CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arata ca fiinta sau lucrul desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau in timp, de vorbitor). Ia in brate cea caldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealalta; celalalt taram. II. Art., adj. 1. (Preceda un adjectiv care determina un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoana, nearticulat) Fruntea ta cea lata. Stefan cel Mare. 2. (Preceda un numeral ordinal sau c******l) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formeaza superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (In loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) in cazul cel mai favorabil, in cazul extrem. Cel putin = a) minimum; b) macar, barem. 4. (Substantiveaza adjectivul pe care il preceda) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat, in spatiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoara (sau cu coarne) = d****l. (Intra in formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetica sintactica).

UNULEA, UNA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; in numerale ordinale compuse, indicand unitatea care urmeaza dupa zeci, sute, mii etc.; de obicei adjectival) A treizeci si una pagina. - Unu + le + a.

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indica o fiinta) Il strig pe Ion. A impuscat pe lup in cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indica un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotarat sau negativ) L-a intrebat pe el. Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Pe cine sa chem? L-a adus si pe celalalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe altii, unele pe altele) = reciproc, intre ei (sau intre ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotarat „cati”, „cate”, cu valoare de pronume relativ) Pe cati i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, c******l, distributiv) Pe al doilea nu l-am vazut. Aduna pe 5 cu 7. Vedea pe cate unul zambind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparatie „ca”) Ma priveste ca pe un strain. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dansa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravan. II. (Introduce un complement indirect). 1. In legatura cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Impotriva, in contra (cuiva). E pornit pe el. 3. In schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ◊ (Cu o nuanta temporala si distributiva) in schimbul unei munci (de o zi, de o luna etc.); in timp de... Cat sa-ti dau pe an? III. (Introduce un complement circumstantial) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) S-a oprit pe o treapta. ◊ Expr. Pe lume = in cuprinsul lumii, pretutindeni; in diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanta instrumentala) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanta temporala) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Da complementului pe langa care sta o nuanta de aproximatie) Cauta pe dupa banci. ◊ Expr. Pe acasa = a) undeva in preajma sau in apropierea casei; b) in interiorul casei, la casa in care locuieste cineva sau in sanul familiei sale. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de laturi. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pe caldura asta o sa ne uscam de sete. ◊ Loc. adv. Pe maine = a) in cursul zilei de maine; b) pentru maine; pana maine. ◊ Loc. conj. Pe cand = a) in timp ce, pe vremea cand; b) (cu nuanta adversativa) in acest timp insa, in schimb (in acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe dupa... = cam dupa... aproximativ dupa... Pe aproape de... = (cam) in apropierea..., (cam) inainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durata de..., in fiecare, la fiecare, pentru fiecare: intr-o perioada de... Cantitate de carbune planificata pe 5 ani. ♦ In, spre, inspre. Pe primavara. Pe-nserate. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) A plecat pe furis. ◊ Expr. (Pop.) A ramane (sau a fi) pe a cuiva = a ramane (sau a fi) pe voia cuiva, a se face dupa cum doreste (cineva). (Pop.) Duca-i pe aceea... = daca-i asa..., daca asa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanta locala) Munceau pana cadeau pe branci. ♦ In schimbul..., pentru..., cu pretul..., cu... ♦ (Cu o nuanta instrumentala) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; in... ♦ (Cu o nuanta cantitativa; in expr.) Pe atat(a) sau p-atata = in aceasta masura, intr-atata, cu atata, la atata. ♦ (Indica un raport de masura) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Cate trei spectacole pe saptamana. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din doua. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstantial de cauza, adesea cu nuanta finala) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ In urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstantial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., sa... S-a asternut pe somn. 6. (In formule de juramant) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toata viata. [Var.: (inv. si pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

OARA ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. in componenta numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile cand se produce o intamplare sau un fapt care se repeta; data. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ◊ Ori de cate ori de fiecare data. /<lat. hora

cit (cita; pl. citi cite), adj. – 1. In ce masura, in ce grad, in ce durata de timp (adj. si adv. inter.) – Cit se poate. – Nu stiu cit, cine stie cit. – Pe cit. – 2. Ca, precum (serveste drept corelatie in comparatiile de egalitate in care se ia in consideratie aspectul cantitativ): maminca cit sapte si bea cit opt (Alecsandri). – Cit negru sub unghie. – Cita frunza si iarba. – Cit colo. – Cit colea. – Cit de colo. – Cit pe ce. – Nici cit. – 3. In compararea retorica a doi termeni identici, indica ideea de „o vreme, un rastimp”: s-au luptat cit s-au luptat (I. Teodoreanu). – 4. In comparatiile al caror prim termen lipseste, indica ideea de „cit mai mult posibil”: merinde cit a putut duce calul (Ispirescu); piinea cit de proaspata, vinul cit de vechi si nevasta cit de tinara (Alecsandri). – 5. In timpul in care, atita timp, pina cind (indica limita duratei vb. care urmeaza): cit n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o sa patim (Alecsandri). – 6. Oricit de: marea citu-i de lata (Dosoftei). – 7. Enorm: cita caciula (Creanga), (rar cu aceasta folosire, se prefera der. citamai). – 8. In corelatie cu atit, indica o echivalenta sau egalitate de cantitati: citi fragari pe la Arad, atitea ganduri ma bat (Popular, Trans.). – Cu cit... cu atit. – Cit... cit. – Cit de cit. – Numai cit. – Cit pentru, cit despre. – 9. Astfel incit: multi au cazut, cit abia au scapat (Ludescu). – 10. De cind: cit iesea omul din straja Bucurestilor (Ghica). – Cit ce. – 11. (Refl.) In ce numar? In ce cantitate? cu citi te-ai sarutat? (Popular Trans.). – Cite toate. – Cite si mai cite. – 12. Cu forma art. al citelea (f. a cita), introduce intrebarile la care se asteapta ca raspuns un numeral ordinal. – 13. (S. n.) Numarul rezultat dintr-o impartire. Mr. cit, megl. cǫt, istr. cat. Lat. quantus, contaminat cu lat. quotus (Procopovici, Dacor., I, 173; cf. Puscariu, 378; Candrea-Dens., 361; DAR); cf. it., port. quanto, prov., v. fr. quant, sp. quant. Rezultatul normal al lui quantus ar fi *cint; insa numai Procopovici s-a gindit la posibilitatea de a explica rom. prin confuzia cu quot. DAR explica forma art. citelea prin quotus-libet, care nu este posibila fonetic. Der. citime, citatime, s. f. (cantitate). Comp. citamai (var. citamai), adv. (enorm, foarte mare); citusi, adv. (inv., nu conteaza cit, pastrat in expresia citusi de putin); citva, adj. (la sing., cu functie adv., un timp, o vreme; la pl., cu functie adj., unii, citiva); decit, conj. (corelatie a comparatiilor de inegalitate; mai mult ca; numai ca, dar); incit, conj. (atit de mult ca); intrucit, conj. (deoarece, avind in vedere ca); oarecit (var. oarecitva), adv. (intr-un fel); oricit (var. vericit), adj. (in orice cantitate).

CEL², CEA, cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau in timp, de subiectul vorbitor). 1. (Cand urmeaza dupa substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La placinte inainte Si la razboi inapoi (CREANGA). ♦ (Cu valoare emfatica, inaintea substantivului) Ia deci in brate cea plosca burduhoasa (NEGRUZZI). 2. (Reg., inaintea substantivului, de obicei in forma cela, ceea) Celalalt. Si salta din val in val Pan' sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealalta; celalalt taram. II. Art. adj. 1. (Preceda un adjectiv care urmeaza dupa un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineata Umple-mi sanul de dulceata (JARNIK-BIRSEANU). ◊ (In formarea numelor unor domnitori) Stefan cel Mare. 2. (Preceda un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac. 3. (La pl., determina numerale c*******e) Sa-si aleaga de sotie pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formeaza superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (In expr.) Cel mult = in cazul cel mai favorabil; in cazul extrem. Cel putin = macar, barem. Cel din (sau de pe) urma = ultimul. In cele din (sau de pe) urma = in sfarsit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor – Var. (I) cela, ceea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetica sintactica).

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv, cand cuvantul care preceda nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Inaintea numeralelor ordinale, incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

CINCI num. card. Numar situat in numaratoare intre patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee taratoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei si s-au intors cinci. ◊ (In locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Aduce cate cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).

CINCISPREZECE num. card. Numar situat in numaratoare intre paisprezece si saisprezece. ◊ (Adjectival) Cincisprezece zile. ◊ (Substantivat) Cincisprezece au sosit. ◊ (In locul numeralului ordinal) Capitolul cincisprezece. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cincisprezece ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Pleaca cate cincisprezece. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. [Var.: (reg.) cinsprezece, cincisprece, cinsprece, num. card.] – Cinci + spre + zece.

CINCIZECI num. card. Numar situat in numaratoare intre patruzeci si noua si cincizeci si unu. ◊ (Adjectival) Acum cincizeci de ani. ◊ (Substantivat) Au muncit cincizeci. ◊ (in locul numeralului ordinal) Pagina cincizeci. (Intra in componenta num. adverbial) De cincizeci de ori. ◊ (Precedat de „cate” intra in componenta num. distributiv) Vin cate cincizeci. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. [Var.: cinzeci num. card.] – Cinci + zeci.

ORDINAL, ordinale, adj. (In sintagma) numeral ordinal = numeral care indica, intr-o serie, locul, ordinea numerica. – Din fr. ordinal.

AL a (ai, ale) art. (se foloseste: a) inaintea unui substantiv in genitiv sau inaintea unui pronume posesiv; b) inaintea numeralelor ordinale) Tovaras al copilariei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

ORDINAL, -A adj. Care indica ordinea, rangul. ♦ numeral ordinal = numeral care arata ordinea, locul intr-o serie. [Cf. fr. ordinal, lat. ordinalis].

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv, cand cuvantul care preceda nu are articol enclitic) Nevasta acestui sarac era muncitoare... iar a celui bogat era pestrita la mate (CREANGA). 2. (Inaintea numeralelor ordinale, incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

al art. m. care arata gen.: al meu, al lor, al unuia, al omului; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, si' n expresiunea alde. V. alde.

ordinal ~e adj. : numeral ~ numeral care indica ordinea, locul unui obiect intr-o serie. /<fr. ordinal

ordinal I. adj. numeral ~ = numeral care indica intr-o serie locul, ordinea numerica. II. s. n. (mot.) numar care arata pentru un anumit obiect al catelea este el intr-un sir de obiecte. (< fr. ordinal)