BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (In sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzand numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii isi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.

nume s. 1. denumire, numire, (livr.) denominatie, (rar) intitulare, (inv.) titlu, titulatura. (Ce ~ poarta?) 2. nume de botez v. prenume; nume de familie = patronim, patronimic, (inv. si reg.) porecla; nume mic v. prenume. 3. v. porecla. 4. v. apelativ. 5. v. substantiv. 6. v. reputatie.

prenume (nume dat la nastere) s. n., pl. prenume

BOTEZ ~uri n. 1) Ritual crestin de primire in randul credinciosilor a unui nou-nascut, constand in afundarea lui in apa sfintita si in atribuirea unui prenume. ◊ nume de ~ nume dat unui copil la botez. ~ul focului prima participare la o lupta. 2) Apa folosita pentru savarsirea acestui ritual. 3) Petrecere organizata cu prilejul acestui ritual; cumetrie. /v. a boteza

MONOGRAMA, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau cusut, format prin alaturarea sau impletirea initialelor numelui si prenumelui unei persoane. [Var.: monogram s. n.] – Din fr. monogramme.

PREnume s. nume de botez, nume mic, (impr.) pronume. (Are ~le Ion.)

PROnume s. v. nume de botez, nume mic, prenume.

MONOGRAMA ~e f. Semn compus din literele initiale ale numelui si prenumelui unei persoane, aplicat pe diverse obiecte prin scriere, brodare sau gravare. [G.-D. monogramei] /<fr. monogramme

PREnume ~ n. nume individual dat unui om la nastere, prin care se distinge fiecare membru al unei familii; nume mic; nume de botez. /<fr. prenom, lat. praenomon

!nea³ (+ prenume m. / nume de familie) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui nea (lui nea Nelu/Popescu)

INITIAL, -A, initiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la inceput, de la inceput; incepator. 2. S. f. Litera cu care se incepe un cuvant. ♦ Abreviere a prenumelui (si a numelui) unei persoane, formata din initiale (2). [Pr.: -ti-al] – Din fr. initial.

PREnume, prenume, s. n. nume care se da unui om la nastere si care distinge pe fiecare dintre membrii aceleiasi familii; nume de botez. – Din fr. prenom, lat. praenomen (dupa nume).

INITIALA ~e f. 1) Litera cu care incepe un cuvant. 2) mai ales la pl. Prima litera (scrisa izolat si cu punct) a prenumelui si a numelui. /<fr. initial

prenume s.n. numele (particular) dat cuiva la nastere, deosebit de acela de familie; nume mic. [Var. (prin confuzie) pronume s.n. / cf. fr. prenom, lat. praenomen].

PREnume s. n. nume care se da cuiva la nastere; nume de botez. (dupa fr. prenom, lat. praenomen)

BOTEZ, botezuri, s. n. 1. Ritual crestin de primire a cuiva printre credinciosii bisericii, atribuindu-se celui botezat si un nume; p. ext. petrecerea care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ nume de botez = prenume. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activa la o lupta. 2. Apa folosita pentru savarsirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasma a credinciosilor si a caselor lor de catre preot, cu prilejul unor slujbe sau sarbatori bisericesti. – Postverbal al lui boteza.

madam (~ + nume de familie/prenume f.) (fam.) s. f., g.-d. lui madam

PROnume ~ n. 1) gram. Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce tin locul unor nume. 2) inv. reg. v. PREnume. /<lat. pronomen, fr. pronom

NEA³ s. m. (Pop. si fam.; urmat de un prenume masculin sau de un nume de familie) Termen de respect cu care se adreseaza un copil sau o persoana mai tanara unui barbat mai in varsta. – De la nene.

SIN¹ s. m. invar. (Inv. si reg.; particula care preceda prenumele tatalui si intra in componenta numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synu.

PROnume, pronume, s. n. 1. (Gram.) Parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv. 2. (Prin confuzie) Prenume. – Din lat. pronomen, fr. pronom (dupa nume).

ISCALITURA ~i f. numele de familie al unei persoane (uneori cu initiala prenumelui, eventual si a patronimicului) scris de ea insasi pe un document sau la sfarsitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-si asuma o anumita responsabilitate; semnatura. /a iscali + suf. ~Itura

GENTILICIU I. adj., s. n. (nume) de familie, de neam, care se intercala intre prenume si porecla, constituind semnul cetateniei romane. II. adj. care apartine gintei romane. (< lat. gentilicius, fr. gentilice)

pronume (pronume), s. n. – 1. Parte de vorbire care tine locul unui substantiv. – 2. Nume (de familie). – Fr. pronom, tratat dupa paralelismul nom – nume (dupa opinia neverosimila a lui Tiktin, rom. ar fi un calc din rus. prozvanie). Cel de al doilea sens este rezultatul unei duble confuzii, a fr. pronom cu prenom, si sensul de „nume de botez” cu cel de „supranume”; pentru care unii puristi recomanda forma prenume, s. n., care se foloseste numai pentru prenumele latine.