IERTACIUNE, iertaciuni, s. f. (Inv. si pop.) Iertare. ◊ Expr. Sa fie cu iertaciune, formula prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu va suparati! A-si lua iertaciune = a cere iertare de la rude si de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Ingaduinta, permisiune. – Ierta + suf. -aciune.

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsa. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a inceta din viata (dupa o boala grea si indelungata). Dumnezeu sa-l ierte! formula folosita de credinciosi vorbind despre mort. Doamne, iarta-ma! expresie folosita de o persoana care a spus sau este pe cale de a spune o vorba necuviincioasa. Ba sa ma iertati! a) nu sunt de acord; b) nici vorba. Iertati-ma (va rog)! va rog sa nu va suparati. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a inceta de a lua in consideratie; a da uitarii; a scuza. 4) (datorii, obligatii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a ingadui; a permite. Iertati-ma, vin si eu cu o explicatie. /<lat. libertare

IERTARE ~ari f. Exprimare a regretului (fata de cineva) pentru o greseala involuntara; scuza. A cere ~. ◊ Sa am (avem) ~! a) sa nu va suparati; sa ma scuzati!; b) nu sunt (suntem) de acord. /v. a (se) ierta

IERTACIUNE ~i f. 1) inv. v. IERTARE. ◊ Sa fie cu ~ sa nu va suparati; sa ma scuzati. 2) folc. Ritual nuptial, care consta in declamarea unor versuri la despartirea miresei de parinti. /a ierta + suf. ~aciune

EXTERIORIZA vb. 1. a exprima. (Isi ~ sentimentele de bucurie.) 2. a (se) arata, a (se) manifesta. (Nu se ~ ca un om suparat.)

INCIUDAT adj. necajit, suparat. (Om ~.)

inierbat, inierbata adj. (reg.) 1. (despre vite) tratat cu spanz. 2. (despre pesti) otravit cu iarba speciala. 3. (despre om) suparat, maniat. 4. (despre poduri) minat.

DERANJ s. 1. v. dezordine. 2. suparare. (Nu va fi nici un ~, daca ...)

FRECATEI s. m. pl. Aluat nedospit frecat marunt in palma sau ras pe razatoare, care se fierbe in supa. – Frecat + suf. -ei.

supaRARE, suparari, s. f. Faptul de a (se) supara. 1. Neplacere, necaz, suferinta; nevoie, neajuns, lipsa. ◊ Expr. Sa nu-ti (sau sa nu va) fie cu suparare sau daca (sau de) nu ti-ar (sau v-ar) fi cu suparare, formula de politete prin care se exprima teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fara suparare! formula de politete prin care cineva arata ca nu se considera jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva sa nu se supere cand i se spune un adevar (neplacut). ♦ Greutate, povara, piedica. ♦ (Pop.) Paguba, stricaciune, deranj. 2. Intristare, amaraciune, tristete. 3. Furie, iritare, manie. – V. supara.

FRECATEI m. Preparat culinar din aluat nedospit, facut in bucati mici (prin frecare in palme sau fiind trecut prin razatoare) si fiert in supa. /frecat + suf. ~ei

DRAMBOI adv. pop. : A sta ~ a sta suparat; bosumflat. /dramba + suf. ~oi

TANGUIRE, tanguiri, s. f. 1. Actiunea de a (se) tangui si rezultatul ei; tanguit. ♦ (Inv.) Necaz, jale, suparare, mahnire. 2. Sunete tanguitoare, glas tanguitor. 3. (Inv.), Plangere impotriva cuiva; reclamatie. – V. tangui.

OFENSA, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensa; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supara, a reactiona ca un om jignit, caruia i s-a adus o ofensa; a se ofusca. – Din fr. offenser.

ENERvaT adj. 1. agasat, iritat, plictisit, sacait, suparat, (livr.) tracasat, (pop.) zadarat. (Om ~.) 2. v. nervos.

ating, atins, a atinge v. tr. (lat. attingere, it. attingere, fr. atteindre. V. contact). Ajung, pun mina: a atinge fructele din pom cu mina, cu prajina. Fig. (fr. toucher). Misc, emotionez: vaietele saracului l-au atins. supar, ofensez: s´a simtit cam atins de gluma ta. Barb. A-ti atinge scopu (fr. atteindre le but) ild. a-ti ajunge scopu. V. refl. Vin in contact: m´am atins de un gard vapsit [!] de curind si m´am murdarit. Fig. Pun mina (fur sau vatam): nu te atinge de banu, de onoarea altuia!

bulion n., pl. oane (fr. bouillon, fertura, d. bouillir, a ferbe). Fertura, supa. Extract de carne, de tomate ori de ardei s.a.

ZDROBIRE, zdrobiri, s. f. Actiunea de a (se) zdrobi si rezultatul ei; sfaramare, strivire; nimicire, distrugere. ♦ Fig. Mahnire, suparare cumplita. – V. zdrobi.

TRAS, -A, trasi, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre fata sau parti ale ei) Slab, obosit, sleit (de boala, de suparare etc.); (despre oameni) care are fata slaba, obosita, supta. 2. S. m. Persoana asupra careia s-a emis o trata pe care este obligata sa o plateasca la scadenta. – V. trage.

PIPER ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpina taratoare, avand frunze ovale, flori mici, galbene, si fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi rautacios. A i se sui ~ul la nas a se supara. 2) reg. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, la inceput verde, apoi galben sau rosu, avand gust dulce sau iute intepator; ardei. ◊ ~-rosu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. piperi, sl. piperu

ZDROBIRE s. f. Actiunea de a (se) zdrobi si rezultatul ei; sfaramare, strivire; nimicire, distrugere. ♦ Fig. Mahnire, suparare cumplita.

DESCURAJAT adj. 1. demoralizat, deprimat, (fig.) demobilizat. (Om ~.) 2. abatut, amarat, deprimat, indispus, indurerat, intristat, mahnit, necajit, suparat, trist, (pop.) obidit, (inv. si reg.) scarbit, suparacios, (inv.) dosadit, ponosit, pricajit, (fig.) catranit, pleostit, plouat. (E tare ~ de vestea primita.)

mihni (mahnesc, mahnit), vb. – 1. (Inv.) A indeparta, a desparti: episcopul ce va fi negrijnic de biserica si se va mihni de rugaciune (Pravila Mica). – 2. A intrista, a supara, a apasa. – Bg. mahnuvam „a desparti”, din sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg. maham „a agita”, sb. mahnuti „a misca”. Sensul inv. al lui mihni nu apare in dictionare. – Der. mihneala, s. f. (inv., intristare, suparare, chin); mihnicios, adj. (dureros, intristator); mihniciune, s. f. (inv., chin).

2) da adv. afirmativ opus lui nu si ba (vsl. bg. rus. da. V. si dar 2). Ai fost la Roma? Da!- A venit? Cred ca da. – Raspunde: da ori nu (da ori ba)? Da! S.M. Pentru’n „da” s’a suparat.

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. Rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

HERA (in mitologia greaca), cea mai de seama dintre zeitele olimpiene. Fiica lui Cronos si A Rheei; sora si sotia lui Zeus. Mama zeilor Ares si Hefaistos si a zeitelor Hebe si Eileithyia. Patimasa, orgolioasa, irascibila si geloasa, se razbuna pe infidelitatile sotului ei (Alcmene, Europa, Io, Leto, Echo, Semele s.a.) si pe copiii naturali ai acestuia (Herakles). In Razboiul troian, suparata pe Paris, care a preferat-o pe Afrodita, ea ii va ajuta pe greci, contribuind la prabusirea Troiei. Protectoarei casniciei. Reprezentata ca o tanara m******a impozanta, frumoasa si grava. Identificata la romani cu Iunona.

ARDEI ~ m. 1) Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, cu gust dulce sau iute. 2) Fructul acestei plante. ~ borcanos. ~ dulce. ◊ Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. A da cuiva cu ~ pe la nas a supara cu vorba pe cineva; a intepa; a irita. /a arde + suf. ~ei

GUNOI ~oaie n. 1) Resturi murdare sau inutile, care se arunca. ◊ A (nu) scoate ~oiul din casa a (nu) vorbi in prezenta unor persoane straine despre lucruri compromitatoare din familie sau din colectiv. A-i sta cuiva ca ~oiul in ochi a supara pe cineva. 2) Baligar care este folosit ca ingrasamant agricol. 3) fig. depr. Om de nimic; persoana degradata; lepadatura. /<sl. gnoi

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.

burca (burci), s. f. – Piine mare. Tc. burek (cf. Iordan, BF, VI, 170), cf. bg. burek, ngr. μπουρέϰι. In Mold. – Der. burechiuse, s. f. (taitei de supa).

catranesc v. tr. (d. catran). Ung ori amestec cu catran: a catrani o corabie, o sosea, apa. Fig. Fam. supar, mohorasc, posomorasc: aceasta veste l-a catranit rau. V. refl. Ma intunec, ma posomorasc: ceru s´a catranit. Ma supar, ma posomorasc: auzind vestea, s´a catranit. – Mai rar incatr-. Barb. gudronez (fr. gudronner).

FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie¹. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

SAT, sate, s. n. 1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ◊ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Taranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.

NEMULtuMIT adj. 1. necajit, suparat, (inv., reg. si fam.) paraponisit. (E tare ~ ca n-a putut sa...) 2. neimpacat, nesatisfacut. (Un om vesnic ~.)

ZDREANTA zdrente f. 1) Fasie rupta dintr-o bucata de panza sau dintr-o haina uzata. 2) Obiect de imbracaminte vechi si rupt; ruptura. 3) fig. fam. Om de nimic; puslama; secatura. 4) la pl. Preparat alimentar din aluat subtire, care se toarna in supa ce fierbe, capatand forma unor fasii. [G.-D. zdrentei] /cf. sl. sudranu

belea f. (turc. bela, ca merea d. mera). Nenorocire, suparare, incurcatura: a da de belea, a-ti gasi beleaua, a scapa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

SAT ~e n. 1) Localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, indeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la tara. ~ fara caini loc fara stapan, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ◊ A fi posta ~ului a umbla cu barfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe ~ se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum

FORMALIZARE, formalizari, s. f. Actiunea de a (se) formaliza si rezultatul ei. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunturilor si de derivare a lor unele din altele. 2. suparare, jignire pricinuita de nerespectarea unor reguli (neinsemnate) de politete. – V. formaliza.

zeama (-emi), s. f. – 1. Suc, must. – 2. supa, fiertura. – var. zama. Mr. dzama. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zema (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivanescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemirca, s. f. (posirca, apa chioara), var. zamirca, zamurca; zemos (var. zamos), adj. (cu zeama); zamos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403).

banat n., pl. uri (ung. banat). Trans. Mold. Necaz, mihnire, cainta. Dor, jale. Minie, suparare. Sa nu-ti fie cu banat, sa nu te superi banuind ceva. A avea banat pe cineva, asupra lui, a avea necaz pe el. A aduce banat cuiva, a-l mustra. Banuiala, prepus.

ZDREANTA, zdrente, s. f. 1. Bucata rupta, sfasiata dintr-o panza sau dintr-un obiect de panza; haina, rufa sau panza veche, rupta. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepadatura, secatura. 2. (La pl.) Un fel de aluat subtire facut din faina si oua, care se fierbe in supa in bucatele mici. [var.: treanta s. f.] – Cf. sl. sudranu.

ZDREANTA, zdrente, s. f. 1. Bucata rupta, sfasiata dintr-o panza sau dintr-un obiect de imbracaminte; haina, rufa sau panza veche, rupta; treanta. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepadatura, secatura. 2. (La pl.) Un fel de aluat subtire facut din faina si oua, care se fierbe in supa. – Comp. v. sl. sudranu „rupt” (< sudrati).

ciuda f., pl. zi, vechi de (vsl. bg. rus. ciudo, minune, cudu, gigant, ung. csuda, csoda, alb; cuda, cudl, minune). Vechi. Minune. Mirare. Azi. Necaz, suparare, iritare, furie: cocosu s´a zbirlit de ciuda. Mi-e ciuda, mi-e necaz, is iritat. Fac cuiva in ciuda sau fac in ciuda cuiva, lucrez asa ca sa-i fie ciuda. In ciuda cuiva, spre necazu lui. In ciuda tuturor lucrurilor (tradus dupa fr. malgre tout, en depit de tout), cu toate lucrurile (care se opun). – Pl. vechi si ciudese (vsl. ciudesa), minuni.

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

TAIETEI s. m. pl. Aluat nedospit facut din faina, apa, sare (si oua) taiat in suvite lungi si subtiri, care se fierb in supa sau se gatesc cu branza, cu nuci etc. [Pr.: ta-i-. – var.: taitei s. m. pl.] – Taiati (pl. lui taiat, part. lui taia) + suf. -ei (dupa it. tagliatelli).

casunez v. tr. (lat. pop. casionare ild. occasionare, d. cl. occasio, ocaziune. Cp. cu inversunez). Vest. Cauzez, pricinuiesc. V. intr. Cad ca o boala pe capu cuiva: multe au casunat pe capu meu! Imi casuneaza, imi abate, imi vine gust, imi trasneste pin [!] minte: nu stiu ce i-a casunat de e suparat

NECAJIT adj., s. 1. adj. v. suparat. 2. adj. nemul-tumit, suparat, (inv., reg. si fam.) paraponisit. (E tare ~ pe sine insusi.) 3. adj. v. inciudat. 4. adj. v. nervos. 5. adj. chinuit, consumat, framantat, muncit, trudit, zbuciumat, (reg.) canonit, (inv.) necajitor. (Om ~.) 6. adj., s. v. sarac. 7. adj. v. greu.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

PIEIRE s. f. Actiunea de a pieri si rezultatul ei. 1. Moarte (violenta, naprasnica); ucidere, omor. ♦ (In limbajul bisericesc) Pierdere a vietii vesnice ca urmare a degradarii morale si a caderii in pacat. ♦ (Inv. si reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, suparare. 2. Distrugere, nimicire; disparitie; decadere, ruinare. ♦ Incetare, anulare, suprimare. [var.: (reg.) pierire s. f.] – V. pieri.

IUTE, iuti, adj. 1. Care actioneaza sau reactioneaza repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replica iute. ♦ Care fuge, alearga, inainteaza repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) In graba, repede, imediat, indata. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tarie, cu forta. Ploaie iute. 2. Care se enerveaza, se supara, se manie usor; irascibil; violent. 3. Care are gust intepator; care produce o senzatie gustativa usturatoare; picant. Mancare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzatie olfactiva intepatoare si neplacuta. Miros iute. – Din sl. ljutu.

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, tristete, jale; parere de rau. Cu ochii plini De lacrimi si banat (COSBUC). 2. suparare, necaz, ciuda. Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat (COSBUC). ◊ Expr. (Ca formula de politete) A nu-i fi cuiva cu banat = a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros; mustrare. Poate ca nu veti aduce banat... profesorului (CREANGA). 4. Banuiala. – Magh. banat.

pieritura, pierituri, s.f. (reg.) 1. om sau animal slab, lipsit de energie si de vigoare; cazatura, mortaciune. 2. semanatura cu plante rare, pipernicite. 3. canepa marunta, crescuta pe marginea canepistii. 4. iarba rara si mica. 5. loc dintr-o porumbiste in care n-a rasarit porumbul semanat. 6. teren sarac, neroditor. 7. pericol, primejdie de moarte. 8. necaz, suparare; greutate, dificultate mare.

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

supaRAT adj. 1. (pop. si fam.) burzuluit, (livr. si fam.) ofuscat, (fam.) imbufnat, mofluz, zborsit, (fam. fig.) sifonat, zbarlit. (A ramas o vreme ~.) 2. v. certat. 3. v. inciudat. 4. abatut, amarat, deprimat, descurajat, indispus, indurerat, intristat, mahnit, necajit, trist, (pop.) obidit, (inv. si reg.) scarbit, suparacios, (inv.) dosadit, ponosit, pricajit, (fig.) catranit, pleostit, plouat. (E tare ~ de vestea primita.) 5. v. necajit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sacait, (livr.) tracasat, (pop.) zadarat. (Om ~.) 7. v. nervos.

supaRARE s. 1. (pop. si fam.) burzuluiala, (fam.) imbufnare, (arg.) sucareala. (Termina cu ~!) 2. v. mahnire. 3. v. necaz. 4. v. necaz. 5. nemultu-mire, neplacere, (inv., reg. si fam.) parapon, (inv. si reg.) scarba, (inv.) pricinuire. (Ce ~ te apasa?) 6. belea, bucluc, dandana, incurcatura, napasta, neajuns, necaz, nemultumire, nenorocire, neplacere, nevoie, pacoste, pocinog, rau, (inv. si pop.) pozna, rautate, (pop.) alagea, daravera, pacat, ponos, potca, poticala, zaduf, (inv. si reg.) nacafa, nagoda, (reg.) dananaie, incurcala, nazbaca, nazdravanie, pacostenie, suga, sugu-bina, toroapa, (prin Mold.) bacala, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. si Bucov.) beda, (Mold.) chichion, (Olt. si Ban.) cotoarba, (Olt., Ban. si Transilv.) dabila, (inv.) nesosinta, nevointa, patima, satara, stenahorie. (Ce ~ a cazut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. deranj. (Nu va fac nici o ~ daca ...)