W s. m. invar. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (avand de obicei valoarea lui v sau a lui u semivocalic), care apare in neologisme internationale precum si in nume proprii straine. [Pr.: dublu ve].

Y s. m. invar. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, avand in general diverse valori ale lui i, care apare in neologisme internationale si in nume proprii straine. [Pr.: igrec].

ONOMASTIC, -A, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, in special la nume de persoane. ◊ Zi onomastica (adesea substantivat, f.) = zi in care cineva isi serbeaza numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplina lingvistica al carei obiect de studiu este originea, formarea si evolutia numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, dintr-o epoca etc. – Din fr. onomastique.

LITERA, literez, vb. I. Tranz. A pronunta cuvinte (straine) prin litera initiala a unor cuvinte obisnuite, de obicei nume proprii. – Din litera.

NOMENCLATURA, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor intrebuintati intr-o anumita specialitate sau intr-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizati metodic. 2. Lista, catalog etc. continand titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate intr-un anumit fel). 3. Spec. Schema de organizare a unei institutii continand enumerarea posturilor sau a institutiilor care se afla in subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.

hagiu s. m. (in nume proprii Hagi-), art. hagiul; pl. hagii, art. hagiii

NOMENCLATURA ~i f. 1) Totalitate a termenilor folositi intr-un anumit domeniu (al stiintei, tehnicii, artei etc.). ~ zoologica. 2) Lista, catalog care contine enumerarea numelor unor obiecte, nume proprii etc. dintr-un domeniu. 3) Schema a unei institutii cu indicarea posturilor sau unitatilor din subordonarea sa. /<fr. nomenclature, lat. nomenclatura

ONOMASTICA f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limba. 2) Disciplina lingvistica care studiaza numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique

LIGAMENT s.n. 1. Fascicul rezistent de fibre care leaga oasele intre ele sau ajuta la sustinerea sau la legarea altor organe. 2. (La pl.) Joc care cere dezlegatorului sa afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicata, unind intr-o serie de propozitii sfarsitul unor cuvinte date cu inceputul celor urmatoare. [Pl. -te, -turi. / < fr. ligament, cf. lat. ligamentum].

NOMENCLATURA s.f. 1. Totalitatea termenilor folositi intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. v. terminologie. 2. Lista, catalog cuprinzand titluri de opere, nume proprii etc. 3. Schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor aflate in subordinea sa. [Cf. fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura].

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; tine locul persoanei despre care se vorbeste. – Mr. el, megl. iel, istr. ie. Lat. ille (Diez, I, 161; Puscariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *illus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. el. – Gen. lui ‹ illui (pl. lor ‹ illōrum), dat. ii ‹ illi (pl. le ‹ illis), acuz. l ‹ illum, nom. pl. ei ‹ illi. Vocala initiala are, ca aproape toate e initiale, un timbru usor palatal; ar fi insa o greseala sa fie transcrisa ie, cum face Scriban. Lui se foloseste si ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) si, prin extindere incorecta, la mai multe substantive comune care desemneaza persoane. Acuz. l in pozitie tare a primit un i protetic (› il), care apare numai in textele de la 1630 la 1650 (Gazdaru 30).

AUTONOMAZIE s. f. forma de afazie amnezica, dificultatea de a-si aminti nume proprii sau substantive. (< engl. autonomasia)

LIGAMENT s. n. 1. fascicul rezistent de fibre care leaga oasele intre ele ori ajuta la sustinerea sau la legarea altor organe. 2. (pl.) joc de inteligenta care cere dezlegatorului sa afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicata, unind intr-o serie de propozitii sfarsitul unor cuvinte date cu inceputul celor urmatoare. (< fr. ligament, lat. ligamentum)

NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

W s. m. invar. 1. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (are valoarea lui „v” in cuvintele de origine germana sau a lui „u” semivocalic in cuvintele de origine engleza); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. Simbol pentru wolfram. 3. (METR.) Simbol pentru watt.

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

IBN, cuvant arab insemnand „fiu”; intrat in compunerea a numeroase nume proprii, cu sensul de „fiul lui”.

Q s. m. invar. 1. A douazecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (oclusiva palatala surda sau oclusiva velara surda); se foloseste in cuvinte straine, in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor rationale. 3. (ELT.) Simbol pentru puterea reactiva.

OCEANIDE (‹ fr.) s. f. pl. (In mitologia greaca; si ca nume proprii) Nimfe ale apelor. fiicele lui Ocean si ale zeitei Thetis. Cele mai cunoscute dintre ele: Doris, mama nereidelor; Climene, mama lui Prometeu; Philiria, mama centaurului Chiron.

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofa in care literele initiale ale versurilor alcatuiesc un cuvant (nume propriu, dedicatie etc.) sau o propozitie. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.

ADJECTIVAL, -A, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotarat, cu forme speciale, care insoteste un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care indeplineste functia de adjectiv. Locutiune adjectivala. – Din fr. adjectival.

ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... ♦ Lucruri, intamplari de felul... 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... 3. (Precedand un nume propriu, un nume de rudenie etc.) Alde Ion – Al + de⁴.

GHITMAN, ghitmani, s. m. (Reg.) Un fel de placinta cu branza si smantana. – Din Gethsemani (nume propriu).

JUNIOR, -OARA, juniori, -oare, subst., adj. 1. S. m. si f., adj. (Sportiv) care are varsta intre circa 13 si 19 ani, limitele de varsta variind de la o specialitate sportiva la alta. 2. S. m. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu senior) Fiul (considerat in raport cu tatal). [Acc. si (2) junior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.

K s. m. invar. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane, folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international; sunete notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala (2) surda (2), cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva velara surda, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].

Q s. m. invar. A douazecea litera a alfabetului limbii romane, (consoana) folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international. [Pr.: chiu].

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

MAJUSCUL, -A, majusculi, -e, s. f., adj. (Litera sau caracter de litera) care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii si ale cuvintelor cu care incepe o fraza, pentru a individualiza un cuvant intr-un text etc. si care difera de celelalte prin forma si marime; (litera) mare. – Din fr. majuscule.

PARTICULA, particule, s. f. 1. Parte foarte mica dintr-o substanta, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particula elementara = particula constitutiva a materiei (electron, proton etc.) care se prezinta ca o unitate cu insusiri specifice si nu poate fi redusa in unitati mai simple. Particula alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particula beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atasat la un cuvant; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru parti de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvant care insoteste un nume propriu de familie, de demnitate, indicand gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.

COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

ANTONOMAZA, antonomaze, s. f. Figura de stil care consta in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze in locul unui nume propriu; antonomasie. – Din fr. antonomase.

propriu, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

ZOONIM, zoonime, s.n. nume propriu de animale. (din fr. zoonyme) [morf. DOOM]

EFENDI s. m. invar. (Inv.) Titlu de politete pus in Turcia, dupa un nume propriu, invatatilor, functionarilor; persoana care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

TOPONIMIC, -A, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. nume propriu de oras, de stat, de apa, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

TOPONIMIE s. f. 1. Totalitate a numelor proprii de locuri, de ape, de munti etc. dintr-o tara sau dintr-o regiune. 2. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul numelor proprii de locuri; toponomastica. – Din fr. toponymie.

SENIOR², -OARA, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Sportiv) care a depasit varsta juniorilor, varsta care variaza de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) mai in varsta, mai batrana. 3. S. n. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu junior) Tatal (considerat in raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

SUPRAnume, supranume, s. n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane in semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristica sau printr-o circumstanta de alta persoana cu acelasi nume. ♦ Porecla. – Supra- + nume (dupa fr. surnom).

nene s. m., art. nenea, g.-d, art. lui nenea (si nea + nume propriu)

ANTONOMAZA ~e f. Figura de stil, constand in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun si invers. /<fr. anthonomase

MAJUSCULA ~e f. (Litera sau caracter) care difera de celelalte prin forma si marime si care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii sau ale cuvintelor cu care incepe o fraza; litera mare. [G.-D. majusculei] /<fr. majuscule

NOMINAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~a a) valoare indicata pe o hartie de banca; b) valoare calculata in bani. 2) Care figureaza doar cu numele, in mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau functie de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

TURTA¹ ~e f. 1) Produs de patiserie latit si rotund, obtinut dintr-o bucata de aluat si copt pe vatra. ◊ A face (sau a lasa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se imbata ~ a se imbata foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenusa (sau spuza) la ~a lui a-si apara interesele proprii. 2) (nume generic) Prajitura de orice fel, avand o asemenea forma. ~ cu mere. ~e cu mac. ◊ ~ dulce prajitura facuta din faina de grau, oua, miere, mirodenii, acoperita cu glazura sau presarata cu zahar farin 3) Substanta presata care are o asemenea forma. ~ de ceara. /<lat. turta

ANAGRAMA s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvant (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obtine un alt cuvant sau o alta fraza; cuvant obtinut prin anagramare. ♦ Enigma in versuri formata din doua parti, prima dedicata cuvantului de baza, iar a doua definind cuvantul obtinut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – in alta ordine, gramma – litera].

ANOMINATIE s.f. (Lit.) Figura de stil care consta in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. [< fr. annomination, cf. lat. ad – langa, nominare – a numi].

GEONIM s.n. nume de loc adoptat ca nume propriu. [< fr. geonyme, cf. gr. ge – pamant, onoma – nume].

LEVIT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. levite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, insemnand „acela care uneste”].

ZAPOROJAN, zaporojeni, s. m. Cazac dintr-o organizatie autonoma ucraineana cu caracter militar (dintre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea). – Din Zaporojie (nume propriu) + suf. -an.

METONOMASIE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui in alta limba; metonomaza. [Gen. -iei. / < fr. metonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume].

ONOMASTICA s.f. 1. Disciplina care studiaza numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].

GOBSECK s.m. Camatar (< Gobseck, nume propriu)

ADJECTIVAL, -A adj. Exprimat printr-un adjectiv. ◊ Articol adjectival = articol pus pe langa un adjectiv legat de un substantiv articulat sau de un nume propriu. ♦ Care indeplineste functia de adjectiv. [< fr. adjectival].

ANTONOMAZA s.f. Figura de stil constand in folosirea unui nume comun in locul unui nume propriu si invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti – in loc de, onoma – nume].

az s.m. (inv.) 1. numele primei litere a alfabetului chirilic 2. eu (in zapise, inaintea numelui propriu)

aghios (aghioase), s. n. – Imn liturgic care incepe cu: ἄγιος ὁ θεός. Mgr. ἄγιος „sfant”. (DAR). – Der. aghiuta, s. m. (diavol), folosit mai frecvent ca nume propriu; este un dim. care exista alaturi de sfintuletul „diavolul”, expresie eufemistica avind o nuanta comico-familiara.

arsene interj. – Atentie, pazea!. Pare a fi numele propriu Arsene, dar nu vedem legatura (cf. Vasiliu, GS, VII, 95). Dupa Iordan, BF, I, 114, si Graur, BL, V, 222, este un der. de la a arde; chiar daca este adevarat, forma cuvintului indica o contaminare sau legatura cu numele propriu.

GODIN s.n. Soba de fier de obicei cilindrica, folosita la incalzit. [Pl. -nuri, -ne, var. goden s.n. / < fr. Godin – nume propriu].

avram (avrama), adj. – Varietate de pruna. – Var. avramiu. Ngr. ἀβράμηλο „pruna” (Iordan, BF, VI, 155); cuvint pe care Danguitsis 148 il deriva din gr. βράβυλος, dar care a putut fi influentat si de sl. (j)ablanu „mar”; cf. gr. μήλος si chiar de aspectul fructului, care are o anume asemanare cu marul. Dupa DAR, de la numele propriu Avram, ceea ce pare mai curind etimologie populara.

avrameasa (avramese), s. f. – Veninarita (Gratiola officinalis). Bg., rus. avran, cu suf. -easa (DAR; Pascu, Suf., 26). Dupa Tagliavini, Arch. Rom., XII, 167, de la numele propriu Avram.

bolfa (bolfe), s. f. – Nodul, umflatura, tumoare. Creatie expresiva, cf. birfi, borh-, bort, buh-, bulz. – Der. bolfe, s. f. pl. (gilci, amigdalita), cf. boarfe; bolfi, vb. (a umfla, a se mari); bolfos, adj. (umflat); bulfei, adj. (umflat); Dolfa, s. f. (nume de catea); Dolfu, Dulfu, s. m. (nume propriu de ciine); dolfan, adj. (Trans., bogatan, instarit, opulent); dolofan, adj. (rotofei, grasut), pe care Cihac, II, 99 (urmat de Candrea) il pune in legatura in mod curios cu sl. dolufinu „delfin”. Din rom. provine rut. boljfa „tumoare” (Candrea, Elementele, 407).

bolocan (-na), adj. – Tont, prost, netot. Se foloseste si ca nume propriu de bou. Mag. bolyoka (Scriban). – Der. bolocani, bolohani, bolovani, vb. (a se holba), care a ajuns sa se confunde cu der. de la bolovan; bolocanos, adj. (grosolan, necioplit); bolohonita, s. f. (proasta, ingimfata).

borz (-oarza), adj. – 1. Zbirlit, cu parul rasculat. – 2. (S. m.) Bau-bau, sperietoare. Mag. borzas (Cihac, II, 484); borzos (Galdi, Dict., 110). – Der. boarza, s. f. (negrusca, Nigella damascena); borza, s. f. (gindac, Blaps mortisaga); Borzila, s. m. (nume propriu de bou); borzos, adj. (zbirlit). Cf. sborsi.

SENIOR s.m. Stapan al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe langa un nume propriu) Care este mai in varsta, mai batran; batranul, tatal. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].

SUPRAnume s.n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Porecla. [Pl. invar. / < supra- + nume, dupa fr. surnom].

danac (danaci), s. m. – Tinar, flacau, june. – Megl. danac. Bg. danak „tauras” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tauras”. Este gresita der. de la d’an ‹ de (un) an, propusa de Puscariu 1186. Probabil acelasi cuvint, prin intermediul tig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flacau, baiat tigan), care s-a incercat sa se explice plecindu-se de la numele propriu Danciu (Seineanu; Candrea), din tig. den ci „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Draganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicatii nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvint chiar de tigani.

ANOMINATIE s. f. figura de stil, constand in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. (< fr. annomination)

ASTRONIM s. n. nume propriu de corpuri ceresti. (< fr. astronyme)

HETEROZA s. f. (lingv.) inlocuire a unei expresii precise cu una mai putin precisa, de obicei un nume propriu de oras cu un nume comun care exprima atributul sau. (< fr. heterose)

METONOMASIE s. f. schimbare a unui nume propriu prin traducerea in alta limba; metonomaza. (< fr. metonomasie)

ONOMASTIC, -A I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~a (si s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplina lingvistica care studiaza numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, epoca etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)

SUPRAnume s. n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane, in semn de cinste sau pentru a o deosebi de alta persoana cu acelasi nume. ◊ porecla. (dupa fr. surnom)

TOPONIM s. n. nume propriu de loc; toponimic. (< fr. toponyme)

TRAVERS s. n. 1. partea de jos si de sus a coastei unei nave. 2. directie perpendiculara pe axul longitudinal al navei. ◊ vant (sau val) ~ = vant (sau val) perpendicular pe axul navei; la ~ = perpendicular fata de nava proprie. 3. nume generic pentru tesaturile cu dungi transversale. (< fr. travers)

gavaon (-ni), s. m. – Tigan. – Var. gavaun. De la numele propriu Gabaon (Bogrea, I, Congres filologic roman, 55; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 174).

ghisman (ghismane), s. n. – Placinta cu brinza. – Var. ghismana, ghitman(a). De la Ghetsemani, nume propriu, datorita faptului ca s-a facut la inceput pentru sarbatoarea Pastelui (Bogrea, Dacor., III, 724; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188).

leah (-lehi), s. m. – Polonez. – Var. (inv.) leav, les. Sl. lechu (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Byhan 317), cf. rut. ljach, tc. leh. – Der. leasca, s. f. (poloneza); lesesc, adj. (polon); leseste, adv. (ca polonezii); Lehia, s. f. (Polonia, inv.); Lehliu, nume propriu, din tc. lehli „polonez”.

naiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Seineanu, Semasiol., 61), prin intermediul tig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curind o imprecatie generica decit un nume propriu al demonului. Der. propusa de la n’aiba (parte de noi) nu pare normala (duca-se pe pustiu sau uciga-l toaca sint alte denumiri ale demonului; dar duca-se sau uciga-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este putin probabil. – Der. naibui, vb. (a trimite la d****l).

Nicolae s. m. – 1. nume propriu. – 2. (In expresia: sfintul Nicolae) Varguta, liniuta cu care se pedepsesc copiii. – Var. Neculae, (Mold.) Neculai, (Trans.) Micula(e), dim. Nae, Nicu(sor). Sl. Nikolaje din mgr. Nιϰόλαος. Var. Nicoara, din lat. Nicolaus; Miculae, prin incrucisare cu mag. Miklos. Sensul al doilea se datoreaza obiceiului de a pastra liniuta in spatele imaginii sfintului.

spirea s. m. – (Arg.) Carte de joc de trei puncte. Origine necunoscuta. Spirea ester nume propriu de persoana, dar nu se vede legatura.

tafandache s. m. – Caraghios, mascarici, bufon. Origine necunoscuta; dupa consonanta pare a fi ngr. Tratat gramatical ca nume propriu.

Vasile s. m. – nume propriu. – Var. inv. Vasilie, Sin-Vasii. Gr. Bασίλειος, partial prin intermediul sl. Vasilije. Der. Vasilca, s. f. (obicei folcloric in noaptea de ajun al Anului Nou, care preceda sarbatoarea Sf. Vasile, care consta in a plimba un cap de porc ornat cu panglici si flori; Arg., capatina); vasilache, s. m. (paiata, teatru de papusi si personajul principal al lui); vasilicale, s. f. pl. (zicale) din mgr. βασιλιϰά; vasilisc, s. m. (animal din basme), din mgr. βασιλίσϰος (Murnu 60).

zagara (-ale), s. f. – 1. Margine, mal, tarm. – 2. Fleac, moft. – Var. zagarea. Bg. zagara (Candrea), poate din numele propriu Zagara, oras din Macedonia (Seineanu, II, 380).

BALAMUC, balamucuri, s. n. Casa de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Galagie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu).

BAZEDOV s. n. Boala provenita din hipersecretia celulara a tiroidei si care se manifesta prin tendinta de iesire a ochilor din orbite, stare nervoasa, accelerarea pulsului, palpitatii si, de obicei, marirea volumului glandei tiroide. – Din Basedow (nume propriu).

BOGOMIL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din Bogomil (nume propriu).

BOGOMILIC, -A, bogomilici, -e, adj. Care tine de bogomilism. – Din Bogomil (nume propriu) + suf. -ic.

BOGOMILISM s. n. Doctrina si secta religioasa medievala de origine gnostica, raspandita mai ales in Bulgaria, care nu recunostea biserica crestina si tainele ei, nici autoritatea statului. – Din Bogomil (nume propriu) + suf. -ism.

BOSCAR, boscari, s. m. (Reg.) Scamator. – Din Bosco (nume propriu) + suf. -ar.

CALVIN, -A, calvini, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine calvinismului, privitor la calvinism. 2. S. m. si f. Adept al calvinismului. – Din Calvin (nume propriu).

SANDOMIRCA s. f. Varietate de grau foarte alb (cultivat mai ales in Moldova). – Din Sandomir (nume propriu) + suf. -ca.

CARDANIC, -A, cardanici, -e, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat sa-si pastreze pozitia orizontala. 2. (Despre un sistem de articulatie a doua piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese sa-si pastreze pozitia favorabila transmiterii miscarii, indiferent de pozitia celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axa cardanica = arbore de transmisie (la automobile si la alte masini) care leaga cutia de viteza cu arborele diferentialului. – Din Cardan (nume propriu) + suf. -ic.

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofa in care literele initiale ale versurilor, citite vertical, alcatuiesc un cuvant (nume propriu, dedicatie etc.) sau o propozitie. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

O’⁷, particula precedand numele proprii irlandeze, care semnifica „fiul lui”.

ORONIMIE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii si apelative) care desemneaza formele de relief. 2. Ramura a toponimiei care se ocupa cu studiul formarii si al evolutiei numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie.

BIBLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tin de Biblie; propriu Bibliei. nume ~. 2) Care se refera la timpul evocat de Biblie. [Sil. bi-blic] /<fr. biblique

A SEMNA ~ez 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A adeveri prin iscalitura; a iscali. 2. intranz. A-si scrie numele cu propria mana sub text; a-si pune iscalitura pe un act oficial; a iscali. /Din semn

LITERA vb. intr. (in telefonie) a pronunta nume straine (proprii) sau mai neobisnuite prin litera initiala a unor cuvinte obisnuite. (< litera)

ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie in ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopedie.

ENCICLOPEDIE ~i f. 1) Lucrare lexicografica ce trateaza sistematic si detaliat termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ~ agricola. 2) Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti organizate metodic. [G.-D. enciclopediei; Sil. en-ci-clo-pe-di-e] /<fr. encyclopedie

TOPIC¹ ~ca (~ci, ~ce) rar 1) Care tine de topica; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumeste locuri sau localitati. /Din topica

*Panama (nume geografic) s. propriu f.

*Puerto Rico/(inv.) Porto Rico (nume geografic) s. propriu n.

PLAGIA vb. I. tr. A lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva si a le prezenta drept creatii proprii; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. plagier].

Bacau (nume de loc) s. propriu n., art. Bacaul

Banat (nume de loc) s. propriu

Baragan (nume de loc) s. propriu n.

Breaza (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Brezei

PLAGIA vb. tr. a lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva, prezentandu-le drept creatie proprie; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia. (< fr. plagier)

Morse (engl.) [pron. mors] (nume de persoana) s. propriu

Calafat (nume de loc) s. propriu n.

Amhara (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Amharei

Campulung (nume de loc) s. propriu n.

Calarasi (nume de loc) s. propriu n.

Casmir (nume de loc) s. propriu n.

Cazane (nume de loc) s. propriu n. pl.

*Negru-Voda (nume de voievod, nume de loc) s. propriu m./s. propriu n.

SEMNATURA, semnaturi, s. f. numele unei persoane scris de propria mana sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscalitura. – Semna + suf. -atura.

Bolivar (nume de persoana) (sp.) s. propriu

Boston (nume de loc) (engl.) s. propriu n.

Brandenburg (nume de loc) (germ.) s. propriu n.

Bristol (nume de loc) (engl.) s. propriu n.

ANTONOMAZA s. f. figura retorica constand in folosirea unui nume comun in locul unuia propriu si invers; antonomasie. (< fr. antonomase)

Zair (nume de tara) (inv.) s. propriu n.

ANTETITLU, antetitluri, s. n. Text care apare inaintea titlului propriu-zis al unei lucrari, cuprinzand numele institutiei sub ale carei auspicii apare cartea, numarul seriei, numele colectiei etc. – Ante- + titlu.

SEMNATURA ~i f. nume al unei persoane scris cu propria mana (sub textul unui act, al unei scrisori etc.) pentru a confirma exactitatea celor relatate sau pentru a-si asuma o anumita responsabilitate; iscalitura. /a semna + suf. ~atura

Acropole (nume de loc) (A-cro-) s. propriu f., g.-d. Acropolei

Bairam (numele unor sarbatori musulmane) (Bai-) s. propriu n.

ANTARCTIC, A (‹ fr., lat.) adj. Care este situat la Polul Sud sau in regiunea Polului Sud; care are caractere proprii regiunii polare sudice. ♦ Regiune a. = nume generic dat pamanturilor continentale, insulare si regiunilor Oc. Atlantic, Pacific si Indian cuprinse in interiorul Cercului Polar de Sud.

ANDOSA, andosez, vb. I. Tranz. A indica pe dosul unui cec numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea cecului. ♦ (In economia capitalista) A indica, sub iscalitura proprie, pe dosul unei polite vandute, numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea politei. – Fr. endosser.

Calcedonia (nume de loc) (-ni-a) s. propriu f.

Ceahlau (nume de loc) (Cea-hlau) s. propriu m., art. Ceahlaul

APARATOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apara + suf. -ator.

Basedow (nume de persoana) (germ.) [pron. bazedov] s. propriu

Zeppelin (nume de persoana) [z pron. t] s. propriu

Siemens (nume de persoana) (germ.) [pron. zimans] s. propriu

Bordeaux (nume de loc) (fr.) [pron. bordo] (Bordeaux) s. propriu n.

Baccarat (nume de loc) (fr.) [at pron. a] s. propriu n.

Baedeker (nume de persoana) (germ.) [pron. bedecar] (Bae-) s. propriu

Brie (nume de loc) (fr.) [ie pron. i] s. propriu n.

Camembert (nume de loc) (fr.) [pron. camãber] s. propriu n.

Capitoliu (nume de loc) [liu pron. liu] s. propriu n.

Diesel (nume de persoana) (germ.) [pron. dizal] (Die-) s. propriu

*Pantocrator (nume dat lui Isus Hristos) (-to-cra-) s. propriu m.

PORCIN, -A, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) nume generic dat porcilor (1); (si la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin.

lipovean (lipoveni), s. m. – Sectant rus, adept al ereziei rascolnicilor. Rus. (fi)lipovanin, de la numele sefului sectei Filip Pustovjat (Scriban). – Der. lipovenesc, adj. (propriu lipovenilor); lipovenime, s. f. (colectivitate de lipoveni).

Ampere (nume de persoana) (fr.) [pron. ãper] (-pe-re) s. propriu

Joule (nume de persoana) (engl.) [pron. gul] (Jou-le) s. propriu

FEMININ, -A adj. De femeie, propriu femeii, femeiesc. ♦ (Despre parti de vorbire) Cu forma specifica numelor care denumesc fiinte de s*x femeiesc. ♦ (Despre rime) Care rimeaza pe penultima silaba neaccentuata. [< lat. femininus, cf. fr. feminin].

Beaujolais (nume de loc) (fr.) [pron. bojole] (Beau-jo-lais) s. propriu n.

FEMININ ~a ( ~i, ~e) 1) Care apartine femeilor; propriu femeilor; femeiesc. 2) gram. Care are forma de gen specifica pentru numele fiintelor de s*x femeiesc. /<fr. feminin, lat. femininus

Badlands (nume de loc) (engl.) [pron. bedlendz] (Ba-dlands / Bad-lands) s. propriu n.

MASCULIN, -A adj. 1. de mascul; propriu barbatului, barbatesc. ♦ gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume de fiinte sau de lucruri de s*x barbatesc. 2. (despre rime) cu accent pe ultima silaba. (< fr. masculin, lat. masculinus)

Rontgen (nume de persoana) (germ.) [ge pron. ghe] (Ront-gen) s. propriu

MASCULIN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de mascul; propriu masculului. ◊ Gen ~ gen gramatical care cuprinde fiintele de gen barbatesc si numele de obiecte considerate prin traditie ca facand parte din aceasta categorie. 2) (despre substantive, adjective etc.) Care tine de genul barbatesc; propriu genului barbatesc. 3) (despre rime, versuri) Care are accent pe ultima silaba. /<lat. masculinus, fr. masculin

propriu ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

FAUSTIC, -A adj. (Liv.) In genul lui Faust, propriu lui Faust. [Pron. fa-us-. / < Faust – personaj din drama cu acelasi nume de Goethe].

STURION, sturioni, s.m. (La pl.) nume dat ordinului pestilor cartilaginosi (chondrostei), in special din fam. acipenseridae (sturioni propriu-zisi), caracterizati printr-un schelet incomplet osificat (pesti fara oase) si corpul acoperit de cinci randuri longitudinale de placi (scuturi), cu rostrul alungit, prevazut cu mustati. Sunt prezenti aproape exclusiv in Marea Neagra, in Caspica, foarte rari in apele Europei occidentale (doar sipul), de unde migreaza in fluviile aferente; reprezinta un produs piscicol foarte valoros, avand carnea alba si gustoasa, fara oase, cu grasime putina, dar mai ales pentru icrele lor negre din care se prepara caviarul. (La sg.) Peste din aceasta familie v. cega, morun, nisetru, pastruga, sip, viza.

ALEXANDRIN, -A adj. 1. Referitor la civilizatia elenistica din Alexandria; (p. ext.) care tine de epoca elenistica. ◊ Scoala alexandrina = numele mai multor scoli filozofice de orientare mistica si eclectica din perioada elenismului tarziu. 2. Vers alexandrin (si s.m.) = vers iambic de douasprezece silabe, cu cezura dupa silaba a sasea; poezie alexandrina = poezie de tip rafinat, erudit si uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. [Pl. -ni, -ne. / cf. fr. alexandrin, cf. Alexandre le Grand – numele unui roman francez din sec. XII, unde a fost folosit acest vers prima data].

COANDA 1. Constantin C. (1857-1932, n. Bucuresti), general si om politic roman. Ministru de mai multe ori si prim-min. (oct.-nov. 1918). 2. Henri C. (1886-1972, n. Bucuresti), inginer si savant roman. Fiul lui C. (1). Acad. (1970). Pionier al aviatiei mondiale. A conceput si a construit in 1910 primul avion cu reactie din lume, incercat de el, in zbor, in acelasi an. In perioada 1911-1914 a construit mai multe tipuri de avioane de conceptie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coanda”. A descoperit efectul care-i poarta numele (1934) cu aplicatii in numeroase domenii ale tehnicii.

COPERNIC, Nicolaus Copernicus (numele latinizat al lui Kopernik Mikolaj) (1473-1543), astronom polonez. A elaborat si, pe baza propriilor sale observatii astronomice, a fundamentat stiintific conceptia heliocentrica, potrivit careia Soarele se afla in centrul Universului, iar Pamintul impreuna cu celelalte planete se rotesc in jurul propriilor axe. Noua conceptie, care o infirma pe aceea geocentrica a lui Ptolemeu, a fost adoptata unanim de oamenii de stiinta abia in sec. 17. Op. pr.: „Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti”.

GENERIC¹ ~ca (~ci, ~ce) Care tine de un gen; propriu unei categorii, unui gen. Termen ~. 2) Care cuprinde toate lucrurile sau fenomenele de acelasi fel. nume ~. /<fr. generique

oltean (olteni), s. m. – 1. Locuitor din Oltenia. – 2. Vinzator ambulant de zarzavaturi si alte alimente. – 3. (Arg.) Lefter, fara bani. De la Olt, numele de riu si inv. de tinut. – Der. olteanca, s. f. (locuitoare din Oltenia); oltenesc, adj. (propriu Olteniei); olteneste, adv. (ca in Oltenia); oltenism, s. n. (cuvint, expresie tipica din Oltenia).

OSCAR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constand dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazand omul care purta statueta, il lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care il astepta; un ziarist care l-a auzit spunand: „Iata-l pe Oscar”, anunta ca premiile se numeau Oscar].

MASCULIN, -A, masculini, -e, adj. 1. De s*x barbatesc; p. ext. care este propriu masculului (1), barbatului; barbatesc. ♦ Alcatuit din barbati, de barbati. ♦ Gen masculin (si substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinte de s*x barbatesc, precum si nume de lucruri care, prin traditie sau prin analogie cu cele dintai, sunt socotite de acelasi s*x. ♦ (Gram.) Care apartine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

ANTANTA, antante, s. f. nume dat unui sir de aliante militare incheiate in trecut de unele state imperialiste in scopuri anexioniste sau in vederea mentinerii subjugarii propriului lor popor. – Fr. entante.

HALLEY [hæli], Edmond (1656-1742), astronom si geofizician englez. Prof. univ. la Oxford. Director al Observatorului Greenwich. Cercetari asupra magnetismului terestru si asupra cometelor. A observat (1682) cometa care-i poarta numele si a aratat, prin calcule matematice, ca aceasta se apropie de Pamant la fiecare 76 de ani. A intocmit catalogul stelelor din emisfera australa (1679) si a descoperit miscarile proprii ale stelelor (1718). A determinat paralaxa Soarelui. – Cometa H., cometa cu perioada de revolutie circumsolara de 76 de ani. S-au inregistrat pana in prezent 30 de aparitii. A fost observata prima oara in 239 i. Hr. si ultima oara in 1986, cand a fost studiata, sonda spatiala „Giotto” executand fotografii ale nucleului sau. Aparitia ei, in 1066, in timpul cuceririi Angliei de catre normanzi, a fost imortalizata pe tapiseria de la Bayeux.

LANGENSCHEIDT KG., holding al grupului de edituri cu acelasi nume, fondat in 1856, la Berlin, de Gustav Langenscheidt (1832-1895), care a elaborat o serie de de invatare a limbilor straine fara profesor si, impreuna cu Ch. Toussaint, o metoda cu sistem propriu de transcriere fonetica. Programul editorial este axat in special pe dictionare si lucrari de lingvistica (in 32 de limbi), casete audio si video, soft-uri cu materiale didactice si program de training.

SARANDON [særəndon], Susan (pe numele adevarat Abigail S. Tomalin) (n. 1946), actrita americana de film. Desi inzestrata cu simt ludic („Vrajitoarele din Eastwick”), ea exceleaza in registrul dramatic interpretand personaje nonconformiste, hotarate, care isi asuma propriile optiuni („Thelma si Louise”). Premiul Oscar 1995 („In asteptarea mortii”).

Arcas, rege al arcadienilor, de la care se presupunea ca-si tragea numele Arcadia. Era fiul lui Zeus cu nimfa Callisto si nepotul regelui Lycaon (v. si Lycaon). Intr-o zi, la o vinatoare, Arcas a fost cit pe ce sa-si omoare propria-i mama, metamorfozata de Hera intr-o ursoaica. Pentru a impiedica acest sacrilegiu, Zeus i-a transformat pe amindoi, atit pe Callisto cit si pe Arcas, in doua constelatii (v. si Arctos).

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste in lupta impotriva inamicului, la vanat, in unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (In sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului inconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a invinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

ASANESTI, dinastie de origine romaneasca care a condus Imp. Vlaho-Bulgar (1186-1256), intemeiata de Asan I, in urma rascoalei antibizantine (1185-1186). propriu-zis, A. sint numai descendenti in linie barbateasca ai lui Asan I: Ioan Asan II (1218-1241), cu fiii sai Caliman I (1241-1246) si Mihail II (1246-1256) si sebastocratorul Alexandru, cu fiul sau Caliman II (1256). Ulterior, numele de A. a fost extins si asupra fratilor lui Asan I, Petru (1186-1191 si 1196-1197) si Ionita (1197-1207) si a nepotului sau de sora, Borila (1207-1218), a unor urmasi ai acestora, precum si asupra unor barbati intrati in familie prin casatorii. Mai importanti: Petru (Calopetru), Ionita (Caloian) si Ioan A. II.

LICHID, -A, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanta) care se afla intr-o stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului in care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat in bani prin vanzare imediata. 3. Adj. (In sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

Brasov s. m. numele unui oras din Trans. Probabil de la numele sl. Brasa (Draganu, Dacor., VII, 236), cf. insa birsa. – Der. brasovean, s. m. (locuitor al Brasovului; vinzator de maruntisuri; trasura cu acoperis boltit); brasoveanca, s. f. (pravalie de maruntisuri); brasoava, s. f. (minciuna, gogoasa), al carui semantism se explica desigur prin tendinta de a exagera proprie vinzatorilor, cf. fr. boniment (Seineanu, Semasiol, 173) brasoveneste, adv. (in mod exagerat).

CAZ, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ Caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

ALEXANDRIN, -A adj. 1. referitor la civilizatia elenistica din Alexandria; din epoca elenistica. ♦ scoala ~a = numele mai multor scoli filozofice de orientare mistica si eclectica din perioada elenismului tarziu. 2. de o subtilitate excesiva. ♦ arta ~a = arta greaca din epoca elenistica in Egiptul ptolemeic; vers ~ (si s. m.) = vers iambic de 1² silabe, cu cezura la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~a = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. (< fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

REGIOMONTANUS (pe numele adevarat Johannes Muller) (1436-1476), astronom si matematician german. Prof. la Viena si Nurnberg. Cunoscut prin lucrarile sale de astronomie si trigonometrie. Op. pr.: „De triangulis omnimodis libri quinque”, carte fundamentala in trigonometria plana si sferica, cu tabele de valori trigonometrice. Construieste (1471) un Observator astronomic la Nurnberg, cu ateliere si tipografie proprie, unde apar primele Anale astronomice si Efemeridele.

FAT, feti, s. m. 1. Produs de conceptie din uterul mamiferelor, din momentul cand incepe a avea miscari proprii si formele caracteristice speciei si pana cand se naste; fetus. 2. (Pop. si poetic) Fecior, fiu; baiat, copil. ◊ (Pop.) Fatul meu, formula cu care un batran se adreseaza cu afectiune, bunavointa etc. unui tanar. ♦ Fat-Frumos = erou principal din basme, inzestrat cu frumusete fizica si morala, cu bunatate, curaj si vitejie iesite din comun; p. gener. (ca nume comun) baiat, tanar sau barbat deosebit de frumos. (Pop.) Fat-logofat = copil cu insusiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

Athamas, rege beotian din Orchomenus, fiul lui Aeolus. S-a casatorit cu Nephele, cu care a avut doi copii: pe Phrixus si pe Helle. Mai tirziu, indragostindu-se de Ino, fata lui Cadmus, a mai avut doi copii cu aceasta din urma: pe Learchus si pe Melicertes. Geloasa pe copiii din prima casatorie, Ino a pus la cale uciderea lor. Phrixus si Helle au fost salvati insa de la moarte, chiar in momentul in care erau dusi la altar spre a fi sacrificati, de un berbec cu lina de aur, daruit de Hermes mamei lor, Nephele. Berbecul a rapit copiii, purtandu-i prin vazduh pina in Colchis. Mai tirziu Phrixus avea sa-l ucida, jupuindu-i faimoasa lina (v. Phrixus si Argonautae). Fiind lovit de nebunie, Athamas isi ucide propriul fiu, nascut cu Ino, pe Learchus. De desperare, mama se arunca in mare impreuna cu Melicertes si amindoi sint transformati in divinitati marine. Gonit din Boeotia in urma crimei savirsite, Athamas e nevoit sa rataceasca vreme indelungata prin lume, pina cind, in cele din urma, se stabileste in Thessalia. De la el tinutul inconjurator a capatat numele de Athamantia.

BACTERIE (‹ fr. {i}; {s} gr. bakteria „baston”) s. f. (MICROBIOL.) nume generic dat microorganismelor unicelulare, sporulate sau nu, cu structura foarte simpla; contin un nucleu difuz, iar inmultirea se face prin diviziune directa. B. sint impartite in familii pe baza morfologiei (coci, bacili, vibrioni), a afinitatilor fata de colorantii de anilina (bacili acido-rezistenti, germeni gram-pozitivi sau negativi etc.) si a proprietatilor biologice: rezistenta la temperaturi ridicate (b. termofile), tipul de nutritie (b. autotrofe sau heterotrofe), de respiratie (b. aerobe sau anaerobe), patogenitatea pentru om si animale. Prin ritmul rapid de multiplicare si prin actiunea enzimelor proprii, b. au un rol esential in circulatia carbonului si azotului in natura (b. nitrificante, b. celulolitice, b. de putrefactie), asigurind echilibrul biochimic necesar existentei lumii vii. B. sint folosite pe scara larga in industria farmaceutica (in prepararea antibioticelor, vitaminelor), industria alimentara (in prepararea derivatelor de lapte, produselor alcoolice) etc.

ROGER, numele mai multor conti si regi ai Siciliei. Mai importanti: 1. R.I. Guiscard (c. 1031-1101), conte de Sicilia (din 1062). A participat, alaturi de fratele sau Robert I Guiscard, in campaniile impotriva arabilor pentru cucerirea sudului Italiei si a Siciliei (dib c. 1061). 2. R. II, conte (1101-1127), duce al Apuliei si Calabriei (1127-1130) si apoi primul rege al Siciliei (1130-1154), fiul precedentului. A invins coalitia organizata impotriva sa de papa Inocentiu II si, cucerind Napoli si Capua, a pus bazele Regatului Siciliei. A construit o flota puternica, cu ajutorul careia a facut cuceriri pe coasta Africii (intre tunis si Tripoli) si a atacat stapanirile bizantine, instituindu-si propria suprematie in Mediterana meridionala. A promulgat un cod de legi (1140), iar Curtea sa a devenit un important centru intelectual atat pentru invatatii crestini cat si arabi. A refuzat sa participe la a doua Cruciada.