ABSTRACT, -A adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstractii; care este imperceptibil prin simturi. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeste o notiune abstracta; arta abstracta v. abstractionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles, bazat numai pe abstractii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor. 2. Expunere sumara a continutului esential al unei lucrari. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].

IMBOGATIT, -A, imbogatiti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogatii; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau notiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzator, mai complex; dezvoltat. – V. imbogati.

SUBSTANTIV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumeste lucruri, fiinte sau notiuni abstracte si care se modifica, in cele mai multe limbi, dupa numar si caz. 2. Adj. (In sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopseste fibrele fara ajutorul mordantilor; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.

EXCLUSIV, -A, exclusivi, -e, adj., adv. 1. Adj. (Despre notiuni abstracte) Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva. ♦ Care se refera, se limiteaza la un singur lucru. Pasiune exclusiva pentru sah. 2. Adv. Cu excluderea oricaror altor posibilitati, exceptand. ♦ Numai (si numai). ♦ In afara de... Pana la 1 aprilie exclusiv. – Din fr. exclusif, lat. exclusivus.

SCUMP ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa mult; care are pret ridicat; costisitor. ◊ Piatra ~a (sau pretioasa) mineral cu proprietati fizice deosebite datorita carora este folosit la confectionarea bijuteriilor; nestemata. 2) si substantival (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre notiuni abstracte) Care este dobandit cu pretul unor mari sacrificii si eforturi. Fericire ~a. 4) si substantival inv. Care este econom peste masura. ◊ A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi tacut. A fi ~ la ras a rade rar. /<sl. skonpu

SUBSTANTIV adj.m. Colorant substantiv = materie coloranta care vopseste direct fibrele textile, in special cele vegetale, fara ajutorul mordantilor. // s.n. (Gram.) Parte de vorbire flexibila care denumeste fiinte, lucruri, notiuni abstracte etc. [Cf. lat. substantivus, fr. substantif].

EXCLUSIV, -A I. adj. (despre notiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilitati, in afara de. ◊ numai. (< fr. exclusif, lat. exclusivus)

SUBSTANTIV I. s. n. parte de vorbire flexibila care denumeste fiinte, lucruri, notiuni abstracte etc. II. adj. colorant ~ = materie coloranta care vopseste direct fibrele textile (vegetale), fara ajutorul mordantilor. (< fr. substantif, lat. substantivum)

METONIMIE s. f. figura de stil, constand in inversarea cauzei prin efect, a abstractului prin concret, a notiunilor morale prin cele fizice etc. si invers. (< fr. metonymie, lat., gr. metonymia)

IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

abstractIE s.f. (Fil.) Rezultatul procesului de abstractizare (notiune, concept, categorie). ◊ A face abstractie de = a ignora, a nu lua in considerare. ♦ Lucru abstract. [Gen. -iei, var. abstractiune s.f. / cf. fr. abstraction, germ. Abstraktion, lat. abstractio].

abstractIZA, abstractizez vb. I. Intranz. A desprinde si a generaliza insusirile esentiale si comune ale unui grup de obiecte sau de fenomene, in vederea formarii notiunilor, a categoriilor logice si a descoperirii legilor generale ale existentei si dezvoltarii fenomenelor. – Din abstract.

abstractIZA vb. I. intr. A desprinde insusirile esentiale, comune unui grup de obiecte sau de fenomene in vederea formarii notiunilor sau a categoriilor de gandire, a descoperirii legilor existentei si a dezvoltarii fenomenelor. [P. i. -zez. / < abstract + -iza].

notiune ~i f. 1) Idee generala, contura-ta logic, despre o clasa de obiecte sau despre un fenomen din realitatea inconjuratoare; concept. ~ abstracta. 2) la pl. Cunostinte elementare despre esenta unui lucru; element de baza dintr-un anumit domeniu. ~i ge-nerale. [G.-D. notiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. notion, lat. notio, ~onis

SIMBOL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, o fiinta, o idee, un sentiment. 2. semn conventional, in stiinta si tehnica, pentru notarea anumitor notiuni, operatii, relatii matematice etc. ◊ denumire abreviata a elementelor chimice. ♦ ~ ul credintei = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

SIMBOL s.n. Semn care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, un obiect, o notiune, o idee etc. ♦ Orice semn conventional care abreviaza ceva; litera sau grup de litere care reprezinta numele unui element chimic; litera sau grup de litere care reprezinta o unitate de masura etc. ♦ Simbolul credintei = crez. ♦ Figura de stil prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marca, fr. symbole, it. simbolo].