corb (corbi), s. m. – 1. Pasare din familia corvidelor, cu pene negre, ciocul si picioarele puternice (Corvus corax). – 2. Porecla data tiganilor, sau cailor ori ciinilor negri. – 3. Peste de mare (Corvina nigra). – 4. Varietate de struguri. – Mr. corbu, megl., istr. corb. Lat. corvus (Puscariu 393; REW 2269; DAR); cf. it. corvo, prov. corp, v. fr., cat. corb (fr. corbeau), sp. cuervo. – Der. corbita, s. f. (cioara); corbos, adj. (negru); corbiu, adj. (negru); corban, adj. (negru); corbeasca, s. f. (varietate de de struguri); corbai, vb. (a croncani); si numeroase dim., folosite ca nume de animale domestice. Din rom. provine ngr. ϰόρμπου „negru” (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnw., 29; Hoeg 177), si probabil alb. korp „corb.”

lup (lupi), s. m. – Animal salbatic asemanator cu un ciine (Canis lupus). – Mr., megl., istr. lup. Lat. lupus (Puscariu 1001; Candrea-Dens., 1028; REW 5173), cf. it. (lupo), sicil. lupu, prov. lop, fr. loup, cat. llob, sp., port. lobo. – Der. lupan, adj. (roscat); lupan, s. m. (lupusor; nume de animale domestice cu parul roscat); lupesc, adj. (de lup); lupeste, adv. (ca lupii); luparie, s. f. (loc plin cu lupi); lupei, s. m. (lup mic); lupoaica, s. f. (femela lupului); lupoaie (var. luparita), s. f. (planta, Orobanche ramosa). Lupare, pe care Bogrea, Dacor., IV, 830, il deriva dintr-un lat. *lupalis, pare un cuvint suspect.

HECATOMBA s.f. 1. (Ant.) Sacrificiu religios de o suta de animale. ♦ numele sarbatorii cand se faceau asemenea sacrificii. 2. Macel, masacru; gramada de cadavre. [Var. ecatomba s.f. / < fr. hecatombe, cf. gr. hekaton – o suta, bous – bou].

VIERME, viermi, s. m. nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguiet, de obicei cu o piele lucioasa, care traiesc in sol, in apa sau ca parazite pe plante si pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de matase = larva a unor fluturi care produc gogosile de matase si care se hranesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inima = a fi chinuit de griji. A trai ca viermele in hrean (sau in radacina hreanului) = a duce (si a se deprinde cu) o viata grea. A avea viermi (neadormiti) = a fi fi neastamparat, a nu-si gasi locul. A-l manca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte lenes si murdar. – Lat. vermis.

ZOONIMIE s.f. Ansamblul numelor de animale [art. zoonimia, g.-d. zoonimii, art. zoonimiei]

zoonimie (ansamblul numelor de animale) s. f., art. zoonimia, g.-d. zoonimii, art. zoonimiei

OCTOCORALIER ~i m. (nume generic) animal celenterat cu opt tentacule, care traieste in colonii. [Sil. -li-er] /<fr. octocoralliaires

POLIP ~i m. (nume generic) 1) animal celenterat sedentar cu corp moale, cilindric avand tentacule in jurul gurii. 2) Excrescenta patologica carnoasa pe suprafata unei mucoase. /<fr. polype

UROCORDAT ~e n. (nume generic) animal marin avand corp bombat, cilindric, acoperit cu o tunica gelatinoasa; tunicier. /<fr. urocordes

ZOONIM s.n. nume de animale. [Cf. fr. zoonyme < gr. zoon – animal, onoma – nume].

sur (-ra), adj. Gri. Sl., cf. bg., sb., cr. sur, rus. ser (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 380; Conev 97). Dupa Tiktin, din lat. syrus „sirian”, legat de it. soro, fr. saure; dar nu este sigur ca cuvintele it. si fr. au aceasta origine si nici nu se cunoaste o culoare gri specifica Siriei. Der. suraia, s. f. (nume de vaca); suran, s. m. (nume de bou); suriu, adj. (gri, cenusiu, incaruntit, inspicat); surchea, s. f. (nume de animal), din mag. szurke „gri” (Ruffini 101); suri, vb. (a colora in gri); surila, s. m. (nume de bou); insuri, vb. (a incarunti).

zoonimie (ansamblul numelor de animale) s. f., art. zoonimia, g.-d. zoonimii, art. zoonimiei

BALAN, -A, balani, -e, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. ◊ (Substantivat, m.; ir.) D****l. 2. (Despre animale) Plavan. ◊ (Substantivat) nume care se da unor animale domestice cu parul alb. – Bal + suf. -an.

GUZ, guzi, s. m. (Reg.) nume dat unor animale rozatoare (mari). – Din magh. guzu.

IBEX, ibecsi, s. m. Varietate de capra salbatica cu coarne mari si curbate (Capra ibex). – Din lat. [Capra] ibex, numele stiintific al animalului.

MACAIRODUS, macairodusi, s. m. animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltati, care a trait din pliocen pana la sfarsitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, numele stiintific al animalului.

MAIMUTA, maimute, s. f. 1. nume generic dat animalelor tropicale cu conformatia exterioara foarte asemanatoare cu a omului, inteligente si sociabile, cu un spirit de imitatie foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte urata sau care obisnuieste sa imite pe altii. – Cf. ngr. maimu, tc. maymun.

MEMBRANA, membrane, s. f. 1. nume dat tesuturilor animale sau vegetale, subtiri si suple, foarte diferite ca structura, care captusesc, imbraca, leaga, sustin sau delimiteaza anumite organe sau parti de organe; piele subtire; pielita. ♦ Diferentiere protoplasmatica sau celulozica, care inveleste si limiteaza celula animala si cea vegetala. 2. (Fiz.) Corp subtire flexibil, care prin v******e, poate produce sau transmite sunete, fiind intrebuintat la telefon, la microfon si la alte aparate acustice sau de percutie. 3. Corp subtire folosit pentru a separa doua medii; diafragma. 4. (Inv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane.

VITA, vite, s. f. nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita „viata”.

POLIP, polipi, s. m. 1. nume generic dat animalelor celenterate de forma unui saculet si cu gura inconjurata de tentacule, care traiesc fixate. 2. Tumoare benigna care se formeaza pe unele mucoase. – Din fr. polype.

ENTOZOAR, entozoare, s. n. (La pl.) nume generic dat animalelor care traiesc ca parazite in interiorul unei vietati; (si la sg.) animal din aceasta categorie. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. entozoaire.

FILARIA s. f. nume dat mai multor viermi lungi si subtiri ca o ata, care traiesc paraziti la oameni si animale (Filaria). [Pr.: -ri-a] – Din lat. Filaria [bancrofti etc.], numele stiintific al animalului.

ZOONIM, zoonime, s.n. nume propriu de animale. (din fr. zoonyme) [morf. DOOM]

CLOPOTEL, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

ELEFANT, elefanti, s. m. numele a doua animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasa si aspra, cu nasul modificat intr-o trompa mobila si cu colti foarte lungi de fildes (Elephas maximus si Loxodonta africana). – Din fr. elephant, lat. elephantus.

EPIZOAR, epizoare, s. n. (La pl.) nume generic dat animalelor care traiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (si la sg.) animal care face parte din aceasta categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. epizoaire.

VITA ~e f. 1) nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimtit si prost. /<lat. vita

HIDRA s.f. 1. (Mit.) Sarpe fabulos, inchipuit cu sapte capete care cresteau la loc dupa ce erau taiate si despre care legenda spune ca a fost rapus de Hercule. ♦ (Fig.) Nenorocire, rau care creste inevitabil. ♦ numele unei constelatii. 2. animal celenterat care traieste pe fundul apelor dulci si se fixeaza cu ajutorul unui disc. [Var. idra s.f. / < fr. hydre, lat. hydra].

APOD, -A I. adj. (despre animale) lipsit de picioare. II. s. n. pl. nume dat unor animale fara lipsa membrelor si forma alungita (holoturii, pesti ososi, amfibieni). (< fr. apode/s/)

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plavan. ♦ (Substantivat, f.) nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele usor obtinute. (Pop.) A intrat balaia in sat= s-a luminat de ziua. Ori laie, ori balaie v. laie. – Bal + suf. -ai.

BROASCA, broaste, s. f. I. nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

PIELITA, pielite, s. f. 1. Piele (1) subtire, fina, delicata; (p. spec.) pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subtire, cornos, care margineste unghia. 2. nume generic pentru tesuturile animale subtiri (si elastice), cu aspect de foita, lama sau panza fina, care captusesc, imbraca, sustin, separa sau formeaza anumite organe sau parti de organe; membrana. 3. Tesut vegetal subtire care acopera, separa sau leaga unele parti ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrana artificiala care formeaza invelisul mezelurilor preparate din tocatura. 5. Pojghita fina care se formeaza pe suprafata unor lichide. – Piele + suf. -ita.

BARBATUS ~i m. 1) Mascul al unor animale sau al unor pasari. 2) nume dat masculului unor animale sau unor pasari, care nu au denumiri speciale pentru reprezentantii fiecarui s*x. /barbat + suf. ~us

nasadeala s.f. 1. (pop.) snopi de cereale desfacuti si imprastiati pe arie pentru a fi treierati; nasada. 2. bateala (la tesatura). 3. numele unei boli la animale; umflatura.

spetie, spetii, s.f. 1. (inv. si reg.) muschi care acopera partea de sus a piciorului de dinainte al unui animal destinat consumului. 2. (reg.) numele unei plante acvatice; papura. 3. (reg.) planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase; pipirig.

CHILLAN, oras in Chile central, la NE de Conception; 148,8 mii loc. (1987). Prelucr. lemnului, piel. si incalt., morarit si vinificatie. Centru agricol (fructe, legume, cereale, struguri, cresterea animalelor). Fundat in 1580, sub numele de C. Viejo.

FORAMINIFER, foraminifere, s.n. (La pl.) nume dat unui ordin de animale unicelulare din increngatura protozoarelor, care au corpul invelit intr-o cochilie calcaroasa, alcatuita din una sau mai multe camere comunicand intre ele, si care traiesc in apele marine; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, straturi, formatii geologice etc.) Care contine foraminifere. – Din fr. foraminiferes.

VATAMATOR, -OARE, vatamatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatama sau poate vatama; daunator, pagubitor, stricator. ♦ (Substantivat, m.) nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricaciuni plantelor de cultura. 2. S. f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o pastaie, intrebuintata ca planta medicinala si de nutret (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Planta graminacee cu frunze paroase, cu floarea grupata in spiculete (Bromus commutatus). – Vatama + suf. -ator.

MARGEAN subst. 1. nume dat unor specii de animale care traiesc in colonii marine formate din mai multi indivizi de culoare rosie, mai rar alba, infipti pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoaba facuta din acest schelet. 2. Sirag de margele facut dintr-un material asemanator cu margeanul (1). – Din tc. mercan.

ANGORA s. f. nume dat unor specii de animale (capra, iepure, pisica) cu par lung si matasos; p. ext. parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

DIGITIGRAD, digitigrade, s. n. (La pl.) nume dat unui grup de animale mamifere care se sprijina in mers numai pe degete; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade.

TRITON¹, tritoni, s. m. 1. Zeitate marina greaca, inchipuita cu bust de om si cu coada de peste. 2. numele mai multor specii de animale amfibii cu infatisarea unor mormoloci de broasca, avand de obicei in lungul spatelui o creasta viu colorata (Triturus). [Acc. si: triton] – Din fr. triton, lat. Triton, -onis.

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

ANGORA s.f. nume dat unor specii de animale (pisica, iepure sau capra) cu par lung si matasos, apartinand unor rase din Turcia asiatica; parul acestor animale, folosit in industria textila. [< fr. angora, cf. Angora, alt nume al capitalei Turciei, Ankara].

flor (floara), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beitrage, 16; Pascu, I, 86). Cuvint rar in rom., abia daca a fost atestat in mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale in general se pun in legatura cu floare, cum sint: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru ciini. In general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; insa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc in saptamina Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).

AUJESZKI [ɔuiæski], Ala'dar (1869-1933), microbiolog ungur. A studiat sporii bacteriilor, bacilul tuberculozei si a descoperit virusul pseudoturbarii animalelor domestice, care-i poarta numele.

BARINAS 1. Oras in Venezuela, la poalele C*********i Merida, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 172,6 mii loc. (1989). Prelucr. cafelei. Piata pentru animale. Expl. de petrol. Universitate. 2. Stat in S Venezuelei; 35,2 mii km²; 454,5 mii loc. (1989). Centru ad-tiv: Barinas. Expl. de petrol si forestiere. Cresterea animalelor (de pasuni naturale). Vechiu nume: Zamora.

ANGORA s. f. invar. nume dat unor specii de animale (capra, iepure, pisica) cu par lung si matasos; p. ext. parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din n. pr. Angora. Cf. fr. angora.

ANGORA s. f. nume dat unor specii de animale cu par lung si matasos; parul prelucrat al acestor specii de animale. – Din Angora.

BALAN, -A, balani, -e, adj. 1. (Despre oameni) Blond. ♦ (Substantivat, m.; ir.) D****l. 2. (Despre animale) Cu parul alb; plavan. ♦ (Substantivat) nume care se da unor animale domestice cu parul alb. Adap balanul si-l incalec (STANCU). – Din bal + suf. -an.

LAMA² (‹ fr. {i}; {s} sp. llama, imprumutat dintr-o limba indigrna din Peru, in care toate animalele cu lana poarta acest nume) s. f. Mamifer rumegator, din familia canelidelor, inrudit cu camilele, de c. 120 cm inaltime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoe, mai exista in stare salbatica, celelalte fiind deja domesticite cand au ajuns primi spanioli in America de Sud. Traieste in zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povara si intrebuinteaza carnea lor, blana, grasimea, parul (tesaturi, franghii), balegarul (pentru foc).

PASTEURELOZA, pasteureloze, s. f. 1. numele unei boli microbiene grave a animalelor. 2. Holera pasarilor. [Pr.: -to-] – Din fr. pasteurellose.

VIROZA, viroze, s. f. nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor si plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

MEDUZA, meduze, s. f. nume dat mai multor (specii de) animale marine din increngatura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, in forma de ciuperca. – Din fr. meduse.

MICROORGANISM, microorganisme, s. n. nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale; [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

CRAB, crabi, s. m. nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt si indoit sub cefalotoracele mare si turtit; mai cunoscuta este o specie din Marea Neagra, cu carnea foarte gustoasa (Carcinus moenas). – Din fr. crabe.

OTOCIST s.n. (Biol.) nume dat organelor auditive ale unor animale vii, un fel de vezicula in care se afla otolitele; statocist. [< fr. otocyste, cf. gr. ous – ureche, kystis – vezica].

GANGANIE, ganganii, s. f. nume generic dat insectelor (sau, p. gener. animalelor) mici. – Din sl. gongnanije.

CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de par zbarlit (cazut pe frunte). 2. S. m. nume dat in gluma oamenilor, mai rar animalelor, cu parul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neingrijit. 3. S. m. numele mai multor pasari rapitoare de noapte din familia bufnitelor, cu doua smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec.

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

MICROB s.m. nume generic dat unor microorganisme vegetale sau animale, care sunt adesea agentii transmitatori ai unor boli; microorganism. [< fr. microbe, cf. gr. mikros – mic, bios – viata].

NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].

TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fara cap si membre; trunchi. 2. nume dat unor vase si nervi care, dupa un scurt traiect, se divid in ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)

BARBATUS, barbatusi, s. m. 1. nume care indica partea barbateasca a unor animale. 2. (Rar) Barbatel. – Din barbat¹ + suf. -us.

CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. Cu catel, cu purcel = cu toata familia si cu intreg avutul. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule, dispus sa faca orice. 3. Compuse: catelul-pamantului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozatoarelor, care traiesc sub pamant; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

articulat, -a adj. Care are mai multe articulatiuni. Enuntat (exprimat) clar. Cu articul: nume articulat. S. n. pl. (sub-int. animal). Prima diviziune a inelatelor, care cuprinde insectele, painjinii, miriapodele si crustaceele (numite si artropode).

NUTRET, nutreturi, s. n. nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrana animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituita din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrana pentru animale. – Lat. nutricium.

PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.

SAGETATURA, sagetaturi, s. f. 1. Tragere cu arcul; sagetare, 2. Lovitura de sageata; rana provocata de o sageata. 3. Fig. Durere vie, patrunzatoare, care strabate pe neasteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) nume dat mai multor boli, la oameni si animale, care se manifesta prin dureri acute de cap, ochi, nas masele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrala. – Sageta + suf. -tura.

ZORILA s. m. 1. Personificare a zorilor¹ in basmele populare. ♦ animal fantastic din basme care se arata in zori¹. 2. numele popular al stelei Sirius. – Zori¹ + suf. -ila.

PIROPLASMOZA, piroplasmoze, s. f. nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziti monocelulari care patrund in sange, distrugand globulele rosii si producand febra mare. – Din fr. piroplasmose.

CONDIMENT, condimente, s. n. nume dat unor substante (picante) de origine minerala, vegetala, animala sau de sinteza care, adaugate unor produse alimentare, le confera un gust sau o aroma specifica, placuta; ingredient, mirodenie, bacanie. – Din fr. condiment, lat. condimentum.

STRONGIL, strongili, s. m. nume dat mai multor specii de viermi paraziti care patrund in aparatul digestiv, respirator sau circulator al unor animale si provoaca diferite tulburari (Strongylus). – Din lat. Strongylus (nume stiintific).

VITELUS s.n. Substanta de rezerva aflata in ouale animalelor, din care se formeaza si se nutreste embrionul. ♦ nume dat galbenusului de ou sau numai banutului, care prin dezvoltare devine embrion. [Scris si vitellus. / < fr., lat. vitellus – galbenus de ou].

CHEJO-DO [tʃedʒu], ins. in S Rep. Coreea (M. Chinei de Est), de care apartine, despartita de continent prin str. cu acelasi nume: 1,8 mii km²; 505 mii loc. (1989). Relief muntos. Bumbac. Cresterea animalelor. Sericultura. Pescuit. Parc national.

CARNE, carnuri, s. f. 1. nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

PALANCA, palanci, s. f. 1. (Inv.) Palisada (1). ◊ Expr. A face (sau a da ceva) palanca (la pamant) = a culca la pamant, a dobori. 2. (Reg.) nume dat unor constructii rudimentare, folosite ca gard, ca adapost pentru animale etc. – Din tc., pol. palanka, magh. palank.

spirochetOzA f. (nume generic) Boala cauzata de spirocheti, frecventa la oameni si la animale. ~ intestinala. /<fr. spirochetose

ACARIOZA, acarioze, s. f. nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni si la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

PLANTA¹, plante, s. f. nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simpla decat a animalelor si care isi extrag hrana prin radacini, caracterizandu-se prin prezenta clorofilei, prin faptul ca membrana celulei este formata din celuloza si, in cazul speciilor superioare, prin alcatuirea corpului din radacina, tulpina si frunze; p. restr. vegetala, mai ales erbacee, cultivata de om sau care creste in mod natural si este utila omului. – Din lat. planta, fr. plante.

ITACA (ITHACA, ITHAKI), insula greceasca in grupul de ins. Ionice, separata de ins. Cefalonia prin str. cu acelasi nume: 96 km². Orase pr.: Ithaki, Vathy. Relief muntos vulcanic. Viticultura, maslini. Cresterea animalelor. Mare cutremur in 1953. Patria legendara a lui Ulise.

SUR, -A, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediara intre alb si negru sau care rezulta dintr-un amestec de alb si negru; cenusiu; (despre animale si pasari) care are parul, lana, penele de culoare cenusie. ♦ (Substantivat, m.) nume dat unui cal cu parul sur (1). ♦ Sura de stepa = rasa de taurine indigena, de culoare cenusie sau vanata, care prezinta o mare rezistenta si pretentii reduse de hrana. 2. (Despre cer, nori, vazduh) Lipsit de lumina, de stralucire; incetosat, tulbure; Fig. posomorat, mohorat. 3. (Despre parul oamenilor; p. ext. despre oameni) Carunt. ♦ Fig. (Rar) Batran, stravechi; indepartat. – Din bg., scr. sur.

LARVA s.f. (Biol.) nume dat primei forme pe care o au la iesirea din ou unele animale care se dezvolta prin metamorfoza. [< fr. larve, cf. lat. larva – masca].

ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.

TERIER, terieri, s. m. numele unor rase de caini de statura mica, foarte curajosi, folositi la vanarea animalelor care traiesc in vizuini; caine din aceasta rasa. [Pr.: -ri-er] – Din fr. terrier.

suita (suita), suite (suite), s.f. (reg.) 1. numele a doua mamifere rozatoare, care locuiesc in gauri facute in pamant; cateii pamantului, animale mici din familia soarecelui si nevastuicii; orbeti. 2. veverita.

RHODE ISLAND [roud ailənd], stat in NE S.U.A., cu iesire la Oc. Atlantic; 3,14 mii km²; 1,1 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Providence. Cel mai mic stat al S.U.A. Terit. sau include si o serie de insule printre care si Rhode island (101 km²) de la care provine numele statului. Metalurgie; constr. de masini si de instrumente optice; ind. electronica, textila. Cresterea animalelor (pentru carne si lapte). Legumicultura. Cereale. Pescuit. Colonizata in 1636 de puritanii disidenti din Massachusetts, este prima colonie care-si proclama independenta in 1776, intrand in Uniune in 1790.

PADUCHE, paduchi, s. m. 1. nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.

TRICOMONAS s. m. nume dat mai multor protozoare flagelate, cu corpul piriform, parazite la oameni si la unele animale (Trichomonas). – Din fr. trichomonas.

SATANA, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) numele biblic al diavolului. 2. Intruchipare a raului, unealta a raului. ♦ Termen injurios pentru oameni si animale. [Var.: satan s. m.] – Din sl. satana.

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascutit si corpul gros, acoperit cu tepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barba de arici = barba tepoasa. Zbarlit ca un arici = suparacios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu tepi, care traieste in unele mari si oceane (Echinus lividus). 2. nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesa facuta din bare de fier forjat sau sudat, prevazuta cu patru brate cu varf ascutit si folosita ca obstacol impotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.

ZEBRA, zebre, s. f. nume generic dat speciilor de cai salbatici africani cu blana vargata cu benzi alternative, deschise si inchise; animal care face parte din aceste specii. ♦ Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constand din dungi paralele albe sau galbene. – Din fr. zebre.

CEREALA s.f. (Mai ales la pl.) nume dat unor plante cultivate din familia gramineelor, ale caror boabe servesc in alimentarea oamenilor si a animalelor sau in diferite industrii; grane. [Pron. -re-a-. / < fr. cereales, it. cereale < lat. cerealia < Ceres – zeita agriculturii la romani].

CELAYA, oras in Mexicul central (Guanajuato), la SE de Leon, la 1.760 m alt.; 219 mii loc. (1980, cu suburbiile). Nod de c. f. Centrul unei reg. agricole (porumb, fasole) irigate si de cresterea animalelor. Ind. textila si a zaharului. Biserica San Francisco (1715) si catedrala Nuestra Senora del Carmen (1807). Fundat in 1571 sub numele de Purisima Concepcion de Celaya.

STRIGAT, strigate, s. n. 1. Cuvant, sir de sunete emise de cineva cu voce ridicata; tipat, strigare. ♦ Invocare. 2. Anuntare, semnalizare (cu voce puternica); comanda. 3. Sunet, sir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasare. 4. Zgomot, larma de voci; vociferare. ♦ Exclamatie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigatura. – Striga + suf. -at.

A STRIGA strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice si stridente (de manie, de groaza sau de durere); a scoate strigate; a tipa; a racni. 2) A face galagie; a strica linistea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-si manifesta enervarea, nemultumirea sau mania prin vorbe rastite; a tipa; a racni. 4) A rosti cu glas tare strigaturi (in timpul jocului). 5) (despre animale, pasari) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a racni; a tipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema sa vina (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare

BANALITATE s.f. 1. Lipsa de originalitate. 2. Lucru obisnuit, comun. 3. (La pl.) nume dat in evul mediu, in Europa apuseana, dreptului exclusiv al seniorului de a tine moara, cuptor, teasc si animale de reproductie, pentru folosirea carora taranii plateau o taxa. [Cf. fr. banalite].

CEREALA, cereale, s. f. nume generic dat unor plante din familia gramineelor (grau, porumb etc.) ale caror seminte servesc ca hrana omului sau animalelor si ca materie prima in industria alimentara; grane, bucate. [Pr.: -re-a-] – Fr. cereale (lat. lit. cerealis).

MOLIE, molii, s. f. nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale caror larve rod lucrurile de origine vegetala sau animala. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casa = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenusiu, care traieste in locuri umede si intunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = gaselnita¹. – Din sl. molĩ.

MICROB, microbi, s. m. nume generic dat unor fiinte vii unicelulare, microscopice, care traiesc in sol, in apa, in aer, in corpul plantelor sau al animalelor si care sunt agenti ai bolilor infectioase, ai fermentatiilor, ai putrefactiilor, etc. – Din fr. microbe.

DRAGON¹ s.m. 1. animal fabulos inchipuit cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe. ♦ Reprezentare plastica a acestui animal. 2. Soparla tropicala care traieste pe copaci si care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 3. numele unei constelatii din emisfera boreala, alcatuita dintr-un sir lung de stele. [< fr. dragon].

DOVLEAC, dovleci, s. m. 1. nume dat mai multor plante cu tulpina intinsa pe pamant, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite in alimentatia omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dovlek.

MACAC, macaci, s. m. numele mai multor specii de maimute mici, cu capul turtit si cu coada (de obicei) scurta, care traiesc in sud-estul Asiei (Macacus); animal care apartine uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

SCOICA, scoici, s. f. 1. nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ◊ Scoica de rau = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adanci ale raurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei in malul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din Oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) in forma unei cochilii de scoica (1) sau in forma de evantai, construit la intrarea intr-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vanatoare) Adancitura inchizatorului, in care este insurubat percutorul. – Din sl. skolika.

POLARITATE s.f. 1. Proprietate a unui corp sau a unei parti dintr-un corp de a avea in doua puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. ♦ (Fil.) Forma a contradictiei in care laturile contrare se exclud si totodata se conditioneaza reciproc. 2. (Biol.) Calitate a unui organism vegetal sau animal de a prezenta doua extremitati cu infatisare si functiuni diferite. [Cf. fr. polarite].

ALEUTINE 1. Arh. compus din 110 ins. vulcanice, insiruite pe o distanta de 2.740 km, situat intre Pen. Alaska si Pen. Kamceatka, despartind M. Bering de Oc. Pacific; 37,8 mii km²; 8,5 mii loc. Localit. pr.: Unalaska. Ins. pr.: Unalaska, Unimak, Umnak, Atka. Pescuit, vinatoare de foci. Rezervatie naturala pentru animale marine. In 1867, Rusia le-a vindut, impreuna cu Alaska, S.U.A. 2. Mare fosa in N Oc. Pacific, in lungul arh. cu acelasi nume. Lungime: c. 3.500 km. Ad. max.: 8.100 m. Descoperita in 1936.

SERENGETI, parc national in N Tanzaniei, in campia cu acelasi nume, aflat in cea mai mare parte in zona de savana; 14,8 mii km². Fundat in 1959. Inclus (din 1981) in Patrimoniul natural universal. Renumit pentru varietatea animalelor salbatice (35 specii de mamifere -intre care numeroase specii de antilope, zebre, lei, leoparzi, elefanti, rinoceri, hipopotami, girafe, maimute – 200 specii de pasari etc.).

LEMING, lemingi, s. m. nume dat mai multor genuri de mamifere rozatoare asemanatoare cu harciogul, cu coada scurta si cu blana deasa, bruna-roscata, care traiesc in regiunile nordice (Lemmus); animal care apartine unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming.

JUIZ DE FORA, oras in SE Braziliei (Minas Gerais), pe raul Parabuina, la 130 km N de Rio de Janeiro; 399,3 mii loc. (1993). Nod de comunicatii. Centru comercial (cafea, orez, animale). Expl. de bauxita si staniu. Topitorie de zinc. Ind. constr. de masini, textila (tricotaje), piel. si incalt., alim. (zahar, bere). Hidrocentrala. Universitate. Fundat in 1709. Vechiul nume: Parabuina.

RINOCER, rinoceri, s. m. nume dat la doua genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa si Asia, cu pielea aproape lipsita de par, cu unul sau cu doua coarne in frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinoceros, lat. rhinoceros.

TATU, tatu, s. m. nume dat mai multor genuri de mamifere nocturne fara dinti, cu corpul acoperit de placi osoase si cornoase mobile, care traiesc in America Centrala, de Sud si in Mexic; animal apartinand unuia dintre aceste genuri. – Din fr. tatou.

FOCA, foci, s. f. nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit si cu picioarele in forma de lopeti care traiesc mai ales in regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

AGUASCALIENTES 1. Oras in Mexic, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 359, 4 mii loc. (1980, cu suburbiile) Centru minier (argint). Izv. minerale. Ind. bumbacului, a matasii si alim. 2. Stat in Mexic; 5,6 mii km²; 614 mii loc. (1986). Expl. de min. de argint. Cereale si cresterea animalelor.

COLIMA 1. Oras in Mexic, in Sierra Madre, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 86 mii loc. (1980). Pielarie. Centru comercial (bumbac, trestie de zahar, orez, tutun). Universitate (1850). Fundat in 1522. 2. Stat in Mexic, pe coasta Oc. Pacific; 5,2 mii km²; 426,2 mii loc. (1989). Expl. forestiere. Cafea, tutun, cresterea animalelor.

TABANIDA s. f. (La pl.) Familie de insecte din ordinul Diptera, asemanatoare cu mustele; se caracterizeaza prin dimensiuni mari (11-25 mm), corp gros, lipsa perilor, antene scurte, ochi voluminosi, aparat bucal foarte puternic, adaptat pentru intepat. Femelele fecundate sunt hematofage, atacand animalele (bovine, cabaline, cervidee) si uneori omul, in zilele calde de vara. Sunt vectori pentru numerosi agenti infectiosi (bacterii, virusuri) si parazitari. Exista peste 2.000 de specii; la noi sunt cunoscuti sub numele de tauni.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat (in vederea consumului). 2. Cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. *capitina.

CUMBERLAND [cambəlænd] 1. Pen. in Marea Britanie, pe coasta de NV a Angliei. Relief muntos cristalin, cuartitic si vulcanic (alt. 978 m – vf. Scafell Pikes), cu vai adinci si numeroase lacuri glaciare. Expl. de huila min. de fier si plumb. Cresterea animalelor. Parc national. 2. Masiv muntos in SV Apalasilor, cu culmi paralele (500 – 1.200 m alt.), taiat de numeroase defilee. Expl. de carbuni. 3. Pen. in E ins. Tara lui Baffin, la N de golful cu acelasi nume, scaldata de curentul Groelandei. 4. Riu in E S.U.A., afl. stg. al riului Ohio; 1.109 km. Izv. din platoul omonim, formeaza un canion adinc de 100 m si trece prin Nashville. Navigabil pe 728 km.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. pop. capitina.

REGE ~i m. 1) (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; riga; monarh; suveran; imparat. ~ al Suediei. 2) fig. Persoana care domina o anumita sfera de activitate prin puterea sa materiala sau spirituala; stapan absolut. ~ al poeziei. ~ al petrolului. ◊ ~ele animalelor denumire data leului. ~ele pasarilor denumire data vulturului. 3) (la jocul de sah) Piesa care ocupa o pozitie principala. 4) (la jocul de carti) Figura pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; popa. /<lat. rex, ~gis

CAMPECHE [campece] 1. Golf care constituie partea de SV a G. Mexic, la V de Pen. YUcatan. Ad. max.: 2.836 m. Latime max.: 750 km. 2. Oras in SE Mexicului, port la golful C., centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 151,8 mii loc. (1980). Nod de comunicatii. Piata agricola (bumbac, lemn). Ind. tutunului. Universitate (1756). Fundat in 1540. 3. Stat in SE Mexicului; 50,8 mii km²; 613,1 mii loc. (1989). Centru ad-tiv: Campeche. Expl. forestiere. Trestie de zahar, sisal. Cresterea animalelor.

GAZELA, gazele, s. f. nume dat mai multor genuri de mamifere rumegatoare din familia antilopei, cu corpul suplu, cu picioarele lungi, cu coarne in forma de lira si cu ochii mari, care traiesc in stepele si deserturile africane si asiatice; animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. gazelle.

CHITCAN, chitcani, s. m. 1. animal insectivor asemanator cu soarecele, brun-castaniu pe spate si mai deschis pe burta, cu botul alungit, cu ochii mici si cu urechile ascunse in blana, care traieste prin paduri, dumbravi etc. in galerii superficiale (Sorex araneus). 2. nume dat mai multor specii de soareci de diverse marimi. – Chitcai + suf. -an.

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari si ascutite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte parti ale unor plante; spin¹. ◊ Expr. A avea (sau a simti) un ghimpe la (sau in) inima (sau in cuget) = a avea un necaz, o suparare sau o nemultumire (nedestainuita^{Vezi nota 1} nimanui). A sta (sau a sedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea rabdare, a fi extrem de nerabdator. 2. Fiecare dintre tepii^{Vezi nota 2} care acopera corpul unor animale (in special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-paduret = arbust totdeauna verde, cu ramurile latite si terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi si cu fructe in forma de boabe rosii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) numele a doua dansuri populare romanesti; melodie dupa care se executa fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjemp.

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

lis (-sa), adj. – (Ciine sau cal) cu par alb. Bg. lis „animal care are o pata alba in frunte”, sb. lisa „pata alba pe cap” (Weigand, Krit. Jb., IX, I, 76; REW 5081). Der. din lat. *lisius „neted” (Puscariu 985; REW 5081) sau din ven. lis (Pascu, Etimologii, 51; Pascu, Beitrage, 10) nu e probabila. – Der. lisei, s. m. (Banat, nume de ciine).

BURETE bureti, s. m. 1. (Bot.) nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mancat bureti = doar n-am innebunit! 2. (In sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Increngatura de nevertebrate marine, fixate de stanci, cu forma variata si cu scheletul constituit din spicule si bastonase silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (si la sg.) animal din aceasta increngatura; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorita proprietatii de a absorbi lichidele, se intrebuinteaza la stersul tablei de scris, la spalat etc. – Lat. *boletis sau refacut din bureti (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).

ROSU² ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sangelui; sangeriu. 2) Care are reflexe rosietice. ◊ Pieile ~ii nume dat populatiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are fata rumena; aprins la fata; imbujorat. ◊ A se face ~ a se aprinde la fata (din anumite cauze); a se imbujora. 4) (despre metale) Care a fost incalzit foarte tare in foc. ◊ Fier ~ fier infierbantat puternic, cu care se insemneaza animalele. 5): (Rasa) ~ie de stepa rasa de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) In care este un aflux anormal de sange; injectat. /<lat. roseus

amoniac n., pl. uri (vgr. ammoniakon, d. Ammon, numele lui Joie in Egipt, de unde se aducea amoniacu, scos dintr' o ferula). Chim. Un gaz incolor volatil cu miros patrunzator, compus din azot si idrogen (Az H₃). Solutiune de amoniac, cu care se cauterizeaza muscaturile insectelor si serpilor si se curata stofele fine de grasime din substante animale putrezite. A fost descoperit de Kunckel la 1612. Are o greutate atomica de 17, o densitate de 0,589, se licheface [!] la -40° la presiunea ordinara, ferbe [!] la +37,7° si se solidifica la -75°.

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu parul alb, balan, plavan. ◊ Expr. Ca e laie, ca-i balaie sau ba e laie, ba-i balaie = ba una, ba alta; asa si pe dincolo. Ori laie, ori balaie = ori una, ori alta; sa se decida intr-un fel. Nici laie, nici balaie = nici asa, nici asa. ♦ (Substantivat, f.) nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat balaia in sat = s-a luminat de ziua. – Din bal + suf. -ai.

CHIHUAHUA [ciuaua] 1. Oras in N Mexicului, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume, in Sierra Madre Occidental, la 1.423 m alt.; 520 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Centru minier (aur si argint). Prelucr. lemnului. Catedrala baroca (sec. 18). Muzee. Universitate (1954). Intemeiat in 1709. 2. Stat in Mexic; 244,9 mii km²; 2,25 mil. loc. (1989). Expl. forestiere si de min. auroargentifere, plumb si zinc. Porumb, trestie de zahar, batate etc. Cresterea animalelor.

BENGUELA [benghela] 1. Golf larg al Oc. Atlantic, pe coasta Angolei, strabatut de apele curentului cu acelasi nume. 2. Curent rece in Oc. Atlantic, ramura de N a Curentului Vinturilor de Vest, care scalda coastele Africii Occidentale. Viteza: 0,9 km/h. Temp. apei: 15-22ºC (iarna) si 19-26ºC (vara). 3. Oras in V Angolei, port. la Oc. Atlantic; 155 mii loc. (1983). Expl. de argint. Ind. alim. (conserve de peste). Ciment. Export de fildes, cauciuc, cafea, animale, piei. Fundat in 1617.

CORFU (KERKYRA) 1. Ins. greceasca in M. Ionica; 593 km²; c. 100 mii loc. (1981). Oras pr.: Corfu. Relief muntos (906 m). Climat mediteranean cu vegetatie de maquis. Maslini, migdale, griu, citrice. Viticultura. Cresterea animalelor. Pescuit. Turism. – Declaratia de la ~, acord semnat la 20 iul. 1917 intre Comitetul iugoslav, reprezentat de A. Trumbic, si guvernul sirb din exil, reprezentat de N. Pasic, privind constituirea unui stat iugoslav (viitorul „Regat al Sirbilor, Croatilor si Slovenilor”), avind ca forma de guvernamint monarhia constitutionala, in fruntea cu dinastia Karagheorghevic. 2. Str. care separa ins. cu acelasi nume de coasta greco-albaneza. Lungime: 48 km. Latime: 10 km.

Vasile s. m. – nume propriu. – Var. inv. Vasilie, Sin-Vasii. Gr. Bασίλειος, partial prin intermediul sl. Vasilije. Der. Vasilca, s. f. (obicei folcloric in noaptea de ajun al Anului Nou, care preceda sarbatoarea Sf. Vasile, care consta in a plimba un cap de porc ornat cu panglici si flori; Arg., capatina); vasilache, s. m. (paiata, teatru de papusi si personajul principal al lui); vasilicale, s. f. pl. (zicale) din mgr. βασιλιϰά; vasilisc, s. m. (animal din basme), din mgr. βασιλίσϰος (Murnu 60).

BACTERIE (‹ fr. {i}; {s} gr. bakteria „baston”) s. f. (MICROBIOL.) nume generic dat microorganismelor unicelulare, sporulate sau nu, cu structura foarte simpla; contin un nucleu difuz, iar inmultirea se face prin diviziune directa. B. sint impartite in familii pe baza morfologiei (coci, bacili, vibrioni), a afinitatilor fata de colorantii de anilina (bacili acido-rezistenti, germeni gram-pozitivi sau negativi etc.) si a proprietatilor biologice: rezistenta la temperaturi ridicate (b. termofile), tipul de nutritie (b. autotrofe sau heterotrofe), de respiratie (b. aerobe sau anaerobe), patogenitatea pentru om si animale. Prin ritmul rapid de multiplicare si prin actiunea enzimelor proprii, b. au un rol esential in circulatia carbonului si azotului in natura (b. nitrificante, b. celulolitice, b. de putrefactie), asigurind echilibrul biochimic necesar existentei lumii vii. B. sint folosite pe scara larga in industria farmaceutica (in prepararea antibioticelor, vitaminelor), industria alimentara (in prepararea derivatelor de lapte, produselor alcoolice) etc.

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.