalar, Skalar < lat. scala – scara].

OMOGRAFIE s. f. 1. faptul, insusirea de a fi omograf; situatie in care se afla doua cuvinte omografe. 2. (mat.) corespondenta biunivoca a multimii numerelor reale sau complexe, exprimata in forma de raport a doua polinoame de gradul intai; transfomare omografica. (< fr. h*********e)

ALGEBRA s. f. 1. Teorie a operatiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe si rezolvarea ecuatiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice si a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual scolar care se ocupa cu studierea acestor operatii. 2. (In sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozitiilor, claselor si relatiilor. – Din fr. algebre, lat. algebra.

ROMAN¹ ~e n. 1) Specie a genului epic in proza (mai rar in versuri), de proportii mari, cu actiune complexa, pe mai multe planuri, la care participa un numar mare de personaje. 2) pop. Aventura amoroasa. /<fr. roman

COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).

MULTIPLU, -A, multipli, -e, s. m. adj. 1. S. m. (Mat.) numar intreg divizibil cu un numar intreg dat; produs rezultat din inmultirea unui numar dat cu un numar intreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitatile de masura mai mari decat unitatea-tip, considerate in raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este in numar mai mare si de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structura complexa, care prezinta aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus.

COMPLEX, -A I. adj. format din mai multe parti; care intruneste mai multe idei, elemente, unitati etc. ◊ (mat.) numar ~ = numar format prin insumarea unui numar real cu unul imaginar. II. s. n. 1. intreg format din mai multe elemente. 2. ansamblu de unitati (comerciale, industriale, sportive). 3. (constr.) imbracaminte de etansare din mai multe straturi izolate. 4. (med.) ansamblu de reprezentari si amintiri cu o puternica valoare sau semnificatie afectiva. ♦ ~ de inferioritate = sentiment de neincredere in fortele proprii. (< fr. complexe, lat. complexus)

FRECVENTA, frecvente, s. f. 1. Repetare deasa si regulata a unei actiuni, a unui fapt. ♦ (In invatamant) Participare a studentilor sau a elevilor la cursuri. 2. (Fiz.) Marime care arata de cate ori se produce un fenomen intr-o unitate de timp. ◊ Curent de inalta (sau de joasa) frecventa = curent electric care isi schimba sensul de un numar mare (sau mic) de ori intr-o unitate de timp. 3. (Fon.; in sintagma) Frecventa fundamentala = prima armonica a unui semnal complex; fundamentala. – Din lat. frequentia, fr. frequence.

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

PERIOADA s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)

PERIOADA s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].

PROBABILITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. 2. (stat. mat.) raportul dintre numarul cazurilor favorabile si al celor total posibile dintr-o experienta etc. ♦ teoria ~tatii = teorie despre fenomene sau evenimente intamplatoare, repetabile, cu caracter de masa; calculul ~tatilor = capitol al matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau eveniment dintr-un complex de fenomene ori evenimente de acelasi fel. (< fr. probabilite, lat. probabilitas)

CAMERA s. f. I. 1. incapere intr-un apartament. ♦ muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment intr-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). ♦ ~ obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei in semnale video; ~ de combustie = incapere a motorului cu ardere interna in care se aprinde amestecul de gaze. II. tub inchis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie avand ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)