C******L, -A, c*******i, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esential, fundamental. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, care ajuta la determinarea pozitiei unui punct de pe glob. Numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de inaltii demnitari care alcatuiesc consiliul papei si dintre care se alege noul papa; persoana care poarta acest titlu. ♦ (Adjectival; in sintagma) Rosu c******l = rosu purpuriu. – Din fr. c******l, lat. c*******is.

INCOMENSURABIL, -A, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi masurat; foarte mare, nemasurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre marimi) Care nu au o unitate de masura comuna, care sa se cuprinda de un numar intreg de ori in fiecare dintre ele. – Din fr. incommensurable.

PARITATE, paritati, s. f. 1. Egalitate numerica. ♦ (Mat.) Proprietate a unui numar intreg de a fi divizibil cu doi. 2. Egalitate valorica, echivalenta in valoare. ◊ Paritate monetara = raport de echivalenta intre unitatile banesti a doua tari, in functie de continutul (greutatea) lor de metal pur de acelasi fel (aur sau argint) sau de puterea de cumparare. Paritate valutara = raport de echivalenta intre diferite valute, pe baza continutului lor in aur, stabilit prin lege. – Din fr. parite, lat. paritas, -atis.

CONGRUENT, -A, congruenti, -te, adj. 1. Care concorda, care coincide; corespunzator, coincident, echivalent. 2. (Despre numere intregi) Care dau acelasi rest la impartirea cu un numar intreg. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi facute sa coincida una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis.

CONGRUENTA, congruente, s. f. 1. Acord, concordanta, coincidenta. ♦ (Mat.) Relatie care exista intre doua numere intregi cand diferenta lor este multiplul unui numar intreg. 2. Insusirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.

MULTIPLU, -A, multipli, -e, s. m. adj. 1. S. m. (Mat.) numar intreg divizibil cu un numar intreg dat; produs rezultat din inmultirea unui numar dat cu un numar intreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitatile de masura mai mari decat unitatea-tip, considerate in raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este in numar mai mare si de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structura complexa, care prezinta aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus.

DIVIZOR, divizori, s. m. numar intreg prin care se imparte exact alt numar intreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Impartitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor.

COMENSURABILITATE s. f. Proprietatea a doua marimi de aceeasi natura de a admite o a treia marime ca masura comuna, care se cuprinde in primele de un numar intreg de ori. – Din fr. commensurabilite.

SUBMULTIPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Marime care se cuprinde de un numar intreg de ori intr-o marime de aceeasi natura. ♦ Unitate de masura derivata care reprezinta o asemenea marime. – Sub¹- + multiplu (dupa fr. sous-multiple).

C******L¹ ~a (~i, ~e) 1) Care este deosebit de important; principal; esential; fundamental; substantial; primordial. Schimbari ~e. 2): Punct ~ fiecare din cele patru directii principale ale orizontului, care servesc drept punct de reper pentru orientarea in spatiu. 3): Numeral ~ numeral care exprima un numar intreg sau un numar determinat de obiecte. /<germ. Kardinal, fr. c******l

CONGRUENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care concorda; cu proprietatea de a coincide; corespunzator; coincident; echivalent. Figuri ~te. 2) (despre numere intregi) Care, fiind impartite la un numar intreg, dau acelasi rest. [Sil. -gru-ent] /<fr. congruent, lat. congruens, ~ntis

DIVIZOR ~i m. numar intreg prin care se imparte exact alt numar intreg; impartitor. /<fr. diviseur, lat. divizor

PERFECT³ ~ta (~ti, ~te) Care corespunde tuturor cerintelor; lipsit de defecte; desavarsit; ireprosabil; absolut; complet; impecabil. ◊ Numar ~ numar intreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. A avea ~ta dreptate a avea dreptate deplina. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

SUBMULTIPLU ~i m. mat. Marime care se cuprinde de un numar intreg de ori in alta marime de aceeasi natura. [Sil. -ti-plu] /sub- + multiplu

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

ALICOTA adj.f. (Mat.) Parte alicota = parte a unui tot, continuta in el de un anumit numar intreg de ori. [< fr. aliquote].

C******L, -A adj. Principal, fundamental, esential. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale dupa care se determina pozitia unui punct de pe glob; numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, de fiinte etc. // s.n. (Mat.) Numar care exprima o cantitate; numar natural. [< fr. c******l, it. c******le, cf. lat. c******lis – principal].

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

INCOMENSURABIL, -A adj. 1. (Fig.) Care nu se poate masura; nemasurat, foarte mare. 2. (Despre doua marimi) Care nu au o unitate de masura comuna, cuprinsa de un numar intreg de ori in fiecare dintre ele. [Cf. fr. incommensurable].

MULTIPLU, -A adj. 1. (Despre numere) Care cuprinde de mai multe ori un alt numar; in care se cuprinde de un numar exact de ori un alt numar. 2. Numeros, felurit. // s.m. 1. numar intreg divizibil cu un alt numar intreg dat. 2. Fiecare unitate de masura care este mai mare decat unitatea de masura fundamentala a unui sistem metric, considerata in raport cu aceasta. [< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex].

C******L², -A I. adj. principal, fundamental, esential. ♦ punct ~ = fiecare dintre cele patru directii principale dupa care se determina pozitia unui punct de pe glob; numeral ~ = numeral care exprima un numar intreg, abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. s. n. (mat.) numar care exprima o cantitate. (< fr. c******l, lat. c******lis)

DIVIZOR, -OARE I. adj. care divide. II. s. m. (mat.) numar intreg sau polinom care divide un numar intreg (sau polinom) dat. III. s. n. ~ de frecventa = circuit sau montaj la divizarea frecventei unei oscilatii electrice; ~ de tensiune = aparat electric pentru divizarea tensiunii. (< fr. diviseur, lat. divisor)

INCOMENSURABIL, -A adj. 1. care nu poate fi masurat; foarte mare. 2. (mat.; despre marimi) care nu are o unitate de masura comuna, cuprinsa de un numar intreg de ori in fiecare dintre ele. (< fr. incommensurable)

MULTIPLU, -A I. adj. 1. (despre numere) care cuprinde de mai multe ori un alt numar; in care se cuprinde de un numar exact de ori un alt numar. 2. numeros, felurit. II. s. m. 1. numar intreg divizibil cu un alt numar intreg dat. 2. fiecare dintre unitatile de masura mai mari decat unitatea fundamentala a unui sistem de masuri de greutati. (< fr. multiple)

NATURAL, -A I. adj. 1. referitor la natura, specific naturii. ◊ creat de natura. ♦ stiinte e = ansamblu de stiinte care studiaza fenomenele lumii inconjuratoare, lumea organica si anorganica; stiintele naturii. 2. (mat.) numar ~ = fiecare numar intreg pozitiv. 3. care se potriveste cu faptele din realitatea obiectiva; firesc, obisnuit, simplu. 4. (jur.; despre copii) nascut in afara casatoriei. II. adv. desigur, fireste. III. s. n. naturalete. (< lat. naturalis. fr. naturel, it. naturale)

PARITATE s. f. 1. egalitate numerica. ◊ (mat.) proprietate a unui numar intreg de a fi divizibil cu 2. 2. echivalenta valorica. 3. valoarea, exprimata in aur, a mai multor unitati monetare. ♦ ~ monetara = raportul valoric dintre cantitatea de metal pretios de acelasi fel continuta in unitatile monetare a doua tari: ~ valutara = exprimarea valorilor paritare intr-o valuta. (< fr. parite, lat. paritas)

C******L², -A, c*******i, -e, adj. Principal, esential, fundamental. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, care ajuta la determinarea pozitiei unui punct pe glob. Numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. – Fr. c******l (lat. lit. c*******is).

IMPAR, -A, impari, -e, adj. (Despre numere intregi) Care nu este divizibil cu doi; care este fara sot. – Din lat. impar Cf. fr. impair.

IRATIONAL, -A, irationali, -e, adj. 1. Care nu se conduce dupa gandirea logica, care nu e rational, care este fara judecata, nerational; contrar ratiunii. 2. (Mat.; in sintagmele) numar irational = numar real care nu se poate reprezenta printr-un raport intre doua numere intregi. Ecuatie (sau expresie etc.) irationala = ecuatie (sau expresie etc.) care contine atat puterile intregi, cat si puterile fractionare ale elementelor ei. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. irrationnel, lat. irrationalis.

NUMERATIE, numeratii, s. f. numarare; spec. sistem de simboluri grafice si de reguli cu ajutorul carora se pot reprezenta numerele intregi. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

MIXT, -A, micsti, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcatuit din elemente deosebite (ca natura, origine, functie etc.); ◊ Scoala mixta = scoala in care invata elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci barbatesti si voci femeiesti. Tren mixt = tren compus din vagoane de calatori si vagoane de marfa. numar mixt = numar compus din numere intregi si din fractii ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfaramate in vederea separarii substantelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

ORDINAR, -A, ordinari, -e, adj. 1. Obisnuit, normal; de rand, comun. ◊ Fractie ordinara = raportul a doua numere intregi. Sesiune ordinara = sesiune convocata conform regulamentului de functionare. ◊ Loc. adv. (Frantuzism inv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; inv.; substantivat, in expr.) A trece (sau a inscrie) la ordinar = a inscrie in registrul de evidenta al ratiilor alimentare si al soldei. 2. De calitate inferioara, fara valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinar.

FRACTIE, fractii, s. f. (Uneori urmat de determinarea „ordinara”) Simbol sau numar care reprezinta raportul a doua numere intregi. ◊ Fractie zecimala = fractie al carei numitor este o putere a lui 10. ♦ Raport a doua expresii matematice. – Din fr. fraction, lat. fractio.

FRACTIONAR, -A, fractionari, -e, adj. (Mat.) Care contine o fractie sau se compune din fractii; care are forma unei fractii. ◊ numar fractionar = numar care poate fi scris sub forma catului a doua numere intregi. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. fractionnaire.

PAR², -A, pari, -e, adj. (Despre numere intregi, puteri etc.) Divizibil cu numarul doi. – Din lat. par.

FACTORIAL, factoriale, adj. (Mat.; in sintagma) Produs factorial (si substantivat, n.) = produs obtinut prin inmultirea numerelor intregi si succesive incepand de la 1 si mergand pana la numarul respectiv. [Pr.: -ri-al] – Din fr. factorielle.

NEPERECHE adj. invar. (Despre numere intregi) Impar. – Ne- + pereche.

DIVIZIBIL, -A, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere intregi, polinoame etc.) Care se imparte exact (fara rest) cu alt numar, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis.

DIVIZIBILITATE s. f. Insusirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a doua numere intregi, a doua polinoame etc. de a se imparti exact (fara rest) intre ele. – Din fr. divisibilite.

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

FRACTIE ~i f. 1) mat. Raport a doua numere intregi. 2) v. FRACTIUNE. [Art. fractia; G.-D. fractiei; Sil -ti-e] /<fr. fraction

IMPAR ~a (~i, ~e) (despre numere intregi) Care nu se imparte la doi fara rest si fara a da numere fractionare; nedivizibil cu doi; fara sot. /<lat. impar, ~ris, fr. impair

IRATIONAL ~a (~i, ~e) Care nu este rational; contrar logicii; ilogic. ◊ numar ~ numar care nu este egal cu catul nici unei perechi de numere intregi. [Sil. -ti-o-] /<lat. irrationalis, fr. irrationnel

MIXT mixta (micsti, mixte) Care este format din mai multe elemente de natura diferita; constituit din elemente eterogene; amestecat; combinat. ◊ numar ~ numar care consta din numere intregi si din fractii ordinare. /<fr. mixte, lat. mixtus, ~a, ~um

PAR² ~a (~i, ~e) (despre numere intregi) Care este divizibil cu doi. /<lat. par

FACTORIAL s.n. (Mat.) Produs al unei serii de factori, care sunt numere intregi, pozitive si continuu succesive, incepand cu unitatea. [Pron. -ri-al. / < engl. factorial, cf. fr. factoriel].

COMULTIPLU s. m. (mat.) multiplu al mai multor numere intregi date. (<co- + multiplu)

IMPAR, -A adj. (Despre numere intregi) Fara sot. [< lat. impar].

IRATIONAL, -A adj. Impotriva gandirii logice, contrar logicii; nerational. ♦ (Mat.) numar irational = numar care nu este egal cu catul nici unei perechi de numere intregi; ecuatie irationala = ecuatie a carei necunoscuta intra sub un radical. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. irrationnel, lat. irrationalis].

MIXT, -A adj. Format, compus din elemente eterogene; amestecat. ◊ Scoala mixta = scoala frecventata de elevi de ambele sexe; cor mixt = cor format din voci barbatesti si voci femeiesti; (mat.) numar mixt = numar format din numere intregi si din fractii. [Cf. fr. mixte, lat. mixtus – amestecat].

ORDINAR, -A adj. 1. Comun, obisnuit. ♦ (Mat.) Fractie ordinara = raport intre doua numere intregi. 2. Inferior din punct de vedere calitativ; rau, prost. ♦ Vulgar, scarbos; josnic. [Cf. fr. ordinaire, lat. ordinarius].

PAR adj. (Mat.; despre numere intregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre functii) Care nu-si schimba valoarea atunci cand argumentul isi schimba semnul. [< lat. par].

RATIONAL, -A adj. 1. Potrivit ratiunii; logic; (despre oameni) inzestrat cu ratiune; cuminte. 2. Facut cu judecata, cu masura; sistematic, metodic. 3. (Mat.) numar rational = numar egal cu catul a doua numere intregi; functie rationala = functie exprimata prin raportul a doua polinoame de una sau de mai multe variabile independente. [Cf. fr. rationnel, it. razionale, lat. rationalis].

BOSON s. m. particula nucleara elementara al carei spin se masoara cu numere intregi. (< germ. Boson)

CONGRUENTA s. f. 1. insusirea de a fi congruent; potrivire deplina. ♦ (mat.) relatie de ~ = relatie dintre doua numere intregi congruente. ◊ acord intre gandurile, sentimentele, convingerile cuiva in comportamemtul sau. 2. acord intre subiect si predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale carei parti se impreuna perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)

DIVIZIBILITATE s. f. calitatea de a fi divizibil. ◊ (mat.) proprietate a doua numere intregi (sau polinoame) de a se imparti exact intre ele. (< fr. divisibilite)

FACTORIAL, -A adj., s. n. (produs al unei serii de factori) care sunt numere intregi, pozitive si continuu succesive, incepand cu unitatea. (< fr. factoriel, engl. factorial)

IMPAR, -A adj. (despre numere intregi) fara sot. (< lat. impar)

IRATIONAL, -A adj. 1. care este impotriva gandirii logice, contrar ratiunii. 2. (mat.) numar ~ = numar real care nu este egal cu catul nici unei perechi de numere intregi; ecuatie ~a = ecuatie a carei necunoscuta intra sub un radical. (< fr. irrationnel, lat. irrationalis)

MIXT, -A I. adj. compus din elemente eterogene; ames-tecat. ♦ scoala (sau clasa) ~a = scoala (clasa) frecventata de elevi de ambele sexe; cor ~ = cor format din voci barbatesti si femeiesti; (mat.) numar ~ = numar format din numere intregi si din fractii. II. s. f. pl. produse miniere naturale din minerale diferite, concrescute. ◊ produse intermediare continand atat materiale utile, cat si sterile. (< fr. mixte, lat. mixtus)

ORDINAR, -A I. adj. 1. obisnuit, normal, comun. ♦ sesiune ~a = sesiune convocata conform regulamentului de functionare; (lat.) fractie ~a = raport intre doua numere intregi. 2. de calitate inferioara; prost. ◊ vulgar, grosolan; josnic. II. s. m. autoritate ecleziastica, episcop diecezan. (< fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinar)

PAR², -A adj. (mat.; despre numere intregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ◊ (despre functii) care nu-si schimba valoarea atunci cand argumentul isi schimba semnul. (< lat. par)

RATIONAL, -A adj. 1. potrivit ratiunii; dedus prin rationament; logic. 2. (despre oameni) inzestrat cu ratiune; cuminte. 3. (si adv.) facut cu judecata, cu masura; sistematic, metodic. 4. (mat.) numar ~ = numar egal cu catul a doua numere intregi; functie ~a = functie exprimata prin raportul a doua polinoame de una sau de mai multe variabile independente. (< fr. rationnel, lat. rationalis)

Z s. m. invar. 1. A treizeci si una litera a alfabetului limbii romane; sunet notat prin aceasta litera (consoana fricativa, dentala, sonora). 2. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor intregi.

DIVIZIBILITATE (‹ fr.) s. f. Calitatea de a putea imparti, de a fi divizibil. ♦ (MAT.) Proprietate a doua numere intregi, a doua polinoame etc. de a se imparti exact intre ele (fara rest). ◊ Divizibilitatea obligatiilor = principiu de drept civil potrivit caruia drepturile de creanta si obligatiile corelative lor se divid de plin drept intre creditori si/sau intre debitori, atunci cand apartin / incumba mai multor persoane sau cand sunt dobandite in comun printr-o transmisiune cu titlu universal. Inconvenientele acestui principiu pot fi inlaturate de parti prin stipularea solidaritatii sau a indivizibilitatii.

ZECIME ~i f. 1) A zecea parte dintr-un intreg. 2) (la numerele zecimale) Prima cifra situata dupa virgula. /zece + suf. ~ime

VIRGULA, virgule, s. f. 1. Semn de punctuatie care delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul frazei si unele parti de propozitie in cadrul propozitiei. 2. Semn intrebuintat pentru a arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 3. Semn intrebuintat pentru a separa, intr-un numar zecimal, partea intreaga de partea fractionara. – Din fr. virgule.

MORBIDITATE s. f. 1. Faptul de a fi bolnav. 2. Caracterul a ceea ce este morbid; predispozitie spre imbolnavire. 3. Raportul dintre numarul bolnavilor si intreaga populatie dintr-un loc dat intr-o anumita perioada de timp. – Din fr. morbidite.

VIRGULA ~e f. 1) gram. Semn de punctuatie (in forma de curba) care marcheaza o pauza de scurta durata si se pune intre parti de propozitie sau intre propozitii in cadrul frazei, pentru a le izola. 2) mat. Semn grafic prin care se separa intr-un numar zecimal partea intreaga de cea fractionara. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica momentul respiratiei in cadrul unei interpretari muzicale vocale. /<fr. virgule

VIRGULA s.f. 1. Semn de punctuatie care arata o pauza foarte scurta in citire si care separa diferitele parti ale propozitiei sau unele propozitii in cadrul frazei. ♦ Semn care arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 2. (Mat.) Semn care separa partea intreaga a unui numar de partea sa fractionara. [< fr. virgule, cf. lat. virgula – varguta].

PITAGORISM s.n. Curent filozofic idealist din Grecia antica, intemeiat de Pitagora, care sustine ca esenta tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, ca intregul univers constituie o armonie de numere. [Cf. fr. pythagorisme < Pitagora – filozof si matematician grec din antichitate].

COMPLEMENT s. n. 1. complinire; ceea ce se adauga la ceva pentru a-l intregi. complementul unui numar = numar care se obtine prin scaderea unui alt numar initial. ◊ (mat.) unghi care, impreuna cu un unghi dat, insumeaza 90°. 2. parte secundara a propozitiei care determina un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexina. (< fr. complement, lat. complementum)

PITAGORISM s. n. curent filozofic din Grecia antica, intemeiat de Pitagora, care sustine ca esenta tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, ca intregul univers constituie o armonie de numere. (< fr. pythagorisme)

VIRGULA s. f. 1. semn de punctuatie (,) care marcheaza o pauza foarte scurta in citire si care separa diferitele parti ale propozitiei sau unele propozitii in cadrul frazei. ◊ semn care arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 2. (mat.) semn care separa partea intreaga a unui numar de partea sa fractionara. (< fr. virgule)

intreg¹ ~gi m. mat. numar fara unitati fractionare. Trei ~gi si doua zecimi. [Sil. in-treg] /<lat. integer, ~gra

ZECIMAL ~a (~i, ~e) Care are la baza numarul zece; decimal. ◊ Fractie ~a fractie ordinara, al carei numar este un numar egal cu o putere intreaga si pozitiva a numarului zece. numar ~ numar compus dintr-un intreg si dintr-o fractie zecimala. /Din decimal

FRACTIONAR, -A adj. Care contine o fractie; de forma unei fractii. ◊ numar fractionar = numar format dintr-un intreg si o fractie. [Pron. -ti-o-. / < fr. fractionnaire].

FRACTIONAR, -A adj. (mat.) care contine o fractie; de forma unei fractii. ♦ numar ~ = numar format dintr-un intreg si o fractie. (< fr. fractionnaire)

ZECIMAL, -A, zecimali, -e, adj. (Mat.) Care se bazeaza pe rapoarte ale numarului zece si ale puterilor lui; decimal. ◊ numar zecimal = numar a carui parte fractionara este exprimata printr-o fractie zecimala. Fractie zecimala = fractie al carei numitor este egal cu o putere intreaga si pozitiva a numarului zece. Sistem zecimal = sistem de unitati de masura in care multiplii si submultiplii unitatilor principale au valori egale cu puteri intregi, pozitive sau negative, ale numarului zece. Balanta zecimala sau cantar zecimal = balanta cu brate inegale, care permite echilibrarea greutatilor de masurat cu greutati etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimala = sistem de clasificare a cartilor in biblioteci, dupa continut, folosind pentru notare cifre si avand la baza impartirea cunostintelor omenesti in zece clase, fiecare clasa impartindu-se in zece diviziuni, iar acestea, la randul lor, in zece subdiviziuni etc. – Din zecime (dupa decimal).

UNITATE s.f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].

UNITATE s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamant. ◊ numerele mai mari decat zero. ◊ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unite, lat. unitas)

ALICOTA adj. parte ~ = marime care se cuprinde de un numar exact de ori intr-un intreg. (< fr. aliquote)

ALICUANTA adj. parte ~ = marime care nu este cuprinsa de un numar exact de ori intr-un intreg. (< fr. aliquante)

ROTUNJI, rotunjesc, vb. IV. 1. Tranz. A face rotund, a da unui obiect forma rotunda. ♦ A prelucra muchiile si colturile unui corp (prin taiere, aschiere etc.) pentru a obtine suprafete cat mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni in asa fel incat linia hotarului sa fie cat mai putin sinuoasa. 2. Refl. A capata forma rotunda, a se ingrasa, a se implini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a intregi, a mari. ♦ A elimina subdiviziunile unui numar, ale unei sume etc.; a face intreg. [Var.: (reg.) ratunji, rotunzi vb. IV] – Din rotund.

IMPARTIRE ~i f. 1) v. A IMPARTI. 2) (in opozitie cu inmultire) Operatie aritmetica prin care se stabileste de cate ori un numar se cuprinde in altul. ~ea unui intreg in... /v. a imparti

A IMPLINI ~esc tranz. 1) pop. A face sa fie plin; a completa; a intregi; a complini. ◊ ~ o varsta (sau un numar de ani) a atinge o anumita varsta (sau un anumit numar de ani). A-si ~ somnul a dormi suficient. A o ~ (cu cineva) a) a intra la nevoie cu cineva; a o pati; b) a inceta relatiile cu cineva. 2) inv. (datorii banesti) A face sa nu mai existe; a stinge; a plati; a achita. 3) inv. (persoane) A obliga sa plateasca datoria. 4) (sarcini, planuri etc.) A executa conform prevederilor; a aduce la rezultatul cerut; a indeplini. [Sil. im-pli-] /<lat. implinire

MILIONIME, milionimi, s. f. numar egal cu a milioana parte dintr-un intreg; a milioana parte dintr-un intreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

MILIARDIME, miliardimi, s. f. numar egal cu a miliarda parte dintr-un intreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardieme.

DIVIZOR, -OARE adj. Care divide, care imparte. // s.m. (Mat.) Impartitor. ◊ Divizor comun = intreg care imparte exact doua sau mai multe numere date. // s.n. Divizor de frecventa = circuit sau montaj folosit la divizarea frecventei unei oscilatii electrice; divizor de tensiune = aparat electric utilizat pentru divizarea tensiunii. [Cf. fr. diviseur, lat. divisor].

MILIARDIME s.f. numar egal cu a miliarda parte dintr-un intreg. [Cf. fr. milliardieme].

MILIONIME s.f. numar egal cu a milioana parte dintr-un intreg. [Pron. -li-o-. / cf. fr. millionieme].

COMPLEX, -A I. adj. format din mai multe parti; care intruneste mai multe idei, elemente, unitati etc. ◊ (mat.) numar ~ = numar format prin insumarea unui numar real cu unul imaginar. II. s. n. 1. intreg format din mai multe elemente. 2. ansamblu de unitati (comerciale, industriale, sportive). 3. (constr.) imbracaminte de etansare din mai multe straturi izolate. 4. (med.) ansamblu de reprezentari si amintiri cu o puternica valoare sau semnificatie afectiva. ♦ ~ de inferioritate = sentiment de neincredere in fortele proprii. (< fr. complexe, lat. complexus)

MILIARDIME s. f. numar egal cu a miliarda parte dintr-un intreg. (dupa fr. milliardieme)

ROTUND ~da (~zi, ~de) 1) Care are forma unui cerc (semicerc) sau a unei sfere (emisfere); circular. Vas ~. 2) (despre nu-mere) Care este alcatuit din unitati fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg. ◊ Suma ~da suma considerabila. 3) (despre fiinte sau despre partile corpului lor) Care este grasut. /<lat. retundus

UNIME ~i f. 1) Element abstract, care exprima o cantitate elementara si serveste la formarea numerelor compuse. 2) (in sistemul zecimal) Fiecare dintre numerele de la unu la noua inclusiv; unitate. 3) muz. Nota intreaga. /unu + suf. ~ime

FRACTIE s.f. numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ♦ Raport intre doua expresii matematice. [Gen. -iei, var. fractiune (5) [in DN] s.f. / cf. fr. fraction, lat. fractio].

FRACTIE s. f. numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ◊ raport intre doua expresii matematice. (< fr. fraction, lat. fractio)

HADAMARD [adama:r], Jacques Salomon (1865-1963), matematician francez. Prof. univ. la Bordeaux si Paris. A studiat teoria ecuatiilor diferentiale cu derivate partiale, teoria functiilor de variabila complexa, teoria numerelor; contributii in analiza functionala si in teoria functiilor analitice intregi. M. de onoare al Acad. Romane (1957).

ZECIME, zecimi, s. f. 1. A zecea parte dintr-un intreg impartit in parti egale. ♦ Prima cifra din dreapta virgulei la numerele zecimale. 2. (In sistemul fiscal din trecut) A zecea parte, care revenea judetului sau comunei, din impozitul platit de cetateni statului. – Zece + suf. -ime.

A numarA numar tranz. 1) (lucruri, fiinte etc.) A socoti pe rand, unul cate unul, determinand intreaga cantitate; a evalua numeric. ~ banii. ◊ A (putea) ~ (ceva) pe degete se spune despre obiecte sau despre fiinte care sunt (foarte) putine la numar. Slab (sau gras) de-i numeri coastele se spune despre un om foarte slab. 2) (numerele) A insira succesiv (de regula, in ordine crescanda). ~ de la unu pana la zece. 3) A considera ca facand parte (dintr-un grup, dintr-o categorie etc.). 4) A face sa figureze intr-un total, intr-o entitate; a include. /<lat. numerare

MIIME, miimi, s. f. numar egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un intreg. ♦ Unitate de masura pentru unghiuri, folosita in geometrie, in artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

intreg² ~eaga (~egi) 1) A carui integritate nu este atinsa; integral. Paine ~eaga. Lan ~. Text ~. ◊ numar ~ numar care nu contine o fractie. 2) (mai ales inaintea cuvantului determinat) Care cuprinde ceva in totalitatea sa; caruia nu-i lipseste nimic; tot; deplin; complet. ~ satul. ~eaga scoala. ~ echipajul. ~eaga livada. ◊ Pe de-a-ntregul in intregime; cu totul. 3) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; tot. Anul ~. Noaptea ~eaga. 4) (despre persoane) Care nu are infirmitati (fizice sau psihice); fara nici o leziune; teafar. Om ~. ◊ Cu mintea ~eaga (sau ~ la minte) sanatos din punct de vedere psihic. /<lat. integer, ~gra

UNIME, unimi, s. f. 1. Cantitate abstracta considerata ca cifra elementara si care serveste la formarea unui numar compus din mai multe cifre; (in sistemul zecimal) fiecare dintre cifrele de la l la 9; unitate. 2. Nota muzicala intreaga. – Un + suf. -ime.

TOTAL adj., adv., s. 1. adj. v. exhaustiv. 2. adj. v. intreg. 3. adv. v. integral. 4. adj. v. absolut. 5. adj. v. nemarginit. 6. adj. v. deplin. 7. s. (MAT.) v. suma. 8. s. v. numar. 9. s. v. totalitate. 10. adj. global. (Rezultat ~.) 11. adj. absolut, suveran. (Un dispret ~.) 12. adj. v. neprecupetit. 13. adv. v. totalmente.

AL PATRULEA a ~a num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul patru in ordinea numararii; care vine dupa al treilea. ~ rand. ◊ A ~a parte fiecare din partile egale ale unui intreg impartit in patru; o patrime; un sfert. /patru + le + a

PLIN² ~a (~i, ~e) 1) si fig. (in opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, incaperi etc.) Care contine atat cat poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ◊ ~ (cu) ochi umplut pana la limita. A fi ~ de sine a fi increzut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; intreg; complet. ◊ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus

POTOP, potopuri, s. n. 1. (In Biblie) Revarsare uriasa de ape care ar fi inecat intreaga lume si toate vietuitoarele de pe pamant (afara de cele de pe corabia lui Noe). 2. Ploaie mare, torentiala; revarsare mare de ape, inundatie mare. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. a**l. Cantitate imensa; numar mare de fiinte sau de lucruri; multime, gramada. – Din sl. potopu.

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

COMPLET², -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

VULGAR, -A adj. 1. Cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a carui baza este numarul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limba) Vorbit de popor; popular. ◊ Limba latina vulgara = limba latina populara. 3. Lipsit de baza stiintifica; nestiintific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic aparut in Germania pe la jumatatea sec. XIX, care, in esenta, reduce intreaga realitate la materie, considerand si constiinta de natura materiala. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosita mai ales in epoca medievala si medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].

UNITATE, unitati, s. f. 1. numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. Unitate de masura. ◊ (In sintagma) Unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

PERIOADA s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)

intreg, -EAGA, intregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = in intregime; peste tot, pe toata suprafata. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefractionata. ♦ Neinceput, neatins, din care nu lipseste nimic. 2. Teafar, sanatos, nevatamat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre notiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obtine prin adunarea repetata a numarului unu cu el insusi. – Lat. integer, -gra.

Amazonides, femei razboinice care salasluiau in regiunea riului Thermodon din Pontus. Li se atribuia intemeierea mai multor orase, printre care se numarau: Ephesus, Magnesia si Smyrna. Erau conduse tot de femei. Cele mai vestite dintre reginele lor au fost Antiope, Hippolyte si Penthesilea (v. si numirile respective). Se spunea ca amazoanele isi ucideau copiii daca erau de s*x masculin si nu lasau in viata decit fetele, carora de mici le taiau sinul drept, ca sa poata minui mai bine sulita si arcul. Isi petreceau intreaga viata luptind sau indeletnicindu-se cu exercitii razboinice. Divinitatea lor protectoare era Artemis. Mitologia greaca le pomeneste adesea. Odata au invadat Attica pentru a-l pedepsi pe Theseus, care le rapise regina, pe Antiope. Cea mai importanta dintre expeditiile amazoanelor este aceea facuta cu ocazia razboiului troian, cind au venit in ajutorul lui Priamus. Au fost, cu aceasta ocazie, invinse de armata grecilor, iar regina lor, Penthesilea, ucisa de catre Achilles. Se pomeneste, de asemenea, despre infringerea lor de catre Bellerophon si Heracles.

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.