Rezultate din textul definițiilor
SINGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neinsotit. 2. adj. unic, (inv.) singuratic. (~ la parinti; a mai ramas un ~ exemplar.) 3. pron. insumi. (eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A ramas ~ pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. razlet.
EGOMISM s.n. (Rar) Egoism absolut, care nu accepta decat existenta propriului eu. [< fr. egomisme, cf. lat. egomet – eu insumi].
mandea pron. – eu, eu insumi. Tig. mande (Graur 166; Juilland 167), care este dativul lui me „eu”; cf. tig. sp. man mende „eu” (Besses 104; Claveria, NRFH, III, 267; Claveria 165). Cuvint de argou.
insine1 adj. pr. m. (noi, noua, pe noi ~); f. insene (noi, noua, pe noi ~)
LABRADOR, Luiz Enrique (1902-1992), scriitor cubanez. Influentat de suprarealism. Povestiri si romane pline de umor, caracterizate printr-o structura bizara, fantezie debordanta si sensibilitate deosebita („Labirintul din mine insumi”, „Carnea himerei”, „Sange flamand”). Povesti in dialect („Cocosul in fata oglinzii”).
insumi pron. singur. (eu ~ am observat aceasta.)
SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.
insumi, INSAMI, pron. de intarire. 1. (Pe langa un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Inv.) eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fara ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. insuti, insati, pers. 3 sg. insusi, insasi, pers. 1 pl. insine, insene, pers. 2 pl. insiva, inseva, pers. 3 pl. insisi, insesi] – Ins(ul) + -mi, -ti, -si.
