BRODERIE, broderii, s. f. Cusatura in relief (reprezentand flori sau alte ornamente), executata pe un material textil. ♦ P. gener. Ornamentatie fina. ♦ nota muzicala de ornament folosita intr-o compozitie (departata de nota muzicala de baza cu un ton sau cu un semiton). – Din fr. broderie.

MI s. m. invar. A treia nota muzicala din gama do major; semn care reprezinta aceasta nota. – Din it., fr. mi.

DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel in forma de U, care vibreaza la lovire, emitand de obicei nota muzicala „la” si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pana la cel mai inalt; intindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.

DO m. invar. 1) Prima nota muzicala din gama. 2) Sunetul corespunzator acestei note. /<it. do

PATRIME ~i f. 1) Fiecare din partile egale ale unui intreg impartit in patru; a patra parte dintr-un intreg; sfert. 2) muz. A patra parte din timpul cat dureaza o nota muzicala intreaga. [Sil. -tri-] /patru + suf. ~ime

PUNCTAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A PUNCTA. ◊ Nota ~ta nota muzicala avand valoarea marita cu un semiton. 2) Care este constituit din puncte. Linie ~ta. 3) Care are puncte; cu puncte. /v. a puncta

DO s.m. invar. (Muz.) 1. Prima treapta din gama majora tip; sunetul si nota muzicala corespunzatoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. 2. Coarda a unui instrument muzical, care emite sunetul do. [< it. do].

AUZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simturi, cu ajutorul caruia se percep sunetele. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Insusirea de a distinge o nota muzicala justa de una falsa. 2. Auzire. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui auzi.

mi¹ (nota muzicala) s. m., pl. mi

ALEZIE, s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alesie.

ALTERATIE, alteratii, s. f. Procedeu prin care se modifica, cu ajutorul unor semne conventionale, inaltimea sunetelor; p. ext. semn pus inaintea unei note muzicale, care indica modificarea inaltimii unui sunet; accident. – Din fr. alteration.

BECAR, becari, s. m. Semn grafic pe portativ care, anuland un bemol sau un diez anterior, indica revenirea la tonul natural al unei note muzicale. – Din fr. becarre.

GRUPET, grupete, s. n. Grup format din mai multe note muzicale scurte care se executa intr-o singura masura (impreuna cu nota principala). – Din it. gruppetto.

UNIME, unimi, s. f. 1. Cantitate abstracta considerata ca cifra elementara si care serveste la formarea unui numar compus din mai multe cifre; (in sistemul zecimal) fiecare dintre cifrele de la l la 9; unitate. 2. nota muzicala intreaga. – Un + suf. -ime.

PLANSA, planse, s. f. 1. Foaie de hartie (mai groasa) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care serveste ca material didactic (la predarea stiintelor naturale). ♦ Coala, foaie mare de hartie pe care s-a executat un desen tehnic, o harta etc. desen tehnic executat pe o astfel de coala. 2. Placa de metal sau de lemn in care se sapa litere, note muzicale etc. spre a fi folosita in gravura. 3. Fiecare dintre placile de beton ale pavajului unei sosele, limitata de rosturile de dilatatie. – Din fr. planche.

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

PORTATIV¹, portative, s. n. Grup de cinci linii orizontale, paralele si egal distantate, pe care si intre care se scriu notele muzicale. – Et. nec.

OPTIME, optimi, s. f. A opta parte dintr-un intreg impartit in parti egale. ♦ nota muzicala valorand a opta parte dintr-o nota intreaga. – Opt + suf. -ime.

LEGATO adv. (Indica modul de executare a unui grup de note muzicale) Fara nici o intrerupere intre sunete, in mod continuu. – Cuv. it.

MORDANT, -A, mordanti, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar; despre note muzicale) Care se executa printr-un mic ornament melodic, un fel de tril neterminat. 2. S. m. Substanta chimica care fixeaza colorantii pe fibrele textile. [Var.: mordent s. m.] – Din fr. mordant.

DURATA, durate, s. f. Interval de timp in care se petrece, se desfasoara o actiune; timpul cat dureaza ceva. ♦ Spec. Timpul cat tine intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat intre doua evenimente succesive si de aceeasi natura. Durata recreatiei. – Dupa fr. duree. Cf. it. durata.

SOLFEGIU, solfegii, s. n. Mica piesa muzicala fara cuvinte, compusa in vederea exercitiilor; exercitiu vocal executat fara cuvinte, menit sa dezvolte auzul si deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

CODA¹ s. f. Parte finala a unei compozitii muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care incheie tema unei fugi. – Din it. coda.

DICTEU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice dupa auz. – Din fr. dictee.

COPIST ~sti m. inv. 1) Persoana care se ocupa cu copierea actelor, manuscriselor si a notelor muzicale. 2) Functionar inferior. /<fr. copiste

A DIEZA ~ez tranz. 1) (sunete muzicale) A urca cu un diez. 2) (note muzicale) A marca cu un diez. [Sil. di-e-] /Din diez

DURATA ~e f. 1) Interval de timp in care se petrece sau dureaza ceva; marime. 2) muz. Timpul cat tine executarea unei note muzicale. /<fr. duree

FA¹ m. invar. 1) nota muzicala situata pe treapta a patra din gama majora tip. 2) Sunetul corespunzator acestei note. ◊ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa

A FILA ~ez 1. tranz. 1) (materiale textile) A transforma in fire prin rasucire. 2) (franghii, cabluri etc.) A desfasura incetul cu incetul. 3) (cartile de joc) A rasfira treptat (astfel ca sa se vada numai initialele). 4) (parul) A face sa devina mai rar (prin inlaturarea unor suvite). 5) (persoane) A urmari pe ascuns. 6) (note muzicale) A interpreta, modificand treptat intensitatea (de la piano pana la forte si invers). 2. intranz. inv. (despre lampi cu fitil) A arde palpaind si scotand fum. /<fr. filer, lat. filare

GAMA ~e f. 1) muz. Succesiune de note muzicale in ordine ascendenta sau descendenta, cuprinse intr-un interval de o octava, care ia numele notei cu care incepe aceasta succesiune. 2) Serie de culori intr-o gradatie naturala si armonioasa. 3) fig. Sir continuu (de obiecte, fenomene, situatii etc.), alcatuind un tot. O ~ intreaga de sentimente. /<fr. gamme

PLANSA ~e f. 1) Piesa plana de lemn, subtire avand lungimea mai mare decat latimea. 2) Coala de hartie mai groasa ca de obicei, pe care sunt reproduse desene, fotografii, picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte. 3) Carton pe care este executata o ilustratie, servind ca material didactic; tabel. 4) Placa de lemn sau de metal in care se sapa litere sau note muzicale, folosita in gravura. 5) Placa de beton folosita la pavarea drumurilor. /<fr. planche

PORTATIV¹ ~e n. muz. Sistem de cinci linii paralele, egal distantate intre ele, pe care si intre care se scriu notele muzicale. /cf. germ. Portativ

PUPITRU ~e n. 1) Masa mica avand partea de deasupra inclinata, la care se poate citi, scrie sau desena. 2) Suport pentru note muzicale. ◊ La ~ la conducerea unei orchestre in calitate de dirijor. 3) Suport pentru manuscrise, folosit de corectori. 4) : ~ de comanda panou pe care sunt instalate dispozitivele de comanda ale unui sistem tehnic; panou de comanda; tablou de comanda. /<fr. pupitre

RE m. invar. 1) nota muzicala reprezentand treapta a doua din gama majora tip. 2) Sunet corespunzator acestei note. /<fr. re, it. re

SOL¹ m. invar. 1) nota muzicala situata pe a cincia treapta a gamei do major. 2) Sunet corespunzator acestei note. /<fr., it. sol

DISONANTA s.f. Imperechere de sunete sau de note muzicale care impresioneaza neplacut auzul. ♦ Intalnire neplacuta auzului intre silabe sau cuvinte; cacofonie. ♦ (Rar) Stridenta; dezacord. / < fr. dissonance, cf. lat. dissonantia].

MELOTIPIE s.f. Culegerea notelor muzicale cu material tipografic mobil. [Gen. -iei. / < fr. melotypie].

SECVENTA s.f. 1. Serie de fapte, de scene sau de note muzicale consecutive. ♦ Sir de imagini sau de scene care formeaza o unitate intr-un film. 2. Imn religios in proza, care se canta la anumite sarbatori catolice. [< fr. sequence, it. sequenza, cf. lat. sequentia < sequi – a urma].

ALEZIE s.f. Neputinta a bolnavului de a citi litere, cifre sau note muzicale. [Gen. -iei. / < fr. alesie].

APOGIATURA s.f. nota muzicala ornamentala care se executa inaintea unei note obisnuite, la interval de un ton sau de un semiton. [Pron. -gi-a-, pl. -ri. / < it. appoggiatura].

DURATA s.f. Perioada de timp in care are loc, se desfasoara ceva; interval de timp cat dureaza ceva. ♦ Timp cat dureaza intonarea unei note muzicale; valoare. [< it. durata, cf. fr. duree].

pulpit, pulpite, s.n. (reg.) 1. mobila cu partea de sus in forma de plan inclinat, folosita pentru scris, citit, desenat; pupitru. 2. banca scolara. 3. sertar de masa. 4. suport special, cu piciorul inalt, cu suprafata inclinata, pe care se asaza notele muzicale; pupitru.

stacata adj. f. (inv.; despre note muzicale) care este executat staccato (fara legatura intre note).

PORTATIV s.n. Sistem de cinci linii paralele, orizontale pe care se scriu notele muzicale. [< fr. portatif].

chinta (chinte), s. f. – 1. Intervalul dintre cinci note muzicale consecutive. – 2. Atac de tuse. – 3. La jocul de carti, formatie de cinci carti consecutive de aceeasi culoare. – Var. (inv.) cvinta. Lat. quinta (sec. XIX); fr. quinte. – Der. chintet, s. n., din fr. quintette; chintesenta (var. gresita chintezenta), s. f. din fr. quintessence, var. datorata tendintei de a pronunta ca z, s intervocalic din ss, cf. vitesse › viteza.

TREMOLO s.n. (Muz.) Tremuratura usoara care are un efect placut, produsa la executarea unei anumite note muzicale cu un instrument sau cu vocea. [Pl. -ouri, var. tremol s.n. / < it., fr. tremolo].

ALEZIE s. f. incapacitate patologica de a citi litere, cifre sau note muzicale. (< fr. alesie)

CODA¹ s. f. sectiune finala a unei compozitii muzicale, codita unei note muzicale; cauda (2). ◊ grup de note muzicale care incheie tema unei fugi. (< it. coda)

DECIFRAJ s. n. actiunea de a descifra (note muzicale). (< fr. dechiffrage)

MELOTIPIE s. f. culegere a notelor muzicale cu material tipografic mobil. (< fr. melotypie)

notaTIE s. f. 1. insemnare, inregistrare, nota. 2. sistem de semne conventionale pentru a exprima datele dintr-un domeniu; notare. ♦ ~ muzicala = sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. (< fr. natation, lat. notatio)

PORTATIV, -A I. adj. portabil. ◊ de dimensiuni reduse, mic. II. s. n. sistem de cinci linii orizontale, paralele si echidistante, pe care se scriu notele muzicale. (< fr. portatif)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

APOGIATURA, apogiaturi, s. f. nota muzicala executata, ca ornament, inaintea altei note, la distanta de un ton sau de un semiton de aceasta, cu scopul de a o pune mai bine in evidenta. [Pr.: -gi-a-] – It. appogiatura.

BEMOL, bemoli, s. m. Semn conventional (asemanator cu literatura „b”) pus inaintea unei note muzicale sau la inceputul unui portativ, spre a arata ca nota sau sirul de note trebuie coborate cu un semiton. – Fr. bemol (it. bemolle).

ANACRUZA (< fr., gr.) s. f. (MUZ.) 1. nota sau grup de note muzicale anterioare primului timp tare din masura. 2. Silaba care premerge seria ritmica a unui vers.

agem m. (turc. ar. Agem, Pers). Vechi Pers. Un semn in notele muzicale orientale. S. n., pl. uri. Un fel de stofa.

UNICORD, -A, unicorzi, -de, adj. Care are cate o coarda pentru fiecare nota. Instrument muzical unicord. - Din fr. unicorde.

SCOLIE, scolii, s. f. 1. (In Grecia antica) Cantec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) nota filologica, istorica, critica sau comentariu pentru intelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarca privitoare la o teorema. – Din fr. scolie.

nota² ~e f. 1) Semn conventional folosit pentru reprezentarea grafica a unui sunet muzical. A canta pe ~e. ◊ A pune o melodie pe ~e a reprezenta grafic o melodie; a inscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzand acestui semn. ~a sol. ◊ ~ falsa (sau discordanta) a) nota care nu corespunde muzicii; b) element care nu este in concordanta cu restul ansamblului. Ca pe ~e cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte continand piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota

notaTIE s.f. 1. Insemnare, nota. 2. Sistem de semne conventionale folosit pentru a exprima datele dintr-un domeniu oarecare; notare. ◊ notatie muzicala = sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. [Gen. -iei, var. notatiune s.f. / cf. fr. notation, lat. notatio].

RE² s. m. invar. (Muz.) 1. Una dintre cele sapte sunete muzicale ale gamei; nota corespunzatoare acestui sunet. 2. A treia coarda a unei viori. – Din fr. re, it. re.

RITMICA s.f. Parte a metricii care se ocupa cu regulile folosirii ritmului in poezie sau, rar, in proza; ritm. ♦ Disciplina care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a valorilor notelor unei compozitii muzicale. ♦ Folosirea ritmului; totalitatea ritmurilor. [Gen. -cii. / < fr. rythmique].

nota s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. Element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

PARTITURA s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzand totalitatea notelor care se executa in acelasi timp de catre membrii unui ansamblu si care pot fi urmarite separat sau concomitent; (p. ext.) compozitie muzicala. [< it. partitura].

FIORITURA, fiorituri, s. f. Ornament muzical constand dintr-o nota sau dintr-un grup de note, indicate de obicei cu semne muzicale mai mici decat cele obisnuite, care se adauga la fraza muzicala principala pentru a o infrumuseta. [Pr.: fi-o-] – Din it. fioritura.

RITMIC, -A, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadentat, regulat. ◊ Gimnastica ritmica = ramura a gimnasticii in care exercitiile se executa cadentat si cu acompaniament muzical. ♦ Care se refera la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului in poezie si, mai rar, in proza; ritm. ♦ (Muz.) Stiinta care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a diferitelor valori de note intr-o compozitie muzicala. ♦ Intrebuintarea ritmului; totalitalea ritmurilor. – Din fr. rythmique.

LIGATURA s. f. 1. legare cu un fir de ata ori de catgut a unui vas sangvin sau organ tubular; firul insusi. 2. (poligr.) semn grafic care contine mai multe litere; logotip. 3. (in notatia muzicala vocala) grup de note legate printr-o linie care se refera la o singura silaba. (< fr. ligature, lat. ligatura)

nota s. f. 1. scurta insemnare scrisa; indicatie, comentariu, remarca (in scris). ◊ articol publicistic de proportii reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ♦ a fi in ~ = a se potrivi unei situatii; a forta a = a exagera. 3. element component caracteristic unei notiuni. 4. calificativ (in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. inscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie sa le achite cineva. 7. semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale; sunetul corespunzator. (< fr. note, it., lat. nota)

DIEZ, diezi, s. m. Semn muzical conventional pus inaintea unei note sau la inceputul portativului, care arata ca nota respectiva trebuie executata cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridica o nota sau un sir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. diese.

BECAR s. m. accident muzical care, pus inaintea unei note, anuleaza un diez sau un bemol. (< fr. becarre)

CAMERTON, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub care emite nota „la” (sau din patru tuburi care emit notele „sol”, „la”, „re” si „mi”), folosit ca punct de orientare pentru aflarea altor note si la acordarea instrumentelor muzicale. – Germ. Kammerton.

PAUZA, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporara a unei actiuni, a unei miscari, a unei activitati; interval de timp cat dureaza aceasta intrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fara pauza = continuu, neintrerupt. ♦ (La scoala) Recreatie¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzator valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea unei fraze muzicale si durata acestei intreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontala, mai lunga decat cratima, folosita ca semn de punctuatie pentru a indica cititorului o oprire in lectura mai mare decat la virgula sau pentru a separa doua parti deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

BEMOL s.m. (Muz.) Accident muzical care coboara cu un semiton nota inaintea careia este pus. [< fr. bemol, it. bemolle, cf. b – semn pentru nota si, molle – slab].

FA s.m.invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majora tip; sunetul si nota corespunzatoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. [< it. fa].

MOTIV s.n. I. Cauza care determina o actiune, un sentiment etc.; pricina. ♦ Pretext. II. 1. Fraza melodica, idee principala a unei bucati muzicale; tema. ♦ Cea mai mica constructie muzicala, constand dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. Element decorativ sau arhitectural folosit intr-o pictura sau la o sculptura. 3. Tema, idee fundamentala a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune in miscare].

BEMOL I. s. m. accident muzical care coboara cu un semiton nota pe care o preceda. II. adj. (despre note) coborat cu un semiton. (< fr. bemol, it. bemolle)

DIEZ I. s. m. accident muzical care ridica cu un semiton nota pe care o preceda. II. adj. (despre note) ridicat cu un semiton. (< fr. diese)

bas n., pl. uri (fr. basse). Muz. Vocea cea mai groasa, mai joasa. Partea unei bucati muzicale din care se cinta numai notele joase. Cea mai mare trompeta a fanfarei. – (Unii zic asa si contrabasului). S.m., pl. basi. Persoana care cinta partile de bas.

cheie f., pl. chei (lat. clavis; it. chiave, pv. cat. clau, fr. clef, sp. llave, pg. chave. V. clavicula, clavir). Instrument de deschis si inchis un lacat ori o broasca. Un fel de surubelnita care insurubeaza apucind surubu: cheie de ceasornic, de bicicleta. Semn muzical care determina numele si inaltimea notelor: cheia sol, cheia fa. La trompete (cornuri, goarne), mecanizmu care, impins cu mina, modifica sunetu: corn cu chei (sau cornet cu pistoane sau fligorn). Fig. Carte care te face sa pricepi alta carte, cum ar fi o traducere. Punct foarte important: Strassburgu e cheia Franciii. Cheie de bolta, peatra [!] din mijlocu boltei si pe care se reazama toate petrele, fiind pusa cea din urma. Fig. Principiu, baza: religiunea e cheia de bolta a ordinii sociale.

GAMA, game, s. f. 1. Succesiune de sunete (si note), care cuprinde toate sunetele unei scari muzicale, dispuse in ordinea ascendenta sau descendenta a sunetelor si luand tonul si numele notei cu care incepe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri si de culori dispuse intr-o succesiune armonioasa. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situatii care alcatuiesc un tot (armonios). Gama larga de sortimente. – Din fr. gamme.

STACCATO adv. (Indica modul de executare a unei compozitii muzicale) Izolat prin pauze scurte de celelalte note; in mod sacadat. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata in mod sacadat. – Cuv. it.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

DO s. m. inv. (muz.) 1. prima treapta a gamei diatonice; sunetul si nota corespunzatoare. 2. denumire a uneia dintre gamele muzicale. 3. coarda a unui instrument muzical, care emite sunetul do. (< it. do)

FA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a patra a gamei diatonice; sunetul si nota corespunzatoare. 2. denumire a uneia dintre cheile muzicale. (< it. fa)

GRAV, -A adj. 1. care necesita o atentie deosebita, care poate avea urmari neplacute; (p. ext.) important. ◊ (despre boli, rani) periculos. 2. (despre oameni) serios, demn, sever; solemn, rigid. 3. (despre voce, sunete, timbru) care apartine registrului de jos al scarii muzicale; profund, de bas. 4. accent ~ = accent (,) care noteaza in unele limbi o vocala deschisa. (< fr. grave, lat. gravis)

BEMOL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemanator cu literatura „b”), care arata ca nota sau sirul de note de dupa el coboara cu un semiton. – Din fr. bemol, it. bemolle.

UNICORD ~da (~zi, ~de) (despre instrumente muzicale) Care are cate o coarda pentru fiecare nota. /<fr. unicorde

FIGURATIE s.f. 1. Totalitatea figurantilor (dintr-o piesa de teatru, dintr-un film etc.). 2. Folosirea unor note straine de armonia initiala a unei piese muzicale. [Gen. -iei, var. figuratiune s.f. / cf. fr. figuration, it. figurazione, lat. figuratio].

PERLAJ s.n. 1. Executie perfecta a unei bucati muzicale, cantand in mod clar si distinct fiecare nota. 2. Degajarea sub forma de bule a gazelor dizolvate in lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].

PERLAJ s. n. 1. executie perfecta a unei bucati muzicale, cantand in mod clar si distinct fiecare nota. 2. degajarea sub forma de bule a gazelor dizolvate in lichide. 3. aglomerare a cernelii sub forma de mici particule pe suprafata unei tiparituri; perlare. (dupa fr. perler)

STACCATO I. adv. (muz.) sacadat, separand net fiecare nota. II. s. n. parte dintr-o compozitie muzicala executata in acest mod. (< it. staccato)

VOCALIZA, vocalize, s. f. 1. Executare a unui text muzical vocal (cu caracter de exercitiu) prin inlocuirea denumirii notelor cu vocale, de preferinta a sau o. 2. Piesa muzicala fara cuvinte, uneori cu caracter de virtuozitate. – Din fr. vocalise.

PERPETUUM MOBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil sa functioneze neincetat, efectuand lucru mecanic sau producand energie, fara sa primeasca energie din exterior sau consumand numai din energia termica a unui singur corp, fara a se afla in contact si cu un alt corp mai rece decat primul. 2. Denumire data unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcatuite din note scurte si de valoare egala, a caror succesiune repetata lasa impresia unei miscari continue. – Loc. lat.

TRIL s.n. Ornament muzical constand din repetarea rapida si alternativa a doua note consecutive despartite de un ton sau de un semiton; (p. ext.) cantecul unor pasari in care se produce acelasi efect sonor. [Cf. it. trillo, fr. trille].

UNICORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Care are numai cate o coarda pentru fiecare nota. [< fr. unicorde].

ANACRUZA, anacruze, s. f. 1. nota sau grup de note care formeaza o masura incompleta la inceputul unei compozitii muzicale. 2. Prima silaba neaccentuata a unui vers. – Din fr. anacrouse.

REGISTRU³ ~e n. Scara muzicala a unui instrument sau a unei voci, cuprinsa intre nota cea mai de jos si nota cea mai de sus. /<fr. registre, germ. Register, lat. register

CODA s.f. Serie de masuri adaugate la partea finala a unei compozitii muzicale pentru a-i da mai multa stralucire. ♦ Codita unei note; cauda (2). [Cf. fr. coda].

TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor continute intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ♦ Scriere originala autentica, considerata in opozitie cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucati muzicale. 3. (Poligr.) Corp de litera de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].

NEUMA s. f. semn de notatie muzicala constand din puncte si virgule fara portativ, in evul mediu pentru cantarea liturgica. ◊ grup de note emise dintr-o singura respiratie. ◊ parte dintr-o fraza muzicala bisericeasca a carei ultima silaba se prelungeste sau care este cantata fara cuvinte. (< fr. neume, lat. neuma)

TRANSCRIE vb. tr. 1. a face o copie scrisa, a copia. 2. a transpune un text scris dintr-un alfabet in altul, pentru facilitarea lecturii. ◊ a nota in scris elementele unui idiom. 3. a prelucra o piesa muzicala scrisa pentru un anumit instrument sau pentru o anumita voce, astfel incat sa poata fi cantata de un alt instrument sau de o alta voce. 4. (jur.) a copia un act intr-un registru public special. (dupa fr. transcrire)

ANACRUZA s. f. nota sau grup de note care formeaza o masura incompleta la inceputul unei compozitii muzicale. – Fr. anacrouse (< gr.).

MELISMA, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartitia unei durate lungi intr-un grup de note de valoare scurta. – Din it. melisma, fr. melisme.

BECAR, becari, s. m. Semn muzical care anuleaza un bemol sau un diez anterior si reda notei tonul natural. – Fr. becarre.

CAMERTON, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la”(sau din patru tuburi „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton.

notaTIE, notatii, s. f. 1. Insemnare, consemnare; text scris care contine scurte insemnari, observatii. 2. Reprezentare prin semne conventionale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezinta ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunostintelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notatiune s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis.

CAMERTON s.n. Instrument folosit la acordarea instrumentelor muzicale si la darea tonului, format dintr-un tub cu care se poate emite nota „la”. [Pl. -nuri. / < germ. Kammerton].

SPICCATO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale la instrumentele cu coarde) In mod sacadat, prin desprinderea arcusului de coarde dupa fiecare nota executata. – Cuv. it.

PRELUDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) Parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntand inceputul ei; actiune preliminara. /<fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium

TONALITATE s. f. 1. (muz.) complex de relatii de natura armonica stabilit intre sunetele modurilor major si minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. intonatie, modulatie a vorbirii. 3. nuanta a culorilor; ambianta cromatica a unei picturi. 4. trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri, a gandirii, a unei stari sufletesti etc. (< fr. tonalite)

TRANSCRIE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A scrie din nou (pe alta foaie) un text fara modificari, a face o copie scrisa; a copia. ♦ A inscrie, a inregistra, a copia un act, o conventie etc. intr-un registru public special. 2. A transpune in scris un text dintr-un alfabet in altul, de pe o banda de magnetofon etc. ♦ A nota in scris (cu semne speciale) elementele unui grai, ale unui dialect etc. 3. A prelucra o bucata muzicala scrisa pentru un anumit instrument sau pentru o anumita voce, spre a fi cantata la alt instrument sau de alta voce. – Din fr. transcrire (dupa scrie).

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

MENSURALISM s. n. sistem de notatie muzicala inventat de islamici, care permitea sa fie definite exact raporturile de valoare (de durata a sunetelor) dintre o nota si alta. (< germ. Mensural/musik/ + -ism)

TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].

BLUE NOTE s.n. pl. (Muz.) Treptele a 3-a si a 7-a ale gamei majore, care in stilul „blues” apar adesea coborate cu un semiton, atribuind astfel scarii muzicale o insolita dualitate modala major-minora. [< americ. blue notes].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)