DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprima natura obiectului determinat) Spirit de initiativa. Vinde tesaturi de cele mai noi. ♦ (In titlurile de noblete) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprima materia) a) (Materia propriu-zisa din care este confectionat un lucru) Facut din... Casuta lui de paianta. b) (Determinand un substantiv cu inteles colectiv, atributul arata elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arata continutul) Care contine, cu. Un pahar de apa. 4. (Atributul exprima un raport de filiatie) Un pui de caprioara. 5. (Atributul arata apartenenta) Crengi de copac. 6. (Atributul arata autorul) Un tablou de Tuculescu. 7. (Atributul determinand substantive de origine verbala sau cu sens verbal, arata:) a) (Subiectul actiunii) Inceput de toamna; b) (Obiectul actiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprima relatia) In ce priveste. Prieten de joaca. 9. (Atributul arata locul) a) (locul existentei) Care se gaseste (in, la), din partea... ◊ (In nume topice) Filipestii de Padure; b) (punctul de plecare in spatiu) Plecarea de acasa; c) (atributul exprima concomitent si natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arata timpul) Care traieste sau se petrece in timpul..., care dateaza din... Planuiau amandoi viata lor de maine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arata provenienta) Cizme de imprumut. 12. (Atributul arata destinatia obiectului determinat) Sala de dans. 13. (Atributul reprezinta termenul care in realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusete de cupa. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprima natura obiectului determinat) Cine e de vina? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeasi varsta. ♦ (Numele predicativ arata materia) Facut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprima apartenenta) Era de-ai nostri. 2. (Predicatul nominal, alcatuit din verbul „a fi” si un supin, exprima necesitatea) E de preferat sa vii. III (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Complementul arata locul de plecare al actiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridica de jos. 2. Complementul arata locul unde se petrece actiunea) In, la. IV (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul arata momentul intitial al actiunii) Incepand cu... De maine. 2. (Complementul arata timpul in care se petrece actiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leaga elemente de acelasi fel care se succeda in timp) Dupa, cu: a) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de timp) Zi de zi. An de an; b) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de mod) Fir de fir; c) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de loc) Casa de casa = (in toate casele, pretutindeni); d) (in constructii cu functiune de complement direct) Om de om (= pe toti oamenii); e) in constructii cu functiune de subiect) Trece spre miazanoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A vazut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauza ca sunt (esti etc.) sau eram (am fost etc.)... Si plangeam de suparata. VI. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru. Rosii de salata. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca sa..., pentru a... VII (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (In loc. adv.) De fapt. De buna seama. 2. (Complementul arata cantitatea, masura) Usa inalta de trei metri. ♦ (Complementul arata mijlocul de schimbare, de cumparare sau de vanzare) In schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are si sens consecutiv; in loc. adj. si adv.) De moarte = ingrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, in gradul cel mai inalt. 4. (Complementul determina un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cat se poate de bine. ♦ (Determinand un adverb la gradul comparativ, complementul exprima gradul de comparatie) Mai presus de toate imi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstantial de relatie) In ce priveste, cat despre, privitor la...: a) (complementul determina un adjectiv) Bun de gura; b) (complementul determina o constructie folosita ca termen de comparatie) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determina un verb) De foame as rabda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunari se convocau de sindicatul intreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (Dupa verbe) S-a apropiat de mine. 2. (Dupa expresii verbale ca „e bine” si dupa interjetii ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (Dupa verbe ca „a lua”, „a lasa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (In legatura cu constructii distributive) Pentru. S-au impartit cate trei carti de om. 5. (Dupa adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeti. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a invata. XI. (In constructii cu functiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Invatam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) In ce priveste, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui sa..., a voi... 3. (Pop.; inaintea unui verb la infinitiv) A incetat de a plange. 4. (In imprecatii) Bat-o Dumnezeu de baba. XII. (In constructii cu functiune de subiect) 1. (Pop.; Constructia prepozitionala are sens partitiv) Scrie cu argintel, Ca de-acela-i putintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E usor de vazut. XIII. 1. (Face legatura dintre numerale c*******e si substantivele determinate) a) (dupa majoritatea numeralelor c*******e de la 20 in sus) O mie de lei; b) (dupa numeralele cu valoare nehotarata, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albastri; c) (in structura numeralelor c*******e de la 20.000 in sus, inaintea pluralului „mii”) O suta de mii. 2. (face legatura dintre articolul adjectival „cel, cea” si numeralul ordinal, incepand de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formand cuvinte care se scriu impreuna, locutiuni care se scriu in doua sau mai multe cuvinte. 1. In adverbe sau locutiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seara etc; 2. In prepozitii sau locutiuni prepozitionale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindaratul etc. 3. In conjunctii sau locutiuni conjunctionale, ca: de cum, de cand, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formeaza substantive, adjective si verbe, ca: decurge, dedulci, demancare, deplin. – Lat. de.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea fiinta. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De cand sunt (sau esti etc.) = (in legatura cu o negatie) de cand ma aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodata. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! sa zicem ca se poate! Treaca-mearga!. 2. A se afla, a se gasi intr-un anumit loc, la o anumita persoana. Cine-i acolo? ♦ A-si avea originea, a se trage, a proveni. De unde esti? 3. A trai, a vietui, a o duce; (despre lucruri, situatii, actiuni etc.) a dura, a dainui, a tine. Vechi obiceiuri care sunt si astazi. ◊ Expr. Cat e lumea si pamantul = totdeauna; (in constructii negative) niciodata. ◊ (Impers.; urmat de determinari temporale, fixeaza momentul unei actiuni, sugereaza trecerea timpului etc.) Era intr-o seara. E mult de atunci. 4. A se indeplini, a se intampla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. ce-o fi, o fi exprima indiferenta, neputinta sau resemnarea cuiva in fata unei situatii. Fie! = a) accept sa se faca asa cum sustii; b) merita, nu e pacat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-as crede)! Asa a fost sa fie = asa a trebuit sa se intample, era inevitabil ca lucrurile sa se petreaca in alt chip. (Fam.) Este? = nu-i asa (ca am dreptate, ca se confirma ceea ce spun) ? 5. A avea pretul...; a costa, a valora. Cat sunt vinetele? 6. (In superstitii, ghicitori etc.) A insemna, a prevesti, a fi semn ca... Ce e cand ti se bate tampla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a buna) = a prevesti ceva rau. B. (Cu functie copulativa) 1. (formeaza, impreuna cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se gasi intr-o situatie prielnica, favorabila, a avea parte de liniste, de multumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (intr-o disputa). 2. (construit cu dativul; impreuna cu un nume predicativ, exprima o stare sau o actiune aratate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ti-e etc.)... = ce importanta are, ce folos decurge din... (Fam.) Ti-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (In constructii impersonale, cu subiectul logic in dativ; in legatura cu notiuni exprimand un sentiment, o senzatie, o stare sufleteasca) A simti. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i placea, a indragi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ti-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propozitie secundara cu verbul la conjuctiv) imi pasa, imi vine (greu sau usor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ti-e etc.) ca... (sau sa nu...) = ma tem (sau te temi etc.) ca... (sau sa nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o notiune temporala) A urma (sa se faca), a trebui (sa se faca). Cand a fost sa plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect si urmat de un verb la conjunctiv) A avea putinta, posibilitatea, ocazia sa...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult pana sa... Era sa moara. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera ca este cazul sa..., a se cuveni. E ceva de facut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, serveste la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formeaza timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formeaza viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu conditionalul prezent formeaza perfectul optativ-conditional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formeaza perfectul conjunctivului) Sa fi spus. 4. (Cu infinitivul formeaza perfectul infinitivului) Se poate lauda a fi invatat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formeaza prezumtivul prezent si perfect) Sa se fi afland multi in lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, serveste la alcatuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. si pop. is, prescurtat -s), esti (pr. iesti), este (pr. ieste, prescurtat e, ii, i), suntem (acc. si: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv sa fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

PREDICATIV, -A, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formeaza sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii. nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii. Propozitie predicativa = propozitie care indeplineste rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se refera la predicat (2), care apartine predicatului. – Din fr. predicatif.

CU prep. 1. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indica asocierea: casa cu livada; b) indica continutul: pahar cu bere; c) indica o posesiune sau posesorul: masinuta cu motor; d) indica o dependenta, o legatura: ruda cu mine; e) indica o insusire: copil cu talent; f) indica instrumentul: calatorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: tine cu echipa studenteasca. III. Introduce complemente circumstantiale: a) de mod: castiga cu acul; b) formeaza locutiuni modale: cu duiosie, cu blandete, cu ciuda, cu grija, cu drag, cu fuga, cu binisorul; c) instrumental: desenam cu carbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauza: nu mai auzea nimic cu atata galagie; f) de timp: nu venea cu saptamanile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprima ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relatie: e artist numai cu numele. IV. Formeaza loc. conj. si prep.: cu toate acestea, cu toate ca, alaturi cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: soarecele cu pisica. – Lat. cum.

SUB² prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Arata pozitia unei persoane sau a unui lucru care se gaseste sau ajunge mai jos decat cineva sau ceva) Dedesubt. A cazut sub masa. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a se pomeni) sub soare = a exista; a trai. A muri sub cutit = a muri in timpul unei operatii chirurgicale. ♦ (Impreuna cu prep. „de”, indica punctul de plecare al unui fenomen) De sub pamant se aud zgomote. ♦ (Impreuna cu prep. „pe”, arata in mod neprecis pozitia sau miscarea unui lucru care se afla mai jos decat altul, dedesubtul altuia) Se plimba pe sub ferestre. 2. (Rar) In. 3. La marginea, la poalele, jos, langa... Sub zidurile cetatii. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) In timpul, pe vremea. Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul. ◊ (Pop.) Sub seara = pe inserate. Pe sub seara = cam pe seara, spre seara. Sub amiaza (sau amiazazi) = aproape de miezul zilei. III. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Iarba ofilita sub arsita soarelui. IV. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (Exprima un raport de supunere, de dependenta fata de cineva) Avea sub mana o armata de subalterni. 2. (In expr.) Sub ochii (cuiva) = in prezenta (cuiva), fiind de fata (cineva). A tine (sau a pastra) sub cheie = a tine (sau a pastra) inchis, incuiat. A trece (ceva) sub tacere = a tainui (ceva). A fi (sau a se gasi) sub foc = a se gasi in prima linie de lupta. Sub pretext (sau cuvant, motiv) ca... = invocand un motiv (fals). Sub nici un cuvant (sau chip) = cu nici un pret, nicidecum, niciodata. Sub semnatura = cu numele semnat (spre confirmare). Sub titlu de... = purtand numele sau titlul de... Sub lozinca... = cu cuvantul de ordine, cu deviza... 3. (Inaintea unui numeral sau a unui nume de cantitate, exprima inferioritatea cantitativa) Mai putin ca... Sub o mie de lei. V. (Introduce nume predicative si atribute) Un spectacol sub asteptari. VI. (Introduce un complement circumstantial de relatie; in expr.) Sub raportul (sau sub acest raport) = din punctul de vedere al... [Var.: (pop.) supt, subt prep.] – Lat. subtus.

NOMINAL, -A, nominali, -e, adj. 1. Care contine nume, care indica un nume, de nume; dupa nume; pe nume. ◊ Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune, pe o hartie-moneda (care uneori nu corespunde cu valoarea reala; valoare oficiala. Putere (sau valoare) nominala = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figureaza (numai) cu numele; care este de forma. ♦ Care este calculat in bani. 2. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care tine de categoria numelui, care se adauga la nume, care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = declinare. Predicat nominal = predicat alcatuit dintr-un nume predicativ si un verb copulativ la un mod personal. – Din fr. nominal, lat. nominalis.

A FI sunt intranz. I. (cu functie de verb predicativ) 1) A se afla in realitate; a avea fiinta; a fiinta; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) exista ceva neclar (la mijloc). Este cum este treaca-mearga. 2) A se afla de fata; a se gasi intr-o anumita situatie. Cartea este pe masa. Am fost la lucru. ◊ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi in joc a se afla intr-o situatie critica. 3) A-si avea obarsia; a se trage; a proveni. De unde esti? 4) A se afla in viata; a trai; a vietui. El nu mai este. ◊ Cat vom fi si vom trai pana la sfarsitul vietii. 5) A avea loc; a se intampla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ◊ A fost odata ca nici odata formula cu care incep unele basme. 6) A avea o anumita valoare baneasca; a costa; a valora. Cat e kilogramul de mere? II. (cu functie de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume in dativ si urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu stiu cum) a nu indrazni; a se rusina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a indragi ceva (sau pe cineva). III. (cu functie de verb semiauxiliar) Era s-o pateasca. Ii era a canta. IV. (cu functie de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri si timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Sa fi ramas. /<lat. sum, fui, fire

NOMINAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~a a) valoare indicata pe o hartie de banca; b) valoare calculata in bani. 2) Care figureaza doar cu numele, in mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau functie de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

PREDICATIV, -A adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii; propozitie predicativa (si s.f.) = propozitie care indeplineste fata de propozitia regenta rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus].

NOMINAL, -A adj. 1. De nume; pe nume; dupa nume. ◊ (Ec.) Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune sau pe un bilet de banca si care nu corespunde uneori cu valoarea ei reala. 2. (Gram.) Care se refera la nume sau face parte din categoria numelui; care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = flexiunea partilor de vorbire declinabile; predicat nominal = predicat format dintr-un nume predicativ si o copula. [Cf. fr. nominal, lat. nominalis < nomen – nume].

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

PREDICATIV, -A adj. 1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume ~ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element ~ suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie ~a suplimentara (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. predicatif)

absolut, -a adj. (lat. absolutus, dezlegat). Neconditionat, fara restrictiuni, dezlegat de ori-ce contingenta: adevar absolut. Perfect, deplin: intuneric absolut. Independent, suveran (care „taie si spinzura” fara sa i se poata cere socoteala): imparat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere [!] contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (ori pedagog) absolut, teolog (ori pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu si-a luat inca titlu (expresiune ridiculizata in vechiu regat). Gram. Genitiv ori ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozitiunea principala adica nu se raporta la nici un cuvint al ei si in care subiectu era inlocuit c' un participiu ori c' un adjectiv atributiv ori c' un nume predicativ in cazu genitiv la Greci ori ablativ la Romani: sole cadente, pe cind apune soarele; Cicerone consule, pe cind era (ori fiind) Cicerone consul. S. n., pl. uri. Lucru neconditionat: adevaratu absolut e Dumnezeu. Adv. In mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea il stapinea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neaparat, negresit, numai de cit: trebuie absolut sa plec.

COPULATIV, -A, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjunctii) Care leaga parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb care intra in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura dintre subiect si numele predicativ. Propozitie copulativa = propozitie coordonata, legata de coordonata ei printr-un raport de asociere in interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus.

COPULATIV ~a (~i, ~e) 1): Conjunctie ~a conjunctie care leaga parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. 2): Verb ~ verb lipsit de functie semantica independenta, care, impreuna cu numele predicativ, formeaza predicatul nominal al propozitiei; verb de legatura; copula. 3) Care are cateva subiecte pe langa un singur predicat. /<fr. copulatif, lat. copulativus

NOMINATIV s.n. Caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. ◊ Nominativ etic = forma de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit intr-o constructie in care, ca si in cazul dativului etic, se cere interlocutorului sa participe afectiv la ceea ce se povesteste. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

ABLATIV s.n. Caz al declinarii in unele limbi, care exprima punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = constructie a limbii latine corespunzatoare unei propozitii circumstantiale, in care subiectul si numele predicativ se pun la ablativ sau, cand predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordandu-se in gen, numar si caz cu fostul subiect al propozitiei secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].

COPULATIV, -A adj. 1. (Despre conjunctii) Care uneste parti de propozitii sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leaga subiectul de numele predicativ; propozitie copulativa = propozitie coordonata care exprima asocierea fata de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelasi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].

COPULATIV, -A adj. 1. (despre conjunctii) care leaga (parti de) propozitii de acelasi fel. ♦ verb ~ = verb in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura intre subiect si numele predicativ; copula (1); propozitie ~a = propozitie coordonata legata prin asociere de coordonata ei. 2. (log.; despre judecati afirmative) care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. (< fr. copulatif, lat. copulativus)

EXCEPTIE s. f. 1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantial de ~ = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptie in raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propozitie de ~ = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de exceptie; cu a = afara de...; fara ~ = fara deosebire; de ~ = exceptional. 2. mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< fr. exception, lat. exceptio)

NOMINATIV, -A I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligatie ~a = obligatie pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinarii care indica, in unele limbi, punctul de plecare, iar in limba latina si instrumentul, cauza etc. ♢ (In limba latina) Ablativ absolut = constructie cu rol de propozitie circumstantiala in care subiectul si numele predicativ se pun la ablativ. – Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).

predicativ ~a (~i, ~e) gram. Care joaca rol de predicat sau de parte a acestuia. nume ~. Propozitie ~a. /<fr. predicatif