ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofa in care literele initiale ale versurilor alcatuiesc un cuvant (nume propriu, dedicatie etc.) sau o propozitie. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.

ADJECTIVAL, -A, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotarat, cu forme speciale, care insoteste un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care indeplineste functia de adjectiv. Locutiune adjectivala. – Din fr. adjectival.

ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... ♦ Lucruri, intamplari de felul... 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... 3. (Precedand un nume propriu, un nume de rudenie etc.) Alde Ion – Al + de⁴.

GHITMAN, ghitmani, s. m. (Reg.) Un fel de placinta cu branza si smantana. – Din Gethsemani (nume propriu).

JUNIOR, -OARA, juniori, -oare, subst., adj. 1. S. m. si f., adj. (Sportiv) care are varsta intre circa 13 si 19 ani, limitele de varsta variind de la o specialitate sportiva la alta. 2. S. m. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu senior) Fiul (considerat in raport cu tatal). [Acc. si (2) junior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

PARTICULA, particule, s. f. 1. Parte foarte mica dintr-o substanta, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particula elementara = particula constitutiva a materiei (electron, proton etc.) care se prezinta ca o unitate cu insusiri specifice si nu poate fi redusa in unitati mai simple. Particula alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particula beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atasat la un cuvant; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru parti de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvant care insoteste un nume propriu de familie, de demnitate, indicand gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indica o fiinta) Il strig pe Ion. A impuscat pe lup in cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indica un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotarat sau negativ) L-a intrebat pe el. Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Pe cine sa chem? L-a adus si pe celalalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe altii, unele pe altele) = reciproc, intre ei (sau intre ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotarat „cati”, „cate”, cu valoare de pronume relativ) Pe cati i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, c******l, distributiv) Pe al doilea nu l-am vazut. Aduna pe 5 cu 7. Vedea pe cate unul zambind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparatie „ca”) Ma priveste ca pe un strain. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dansa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravan. II. (Introduce un complement indirect). 1. In legatura cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Impotriva, in contra (cuiva). E pornit pe el. 3. In schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ◊ (Cu o nuanta temporala si distributiva) in schimbul unei munci (de o zi, de o luna etc.); in timp de... Cat sa-ti dau pe an? III. (Introduce un complement circumstantial) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) S-a oprit pe o treapta. ◊ Expr. Pe lume = in cuprinsul lumii, pretutindeni; in diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanta instrumentala) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanta temporala) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Da complementului pe langa care sta o nuanta de aproximatie) Cauta pe dupa banci. ◊ Expr. Pe acasa = a) undeva in preajma sau in apropierea casei; b) in interiorul casei, la casa in care locuieste cineva sau in sanul familiei sale. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de laturi. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pe caldura asta o sa ne uscam de sete. ◊ Loc. adv. Pe maine = a) in cursul zilei de maine; b) pentru maine; pana maine. ◊ Loc. conj. Pe cand = a) in timp ce, pe vremea cand; b) (cu nuanta adversativa) in acest timp insa, in schimb (in acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe dupa... = cam dupa... aproximativ dupa... Pe aproape de... = (cam) in apropierea..., (cam) inainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durata de..., in fiecare, la fiecare, pentru fiecare: intr-o perioada de... Cantitate de carbune planificata pe 5 ani. ♦ In, spre, inspre. Pe primavara. Pe-nserate. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) A plecat pe furis. ◊ Expr. (Pop.) A ramane (sau a fi) pe a cuiva = a ramane (sau a fi) pe voia cuiva, a se face dupa cum doreste (cineva). (Pop.) Duca-i pe aceea... = daca-i asa..., daca asa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanta locala) Munceau pana cadeau pe branci. ♦ In schimbul..., pentru..., cu pretul..., cu... ♦ (Cu o nuanta instrumentala) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; in... ♦ (Cu o nuanta cantitativa; in expr.) Pe atat(a) sau p-atata = in aceasta masura, intr-atata, cu atata, la atata. ♦ (Indica un raport de masura) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Cate trei spectacole pe saptamana. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din doua. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstantial de cauza, adesea cu nuanta finala) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ In urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstantial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., sa... S-a asternut pe somn. 6. (In formule de juramant) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toata viata. [Var.: (inv. si pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

ANTONOMAZA, antonomaze, s. f. Figura de stil care consta in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze in locul unui nume propriu; antonomasie. – Din fr. antonomase.

EFENDI s. m. invar. (Inv.) Titlu de politete pus in Turcia, dupa un nume propriu, invatatilor, functionarilor; persoana care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

SENIOR², -OARA, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Sportiv) care a depasit varsta juniorilor, varsta care variaza de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) mai in varsta, mai batrana. 3. S. n. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu junior) Tatal (considerat in raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

nene s. m., art. nenea, g.-d, art. lui nenea (si nea + nume propriu)

ANTONOMAZA ~e f. Figura de stil, constand in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun si invers. /<fr. anthonomase

ANAGRAMA s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvant (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obtine un alt cuvant sau o alta fraza; cuvant obtinut prin anagramare. ♦ Enigma in versuri formata din doua parti, prima dedicata cuvantului de baza, iar a doua definind cuvantul obtinut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – in alta ordine, gramma – litera].

ANOMINATIE s.f. (Lit.) Figura de stil care consta in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. [< fr. annomination, cf. lat. ad – langa, nominare – a numi].

GEONIM s.n. Nume de loc adoptat ca nume propriu. [< fr. geonyme, cf. gr. ge – pamant, onoma – nume].

LEVIT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. levite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, insemnand „acela care uneste”].

ZAPOROJAN, zaporojeni, s. m. Cazac dintr-o organizatie autonoma ucraineana cu caracter militar (dintre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea). – Din Zaporojie (nume propriu) + suf. -an.

METONOMASIE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui in alta limba; metonomaza. [Gen. -iei. / < fr. metonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume].

GOBSECK s.m. Camatar (< Gobseck, nume propriu)

ADJECTIVAL, -A adj. Exprimat printr-un adjectiv. ◊ Articol adjectival = articol pus pe langa un adjectiv legat de un substantiv articulat sau de un nume propriu. ♦ Care indeplineste functia de adjectiv. [< fr. adjectival].

ANTONOMAZA s.f. Figura de stil constand in folosirea unui nume comun in locul unui nume propriu si invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti – in loc de, onoma – nume].

aga (-ale), s. n. – 1. Ofiter superior in armata turca. – 2. Nobil de rang secundar, ofiter superior; este atestat in Munt. incepind de la 1620, in locul celui care inainte se numea capitan de vinatori. Era conducatorul militar al politiei, inspector al pietelor urbane si, dupa rascoala din 1655, conducatorul militar al infanteriei; avea inchisoare proprie si tribunal la el acasa. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Seineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. aga. Este un hibrid gramatical. La inceput, sing. sau a fost aga, forma care explica pl. agale. Mai tirziu sing. a fost asimilat cu tipul tata; astfel ca astazi sing. este m., in ciuda formei, iar pl. este f., in ciuda sensului. DAR trateaza drept cuvinte distincte aga (pl. aghii, a carui forma este falsa) si aga. Der. agesc, adj. (politienesc); agie, s. f. (politie; birou al unui aga); agoaie, s. f. (sotie de aga); agiesc, adj. (politienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, si considerat gresit nume propriu (Seineanu, II, 11; Bogaci).

aghios (aghioase), s. n. – Imn liturgic care incepe cu: ἄγιος ὁ θεός. Mgr. ἄγιος „sfant”. (DAR). – Der. aghiuta, s. m. (diavol), folosit mai frecvent ca nume propriu; este un dim. care exista alaturi de sfintuletul „diavolul”, expresie eufemistica avind o nuanta comico-familiara.

al adj. si pron. – 1. Acela, cel (care): vrajitorul ala (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasa (Voiculescu) (cu aceasta folosire este fam. si se prefera cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a intari semnificatia demonstrativa: unde incepu reteveiul a le inmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoana (cind este m.) sau obiect (cind este f.) care nu poate fi descrisa sau desemnata cu nume propriu: numai ce ma pomenesc cu un ala (Caragiale). – 5. (Vulg.; in Munt.) A (se) ala, vb. invariabil, poate indica orice actiune, in cazurile in care nu se gaseste la moment cuvint propriu, sau se doreste evitarea unui cuvint indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: al, gen. alui, pl. ai, gen. alor; f. a, gen. alei, pl. ale, gen. alor. Ca adj. postpus si ca pron. primeste un -a paragogic; sufera modificari numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe a initial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, si in parte prin intrebuintare, se confunda cu cuvintul precedent, de care s-a separat doar intr-o epoca relativ recenta. In limba actuala nu este posibil sa se mai confunde, astfel incit al ramine pentru a desemna relatiile de posesie (si numeralul ordinal), pe cind folosirea lui al se confunda cu a lui acel(a) sau cel(a). Intr-adevar, limba literara confunda constant al 1 si 2 cu acel(a) si al 3 cu cel(a), si prefera formele acestea din urma, intrucit considera cuvintul al ca avind o anume nuanta de vulgaritate sau, cel putin, de familiaritate. In sensurile 3-5 este de neinlocuit, fiind vorba in aceste trei cazuri de constructii proprii rom. Sensul 4 raspunde aceleiasi necesitati ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. si pron. dem. in rom. se explica prin numeroasele sale intrebuintari nuantate diferit, si in acelasi timp prin originea lor unica. Intr-adevar, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Gazdaru si DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; si adj. si pron. al, f. a. La acestea s-ar putea adauga seria de compusi de la ille, ca cel si acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. si romanic in general: muntele; al doilea; al meu; al mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocutiune dem., care indica o referinta la ceva cunoscut): alde ma-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creanga). Este comp. din al cu de. Pentru a intelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sint: saracul al(a) de Ion, astfel incit constructia este eliptica, prin suprimarea unui adj. Constructia se reduce la al de, unde de are sens relativ: al de ieri. DAR da alta explicatie, bazata pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intentiei constructiei, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

GODIN s.n. Soba de fier de obicei cilindrica, folosita la incalzit. [Pl. -nuri, -ne, var. goden s.n. / < fr. Godin – nume propriu].

balaur (balauri), s. m. – 1. Dragon, monstru, hidra. – 2. Tigan. – Var. balaur, (inv.) balaure. Mr. bul’ar. Origine necunoscuta. Pare evident ca este vorba de un cuvint identic cu alb. bolje „sarpe”, buljar „sarpe de apa” (de unde provine cu siguranta mr.), si cu sb. bla(v)or, blavur; dar nu este sigura filiatia sa exacta. Dupa Cihac, Meyer 41 si Berneker 58, rom. provine din sb., si acesta din alb., care ar reprezenta lat. bel(l)ua; totusi, sb. nu este suficient pentru a explica fonetismul rom., in timp ce, dimpotriva, sb. pare mai curind a se explica drept imprumut din rom. (cf. Candrea, Elementele, 407). Celelalte solutii nu ofera mai multa probalilitate: din gr. πελώριον, dupa Roesler 555; din belua aura, dupa o ipoteza curioasa a lui Philippide, II, 633; din belluarius, dupa Pascu, Arch. Rom., VI, 224, si Pascu, I, 84. Aceasta ultima ipoteza poate parea plauzibila; dar rezultatul ei normal ar fi *balar (cf. alb. buljar). Pascu incearca sa elimine dificultatea, presupunind o analogie cu laur; insa nu se intelege necesitatea unei asemenea analogii. Adaugam ca Lahovary 317 crede ca este vorba de un cuvint anterior perioadei indo-europene; si ca Moldovan 422 il deriva din arab. billaur, bullar „umflat”, care, dupa Dozy, Suppl. I, 110, este cuvintul gr. βηρύλλος. Faptul ca este vorba de un cuvint balcanic, fara explicatie in celelalte limbi cunoscute, ne face sa credem ca formele lui actuale trebuie sa se reduca la o radacina tracica *bell- sau ber- „fiara, monstru”, care nu stim daca ar fi coincis cu gr. πελώριον „monstru”. Pentru acest ultim cuvint, Boissacq 765 presupune un indoeurop. *queror. Este posibil sa ramina o urma din cuvintul tracic pe care l-am semnalat in numele eroului mitic Bellerophon; in acest nume, legenda interpreteaza prima parte, βελλέρος, ca nume propriu al unui frate al personajului, considerand ca numele sau inseamna „cel care ucide monstrul” (nu „cel care il ucide pe Belleros”, cum se interpreteaza curent). Terminatia -aur prezinta o evidenta similitudine cu cea a gr. ϰενταύρος, care pina in prezent nu a fost explicata satisfacator, si in care este de asemenea posibil sa se intrevada o influenta tracica. Der. balauroaica, s. f. (hidra); balaoana, s. f. (tiganca). Prin rom. se explica sas. balaur „dragon” si sb. balaura, termen de insulta.

bolfa (bolfe), s. f. – Nodul, umflatura, tumoare. Creatie expresiva, cf. birfi, borh-, bort, buh-, bulz. – Der. bolfe, s. f. pl. (gilci, amigdalita), cf. boarfe; bolfi, vb. (a umfla, a se mari); bolfos, adj. (umflat); bulfei, adj. (umflat); Dolfa, s. f. (nume de catea); Dolfu, Dulfu, s. m. (nume propriu de ciine); dolfan, adj. (Trans., bogatan, instarit, opulent); dolofan, adj. (rotofei, grasut), pe care Cihac, II, 99 (urmat de Candrea) il pune in legatura in mod curios cu sl. dolufinu „delfin”. Din rom. provine rut. boljfa „tumoare” (Candrea, Elementele, 407).

bolocan (-na), adj. – Tont, prost, netot. Se foloseste si ca nume propriu de bou. Mag. bolyoka (Scriban). – Der. bolocani, bolohani, bolovani, vb. (a se holba), care a ajuns sa se confunde cu der. de la bolovan; bolocanos, adj. (grosolan, necioplit); bolohonita, s. f. (proasta, ingimfata).

borz (-oarza), adj. – 1. Zbirlit, cu parul rasculat. – 2. (S. m.) Bau-bau, sperietoare. Mag. borzas (Cihac, II, 484); borzos (Galdi, Dict., 110). – Der. boarza, s. f. (negrusca, Nigella damascena); borza, s. f. (gindac, Blaps mortisaga); Borzila, s. m. (nume propriu de bou); borzos, adj. (zbirlit). Cf. sborsi.

bour (bouri), s. m. – 1. Taur salbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capat incovoiat al unui obiect. – 4. Emblema, stema, pecete a Moldovei. – 5. (Inv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele indoite in asa fel incit se unesc la virfuri. – Var. buar, buor, boar, bo(ho)r, toate inv. Lat. būbalus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Puscariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil sa fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tauras”, ceea ce ar fi usurat confuzia ulterioara intre cele doua animale, bou si bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., considera ca bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a indrepta, a inalta, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, il deriva de la bou; cf. opinia contrara a lui Pascu, Beitrage, 16; bourel, s. m. (bour tinar; melc; animal, Lucanus cervus; pasare, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascutit, cu virf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a indrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascutit, cu virf). Trebuie adaugat probabil aici bur, care apare numai in expresia destul de rara, bou bur „bou balan”. Dupa Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi si una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buar, boor › bor. Aceasta reducere, care ar fi normala (cf. nour › nor), s-a oprit probabil intrucit cuvintul a iesit mai mult sau mai putin din uz, o data disparut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; dupa Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datoreaza influentei lui r).

SENIOR s.m. Stapan al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe langa un nume propriu) Care este mai in varsta, mai batran; batranul, tatal. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].

ANOMINATIE s. f. figura de stil, constand in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. (< fr. annomination)

ASTRONIM s. n. nume propriu de corpuri ceresti. (< fr. astronyme)

HETEROZA s. f. (lingv.) inlocuire a unei expresii precise cu una mai putin precisa, de obicei un nume propriu de oras cu un nume comun care exprima atributul sau. (< fr. heterose)

METONOMASIE s. f. schimbare a unui nume propriu prin traducerea in alta limba; metonomaza. (< fr. metonomasie)

TOPONIM s. n. nume propriu de loc; toponimic. (< fr. toponyme)

ghisman (ghismane), s. n. – Placinta cu brinza. – Var. ghismana, ghitman(a). De la Ghetsemani, nume propriu, datorita faptului ca s-a facut la inceput pentru sarbatoarea Pastelui (Bogrea, Dacor., III, 724; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188).

gide (gizi), s. m. – 1. Calau. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecator. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientala. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. Dupa Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „calau”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de ciine), pentru a carui variatie vocalica cf. giza-ghiza; ghidanac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidalan, s. m. (vlajgan); ghidus, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -us; ghidusesc, adj. (caraghios); ghidusie, s. f. (caraghioslic). Ghidus este considerat de Philippide, Principii, 64 si DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 si la Scriban din mag. budos „puturos”, de unde provine si sas. bidusch; si de Draganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidos „pastor de capre”, aluzie la un obicei popular de Craciun. Nici una din aceste explicatii nu ni se pare convingatoare.

laba (labe), s. f. – 1. Partea de jos a piciorului, picior de animal si, prin extensie, de om. – 2. Picior. – 3. Mina, gheara. – 4. Paleta, cama la batatoare. – 5. (Arg.) Pantof. – 6. (Arg.) M********e. – 7. (Arg.) Carte de joc de 5 puncte: fratele labei, carte de joc de 4 puncte. Mag. lab „picior” (Cihac, II, 511; DAR; Galdi, Dict., 93), din sl. lapa, cf. bg., rus., lapa, pol. łapa. – Der. labos, adj.; labus, s. m. (nume propriu de ciine); l*****u, s. m. (Arg., o*****t), cu suf. -giu; labos, s. n. (Trans., cratita), din mag. labas „cu labe” (DAR; Galdi, Dict., 140); labanat, adj. (cu picioare lungi).

leah (-lehi), s. m. – Polonez. – Var. (inv.) leav, les. Sl. lechu (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Byhan 317), cf. rut. ljach, tc. leh. – Der. leasca, s. f. (poloneza); lesesc, adj. (polon); leseste, adv. (ca polonezii); Lehia, s. f. (Polonia, inv.); Lehliu, nume propriu, din tc. lehli „polonez”.

naiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Seineanu, Semasiol., 61), prin intermediul tig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curind o imprecatie generica decit un nume propriu al demonului. Der. propusa de la n’aiba (parte de noi) nu pare normala (duca-se pe pustiu sau uciga-l toaca sint alte denumiri ale demonului; dar duca-se sau uciga-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este putin probabil. – Der. naibui, vb. (a trimite la d****l).

nod (noduri), s. n. – 1. Loc de legatura a doua fire, a doua fisii de pinza etc. – 2. Legatura dintre ram si trunchi. – 3. Umflatura, tumoare. – 4. Articulatie. – 5. Mila marina. – 6. Intriga, centru de actiune. – 7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl. nod. Lat. nodus (Puscariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. no, alb. nue. – Der. noada, s. f. (coccis), ca neg-neaga, tol-toala, tep-teapa etc., cf. mr. noada „membru viril” (de la un lat. *noda, dupa Candrea-Dens., 1236 si Pascu, I, 128; din lat. nodus incrucisat cu coada, dupa Iordan, Dift., 189; din lat. nates „fese, buci”, incrucisat cu coda, dupa Tiktin), ideea unei asocieri cu coada fiind evidenta, cf. cuvintul urmator; Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon), cf. si alt nume popular al sau Codea); nodei, s. n. (inv., articulatie; rotula), cu suf. -ei, cf. grindei (din lat. nodellus, dupa Scriban); nodit, s. n. (Olt., rotula); nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin incrucisarea cu sodolan; nodos, adj. (cu noduri); noduros (var. nodoros), adj. (nodos), cf. it. nodoroso, nodoso; nodulet, s. m. (mucos, tingau); nodut, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis); inoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli; refl., a se atasa, a indragi, a lega prietenie; (despre ciini) a se cupla), der. intern sau lat. innodare (Mon. Germ. hist., XXXIV), dupa Candrea-Dens., 1238 si DAR, din lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a parui).

spirea s. m. – (Arg.) Carte de joc de trei puncte. Origine necunoscuta. Spirea ester nume propriu de persoana, dar nu se vede legatura.

tafandache s. m. – Caraghios, mascarici, bufon. Origine necunoscuta; dupa consonanta pare a fi ngr. Tratat gramatical ca nume propriu.

BALAMUC, balamucuri, s. n. Casa de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Galagie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu).

BAZEDOV s. n. Boala provenita din hipersecretia celulara a tiroidei si care se manifesta prin tendinta de iesire a ochilor din orbite, stare nervoasa, accelerarea pulsului, palpitatii si, de obicei, marirea volumului glandei tiroide. – Din Basedow (nume propriu).

BOGOMIL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din Bogomil (nume propriu).

BOGOMILIC, -A, bogomilici, -e, adj. Care tine de bogomilism. – Din Bogomil (nume propriu) + suf. -ic.

BOGOMILISM s. n. Doctrina si secta religioasa medievala de origine gnostica, raspandita mai ales in Bulgaria, care nu recunostea biserica crestina si tainele ei, nici autoritatea statului. – Din Bogomil (nume propriu) + suf. -ism.

BOSCAR, boscari, s. m. (Reg.) Scamator. – Din Bosco (nume propriu) + suf. -ar.

CALVIN, -A, calvini, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine calvinismului, privitor la calvinism. 2. S. m. si f. Adept al calvinismului. – Din Calvin (nume propriu).

SANDOMIRCA s. f. Varietate de grau foarte alb (cultivat mai ales in Moldova). – Din Sandomir (nume propriu) + suf. -ca.

CARDANIC, -A, cardanici, -e, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat sa-si pastreze pozitia orizontala. 2. (Despre un sistem de articulatie a doua piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese sa-si pastreze pozitia favorabila transmiterii miscarii, indiferent de pozitia celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axa cardanica = arbore de transmisie (la automobile si la alte masini) care leaga cutia de viteza cu arborele diferentialului. – Din Cardan (nume propriu) + suf. -ic.

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofa in care literele initiale ale versurilor, citite vertical, alcatuiesc un cuvant (nume propriu, dedicatie etc.) sau o propozitie. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

SOARE (lat. solem) s. m. 1. (Cu valoare de nume propriu) Astrul central al sistemului nostru planetar in jurul caruia graviteaza planetele, asteroizii cometele. Astru cu lumina proprie face parte din categoria stelelor; energia sa, de provenienta termonucleara (prin transformarea hidrogenului in heliu), este radiata sub forma de lumina sau de alte radiatii. O fractiune a acestei energii (a doua miliarda parte) ajunge si pe Pamant, constituind principala sursa de energie primara, fara de care viata nu ar fi posibila. Masa S. este de c. 2 x 10⁸⁰ kg, iar diametrul de 1.392.000 km; temperatura sa este de c. 6.000 K, la suprafata, si de c. 15.000.000 K, in centru. Perioada de rotatie (sinodica) a S. este de 25,4 zile la Ecuator, crescand spre poli. Departarea medie a Pamantului fata de S. este de 149.600.000 km, lumina strabatand aceasta distanta in 8 min. si 18 s. V. fotosfera, cromosfera, coroana solara, activitate solara. ◊ Expr. A fi rupt din Soare = a fi deosebit de frumos. A vorbi (sau a spune) cante-n luna si Soare = a vorbi vrute si nevrute, a sporovai. ◊ Compuse: (pop.) soare-rasare = rasarit, est; soare-apune (sau scapata) = apus, vest. ♦ Lumina si caldura venita de la Soare. ♦ Loc. Cu Soare = cat este ziua, pe lumina. 2. Nume dat oricarui corp ceresc care are lumina proprie si care poate constitui centrul unui sistem planetar.

LUNA (‹ lat. luna) s. f. I. (Cu regim de nume propriu) Satelitul natural al Pamantului, de forma aproape sferica, avand diametrul de 3476 km. Masa: 7,35 x 10²² kg (1,23% din cea a Pamantului). Distanta medie de la Pamant 384.000 km (356.000 la perigeu si 406.700 pa apogeu). L. are o miscare de revolutie in jurul Pamantului a carei durata este egala cu durata de rotatie in jurul propriei axe, astfel explicandu-se de ce prezinta aceeasi fata de Pamant. L. se vede pe cer datorita reflectarii luminii primita de la Soare. Accelerarea gravitatiei este de sase ori mai mica decat cea terestra. Perioada siderala a L. este de 27,321661 zile solare medii, iar cea sinodica de 29,3506 zile solare. Relieful L. este accidentat datorita numarului mare de cratere de provenienta meteoritica. Temperatura la suprafata L. variaza intre c. 130ºC pe partea insorita si c. -150ºC pe partea umbrita. In 1959, satelitul sovietic „Luna 2” a atins pentru prima data suprafata L. Prima aselenizare a fost realizata de statia sovietica „Luna 9”, la 31 ian. 1966, urmata de statia americana „Surveyor 1”, la 30 mai 1966. La 21 iul. 1969, cosmonautul american Neil Armstrong, comandantul navei cosmice „Apollo 11”, a facut primii pasi pe Luna. II. 1. Iluminare produsa de Luna pe Pamant, prin reflectarea luminii Soarelui; aspect al Lunii, faza a acesteia. ◊ L. noua = momentul cand Luna este in conjunctie cu Soarele si se vede o mica portiune din suprafata sa iluminata de acesta; aspectul Lunii in acest moment. L. plina = momentul cand Luna este in opozitie cu Soarele si se vede intregul sau disc iluminat de soare; Luna vazuta in intregime. V. patrar, crai-nou. ◊ Expr. A trai in luna sau a fi cazut (parca) din luna = a nu sti ce se petrece in jurul sau, anu fi la curent; a fi rupt de realitate. ♦ Timpul cat Luna se afla pe cer. ♦ (Adjectival) Foarte curat, stralucitor. (Adverbial) Parchetul lustruit luna. III. S. f. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Lunii in jurul Pamantului; lunatie. ◊ L. d*********a v. d********c. 2. Fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durata de 28 pana la 31 de zile. ◊ Loc. Pe luna = lunar (1). Cu luna = cu plata lunara.

RIO DE JANEIRO [riu də jənəiru] 1. Oras in SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu acelasi nume (din 1975), situat pe tarmul G. Guanabara al Oc. Atlantic, strajuit de masivul granitic Pão de Acucar (404 m alt.) si de vf. Corcovado (704 m alt.); 5,9 mil. loc. (2003) (cu suburbiile ajunge la 11,2 mil. loc.). Port comercial si port turistic. Aeroporturile Galeão si Santos Dumont. Nod de comunicatii. Metrou (inaugurat in 1979). Legat prin pipe-line cu Belo Horizonte si printr-un pod peste G. Guanabara (14 km lungime) cu orasul Niteroi. Important centru comercial, financiar-bancar, de transport, cultural-stiintific, turistic (carnavalul de la Rio) si balnear (celebrele plaje Copacabana, Ipanema, Barra de Tijuca). Santier naval. Ind. electrotehnica, chimica, a cauciucului, textila, de prelucr. a petrolului, a lemnului (mobila) si a tutunului, sticlariei, hartiei, pielariei si incaltamintei, alim. Cinci universitati. Muzeu National de Arta; Muzeu de Arta Populara. Biblioteca nationala cu peste 2 mil. vol. Teatru. 44 scoli de samba, cu peste 100.000 de cursanti, care pregatesc pe cei amatori sa participe la carnaval. Gradina botanica (1808), cu peste sapte mii de varietati de plante, extinsa pe 141 ha. Parc zoologic. Monumente: manastirile Candelaria (1775) si São Bento (sec. 17), in stil colonial, Catedrala metropolitana (1590), bisericile Carmo (1752), Nossa Senhora da Gloria do Outerio (1714), São Antonio, franciscana (1773), São Francisco da Pentencia (1773), Palatul Quinta da Boa Vista, in stil Empire, in care se afla Muzeul National de Stiintele Naturii, Palatul Tiradentes (1926) – fosta Camera a Deputatilor, Palatul Ministerului Educatiei (1939), cladirea Facultatii de Arhitectura, construita dupa planurile arhitectului Oscar Niemeyer, Noua Catedrala (1976), cladirea Teatrului Municipal, replica a Operei din Paris, statuia monumentala a lui Iisus Hristos (38 m inaltime), iluminata noaptea, situata pe vf. Corcovado. Stadionul Maracana (165.000 locuri). Golful Guanabara, in care se afla orasul R. de J., a fost descoperit la 1 ian. 1502 de portughezul A. Goncalves, unul dintre membrii expeditiei lui Amerigo Vespucci, atribuindu-i numele de Rio de Janeiro (Raul Ianuarie), deoarece a fost descoperit in luna ianuarie. In 1555, expeditia francezului Nicolas Durand de Villegaignon amplasa in aceasta zona primele locuinte ale unei colonii hughenote, dar in 1565, portughezii fondeaza orasul propriu-zis cu numele de São Sebastião de R. In 1676 sediul unui episcopat, iar din 1670 al Capitaniei Braziliei Meridionale. Importanta sa sporeste incepand din sec. 18, o data cu exportul minereurilor de aur si diamante. Intre 1763 si 1960, R. de J. a fost capitala Braziliei. ◊ Conferinta de la ~, conferinta mondiala sub auspiciile O.N.U., asupra „mediului si dezvoltarii”, supranumita „summitul Terrei” (iun. 1992). La lucrari au participat reprezentanti ai tarilor din intreaga lume care consacra „Carta asupra Pamantului”, declaratie privind drepturile si indatoririle fundamentale privind protejarea mediului, concretizate in „Agenda 21”, pe baza principiului dezvoltarii durabile. 2. Stat in SE Braziliei, cu iesire la Oc. Atlantic, creat in 1975 prin fuziunea Districtului Federal Rio de Janeiro cu statul Guanabara; 43,7 mii km²; 14,8 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Rio de Janeiro. Cereale, cafea, plante tropicale; cresterea animalelor. Turism.

ANTARCTIC, A (‹ fr., lat.) adj. Care este situat la Polul Sud sau in regiunea Polului Sud; care are caractere proprii regiunii polare sudice. ♦ Regiune a. = nume generic dat pamanturilor continentale, insulare si regiunilor Oc. Atlantic, Pacific si Indian cuprinse in interiorul Cercului Polar de Sud.

SÃO PAULO [səu paulu] 1. Oras in SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu acelasi nume, situat pe un platou de la poalele inaltimilor Serra do Mar, la 760-820 m alt., pe raurile Tiete, Pinheiros si Tamanduatei, pe Tropicul Capricornului, la 53 km de tarmul Oc. Atlantic si 354 km SV de Rio de Janeiro; 10 mil. loc. (18,6 mil. loc., cu suburbiile, 2003). Orasul propriu-zis se extinde pe 1.493 km², iar aria metropolitana (cu suburbiile Santo Andre, Diadema, São Bernardo do Campo, São Caetano do Sul, Osasco, Guarulhos, Mairipora, Barueri, Santana do Parnaiba, Franco da Roca si Mogi das Cruzes) pe 8.382 km². Este un oras cosmopolit, cu multi emigranti din Portugalia, Italia, Germania, Spania, Japonia, Liban, Siria s.a. si, totodata, cel mai mare oras din America de Sud si un important centru industrial, de transport, comercial, financiar-bancar, cultural-stiintific, de invatamant si turistic. Mare nod de comunicatii rutiere, feroviare si aeriene. Are trei aeroporturi: Congonhas, Cumbicas si Viracopos. Metrou inaugurat in 1976 (430 km lungimea liniilor). Ind. metalurgiei feroase (otel) si neferoase (aluminiu), a constr. de masini (motoare, masini-unelte, asamblare de automobile, material rulant feroviar), textila (tesaturi din bumbac, lana si matase), chimica, de prelucr. a lemnului (mobila), pielariei si incaltamintei, hartiei, sticlariei, farmaceutica, ceramicii, cauciucului sintetic, electrotehnica si alim. Rafinarie de petrol. Atrasi de marea dezvoltare ind. a orasului (cel mai mare oras ind. din America Latina), in anii '70 ai sec. 20, in S.P. s-au stabilit peste 350.000 de persoane pentru a se angaja in intreprinderile ind., multi dintre noii veniti traind in favellas. Mare piata mondiala pentru cafea. Universitatile „São Paulo” (1934), „Catolica” (1946) si „Mackenzie” (1952); Institutul de Istorie si Geografie (1894). Statii de radio-emisie si de TV (din 1950), Teatru municipal (1911); Teatru de opera si balet; Conservator; Orchestra simfonica; Muzee de arta, de istorie, de cultura indiana, de stiintele naturii, antropologie, de tehnica populara, de arta religioasa; Muzeul „Paulista”, cu colectii de mobila coloniala, artizanat indian s.a. In S.P. exista peste 200 de spitale, peste 100 de librarii, stadioanele Morumbi (150.000 locuri) si Pacaembu (70.000 locuri), un parc zoologic cu peste 3.500 animale (cel mai mare din America Latina), parcul Ibirapuera (deschis publicului in 1954), cu monumentul „Bandeirantes” (al pionierilor/primii colonisti) la intrare. Catedrala in stil gotic, completata in 1954; complexul arhitectonic Ibirapuera construit dupa planurile lui Oscar Niemeyer; bisericile São Francisco, São Bento s.a. Fundat de misionari iezuiti portughezi la 25 ian. 1554 (in ziua de Sf. Pavel), a devenit oras in 1711 si o importanta piata de desfacere a diamantelor (in sec. 19). In 1822, Pedro, printul regent al Casei regale portugheze (imparatul de mai tarziu al Braziliei, cu numele de Pedro I) a ales S.P. ca loc de proclamare a independentei nationale a Braziliei. 2. Stat in SE Braziliei, cu iesire la Oc. Atlantic; 248,2 mii km²; 38,7 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: São Paulo. Expl. de min. de fier, cupru si de sisturi bituminoase. Plantatii de arbori de cafea, de bananieri, citrice s.a. Culturi de bumbac, cereale, trestie de zahar s.a. Cresterea animalelor. Turism.

URS (lat. ursus) s.m I. Numele mai multor mamifere din familia Urside: 1. Urs brun, urs omnivor din Europa si din Asia temperata, vara patrunzand si in tundra, cu corpul masiv, lung de c. 2 m, acoperit cu blana de culoare bruna (Ursus arctos); in general sunt pasnici, dar daca se simt amenintati sau deranjati de la mancare pot deveni foarte agresivi. Ataca frecvent vitele, iar daca sunt infometati patrund si in livezi, in gospodariile satesti si corturile turistilor pentru a cauta hrana. Fiind o specie periclitata la nivel european, vanarea u.b. este strict reglementata prin lege. In Romania, ca urmare a masurilor sustinute de protectie, se gasesc cele mai importante efective de u.b. din Europa (cu exceptia spatiului ex-sovietic). Iarna isi petrec mare parte din timp dormind, dar nu este vorba de o hibernare propriu-zisa. 2. Urs alb (sau polar) (Ursus maritimus, Thalassarctos maritimus) = specie de urs carnivor din regiunile arctice, lung de 2,8 m, cu blana alba, care se hraneste in special cu foci; poate ajunge la greutatea de c. 700 kg. Urs grizzly v. grizzly. Urs andin (urs negru cu ochelari), specie de urs preponderent ierbivor, raspandit in reg. muntoase din America de Sud, pana la 3.000 m alt. (Tremarctos ornatus). Poate atinge 1,8 m lungime; blana este neagra, cu cercuri albe in jurul ochilor si o pata alba pe gat. ◊ Urs negru asiatic (urs himalayan, urs tibetan), specie de urs raspandita in Asia (Himalaya, Tibet, Afghanistan, Pakistan, Indochina, China, pana in extremul Orient al Federatiei Ruse). Are blana neagra cu putin alb pe piept, si atinge 1,3-1,6 m lungime (Selenarctos thibetanus). ◊ Urs negru american, specie de urs raspandita in America de Nord (in prezent indeosebi in parcuri nationale si alte arii protejate), de 1,5-1,8 m lungime, cu blana neagra sau cafeniu inchis (Euarctos = Ursus americanus). Efective mari de gasesc in Parcul National Yellowstone. ◊ Urs indian, specie de urs de 1,4-1,8 m lungime, cu blana neagra in amestec cu cafeniu si cenusiu, pe piept cu o pata deschisa la culoare in forma literei V, raspandit in India (la poalele Himalayei) si in Sri Lanka (Melursus ursinus). ◊ Urs panda v. panda. ◊ Urs de pestera (Ursus spelaeus) specie de urs, care a trait in Pleistocen in reg. muntoase din Europa. Eta cu c. 1/3 mai mare decat ursul brun actual, de care se deosebeste si prin forma craniului (prevazut cu o creasta sagitala si o puternica depresiune frontala), cu dentitie caracteristica de ierbivor. A fost vanat de omul din Neanderthal, dar si de stramosii omului actual, In pesterile din Alpi s-au gasit mari acumulari de cranii dispuse si decorate in mod caracteristic, probabil datorita unor ritualuri practicate de vanatorii primitivi. Numeroase oase de u. de p. se gasesc si in pesterile din Carpati. V. si Pestera Ursilor. 3. Urs de mare, mamifer marin din ordinul pinipede, familia otariide, cu corp fusiform, acoperit cu o blana deasa, membrele adaptate pentru pentru inot, pavilioane auditive evidente (spre deosebire de foci la care acestea lipsesc). Isi duc viata in larg, hranindu-se cu pesti, dar in perioada de reproducere si crestere a puilor se aduna in numar mare pe tarmuri. ◊ U. de m. nordic (Callorhinus ursinus) traieste in N Oc. Pacific; masculii pot atinge 200 kg, in timp ce femelele sunt mult mai mici. Alte specii se intalnesc in emisfera sudica, in special in apele antarctice, dar ajung si pe tarmurile Americii de Sud si in ins. Galapagos. Sin. foca cu blana. Intens vanati pentru blana, ceea ce a dus la restrangerea efectivelor. II. 1. Grinda longitudinala a unui pod de lemn. 2. Fig. Om ursuz, greoi, nesociabil.

K s. m. invar. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane, folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international; sunete notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala (2) surda (2), cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva velara surda, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].

Q s. m. invar. A douazecea litera a alfabetului limbii romane, (consoana) folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international. [Pr.: chiu].

W s. m. invar. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (avand de obicei valoarea lui v sau a lui u semivocalic), care apare in neologisme internationale precum si in nume proprii straine. [Pr.: dublu ve].

Y s. m. invar. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, avand in general diverse valori ale lui i, care apare in neologisme internationale si in nume proprii straine. [Pr.: igrec].

MAJUSCUL, -A, majusculi, -e, s. f., adj. (Litera sau caracter de litera) care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii si ale cuvintelor cu care incepe o fraza, pentru a individualiza un cuvant intr-un text etc. si care difera de celelalte prin forma si marime; (litera) mare. – Din fr. majuscule.

propriu, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

ONOMASTIC, -A, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, in special la nume de persoane. ◊ Zi onomastica (adesea substantivat, f.) = zi in care cineva isi serbeaza numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplina lingvistica al carei obiect de studiu este originea, formarea si evolutia numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, dintr-o epoca etc. – Din fr. onomastique.

ZOONIM, zoonime, s.n. nume propriu de animale. (din fr. zoonyme) [morf. DOOM]

LITERA, literez, vb. I. Tranz. A pronunta cuvinte (straine) prin litera initiala a unor cuvinte obisnuite, de obicei nume proprii. – Din litera.

NOMENCLATURA, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor intrebuintati intr-o anumita specialitate sau intr-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizati metodic. 2. Lista, catalog etc. continand titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate intr-un anumit fel). 3. Spec. Schema de organizare a unei institutii continand enumerarea posturilor sau a institutiilor care se afla in subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.

TOPONIMIC, -A, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. nume propriu de oras, de stat, de apa, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

TOPONIMIE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munti etc. dintr-o tara sau dintr-o regiune. 2. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastica. – Din fr. toponymie.

SUPRAnume, supranume, s. n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane in semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristica sau printr-o circumstanta de alta persoana cu acelasi nume. ♦ Porecla. – Supra- + nume (dupa fr. surnom).

hagiu s. m. (in nume proprii Hagi-), art. hagiul; pl. hagii, art. hagiii

MAJUSCULA ~e f. (Litera sau caracter) care difera de celelalte prin forma si marime si care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii sau ale cuvintelor cu care incepe o fraza; litera mare. [G.-D. majusculei] /<fr. majuscule

NOMENCLATURA ~i f. 1) Totalitate a termenilor folositi intr-un anumit domeniu (al stiintei, tehnicii, artei etc.). ~ zoologica. 2) Lista, catalog care contine enumerarea numelor unor obiecte, nume proprii etc. dintr-un domeniu. 3) Schema a unei institutii cu indicarea posturilor sau unitatilor din subordonarea sa. /<fr. nomenclature, lat. nomenclatura

NOMINAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~a a) valoare indicata pe o hartie de banca; b) valoare calculata in bani. 2) Care figureaza doar cu numele, in mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau functie de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

ONOMASTICA f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limba. 2) Disciplina lingvistica care studiaza numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique

TURTA¹ ~e f. 1) Produs de patiserie latit si rotund, obtinut dintr-o bucata de aluat si copt pe vatra. ◊ A face (sau a lasa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se imbata ~ a se imbata foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenusa (sau spuza) la ~a lui a-si apara interesele proprii. 2) (nume generic) Prajitura de orice fel, avand o asemenea forma. ~ cu mere. ~e cu mac. ◊ ~ dulce prajitura facuta din faina de grau, oua, miere, mirodenii, acoperita cu glazura sau presarata cu zahar farin 3) Substanta presata care are o asemenea forma. ~ de ceara. /<lat. turta

LIGAMENT s.n. 1. Fascicul rezistent de fibre care leaga oasele intre ele sau ajuta la sustinerea sau la legarea altor organe. 2. (La pl.) Joc care cere dezlegatorului sa afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicata, unind intr-o serie de propozitii sfarsitul unor cuvinte date cu inceputul celor urmatoare. [Pl. -te, -turi. / < fr. ligament, cf. lat. ligamentum].

ONOMASTICA s.f. 1. Disciplina care studiaza numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].

az s.m. (inv.) 1. numele primei litere a alfabetului chirilic 2. eu (in zapise, inaintea numelui propriu)

arsene interj. – Atentie, pazea!. Pare a fi numele propriu Arsene, dar nu vedem legatura (cf. Vasiliu, GS, VII, 95). Dupa Iordan, BF, I, 114, si Graur, BL, V, 222, este un der. de la a arde; chiar daca este adevarat, forma cuvintului indica o contaminare sau legatura cu numele propriu.

avram (avrama), adj. – Varietate de pruna. – Var. avramiu. Ngr. ἀβράμηλο „pruna” (Iordan, BF, VI, 155); cuvint pe care Danguitsis 148 il deriva din gr. βράβυλος, dar care a putut fi influentat si de sl. (j)ablanu „mar”; cf. gr. μήλος si chiar de aspectul fructului, care are o anume asemanare cu marul. Dupa DAR, de la numele propriu Avram, ceea ce pare mai curind etimologie populara.

avrameasa (avramese), s. f. – Veninarita (Gratiola officinalis). Bg., rus. avran, cu suf. -easa (DAR; Pascu, Suf., 26). Dupa Tagliavini, Arch. Rom., XII, 167, de la numele propriu Avram.

NOMENCLATURA s.f. 1. Totalitatea termenilor folositi intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. v. terminologie. 2. Lista, catalog cuprinzand titluri de opere, nume proprii etc. 3. Schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor aflate in subordinea sa. [Cf. fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura].

SUPRAnume s.n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Porecla. [Pl. invar. / < supra- + nume, dupa fr. surnom].

danac (danaci), s. m. – Tinar, flacau, june. – Megl. danac. Bg. danak „tauras” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tauras”. Este gresita der. de la d’an ‹ de (un) an, propusa de Puscariu 1186. Probabil acelasi cuvint, prin intermediul tig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flacau, baiat tigan), care s-a incercat sa se explice plecindu-se de la numele propriu Danciu (Seineanu; Candrea), din tig. den ci „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Draganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicatii nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvint chiar de tigani.

AUTONOMAZIE s. f. forma de afazie amnezica, dificultatea de a-si aminti nume proprii sau substantive. (< engl. autonomasia)

LIGAMENT s. n. 1. fascicul rezistent de fibre care leaga oasele intre ele ori ajuta la sustinerea sau la legarea altor organe. 2. (pl.) joc de inteligenta care cere dezlegatorului sa afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicata, unind intr-o serie de propozitii sfarsitul unor cuvinte date cu inceputul celor urmatoare. (< fr. ligament, lat. ligamentum)

NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

ONOMASTIC, -A I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~a (si s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplina lingvistica care studiaza numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, epoca etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)

SUPRAnume s. n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane, in semn de cinste sau pentru a o deosebi de alta persoana cu acelasi nume. ◊ porecla. (dupa fr. surnom)

TRAVERS s. n. 1. partea de jos si de sus a coastei unei nave. 2. directie perpendiculara pe axul longitudinal al navei. ◊ vant (sau val) ~ = vant (sau val) perpendicular pe axul navei; la ~ = perpendicular fata de nava proprie. 3. nume generic pentru tesaturile cu dungi transversale. (< fr. travers)

gavaon (-ni), s. m. – Tigan. – Var. gavaun. De la numele propriu Gabaon (Bogrea, I, Congres filologic roman, 55; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 174).

Nicolae s. m. – 1. nume propriu. – 2. (In expresia: sfintul Nicolae) Varguta, liniuta cu care se pedepsesc copiii. – Var. Neculae, (Mold.) Neculai, (Trans.) Micula(e), dim. Nae, Nicu(sor). Sl. Nikolaje din mgr. Nιϰόλαος. Var. Nicoara, din lat. Nicolaus; Miculae, prin incrucisare cu mag. Miklos. Sensul al doilea se datoreaza obiceiului de a pastra liniuta in spatele imaginii sfintului.

Vasile s. m. – nume propriu. – Var. inv. Vasilie, Sin-Vasii. Gr. Bασίλειος, partial prin intermediul sl. Vasilije. Der. Vasilca, s. f. (obicei folcloric in noaptea de ajun al Anului Nou, care preceda sarbatoarea Sf. Vasile, care consta in a plimba un cap de porc ornat cu panglici si flori; Arg., capatina); vasilache, s. m. (paiata, teatru de papusi si personajul principal al lui); vasilicale, s. f. pl. (zicale) din mgr. βασιλιϰά; vasilisc, s. m. (animal din basme), din mgr. βασιλίσϰος (Murnu 60).

zagara (-ale), s. f. – 1. Margine, mal, tarm. – 2. Fleac, moft. – Var. zagarea. Bg. zagara (Candrea), poate din numele propriu Zagara, oras din Macedonia (Seineanu, II, 380).

W s. m. invar. 1. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (are valoarea lui „v” in cuvintele de origine germana sau a lui „u” semivocalic in cuvintele de origine engleza); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. Simbol pentru wolfram. 3. (METR.) Simbol pentru watt.

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

O’⁷, particula precedand numele proprii irlandeze, care semnifica „fiul lui”.

IBN, cuvant arab insemnand „fiu”; intrat in compunerea a numeroase nume proprii, cu sensul de „fiul lui”.

Q s. m. invar. 1. A douazecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (oclusiva palatala surda sau oclusiva velara surda); se foloseste in cuvinte straine, in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor rationale. 3. (ELT.) Simbol pentru puterea reactiva.

OCEANIDE (‹ fr.) s. f. pl. (In mitologia greaca; si ca nume proprii) Nimfe ale apelor. fiicele lui Ocean si ale zeitei Thetis. Cele mai cunoscute dintre ele: Doris, mama nereidelor; Climene, mama lui Prometeu; Philiria, mama centaurului Chiron.

ORONIMIE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii si apelative) care desemneaza formele de relief. 2. Ramura a toponimiei care se ocupa cu studiul formarii si al evolutiei numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie.

BIBLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tin de Biblie; propriu Bibliei. nume ~. 2) Care se refera la timpul evocat de Biblie. [Sil. bi-blic] /<fr. biblique

A SEMNA ~ez 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A adeveri prin iscalitura; a iscali. 2. intranz. A-si scrie numele cu propria mana sub text; a-si pune iscalitura pe un act oficial; a iscali. /Din semn

LITERA vb. intr. (in telefonie) a pronunta nume straine (proprii) sau mai neobisnuite prin litera initiala a unor cuvinte obisnuite. (< litera)

ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie in ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopedie.

ENCICLOPEDIE ~i f. 1) Lucrare lexicografica ce trateaza sistematic si detaliat termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ~ agricola. 2) Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti organizate metodic. [G.-D. enciclopediei; Sil. en-ci-clo-pe-di-e] /<fr. encyclopedie

TOPIC¹ ~ca (~ci, ~ce) rar 1) Care tine de topica; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumeste locuri sau localitati. /Din topica

*Panama (nume geografic) s. propriu f.

*Puerto Rico/(inv.) Porto Rico (nume geografic) s. propriu n.

PLAGIA vb. I. tr. A lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva si a le prezenta drept creatii proprii; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. plagier].

Bacau (nume de loc) s. propriu n., art. Bacaul

Banat (nume de loc) s. propriu

Baragan (nume de loc) s. propriu n.

Breaza (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Brezei

PLAGIA vb. tr. a lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva, prezentandu-le drept creatie proprie; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia. (< fr. plagier)

Morse (engl.) [pron. mors] (nume de persoana) s. propriu

Calafat (nume de loc) s. propriu n.

Amhara (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Amharei

Campulung (nume de loc) s. propriu n.

Calarasi (nume de loc) s. propriu n.

Casmir (nume de loc) s. propriu n.

Cazane (nume de loc) s. propriu n. pl.

*Negru-Voda (nume de voievod, nume de loc) s. propriu m./s. propriu n.

SEMNATURA, semnaturi, s. f. numele unei persoane scris de propria mana sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscalitura. – Semna + suf. -atura.

Bolivar (nume de persoana) (sp.) s. propriu

Boston (nume de loc) (engl.) s. propriu n.

Brandenburg (nume de loc) (germ.) s. propriu n.

Bristol (nume de loc) (engl.) s. propriu n.

ANTONOMAZA s. f. figura retorica constand in folosirea unui nume comun in locul unuia propriu si invers; antonomasie. (< fr. antonomase)

Zair (nume de tara) (inv.) s. propriu n.

ANTETITLU, antetitluri, s. n. Text care apare inaintea titlului propriu-zis al unei lucrari, cuprinzand numele institutiei sub ale carei auspicii apare cartea, numarul seriei, numele colectiei etc. – Ante- + titlu.

SEMNATURA ~i f. nume al unei persoane scris cu propria mana (sub textul unui act, al unei scrisori etc.) pentru a confirma exactitatea celor relatate sau pentru a-si asuma o anumita responsabilitate; iscalitura. /a semna + suf. ~atura

Acropole (nume de loc) (A-cro-) s. propriu f., g.-d. Acropolei

Bairam (numele unor sarbatori musulmane) (Bai-) s. propriu n.

ANDOSA, andosez, vb. I. Tranz. A indica pe dosul unui cec numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea cecului. ♦ (In economia capitalista) A indica, sub iscalitura proprie, pe dosul unei polite vandute, numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea politei. – Fr. endosser.

Calcedonia (nume de loc) (-ni-a) s. propriu f.

Ceahlau (nume de loc) (Cea-hlau) s. propriu m., art. Ceahlaul

APARATOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apara + suf. -ator.

Basedow (nume de persoana) (germ.) [pron. bazedov] s. propriu

Zeppelin (nume de persoana) [z pron. t] s. propriu

Siemens (nume de persoana) (germ.) [pron. zimans] s. propriu

Bordeaux (nume de loc) (fr.) [pron. bordo] (Bordeaux) s. propriu n.

Baccarat (nume de loc) (fr.) [at pron. a] s. propriu n.

Baedeker (nume de persoana) (germ.) [pron. bedecar] (Bae-) s. propriu

Brie (nume de loc) (fr.) [ie pron. i] s. propriu n.

Camembert (nume de loc) (fr.) [pron. camãber] s. propriu n.

Capitoliu (nume de loc) [liu pron. liu] s. propriu n.

Diesel (nume de persoana) (germ.) [pron. dizal] (Die-) s. propriu

*Pantocrator (nume dat lui Isus Hristos) (-to-cra-) s. propriu m.

PORCIN, -A, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) nume generic dat porcilor (1); (si la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin.

lipovean (lipoveni), s. m. – Sectant rus, adept al ereziei rascolnicilor. Rus. (fi)lipovanin, de la numele sefului sectei Filip Pustovjat (Scriban). – Der. lipovenesc, adj. (propriu lipovenilor); lipovenime, s. f. (colectivitate de lipoveni).

Ampere (nume de persoana) (fr.) [pron. ãper] (-pe-re) s. propriu

Joule (nume de persoana) (engl.) [pron. gul] (Jou-le) s. propriu

FEMININ, -A adj. De femeie, propriu femeii, femeiesc. ♦ (Despre parti de vorbire) Cu forma specifica numelor care denumesc fiinte de s*x femeiesc. ♦ (Despre rime) Care rimeaza pe penultima silaba neaccentuata. [< lat. femininus, cf. fr. feminin].

Beaujolais (nume de loc) (fr.) [pron. bojole] (Beau-jo-lais) s. propriu n.

FEMININ ~a ( ~i, ~e) 1) Care apartine femeilor; propriu femeilor; femeiesc. 2) gram. Care are forma de gen specifica pentru numele fiintelor de s*x femeiesc. /<fr. feminin, lat. femininus

Badlands (nume de loc) (engl.) [pron. bedlendz] (Ba-dlands / Bad-lands) s. propriu n.

MASCULIN, -A adj. 1. de mascul; propriu barbatului, barbatesc. ♦ gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume de fiinte sau de lucruri de s*x barbatesc. 2. (despre rime) cu accent pe ultima silaba. (< fr. masculin, lat. masculinus)

Rontgen (nume de persoana) (germ.) [ge pron. ghe] (Ront-gen) s. propriu

MASCULIN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de mascul; propriu masculului. ◊ Gen ~ gen gramatical care cuprinde fiintele de gen barbatesc si numele de obiecte considerate prin traditie ca facand parte din aceasta categorie. 2) (despre substantive, adjective etc.) Care tine de genul barbatesc; propriu genului barbatesc. 3) (despre rime, versuri) Care are accent pe ultima silaba. /<lat. masculinus, fr. masculin

propriu ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

FAUSTIC, -A adj. (Liv.) In genul lui Faust, propriu lui Faust. [Pron. fa-us-. / < Faust – personaj din drama cu acelasi nume de Goethe].

STURION, sturioni, s.m. (La pl.) nume dat ordinului pestilor cartilaginosi (chondrostei), in special din fam. acipenseridae (sturioni propriu-zisi), caracterizati printr-un schelet incomplet osificat (pesti fara oase) si corpul acoperit de cinci randuri longitudinale de placi (scuturi), cu rostrul alungit, prevazut cu mustati. Sunt prezenti aproape exclusiv in Marea Neagra, in Caspica, foarte rari in apele Europei occidentale (doar sipul), de unde migreaza in fluviile aferente; reprezinta un produs piscicol foarte valoros, avand carnea alba si gustoasa, fara oase, cu grasime putina, dar mai ales pentru icrele lor negre din care se prepara caviarul. (La sg.) Peste din aceasta familie v. cega, morun, nisetru, pastruga, sip, viza.

ALEXANDRIN, -A adj. 1. Referitor la civilizatia elenistica din Alexandria; (p. ext.) care tine de epoca elenistica. ◊ Scoala alexandrina = numele mai multor scoli filozofice de orientare mistica si eclectica din perioada elenismului tarziu. 2. Vers alexandrin (si s.m.) = vers iambic de douasprezece silabe, cu cezura dupa silaba a sasea; poezie alexandrina = poezie de tip rafinat, erudit si uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. [Pl. -ni, -ne. / cf. fr. alexandrin, cf. Alexandre le Grand – numele unui roman francez din sec. XII, unde a fost folosit acest vers prima data].

COANDA 1. Constantin C. (1857-1932, n. Bucuresti), general si om politic roman. Ministru de mai multe ori si prim-min. (oct.-nov. 1918). 2. Henri C. (1886-1972, n. Bucuresti), inginer si savant roman. Fiul lui C. (1). Acad. (1970). Pionier al aviatiei mondiale. A conceput si a construit in 1910 primul avion cu reactie din lume, incercat de el, in zbor, in acelasi an. In perioada 1911-1914 a construit mai multe tipuri de avioane de conceptie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coanda”. A descoperit efectul care-i poarta numele (1934) cu aplicatii in numeroase domenii ale tehnicii.

COPERNIC, Nicolaus Copernicus (numele latinizat al lui Kopernik Mikolaj) (1473-1543), astronom polonez. A elaborat si, pe baza propriilor sale observatii astronomice, a fundamentat stiintific conceptia heliocentrica, potrivit careia Soarele se afla in centrul Universului, iar Pamintul impreuna cu celelalte planete se rotesc in jurul propriilor axe. Noua conceptie, care o infirma pe aceea geocentrica a lui Ptolemeu, a fost adoptata unanim de oamenii de stiinta abia in sec. 17. Op. pr.: „Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti”.

GENERIC¹ ~ca (~ci, ~ce) Care tine de un gen; propriu unei categorii, unui gen. Termen ~. 2) Care cuprinde toate lucrurile sau fenomenele de acelasi fel. nume ~. /<fr. generique

oltean (olteni), s. m. – 1. Locuitor din Oltenia. – 2. Vinzator ambulant de zarzavaturi si alte alimente. – 3. (Arg.) Lefter, fara bani. De la Olt, numele de riu si inv. de tinut. – Der. olteanca, s. f. (locuitoare din Oltenia); oltenesc, adj. (propriu Olteniei); olteneste, adv. (ca in Oltenia); oltenism, s. n. (cuvint, expresie tipica din Oltenia).

OSCAR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constand dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazand omul care purta statueta, il lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care il astepta; un ziarist care l-a auzit spunand: „Iata-l pe Oscar”, anunta ca premiile se numeau Oscar].

MASCULIN, -A, masculini, -e, adj. 1. De s*x barbatesc; p. ext. care este propriu masculului (1), barbatului; barbatesc. ♦ Alcatuit din barbati, de barbati. ♦ Gen masculin (si substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinte de s*x barbatesc, precum si nume de lucruri care, prin traditie sau prin analogie cu cele dintai, sunt socotite de acelasi s*x. ♦ (Gram.) Care apartine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

ANTANTA, antante, s. f. nume dat unui sir de aliante militare incheiate in trecut de unele state imperialiste in scopuri anexioniste sau in vederea mentinerii subjugarii propriului lor popor. – Fr. entante.

HALLEY [hæli], Edmond (1656-1742), astronom si geofizician englez. Prof. univ. la Oxford. Director al Observatorului Greenwich. Cercetari asupra magnetismului terestru si asupra cometelor. A observat (1682) cometa care-i poarta numele si a aratat, prin calcule matematice, ca aceasta se apropie de Pamant la fiecare 76 de ani. A intocmit catalogul stelelor din emisfera australa (1679) si a descoperit miscarile proprii ale stelelor (1718). A determinat paralaxa Soarelui. – Cometa H., cometa cu perioada de revolutie circumsolara de 76 de ani. S-au inregistrat pana in prezent 30 de aparitii. A fost observata prima oara in 239 i. Hr. si ultima oara in 1986, cand a fost studiata, sonda spatiala „Giotto” executand fotografii ale nucleului sau. Aparitia ei, in 1066, in timpul cuceririi Angliei de catre normanzi, a fost imortalizata pe tapiseria de la Bayeux.

LANGENSCHEIDT KG., holding al grupului de edituri cu acelasi nume, fondat in 1856, la Berlin, de Gustav Langenscheidt (1832-1895), care a elaborat o serie de de invatare a limbilor straine fara profesor si, impreuna cu Ch. Toussaint, o metoda cu sistem propriu de transcriere fonetica. Programul editorial este axat in special pe dictionare si lucrari de lingvistica (in 32 de limbi), casete audio si video, soft-uri cu materiale didactice si program de training.

SARANDON [særəndon], Susan (pe numele adevarat Abigail S. Tomalin) (n. 1946), actrita americana de film. Desi inzestrata cu simt ludic („Vrajitoarele din Eastwick”), ea exceleaza in registrul dramatic interpretand personaje nonconformiste, hotarate, care isi asuma propriile optiuni („Thelma si Louise”). Premiul Oscar 1995 („In asteptarea mortii”).

Arcas, rege al arcadienilor, de la care se presupunea ca-si tragea numele Arcadia. Era fiul lui Zeus cu nimfa Callisto si nepotul regelui Lycaon (v. si Lycaon). Intr-o zi, la o vinatoare, Arcas a fost cit pe ce sa-si omoare propria-i mama, metamorfozata de Hera intr-o ursoaica. Pentru a impiedica acest sacrilegiu, Zeus i-a transformat pe amindoi, atit pe Callisto cit si pe Arcas, in doua constelatii (v. si Arctos).

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste in lupta impotriva inamicului, la vanat, in unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (In sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului inconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a invinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

ASANESTI, dinastie de origine romaneasca care a condus Imp. Vlaho-Bulgar (1186-1256), intemeiata de Asan I, in urma rascoalei antibizantine (1185-1186). propriu-zis, A. sint numai descendenti in linie barbateasca ai lui Asan I: Ioan Asan II (1218-1241), cu fiii sai Caliman I (1241-1246) si Mihail II (1246-1256) si sebastocratorul Alexandru, cu fiul sau Caliman II (1256). Ulterior, numele de A. a fost extins si asupra fratilor lui Asan I, Petru (1186-1191 si 1196-1197) si Ionita (1197-1207) si a nepotului sau de sora, Borila (1207-1218), a unor urmasi ai acestora, precum si asupra unor barbati intrati in familie prin casatorii. Mai importanti: Petru (Calopetru), Ionita (Caloian) si Ioan A. II.

LICHID, -A, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanta) care se afla intr-o stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului in care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat in bani prin vanzare imediata. 3. Adj. (In sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

Brasov s. m. numele unui oras din Trans. Probabil de la numele sl. Brasa (Draganu, Dacor., VII, 236), cf. insa birsa. – Der. brasovean, s. m. (locuitor al Brasovului; vinzator de maruntisuri; trasura cu acoperis boltit); brasoveanca, s. f. (pravalie de maruntisuri); brasoava, s. f. (minciuna, gogoasa), al carui semantism se explica desigur prin tendinta de a exagera proprie vinzatorilor, cf. fr. boniment (Seineanu, Semasiol, 173) brasoveneste, adv. (in mod exagerat).

CAZ, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ Caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

ALEXANDRIN, -A adj. 1. referitor la civilizatia elenistica din Alexandria; din epoca elenistica. ♦ scoala ~a = numele mai multor scoli filozofice de orientare mistica si eclectica din perioada elenismului tarziu. 2. de o subtilitate excesiva. ♦ arta ~a = arta greaca din epoca elenistica in Egiptul ptolemeic; vers ~ (si s. m.) = vers iambic de 1² silabe, cu cezura la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~a = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. (< fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

REGIOMONTANUS (pe numele adevarat Johannes Muller) (1436-1476), astronom si matematician german. Prof. la Viena si Nurnberg. Cunoscut prin lucrarile sale de astronomie si trigonometrie. Op. pr.: „De triangulis omnimodis libri quinque”, carte fundamentala in trigonometria plana si sferica, cu tabele de valori trigonometrice. Construieste (1471) un Observator astronomic la Nurnberg, cu ateliere si tipografie proprie, unde apar primele Anale astronomice si Efemeridele.

FAT, feti, s. m. 1. Produs de conceptie din uterul mamiferelor, din momentul cand incepe a avea miscari proprii si formele caracteristice speciei si pana cand se naste; fetus. 2. (Pop. si poetic) Fecior, fiu; baiat, copil. ◊ (Pop.) Fatul meu, formula cu care un batran se adreseaza cu afectiune, bunavointa etc. unui tanar. ♦ Fat-Frumos = erou principal din basme, inzestrat cu frumusete fizica si morala, cu bunatate, curaj si vitejie iesite din comun; p. gener. (ca nume comun) baiat, tanar sau barbat deosebit de frumos. (Pop.) Fat-logofat = copil cu insusiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

Athamas, rege beotian din Orchomenus, fiul lui Aeolus. S-a casatorit cu Nephele, cu care a avut doi copii: pe Phrixus si pe Helle. Mai tirziu, indragostindu-se de Ino, fata lui Cadmus, a mai avut doi copii cu aceasta din urma: pe Learchus si pe Melicertes. Geloasa pe copiii din prima casatorie, Ino a pus la cale uciderea lor. Phrixus si Helle au fost salvati insa de la moarte, chiar in momentul in care erau dusi la altar spre a fi sacrificati, de un berbec cu lina de aur, daruit de Hermes mamei lor, Nephele. Berbecul a rapit copiii, purtandu-i prin vazduh pina in Colchis. Mai tirziu Phrixus avea sa-l ucida, jupuindu-i faimoasa lina (v. Phrixus si Argonautae). Fiind lovit de nebunie, Athamas isi ucide propriul fiu, nascut cu Ino, pe Learchus. De desperare, mama se arunca in mare impreuna cu Melicertes si amindoi sint transformati in divinitati marine. Gonit din Boeotia in urma crimei savirsite, Athamas e nevoit sa rataceasca vreme indelungata prin lume, pina cind, in cele din urma, se stabileste in Thessalia. De la el tinutul inconjurator a capatat numele de Athamantia.

BACTERIE (‹ fr. {i}; {s} gr. bakteria „baston”) s. f. (MICROBIOL.) nume generic dat microorganismelor unicelulare, sporulate sau nu, cu structura foarte simpla; contin un nucleu difuz, iar inmultirea se face prin diviziune directa. B. sint impartite in familii pe baza morfologiei (coci, bacili, vibrioni), a afinitatilor fata de colorantii de anilina (bacili acido-rezistenti, germeni gram-pozitivi sau negativi etc.) si a proprietatilor biologice: rezistenta la temperaturi ridicate (b. termofile), tipul de nutritie (b. autotrofe sau heterotrofe), de respiratie (b. aerobe sau anaerobe), patogenitatea pentru om si animale. Prin ritmul rapid de multiplicare si prin actiunea enzimelor proprii, b. au un rol esential in circulatia carbonului si azotului in natura (b. nitrificante, b. celulolitice, b. de putrefactie), asigurind echilibrul biochimic necesar existentei lumii vii. B. sint folosite pe scara larga in industria farmaceutica (in prepararea antibioticelor, vitaminelor), industria alimentara (in prepararea derivatelor de lapte, produselor alcoolice) etc.

ROGER, numele mai multor conti si regi ai Siciliei. Mai importanti: 1. R.I. Guiscard (c. 1031-1101), conte de Sicilia (din 1062). A participat, alaturi de fratele sau Robert I Guiscard, in campaniile impotriva arabilor pentru cucerirea sudului Italiei si a Siciliei (dib c. 1061). 2. R. II, conte (1101-1127), duce al Apuliei si Calabriei (1127-1130) si apoi primul rege al Siciliei (1130-1154), fiul precedentului. A invins coalitia organizata impotriva sa de papa Inocentiu II si, cucerind Napoli si Capua, a pus bazele Regatului Siciliei. A construit o flota puternica, cu ajutorul careia a facut cuceriri pe coasta Africii (intre tunis si Tripoli) si a atacat stapanirile bizantine, instituindu-si propria suprematie in Mediterana meridionala. A promulgat un cod de legi (1140), iar Curtea sa a devenit un important centru intelectual atat pentru invatatii crestini cat si arabi. A refuzat sa participe la a doua Cruciada.