PASTRA, pastrez, vb. I. Tranz. 1. A tine la loc sigur, pazind cu grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija de...; a tine in posesiunea sa. ♦ Spec. A conserva alimentele in buna stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu calca, a nu viola (legi, norme de conduita, angajamente etc.) 2. A mentine, a face sa dureze. ◊ Loc. vb. A pastra tacere(a) = a tacea; a nu se destainui. ◊ Expr. A (-si) pastra calmul (sau sangele rece) = a ramane calm. A pastra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a pastra (pe cineva sau ceva) in amintire (sau in inima, in minte, in suflet) = a) a nu uita niciodata (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A ramane, a se mentine. 3. A nu divulga, a nu destainui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-si rezerva pentru alta ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DEONTOLOGIE s. f. Doctrina privitoare la normele de conduita si la obligatiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). [Pr.: de-on-] – Din fr. deontologie.

ZICATOARE, zicatori, s. f. 1. Fraza scurta, uneori rimata, asemanatoare maximei, prin care poporul exprima in mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o norma de conduita etc.; zicatura, zicala, proverb. 2. (Reg.) Bucata muzicala; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -atoare.

MAXIMA, maxime, s. f. Enunt formulat concis, exprimand un principiu etic, o norma de conduita etc.; aforism, sentinta, adagiu. – Din lat. maxima, fr. maxime.

ETIC, -A, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare; morala. 2. Adj. Privitor la etica (1), de etica, bazat pe etica, conform cu etica; moral. – Din fr. ethique, lat. ethicus.

DEONTOLOGIE f. 1) Compartiment al eticii care se ocupa cu studiul normelor si obligatiilor specifice unei activitati profesionale. 2) Ansamblu al normelor de conduita si de obligatiuni pe care trebuie sa le respecte un medic. [Art. deontologia; G.-D. deontologiei; Sil. -gi-e] /<fr. deontologie

ETICA f. Totalitate a normelor de conduita morala. [G.-D. eticii] /<lat. ethica

ETICHETA ~e f. 1) Bucata de hartie, de carton sau de alt material, care se lipeste pe articole (sticla, borcane, pachete etc.) pentru a le indica continutul, destinatia, pretul, precum si alte informatii necesare. 2) fig. depr. Calitate, titlu sub care se prezinta sau figureaza cineva. 3) Ceremonial obisnuit in relatiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne; protocol. 4) Totalitate a normelor de conduita in societate. [G.-D. etichetei] /<fr. etiquette

HAITA ~e f. 1) Multime de indivizi din aceeasi specie care umbla impreuna (dupa prada). ~ de caini. ~ de lupi. 2) fig. fam. Grup neorganizat de persoane care incalca legile si normele de conduita, aruncandu-se asupra cuiva (ca o multime de caini sau de lupi). /<ung. hajto

HULIGAN ~i m. Persoana care incalca in mod grosolan normele de conduita in societate. /<rus. huligan

MAXIMA ~e f. Formula lapidara, continand o cugetare, un gand adanc sau o norma de conduita; sentinta; aforism. /<lat. maxima, fr. maxime

A OTRAVI ~esc tranz. 1) (fiinte) A ucide cu otrava. 2) A face sa se otraveasca. 3) (substante, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otrava. ◊ ~ sufletul a invenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din randurile tineretului) A supune unei influente daunatoare (facand sa incalce normele de conduita morala). [Sil. -tra-] /<sl. otraviti

SENTINTA ~e f. 1) Decizie a unei instante judecatoresti. 2) Formula lapidara continand o cugetare sau un gand adanc, o norma de conduita; aforism; maxima. [G.-D. sentintei] /<lat. sententia, fr. sentence

MAXIMA s.f. Gandire formulata concis, exprimand un principiu, o norma de conduita etc.; aforism, adagiu. [< lat. maxima, fr. maxime].

ETIC, -A I. adj. referitor la etica; moral. II. s. f. 1. disciplina filozofica, studiul aspectelor teoretice si practice ale moralei; teoria filozofica a moralei. 2. ansamblul normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societati. (< fr. ethique, lat. ethicus, gr. ethikos)

MAXIMA s. f. gandire formulata concis, exprimand un principiu, o norma de conduita; aforism, adagiu. (< fr. maxime, lat. maxima)

PRINCIPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de baza pe care se intemeiaza o teorie, un sistem, o norma de conduita etc. 2. lege de baza a unei stiinte, arte etc. 3. element primordial, cauza primara a lumii fizice. ♦ ~ activ = substanta care constituie esenta unui produs vegetal sau animal. 4. regula, norma de actiune, de comportare, de apreciere etc. ♦ in ~ = din punct de vedere teoretic, in general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)

CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

PRECEPT, precepte, s. n. Formula, principiu, invatatura care sta la baza unei doctrine (mai ales morale); norma, regula de conduita. ♦ Recomandare, sfat, povata. Precepte de igiena. [Pl. si: precepturi] – Din fr. precepte, lat. praeceptum.

FORMALITATE ~ati f. 1) norma formala de conduita impusa de regulile de politete. 2) Operatie prescrisa, folosita la intocmirea unor acte legale. 3) Act legal lipsit de importanta, a carui eliberare nu prezinta dificultati. [G.-D. formalitatii] /<fr. formalite

ABATE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) indeparta de la o directie, norma, linie de conduita etc. 2. tr. A dobori. 3. refl. A se napusti, a cadea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].

PRECEPT s. n. principiu, invatatura morala; norma, regula de conduita. ◊ sfat, recomandare. (< fr. precepte, lat. praeceptum)

abate² vb. I. tr., refl. a (se) indeparta de la o directie, o norma, o linie de conduita. II. tr. a dobori, a culca la pamant. III. refl. a se napusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se nazari. (< lat. abbattere, fr. abattre)

norma, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) indeparta (de la o directie apucata, fig. de la o norma fixata, de la o linie de conduita etc.). ♦ Refl. si tranz. A se opri sau a face sa se opreasca in treacat undeva sau la cineva (parasind drumul initial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamitati, nenorociri) A se produce in mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se nazari. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a intrista, a mahni. Vestea l-a abatut. 5. Tranz. (Frantuzism) A dobori la pamant. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) indeparta (de la o directie initiala, fig. de la o norma fixata, de la o linie de conduita etc.). ♦ Refl. si tranz. A se opri sau a face sa se opreasca in treacat undeva sau la cineva (parasind drumul initial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamitati, nenorociri) A se produce in mod violent. 3. Refl. si intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toana, un capriciu; a i se nazari. 4. Tranz. A intrista, a deprima, a mahni, a descuraja. Vestea l-a abatut. 5. Tranz. A dobori la pamant. – Lat. abbattere, (4,5) din fr. abattre.

DIRECTIVA s.f. (Mai ales la pl.) Instructiuni, norme de lucru (date catre un organ in subordine). ♦ Indicatii generale de conduita; instructiuni in vederea realizarii unei actiuni. [< fr. directive].

REGULA s. f. 1. norma pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = in mod obisnuit. 2. principiu conducator, linie de conduita, precept, obicei. 3. randuiala, ordine, regularitate. (< lat. regula, dupa fr. regle)

REGULA s.f. 1. norma pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regula = in mod obisnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduita, lege, obicei. 2. Randuiala, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. regle].

REGULA ~i f. 1) norma potrivit careia se desfasoara o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ◊ ~ de trei (simpla si compusa) metoda pentru determinarea celei de-a patra marimi date. 3) Principiu calauzitor; linie de conduita. ~ de politete. ◊ De ~ in mod obisnuit; de obicei. 4) Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte. ◊ A face ~ a face ordine. In (buna) ~ asa cum trebuie; in ordine. In toata ~a in conformitate cu legea; in deplina ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle

REGULA, reguli, s. f. 1. norma, lege pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei = metoda pentru determinarea celei de a patra proportionale a trei numere date. Regula de trei simpla = regula de trei in care numerele sunt direct proportionale. Regula de trei compusa = regula de trei in care cea de a patra proportionala se refera la numere care sunt si ele deduse printr-o regula de trei. ♦ Obicei, linie de conduita, principiu conducator. 2. Randuiala, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regula = de obicei, in mod obisnuit. In (buna) regula = in ordine, asa cum se cuvine. In toata regula = dupa toate regulile, in lege. 3. (Pop.) M*********e. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri dupa fr. regle).